![]() | Despre un nor mişcător. Corespondenţă de la trimisul nostru special din Poloniavezi toate articolele de Alexandru Funieru17 Apr 2010 la 13:54 9 comentarii 731 vizualizari. |
“… Cu unu anu înainte de ce s-au rădicat Hmil, hatmanul căzăcescu, asupra leşilor, aproape de secere, eram pre atuncea la şcoală la Baru, în Podoliia, pre cale fiindu de la sat spre oraş. Numai ce vădzum despre amizădzi unu nour cum să rădică deoparte de ceriu un nour sau o negură. Ne-am gândit că vine o furtună cu ploaie, deodată, până ne-am timpinat cu nourul cel de lăcuste, cum vine o oaste la sol. În loc ni s-au luat soarele de desimea muştelor. Cele ce zbura mai sus, ca de trei patru suliţe mai sus, iară carile era mai gios de un stat de om şi mai gios zbura de la pământ. Urlet, întunecare, asupra omului sosindu, să rădica oarece mai sus, iară multe zbura alăturea cu omul, fără sfială de suflet, de ceva. Se rădica în sus de la om bucată mare de ceia poiadă şi aşea mergea pe deasupra pământului, ca de doi coţi, până în trei suliţe în sus, tot într-o desime şi într-un chip. Un stol ţinea un ceas bun, şi dacă trecea acela stol, la un ceas şi giumătate sosiia altu şi aşea, stol după stol, cât ţinea de la aprândzu până îndesară şi pănă la căderea de mas. Cădea şi la popasuri, însă unde mânea, rămânea pământul negru, împuţit. Nice frundze, nice pai, ori de iarbă, ori de sămănătură nu rămânea. Şi să cunoaşte şi unde poposiia, că era locul nu aşea negru la popas, ca la masul aceii mâniei lui Dumnedzău… “ (Miron Costin, Letopiseţul Ţării Moldovei)
Addenda
Reportajul, ca de altfel şi norul înaripat, sunt vechi de vreo trei secole. Norul cel nou, neînsufleţit de data asta, pare mai blând, căci nu distruge recoltele şi nu lasă popoarele înfometate, în schimb ţine avioanele la sol. Aşadar un nor care dezbină şi izolează abia unificata Europă, dar de care ne putem apăra cu o banală umbrelă.
Acum 24 ani, tot în luna aprilie, un alt nor, cu mult mai perfid, pleca de la Cernobîl şi străbătea Europa de la un capăt la celălalt. Un nor invizibil, împotriva căruia nu te puteai apăra închizându-te în casă şi nici purtând lentile de contact. Simpla rememorare a acelui eveniment nu constituie un vaccin menit să ne imunizeze în faţa recentei erupţii vulcanice, care ar deveni, prin constrast, un mizilic geologic. E doar efectul straniu al felului în care evenimentele prezentului tulbură straturile adânci ale memoriei colective.

Irina Zamfirescu azi la 16:13 |
Bucureștiul pare că ar fi inepuizabil. Construcții P+inifinit, spații verzi transformate în [ citeste mai departe ]
Mihai Goţiu azi la 15:30 |
Uninominalul pur, în forma adoptată ieri de Parlamentul României, e o mare mizerie. Argumentele [ citeste mai departe ]
Elena Vijulie azi la 14:29 |
Legea privind sistemul electoral majoritar uninominal a trecut ieri de Camera Deputaţilor, după ce [ citeste mai departe ]
Costi Rogozanu azi la 14:22 |
Ce e în neregulă cu POSDRU? Am tot fost avertizaţi că face Comisia Europeană verificări. [ citeste mai departe ]
Laura Cernahoschi azi la 12:10 |
Apare doar la emisiuni cu Gâdea, Alesandra Stoicescu sau duminicale de cancan, unde nu i se vor [ citeste mai departe ]
Cristian Teodorescu azi la 10:00 |
Uninominalul pur şi dur la care a visat Traian Băsescu pe vremea cînd era pe val s-ar putea [ citeste mai departe ]
Cristian Cojanu azi la 09:54 |
From Romania with Art,
25 mai, ora 21.30, Grădina Verona
