RSS Feed

De ce trebuie să fie SRI

vezi toate articolele de
26 Jun la 13:54 comenteaza acum 1055 vizualizari.

Mihai Tudose, acuzat ba că e omul serviciilor (acuzat de ai lui), acuzat de plagiat (la fabrica de plagiate a SRI-ului, Academia Mihai Viteazul). Grea alegere pentru Iohannis. Pare aruncat în faţă pentru a fi făcut de râs. Asta dacă nu cumva Iohannis înghite broasca plagiatului de dragul pedigreeului “strategic” excelent.

De ce trebuie să fie SRI? De ce ditai partidul nu e în stare să aleagă un cadru solid de partid care să ducă la capăt un program de guvernare. Păi, în zona partinică nu prea au fost încurajate cariere puternice, cu oameni pregătiţi şi ideologic, şi administrativ.

Ne tot mirăm că oameni cu strânse legături cu serviciile, sau măcar cu minime legături în zonă, trecuţi prin vreun ritual penibil educaţional al serviciilor (master, doctorat, perfecţionări), trebuie să conducă. Să nu ne mai mirăm atât. Să înţelegem ce resorturi duc într-acolo.

Una dintre mirările preferate când se schimbă, de exemplu, preşedintele în SUA este detaşamentul impresionant de “wallstreeţi” din echipa de conducere. Băncile şi marile companii au efective impresionante şi în elitele politice vestice, că doar tocmai ce zburdă copilul minune Macron, împletire adorabilă între înalt funcţionar şi înalt bancher.

La noi, SRI ţine loc şi de mare business, şi de bănci. Multinaţionalele au oameni în echipele guvernamentale, dar în eşalonul 2-3. Nu au nevoie să fie strident lobbystice, pentru că treaba merge şi aşa. Sunt taxate la minimum, redevenţe ioc etc.

SRI ca mare business a fost frumos promovat de Ghiţă dar nu doar de el. Se autopromovează ca un soi de actor de piaţă în zona securităţii. SRI e România, SRI e legătura esenţială, de neînţeles pentru pulime, cu SUA.

Ba, mai nou, a intrat şi pe piaţa fondurilor europene (chestiune investigată acum, înţeleg). SRI a făcut eforturi şi pentru a se spoi cu ceva fard universitar. Maior şi Oprea au pornit nişte motoare de sulemenire educaţională a unui discurs butucănos şi evident nedemocratic. Ceva-ceva le-a ieşit mai ales că au început să se amestece discursurile “civilizatoare”, “europeniste” cu retorici de stat poliţienesc şi supraveghere intensă. Plus un bonus ultraprobusiness. Aşa arată noul “guler alb” râvnit de elitele româneşti. Mai nou se încearcă şi o IT-izare a imaginii tehnocrat-strategice, adică omul perfect e un Robocop neoliberal cu o antenă secretă şi cu altă antenă wireless.

SRI este promotor al discursului antipolitic, fix la fel cu unii care cred despre ei că sunt fukuyamişti fini de pe la noi. SRI a fost stopat în amestecul cu DNA. Şi ce să vezi, a slăbit DNA-ul, deşi cele mai mari probleme păreau să fie Ghiţă-Coldea.

BNR este şi ea o instituţie care stârneşte respect prin frică, i s-a văzut puterea în dansul austerităţii cu Troica. În fine, dacă nu eşti SRI sau Troică, trebuie să vii din structurile europene, mai ales promovat pe filieră de dreapta. Adică să se fi remarcat deosebit de iubitor de politici publice post-criză style, poate cu ceva spoieli sociale ca să nu zică lumea că n-ai inimă (vezi Cioloş).

Mă rog, ideea pe scurt era asta: de ce vă mai miraţi? am băgat bani în alt domeniu mai mult decât în secretizări şi strategii de tot felul? am investit în altceva decât forţe de supraveghere şi represiune? (Am scutit de taxe IT-ul şi, ce să vezi, liderii care ies din zona IT vorbesc pe placul iubitorilor de strategic, de făcut dreptate în ciuda statului de drept etc.). Am promovat altfel de educaţie în zona partinică unde toţi şi-au căutat câte un securist să-i apere de alt securist? Am avut în activitatea civică altceva decât toleranţă pentru practici profund nedemocratice inclusiv în câmpul anticorupţie? De ce vă mai miraţi atunci. Nu mai sunt decât din ăştia, să şi cunoască labirintul puterii cât de cât, să şi obţină concilieri temporare între diverse facţiuni netransparente.

Textul ăsta nu e neapărat despre Tudose. Tudose nu prea are cum să fie numit de Iohannis. Dar PSD nu trebuie să se ascundă după deget. Ei chiar au promovat genul ăsta de cadre. E plin în partid şi de tineri după acest profil. Lupta cu sistemul e o dramoletă care se transformă în comedie, între două dosare.

Post to Twitter Post to Delicious Post to Facebook Post to StumbleUpon

 

Comentează


Pont: poti sa adaugi la comentariu fotografia ta sau o imagine care te reprezinta.
Nu trebuie decat sa introduci o adresa de e-mail valida aici si sa urmezi cativa pasi simpli.
Un film explicativ e disponibil aici


ATENTIE: Comentariul dumneavoastra poate aparea cu intarziere din cauza sistemului de cache.

RSS Postari

Vezi aici episoadele din seria BOOKFACE!

Ce fac prietenii tăi pe Voxpublica

© 2009 VoxPublica.ro, o marca F5 Realitatea-Catavencu. Toate drepturile rezervate.

Strategy & Technology: PUBLYO
Marketing & Sales: Q2M
Comandati acum o campanie publicitara pe acest site!