![]() | De ce îi trebuie României un “Domn Străin”vezi toate articolele de Laura Cernahoschi10 May 2010 la 11:41 44 comentarii 1419 vizualizari. |
O zi mai potrivită decât 10 Mai, Ziua Monarhiei, nu puteam găsi pentru această observaţie: într-un fel sau altul, României îi trebuie un “domn străin”. Nu neapărat în sensul monarhiei. Reforma nu s-a prea implementat în România modernă, decât cu un impuls din afară. Era valabil atunci când Carol I a acceptat să vină la conducerea ţării, este valabil şi acum, când, pentru a lua în sfârşit criza de coarne, guvernul are nevoie de o sulă pusă în coaste de către FMI.
“România va primi următoarea tranşă a împrumutului de la Fond de-abia după implementarea COMPLETĂ a măsurilor de austeritate” – a spus Jeffrey Franks. Aceasta este singura garanţie că vor fi reduse, într-un fel sau altul, cheltuielile statului, acum, în al treisprezecelea ceas. Că modul în care se preconizează această scădere a cheltuielilor este idiot, prin reducerea universală a salariilor de la stat şi a pensiilor, nu prin disponibilizarea celor care se calcă degeaba pe picioare în administraţie, prin înlăturarea clientelei politice (aşa cum s-a tot vorbit), este partea a doua. Dar probabilitatea ca măsuri de austeritate să fie luate este ceva mai mare acum, decât astă vară, când Boc anunţa reducerea fondului de salarii la stat cu 20%, fără ca declaraţia sa să aibă vreo finalitate palpabilă.
Pe de altă parte, fermitatea FMI este bună. La sfârşiul anilor 90, FMI adâncea Argentina în criză continuând să împrumute bani guvernului chiar şi atunci când acesta nu lua măsurile evident necesare pentru a scoate ţara din criză. “Indulgenţa FMI” de atunci a contribuit din greu la convulsiile economice şi sociale prin care a trecut ţara latino-americană, conform concluziilor unui audit intern al Fondului, din 2004. Intransigenţa faţă de guvernul României este absolut necesară, iar FMI şi-a învăţat lecţiile, între timp.
După 89, nicio reformă din România nu s-a făcut în urma unui impuls intern, ci numai a impulsurilor exterioare. Criteriile de aderare la NATO au contribuit la democratizarea ţării, iar cele de aderare la UE au adus în plus o liberalizare a economiei, ca şi unele reforme administrative, chiar dacă insuficiente. De altfel, capitolul care rămăsese cu bube la aderarea la UE, justiţia, nu s-a reformat nici până acum pentru simplul motiv că nu au mai existat pârghii externe suficient de puternice care să convingă factorii decizionali că trebuie reformată.
Lăsaţi de capul lor, guvernanţii români nu fac altceva decât să se complacă în fanariotismul călduţ cu care ne-am obişnuit.
Etichete: 10 mai, austeritate, imprumut, jeffrey franks


Irina Zamfirescu azi la 16:13 |
Bucureștiul pare că ar fi inepuizabil. Construcții P+inifinit, spații verzi transformate în [ citeste mai departe ]
Mihai Goţiu azi la 15:30 |
Uninominalul pur, în forma adoptată ieri de Parlamentul României, e o mare mizerie. Argumentele [ citeste mai departe ]
Elena Vijulie azi la 14:29 |
Legea privind sistemul electoral majoritar uninominal a trecut ieri de Camera Deputaţilor, după ce [ citeste mai departe ]
Costi Rogozanu azi la 14:22 |
Ce e în neregulă cu POSDRU? Am tot fost avertizaţi că face Comisia Europeană verificări. [ citeste mai departe ]
Laura Cernahoschi azi la 12:10 |
Apare doar la emisiuni cu Gâdea, Alesandra Stoicescu sau duminicale de cancan, unde nu i se vor [ citeste mai departe ]
