RSS Feed

Declarația de la Roșia Montană – Pentru salvarea statului de drept în România

vezi toate articolele de
16 Aug 2011 la 15:39 39 comentarii 1352 vizualizari.

Da, m-am întors de la Roșia Montană. Cu o declarație comună a membrilor Campaniei ”Salvați Roșia Montană!”. O puteți citi mai jos.

***

Declarația de la Roșia Montană

Pentru salvarea statului de drept în România

În perioada 12-15 august 2011, în cadrul FânFest 2011, la Roșia Montană au fost organizate o serie de conferințe și dezbateri la care au participat numeroși reprezentanți ai societății civile, arhitecți, arheologi, juriști, artiști și activiști din domeniul mediului, patrimoniului cultural și al drepturilor omului. Conferințele și dezbaterile au avut ca obiect situația localității Roșia Montană, amenințată de distrugere iremediabilă și definitivă de proiectul minier al companiei Roșia Montană Gold Corporation (RMGC).

Analizele, prezentările și dezbaterile au scos în evidență:

1.       faptul că Roșia Montană are o șansă extraordinară de a se dezvolta prin valorificarea patrimoniului cultural, natural și imaterial excepțional pe care îl deține, dezvoltare blocată însă abuziv chiar de către autoritățile publice care ar trebui să o faciliteze;

2.       minciunile și manipularea agresivă ale propagandei RMGC, susținută în mod vinovat de o mare parte a mass-media autohtone;

3.       practici abuzive, realizate în complicitate cu instituții publice și politicieni, care merg de la eludarea procesului legislativ democratic, încălcarea drepturilor omului și statutul de stat de drept pe care România și-l revendică, din păcate doar la nivel declarativ.

1.       Șansa Roșiei Montana

Valoarea excepțională a patrimoniului cultural, natural și imaterial de la Roșia Montană a fost evidențiată în numeroase rânduri în ultimii ani. În acest sens s-au pronunțat specialiști români și internaționali, fie în nume propriu, fie în numele unor instituții cu un prestigiu recunoscut – Academia Română, ICOMOS, Europa Nostra, OAR, UAR, Pro Patrimonio, ARA, Heritage etc. În repetate rânduri, toate aceste instituții și personalități au solicitat autorităților române (și în mod special Ministerului Culturii) începerea demersurilor necesare pentru înscrierea Roșiei Montane pe lista monumentelor de patrimoniu mondial UNESCO. Autoritățile publice au refuzat, în mod discreționar, să răspundă tuturor acestor solicitări.

După cum s-a evidențiat în cadrul întâlnirii de la Roșia Montană, un patrimoniu de o asemenea valoare poate genera o dezvoltare durabilă a unei comunități, cu tot ce înseamnă aceasta: locuri de muncă, venituri consistente pentru membrii comunității, bunăstare și o calitate superioară a vieții. În acest sens există exemple de pe întreg mapamondul, precum și în imediata apropiere a Roșiei Montane. Dezvoltarea din ultimii ani a localității Rimetea (aflată la doar 30 de kilometri de Roșia Montană și a cărei valoare a patrimoniului cultural este doar în parte comparabilă cu cea a Roșiei Montane) este o lecție a cărei ignorare de către autoritățile române este condamnabilă.

2.       Manipularea RMGC

Beneficiind de complicitatea unei mari părți a mass-media autohtone, influențată de sumele de ordinul zecilor de milioane de euro pompate în conturile acestora, RMGC încearcă să controleze opinia publică, fie prin promovarea agresivă a unei publicități mincinoase, fie prin blocarea mesajelor critice la adresa proiectului minier. Atât anterior, cât și în cadrul întâlnirii de la Roșia Montană, au fost prezentate cazuri concrete de cenzură în mass-media, de presiuni editoriale și de cumpărare a unor instituții media și a unor jurnaliști. De asemenea, au fost prezentate deciziile fără echivoc ale Comitetului Etic al Consiliului Român pentru Publicitate care au calificat reclamele RMGC ca fiind mincinoase în privința beneficiilor pe care statul român le-ar obține și al numărului real de locuri de muncă pe care le-ar genera proiectul RMGC.

