RSS Feed

de-a împăratul poeților

vezi toate articolele de
02 Apr la 16:58 comenteaza acum 283 vizualizari.

Mircea Ionescu-Quintus, faimosul epigramist și politician, a primit Marele Premiu de Poezie al Festivalului Internațional „Nichita Stănescu”, desfășurat recent la Ploiești. Quintus, Președintele de Onoare al Partidului Național Liberal (omologul lui Ion Iliescu), a fost premiat în prezența lui Adrian Dobre, primarul liberal al urbei ce finanțează (de câțiva ani buni) acest premiu. Este a doua oară când centenarul liberal este premiat în numele lui Nichita Stănescu, după decernarea din 2007, pentru opera omnia.

Un semn clar că lucrurile se schimbă în poezia contemporană, juriul prezidat de academicianul Eugen Simion având intuiția clară a valorii literare, un moment aparte de celebrare a acestui principiu maiorescian, tocmai acum, în anul 2017, când se împlinește un secol de la dispariția marelui critic (și 150 de ani de la publicarea studiului O cercetare critică asupra poeziei române).

Premiul, ce a avut numeroși laureați în cele câteva zeci de ediții de până acum, a stârnit entuziasmul laureatului, care a compus o nouă epigramă, unde se autodesemnează, cu modestie, drept  „frate al lui Nichita” – un frate, evident, de litere. Șirul celorlalți laureați este elocvent: Gheorghe Tomozei (1984, primul laureat), Angela Marinescu (1991), Marin Sorescu (1996 – când Sorescu fusese și Ministru al Culturii), Ion Horea (1997), Marta Petreu (1998), Traian T. Coșovei (2000), Ion Mureșan (2001), Mircea Dinescu (2006), Nichita Danilov (2007), Ioan Es. Pop (2008) – pentru a enumera doar o mică o parte dintre laureați.

Semnificativ este și faptul că din 2005 acest festival nu mai este girat de Academia Română (nemaiacordând niciun premiu de atunci), iar din 2009 nici de Ministerul Culturii, totul fiind lăsat la îndemâna competentelor foruri locale – Primăria și Consiliul Județean.

Dar iată epigrama cu pricina: „Tu ești Mircea ?/ Da, împărate !/ Dar moșneagul ce-l privești/Nu e om de rând, el este frate cu Nichita din Ploiești !”

Eminescu îl vedea pe Alecsandri, se știe, „rege-al poeziei”; într-un articol din 1870 (O scriere critică) spune: „Alecsandri [este numit] regele poeților, lucru la care aplaudăm și noi, până ce vom avea şi un împărat al poeților, care adică să‑l întreacă pe dumnealui, ceea ce, spus fără compliment – va fi cam greu, deşi suntem de o natura care nu despeară niciodată”

O singură întrebare: în cazul nostru, cine ar putea fi „împăratul”?

Post to Twitter Post to Delicious Post to Facebook Post to StumbleUpon

 

Comentează


Pont: poti sa adaugi la comentariu fotografia ta sau o imagine care te reprezinta.
Nu trebuie decat sa introduci o adresa de e-mail valida aici si sa urmezi cativa pasi simpli.
Un film explicativ e disponibil aici


ATENTIE: Comentariul dumneavoastra poate aparea cu intarziere din cauza sistemului de cache.

RSS Postari
Scriu de mai multă vreme despre avangardă și modernism în literatura română & europeană, despre care am publicat articole & studii, punctate în 2007 de un doctorat cum laude la Universitatea din București
» citeste biografia

Vezi aici episoadele din seria BOOKFACE!

Ce fac prietenii tăi pe Voxpublica

© 2009 VoxPublica.ro, o marca F5 Realitatea-Catavencu. Toate drepturile rezervate.

Strategy & Technology: PUBLYO
Marketing & Sales: Q2M
Comandati acum o campanie publicitara pe acest site!