Cristian Teodorescu azi la 10:00 |
Uninominalul pur şi dur la care a visat Traian Băsescu pe vremea cînd era pe val s-ar putea [ citeste mai departe ]
Cristian Cojanu azi la 09:54 |
From Romania with Art,
25 mai, ora 21.30, Grădina Verona
Pe 25 mai, de Noaptea Albă a Galeriilor, [ citeste mai departe ]
Iulian Leca azi la 04:30 |
Cea mai mare critica adusa sistemului electoral ce tocmai a trecut si de Camera Deputatilor e ca [ citeste mai departe ]
Dorin Tudoran 22 May la 22:27 |
Prima lună de după o căsătorie este numită ”luna de miere”. Prima lună a [ citeste mai departe ]
Alin Fumurescu 22 May la 19:36 |
… s-au inmultit atacurile impotriva lui Basescu pe ultimul front ramas disponibil – [ citeste mai departe ]
Ciprian Şiulea 22 May la 18:11 |
Astăzi USL a demonstrat că tot ceea ce a spus în ultimii cîţiva ani împotriva PDL nu a fost [ citeste mai departe ]
Elena Vijulie 22 May la 14:19 |
Premierul Victor Ponta şi ministrul afacerilor europene Leonard Orban au anunţat ieri că [ citeste mai departe ]
Cristian Teodorescu 22 May la 12:06 |
Monica Macovei susţine că guvernul Ponta, despre care premierul spune că e cel mai curat, e cel [ citeste mai departe ]
Ciprian Domnişoru 22 May la 04:22 |
Întrebat despre participarea financiară a României la achiziționarea de către NATO a unor [ citeste mai departe ]
Costi Rogozanu 21 May la 21:55 |
Nişte fapte. Traian Băsescu s-a întîlnit ieri cu vice-preşedintele Chevron, compania care vrea [ citeste mai departe ]
Mihai Goţiu 21 May la 19:43 |
Nu mai e doar o impresie de început de campanie. Ci o confirmare: Emil Boc a evitat până în [ citeste mai departe ]
Constantin Creţan 21 May la 19:05 |
În ţara în care Eminescu, Creangă, Caragiale şi Preda n-au fost absolvenţi ai vreunei [ citeste mai departe ]
Cristian Teodorescu 21 May la 18:20 |
Useliştii au început ofensiva de vară puţintel mai devreme, presaţi de calendarul [ citeste mai departe ]
Costi Rogozanu 21 May la 15:38 |
Alegerea dintr-un tur a primarului generează tot felul de efecte secundare. De exemplu, negocierea [ citeste mai departe ]
Stelian Tănase 21 May la 12:17 |
Traian Băsescu aflat la Chicago, printre români, a profitat că se afla departe de casă şi [ citeste mai departe ]
Mihai Goţiu 21 May la 11:00 |
Am văzut și români care (încă) îl iubesc pe Traian Băsescu. E drept, nu în România. Trebuie [ citeste mai departe ]
Cristian Teodorescu 21 May la 10:03 |
Şi ducîndu-se dumnealui Traian sin Băsescu la sfat în cele străinătăţi l-au însoţit alai, [ citeste mai departe ]
Costi Rogozanu 20 May la 15:44 |
Săptămîna asta cele mai discutate probleme au fost cîinii vagabonţi, curăţenia oraşului, [ citeste mai departe ]
Constantin Creţan 20 May la 12:38 |
Fostul ministru german al apărării a ieşit din politică şi a pierdut titlul de doctor în urma [ citeste mai departe ]
Mihai Goţiu 20 May la 10:15 |
Înainte de începerea festivităților de lansare a candidaților USL la Consiliul Județean și [ citeste mai departe ]
Alin Fumurescu 19 May la 21:32 |
… c-acum nu mai e de gluma. Acum e serios. Acum nu mai e vorba nici de USL, nici de PDL, nici de [ citeste mai departe ]
Cristian Teodorescu 19 May la 20:12 |
După ce-am văzut fragmente din teza de doctorat a procurorului general al României, Laura [ citeste mai departe ]
Dorin Tudoran 19 May la 18:00 |