În ultimele zile, cu câteva excepții, mass-media locale și naționale au ignorat cel mai mare festival cultural din România realizat în exclusivitate pe bază de voluntariat – FânFest 2011. Numeroase instituții media au prezentat însă pe larg reacțiile RMGC la acest eveniment. Practic, instituțiile media în discuție au prezentat reacțiile RMGC la un eveniment despre care cititorii și telespectatorii nu primiseră vreo informație de la aceleași instituții media. Acest lucru reprezintă o desconsiderare gravă a propriilor cititori și telespectatori, dar și o încălcare a dreptului acestora la o informare echilibrată și corectă.

3.       Ilegalități pe bandă rulantă

În această vară, RMGC a obținut un certificat de descărcarea de sarcină arheologică a Masivului Cârnic, într-un mod absolut abuziv, pe baza unui aviz eliberat de Comisia Națională de Arheologie, care încalcă în mod flagrant o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă și într-un mod lipsit total de transparență. Precedentul certificat de descărcare de sarcină arheologică (anulat de instanță) avea același obiect și a fost eliberat de aceleași instituții. Acest lucru nu reprezintă doar un atac la adresa patrimoniului cultural național, ci și o încălcare extrem de gravă a principiului autorității de lucru judecat, un principiu fundamental pentru funcționarea a ceea ce se numește și reprezintă statul de drept.

Pentru a curăța drumul în calea proiectului RMGC a fost inițiat un proiect de Lege a Minelor, care, în mod surprinzător a trecut de Senat, urmând ca în această toamnă să intre la vot în Camera Deputaților. Proiectul conține articole a căror aplicare ar anula toate prevederile legale menite să asigure protejarea patrimoniului cultural și național al României, precum și cele privitoare la dreptul universal și constituțional de proprietate. O asemenea lege ar lăsa fără apărare și la discreția marilor companii zeci de mii de români care au ghinionul să locuiască în zonele vizate de astfel de proiecte abuzive. Roșia Montană este doar unul din alte zeci de proiecte miniere care vizează exploatarea bogățiilor subsolului românesc, fără a lua în considerare dezvoltări durabile alternative, încălcând drepturi și libertăți cetățenești inalienabile și provocând distrugeri iremediabile ale patrimoniului natural și cultural al României.

Așa-zis-ul proiect de ”lege a minelor” este, de fapt, un proiect de lege a exproprierii discreționare și un proiect al dispariției patrimoniului natural, cultural și imaterial al României. Adoptarea unei asemenea legi ar face din noțiunile de drepturile omului și stat de drept simple formule propagandistice și demagogice.

Luând în considerarea toate cele arătate mai sus, Campania ”Salvați Roșia Montană!” solicită în mod public tuturor persoanelor și instituțiilor publice sau private cu competențe în domeniu:

1.       Respectarea hotărârilor judecătorești definitive și irevocabile din cazul Roșia Montană.

2.       Stoparea proiectului de lege a marii exproprieri naționale (așa-zisa Lege a Minelor).

3.       Încetarea (din partea instituțiilor mass-media) a încălcării dreptului cetățenilor la o informare corectă și echilibrată.

4.       Începerea demersurilor necesare pentru ca Roșia Montană să-și valorifice adevărata șansă de dezvoltarea durabilă – patrimoniul cultural, natural și imaterial.

