![]() | Despre Elena Udrea. De binevezi toate articolele de Mihai Goţiu09 Mar 2010 la 22:37 15 comentarii 1628 vizualizari. |
Nu știu dacă Elena Udrea a citit textul colegului Iulian Leca și s-a pus pe treabă ori totul e doar o coincidență. Cert este însă că s-a învârtit de o bilă roșie.
Conform Gandul.info, Elena Udrea a decis să limiteze adiționările la contractele publice gestionate de ministerul pe care îl conduce de la 50% la 10% din valoarea inițială a contractului. Decizia ei are la bază o analiză care arată că în aproape 90% din cazuri, contractele de reabilitare termică încheiate de primării au fost majorate ulterior cu aproape 50% (valoarea maximă permisă de lege).
“Analizând plăţile pe care trebuia să le facem în cadrul programului de reabilitare termică, am constatat că în cele mai multe situaţii primăriile au adiţionat inexplicabil de mult valorile contractate iniţial. Nu vom mai accepta majorări ale valorilor contractate pentru reabilitarea termică decât cu acceptul asociaţiilor de proprietari şi în urma unor analize tehnico-economice foarte riguroase. Asemenea practici se întâlneau în cadrul tuturor programelor de investiţii publice gestionate de MDRT. Din analizele făcute reiese că în peste 90% dintre situaţii adiţionările se făceau până în apropierea limitei maxime permise de lege de 50%. Cred că faptul că sunt atât de multe situaţii dovedeşte că adiţionările se fac abuziv, nu neapărat fiindcă sunt determinate de condiţii obiective”, a declarat pentru Gandul.info Elena Udrea, ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului.
Spre deosebire de Elena Udrea, colegii ei de la Ministerul Transporturilor, în frunte cu Radu Berceanu, nu vor să audă de reducerea acestor adiționale.
Ce se întâmplă de fapt? Adiționalele și clauzele numite și ”claim” au fost (și sunt în continuare) una dintre cele mai mari surse de hoție în România. De obicei, la licitațiile publice firmele care ”trebuie” să câștige un contract vin de multe ori cu prețuri mult sub cele practicate de piață. Uneori cu prețuri la care nu doar că nu ar avea niciun profit, dar ar fi și în pierdere. După câștigarea contractlui însă, beneficiază de aceste adiționale și claim-uri pentru a trece pe profit. Și încă pe profit bine.
Iar situațiile care le dau ”dreptul” la aceste sume suplimentare sunt dintre cele mai diverse – de la invocarea creșterii prețurilor materiilor prime și până la condițiile meteorologice. Cum beneficiarul nu poate dovedi că aceste situații nu au fost prevăzute (deși trebuia să fie prevăzute) în contractul inițial, e nevoit să le plătească. Nu de puține ori aceste adiționale se plătesc cu acordul și în înțelegere cu beneficiarul (fiind vorba de instituții publice nu plătesc din buzunarul propriu), care are și o cotă parte din respectiva valoare.
Cu titlu de exemplu: dacă o firmă de construcții nu se poate apuca de o lucrare pentru că primăria sau ministerul nu i-a pus la dispoziție terenul la timp, are dreptul să pretindă sume suplimentare. Asta chiar dacă, de fapt, știa că nu va avea la dispoziție terenul la termenul prevăzut în contract, motiv pentru care nu a angajat cheltuieli legate de personal ori de materiale.
Așadar, dacă va reuși, măcar în cadrul ministerului pe care îl conduce, să reducă această gaură neagră de la 50% la 10%, Elena Udrea merită o bilă roșie. Sau violetă dacă îi place mai mult. Altfel, marile afaceri cu adiționale și claim-uri se află în curtea lui Radu Berceanu.