Copertă & Copyright 2012 - ION BARBU
Anunțul făcut de unul dintre cei mai guralivi și [ citeste mai departe ]
Constantin Creţan 19 May la 17:59 |
Ca şi Mugur Ciuvică, despre care tocmai am scris, tot din categoria celor pentru care pare a [ citeste mai departe ]
Ciprian Şiulea 19 May la 16:58 |
Cînd tînjeam şi eu mai tare să pot scrie despre altceva decît plagiate şi incompatibilităţi [ citeste mai departe ]
| 1E penibil. Nici un om nu am vazut, din cei care vor vota cu Oprescu, sa spuna ca nu e adevarat, nu a furat etc. TOTI cei care il voteaza STIU ca a furat. Stiu ca minunatele proiecte nu ii ajuta absolut... | ||
| 2@Sonia: da, trebuie sa mai si credem ca intr-adevar se poate face ceva.... | ||
| 3Da, reteta de nesimtire a lui Ponta. In toate procesele de coruptie: 1 pui un sef nou, USL, la institutia prejudiciata 2 ala se retrage din proces declarand ca nu exista prejudiciu 3 neexistand prejudiciu,... | ||
| 4@elenick ce faci avortonule?te bagi iar in politichie? Nu ti-a ajuns ca te-ai facut de ras cu Geoana?Vrei sa fii si mai de ras? PS-oricum esti de rasu' curcilor!(uslistilor am vrut sa spun)... | ||
| 5@Hexenschuss tu esti in perioda de gratie amice! Ai fost "baietas" la faza cu "romantismul" si te las o vreme la foc scazut.Glumeam! Ce mai faci in rest?... | ||
| 6@nae ha,ha,ha!!Nae, esti amuzant pasarica batrana! Te bucuri ca scapa Bombo de parnaie si implicit de vaselina?Ai grija sa nu-i iei locul,ca stii ca cineva trebuie sa plateasc oalele sparte!... | ||
| Mihai Goţiu 11765 citiri |
| Cristian Teodorescu 10625 citiri |
| Costi Rogozanu 10073 citiri |
| Ciprian Domnişoru 4436 citiri |
| Constantin Creţan 4318 citiri |
| Dan Duca 4166 citiri |
| Alin Fumurescu 3990 citiri |
| Ciprian Şiulea 3322 citiri |
| Dorin Tudoran 2850 citiri |
| Iulian Leca 2376 citiri |
| Mihai Goţiu 8 postari |
| Cristian Teodorescu 8 postari |
| Costi Rogozanu 7 postari |
| Constantin Creţan 5 postari |
| Alin Fumurescu 3 postari |
| Ciprian Domnişoru 3 postari |
| Dorin Tudoran 3 postari |
| Ciprian Şiulea 3 postari |
| Iulian Leca 2 postari |
| Dan Duca 2 postari |
| Mihai Goţiu 62824 citiri |
| Cristian Teodorescu 40973 citiri |
| Costi Rogozanu 39034 citiri |
| Ciprian Domnişoru 18190 citiri |
| Alin Fumurescu 17885 citiri |
| Viorel Dobran 13039 citiri |
| Dan Duca 12043 citiri |
| Constantin Creţan 11329 citiri |
| Elena Vijulie 8809 citiri |
| Dorin Tudoran 8776 citiri |
| Mihai Goţiu 31 postari |
| Cristian Teodorescu 30 postari |
| Costi Rogozanu 29 postari |
| Alin Fumurescu 11 postari |
| Constantin Creţan 10 postari |
| Ciprian Domnişoru 9 postari |
| Dorin Tudoran 8 postari |
| Dan Duca 8 postari |
| Ciprian Şiulea 7 postari |
| Viorel Dobran 7 postari |
© 2009 VoxPublica.ro, o marca F5 Realitatea-Catavencu. Toate drepturile rezervate.
Laura, rRomaniei ii trebuie in primul rind un DOMN. Nu stiu cit de strain sau ba. S-a dovedit, in ultimii cam 64 de ani, de ce factura sint “domnii superiori” nascut cu “origine sanatoasa”. Poate ar fi vremea sa schimbam macazul.
2010-05-10 11:52:28 | Raporteaza
@the Wolfman:
Si tu ai dreptate. Dar de unde Dumnezeu, ca prin politica nu prea mai sunt…
2010-05-10 11:54:52 | Raporteaza
Nu “prea” ma sint? In ultimii 64 de ani, a fost vre-unul?
Mai de graba asta ne domina inca: youtube.com/wat../
…din pacate!
2010-05-10 11:57:59 | Raporteaza
@the Wolfman: un Coposu, poate? un Ratiu, macar?