Campania ”Salvați Roșia Montană!”                                                                      15 august 2011

***

Pe www.rosiamontana.net poți afla mai multe amănunte și să te implici direct în salvarea Roșiei Montane. Detalii aici:

Post to Twitter Post to Delicious Post to Facebook Post to StumbleUpon

 


39 comments
  • 1

    Din cate stiam eu apropo de deciza Comisiei Nationale de Arheologie, stiam ca nu este vorba de acelasi certificat. Cel care a fost anulat prin hotarare judecatoreasca privea tot masivul Carnic, pe cand acesta aprobat de curant este doar pentru o parte a acestui masiv. Deci nu este nici pe departe vorba de acelasi document, si deci nu are cum sa fie o ilegalitate

    Violeta Somesiu
    2011-08-16 15:59:09 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 2

    @Violeta Somesiu:

    e pentru 80% din Carnic certificatul – chiar crezi in smecheria asta? ca daca distrugi 80% dintr-un monument, acel 20% care ramane mai reprezinta vreo valoare?

  • 3

    [...] Articol voxpublica » Business & Economie [...]

  • 4

    cine este destinatar de acesta declaratie?

    elvira sterr
    2011-08-16 16:30:39 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 5

    Unde pot gasi hotararile judecatoresti in legatura cu Rosia Montana?
    Mersi

  • 6

    Dle Gotiu, Violeta cred ca se referea strict la faptul ca cele 2 sunt documente diferite si separate unul de celalalt, deci in termeni strict legali, decizia Comisiei de Arheologie nu are cum sa fie ilegala, avand in vedere ca nu este vorba de acelasi document. Daca tot vreti sa luati o pozitie, prezentati faptele adevarate, nu incercati sa invaluiti totul in jumatati de adevar si minciuni

    Marian
    2011-08-16 17:59:10 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 7

    adaptare:
    Ce faci cand termini banii de pe o flota ?
    Vinzi tara.

    tara de prosti
    2011-08-16 18:08:42 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 8

    ai devenit plictisitor. cred ca te plictisesti si pe tine.

    ribelalu`
    2011-08-16 18:36:37 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 9

    Gotiule inca nu ai rapsuns la intrebarea ce sume de bani vor investi ecologistii la Rosia Montana si de asemenea nici ce ecologisti se vor muta in Rosia Montana ca sa isi creasca copii in aceasta zona cu potential ‘cultural spiritual atat material cat si imaterial’.
    Din ce spui tu in articol Rosia Montana e o zona de investitii sigura 100%.Prin urmare nu ar trebui sa fie probleme ca sa zicem 1000 de ecologisti sa renunte la viata din orasele lor si sa se mute cu catel si purcel in acest miracol economic romanesc(voi pseudoecologistii sunteti singurii care spuneti ca zona are poitential economic in afara celui minier)si sa-si deschida acolo o afacere..Prin urmare nu vad problema ca tu si restul pseudoecologistilor sa va investiti banii in Rosia Montana.Pentru ca e ilegal sa vorbesti de interesele financiare ale unor oameni care nu au legaturi financiare cu tine.De asmenea sper ca banii stransi de ecologisti sa fie peste cei oferiti de Rmg.
    Deci primul set de intrebari la care trebuie sa raspunda pseudoecologistii este:
    1.Ce suma exacta de bani trebuie ca localitatea Rosia Montana sa devina profitabila fara minerit si locuitorii sa aiba un trai decent?(avand in vedere ca se vorbeste de un potential acel potential imens probabil a fost si m asurat).
    2.Care este suma investita de pseudiecologisti din banii proprii la Rosia MOntana?-suma exacta
    3.Care sunt investitiile materiakle exacte ale pseudoecologistilor la Rosia MOntana(de genul:cate pensiuni au deschis pseudoecologistii din banii lor la Rosia Montana),si daca au deschis ce profit scot acele pensiuni sau afacetu.
    4.Cat din necesarul populatiei de la Rosia Montana a fost asigurat de pseudo ecologisti?
    5.Cati pseudoecologisti s-au mutat deja la Rosia Montana(o zona cu un asemnea potential trebuie sa fie foarte dorita.Orice pseudo ecologist vrea o
    Asta asa de incalzire ca sa va fac putin de rusine.Dupa aia intru mai adanc in problema.

    pana acum ati oferit doar vorbe.Vreau sa va dcifrele exacte in legatura cu investitiile ecologiste din Rosia Montana.