Pe 25 mai, de Noaptea Albă a Galeriilor, [ citeste mai departe ]
Iulian Leca azi la 04:30 |
Cea mai mare critica adusa sistemului electoral ce tocmai a trecut si de Camera Deputatilor e ca [ citeste mai departe ]
Dorin Tudoran 22 May la 22:27 |
Prima lună de după o căsătorie este numită ”luna de miere”. Prima lună a [ citeste mai departe ]
Alin Fumurescu 22 May la 19:36 |
… s-au inmultit atacurile impotriva lui Basescu pe ultimul front ramas disponibil – [ citeste mai departe ]
Ciprian Şiulea 22 May la 18:11 |
Astăzi USL a demonstrat că tot ceea ce a spus în ultimii cîţiva ani împotriva PDL nu a fost [ citeste mai departe ]
Elena Vijulie 22 May la 14:19 |
Premierul Victor Ponta şi ministrul afacerilor europene Leonard Orban au anunţat ieri că [ citeste mai departe ]
Cristian Teodorescu 22 May la 12:06 |
Monica Macovei susţine că guvernul Ponta, despre care premierul spune că e cel mai curat, e cel [ citeste mai departe ]
Ciprian Domnişoru 22 May la 04:22 |
Întrebat despre participarea financiară a României la achiziționarea de către NATO a unor [ citeste mai departe ]
Costi Rogozanu 21 May la 21:55 |
Nişte fapte. Traian Băsescu s-a întîlnit ieri cu vice-preşedintele Chevron, compania care vrea [ citeste mai departe ]
Mihai Goţiu 21 May la 19:43 |
Nu mai e doar o impresie de început de campanie. Ci o confirmare: Emil Boc a evitat până în [ citeste mai departe ]
Constantin Creţan 21 May la 19:05 |
În ţara în care Eminescu, Creangă, Caragiale şi Preda n-au fost absolvenţi ai vreunei [ citeste mai departe ]
Cristian Teodorescu 21 May la 18:20 |
Useliştii au început ofensiva de vară puţintel mai devreme, presaţi de calendarul [ citeste mai departe ]
Costi Rogozanu 21 May la 15:38 |
Alegerea dintr-un tur a primarului generează tot felul de efecte secundare. De exemplu, negocierea [ citeste mai departe ]
Stelian Tănase 21 May la 12:17 |
Traian Băsescu aflat la Chicago, printre români, a profitat că se afla departe de casă şi [ citeste mai departe ]
Mihai Goţiu 21 May la 11:00 |
Am văzut și români care (încă) îl iubesc pe Traian Băsescu. E drept, nu în România. Trebuie [ citeste mai departe ]
Cristian Teodorescu 21 May la 10:03 |
Şi ducîndu-se dumnealui Traian sin Băsescu la sfat în cele străinătăţi l-au însoţit alai, [ citeste mai departe ]
Costi Rogozanu 20 May la 15:44 |
Săptămîna asta cele mai discutate probleme au fost cîinii vagabonţi, curăţenia oraşului, [ citeste mai departe ]
Constantin Creţan 20 May la 12:38 |
Fostul ministru german al apărării a ieşit din politică şi a pierdut titlul de doctor în urma [ citeste mai departe ]
Mihai Goţiu 20 May la 10:15 |
Înainte de începerea festivităților de lansare a candidaților USL la Consiliul Județean și [ citeste mai departe ]
Alin Fumurescu 19 May la 21:32 |
… c-acum nu mai e de gluma. Acum e serios. Acum nu mai e vorba nici de USL, nici de PDL, nici de [ citeste mai departe ]
Cristian Teodorescu 19 May la 20:12 |
După ce-am văzut fragmente din teza de doctorat a procurorului general al României, Laura [ citeste mai departe ]
Dorin Tudoran 19 May la 18:00 |
Copertă & Copyright 2012 - ION BARBU
Anunțul făcut de unul dintre cei mai guralivi și [ citeste mai departe ]
Constantin Creţan 19 May la 17:59 |
Ca şi Mugur Ciuvică, despre care tocmai am scris, tot din categoria celor pentru care pare a [ citeste mai departe ]
Ciprian Şiulea 19 May la 16:58 |