2010-05-10 11:59:55 | Raporteaza
Ei…inca nu a aparut floarea care sa aduca singura primavara, in tara asta. Oameni mari…plecati dintre noi… Chiar cind ei au incercat, au avut grija colegii lor sa-i traga in jos. O generatie cum tara asta nu va mai avea. Nu mai are nici de unde sa aibe. E prea intepenita in Balcani, in Asia…”klefta, kleftis…”
2010-05-10 12:09:37 | Raporteaza
aici ai nimerit-o. nu ştiu de ce, am eu un feeling. apropo de coposu şi raţiu, nu ştiu ce să zic. oamenii ăştia nu au construit ceva durabil, în ciuda bunelor intenţii. convenţia democrată a eşuat cum a eşuat. politicienii “crescuţi” de ei au eşuat şi ei.
poate era vîrsta de vină, nu ştiu.
pnl-ul, în schimb, îşi ratase intrarea în parlament din cauza unei gafe, cea cu regele preşedinte. totuşi, a supravieţuit după 20 de ani, iar o bună parte din politicieni din pnl-ul de atunci sînt pe piaţă şi astăzi.
2010-05-10 12:34:10 | Raporteaza
Nedormitule, e drept, inca sint pe piata. Ok, si la ce le-a folosit? Ei pot fi asemuiti cu tara asta. Au avut grija sa isi rateze toate sansele. Cu manutza lor.
2010-05-10 12:39:53 | Raporteaza
Da, corect cap-coada.
Deocamdata il avem pe Jeffrey Franks.
2010-05-10 12:41:26 | Raporteaza
Ne trebuie un domn,nu neaparat strain,insa bine pregatit,cu recunoastere externa.Pana il gasim,FMI incearca sa-i tina locul.
@ the Wolfman :domnul mult asteptat nu cred ca poate face treaba asta singur.
2010-05-10 12:50:11 | Raporteaza
@ela-nimeni nu mai poate face nimic singur. Doar ca sintem in ceasul al 12-lea, si ar fi cazul sa ne trezim, cu mic cu mare. Cineva trebuie sa realizeze ca daca omori gaina, nu mai face oua. Oricit tupeu ai avea tu, cel care o omori.
2010-05-10 12:59:49 | Raporteaza
Hai să fim serioși cu reformele făcute sub presiunea aderării la NATO și apoi la UE! Ce spui de interesele marilor corporații pe-aici?! Dacă nu ajungea Bechtel să (nu) facă autostrăzi de lux pe-aici, nu adera România la NATO. Dacă nu dădeau guguștiucii ăștia resursele energetice la OMV, de la Nădlac spre vest ne trebuiau vize.
De lobby, șpagă, comision n-ai auzit? Sau ți se par termeni ieșiți din uz când este vorba de occidentalul fin?
2010-05-10 13:06:29 | Raporteaza
ciumara, dejeu, dudu ionescu, ciorbea, emil constantinescu, etc, etc, etc… au fost mai slabi decît cei mai slabi pnl-işti. deşi sînt pro-băsescian declarat, nu cred în soluţia omului salvator, nici măcar în cea a principelui străin. (uite, aici nu sînt de acord cu laura cernahoschi
)
2010-05-10 13:08:21 | Raporteaza
l-am uitat pe radu mischiu. mă iertaţi, nu o să se mai repete. nici radu mischiu, nici omisiunea
2010-05-10 13:09:34 | Raporteaza
Un domn strain, vazut de aici pe post de batman care pune totul in ordine. Se vede ca aici pe site-ul asta lumea e prinsa de amnezie colectiva. Nimeni nu se gandeste ca batman-ul asta va trebui sa-si faca politica tot cu iliescu, nastase, hrebenciuc, mitrea, vosganian, orban, norica, videanu, berceanu, basca Curtea Constitutionala, CSM si ICCJ, specialisti la bagat bete in roate oricui. Clasa politica este oglinda societatii. Societatea, o spun cu regret, nu mai are nici un fel de sistem de valori morale. Asa societate, asa politicieni.
2010-05-10 13:10:11 | Raporteaza
Sustineti solutia Johannis la presedintie din partea opozitiei unite! In 2014. Jos Ba-secu!