  • 10

    iote ce am gasit pe siteul Confederatiei Sindicale Meridian. Astia sunt platiti tot de canadieni?

    csnmeridian.ro/../

    ribelalu`
    2011-08-16 19:21:12 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 11

    asa cum zice si marian, domnule gotiu am prefera sa prezentati faptele intr-o forma cat mai apropiata de realitate, nu in avantajul campaniei dumneavoastre. cu cat exagerati mai mult, cu atat mie imi dati impresia ca RMGC e cu mult mai nevinovata decat incercati sa o faceti sa para.

  • 12

    @jemoi: persimt ca domnul gotiu va trebui sa lucreze la un raport stufos si nu iti poate prezenta datele exact acum. poate intr-un an vei primi si cifrele care le vrem cu totii sa le vedem de la aceste onguri care sustin ca turismul (NU!) poate asigura traiul decent a acelor familii care momentan traiesc fara niciun venit.

  • 13

    Fân Fest va salva Romania; doar cu ei vom fi un stat de drept. Si cu dom` Gotiu.
    Am zis.

    Cănuţă
    2011-08-16 20:34:12 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 14

    sSe agita Gotiu pina nu o sa mai ramina nimic din Rosia Montana.Toti tipa dar nici unul nu investeste nimic in zona.(sau poate nu cunos eu!)In rest ii dau dreptate postarii 9

  • 15

    iar te agiti ca pepsiu’ dejeaba?iar ai atarnat pe acolo poate poate lingi si tu o bere moaca?
    ia povesteste tu faza cu Wikipedia pt cei ce nu o cunosc…

    gutza...gutza
    2011-08-16 22:09:28 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 16

    @ Gotiu,
    Va rog sa continuati.
    In acelasi timp, fiind perioada de concedii la nivel national, sunt convins ca multi nu cunosc detalii despre starea actuala a relatiei dintre STAT si al companiei Roșia Montană Gold Corporation (RMGC), sau si mai la obiect, relatiile dintre RMGC si arheologi, arhitecti si membri ai Comisiilor de avizare de la Ministerul Culturii.
    Daca aveti date, va rog sa le faceti publice.
    Nu va lasati impresionat de critici – sunt aceeasi care cred ca noi traim bine si ca trebuie sa votam cu Basestii ca sa mearga tara bine.
    Succes
    si va asigur ca in particular lupt cu lichelele.

    Arcadied
    2011-08-16 22:55:11 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 17

    zona o sa se dezvolte din punct de vedere cultural, antural patrimoniu si etc daca o sa fie amenajata calumea,daca patrimoniul o sa fie reabilitat, ca sa ai ce sa vizitezi, cum bani nu exista ne intoarcem la solutia care e pe masa, cea cu mineritul. altfel nu ai cum sa le ai pe toate, statul nu are bani, scologistii si ong-urile prefera sa arunce banii pe festivale decat sa renoveze o casa de exemplu

    florin
    2011-08-16 23:39:57 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 18

    Imi poate spune careva cate persoane au participat anul acesta la Fanfest?

    Florin
    2011-08-17 00:03:03 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 19

    #5, Regiunea Centru,
    Apelez vous, cu incredere, portal.just.ro. E de la mama lui. Ministerul Justitiei.

    E drept ca nu e foarte friendly interfata. Adica daca nu stiti judecatoria, numarul de dosar, e cam time-consuming de sapat. Domnul Gotiu, mai exact o secretara din reteaua ONG asociata, va poate pune la dispozitiune. Pentru asta e platita.

    Corson
    2011-08-17 01:25:02 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 20

    Cei care au (desigur) oarece interes in deschiderea minei nu vor sa judece normal. S-a zis iarasi si iarasi ca investitii nu se pot face TOCMAI din cauza RGCM. Deci, intrebarile legate de “investitiile pseudoecologistilor” dovedesc o nesimtire crasa. Sa se deblocheze oprelistele puse de primarii vinduti si vor apare si investitiile… localnicilor, ca ei trebuie sa le faca. Si le vor face!

