![]() | Despre baia Elenei Udrea și alte frivolitățivezi toate articolele de Laura Cernahoschi12 Jan 2011 la 14:53 46 comentarii 3699 vizualizari. |
De ce se plânge doamna Elena Udrea că presa vorbește doar despre pantofii dumneai, gențile, fardurile, etc. în loc să consemneze mărețele sale ctitorii? Doamna Udrea este ea însăși cea care atrage atenția asupra acestor aspecte complet nepolitice ale activității dumneaei. Și pe urmă se supără pe noi, ziariștii!
Serios, ce rost avea ca ministrul Dezvoltării Regionale, la inaugurarea unui bloc ANL, să vorbească despre baia sa de acasă? Și să ne spună că este mai mică decât cea din apartamentele pentru evacuați? Firește că orice editor normal la cap care vrea să aibă ceva cititori va da titlul despre baia Elenei Udrea și nu despre inaugurarea ANL. Diferența o vor face câteva mii de cititori. Din care majoritatea va spune că doamna Udrea e ipocrită și până și gențile sale Hermes sunt mai mari decât băile dintr-o locuință ANL. Foarte puțini vor observa că ministrul a făcut ceva pozitiv. Asta ne arată că, deși a progresat foarte mult, doamna Udrea mai are multe de învățat pentru a fi luată drept politician serios. Sau e totul o manevră pentru a atrage atenția asupra sa prin astfel de frivolități? În orice caz, să nu se mai plângă apoi pe blog că ziariștii scriu despre baia ei de acasă…. ![]()
Fotografii cu baia invidiată de Elena Udrea puteți vedea aici.
PS: Sfatul meu pentru cei care vor să protesteze împotriva creșterii prețului benzinei îl puteți citi aici.


Irina Zamfirescu azi la 16:13 |
Bucureștiul pare că ar fi inepuizabil. Construcții P+inifinit, spații verzi transformate în [ citeste mai departe ]
Mihai Goţiu azi la 15:30 |
Uninominalul pur, în forma adoptată ieri de Parlamentul României, e o mare mizerie. Argumentele [ citeste mai departe ]
Elena Vijulie azi la 14:29 |
Legea privind sistemul electoral majoritar uninominal a trecut ieri de Camera Deputaţilor, după ce [ citeste mai departe ]
Costi Rogozanu azi la 14:22 |
Ce e în neregulă cu POSDRU? Am tot fost avertizaţi că face Comisia Europeană verificări. [ citeste mai departe ]
Laura Cernahoschi azi la 12:10 |
Apare doar la emisiuni cu Gâdea, Alesandra Stoicescu sau duminicale de cancan, unde nu i se vor [ citeste mai departe ]
Cristian Teodorescu azi la 10:00 |
Uninominalul pur şi dur la care a visat Traian Băsescu pe vremea cînd era pe val s-ar putea [ citeste mai departe ]
Cristian Cojanu azi la 09:54 |
From Romania with Art,
25 mai, ora 21.30, Grădina Verona
Pe 25 mai, de Noaptea Albă a Galeriilor, [ citeste mai departe ]
Iulian Leca azi la 04:30 |
Cea mai mare critica adusa sistemului electoral ce tocmai a trecut si de Camera Deputatilor e ca [ citeste mai departe ]
Dorin Tudoran 22 May la 22:27 |
Prima lună de după o căsătorie este numită ”luna de miere”. Prima lună a [ citeste mai departe ]
Alin Fumurescu 22 May la 19:36 |
… s-au inmultit atacurile impotriva lui Basescu pe ultimul front ramas disponibil – [ citeste mai departe ]
Ciprian Şiulea 22 May la 18:11 |
Astăzi USL a demonstrat că tot ceea ce a spus în ultimii cîţiva ani împotriva PDL nu a fost [ citeste mai departe ]