2010-05-10 13:13:34 | Raporteaza
@the Wolfman: de acord cu tine; insa a veni acum,dupa terminarea negocierilor,sa spui ca noi am fi facut…bla-bla,cand puteai sa faci anul trecut,sau sa ai ca singura solutie “jos,ca nu am incredere in ei” in loc de “avem specialistii astia,recunoscuti de toata lumea,care propun solutia….pentru care trebuie sa luam urmatoarele masuri…
Nu vine domnul strain cand vede discoteca asta (ca politica,nu prea e).
2010-05-10 13:18:12 | Raporteaza
Stimata Doamna Laura Cernahoschi, de acord cu Dv., dar cum sa se poata da jos clientela politica cocotata in diferite posturi ? Numai cei cca. 450.000 de bugetari angajati de Tariceanu (cu fisa postului cu unica atributie de a “taia frunze la caini”) sunt ca si inamovibili. Statul a pierdut mai toate procesele cand a incercat sa-i disponibilizeze. Iar acum, sinistra coalitie pnl-psd incita la miscari stradale. Oare se pregateste o noua mineriada ?
2010-05-10 13:21:53 | Raporteaza
@ela-trist e ca nu va veni nimeni. Vor ramine ei de ei, si boborul de imbecili care-i voteaza. Nu stiu daca neaparat in aceleasi granite, insa.
2010-05-10 13:22:13 | Raporteaza
Bravo. Mi-a placut articolul.
Ai dreptate. Cearta nesfarsita a partidelor devine insuportabila. Chiar daca dezbaterea democratica este esentiala, in fruntea statului trebuie asezat exemplu si un simbol al legaturii permanente cu Dumnezeu.
Domn sau rege, cum vrei sa-i spui. Nu ales de OM, ci uns de Dumnezeu – la fel precum toti marii eroi ai Romanilor, de la Mircea cel Batran la Ferdinand Intregitorul.
2010-05-10 13:27:28 | Raporteaza
@the Wolfman: N-am vrut sa spun.Si asa e prea grava situatia.
2010-05-10 13:30:19 | Raporteaza
nu cred in solutiile care sustin o implementare de sus in jos. trebuie ca fiecare dintre noi sa invete sa devina mai critic, sa lase deoparte atitudinea “eh, asa e la noi” si sa nu inghita tot, incepand cu bomboana data rest la magazin in loc de bani si la micile nesimtiri de pe stada. dar asta presupune consecventa si pe propria piele. cateodata e nevoie sa moara si capra din ograda proprie. si mai ales e nevoie de multa munca … cinstita.
2010-05-10 13:48:28 | Raporteaza
Ar fi de ajuns un OM. CINSTIT !
@Nos Nobis . Ar fi foarte vesela scena cu Dumnezeu umbland cu strachina cu mir dupa OM pentru a-l unge. Daca asteptam de la Dumnezeu rezolvarea neputintei noastre , ne-am pricopsit. Si ar mai fi ceva: multi dintre cei ce s-au numit unsi ai Domnului au fost niste secaturi.
2010-05-10 13:49:24 | Raporteaza
Cred ca avem poporul cu cel mai inalt coeficient de inteligenta de pe glob. Nimeni nu vad ca-si pune problema ca nu s-ar pricepe intr-un domeniu.
Este o diferenta esentiala intre a da pe cineva afara si a reduce salariile la toti.
Dupa ce il dai afara trebuie sa-i platesti ajutor de somaj si deci nu scutesti decat diferanta dintre salariu si ajutorul de somaj asa incat este evident ca abia dupa trecerea perioadei de primire a ajutorului se poate spune ca s-a economisit un salariu cu alte cuvinte dupa o lunga perioada de timp pe cand masura de reducere a salariilor este cu efect imediat.
Apoi intr-o perioada de stagnare dat afara nu te angajeaza nimeni asa incat eu cred ca este mai bine cu salariul diminuat si abia cand incepe economia sa mearga sa inceapa darile afara.
2010-05-10 14:10:54 | Raporteaza
@the Wolfman: de unde se va mai gasi un ratiu , in 90 n-a fost fotat pt ca n-a mancat salam cu soia ca iliescu.
2010-05-10 14:12:56 | Raporteaza
Pentru ca suntem delasatori, nainteresati, lenesi, nesimtiti, murdari, inconsecventi etc… Pentru ca exista intiparita in constiinta poporului nostru chestia asta. Las’ ca o veni cineva sa ne scoata si pe noi din rahat, pana la urma… Suntem de rasu’ lumii.