    A doua e gaselnita cu “noul act”. Pai bai, hai sa ne gindim: Violeta, Marian, hai sa zicem ca sunteti din Cluj. Se da o hirtie de la CNA ca se poate face o mina in Cluj. Dupa multe judecati, este respinsa. Si ce face atunci CNA? Scoate o noua hirtie care se refera DOAR la Piata Unirii. Ce ziceti atunci, ca cele doua hirtii nu au nicio legatura? Alta “zona”, alta decizie – totul e legal, nu-i asa? Daca pica si asta, CNA-ul poate scoate alta, tot atit de “legala”, referitoare DOAR la Biserica Sf. Mihail…

  • 21

    Hotararile judecatoresti care au fost contestate la o curte dejustitie mai mare care a hotarat altfel nu e normal sa se aplice? In cazul asta de ce ar exista curte suprema si o ierarhie? Ganditi-va cate s-au schimbat in zona in ultimii ani…nimic

    Andrei
    2011-08-17 10:29:42 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 22

    @jemoi: Stimate domn, de ce comparati un ONG cu o companie? Compania are banii si ONG-ul are cauza pentru care lupta. Intr-un ONG sunt oameni voluntari care fac actiuni cat or fi ele de mici si nesemnificative, dar le fac fara sa primeasca bani si in speranta a ceva mai bun. Compania ceea ce face este sa investeasca niste bani DOAR pentru a produce si mai multi.
    Cat despre treaba de mutat cu purcel si catel, sunteti muuult in afara realitatii. Doar pentru ca vezi un potential undeva nu inseamna ca si poti sa il valorifici, dar pentru ca nu esti in masura sa il valorifici nu inseamna sa stai indiferent la distrugerea lui.
    Si eu unul chiar cred ca zona va fi salvata, chiar din acest scandal multa lume merge ca sa viziteze si in felul acesta creste putin turismul. Astfel si FanFestul s-a mutat acolo si poate vor mai fi si altele care vor urma exemplul.

    Claudiu
    2011-08-17 10:56:31 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 23

    Domnule Gotiu , va felicit pentru toate demersurile pe
    care le faceti pentru a stopa jaful planuit de RMGC la
    Rosia Montana !!!

    Este inadmisibil cum aceste jigodii de la RMGC se induc
    in viata romanilor , apeland la tot felul de tertipuri
    pentru a ne jefui bogatiile naturale ! Ei tintesc la
    Rosia Montana nu numai aur si argint ci si uraniu , iar
    contractul cu statul roman corupt, le permite sa-si
    insuseasca tot ce se extrage , indiferent de cantitate !
    Jaf la drumul mare ! Cine a semnat acea concesiune din
    partea statului roman ar trebui ars pe rug ! O sa-mi raspunda acum diversi imbecili cum ca statul are 20%
    din profit (desi am auzit ca cei de la RMGC au fortat o
    majorare de capital, iar acum statul are sub 1% !!!)… numai ca, procent din profit, oricat ar fi acel procent,
    nu-ti garanteaza ca vei si incasa dividende !!! Statul
    roman nu va incasa nimic ca dividende pentru ca cei de
    la RMGC vor avea grija sa nu aiba profit , vor sifona
    profitul ca sa scape de impozite prin tot felul de
    cheltuieli deductibile cu contracte de consultanta, etc!

    Treziti-va oameni buni,ce naiba !!!

    ROMANI , NU VA LASATI PACALITI SI MAI ALES MITUITI DE
    MERCENARII FARA SCRUPULE DE LA GOLD CORPORATION !
    EI VOR DOAR SA NE JEFUIASCA !!!