Elena Vijulie 22 May la 14:19 |
Premierul Victor Ponta şi ministrul afacerilor europene Leonard Orban au anunţat ieri că [ citeste mai departe ]
Cristian Teodorescu 22 May la 12:06 |
Monica Macovei susţine că guvernul Ponta, despre care premierul spune că e cel mai curat, e cel [ citeste mai departe ]
Ciprian Domnişoru 22 May la 04:22 |
Întrebat despre participarea financiară a României la achiziționarea de către NATO a unor [ citeste mai departe ]
Costi Rogozanu 21 May la 21:55 |
Nişte fapte. Traian Băsescu s-a întîlnit ieri cu vice-preşedintele Chevron, compania care vrea [ citeste mai departe ]
Mihai Goţiu 21 May la 19:43 |
Nu mai e doar o impresie de început de campanie. Ci o confirmare: Emil Boc a evitat până în [ citeste mai departe ]
Constantin Creţan 21 May la 19:05 |
În ţara în care Eminescu, Creangă, Caragiale şi Preda n-au fost absolvenţi ai vreunei [ citeste mai departe ]
Cristian Teodorescu 21 May la 18:20 |
Useliştii au început ofensiva de vară puţintel mai devreme, presaţi de calendarul [ citeste mai departe ]
Costi Rogozanu 21 May la 15:38 |
Alegerea dintr-un tur a primarului generează tot felul de efecte secundare. De exemplu, negocierea [ citeste mai departe ]
Stelian Tănase 21 May la 12:17 |
Traian Băsescu aflat la Chicago, printre români, a profitat că se afla departe de casă şi [ citeste mai departe ]
Mihai Goţiu 21 May la 11:00 |
Am văzut și români care (încă) îl iubesc pe Traian Băsescu. E drept, nu în România. Trebuie [ citeste mai departe ]
Cristian Teodorescu 21 May la 10:03 |
Şi ducîndu-se dumnealui Traian sin Băsescu la sfat în cele străinătăţi l-au însoţit alai, [ citeste mai departe ]
Costi Rogozanu 20 May la 15:44 |
Săptămîna asta cele mai discutate probleme au fost cîinii vagabonţi, curăţenia oraşului, [ citeste mai departe ]
Constantin Creţan 20 May la 12:38 |
Fostul ministru german al apărării a ieşit din politică şi a pierdut titlul de doctor în urma [ citeste mai departe ]
Mihai Goţiu 20 May la 10:15 |
Înainte de începerea festivităților de lansare a candidaților USL la Consiliul Județean și [ citeste mai departe ]
Alin Fumurescu 19 May la 21:32 |
… c-acum nu mai e de gluma. Acum e serios. Acum nu mai e vorba nici de USL, nici de PDL, nici de [ citeste mai departe ]
Cristian Teodorescu 19 May la 20:12 |
După ce-am văzut fragmente din teza de doctorat a procurorului general al României, Laura [ citeste mai departe ]
Dorin Tudoran 19 May la 18:00 |
Copertă & Copyright 2012 - ION BARBU
Anunțul făcut de unul dintre cei mai guralivi și [ citeste mai departe ]
Constantin Creţan 19 May la 17:59 |
Ca şi Mugur Ciuvică, despre care tocmai am scris, tot din categoria celor pentru care pare a [ citeste mai departe ]
Ciprian Şiulea 19 May la 16:58 |
Cînd tînjeam şi eu mai tare să pot scrie despre altceva decît plagiate şi incompatibilităţi [ citeste mai departe ]
| 1@marius: dar azi la stiri am vazut ceva ce aminteste de vremurile dinainte de 2004. oameni batuti de mardeiasii fostului primar psd dintr-o nush ce localitate, pentru ca erau pdl-isti. cam cum faceau psd-istii... | ||
