![]() | De la înţelegerea între domni la fiecare pentru elvezi toate articolele de Daniel Oanta24 Nov 2011 la 11:09 11 comentarii 436 vizualizari. |
Decizia austriecilor de a lăsa subsidiarele băncilor să se descurce pe cont propriu în ţările în care s-au extins, închide de facto discuţia privind mărimea deficitului bugetar pe care România şi-l poate permite. Austeritatea nu mai este o opţiune politică, o alegere între alternative, ci singura posibilitate.Nu mai este demult un secret pentru nimeni faptul că în decursul anilor ce au precedat debutul manifestării crizei economice mondiale la noi, finanţarea deficitului bugetar s-a făcut cu preponderenţă de pe piaţa internă.
Împrumuturile statului la bănci, sintetizate de indicatorul creditului guvernamental, au sporit cu o viteză nemaiîntâlnită, în vreme ce finanţarea destinată companiilor şi populaţiei a cunoscut în cel mai fericit caz o cvasi-stagnare. Acest raliu nu putea avea decât un deznodământ, iar acela îl vom vedea în curând grăbit de dificultăţile cu care se confruntă sistemul bancar.
Tăierea ombilicului între băncile mamă şi fiicele din România marchează finalul înţelegerii de la Viena, prin care grupurile financiar-bancare dominante de pe piaţa autohtonă încheiau acel gentlemen s agreement bazat pe înţelegerea că statul şi băncile se aflau în aceeaşi barcă. Atâta timp cât înţelegerea a funcţionat barca s-a putut menţine pe linia de plutire. Se pare însă că nimeni nu a anticipat cât de mult se va prelungi criza, cât de gravă va deveni ea sau că va eroda atât de drastic însăşi inima sistemului bancar European. Ca urmare, de la înţelegerea între domni, s-a ajuns la fiecare pentru el. În aceste condiţii s-a produs apelul la fair-play al preşedintelui Traian Băsescu “Mesajul meu e ca ati obtinut profituri uriase, iar daca va veti pregati sa lasati economia romaneasca fara finantare in timp de criza va fi un act lipsit de fair-play in relatia cu Romania.Nu cred ca vom fi pusi, noi tarile care am venit mai tarziu in UE, sa platim factura”.Greu de crezut că acest apel la moralitate va fi băgat în seamă mai mult decât la nivel de declaraţii.
Îngheţarea finanţării, pentru că, în cele din urmă, cu aceasta ne confruntăm în condiţile în care banii din împrumuturi pe piaţa internaţională sunt puţini sau mult prea scumpi ar putea impune un deficit bugetar apropiat de zero.În context, evitarea reintrării în recesiune este puternic condiţionată de absorbţia fondurilor europene, un domeniu în care prestaţia de până acum este una jalnică.