Cînd tînjeam şi eu mai tare să pot scrie despre altceva decît plagiate şi incompatibilităţi [ citeste mai departe ]
| 1@ALL va mai aduceti aminte de un domn,Remus Cernea pre numele sau? Ei bine,nu mai este catindat,este consilier de stat! Este si el roman neaos,ca noi toti si ii este foame si lui.... | ||
| 2@marius: dar azi la stiri am vazut ceva ce aminteste de vremurile dinainte de 2004. oameni batuti de mardeiasii fostului primar psd dintr-o nush ce localitate, pentru ca erau pdl-isti. cam cum faceau psd-istii... | ||
| 3Multumesc autorului pentru ca a scris un articol care a strans asa de multe comentarii portocalii/verzi. Adevarul este ca e reconfortant sa vezi aceleasi nick-uri din ultimii 4 ani care sunt la fel de... | ||
| 4@ALL lume,lume, mare meci mare!Rapid-Dinamo. Who cares about this shit?... | ||
| 5I simply couldn't leave your web site before suggesting that I actually enjoyed the usual info a person provide to your visitors? Is gonna be again continuously in order to inspect new posts... | ||
| 6Lenutza for president! Cine are ceva de spus,sa spuna acum sau sa taca pe vecie!... | ||
| Mihai Goţiu 11816 citiri |
| Cristian Teodorescu 10664 citiri |
| Costi Rogozanu 10109 citiri |
| Ciprian Domnişoru 4439 citiri |
| Constantin Creţan 4318 citiri |
| Dan Duca 4172 citiri |
| Alin Fumurescu 4000 citiri |
| Ciprian Şiulea 3326 citiri |
| Dorin Tudoran 2860 citiri |
| Iulian Leca 2387 citiri |
| Mihai Goţiu 8 postari |
| Cristian Teodorescu 8 postari |
| Costi Rogozanu 7 postari |
| Constantin Creţan 5 postari |
| Ciprian Şiulea 3 postari |
| Alin Fumurescu 3 postari |
| Ciprian Domnişoru 3 postari |
| Dorin Tudoran 3 postari |
| Iulian Leca 2 postari |
| Dan Duca 2 postari |
| Mihai Goţiu 62875 citiri |
| Cristian Teodorescu 41012 citiri |
| Costi Rogozanu 39070 citiri |
| Ciprian Domnişoru 18193 citiri |
| Alin Fumurescu 17895 citiri |
| Viorel Dobran 13045 citiri |
| Dan Duca 12049 citiri |
| Constantin Creţan 11329 citiri |
| Elena Vijulie 8867 citiri |
| Dorin Tudoran 8786 citiri |
| Mihai Goţiu 31 postari |
| Cristian Teodorescu 30 postari |
| Costi Rogozanu 29 postari |
| Alin Fumurescu 11 postari |
| Constantin Creţan 10 postari |
| Ciprian Domnişoru 9 postari |
| Dorin Tudoran 8 postari |
| Dan Duca 8 postari |
| Viorel Dobran 7 postari |
| Ciprian Şiulea 7 postari |
© 2009 VoxPublica.ro, o marca F5 Realitatea-Catavencu. Toate drepturile rezervate.
K A T Y N
Ne pare foarte rau de prabusirea avionului prezidential polonezm sunt prietenii si vecinii nostri ! Pana mai ieri litoralul romanesc era plin de turisti polonezi, foarte joviali, prietenosi si modesti !
Dar cu toata prietenia, cu parere de rau, trebuie sa privim si ADEVARUL istoric in fata !
Domnilor, oameni buni, FIARA NAZISTA , Germania lui HItler, intentiona ca dupa exterminarea evreilor, sa-i extermine pe polonezi, unguri, romani, bulgari, etc.. pt a asigura SPATIU VITAL rasei superioare a ARIENILOR !
Deci, intentiile Germaniei hitleriste erau CLARE , de desfiintare a statului polonez, de EXTERMINARE a populatiei slave poloneze !
Deasemenea cu parere de rau, ei, polonezii sunt prietenosi, joviali, etc.., dar nu sunt buni LUPTATORI ! ! !A DEVARATI LUPTATORI remarcabili, de elita, sunt fratii lor slavi RUSII si ceva mai departe, sarbo-croatii !
Polonezii au lasat capul jos dupa numai 2 saptamani de lupta cu Germania si si-au acceptat destinul !
Ei au luptat in cel de-al doilea razboi mondial doar 2 saptamani !