2010-05-10 14:14:26 | Raporteaza
@Optimistul: Ai dreptate ca un popor isi croieste singur destinul prin jertfa si vitejie, fara a astepta ‘miracole’, insa la fel de evident e ca tu esti dintre cei ce vineaza exceptii si le servesc drept concluzii. Marile secaturi ale istoriei au fost cei ce au decapitat si detronat regii Europei — un exemplu simplu (ca sa intelegi si tu) ar fi comunistii, bolshevicii si agentii Sovietici ce au activat in Estul Europei si in Romania. Hai te pup, ca am treaba.
2010-05-10 14:29:24 | Raporteaza
Laura, mentalitatea asta este specifica femeilor de varsta ta inca nemaritate. Toate asteapta un “domn strain” care sa le scoata din diversele “nevoi”. Motivul este cunoscut: barbatul roman este needucat, mojic, cu mentalitate arhaica si de cele mai multe ori sarac. Si ca sa dau un exemplu cu o moldoveanca “descurcareata”:
Degeaba pleci la Monte Carlo, unde densitatea de “domni” este mare, dupa ce ai cazut de pe Elan,, ca pana la urma esuezi “infipta” intr-un Otil Antonescu.
2010-05-10 14:49:41 | Raporteaza
@Laura
Sunt de acord cu un “domn” strain,cu conditia ca in momentul in care vine sa procedeze la decimare,ca in armata romana dupa o infrangere.Sau eventual un japonez care sa determine intreaga clasa politica sa-si faca urgent sepuku.
2010-05-10 14:59:56 | Raporteaza
romania era cit pe ce sa aiba un domn strain, pe klaus johannis.
da nuuu, noi il vrem pe baselu ca el ii opreste pe mineri si nu-l lasa pe ilici sa vina la putere
si apoi ce sa faca un domn strain? sa mearga la fiecare om in parte sa-i dea peste minutze: munceste loaza, fi curat loaza, nu mai fura loaza…?
nu domn strain trebuie ci schimbarea din radacini a mentalitatii romanului, o data schimbata mentalitatea oamenii vor alege corect fie si romani ca sint destui care sa merite sa fie alesi. stiu ca suna utopic, si si ae utopic, asa ca scenarii din astea cu domn strain sau altele asemanatoare ramin simple exercitii de imaginatie.
am sa imbatrinesc,si o sa fiu mosneag cu barba alba si cind o s ama uit la romania n-o sa ma nevoie de nici un update, va fi al fel ca acuma numa ca oamenii s-ar putea sa traiasca ceva mai rau chiar si decit acuma.
2010-05-10 15:22:28 | Raporteaza
1) Solutia cu domn strain s-a dovedit benefica la momentul istoric respectiv, ar fi probabil utila si in acest moment, dar este inaplicabila, fie si pentru faptul ca nu ne lasa Constitutia iliesceana.
2) Reducerea nediferentiata a salariilor si pensiilor este foarte nedreapta, dar este singura care poate fi aplicata, teoretic, rapid, de la 1 iunie a.c.
Nu sint deloc optimist ca va si pusa in practica la termenul angajat, deoarece e nevoie de o legislatie adecvata si guvernul s-a dovedit maestru al gafelor, iar parlamentul un maestru al tergiversarilor. Ca sa nu mai vorbim de opozitia previzibila a politicienilor din toate partidele, justitiei (magistratilor, CSM, CC etc.), sindicatelor, pensionarilor, presei etc.
Reducerea diferentiata a veniturilor salariale era blocata din fasa de zecile de mii de sefi si sefuleti, care ar fi trebuit sa-si reduca propriile venituri cu mai mult de 25%. Mai intii ar trebui desfiintate 50-80% din posturile de conducere si apoi toti bugetarii ingramaditi pe treptele inferioare ale grilei de salarizare. Iar in domeniul pensiilor: abrogarea imediata a legilor speciale, pensia maxima conform legii 19/2000 (3 puncte de pensie, adica aproxiamtiv 2000 lei).
2010-05-10 15:39:00 | Raporteaza
De cativa ani buni eu militez pentru inlocuirea parlamentarilor nostri cu olandezi.