| 2Multumesc autorului pentru ca a scris un articol care a strans asa de multe comentarii portocalii/verzi. Adevarul este ca e reconfortant sa vezi aceleasi nick-uri din ultimii 4 ani care sunt la fel de... | ||
| 3@ALL lume,lume, mare meci mare!Rapid-Dinamo. Who cares about this shit?... | ||
| 4I simply couldn't leave your web site before suggesting that I actually enjoyed the usual info a person provide to your visitors? Is gonna be again continuously in order to inspect new posts... | ||
| 5Lenutza for president! Cine are ceva de spus,sa spuna acum sau sa taca pe vecie!... | ||
| 6@elenick tu la cat esti de retardat,ma intreb daca nu iti scriu neamurile comentariile.Cred ca am dreptate,nu-i asa?... | ||
| Mihai Goţiu 11800 citiri |
| Cristian Teodorescu 10653 citiri |
| Costi Rogozanu 10099 citiri |
| Ciprian Domnişoru 4438 citiri |
| Constantin Creţan 4318 citiri |
| Dan Duca 4171 citiri |
| Alin Fumurescu 3998 citiri |
| Ciprian Şiulea 3326 citiri |
| Dorin Tudoran 2859 citiri |
| Iulian Leca 2386 citiri |
| Mihai Goţiu 8 postari |
| Cristian Teodorescu 8 postari |
| Costi Rogozanu 7 postari |
| Constantin Creţan 5 postari |
| Ciprian Şiulea 3 postari |
| Alin Fumurescu 3 postari |
| Ciprian Domnişoru 3 postari |
| Dorin Tudoran 3 postari |
| Iulian Leca 2 postari |
| Dan Duca 2 postari |
| Mihai Goţiu 62859 citiri |
| Cristian Teodorescu 41001 citiri |
| Costi Rogozanu 39060 citiri |
| Ciprian Domnişoru 18192 citiri |
| Alin Fumurescu 17893 citiri |
| Viorel Dobran 13045 citiri |
| Dan Duca 12048 citiri |
| Constantin Creţan 11329 citiri |
| Elena Vijulie 8854 citiri |
| Dorin Tudoran 8785 citiri |
| Mihai Goţiu 31 postari |
| Cristian Teodorescu 30 postari |
| Costi Rogozanu 29 postari |
| Alin Fumurescu 11 postari |
| Constantin Creţan 10 postari |
| Ciprian Domnişoru 9 postari |
| Dan Duca 8 postari |
| Dorin Tudoran 8 postari |
| Viorel Dobran 7 postari |
| Ciprian Şiulea 7 postari |
© 2009 VoxPublica.ro, o marca F5 Realitatea-Catavencu. Toate drepturile rezervate.
Ce probleme existentiale are doamna Cernaho….

Bata-te norocul sa te bata. Cu asa minte “discreta” precis esti o fiinta fericita
2011-01-12 15:17:01 | Raporteaza
laura…………………..gentile ori pantofii lui udrea pot starni admiratia barbatilor ,invidia femeilor si daca se manipuleaza eficient… ura prostilor.
intre timp, mogulizoarele ne ofera politicienii care au evoluat mult…..tonta si porumbacu.
au evoluat spre moguli,spre rusia si daca le iese …spre dictatura.
2011-01-12 15:22:29 | Raporteaza
Yes, We CanCan !
2011-01-12 15:23:38 | Raporteaza
@ Cora & Eusebiu
L.C. A vrut sa scoata in evidenta un lucru simplu: cat de idioata este Elena Udrea. Daca cretina vrea sa-si faca o baie mai mare vinde o geanta si cu banii de pe maner isi facea. Adica ce vroia sa spuna? Cat de saraca este ea si cum se sacrifica pentru popor? Este pur si simplu idioata.
2011-01-12 15:37:30 | Raporteaza
@Cora: you made my day!!!
2011-01-12 15:51:37 | Raporteaza
Doamna Cernahoschi,eu cred ca d-na Udrea a vrut sa ne atraga atentia asupra norocului ce-l avem ca exista dinsa ca ministru constructor de ANL-uri,ca dinsei nu i s-a construit asemenea apartament in vila aia amarita+hotelul detinut de dom’Cocos.