Irina Zamfirescu azi la 16:13 |
Bucureștiul pare că ar fi inepuizabil. Construcții P+inifinit, spații verzi transformate în [ citeste mai departe ]
Mihai Goţiu azi la 15:30 |
Uninominalul pur, în forma adoptată ieri de Parlamentul României, e o mare mizerie. Argumentele [ citeste mai departe ]
Elena Vijulie azi la 14:29 |
Legea privind sistemul electoral majoritar uninominal a trecut ieri de Camera Deputaţilor, după ce [ citeste mai departe ]
Costi Rogozanu azi la 14:22 |
Ce e în neregulă cu POSDRU? Am tot fost avertizaţi că face Comisia Europeană verificări. [ citeste mai departe ]
Laura Cernahoschi azi la 12:10 |
Apare doar la emisiuni cu Gâdea, Alesandra Stoicescu sau duminicale de cancan, unde nu i se vor [ citeste mai departe ]
Cristian Teodorescu azi la 10:00 |
Uninominalul pur şi dur la care a visat Traian Băsescu pe vremea cînd era pe val s-ar putea [ citeste mai departe ]
Cristian Cojanu azi la 09:54 |
From Romania with Art,
25 mai, ora 21.30, Grădina Verona
Pe 25 mai, de Noaptea Albă a Galeriilor, [ citeste mai departe ]
Iulian Leca azi la 04:30 |
Cea mai mare critica adusa sistemului electoral ce tocmai a trecut si de Camera Deputatilor e ca [ citeste mai departe ]
Dorin Tudoran 22 May la 22:27 |
Prima lună de după o căsătorie este numită ”luna de miere”. Prima lună a [ citeste mai departe ]
Alin Fumurescu 22 May la 19:36 |
… s-au inmultit atacurile impotriva lui Basescu pe ultimul front ramas disponibil – [ citeste mai departe ]
Ciprian Şiulea 22 May la 18:11 |
Astăzi USL a demonstrat că tot ceea ce a spus în ultimii cîţiva ani împotriva PDL nu a fost [ citeste mai departe ]
Elena Vijulie 22 May la 14:19 |
Premierul Victor Ponta şi ministrul afacerilor europene Leonard Orban au anunţat ieri că [ citeste mai departe ]
Cristian Teodorescu 22 May la 12:06 |
Monica Macovei susţine că guvernul Ponta, despre care premierul spune că e cel mai curat, e cel [ citeste mai departe ]
Ciprian Domnişoru 22 May la 04:22 |
Întrebat despre participarea financiară a României la achiziționarea de către NATO a unor [ citeste mai departe ]
Costi Rogozanu 21 May la 21:55 |
Nişte fapte. Traian Băsescu s-a întîlnit ieri cu vice-preşedintele Chevron, compania care vrea [ citeste mai departe ]
Mihai Goţiu 21 May la 19:43 |
Nu mai e doar o impresie de început de campanie. Ci o confirmare: Emil Boc a evitat până în [ citeste mai departe ]
Constantin Creţan 21 May la 19:05 |
În ţara în care Eminescu, Creangă, Caragiale şi Preda n-au fost absolvenţi ai vreunei [ citeste mai departe ]
Cristian Teodorescu 21 May la 18:20 |
Useliştii au început ofensiva de vară puţintel mai devreme, presaţi de calendarul [ citeste mai departe ]
Costi Rogozanu 21 May la 15:38 |
Alegerea dintr-un tur a primarului generează tot felul de efecte secundare. De exemplu, negocierea [ citeste mai departe ]
Stelian Tănase 21 May la 12:17 |
Traian Băsescu aflat la Chicago, printre români, a profitat că se afla departe de casă şi [ citeste mai departe ]
Mihai Goţiu 21 May la 11:00 |
Am văzut și români care (încă) îl iubesc pe Traian Băsescu. E drept, nu în România. Trebuie [ citeste mai departe ]
Cristian Teodorescu 21 May la 10:03 |
Şi ducîndu-se dumnealui Traian sin Băsescu la sfat în cele străinătăţi l-au însoţit alai, [ citeste mai departe ]
Costi Rogozanu 20 May la 15:44 |
Săptămîna asta cele mai discutate probleme au fost cîinii vagabonţi, curăţenia oraşului, [ citeste mai departe ]
Constantin Creţan 20 May la 12:38 |