Apoi m-am convins ca ne-ar trebui cate un manager strain la nivelul fiecarei autoritati, minister, judet, etc.
Este evident ca specialitatea noastra de baza o reprezinta furatul caciulii. Ma rog cu anexele…
Acum, imi cer scuze, ca o sa berez un pic, dar acum mi-a venit.
In cu totul alta ordine de idei sunt uluit de mentalitatea noastra. Ascult de catava vreme Realitatea FM si evident pe cei care suna acolo si isi varsa naduful acolo.
Un lucru revine obsedant: toti clameaza venituri dupa necesitati, nu isi pun nicio clipa problema armonizarii necesitatilor la venituri.
Ah, comunismul, viitorul de aur al societatii cu mesajul luminos:”fiecaruia dupa nevoi, fiecaruia dupa necesitati”.
Este un lucru care ne face sa cheltuim mai mult decat avem si sa ne imprumutam permanent. Nu este ceva ce s-a nascut acum ci asa a fost de cand stiu eu.
O alta problema pe care am remarcat-o, este faptul ca multi s-au imprumutat la banci intr-o veselie fara sa isi puna niciun moment problema ca e posibil la un moment dat, pentru o perioada, sa ramana fara serviciu!!
Si acum injura guvernul!
Noi avem o calitate: sa ne pasam responsabilitatile.
Si daca nu avem asupra cui, o dam pe seama fatalitatii. Nu pe a nesabuintei noastre.
Cam tot asa si cu guvernele Romaniei.
Acum, cea mai mare vina a lui Boc e ca acceptat sa fie prim ministru desi, sunt convins, ca stia ca nu are nas pentru asa ceva.
A sperat in sprijinul lui Basescu si in loialitatea ministrilor.
E, a luat plasa!
Ar trebui sa plece.
In rest sa auzim de bine!
2010-05-10 15:49:18 | Raporteaza
@sase sase: o, da! Decimare in administratie! ASta n-ar fi o idee tocmai rea!
2010-05-10 16:00:31 | Raporteaza
@Otto: las ca si Johannis isi avea bubele sale la dosar, nu tocmai “nemtesti”
2010-05-10 16:04:15 | Raporteaza
@krasnaia vodka: Macar un audit olandez, daca s-ar putea…
2010-05-10 16:04:37 | Raporteaza
@laura
bineinteles ca si johannis isi avea bubele lui la dosar, comparate insa cu bubele trupei lu baselu nici nu s evedeau. si apoi ghici ce? n-o sa gasesti persoane fara bubitze nici in vest si nici nu asta e problema. problema e ca bubitzele alea sa fie intre niste limite rezonabile si ceea ce este cel mai important conteaza knowhowul si ceea ce face si cum face un om administratie. ma uit al sibiu si indraznesc sa afirm ca diferenta intre administrarea sibiului si a restului tarii e ca de la cer la pamint.
si apoi eu nu militam pentru klaus johannis, asta era doar o remarca dintr-o postare a carei esenta era o cu totul alta. sa inteleg ca esti de acord cu restul postarii mele?
2010-05-10 16:15:59 | Raporteaza
@Otto: Asa se zicea si de Boc, ca ce bine arata Clujul. In rest, da se pare ca trebuie sa vina cineva sa ne zica “munceste loaza!”
2010-05-10 16:17:37 | Raporteaza
@laura
pai boc a facut in cluj doar spoieli de suprafata de luarea ochilor, in rest si-a deservit clientela politica si acolo in cluj.
johannis, a facut in schimb modificari adinci de structura administrativa in sibiu. si apoi in sibiu datorita lui johannis au mers atitea firme profitabile si mai ales hightech incit sibiul nu prea mai are loc de oferit pentru amplasarea noilor firme din vest, pur si simplu nu prea mai au spatiu desi cererea sta vraf pe masa lu johannis.
acuma inca o data, tu ma obligi prin replicile tale sa-l sustin pe johannis si de fapt nu asta vroiam sa spun.
daca o cauti pe fecioara maria printre politicieni n-o s-o gasesti, de aia o si iubim noi pe tanti mama lu isus ca de 2000 de ani n-a mai fost alta
nimeni nu poate fi schimbat cu fortza, trebuie s avrea el sa fie schimbat, de aia nu un factor extern poate schimba ceva in romania, ci un resort intern al oamenilor, care sa-mi fie cu iertare nu cred ca poate fi activat in cazul romanilor, nu in viitorul previzibil. despre asta putem discuta…
2010-05-10 16:52:23 | Raporteaza
Laura,
Romania are deja domn strain. Pe Zeus….