Etichete: claim, minister, Radu Berceanu, reabilitare termica


Irina Zamfirescu azi la 16:13 |
Bucureștiul pare că ar fi inepuizabil. Construcții P+inifinit, spații verzi transformate în [ citeste mai departe ]
Mihai Goţiu azi la 15:30 |
Uninominalul pur, în forma adoptată ieri de Parlamentul României, e o mare mizerie. Argumentele [ citeste mai departe ]
Elena Vijulie azi la 14:29 |
Legea privind sistemul electoral majoritar uninominal a trecut ieri de Camera Deputaţilor, după ce [ citeste mai departe ]
Costi Rogozanu azi la 14:22 |
Ce e în neregulă cu POSDRU? Am tot fost avertizaţi că face Comisia Europeană verificări. [ citeste mai departe ]
Laura Cernahoschi azi la 12:10 |
Apare doar la emisiuni cu Gâdea, Alesandra Stoicescu sau duminicale de cancan, unde nu i se vor [ citeste mai departe ]
Cristian Teodorescu azi la 10:00 |
Uninominalul pur şi dur la care a visat Traian Băsescu pe vremea cînd era pe val s-ar putea [ citeste mai departe ]
Cristian Cojanu azi la 09:54 |
From Romania with Art,
25 mai, ora 21.30, Grădina Verona
Pe 25 mai, de Noaptea Albă a Galeriilor, [ citeste mai departe ]
Iulian Leca azi la 04:30 |
Cea mai mare critica adusa sistemului electoral ce tocmai a trecut si de Camera Deputatilor e ca [ citeste mai departe ]
Dorin Tudoran 22 May la 22:27 |
Prima lună de după o căsătorie este numită ”luna de miere”. Prima lună a [ citeste mai departe ]
Alin Fumurescu 22 May la 19:36 |
… s-au inmultit atacurile impotriva lui Basescu pe ultimul front ramas disponibil – [ citeste mai departe ]
Ciprian Şiulea 22 May la 18:11 |
Astăzi USL a demonstrat că tot ceea ce a spus în ultimii cîţiva ani împotriva PDL nu a fost [ citeste mai departe ]
Elena Vijulie 22 May la 14:19 |
Premierul Victor Ponta şi ministrul afacerilor europene Leonard Orban au anunţat ieri că [ citeste mai departe ]
Cristian Teodorescu 22 May la 12:06 |
Monica Macovei susţine că guvernul Ponta, despre care premierul spune că e cel mai curat, e cel [ citeste mai departe ]
Ciprian Domnişoru 22 May la 04:22 |
Întrebat despre participarea financiară a României la achiziționarea de către NATO a unor [ citeste mai departe ]
Costi Rogozanu 21 May la 21:55 |
Nişte fapte. Traian Băsescu s-a întîlnit ieri cu vice-preşedintele Chevron, compania care vrea [ citeste mai departe ]
Mihai Goţiu 21 May la 19:43 |
Nu mai e doar o impresie de început de campanie. Ci o confirmare: Emil Boc a evitat până în [ citeste mai departe ]
Constantin Creţan 21 May la 19:05 |
În ţara în care Eminescu, Creangă, Caragiale şi Preda n-au fost absolvenţi ai vreunei [ citeste mai departe ]
Cristian Teodorescu 21 May la 18:20 |
Useliştii au început ofensiva de vară puţintel mai devreme, presaţi de calendarul [ citeste mai departe ]
Costi Rogozanu 21 May la 15:38 |
Alegerea dintr-un tur a primarului generează tot felul de efecte secundare. De exemplu, negocierea [ citeste mai departe ]
Stelian Tănase 21 May la 12:17 |
Traian Băsescu aflat la Chicago, printre români, a profitat că se afla departe de casă şi [ citeste mai departe ]
Mihai Goţiu 21 May la 11:00 |
Am văzut și români care (încă) îl iubesc pe Traian Băsescu. E drept, nu în România. Trebuie [ citeste mai departe ]
Cristian Teodorescu 21 May la 10:03 |
Şi ducîndu-se dumnealui Traian sin Băsescu la sfat în cele străinătăţi l-au însoţit alai, [ citeste mai departe ]
Costi Rogozanu 20 May la 15:44 |
Săptămîna asta cele mai discutate probleme au fost cîinii vagabonţi, curăţenia oraşului, [ citeste mai departe ]
Constantin Creţan 20 May la 12:38 |
Fostul ministru german al apărării a ieşit din politică şi a pierdut titlul de doctor în urma [ citeste mai departe ]
Mihai Goţiu 20 May la 10:15 |
Înainte de începerea festivităților de lansare a candidaților USL la Consiliul Județean și [ citeste mai departe ]
Alin Fumurescu 19 May la 21:32 |
… c-acum nu mai e de gluma. Acum e serios. Acum nu mai e vorba nici de USL, nici de PDL, nici de [ citeste mai departe ]