Vai de capul nost’,dar mai vai de capul fanilor oranj,ca usor pot fi prostiti!
Si aveti dreptate,mai va pina sa ajunga Lenuta de la Buzau politician de clasa Thatcher ori Merkel.
2011-01-12 15:54:33 | Raporteaza
Papusa blonda, daca tot iti folosesti neuronul sa stergi comentariile, de ce nu-l suprasoliciti sa-ti modifici si eroare? Si daca faci un efort supra-omenesc (pentru o blonda) poti alege sa blochezi comentariile…toate. Hai ca reusesti!
2011-01-12 16:21:11 | Raporteaza
Cine naiba poate crede – in afara spalatilor pe creier din Modrogan sau de pe langa – ca Udrea are acasa o baie mai mica decat cea din blocul ANL!!!????
Ce-o fi apucat-o pe ea sa comita o asemenea minciuna?
De ce postacii oranj trebuie s-o sustina desi se vede din Luna ca minte?
2011-01-12 16:33:32 | Raporteaza
Pai uite cum sta treaba cu baia distinsei doamne:
Acu vreo citiva ani am ramas stupefiat in fata unei case din Iasi. Omul avusese la un moment-dat multi bani, ca sa-ti traga ditamai casoiul in centrul Iasilor, dar, fiind un imbecil, facuse ferestrele mai mici decit cele de la bloc (poate ca-si petrecuse pina atunci viata la bloc). Poate fi vazuta, cred, si acum casa respectiva, pe strada Eminescu.
Faptul ca doamna cu pricina are o baie mai mica in propria-i casa decit o baie de la bloc arata cit o duce mintea si pe ea si pe distinsul ei sot.
Deci, atita-i duce mintea pe cei care ne conduc.
2011-01-12 16:42:59 | Raporteaza
Doamna Udrea ar face bine sa nu se mai expuna.A inceput sa se matureze,sunt semne de barbie dubla , iar tocurile si gentile nu vor mai valora nimic in curand,in cea ce o priveste.Ar fi bine sa nu se expuna nici in multime.Recent abia a scapat cu greu ca la Braila sa nu-i dea cineva cu vaporul in cap dupa obiceiul locului.Ia aminte Laura cate lucruri li se pot intampla blondelor,mai ales celor care se ocupa cu politica!
2011-01-12 16:46:06 | Raporteaza
cand te maturizezi?
Te-a excitat mintal spusele lui Udrea despre baie?
Asta e problema ta!,,nu si a noastra.
Scrie despre sex…sau….lipseste
2011-01-12 16:57:32 | Raporteaza
@dan:
Du-te la scoala si invata sa scrii, tolomac oranj!
Dupa aceea posteaza la subiect, nu ataca autorul!
2011-01-12 16:59:57 | Raporteaza
coana nuti are dreptate, baia dinsei este mica pentru ca basescu este invatat cu cabinele de dus marinaresti
2011-01-12 17:15:05 | Raporteaza
nuti are dreptate, baia dinsei este mica pentru ca basescu este invatat cu cabinele de dus marinaresti
2011-01-12 17:15:49 | Raporteaza
@dan: Te suspectez de mult de imbecilitate si azi te-ai dat in fapt. Vrei sa injuri pe cineva si nu stii a scrie? Cat de prost trebuie sa fii, sa te primeasca astia in PDL? Se pare , a se vedea cazul tau, ca limita este cerul.
2011-01-12 17:31:16 | Raporteaza
@sase sase: Nu fii rau, batrane! Laura arata mai bine, chiar fara genti. Sper ca nu te-a platit cineva s-o vorbesti de rau. Adica: treci pe la pinacoteca, mestere, da` vopseste-o p`aia mica. Oricum, daca nu il place pe presedinte sunt sanse mari ca nici presedintele sa n-o placa si asta mi-o face,deodata, simpatica.