    SPUNETI UN NU HOTARAT JAFULUI PLANUIT DE GOLD CORPORATION
    LA ROSIA MONTANA !!!

    Tanase Dragosanu'
    2011-08-17 10:56:33 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 24

    Cu deja mare neincredere in decidentii in prea mare parte corupti sau necompetenti ai Romaniei (dar dorindu-mi tare sa fiu contrazis de fapte macar din cind in cind), subscriu apelului de salvare (as numi-o conservare) a Rosiei Montana. Cind nu vom mai fi bintuiti in asa hal de coruptie si interese private, in contradictie cu ale tarii si cind tehnologiile mineritului se vor fi dezvoltat permitind renuntarea la cianuri, va fi cazul cred sa ne gindim la aurul din subteranele zonei…

    Voicu Radescu
    2011-08-17 11:22:43 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 25

    [...] pentru membrii comunității, bunăstare și o calitate superioară a vieții”, se arată în Declarația de la Roșia Montană, semnată de Campania Salvați Roșia Montană, prin care se cere respectarea hotărârilor [...]

  • 26

    @jemoi:

    intrebarile tale sunt de-a dreptul cretine si arata cat de putin stii de fapt despre acest subiect … tonul tau superior te face exact intruchiparea proverbului: prostul nu e prost destul daca nu e si fudul.

    Cand intrebi “cate pensiuni au deschis pseudoecologistii din banii lor la Rosia Montana” arati cat de paralel esti cu subiectul.

    -> in primul rand rolul unui ONG de mediu este de a apara mediul si nu de a dezvolta economic o zona. Acest lucru se realizeaza de catre cetateni, investitori, sau institutiile statului. Atributiile ONG-urilor sunt sa se asigure ca mediul, legea sunt respectate.

    La Rosia orice dezvoltare a fost blocata de planul urbanistic care interzice orice alta activitate decat minerit. Deci nici un investitor nu poate sa deschida o pensiune, fabrica pentru a dezvolta economic zona.
    ONG-urile au atacat in instanta acest plan urbanistic si exact asta este rolul lor.

    Intrebari pt tine:

    1. ce suma de bani ti-e necesara ca sa platesti niste cursuri sau o operatie pe creier care sa te ajute sa gandesti?
    2. Care este suma exacta pe care ai investit-o in ultimii 10 ani pentru educatia si formarea ta profesionala… daca ai una
    3. cat din necesarul tau e asigurat de renumeratia de la RMGC?

  • 27

    Rezistenta continua pana la victorie.
    Salvati Rosia Montana!

  • 28

    @elena

    Pseudoecologistii n-au treaba.Ei sunt mereu pe pozitia de c onsilier:dau mii de sfaturi fara sa riste asu sa investeasca nimic.Sunt niste gunoaie umane.Vor sa lase oamenii fara mancare.N-au nici o treaba.

  • 29

    @Arcadied.

    In loc sa lupti tu cu RMGC in paerticular nu mai bine investesti tu din baniii tai la Rosia Montana ca sa nu mai fie ne voie de RMGC?A da stai:tu esti somer,n-ai bani si din Rosia Montana nu se pot face bani.
    Mai bine ai lupta cu saracia din zona…dar asta nu va duce capul

  • 30

    @florin

    Si chiar daca ar renova o casa dar n.au bani nici de aia).Oamnii astia sunt simpli cretiniii:
    1.marea majoritate sunt tineri drogati.
    2.nu-si pot asigura nici salariul lor(vezi cazul Gotiu care e somer cu acte,ii mai arunca Vantu niste bani pe ce elucubreaza pe Vox Publika)
    3.Vorbesc de potential economic urias insa nici unul nu investe.

  • 31

    De acord cu #24

  • 32

    @sanis

    ‘Cei care au (desigur) oarece interes in deschiderea minei nu vor sa judece normal.’