Cristian Teodorescu 19 May la 20:12 |
După ce-am văzut fragmente din teza de doctorat a procurorului general al României, Laura [ citeste mai departe ]
Dorin Tudoran 19 May la 18:00 |
Copertă & Copyright 2012 - ION BARBU
Anunțul făcut de unul dintre cei mai guralivi și [ citeste mai departe ]
Constantin Creţan 19 May la 17:59 |
Ca şi Mugur Ciuvică, despre care tocmai am scris, tot din categoria celor pentru care pare a [ citeste mai departe ]
Ciprian Şiulea 19 May la 16:58 |
Cînd tînjeam şi eu mai tare să pot scrie despre altceva decît plagiate şi incompatibilităţi [ citeste mai departe ]
| 1Pai cum sa apara cand e clar ca se face de cacao? Cum sa raspunda la atatea intrebari unde nu ai cum sa raspunzi fara sa te dai in stamba? si cum sa apara si sa stea fata in fata cu cel care a zis Oprescu... | ||
| 2Sunt gay si nu m-ie rusine sa spun. Il sustin pe domnul Cernea, el este un adevarat copac, cu radacinile infipte in realitatea vietii. Homosexuali, travestiti, ori familisti nu conteaza, fiecare il ocrotim... | ||
| 3Penalul asta vrea destramarea culturii romanesti, distrugerea bisericii, propagarea culturii homosexuale in tara noastra. Esti un abject mai Cernea, un excrement politic. Ai fost exmatriculat de la Universitatea... | ||
| 4Penalul asta vrea destramarea culturii romanesti, distrugerea bisericii, propagarea culturii homosexuale in tara noastra. Esti un abject mai Cernea, un excrement politic. Ai fost exmatriculat de la Universitatea... | ||
| 5@Goth: lucrurile le vad cam asa: mai intai au fost pelasgii. mai vechi decat dacii, thracii, scitii, celtii, mai vechi chiar si decat sumerienii. au existat intr-o zona unde aveau ajutor din partea naturii:... | ||
| 6Declarația lui Balaban-Grăjdan: "Motivul pentru care ... să zic ... conștiința m-a obligat să fac acest lucru este pentru că se împlinesc 150 de ani de cînd Alexandru Ioan Cuza a înființat această structură... | ||
| Mihai Goţiu 12011 citiri |
| Cristian Teodorescu 10788 citiri |
| Costi Rogozanu 10215 citiri |
| Ciprian Domnişoru 4475 citiri |
| Constantin Creţan 4322 citiri |
| Dan Duca 4185 citiri |
| Alin Fumurescu 4048 citiri |
| Ciprian Şiulea 3340 citiri |
| Dorin Tudoran 2903 citiri |
| Iulian Leca 2415 citiri |
| Mihai Goţiu 8 postari |
| Cristian Teodorescu 8 postari |
| Costi Rogozanu 7 postari |
| Constantin Creţan 5 postari |
| Dorin Tudoran 3 postari |
| Ciprian Şiulea 3 postari |
| Alin Fumurescu 3 postari |
| Ciprian Domnişoru 3 postari |
| Iulian Leca 2 postari |
| Dan Duca 2 postari |
| Mihai Goţiu 63070 citiri |
| Cristian Teodorescu 41136 citiri |
| Costi Rogozanu 39176 citiri |
| Ciprian Domnişoru 18229 citiri |
| Alin Fumurescu 17943 citiri |
| Viorel Dobran 13055 citiri |
| Dan Duca 12062 citiri |
| Constantin Creţan 11333 citiri |
| Elena Vijulie 9038 citiri |
| Dorin Tudoran 8829 citiri |
| Mihai Goţiu 31 postari |
| Cristian Teodorescu 30 postari |
| Costi Rogozanu 29 postari |
| Alin Fumurescu 11 postari |
| Constantin Creţan 10 postari |
| Ciprian Domnişoru 9 postari |
| Dan Duca 8 postari |
| Dorin Tudoran 8 postari |
| Viorel Dobran 7 postari |
| Ciprian Şiulea 7 postari |
© 2009 VoxPublica.ro, o marca F5 Realitatea-Catavencu. Toate drepturile rezervate.
V-a scapat un “nu” in paragraful 4.
Ar fi frumos. Dar cum de la vorba la fapta e cale lunga… Poate atentia i-a fost atrasa de nenumaratele sesizari de la reabilitarea termica a blocurilor.
2010-03-09 23:26:35 | Raporteaza
Nu vad de ce Elena Udrea este privita atat de rau de unii oameni.
2010-03-09 23:31:38 | Raporteaza
@Florinaa:
pai depinde ce culoare au primariile in discutie
2010-03-09 23:32:57 | Raporteaza
mie i-mi place de ELENA
asa cum a zis si VANTU ca e o fata desteapta
un pic mai trebuie si o sa fie un fel de EVITA de argentina ca doar suntem latini
vezi linkul:
Madonna – Evita – 11 Don’t Cry for Me Argentina (1996)
2010-03-09 23:53:16 | Raporteaza
@Mihai Goţiu: Sau poate vor mai prinde ceva contracte si firme mai putin apropiate.