2011-01-12 17:37:47 | Raporteaza
Este nevoie de ministerul turismului in Romania la fel cum ar fi fost nevoie de ministerul marinei in Ungaria.
Cit despre posete,chiloti de dama si alte alea s-o lasam pe Laura sa ne explice ca doar si ‘mneaei e blonda.
2011-01-12 18:10:15 | Raporteaza
Rochitza mov, pomponul si posetele scumpe….Plus miliardele de euro care se invart prin buzunarele infractorilor PDL in tara asta, in timp ce in tara asta se moare practic de foame pe strazi.
2011-01-12 18:21:05 | Raporteaza
S-a exprimat gresit. A vrut sa spuna ca baia ei e un pic mai mica de cat apartamentul ANL
2011-01-12 19:31:22 | Raporteaza
@toponimia: # 12
Care e subiectul postarii Laurei?
Ce zice Udrea de baia ei?
Laura, nu te poti apara singura?
Saracuta de tine!!!
Ai pus baieteii si fatucile…
Stati blanzi.
2011-01-12 20:07:30 | Raporteaza
Laura
te-a obosit conceperea acestui inteligent comentariu?
Cumn dracu de te-a impresionat atat de mult spusele Udrei?
Stai prost cu libido-ul?
Curaj fatuca….
2011-01-12 20:10:37 | Raporteaza
Laura,
tu te uiti cam ce postari sunt langa “scremul” tau pe acest site, astazi?
Nu ti-e jena?
Nu ai impresia ca-i murdaresti?
2011-01-12 20:13:06 | Raporteaza
@dan
“saracuta”-sarauta era ta mere cand am cunoscut-o prima oara
“prost”-te-ai autodescris perfect
“murdaresti”-tu esti deja un deseu ,un gunoi,un rahat,ultima speta de om.Cand ma duc le wc ma gandesc la oameni ca tine.Bleah mi-e scarba.
“jena”-nu esti capabil de asa ceva
Mars de aici sa nu te mai prind pe aici.
2011-01-12 20:35:14 | Raporteaza
@dan:
Analfabet oranj, TU ai postat inaintea mea, deci, daca ar fi sa-ti urmez logica, te-as intreba “Cine te-a pus?”
si “Care e subiectul postarii 11?”
daca la prima intrebare pot doar ghici raspunsul, la a doua e sigur: atacul la persoana. De ce? Pai, revenim la prima chestiune, aia cu cine te-a pus.
Sincer, nu cumva esti “un admirator al dnei Udrea”??
2011-01-12 20:40:12 | Raporteaza
Laura,
esti copila mic, uite doar un fragment din ce circula pe internet:
“N BĂNCILE DIN ELVETIA & BELGIA AU FOST IDENTIFICATE PANĂ ACUM CONTURILE GROPARILOR TĂRII, SI ANUME:
* ELENA UDREA – 1 MILIARD DE EURO
* TRAIAN BĂSESCU – 2,5 MILIARDE
……………………………
2011-01-12 21:36:59 | Raporteaza
@Cănuţă: # 25
Bravo mai Canuta.
Maine astept un “screm” inteligent, ca cel de asatazi, din partea Laurei.
Deja “e uda” de fericire; a pus laba pe stire.
Cred ca Basescu are mai mult de 5 miliarde euro.
2011-01-12 21:44:14 | Raporteaza
@dan:
Nu te inteleg!
Ai postat de 5 ori, si de 5 ori faci acelasi lucru: nimic despre declaratia Udrei, totul despre autoarea articolului.
Ce te motiveaza? Daca nu te intereseaza, de ce postezi de 5 ori?
Daca te intereseaza, de ce nu ai nicio opinie la subiect?
Esti obsedat de Laura????
