RSS Feed

De ce e frustrat Bogdan Baltazar. Și de ce e supărat pe Paleologu (tatăl și fiul), Pleșu și Liiceanu

vezi toate articolele de
26 Nov 2010 la 12:54 19 comentarii 1507 vizualizari.

Într-un final, pe limba lui, începi să-l înțelegi și pe Bogdan Baltazar: omul are o frustrare. Aceea că nu e acceptat oficial ca fiind intelectual. În 1990, după cum singur a recunoscut ieri, cu ocazia lansării cărții ”Repere intelectuale ale dreptei românești” (detalii aici), conu Alecu Paleologu l-a trimis la organizat săli și aranjat mobilierul. După 20 de ani, nici fiul lui Alexandru Paleologu, Teodor, nici Pleșu și nici Liiceanu nu au fost mai indulgenți cu el. Și i-au tăiat destul de repede macaroana.

Cum scriam, chiar pe limba lui Bogdan Baltazar a arătat de ce nu este un intelectual. În primul rând, pentru că nu reușește să înțeleagă că ”a fi intelectual” nu este o calitate care se dobândește și se certifică doar o diplomă de studii, fie ea în științe umaniste, fie în științe tehnice, economice ori medicale. A fi intelectual înseamnă, în primul rând, a fi consumator de idei (indiferent de mediul din care provin – de la filosofie până la cercetări de fizică cuantică, de la literatură la medicină ori matematică).

Mai apoi, ”a fi intelectual” înseamnă a purta mai departe și a pune în discuție aceste idei, fie în spațiul public, fie într-un cerc mai restrâns, de apropiați și prieteni. Mai mult, de a propune propriile idei, de a lansa idei în mod avizat. Iar statutul de intelectual este o acceptare subiectivă, la nivelul unui grup restrâns ori la nivel mai mare, cel puțin național, și nu o ”patalama în alb” oferită de cineva care e recunoscut și acceptat deja ca fiind intelectual (cum a încercat Bogdan Baltazar în 1990, gudurându-se pe lângă Alexandru Paleologu, ori băgându-se acum în seamă cu ocazia lansării unei cărți de interviuri cu intelectuali). Desigur, pentru a înțelege o asemenea distincție trebuie să fii consumator de idei, adică să fi parcurs măcar primul pas al condiției de intelectual.

Că Bogdan Baltazar nu înțelege cum stă treaba cu statutul de intelectual nu ar fi o problemă. În fond, chiar și intelectualii între ei se ceartă pe această temă. Însă m-a cutremurat teribila amenințare din finalul intervenției lui, când a realizat că nu este acceptat nici după 20 de ani de la episodul cu Alexandru Paleologu în rândul intelectualilor: ”Nu știu dacă știți că atunci când a fost emoția aia cu Johannis, cu nu știu ce, am fost unul din cei trei-patru avut în vedere, eram în cărți pentru prim-ministru. Asta vă trebuia!”. Cel puțin pentru mine, acel ”Asta vă trebuia!” m-a trimis cu gândul la acele ”tribunale ale poporului”, de tristă amintire, de la începuturile implantării comunismului în România. Și la lupta de clasă.

Condiția de intelectual nu este de invidiat la ora actuală în România. Nu cred că, atunci când sunt întrebați ”ce vor să devină când vor fi mari”, copiii răspund ”intelectual”. Dar mă întreb cum ar fi arătat această condiție în cazul în care am fi avut (sau am avea) un premier frustrat de faptul că i s-a refuzat statutul de intelectual. Și în ce ar fi constat acel ”asta vă trebuia!”.

Post to Twitter Post to Delicious Post to Facebook Post to StumbleUpon

 

19 comments
  • 1

    @Gotiu

  • 2

    Abordarea unui astfel de subiect de catre dumneavoastra este ca si cum as scrie eu ca l-ati luat in vizor pe Baltazar pentru ca este un sustinator la proiectului de la Rosia Montana, si dumneavoastra nu. S-a ajuns la stadiul in care se abordeaza orice fel de subiecte, chiar si cele prezentate obiectiv in presa, ca si episodul de fata. Partile si-au prezentat foarte clar opiniile, nu era nevoie de texte pentru clarificare.

