RSS Feed

Declin instituţional, mancurţi şi arestaţi. Umilirea lui Iohannis şi autoumilirea lui Ponta. Negocieri de război în “studiourile” dictatorului Lukasenko: actriţa Merkel, figuranţii Hollande şi Porosenko, regizorul Putin

vezi toate articolele de
15 Feb 2015 la 16:04 30 comentarii 5914 vizualizari.

8-14 februarie 2015. Declin institutional, mancurti si arestati. Umilirea lui Iohannis si autoumilirea lui Ponta. Negocieri de razboi in “studiourile” dictatorului Lukasenko: actrita Merkel, figurantii Hollande si Porosenko, regizorul Putin.

Saptamana ce se-ncheie, avand evenimente predictibile ce nu pot revectoriza procesele in desfasurare, lasa loc in schimb unor concluzii de parcurs, ce-ar putea ajuta la intelegerea corecta a ceea ce va urma pe termen mediu. Pe la inceputul lui decembrie anul trecut, comentam impreuna cu Rares Bogdan la “Jocuri de putere”, cauzele si consecintele puternicului “declin institutional” experimentat de statul roman. Arestarile unor fosti demnitari si raportarile conducatorilor statului la realitate, pe care le voi analiza aici, expliciteaza in plus fenomenul evocat in fraza precedenta. Referitor la razboi,  prepotenta Rusiei in regiune, pe care o semnalam saptamana trecuta, a fost confirmata de desfasurarea negocierilor, efectuata conform unui scenariu de film de categorie B. Asadar:

1. Mancurti si arestati

Dupa votul senatorilor in cazul Vosganian am chestionat doi dintre colegii sai (mai asezati si nepenali!), curios fiind asupra motivatiei lor de a-l proteja: “Ne-a impresionat!”, si-am inteles ca asta a fost un ingredient major in decizia multora. Pot porni analiza despre declinul institutional chiar de la asta. Daca motivatia era disciplina de partid, era ingurgitabil. Daca decizia apararii lui Vosganian era generata de convingerea (fie ea si gresita) ca acesta a actionat pentru salvarea unui sector strategic al industriei romanesti, era acceptabil. Daca cei ce l-au aparat pe senatorul-poet-scriitor-seducator-actor (de fapt, cabotin) si-ar fi motivat deschis decizia clamand argumentat despre vreun exces al procurorilor, era chiar de salutat. Altfel, trebuie sa admitem ca avem de-a face cu un Senat format din doua categorii: “mancurtii inferiori” ce accepta neconditionat orice decizie a vreunui superior, lider politic sau ofiter de legatura, respectiv “mancurtii superiori”, carora le-a mai fost permis accesul emotional, in urma unor reprezentatii ce au suficienta recuzita (apa , mir, cruci, lacrimi), ca sa le poata excita reflexele umane primare, ce in cazul lor genereaza si voturi. Bineinteles ca simplific mult, insa e de retinut ca operam cu o camera superioara a Parlamentului, ce se comporta astfel, cu un sef al ei, Tariceanu (celalalt reprezentant al lui Sebi Ghita la varful puterii), ce-l ataca azi pe Iohannis exact pentru ca acesta a condamnat acest vot… condamnabil!

Tot despre declinul institutional putem vorbi si analizand arestarea preventiva a Elenei Udrea, cutremur major la varful puterii romanesti, superior ca magnitudine celui din Argentina spre exemplu, referitor la acuzarea presedintei Kirchner.

Daca peste ocean putem vorbi despre o practica cu care argentinienii sunt relativ acomodati, acuzatiile Elenei Udrea si referatele procurorilor, releva un peisaj de speriat, repet, la varful puterii romanesti, chiar daca doar o parte a lor se va confirma ca fiind adevarata. In plus, operativitatea si superficialitatea cu care a fost “executata” de deputati Elena Udrea, a relevat inca o data culpabilitatea si frica acestora de DNA, votand masiv si cinic pentru arestarea aceleia pe care pana in urma cu cateva zile se-ntreceau sa o complimenteze sau sa ii sarute mana, iar asta, doar  in cazul in care simteau ca li se permite…

In fine, incarcerarea lui Miron Mitrea, completeaza formula “guvernului de dupa gratii”, guvern penal care, analizat, ne arata doar partial, dar clar, cum si prin ce metode a fost condus si devalizat statul roman. Problema devine insa de actualitate comparandu-i pe cei in zeghe cu cei din guvernul Pontaghita, a caror practici sunt evident similare , mai absconse insa, desfasurate azi sub protectia mediatica sau a ofiterilor de legatura.