2011-01-12 21:48:58 | Raporteaza
@jemooii: # 23
M-a inervat pretentia fatucii ca cei care frecventeaza acest site, pot fi atat de idioti incat sa savureze aiurelile sau frustrarile uneia care, se pare, n-a reusit nicaieri.
In rest….de unde nu e, nici Dumnezeu nu cere.
2011-01-12 22:02:14 | Raporteaza
Atat timp cat un politician misca ceva in folosul public, nu ma mai intereseaza prea mult gafele de comportament.
Imi aduc aminte cum au fost ignorate tonele de ajutoare date la sinistrati tot de catre EU pentru ca presa a gasit distractive niste cutii cu pantofi cu toc.
Citind articolul si comentariile, am senzatia unui deja vu.
2011-01-12 22:17:06 | Raporteaza
Ariel,
la mulţi ani !
nu te-am mai văzut de anul trecut…
2011-01-12 23:22:21 | Raporteaza
@val_one: la multi ani si tie
Si, ai pierdut ceva daca nu mai m-ai vazut?
2011-01-12 23:45:45 | Raporteaza
dacă pleacă toţi comentatorii dragi mie, cum să nu fie o pierdere, Ariel ? ajung să mă întreb ce mai eu caut pe aici.
2011-01-12 23:54:09 | Raporteaza
Cum e cu fotbaliatorii,asa e si cu politrucii.Mesajele pe care ei le transmit nu sunt despre performanta lor profesionala,ci despre budoarul lor.Pentru ca,din pacate,poporanul e sensibilizat de acest nivel intelectual…Se incearca crearea unui soi de solidaritate ,pe fond emotional.Face parte din arsenalul de manipulare.Si iarasi,nu e mai putin adevarat,ca si oamenilor de presa le convine situatia,pentru ca astfel au marfa la taraba.
Romani,dormiti linistiti ! Avem di tati.Tara ne vrea plini de succesuri.Sa nu justificati-prin rezultate- diploma nu-i bai,pardon.Sa aveti Vuiton e de bon ton.
Pour les connaisseures.
S-ar putea ca,in sfarsit,cineva sa observe ca nu avem fotbal si fotbaliatori.Si ma gandeam la gloria-apusa-de gladiatori.Totul este un conclav de mofturi,ifose si ineficacitate.Mercedes-uri si fete prin baruri purtate.
Mutu este cumva Einstein,de se face atata tapaj? Dobrin,Raducanu,Ozon,Boloni aveau rafinamentul masurii si excelau prin performanta sportiva si demnitate.Marea greseala nu este a acestor mancatori de bani ai cluburilor si de consumatori de droguri si vodka.
Publicul spectator si telespectator e marele vinovat.Pentru ca,daca ar comuta postul de la neperformanta,nu s-ar mai face rating si bezmeticii ce-si spun jucatori nu ar mai lua salarii grase.Prin urmare nu ar mai frecventa cluburile si bordelurile si s-ar tine de antrenamente.In lipsa performantei fotbalistice ei sunt eroii de can-can ai unui popor telenovelistic.Pentru ca asa a inteles romanul libertatea de dupa lovilutie.Sa-si cumpere tv color,seminte si bere la cutie si sa injure fotbalistii.
De fapt,nimeni nu face nimic.Sau,ma iertati,se injura unii pe altii si se cred grozavi.Asta e natia,asa defilam.
Astept vesti despre copiii nostri olimpici,despre microsoftisti,despre doctorii nostri ce uimesc spitalele occidentale,poate mai avem vreun Cioran.
Sa uitam succesurile..agramatilor si imcapabililor de orice fel.Desfiinteaza cineva stirile de la ora cinci si jurnalele de fotbal?Sau iese cu proteste?
Si daca desfiintam si stirile despre politruci? Oare ce-o zice Orwell? Pentru ca parerea Lui chiar a contat.
