RSS Feed

De ce port papion. Scurtă mărturisire, fără ICR, plagiat sau Hidroelectrica

vezi toate articolele de
19 Jun 2012 la 16:10 21 comentarii 2289 vizualizari.

Port papion de mai bine de 20 de ani. Iar acest lucru vine dintr-un spirit de frondă pe care l-am trăit în liceu, la începutul anilor 90. Sătui de majoritatea apăsătoare a acelor ani, am ales, împreună cu mai mulți colegi, să fim solidari cu cei aproximativ 4% care votaseră cu Ion Rațiu și papionul lui. A fost, poate (neconsemnată de ”istorie” până acum), prima Mișcare a Papioanelor din România.

Le purtau și colegii din alte clase ale Liceului ”Decebal” din Deva și, cel mai probabil, și în alte licee din România. La finalul clasei a XII-a (în 92) pe tablourile și fluturașii de ”la revedere” apăream, în continuare, cu papion (foto).

Mai târziu, continuând să port papion (e drept, în rarele momente ale unor evenimente de gală), am aflat și povestea lui, începută în secolul al XVII-lea, când nobilimea franceză, apoi avocații, profesorii universitari, arhitecții și politicienii l-au preluat de la mercenarii croați care au luptat în Războiul de 30 de ani. Și am mai aflat că, în esența lui, purtarea papionului este asociată un anumit spirit revoluționar, de frondă, chiar dacă, în istoria lui, l-au purtat și Winston Churchill, și Karl Marx. A devenit un simbol al intelectualilor (reali sau parveniți), dar și al încrederii în sine și al non-conformismului. În ultimii ani, în România, până la Mișcarea Papioanelor, de aseară, liberalii și C.R.B.L. au încercat, la rândul lor, să resusciteze spiritul revoluționar al acestui obiect vestimentar.

Pentru ce acestă scurtă amintire și istorie a papionului? Pentru a înțelege că atribuirea unei semnificații ideologice papionului e, pur și simplu, o mare greșeală. Indiferent de culoarea lui, papionul nu e nici de stânga, nici de dreapta. La fel cum mă îndoiesc că au fost inventatorii lui, mercenarii croați din prima parte a secolului al XVII-lea. Pe papion nu există exclusivitate, chiar dacă, cel puțin pentru mine, purtarea lui îmi va aminti mereu de cel care, abia ieșiți din comunism încerca să ne învețe teribila lecție a democrației: ”voi lupta până la ultima picătură de sânge pentru dreptul tău de a nu fi de acord cu mine”.

Post to Twitter Post to Delicious Post to Facebook Post to StumbleUpon

 

Comentează


Pont: poti sa adaugi la comentariu fotografia ta sau o imagine care te reprezinta.
Nu trebuie decat sa introduci o adresa de e-mail valida aici si sa urmezi cativa pasi simpli.
Un film explicativ e disponibil aici


ATENTIE: Comentariul dumneavoastra poate aparea cu intarziere din cauza sistemului de cache.

RSS Postari pagina personala

Cele mai comentate

Nu exista posturi pentru interogarea facuta!

Nu exista posturi pentru interogarea facuta!

Cele mai vizualizate

Nu exista posturi pentru interogarea facuta!

Nu exista posturi pentru interogarea facuta!


Vezi aici episoadele din seria BOOKFACE!

Ce fac prietenii tăi pe Voxpublica

Ultimele comentarii

afacerea roşia montană alburnus maior alex mazilu antonescu banci basescu blaga blog Blogviu interviu Boc Bruxelles Bucuresti candidatura cianură cluj CNA comisia europeana corupţie criza CTP curtea constituțională Dan Diaconescu Dinu Patriciu educatie Elena Basescu europarlamentare experiment Facebook gabriel resources gaze de șist Gigi Becali guvern humanitas internet iohannis Istodor Johannis kelemen hunor Liiceanu macovei Media mihai goţiu motiune Năstase obama o fraza o poza parlament Parlamentul European pdl Plesu Polirom ponta presedinte protest proteste psd riscograma romani rosia roșia montană Rusia salarii securitate Senat sondaj steaua SUA suspendare Tariceanu tiff TRU UBB UE uichendist.ro unesco Vanghelie Vasile Blaga victor ponta voiculescu

© 2009 VoxPublica.ro, o marca F5 Realitatea-Catavencu. Toate drepturile rezervate.

Strategy & Technology: PUBLYO
Marketing & Sales: Q2M
Comandati acum o campanie publicitara pe acest site!