Fostul ministru german al apărării a ieşit din politică şi a pierdut titlul de doctor în urma [ citeste mai departe ]
Mihai Goţiu 20 May la 10:15 |
Înainte de începerea festivităților de lansare a candidaților USL la Consiliul Județean și [ citeste mai departe ]
Alin Fumurescu 19 May la 21:32 |
… c-acum nu mai e de gluma. Acum e serios. Acum nu mai e vorba nici de USL, nici de PDL, nici de [ citeste mai departe ]
Cristian Teodorescu 19 May la 20:12 |
După ce-am văzut fragmente din teza de doctorat a procurorului general al României, Laura [ citeste mai departe ]
Dorin Tudoran 19 May la 18:00 |
Copertă & Copyright 2012 - ION BARBU
Anunțul făcut de unul dintre cei mai guralivi și [ citeste mai departe ]
Constantin Creţan 19 May la 17:59 |
Ca şi Mugur Ciuvică, despre care tocmai am scris, tot din categoria celor pentru care pare a [ citeste mai departe ]
Ciprian Şiulea 19 May la 16:58 |
Cînd tînjeam şi eu mai tare să pot scrie despre altceva decît plagiate şi incompatibilităţi [ citeste mai departe ]
| 1@ALL lume,lume, mare meci mare!Rapid-Dinamo. Who cares about this shit?... | ||
| 2I simply couldn't leave your web site before suggesting that I actually enjoyed the usual info a person provide to your visitors? Is gonna be again continuously in order to inspect new posts... | ||
| 3Lenutza for president! Cine are ceva de spus,sa spuna acum sau sa taca pe vecie!... | ||
| 4@elenick tu la cat esti de retardat,ma intreb daca nu iti scriu neamurile comentariile.Cred ca am dreptate,nu-i asa?... | ||
| 5@ALL Ponta este favoritul meu! Este un baiat frumos si destept si in plus isi face vacantele in Dubai. Sa moara prostimea USL-ista de necaz! PS-mie mi-a adus speranta in suflet!Speranta ca poate da... | ||
| 6mac gregor,nu fa pe prostul, ca te poate crede cineva. L-am auzit pe ala de la ISC cu urechile mele : auditul intern si raportul aferent au fost facute din 2008 si constatau acelasi lucru: 0 prejudiciu.... | ||
| Mihai Goţiu 11781 citiri |
| Cristian Teodorescu 10643 citiri |
| Costi Rogozanu 10086 citiri |
| Ciprian Domnişoru 4437 citiri |
| Constantin Creţan 4318 citiri |
| Dan Duca 4171 citiri |
| Alin Fumurescu 3996 citiri |
| Ciprian Şiulea 3325 citiri |
| Dorin Tudoran 2857 citiri |
| Iulian Leca 2383 citiri |
| Mihai Goţiu 8 postari |
| Cristian Teodorescu 8 postari |
| Costi Rogozanu 7 postari |
| Constantin Creţan 5 postari |
| Alin Fumurescu 3 postari |
| Ciprian Domnişoru 3 postari |
| Dorin Tudoran 3 postari |
| Ciprian Şiulea 3 postari |
| Elena Vijulie 2 postari |
| Iulian Leca 2 postari |
| Mihai Goţiu 62840 citiri |
| Cristian Teodorescu 40991 citiri |
| Costi Rogozanu 39047 citiri |
| Ciprian Domnişoru 18191 citiri |
| Alin Fumurescu 17891 citiri |
| Viorel Dobran 13043 citiri |
| Dan Duca 12048 citiri |
| Constantin Creţan 11329 citiri |
| Elena Vijulie 8829 citiri |
| Dorin Tudoran 8783 citiri |
| Mihai Goţiu 31 postari |
| Cristian Teodorescu 30 postari |
| Costi Rogozanu 29 postari |
| Alin Fumurescu 11 postari |
| Constantin Creţan 10 postari |
| Ciprian Domnişoru 9 postari |
| Dorin Tudoran 8 postari |
| Dan Duca 8 postari |
| Ciprian Şiulea 7 postari |
| Viorel Dobran 7 postari |
© 2009 VoxPublica.ro, o marca F5 Realitatea-Catavencu. Toate drepturile rezervate.
“lipsă de fair play”
ha, ha, ha. ce plin de fair play a fost lingoul cand la presiunea(fara drept)a FMI s-a pus in genunchi si a ordonat pdlului sa desfiinteze ordonanta 50.