E asa de strain de toate cand apare si deschide gura, de parca coboara nu din Olimp ci de pe Marte.
Succesuri
2010-05-10 17:14:27 | Raporteaza
Bai, pana la urma imi place si de apocalipticii de la TV – Realitatea si A3 – care se calca in picioare care sa spuna ca a afirmat primul ca ne ia Drk, pana in vara… lucru pe care il stie toata lumea, de altfel.
2010-05-10 17:17:48 | Raporteaza
otto weber preşedinte! cum, şi ăsta a murit?
2010-05-10 17:55:44 | Raporteaza
en.wikipedia.or../
2010-05-10 17:56:20 | Raporteaza
ce imi place,asta-i tot ce mi-am dorit si inca nu-i totul.Se poate si mai rau. De ce ?Pentru ca in prostia voastra incurabila l-ati votat pe betivul-academician inca o data stiind perfect ce a facut timp de cinci ani.Ce vreti, aveti ce meritati.L-ati votat ca sa va scape de comunisti,de mineri,de mogulii care vroiau sarea si posta de nastase si hrebenciuc.Fiind ocupati sa va scape de astia au lasat economia balta si ce a iesit.O mare criza bineinteles nu datorita prostiei,incompetentei duse la perfectiune nici macar din cauza celor de care va apara in campanie securistul-betiv-grobian ci datorita… mostenirii grele.Uauuu am descoperit vinovatul mostenirea lui tariceanu.Eu cred ca au gresit este mostenirea grea din urma lui nastase,vacaroiu,dacalescu,m.manescu,verdet si tot asa pina ajungem la burebista.Dar inaintea lui burebista cine a fost? Ala-i principalul vinovat. Asa ca lasati betivul in pace ca el se lupta si acum cu comunistii,minerii etc etc. La asa conducator asa votanti.Si sinteti peste cinci milioane de trepanati. Ast-i drama romaniei, nimic altceva.Sa muriti bine.
2010-05-10 17:58:36 | Raporteaza
@Nos Nobis: Si eu am avut treaba. Fara sa uimesc pe nimeni cu harnicia mea, mai fac o munca inafara serviciului. Nu neaparat pentru ca sunt vremuri grele. Imi dau cu parerea acum despre ce-ati scris dv.
Nu inteleg de ce, cum vine vorba de republica, toti monarhistii uita de alte republice si ii tot dau zor cu bolsevicii. Pasul urmator este sa-i califice in fel si chip pe republicani. Daca incerci sa-ti argumentezi opinia, n-ai nici o sansa. Iubitorii de regi iti spun imediat ca acestia (regii adica) sunt de origine divina, ca pacatele lor sun exceptii, ca tu care esti republican esti fara indoiala un bolsevic ticalos, ca republica este inventie comunista.
Am incercat sa-i spun unui regalist ca republica nu este o inventie bolsevica, ca a aparut cu vreo 371 ani inainte de Hristos, ca in Franta republica a fost instaurata cu mult inaintea regimurilor comuniste (regimuri care au fost indiscutabil criminale). Sa zici ca ar admite discutia . As ! Si eu nu am avut nici pe departe intentia de a-i impune parerea mea. Cum eu reclam pentru mine dreptul de a avea o opinie, tot asa si cel care ma combatea avea dreptul la opinie. In timp ce eu il tratam cu respect, acesta ma injura si insulta. Imi pare rau sa constat ca nici dv nu sunteti departe de atitudinea preopinentului meu.
2010-05-10 21:32:17 | Raporteaza
@Neamtu: esti sigur ca de tariceanu au fost angajati?eu lucrez in sistem si am vazut clientela politica a lui basescu angajata in cea mai mare parte,si in cele mai bune functii, cele mai bine platite, voi vorbiti doar sa luati parte acestei camarile a pd-l
2010-05-13 14:24:02 | Raporteaza