    Mic test de normalitate.Un grup de cateva mii de oameni spun ca o zona are un potential economic urias si nu are nevoie de minerit si locuitorii pot trai doar din turism si activitati eco.Aceeasi oameni proclama plecarea unei companii care va investi miliarde de euro in acea localitate.Pusi in fata faptului sa demonstreze potentialul economic,cultural si de turism al zonei ei nu reusesc sa faca nici macar o investie nici nu mai vorbim sa asigura salariile oamenilor si dezvoltarea zonei pe ani de zile cum va face RMG.Pusi anul de localnici in sa faca ceva miile de oameni(pseudoecologistii) vin cu o idee de un festival de 3 zile pe an(anul avand 365 de zile) in care,in loc sa promoveze zona vin sa bea,sa se drogheze si sa se distreze.Apoi pleaca nemaivizitand nimic din zona.
    Eu cred ca trebuia de mult sa fiti intr-o camasa de forta…toti astia care promovati infometarea celor de la Rosia doar ca sa pareti cool ca sunteti pseudoecologisti.

  • 33

    @Claudiu

    ‘Stimate domn, de ce comparati un ONG cu o companie? ‘
    pentru ca ONG-urile voastre se comporta ca o companie.Voi ati observat deja potential,economic si cultural pentru dezvoltarea zonei si vreti plecarea unei companii de acolo.Prin urmare trebuie sa ii luati locul.Altfel nu vreti decat sa distrugeti Rosia Montana.Astea sunt studii economice iar dadca le-ati facaut insemana ca urmeaza partea a doua:investitiile.
    ‘Intr-un ONG sunt oameni voluntari care fac actiuni cat or fi ele de mici si nesemnificative, dar le fac fara sa primeasca bani si in speranta a ceva mai bun’
    ceva mai bun inseamna la voi:
    1.mentinerea unei localitati in saracie
    2.mentinerea oamenilor in saracie.
    ‘Compania ceea ce face este sa investeasca niste bani DOAR pentru a produce si mai multi’
    Bani care se duc si la mii de oameni care vor fi angajati ca sa nu mai spun de restul a caror activitati comerciale depind de cele ale angajatilor la ROsia Montana.
    ‘Doar pentru ca vezi un potential undeva nu inseamna ca si poti sa il valorifici’
    Macar recunosti ca pseudoecologistii nu pot valorifica nimic si doar vorbesc.Patetic.NU degeaba cei din ROsia arunca cu pietre in voi cand va vad.

  • 34

    @Voicu Radescu

    La voi conservare inseaman doar plecarea RMGC dupa care veti pleca si voi.Conservarea insemaan degradarea treptata a galeriilor romane si a naturii din zona.Macar RMG planteaza copaci si reabiliteaza zona mult peste ce era in trecut.Aia fac ceva bun.

    ‘Cind nu vom mai fi bintuiti in asa hal de coruptie si interese private, in contradictie cu ale tarii’
    Coruptia va fi tot timpul iar atat timp cat RMGC va aduce mai mult la bugetul de stat decat orice alta companie Romania va prospera.

  • 35

    @jemoi: mai aberezi mult cu investitiile?
    tu chiar nu pricepi ca din cauza planului urbanistic nu se aproba nici o investitie care nu inseamna minerit? de unde vrei pensiuni atunci?

    nu ONG-urile mentin localitatea in saracie ci oficialii locali carora le-a umplut RMGC buzunarele cu spaga. Ce zici de asta: intr-un stat care se considera capitalist vii si ii impui omului cum sa isi castige painea declarand zona monoindustriala. Si femeile trebuie sa faca minerit ? e revoltator.

  • 36

    @jemoi.,
    rezolutie nu este tot aia cu revolutie, asa ca cine se culca devreme, se scoala de dimineata.
    Si sa fi sanatos la cap!

    Arcadied
    2011-08-17 16:13:56 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 37

    @jemoi: ba pe-a matii !

  • 38

    Domnule Gotiu , va felicit pentru toate demersurile pe
    care le faceti pentru a stopa jaful planuit de RMGC la
    Rosia Montana !!!