2011-01-13 09:22:38 | Raporteaza
@Plinut cel Tanar:
sa puna o poza actuala, duduia Laura, sa vedem cat de bine arata, nu una de acu 10-15 ani
2011-01-13 09:31:04 | Raporteaza
“Despre baia Elenei Udrea și alte frivolități”,
par egzamplu postarea Laurei.
Fanta-xia nu mai merge decit pina la baie.
“In procesul comunicarii, 55% ii revine fiziologiei , 37% vocii , si numai 8% cuvintelor purtatoare de informatie”.
Sondaj.
2011-01-13 11:49:12 | Raporteaza
Sunt printre cei care nu cred, sincer, ca baia doamnei Udrea este mai mica decat cea din blocurile ANL…Si chiar daca, prina bsurd, ar fi asa, nu ii e totusi rusine sa spuna chestia asta, cand stie toata lumea cat de bine o duce, ca are foarte multi bani, se vede dupa cum se imbraca, ce masina conduce etc…Bun, treaba ei, daca i-a facut cinstit banii aia (desi nu cred), sa ii chetuiasca sanatoasa! Dar cum poti sa fi asa ipocirta sa te plangi de baia ta, cand exista atatea milioane de romani care chiar o duc prost in tara asta…In fine, oricum ne batem gura degeaba, pt ca nici ea, nici alti politicieni nu se vor schimba vreodata…oricat de buni consilieri de presa si imagine ar avea.
2011-01-13 11:50:57 | Raporteaza
Saracuta a vrut doar sa sublinieze intr-un mod, credea ea, subtil, ce locuinte meseriase inaugureaza ea acolo. Adica nu orice apartamente ANL, recunoscute ca fiind calitativ slabute (to put it nice), ci niste paradisuri SPA cu bai imense si cadane la intrare.
Atat poate dansa deocamdata.
Pentru mine insa are inca potential doamna Udrea. Sper sa nu moara speranta precum 99,9 la suta din talentele noastre mioritice.
Pentru Laura, numai de bine, de bun simt ca intotdeauna. Ramai si anul acesta favorita mea intru blogareala serioasa (si nu numai). BTW, tu ai putea constitui un bun motiv de speranta si pentru d-na Udrea, in sensul ca si blondele pot reusi frumos, nu? ;o)
Auguri.
2011-01-13 12:01:52 | Raporteaza
Stimata Doamna Cernahoschi,
Nu ma refer aici strict la doamna Udrea ci la toate persoanele aflate in functii de decizie la orice nivel.
Local sau Central.
In cadrul unor intilniri oficiale sau nu exista si discutii si informatii pe linga subiect.
Oameni suntem .Nu ne putem rezuma doar la informatii seci si discutii robotice.
Orice editor normal la cap de la un ziar sau post serios ar trebui sa ne informeze despre ce este de inters public respectiv proiectele sau intentiile.
Nu cred ca un editor normal la cap de la The Economist sau New York Tomes ar fi titrat asa ceva.
Orice editor normal la cap de la un tabloid sau post de divertisment ar trebui sa ne informeze si despre baia sau toaletele persoanelor oficiale.
De la The Sun da
Este raspunderea dumneavoastra ce ne livrati noua consumatorilor.
Stiri mondene sau stiri serioase.
Noi avem posibilitatea sa alegem
2011-01-13 12:27:24 | Raporteaza
@gba: \\
Corect, madama a vrut sa fie subtila si, mimand modestia, sa laude apartamentele ANL.
Dar a devenit ridicola apeland ca element al comparatiei la baie/toaleta. Cumva, eu ma mir ca nu a spus ca vasul ei de WC de acasa e mai mic decat cel de la ANL!
2011-01-13 13:18:03 | Raporteaza
@Mojito:
Cine a pus-o pe madam Udrea, ministru, in exercitiul functiunii, sa faca declaratii publice despre baia de acasa??
Laura? Patriciu? The Economist? The Sun?