Pe d-nii POLONEZI, pune-i sa faca ceremonii militare, viata boema, uniforme sclipitoare, dar nu-i pune sa lupte precum leii, asa cum au luptat INVINCIBILII soldati rusi la STALINGRAD ! Recomand filmul “EMENY at the GATES “pt exemplificare si edificare a modului de lupta eroic, invincibil ! Mentionez ca acest film este realizat de o putere ostila URSS nicidecum nu este rusesc !
Nu POLONEZII si-au ELIBERAT tara de sub ocupatia nazista ce voia sa-i extermine !
Armata Rosie a luptat pentru eliberarea Poloniei, pentru ca poporul polonez sa nu fie exterminat de catre nazisti !
Chiar in recentul film KATYN facut chiar de ie de POLONEZI , exista aceasta idee a exterminarii polonezilor !
Cei 22.000 de ofiteri morti in padurea de la KATYN, nu ar fi fost de ajuns sa acopere pierderile pe care le-ar fi avut o ipotetica armata poloneza, daca ar fi luptat pt eliberarea POLONIEI DE SUB NAZISTI !
AU MURIT IN SCHIMB MILIOANE DE SOLDATI SOVIETICI pt eliberarea Poloniei !
Acei ofiteri morti la KATYN , pot fi numiti si micul tribut de sange ce a trebuit Polonia sa-l plateasca pentru ca altii sa moara pe front in locul lor, intru eliberarea Poloiei ! Ei vor numai parade cu uniforme sclipitoare iar fii altora sa moara pe campul de lupta sa le elibereze lor tara !
Acei ofiteri de la Katyn, reprezentau clasa imbogatitilor polonezi, marii proprietari ai economiei poloneze, a exploatatorilor poporului polonerz si erau o amenintare la ideologia egalitarista si filosofiei de “bunuri ale intregului popor ” a lui Stalin.
Omorarea lor de catre NKDV sau noua anagramare NKVD , este doar o ipoteza, nu o certitudine, propaganda germana fiind mai activa decat cea sovietica si a reusit sa arunce pisica in curtea NKDV -ului.
Armata Rosie ne-a salvat de la exterminarea nasistilor pe toate popoarele mici din Europa !
Dar acest adevar istorib nu se vrea de catre puterile imperialiste sa fie dezvaluit !
Daca nu ar fi fost MAREA JERTFA a soldatilor sovietici ELIBERATORI, astazi nu am mai fi existat nici polonezi, nici unguri nici romani, bulgari, etc…
Unii cu capul plecat in fata nazistilor si altii cu milioanele de soldati cazuti pe campurile d lupta !
Sa nu uitam ca nici noi nu suntem mai breji, i-am lasat pe rusii ortodocsi sa lupte cu turcii la greu, au fost aparatorii ortodocsilor din Balcani timp de secole, religia noastra ortodoxa ne-a mentinut in aliniamentul luptei antiotomane si ne-a pastrat fiinta nationala romana, cu toata slugarnicia unora ce pupau tulpana vizirilor si unii frumosi ce isi puneau poponetul la bataie !
2010-04-17 14:17:12 | Raporteaza

2010-04-17 14:19:39 | Raporteaza
@Prof.univ.Istorie: Colegii de salon ce parere au? Dar doctorii? Intrebati-i, poate va schimba tratamentul.
2010-04-17 14:34:24 | Raporteaza
@Florinaa: saracu’,a scapat din rezerva in pauza de masa.
2010-04-17 14:46:48 | Raporteaza
absolut delicios pasajul din costin, nea funi: cel m mult mi-a blacut asta:
“Urlet, întunecare, asupra omului sosindu, să rădica oarece mai sus, iară multe zbura alăturea cu omul, fără sfială de suflet, de ceva”
multzam
2010-04-17 14:54:59 | Raporteaza
tx2,
am vrut să bolduiesc pasajul ăla despre lipsa de sfială a lăcustelor, şi mie mi-a plăcut
2010-04-17 14:58:35 | Raporteaza
nu-i tarziu sa bolduiesti nici acum, nea funi. si chiar merita
2010-04-17 14:59:55 | Raporteaza
absolut delicios pasajul din costin, nea funi: cel m mult mi-a blacut asta:
“Urlet, întunecare, asupra omului sosindu, să rădica oarece mai sus, iară multe zbura alăturea cu omul, fără sfială de suflet, de ceva”
multzam
2010-04-20 01:56:04 | Raporteaza
pERFECTA DREPTATE ARE DL PROFESOR !
2010-05-12 11:56:54 | Raporteaza