2011-11-24 11:31:19 | Raporteaza
“(…)bazat pe înţelegerea că statul şi băncile se aflau în aceeaşi barcă. Atâta timp cât înţelegerea a funcţionat barca s-a putut menţine pe linia de plutire.”
La criza pe care o traim, bancile vor trebui oricum sa aleaga intre imprumuturile acordate populatiei sau cele acordate guvernelor. Fara a mai acorda imprumuturi bancile nu pot rezista oricum. In varianta populatiei, imprumuturile sunt ratate, trecute la pierderi mai putin oficial si mai mult neoficial (asta si datorita sectorului imobiliar)… In varianta guvernamentala, cine are fler reuseste sa reziste, cine era tunar se scufunda … La noi mai toti sefii de banca sunt tunari.
2011-11-24 11:40:46 | Raporteaza
fiindca nu mai are adversari pe plan intern, bassescu si-a gasit alta tinta: bancile straine
nimic despre incapacitatea funciara de a administra tara in niste parametri de criza (cel putin cum o fac bulgarii spre ex)
in schimb este tare-n clont la adresa bancilor folosind invective pe care Daniel Oanta le omite: “să plătim lăcomia băncilor, iresponsabilitatea atunci când acordau credite cu buletinul” – ceea ce era foarte adevarat dar el n-a facut nimic pentru a proteja finantele tarii decat a luat un imprumut urias de la FMI fara sa stim de ce; centura de siguranta nu e sigur ca ne-a asigurat pentru ceva in schimb cu datoriile am ramas
2011-11-24 13:08:11 | Raporteaza
@tara de prosti: Pai prosti au fost aia de s-au imbulzit ca oile la luat credite in orice conditii, nu bancile. Da’ la noi prostu’ e atit de prost ca nici nu-si da seama de propria prostie.
2011-11-24 15:24:25 | Raporteaza
@trolu:
“nimic despre incapacitatea funciara de a administra tara in niste parametri de criza (cel putin cum o fac bulgarii spre ex)”
maaaammaa, da’ ce de cuvinte complicate ai invatat…
poate ne explici ce-i aia incapacitatte funciara de a administra tara….
Si cum se face administrarea in niste paramentri….
“a luat un imprumut urias de la FMI fara sa stim de ce”
Pai nu n-ai sa stii veci pururi pentru ca esti prea lenes si ignorant. datele sunt publice, trebuie doar sa-l intrebi pe nen’tu goagal
“centura de siguranta nu e sigur ca ne-a asigurat pentru ceva in schimb cu datoriile am ramas”
Uita-te nitel cu cit s-au devalorizat moneda nationala in tarile din jur, si poate vei intelege cit de cit…
in 2011 leul a pierdut 0.78%, Forintul 4,68% iar zlotul 11,82%. Doar coroana Ceha e mai tare, intarindu-se cu 0.8%
2011-11-24 15:34:43 | Raporteaza
@bogdan: chiar daca esti prost crescut iti voi raspunde pentru a te dumiri si poate pentru a deveni si altceva decat modelul bassist pe care-l promovezi:
-funciar vine de la proprietatea funciara, prin extensie de la taran: bassescu si boc n-au avut capacitatea de a gospodari tara nici cat un taran umil din patarlagele;
-’parametri de criza” vine de la bulgari, mult mai saraci decat romanii – asta pana sa vina guvernarea bassebocilor care au reusit sa-i detronam pe bulgari la multi parametri;
- centura de siguranta de 20 miliarde coco ne-a bagat inutil in datorii – vezi ce le zicea idolul tau bancherilor tocmai azi – pentru ca o devalorizare ca la polonezi am vrea noi in conditiile in care economia polonezilor chiar merge pe cand noi avem leu tare si atat
2011-11-24 22:57:09 | Raporteaza
@bogdan: or fi fost si aia de s-au imprumutat prosti da rostul celor care ii guverneaza pe prostii astia( ca de aia isi ia salariile din banii lor) era sa-i protejeze. ori basescu si pdl au distrus o initiativa care incerca sa faca lumina intr-o zona pe care bancherii o tin in ceata. dupa ce politicienii mafioti ai tarii au vandut bancile si companiile de petrol fara nici-un discernamat ci doar pentru comisioane grase, populatia s-a trezit in fata unor situatii in care din cauza monopolurilor aparute trebuie sa plateasca mult mai mult comparativ cu populatiile din vest(comisioane enorme la banci ori preturi de jaf pentru carburanti).