2. Umilirea lui Iohannis si autoumilirea lui Ponta

Klaus Iohannis a fost umilit, prin proceduri, respectiv mediatizare, eveniment ce va avea importanta in economia demararii mandatului sau prezidential. Astfel, in “desenul“ parlamentar descris mai sus, presedintele Romaniei a gasit de cuviinta sa-si respecte fisa postului si sa tina luni un discurs la inceput de sesiune parlamentara, pe care l-am apreciat ca fiind dur, clar, reformist. Desfasurarea pre- si post-discurs a insemnat insa o operatiune subtila de bagatelizare si denigrare chiar a primului mesaj al noului presedinte emis de la tribuna Parlamentului. Desi isi anuntase prezenta pentru data de luni 9 februarie inainte cu zece zile, Iohannis a fost “inghesuit”,  prin “grija” sefilor Parlamentului, intre doua evenimente (audiere Coldea si vot Udrea) cu impact public incomparabil, a caror desfasurare in aceeasi zi nu era reclamata de nicio urgenta. Acest  fapt a inlesnit ignorarea mediatica cvasitotala a mesajelor lui Iohannis, ce loveau exact in cei ce se prefaceau (prost!) ca-i sorb cuvintele, unii precum Ponta, chiar din prima banca… Comentatorii de serviciu ce i-au desfiintat apoi discursul pe site-uri/blog-uri, au reprezentat “piperul din supa umilirii lui Iohannis”, pregatita cu grija in bucataria pontaghita. Daca a inteles asta, Iohannis trebuie sa revina energic, atat cu mesajele cat si cu contrele corespunzatoare, exprimate in limbajul puterii. Daca nu o va face, armata parlamentara de lupi in blanuri de oaie, va trece de la aplauze false , la maraieli fioroase, apoi la muscaturi…

Tot in aceasta saptamana, Victor Ponta s-a umilit singur, printr-o vizita in SUA, fara agenda reala si vreun istoric relevant.

Cei acomodati cu mecanismele politicii externe, pricep lesne de ce vorbesc despre umilinta: prim-ministrul aliatului strategic de la granita cea mai fierbinte a momentului din punct de vedere al SUA, n-a fost primit la varful puterii americane! Pentru ca agenda de intalniri a  lui Ponta in SUA (cu o exceptie, ce i se datoreaza lui … George Maior :-) ), a fost bifata pana si de Vanghelie, primarul de la sectorul 5, acum patru ani. Cu diferenta neta ca Vanghelie a intrat si la Casa Alba, intalnindu-se cu unul dintre consilierii importanti ai lui Obama…

Si-atunci, de ce s-a mai dus Ponta in SUA, umilindu-se nu doar pe sine dar umilind si statul roman, intr-o perioada in care majoritatile se schimba, guvernul lui pare instabil, partidul e dezbinat, baronii maraie amenintator? Raspunsul este evident doar daca stim ca politicienii romani asimileaza Washingtonul ca fiind “Inalta Poarta”, iar calatoriile lor acolo, departe de a fi productive in vreun fel pentru statul roman, sunt destinate reconfirmarii “firmanului” si renegocierii unor termeni de mentinere in functie. Negocieri ce nu se fac la vedere, ci pe coridoarele ce duc catre oficiali, cu lobbysti ce au forta sa influenteze, cu conditia sa fie multumiti de valoarea facturii ce le va fi platita. Conform unei cutume post ‘89, se accepta ca “moneda de plata”, mai ales contracte avantajoase cu statul roman sau participatii in companii, aducatoarea de profituri mari. Sa observam cu atentie saptamanile viitoare sa deducem daca Ponta a reusit sa-si reconfirme firmanul sau rigorile razboiului din regiune vor indemna partenerul strategic sa sprijine eliminarea unui factor perturbator si nepredictibil.

Si punctul doi a fost tot despre declinul institutional in statul roman…

3. Negocieri de razboi

Daca mai era nevoie de un eveniment in plus ce sa certifice slabiciunea liderilor politici actuali, acesta a fost oferit prin negocierile de la Minsk. De la locatie, la gazda-dictator, agenda propusa, simularea greutatii negocierilor, rezultatul incert, nelegimitatea formatului si multe altele, toate aceste elemente compun un tablou ce poate da fiori reci unor observatori atenti si preocupati de soarta zonei. Iar prezenta in grupul de contact al fostului presedinte ucrainean Leonid Kucima, pare chiar cireasa de pe un “tort otravit”, servit cu multa viclenie de Vladimir Putin, unor “meseni” fie naivi, fie cu o agenda ascunsa publicului, dar care agenda ii obliga la un comportament obedient fata de presedintele rus.

Nu decriptez concluziile negocierilor, au fost suficienti analisti competenti care au facut asta in ultimele zile, intr-un efort de laudat spre a demonstra ca exista un proces de reconstructie a pacii, calmului si predictibilitatii. Eu nu cred ca ne indreptam spre asa ceva, ba chiar dimpotriva. Putin reuseste sa castige timp si benevolenta occidentala, ingrediente necesare finalizarii aliniamentului de demarcatie intre eurasiatism si euratlantism. Aliniamentul de demarcatie trebuie sa fie cat mai larg, ideal sub forma unor state-tampon, cu guvernari instabile si statut international incert, gen Moldova si Ucraina, practic un fel de “no man’s land”, usor de observat si manipulat la nevoie. “Uneltele” pe care le are la dispozitie Rusia sunt determinante pentru viata cetatenilor acestui gen de tari, de la cele identitare (limba, cultura, religie comune) pana la cele economice (gaz, petrol, piata de import-export).