Nuuuuu! Ea cu gurita ei, fara s-o intrebe nimeni, a spus-o. Din pacate, asta e nivelul ei. In alte tari, declaratiile min. Dezvoltarii ajung inThe Economist sau NYT. La noi, ministrul Dezv. vorbeste despre baia proprie! Normal ca The Economist nu-i va prelua declaratiile!
Deci, singura vinovata e Udrea, nu cauta pe altii!
2011-01-13 13:26:20 | Raporteaza
de fapt, aceasta tocatoare de bani, traieste (de)pe strada, drept grait-a.
2011-01-13 13:48:18 | Raporteaza
Adica sugerezi o auto cenzura nu ?
Vii la eveniment, vorbesti de valoarea investitiei de grafice , te urci in masina si pleci.
Nu tu discutii amiabile cu cei prezenti, clienti, jurnalisti, oficioalitati locale ma rog banalitai amicabile.
Cifree seci masina, plecare.
Nu , nu cred ca este normal.
Indiferent cine ar ocupa o pozitie oficiala comunicarea trebuie sa existe si pe alte planuri nu cele distantate guvernator- guvernat.
Asfel de discutii chiar domestice detensionaza sau umanizaza evenimentul.
Daca ar fi spus ca spatiul verde din fata blocurilor e mai mare decit cel din faca casei sale ar fi fost OK ?
Continui sa cred ca profesionalizarea mesajelor tine si de cureaua de transmisie formata de jurnalistii prezenti la fata locului. A oricarui eveniment.
Daca din gurita ei cum spui a iesit o banalitate sau o informatie serioasa, la mine consumator apare selectia facuta de cei prezenti.
Probabil un jurnalist de la Adevarul ar fi transmis informatii tehnice si serioase
Probabil alt jurlist de la Can Can ar fi transmis informatii despre pantofi, posete,bai.
Ceea ce nu inteleg este de ce Doamna Crnahoschi avind in vedere experienta dinsei nu a facut diferenta dintre cele doua ipostaze situatiei in care s-a aflat D-na Udrea
Altel spus de ce dumneaiei a ajuns la concluzia ca informatia de la fata locului primita de la jurnalistii prezenti privind marimea baii umbreste cealata informatie a livrarii unor apartamente ANL.
Prima este o informatie soc si a doua banala ?
Poate ne explica care este unitatea de masura in cintarirea unei informatii de presa ?
2011-01-13 14:23:48 | Raporteaza
laura esti o dulce
2011-01-13 15:45:11 | Raporteaza
@mojito:
Dupa cum se pare, singurul subiect al dnei Udrea a fost baia de acasa. NU e vina Laurei ca madam Udrea ATAT a comunicat.
Intrebarea e: de ce un min. al Dezv. vorbeste numai despre asa ceva?
Totusi, eu nu inteleg? Te deranjeaza ca Laura a comentat “discursul” Elenei, dar nu te deranjeaza “discursul”????
2011-01-13 17:49:51 | Raporteaza
@mojito
Na, ca uitam!
Chiar daca madam Udrea ar fi vorbit numai in grafice si numai economie cu cei prezenti, aparand astfel in The Economist, ceea ce, iata, nu s-a intampalt, nu pot sa nu remarc un lucru:
Ce femeie respectabila, ce ministru respectabil ar vorbi “amiabil” cu cei prezenti, ar detensiona momentul (era oare tensionat??) aducand in discutie si comentand despre PROPRIA BAIE!!!
Chiar nu sesizezi inadecvarea???
2011-01-13 17:53:49 | Raporteaza
Holsteina face si ea ce poate, da din copita. orice om are o baie a lui, acasa la el ca doar n-o tine in geanta. scrie undeva ca baia ei tre’ sa fie luata drept etalon? poate isi asuma boc vreo lege, sa nu dea dracu sa fie vreo baie mai mare decat a leanţii, sa nu cumva aiba careva baie nesimtita
2011-01-13 19:30:37 | Raporteaza