  • 3

    @Paul:

    intamplarea face sa fi scris despre Bogdan Baltzar si inainte de a avea contract de publicitate si consultanta cu RMGC si ulterior;

    altfel, nu e nevoie sa cititi ”texte de clarificare” daca nu va intereseaza

  • 4

    yep. si dupa ce termina de consumat idei si de emis pareri avizate, isi incununeaza opera de o viata intr-un prezidiu la marriott. cam asta e intelectualul si orice om instruit din tara asta viseaza sa ajunga asa. intimplator episodul respectiv a fost cam singurul moment de confruntare de idei care intr-adevar a spus ceva despre esafodajul pe care stau urcate reperele respective. dar un ceva suficient de neplacut si adevarat ca discutia sa se termine inainte de a incepe. si nu e vorba despre dihotomia umanist/specialist.

  • 5

    Sigur ca tarele trecutului ceausist se resimt inca; atunci intelectualii erau catalogati drept o “patura” tolerata a societatii, care pe langa faptul ca era periculoasa – gandea – nu producea nimic! Revenind la Dl. Baltazar, sunt de parere ca sustinerea acordata RMGC l-a descalificat definit din cursa de omologare la categoria “intelectuali”! A te grabi sa recomanzi cetatenilor, prin campanie publicitara, un proiect imoral, incorect si daunator la circa 3 munti ai patriei, face din Dl. Baltazar un “intelectual” de pasaj la nivel cu Bianca lui Bote! Intelectuali sunt cei ce contribuie, intr-un mod neutru la progresul societatii, fara a se inghesui in vagonetul de mina al unei corporatii sau la usa politicianului consumator de sprijin intelectual, spre binele si bunastarea poporului!

  • 6

    Stiu cum poate Dl. Baltazar sa primeasca invitatia de acces la clubul intelectualilor, rasati chiar! Reteta succesului este urmatoarea: sa devina membru corespondent al Nat Geo cu articole de pionierat despre avantajele economice si beneficiile pentru poporul roman, oferite de exploatarea terenurilor redate agriculturii, obtinute prin desecarea Deltei Dunarii! Hai Dl. Baltazar ca nu e greu sa obtineti date statistice! Stati de vorba cu Dl. Culita Tarata, un alt intelectual fin!

  • 7

    Ei bine, nu inteleg analiza intelectuala a dlui Gotiu.

    Cănuţă
    2010-11-26 14:49:30 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 8

    Nici EBA nu e din cale afara de intelctuala si ati vazut ce succes in viata si ce “renume mondial” are.

    Sa-i traiasca buzele umflate cu pompa.

  • 9

    Pai intelectualul domn Baltazar, doctor in economie, anul trecut zicea ca RMGC aduce venituri de 4 miliarde de dolari Romaniei, iar anul asta zice ca e vorba de 19 miliarde. Deci vreau sa stiu si eu cand s-a inselat domnul Baltazar, anul asta sau anul trecut, si cum de un doctor in economie cu diploma americaneasca are rata de eroare de cca 500%, si dupa aia se da intelectual cu pretentii de prim-ministru.

  • 10

    Bogdan Baltazar vorbeste pe masura functiei pe care a avut-o in timpul comunismului, lucrator la Securitate.
    Si-a slujit tara atunci, ar vrea sa o faca si acum. Insa nimeni nu il asculta ;-) ))

  • 11

    Te-ai grabit cu aricolul asta. Ia matale si mai citeste vreo doua-trei biblioteci – cat te despart de unii dintre cei pomeniti – si dupa aceea scrie.

    Cristi I
    2010-11-26 16:04:45 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 12

    Bai nene, Romania tocmai a imprumutat 1.3 miliarde de euro ieri, pentru a rambursa o rata de 1.4 miliarde de euro, poimaine (bani de mancare).

    Si cik (dupa toti desteptii pamantului) nu suntem in incetare de plati.

    E super treaba ce se intampla in tara asta condusa de ZEUS.

  • 13

    @ Cris,
    iarasi te- lasat Dictatorul fara mincare?
    Dar dece dracu, Doamne iarta-ma, astepti de la el mincare? te du la munca ori fura, daca de altceva nu esti capabil.
    A sta cu mina intinsa nu e o solutie; sinteti prea multi cu mina intinsa.

    Cănuţă
    2010-11-26 18:03:54 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 14

    @Cris:
    Jeffrey Franks, azi :

    “Perspectivele României sunt mai bune decât cele ale unor state din zona euro care întâmpină dificultăţi, întrucât deficitul bugetar a scăzut semnificativ şi economia îşi revine, astfel că riscurile s-au redus.

    Începem să resimţim revenirea creşterii economice şi observăm, de asemenea, o reducere semnificativă a deficitului. Aceşti doi factori reduc riscul pentru România. Şi răspunsul meu este, da, cred că perspectiva privind situaţia din România este mai bună decât în unele state din zona euro care întâmpină dificultăţi.

