RSS Feed

De ce francezii ne-au insultat iar? Degeaba

vezi toate articolele de
24 Jun 2012 la 17:32 27 comentarii 1537 vizualizari.

Poate că în zile mai puțin călduroase, subiectul ar fi fost dezbătut de dimineața până seara, am fi avut parte de declarații peste declarații, de luări de poziții și de contra-insulte pe măsură. Mai mult sau mai puțin inspirate. Așa, am ajuns ca situația să-i irite mai mult pe francezi decât pe cei vizați, românii.

Despre ce e vorba? Un sindicat francez din domeniul educației este revoltat de unul dintre subiectele de drept din acest de la bacalaureatul francez pentru Științe și Tehnologia Managementului, care sună astfel: ”Prezentați formalitățile pe care trebuie să le îndeplinească un marochinier care vrea să își protejeze timp de 20 de ani marca de falsificatorii care operează în România”. Pe bună dreptate, membrii sindicatului în cauză consideră că adăugarea ”care operează în România” nu era necesară și că, în același timp, este insultătoare.

Bun, Ministerul Afacerilor Externe a cerut ceva clarificări, ministrul Educației (interimarul nostru) a zis și el ceva, dar nimic din marea iritare națională cu care au fost primite declarațiile de ”iubire francofonă” precedente. Să ne fi părăsit, brusc, peste noapte, simțul patriotic?

Eu zic că nu. Și că nici căldura nu poartă vina apatiei. Ci, mai degrabă, o anumită imunitate pe care am dobândit-o în ultimele săptămâni (sper să fie o stare trecătoare) față de insulte. Pentru că ne-au fost servite zilnic, cu polonicul, tranșe de insulte din partea onor compatrioților noștri cocoțați în cele mai importante funcții din stat, încât văzând gogomănia celor care se ocupă de educația francezilor nu ne rămâne decât să zâmbim amar și să-i compătimim pe adolescenții care trebuie să răspundă la întrebarea în cauză. Pentru că, sincer, nu văd ce formalități pot proteja mărcile marochinierilor din Hexagon de dibăcia și ingeniozitatea ”meseriașilor” români.

Pentru că falsificarea a orice e marele nostru sport național. Falsificăm diplome și lucrări de doctorat. Șmecherim hotărâri judecătorești definitive. Fentăm legile mai ceva decât Messi și Ronaldo adversarii. Iar pe cei mai pricepuți în ale falsificării îi alegem primari, senatori, deputați, președinți ori îi promovăm ca miniștri și prim-miniștri. Nu vă uitați la stânga sau la dreapta, pentru că veți găsi aceleași criterii de promovare și de accedere la funcții. Iar alternativa ”populară”, care întunecă tot mai tare orizontul, se cheamă Dan Diaconescu…

Păi cum să te enerverzi pe francezi când, la tine acasă, după ce ai ieșit în stradă și ai reușit să-i dai jos pe cei care și-au bătut joc în ultimii mai bine de trei ani de români, cei care vin la putere accelerează la maxim pentru a demonstra că ei își pot bate joc și mai tare? Când premierul afirmă că 75% din activitatea Guvernului vizează răspunsuri la adresa atacurilor adversarilor, iar președintele nu are altă treabă decât să se războiască prin reviste străine cu premierul? Când primul pușcăriaș al țării este transformat în erou național, când ministrul de Interne afirmă că Năstase e arestat, iar subordonatul lui îl contrazice, când ministrul Culturii ne vorbește de ”diplomația prin cultură” dar nu e în stare să-și clarifice statutul decât la judecătorie? Când urmărești ședințele Colegiului Director al PDL pentru a afla (dacă mai aveai vreo îndoială), că amantele luau fața profesioniștilor în instituțiile publice?

Habar nu am ce a fost în mintea francezilor când au conceput subiectul cu marochinierii și falsificatorii români. Dacă și-au închipuit că ne vor jigni, atunci au dat-o rău în bară. Trebuie să stea la coadă. Deși mă îndoiesc că vor ajunge vreodată să ne insulte la fel de tare cum o facem noi înșine. În special când ne alegem conducătorii.

Post to Twitter Post to Delicious Post to Facebook Post to StumbleUpon

 

27 comments

Comentează


Pont: poti sa adaugi la comentariu fotografia ta sau o imagine care te reprezinta.
Nu trebuie decat sa introduci o adresa de e-mail valida aici si sa urmezi cativa pasi simpli.
Un film explicativ e disponibil aici


ATENTIE: Comentariul dumneavoastra poate aparea cu intarziere din cauza sistemului de cache.

RSS Postari pagina personala

Cele mai comentate

Nu exista posturi pentru interogarea facuta!

Nu exista posturi pentru interogarea facuta!

Cele mai vizualizate

Nu exista posturi pentru interogarea facuta!

Nu exista posturi pentru interogarea facuta!


Vezi aici episoadele din seria BOOKFACE!

Ce fac prietenii tăi pe Voxpublica

Ultimele comentarii

afacerea roşia montană alburnus maior alex mazilu antonescu banci basescu blaga blog Blogviu interviu Boc Bruxelles Bucuresti candidatura cianură cluj CNA comisia europeana corupţie criza CTP curtea constituțională Dan Diaconescu Dinu Patriciu educatie Elena Basescu europarlamentare experiment Facebook gabriel resources gaze de șist Gigi Becali google guvern humanitas internet iohannis Istodor Johannis kelemen hunor Liiceanu macovei Media mihai goţiu motiune Năstase obama o fraza o poza parlament Parlamentul European pdl Plesu Polirom ponta presedinte protest proteste riscograma romani rosia roșia montană Rusia securitate Senat sindicate sondaj steaua SUA suspendare Tariceanu tiff TRU UBB UE uichendist.ro unesco Vanghelie Vasile Blaga victor ponta voiculescu

© 2009 VoxPublica.ro, o marca F5 Realitatea-Catavencu. Toate drepturile rezervate.

Strategy & Technology: PUBLYO
Marketing & Sales: Q2M
Comandati acum o campanie publicitara pe acest site!