2010-03-10 00:11:05 | Raporteaza
Stirea e din ciclul: “Tiiiiii, ce lung somn am mai dormit, dragii mei!!!” Observ cu zambetul pe buze cum prostituata politica numarul 1 din Romania are asa, din cand in cand, diferite revelatii despre cum se fura in tara asta si lanseaza cugetari despre cum sa stopam aceste furturi care secatuiesc bugetul statului. Si prostii ce fac? Bineinteles, ati ghicit, pun botu’ fara sa clipeasca de doua ori: “Hai ma ca e fata de treba, vrea sa aduca bani la buget”. Minunat!!! Doar ca ea nu la bugetul statului vrea bani, ci la bugetul sau, ofuscata fiind ca nu primeste si ea o felie de tort, concluzie care e la mintea cocosului, remarcand doar ca doamna Udrea are astfel de revelatii numai in anumite momente ale existentei sale ministeriale, probabil atunci cand ii convine sa le aiba, doar doar mai apuca si ea o feliuta de la “contractanti”…
PS. Prostilor, e material pentru voi, asa ca ENJOY!!!
2010-03-10 00:55:58 | Raporteaza
dincolo de ideea articolului care poate fi ok sau nu, mi se pare o nerusinare sa acorzi bile rosii sau de orice alta culoare, de parca a fi ziarist iti da drepturi nelimitate in a da note, bile si alte oglinzi si bile colorate. let’s be serious. acu’ un post sau doua faceai audienta cu pui de foca, acum dai bile rosii. get real, ca sa zic asa.
2010-03-10 01:14:26 | Raporteaza
@Camelia: citeste mai jos si ai sa intelegi:
Să facem următorul calcul (de dragul demonstraţiei, vom presupune că trăim într-o lume în care nu există inflaţie
şi în care preţurile, salariile şi taxele sunt îngheţate la nivelul de acum). Gigel e un tânăr care tocmai se angajează.
Ca orice tânăr, salariul lui net de încadrare nu e nici prea prea, nici foarte foarte: să presupunem că e de 1100 de lei.
Gigel are 23 de ani. Întrucât e criză şi criza va dura – să presupunem! – multă vreme de acum încolo, hai să zicem că în 2015 leafa lui Gigel va fi tot de 1100 de lei.
Ia să vedem însă câţi bani plăteşte Gigel CAS-ul timp de 5 ani (adică 60 de luni) la o leafă mizeră de 1100 de lei. Păi la
valorile actuale va plăti 491 de lei x 60 de luni, 29.460 lei.
Ei, aici e buba. Gigel are numai 28 de ani şi deja a plătit în contul statului toată suma pe care statul i-ar returna-o
în cazul în care ar ieşi la pensie la 65 de ani şi ar mai trăi încă 3-4 ani, cât e speranţa de viaţă a bărbaţilor din România.
Cum aşa? Păi să facem un mic calcul. Dacă nu mă înşel pensia medie din România e undeva pe la 750 de lei.
Din contribuţiile date statului până la 28 de ani, Gigel ar putea primi (presupunând că timp de 37 de ani banii săi vor
sta undeva într-o valiză, nu într-un cont care îi va multiplica măcar prin dobândă) o pensie medie timp de 29.460 lei /750, 39,28 de luni.
Adică peste 3 ani. Păi e numai bine, tanda pe manda: iese la pensie la 65 de ani, mai trăieşte 3 ani şi la 68, după cum zic statisticile, moare!
Totuşi, nimeni nu îi explică lui Gigel, şi nici nouă, ce se întâmplă cu CAS-ul pe care Gigel îl plăteşte între 28 şi 65 de
ani, adică timp de 37 de ani. Adică 444 de luni.
Presupunând că Gigel va rămâne toată viaţa un tâmpit căruia nu i se va mări niciodată salariul, asta ar însemna că timp de 444 de luni va vărsa în buzunarul statului încă 444 x 491 lei, 218.004 lei. Destul de mult, dacă e să mă întrebaţi pe
mine.
Şi dacă Gigel, totuşi, e un ins dezgheţat, leafa i se va mări şi cotizaţia la stat va fi pe măsură. Unde se duc banii
ăştia? Ce se întâmplă cu ei? Cum e posibil ca după numai 5 ani de muncă, fără un salariu deosebit, orice tânăr să-şi fi acoperit deja pensia medie pe care ar putea-o primi la bătrâneţe, înainte să moară?