    Ar trebui insa sa nu-i permiteti unui talhar mercenar
    platit de RMGC , care posteaza cu @jemoi , sa mai abereze
    pe blogul Dvs. …

    Este inadmisibil cum aceste jigodii de la RMGC se induc
    in viata romanilor , apeland la tot felul de tertipuri
    pentru a ne jefui bogatiile naturale ! Ei tintesc la
    Rosia Montana nu numai aur si argint ci si uraniu , iar
    contractul cu statul roman corupt, le permite sa-si
    insuseasca tot ce se extrage , indiferent de cantitate !
    Jaf la drumul mare ! Cine a semnat acea concesiune din
    partea statului roman ar trebui ars pe rug ! O sa-mi raspunda acum diversi imbecili cum ca statul are 20%
    din profit (desi am auzit ca cei de la RMGC au fortat o
    majorare de capital, iar acum statul are sub 1% !!!)… numai ca, procent din profit, oricat ar fi acel procent,
    nu-ti garanteaza ca vei si incasa dividende !!! Statul
    roman nu va incasa nimic ca dividende pentru ca cei de
    la RMGC vor avea grija sa nu aiba profit , vor sifona
    profitul ca sa scape de impozite prin tot felul de
    cheltuieli deductibile cu contracte de consultanta, etc!

    Treziti-va oameni buni,ce naiba !!!

    ROMANI , NU VA LASATI PACALITI SI MAI ALES MITUITI DE
    MERCENARII FARA SCRUPULE DE LA GOLD CORPORATION !
    EI VOR DOAR SA NE JEFUIASCA !!!

    SPUNETI UN NU HOTARAT JAFULUI PLANUIT DE GOLD CORPORATION
    LA ROSIA MONTANA !!!

    Tanase Focsaneanu'
    2011-08-18 11:27:12 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 39

    Nu sunt de acord cu exploatarea aurifera de la Rosia Montana si in special cu folosirea cianurei in procesul de productie. Gurile rele spun ca aici se afla si un bogat zacamant de uraniu asa ca importanta este deosebita. Tinanad cont de faptul ca noi construim centrale nucleare pentru energie este nevoie de acesta. Pe deasupra redeventa pe care o asigura firma care doreste sa exploateze zacamantul ar trbui marita cu mult mai mult.

    panda1949
    2011-08-18 12:42:26 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde

Comentează


Pont: poti sa adaugi la comentariu fotografia ta sau o imagine care te reprezinta.
Nu trebuie decat sa introduci o adresa de e-mail valida aici si sa urmezi cativa pasi simpli.
Un film explicativ e disponibil aici


ATENTIE: Comentariul dumneavoastra poate aparea cu intarziere din cauza sistemului de cache.

RSS Postari pagina personala

Ce fac prietenii tăi pe Voxpublica

Ultimele comentarii

alex mazilu Andrei Plesu antonescu aur Becali blaga blog Blogviu interviu Boc Bucuresti calatorie candidatura catalin voicu cercetare cianura cluj concert crin criza CTP Curtea Constitutionala demisie Dinu Patriciu EBA economie Elena Basescu experiment Facebook FMI fotbal humanitas Iliescu instantanee intelectuali internet Istodor Johannis kelemen hunor Liiceanu manipulare Media Mihai Goţiu motiune Năstase obama o fraza o poza ortodoxie parlament Parlamentul European pd-l PE Plesu Polirom presedintie protest radu duda Realitatea TV reforma riscograma romani romania rosia Roşia Montana salarii securitate Senat sindicate sondaj sorin oprescu steaua SUA Tariceanu tiff TRU TVR UBB uichendist.ro Vanghelie Vasile Blaga

© 2009 VoxPublica.ro, o marca F5 Realitatea-Catavencu. Toate drepturile rezervate.

Strategy & Technology: PUBLYO
Marketing & Sales: Q2M
Comandati acum o campanie publicitara pe acest site!