poti sa ai 7 facultati ca daca ai nevoie de credit iar statul mafiot roman nu te protejeaza, vei lua creditul in conditiile de camata ale bancilor din romania.nu mi se pare o idee stralucita nici ce au facut ungurii inghetand cursul de schimb pentru creditele in valuta dar la origine ordonanta 50 era de bun simt. despre benzina putem vorbii la fel.
mai pe scurt: tu esti doar un kcat care traiesti pe spatele prostilor si impreuna cu restul kcatilor care au pus mana pe puterea din tara asta vreti sa stati cat mai mult cu botu-n miere. de ce dreaqu nu puteti voi sa furati in liniste, si macar sa nu mai iesiti sa incercati sa ne spuneti cat de buni sunteti, n-o sa inteleg niciodata.
2011-11-25 10:28:53 | Raporteaza
@bogdan: mai vad ca-i mai dai o replica si altcuiva despre imprumutul de la FMI.
realitatea e ca imprumutul ala a fost luat ca sa-si tina pdl-ul haita de bugetari intreaga si sa-si creeze privilegii nemeritate. bok si-a adus nepoata si un sofer pe functii la bucuresti. aia de la raaps si-a angajat tot familionul la stat ori le-a dat spatii ieftine. nu sunt bani la buget? ce dreaqu faceti cu 1000 de tvr-uri? va trebuie tvr info=noua antena 3 a lui basescu? loteria o mulgeti doar in interes personal. am auzit de o poveste cu un sef pdlist care a luat marfa de la ramplast(oltchim) si n-a mai platit-o. pentru asta ati luat imprumutul bai mafiotilor.
totusi, pentru astea si toate cele pe care nici nu mi le pot imagina, eu va felicit pentru ca voi nu sunteti prosti.
tara de prosti
2011-11-25 10:44:24 | Raporteaza
@trolu
uau, acuma bulgaria e iegzemplu. Da’ de ce nu Ungaria?
Pentru ca
- iegzemplul Ungariei de acum 6 luni s-a fasait
- deciziile s-au dovedit mai proaste decat ale guvernului Boc,
- forintul s-a devalorizat in timp ce leul e ok
- Ungaria a ajuns sub nivelul Romaniei, in categoria junk.
2011-11-26 11:29:20 | Raporteaza
@mac gregor: d-aia navalesc ungurii de peste Tisa in tarisoara noastra – au aflat ca leu-i tare-n clont!
doar ca n-avem ce face cu el, cu leul, pentru ca majoritatea saraca nu-l detine iar minoritatea bogata opereaza-n euro…
si-apoi, daca faci un imprumut de 20 mld euroi, te poti da mare pescar in galeata ca tii leul tare vanzand banii altora; problema apare cand se termina imprumutul si vin scadentele de plata
te bucuri prea tare de raul altora dar categoria junk ne paste si pe noi dupa cum cobesc unii finantisti straini; ba chiar idolul tau schelalaia alaltaieri catre bancheri ca nu mai vor sa finanteze deficitul perpetuu guvernat de bassescu
adevaru-i ca romanii traiesc o drama: pana si bulgarii le-au luat-o inainte!
2011-11-26 17:32:50 | Raporteaza
Cat de naiv poti sa fii sa te bazezi pe fair-play cand e vorba de bani si mai ales….banci. Bancile ar trebui desfiintate ca oricum joaca pe post de camatari.
2011-11-29 01:05:54 | Raporteaza