De fapt, ce găuri acoperă munca de o viaţă a lui Gigel? Şi de ce trebuie Gigel să muncească 37 de ani pentru ca banii lui să se ducă în altă parte decât în propria bunăstare de după pensionare? Şi cât credeţi că mai poate rezista un sistem în care 5 ani munceşti pentru tine şi 37 de ani pentru o cauză neştiută de nimeni, în afară de politicie.
2010-03-10 07:25:41 | Raporteaza
@cristi: minunat, bravo, e foarte bine argumentat comentariul. Stim cu totii ce gauri trebuie sa umple tanarul Gigel, cu totii cei care inca mai avem cateva urme de circumvolutiuni pe creier si nu ne lasam drogati si fascinati de fiinte serafice si inocente precum doamna Udrea si altele de acelasi gen (nu sex, ca pot fi si masculi). Si stii ceva? Marea majoritatea a cetatenilor acestor tari se complac in a le cumpara Bugatti si Q7 unor burtosi, ba mai mult, ii si apara cu vehementa la o adica. Pe cei care iau bani sa o faca pot sa spun ca ii inteleg (desi, nici pe aia nu prea ii inteleg, dar in fine, sa zicem), dar pe cei care chiar cred in ceea ce spun nu pot sa-i mai inteleg, pentru ca eu mentalitate de SCLAV, de lucrator neconditionat pentru stapan, nu am avut si nici nu voi avea vreodata.
2010-03-10 07:54:06 | Raporteaza
Eu nu mi-as face iluzii..
A astupat gaura din gard pe care o stia toata lumea pentru ca, probabil, a gasit una pe care nu o stie nimeni si impusca astfel doi iepuri…
(plus un jurnalist)
2010-03-10 07:57:12 | Raporteaza
domnule gotiu, insistati in aceasta directie, veti face istorie deoarece udrea se simte magulita cand apar stiri pozitive cu privire la activitatea sa ministeriala iar in acest moment se gandeste mai mult la reabilitarea imaginii sale decat la contract avantajoase sotului domniei sale, ceea ce poate fi folosit de cineva abil. articolul d-voastra referitor la muzeu, articolul domnului leca au fost astfel de “abilitati” si povestea ar putea continua
2010-03-10 08:56:11 | Raporteaza
@cristi: de unde ai scos 491 lei cas salariat?Cas salariat este de 9,5%.
2010-03-10 09:43:36 | Raporteaza
@M Gotiu: daca citeai si alte informatii, aflai ca Udrea doreste sa aprobe la minister orice majorare de costuri care se aproba in acest moment de catre primari, alti sefi de deconcentrate etc pentru a participa si ea la incasarea cashcavalului, nu numai cei din primarii, deconcentrate etc
pt ca Udrea nu poate face un caiet de sarcini cu alte reglementari generale decat cele valabile si pt Berceanu si pt orice institutie bugetara
asa ca tine-ti bila rosie la locul ei
2010-03-10 10:19:51 | Raporteaza
Despre Elena Udrea. De-adevaratelea!
Masura de limitare cu doar 10% este apa de ploaie. Pentru ca se aplica la sume mici. Daca dl. Gotiu ar fi ziarist adevarat, si-a propune sa investigheze situatiile in care se cheltuie CELE MAI MARI SUME din bugetul dat pe mana udrei. Acolo se invart banii adevarati! Chestia asta cu termopanele ia, de fapt, din banii…prostilor din provincie. A Primarilor care au muncit si cheltuit in campaniile electorale, pentru ca madam Udrea sa ajunga ministru. Erau sume “la dispozitia” Primarilor din provincie: ei dadeau sau nu dadeau cei 50% in functie de targuiala pe care o aveau cu constructorul respectiv. Daca il suparai pe Primar, iti luai adio de la suplimentarea devizului, te lasa Primarul cu pierdere pe firma! Madam Udrea ia banii astia, asa mici cum sunt, pentru a-i baga in proiectele coordonate direct de minister, adica de ea! Imi inchipui ce este la gura Primarilor PDL-isti acum…Asta este madam Udrea, pisicuta cu seful (Basescu) si cu sefa (presa), scorpie cu subordonatii. Va face o cariera frumoasa in Romania lui Ceausescu! “-Domnule Secretar de Stat, chemati-mi liftul!” “-Da! sa traiti!”
2010-03-10 10:30:29 | Raporteaza
Ma inclin si cred ca ea este o persoana care va aduce schimbarea.
2010-03-14 20:54:05 | Raporteaza