RSS Feed

Dezbaterea despre liberalizarea energiei, o situație: ce multinaționale iubim mai mult?

vezi toate articolele de
21 Mar la 12:53 comenteaza acum 453 vizualizari.

Iar o dezbatere foarte importantă (după alea cu medicamente și altele asemenea) din care nu înțelegem poziția statului român. Ăștia de la guvernare se plâng că îi oprește DNA din guvernare. Imposibilitatea guvernării e mult mai profundă și putem prinde ceva din fenomen încercând să urmărim dezbaterea despre liberalizarea gazelor. Din nou mă bag fără să fiu specialist din simpla urgență cetățenească: nu mai reprezintă nimeni un interes public, ies ”dezbateri” publice doar pentru că se bat niște companii foarte puternice fiecare cu fanii lor ”oengiști”. Statul tace sau apare un parlamentar precum Iulian Iancu, care ține loc de ”poziție oficială” sau ”expertiză în interes public”.

Îmi asum riscul superficialității, ceea ce vă recomand și vouă. Specialiștii există mai ales să țină partea cuiva din piață. Ăștia care nu existăm în piață nu mai avem decât superficialitate și impertinență la îndemână, se pare.

Așadar, puțin înainte de alegerile de anul trecu guvernul tehnocrat modifică prin ordonanță de urgență Legea energiei și stabilește că din 31 martie 2017 se va liberaliza piața gazelor. Actor, să nu uităm, este acel ministru numit Victor Grigorescu, cel mai necorupt dintre tehnocrați, un vizionar care a vândut cu 300 000 de euro un site care nu exista.

Ce am avut luna asta? Poziții foarte proliberalizare exprimate mai ales de thinktankul lui Sorin Ioniță, EFOR (împreună cu specialista în energie Otilia Nuțu). Poziții antiliberalizare exprimate nu de experți guvernamentali, ci doar de parlamentarul Iulian Iancu, și el specializat în energie și controversat, după diverse dezbateri de-a lungul timpului. Din punctul meu de vedere, sunt două părți la fel de controversate, numai dacă mă uit cum se dădea cu curul de pământ domnul Ioniță numai să nu se renegocieze redevențele, acum câțiva ani. Pot spune că poziția EFOR a fost tot timpul pro-OMV. Nu direct, ci, să spunem, ”în sprijinul producătorilor și al investiției”. Nu vrem nici redevențe ca lumea (că oricum e numai pe contracte viitoare), nici ”taxă pe stâlp”, nici niciun fel de taxă. Nici măcar șefa Petrom n-ar îndrăzni să declare public asta.

Acum câteva zile Ministerul energiei, fără să se chinuie cu prea multe explicații au anunțat că îngheață/amână tot, invocând vulnerabilitatea consumatorului. Păi bine, e clar că avem consumatori vulnerabili, dar cât mai hrănim cu rente EON și Engie, aia nu e urgentă?, dacă tot murim de grija consumatorului. Am înțeles, OMV și (teoretic) Romgaz, care a tăcut mâlc că doar acționar majoritar e statul, ar putea profita de situație, numai că nu prea au infrastructură pentru export. Deocamdată  situația e în stand by, dar merită să fotografiem ceea ce înseamnă de obicei ”o dezbatere publică românească”. (O oarte bună a explicație a momentului în care ne aflăm acum, aici).

Vocile publice ale dezbaterii au spus următoarele, așadar:

- EFOR susține că a fost un succes liberalizarea energiei electrice, deci se poate și cu gazele, dați-i drumul, să bubuie România exportatoare de gaz, să le taie din piață rușilor etc.

- Iancu susține că liberalizarea va lovi în consumator și în sistemul de încălzire centralizată, atât cât a mai rămas din el

- să-l menționăm și pe fostul ministru al Energiei, Răzvan Niculescu, cel care vedea în liberalizarea ocazia unor tranzacții riscante prin companii care să se arunce în insolvență după un tun două dintr-o scară de bloc. Tot el spune că ANRE e praf, că din 300 lucrează vreo 30, de la atâta politizare. Are probabil dreptate, probabil a și văzut direct treaba asta din guvernul Ponta. A fost și angajat OMV, deci știe ambele părți.

Otilia Nuțu de la EFOR indică foarte clar un interes al unei părți din capitalul privat pentru conservarea situației actuale. Este vorba, evident, despre distribuitori (care și în cazul energiei electrice au tras partea leului ani de zile). EON, GDF au avut garantat un profit gras cu tot cu ajutorul pentru consumatorul vulnerabil, și uite așa ne trezim că ”ne apără interesele” niște multinaționale vestite pentru cinismul lor de pe piața de enrgie. Ioniță, evident, bagă în ele, adică vede în asta o dată că PSD-ul e cumva cumpărat de aceștia și că Iancu luptă pentru Gazprom practic nelăsându-ne și pe noi să fim mari exportatori de gaz, să ”jucăm” pe piața ”energiei”. Fix după logica lui Ioniță, putem spune că el luptă pentru OMV, că doar acel ”noi” este OMV, nu e vreun ”noi” abstract patriotic.

Și uite așa se poartă ”dezbaterea”. Ai o opoziție de interese clară între companii care produc și companii care distribuie, între OMV și EON sau Engie. De partea OMV și Romgaz ar fi Comisia Europeană, de partea distribuitorilor ar fi Guvernul, după cum acuză cei pro-liberalizare, Și o muțenie completă al celui care deține rezervele și care a negociat și cu UE diverse liberalizări în moduri dintre cele mai stupide, după privatizări idioate. Descurcați-vă cu asta. Pentru că tot ce mai putem înțelege acum e dacă susții OMV cu ceva producție și taxe mai multe plătite, dar cu o vulnerabilizare posibilă a consumatorului casnic (mulți eliminați cu forța din încălzirera centralizată, că doar și aia era ”comunistă”) sau vameși pur și simplu, cu minime invistiții în rețea, și cu o obișnuință pietrificată de aridica rente enorme din prețul gazului trimis spre consumator. Teoretic, trebuia să nu alegem între aberații în numele ”pieței libere”. Practic așteptăm de pe margine să vedem cum se înțeleg ăștia pe spatele nostru.

Post to Twitter Post to Delicious Post to Facebook Post to StumbleUpon

 

Etichete: , , , , ,


Comentează


Pont: poti sa adaugi la comentariu fotografia ta sau o imagine care te reprezinta.
Nu trebuie decat sa introduci o adresa de e-mail valida aici si sa urmezi cativa pasi simpli.
Un film explicativ e disponibil aici


ATENTIE: Comentariul dumneavoastra poate aparea cu intarziere din cauza sistemului de cache.

RSS Postari

Vezi aici episoadele din seria BOOKFACE!

Ce fac prietenii tăi pe Voxpublica

© 2009 VoxPublica.ro, o marca F5 Realitatea-Catavencu. Toate drepturile rezervate.

Strategy & Technology: PUBLYO
Marketing & Sales: Q2M
Comandati acum o campanie publicitara pe acest site!