    În România au fost luate măsuri foarte dure în iulie pentru reducerea deficitulu bugetar. Veniturile bugetare cresc, iar chetuielile scad. Prima de risc pentru România a scăzut pe pieţele internaţionale din momentul în care au fost luate aceste măsuri, pentru că pieţele internaţionale ştiu că România se află într-o situaţie mult mai sustenabilă acum.”

    Cris dragule, stiu ca ai voce, ia canta tu imnul GOD SAVE THE ZEUS !

    Mircea
    2010-11-26 18:07:29 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 15

    @Mircea:

    Dupa ce ne-au pus in brate transa de imprumut e nromal sa ne dea un sut in cur, dupa care sa ne mangaie pe frunte.

    Din punctul meu de vedere Romania e deja in incetare de plati. Se vede in cursul de schimb.

  • 16

    Mircea :
    Cine-i director la FMi, Franks (care se simt cumva ,,atins” ca el raspunde de Romania) sau Strauss? Deci nu-ti inteleg incantarea .Cat priveste ultima fraza, care s-ar dori umorist-ironica, e jalnica fie si ca parafrazare a imnului Angliei,pe bune.Dar, ma rog, fiind tu printre cei 13% ;)

  • 17

    Vasilescu de la BNR macar a fost sincer si a raspuns la intrebarea “Cat timp nu vom fi in incetare de plati?” – “Atatat timp cat ne mai putem imprumuta sa platim”

    Super tare, frate, in tara asta condusa de ZEUS.

  • 18

    Am avut placerea sa urmaresc inregistrarea video a acestei prezentari de carte.
    Daca in legatura cu replica “Asta va trebuia” facuta mai mult catre sala, primul gand, poate naiv, a fost la masurile de austeritate pe care le-ar fi luat ca prim-ministru aspectul Danubiana e clar.
    Domnul Bogdan Baltazar a facut parte din lotul PACEPA.
    Pentru cei care nu stiu, intreprinderile bucurestene au fost atunci invadate de tot soiul de ingineri cu “ochi albastri” pusi pe liber de Urechea si Timpanul, considerati nesiguri.
    Nu stiu ce s-ar mai putea aduga. Asta explica cinismul din declaratiile acestui individ din timpul in care a avut o pozitie ministeriala dar nu justifica gafele facute ca sef de banca.

  • 19

    mai nene, uite ce necaz pe Baltazar asta ca nu te-ai nascut tu mai devreme sa-i fi explicat la timpul potrivit cum sa devina si el intelectual asa ca tine (macar)
    Sa fi venit el la tine la gradinita sa te intrebe , nu la nea’ Alecu.
    Insa acum , daca da-i pe google search dupa numele tau si dupa numele lui nea Baltazar, o sa te cam prinzi de diferente, si cantitativ si calitativ. Vezi ca poti cauta dupa mai multe criterii, poate gasesti tu unu la care esti mai bun, intelectualule…

Comentează


Pont: poti sa adaugi la comentariu fotografia ta sau o imagine care te reprezinta.
Nu trebuie decat sa introduci o adresa de e-mail valida aici si sa urmezi cativa pasi simpli.
Un film explicativ e disponibil aici


ATENTIE: Comentariul dumneavoastra poate aparea cu intarziere din cauza sistemului de cache.

RSS Postari pagina personala

Ce fac prietenii tăi pe Voxpublica

Ultimele comentarii

alex mazilu Andrei Plesu antonescu aur Becali blaga blog Blogviu interviu Boc Bucuresti calatorie candidatura catalin voicu cercetare cianura cluj concert crin criza CTP Curtea Constitutionala demisie Dinu Patriciu EBA economie Elena Basescu experiment Facebook FMI fotbal humanitas Iliescu instantanee intelectuali internet Istodor Johannis kelemen hunor Liiceanu manipulare Media Mihai Goţiu motiune Năstase obama o fraza o poza ortodoxie parlament Parlamentul European pd-l PE Plesu Polirom presedintie protest radu duda Realitatea TV reforma riscograma romani romania rosia Roşia Montana salarii securitate Senat sindicate sondaj sorin oprescu steaua SUA Tariceanu tiff TRU TVR UBB uichendist.ro Vanghelie Vasile Blaga

© 2009 VoxPublica.ro, o marca F5 Realitatea-Catavencu. Toate drepturile rezervate.

Strategy & Technology: PUBLYO
Marketing & Sales: Q2M
Comandati acum o campanie publicitara pe acest site!