De ce nu poate fi impiedicat Putin azi? Tocmai din cauza dependentei asa-zisilor negociatori, Merkel, Hollande, Porosenko. Iar daca dependenta ar functiona doar in cazul ultimilor doi, n-ar fi o mare problema, cazul s-ar rezolva simplu. Cazul Germaniei si al lui Merkel insa, este unul de natura sa-l faca azi pe Putin atat de puternic in negocieri. “Cablarea”  atat de eficientei  economii germane la conductele energetice cu robinet la Moscova, au pus liderul Uniunii Europene in aceasta situatie disperata de dependenta, ce este devoalata prin maratonul suprauman la care a fost supusa Angela Merkel in ultima saptamana, cand a fost obligata practic sa inconjoare planeta, pentru a amana un dezastru. Iar “sacosa goala” cu care s-a intors Merkel dupa discutiile cu Obama este de natura sa incurajeze deocamdata atitudinea de prepotenta a lui Putin. Desigur ca americanii stiu asta si doresc sa profite cat mai mult de situatia dificila a Germaniei. Iar americanii au si vizualizarea exacta a interdependentelor capitalurilor ruso-germane, si mai stiu ca multe dintre acestea au sapat un sant subteran adanc intre Kremlinul lui Putin si fotoliul oricarui cancelar al Germaniei. Ca doar Putin a ajuns sa fie atat de potrivit pentru sarcina sa, tocmai pentru ca a avut in coordonare multi ani agentii acoperiti ai KGB din politica si economia Germaniei comuniste…

Cu guvernul Moldovei am vazut ce s-a intamplat, rusii l-au prabusit conform planului initial, eliminarea pro-romanilor din arcul guvernamental de la Chisinau fiind de natura sa evoce asta, dupa cum am analizat saptamana trecuta.

Despre Romania si rolul nostru in aceasta ecuatie de “razboi instalat” o sa scriu dupa vizita presedintelui Iohannis in Ucraina, cand vom deduce mai clar daca partenerii euratlantici, mai ales SUA, ne acorda importanta pe care o meritam, conform pozitiei, potentialului si , indeosebi, dedicatiei clare pentru euratlantism.

Pana atunci, va invit sa reflectati in ce masura arsenalul postmodernismului, instalat comod in mentalul colectiv, ne impune comportamentele, atitudinile, convingerile, de care ne-ar fi fost poate rusine in urma cu 25 de ani, cand noi consideram ca ne-am recastigat libertatea…

P.S.

Ma autodenunt (folosesc un termen la moda in “lumea buna” :-) ) ca fiind la curent cu presiunile pe care Pontaghita le face asupra clientelei lor guvernamentale sau asupra unor fosti colegi/apropiati/santajati din justitie, pentru a face greutati unor persoane din structura Realitatea Media, ce sunt critice la adresa proiectului Pontaghita sau devoaleaza pentru public afacerile ilegale ale acestui binom ce azi administreaza Romania aproape discretionar. Comunic binomului, pentru inceput, ca eu nu sunt Adrian Sarbu, iar ei , pentru ca actioneaza programatic impotriva intereselor statului roman, devin prea mici pentru ceea ce si-au propus …

Iar acest “autodenunt” sper sa-i inspire si pe alti jurnalisti ce pare ca si-au uitat menirea si cred ca isi spala rusinea incorectitudinii, mimand revolta furibunda impotriva “regimului Basescu”. Regim ce nu mai exista. Ba mai mult, pare azi ca nici n-a existat, a fost doar o eticheta comoda de parcurs, acceptata de titular din prea mult orgoliu, aplicata cu inteligenta de adevaratii beneficiari…

http://voxpublica.realitatea.net/wp-content/uploads/2015/02/toti.jpg

Post to Twitter Post to Delicious Post to Facebook Post to StumbleUpon

 

Comentează


Pont: poti sa adaugi la comentariu fotografia ta sau o imagine care te reprezinta.
Nu trebuie decat sa introduci o adresa de e-mail valida aici si sa urmezi cativa pasi simpli.
Un film explicativ e disponibil aici


ATENTIE: Comentariul dumneavoastra poate aparea cu intarziere din cauza sistemului de cache.

RSS Postari

Vezi aici episoadele din seria BOOKFACE!

Ce fac prietenii tăi pe Voxpublica

© 2009 VoxPublica.ro, o marca F5 Realitatea-Catavencu. Toate drepturile rezervate.

Strategy & Technology: PUBLYO
Marketing & Sales: Q2M
Comandati acum o campanie publicitara pe acest site!