Dezvaluiri incendiare: Baiazid l-a dat in judecata pe Eminescu! Si al cui om a fost Coposu!

Dacă Eminescu ar fi avut la vremea lui blog…

Despre Eminescu mai tot românul știe că a fost poet. Unii au mai aflat că a scris și proză fantastică. Și unii (cei mai puțini) știu că, de fapt, slujba de cea mai lungă durată pe care a avut-o Eminescu (și principala lui sursă de venit) a fost de redactor, apoi de redactor-șef la ”Timpul”. Statistic, poezia lui Eminescu a fost strânsă într-un volum. La fel și proza lui. Activitatea publicistică a avut nevoie de 11 volume. Volume din categoria ”ai grijă să nu-l scapi pe picior, că rămâi beteag pe viață”.

Ei bine, într-o zi m-am întrebat ce s-ar fi întâmplat dacă Eminescu ar fi avut, la vremea lui, blog . Și, mai ales, dacă ar fi lăsat comentariile la liber. Iar într-o zi ar fi publicat pe blogul lui, aparținător comunității ”Timpul.ro”, ”Scrisoarea a III-a”. Varianta integrală, nu cea de manual de școală generală, în care elevii sunt rindeluiți pe creier și apoi însămânțați cu ideea că ar fi vorba de un ”poem istoric”. Pentru că, în ansamblu, și nu pe bucăți, ”Scrisoarea a III-a” este pur și simplu un pamflet în versuri.

(paranteză: apelul la DEX – PAMFLÉT, pamflete, s.n. Specie literară (în versuri sau în proză) cu caracter satiric, în care scriitorul înfierează anumite tare morale, concepții politice, aspecte negative ale realității sociale, trăsături de caracter ale unei persoane etc. – Din fr. pamphlet.)

Ei bine, în primul rând Eminescu ar fi fost pus la zid pentru că habar nu are de istorie, plasând Bătălia de la Nicopole (1396) înaintea celei de la Rovine (care ar fi avut loc, conform unor surse în 1395, iar conform altor surse în 1394). Apoi, în temeiul corectitudinii politice, omul s-ar fi trezit cu ceva procese de xenofobie, iar domnii Pleșu, Cioroianu, Ungureanu, Paleologu jr. ori Baconschi (mă rog, pe cine o fi căzut pocinogul că să fie ministru de Externe într-un asemenea moment) ar fi fost nevoiți să ceară scuze publice în numele Statului Român pentru afirmațiile lui Eminescu referitoare la greci și bulgari.

Cireașa de pe tort ar fi pus-o comentatorul ”Baiazid”, pretins urmaș al ”Fulgerului”, care i-ar fi deschis proces de calomnie lui Eminescu, pentru declarațiile neadevărate care i-au fost puse în gură stră-stră-strănului lui. Și care ar fi cerut la proces dovada – înregistrarea audio ori video a acelor declarații.

Din fericire pentru el, Eminescu s-a născut la timp, scăpând de comentariile ”avizate” ale diferiților specialiști și deontologi anonimi.

Pamfletul a supraviețuit însă. Cu mai mult sau mai puțin talent a ajuns până în zilele noastre. Din ziarele și revistele tipărite a trecut și pe edițiile online și pe bloguri. Spre iritarea și aflarea în treabă a specialiștilor și deontologilor amintiți. Cea mai teribilă (și amuzantă în același timp) acuzație adusă pamfletului este că are, în continuare, succes. Iar dacă are succes, atunci musai că e vorba de tabloidizare pentru că, nu-i așa, presa quality nu e quality dacă are citiri și trafic. Și dacă, până la urmă, scrâșnind din dinți, se acceptă ideea că un pamflet este, totuși, o specie literară și că această specie își are locul și în ziarele/site-urile/blogurile generaliste, Doamne feri să pui un titlu atractiv. Dacă se poate, acesta trebuie să fie cât mai tern, cât mai plat, cât mai plictisitor cu putință, ca cititorul/userul să ajungă la el și să-l citească doar din greșeală.

De fapt, singura problemă care se pune este modul în care cititorul este pregătit/avertizat asupra conținutului articolului în cauză. Cum este atenționat că are de-a face cu un pamflet și nu cu un articol de informație. Experiența mi-a dovedit că acest lucru este imposibil. Oricât de explicit este menționată categoria: ”opinii/ dezbateri/ bloguri/ editoriale/ analize/ etc.” va exista un mare număr de cititori care îi vor reproșa autorului că articolul nu este unul… informativ (deși nu și-a propus niciun moment să fie!).

De la ”Invazia marțienilor”, celebrul teatru radiofonic regizat de Orson Welles în 1938 la CBS, după ”Războiul lumilor” lui H.G. Wells, care a scos în stradă peste un milion de americani panicați și până astăzi educația jurnalistică a cititorilor nu a evoluat prea mult. Oricâte categorii ai inventa și oricum ai specifica genul/specia din care face parte respectivul articol se vor găsi suficienți cititori care să îl citească… pe bune.

Personal, ca scriitor și jurnalist care practică aceast gen publicistic și care îi încurajează și pe alții să—l practice am avut parte de câteva experiențe extrem de interesante. Dincolo de ”lecțiile” de deontologie (și amenințări cu judecata ) primite de când scriu online de la diferiți ”specialiști” anonimi, maximul a fost atins în toamna lui 2008. Redactor-șef fiind atunci la ”Clujeanul”, directorul editorial mi-a cerut să scot de pe site un articol de acest gen, publicat de Mihnea Blidariu, solistul trupei ”Luna Amară” (tangențial era atinsă și o vedetă a grupului). După o discuție telefonică mai mult decât încinsă am solicitat o dispoziție scrisă și argumentată. Am primit-o pe mail, pe data de 4 noiembrie 2008. ”Chiar daca stiu/ am aflat ca acest gen de rubrici/ articole/ editoriale sunt permise/ acceptate ca gen jurnalistic, politica editoriala a grupului nu permite acest lucru”, se arăta în dispoziția respectivă.

Prima intenție a fost să-i trimit această dispoziție lui Cristian Tudor Popescu, colaborator și el al grupului, la o adică să nu spună că nu a știut . Am renunțat însă și am arhivat mailul. Pentru că ține de istoria presei. Se înțelege că am continuat să public pamflete. Cu toate riscurile de rigoare. Chiar a doua zi (5 noiembrie 2008) pe clujeanul.ro am postat traducerea unui articol din ”The Guardian”. În care lui George W. Bush, aflat la final de mandat, i se prezenta viitoare carieră. Printre viitoarele ”job”-uri ale fostului președinte american se numărau cele de: lider al Coreei de Nord, de ghid într-o bibliotecă botezată cu numele lui, de ministru de Interne în Iran, de prezentator al galei de decernare a premiilor MTV sau de… prieten al lui Paris Hilton, ”pe piață” în acel moment. Culmea e că acest articol a fost publicat de ”The Guardian” la categoria ”News/ World News”!  Desigur, niște tabloizi și aștia de la ”The Guardian”. Să nu vină să ne învețe ei pe noi!

P.S. Vă întrebați, poate, la ce se referă ”dezvăluirea” din titlu, referitoare la ”al cui om a fost Corneliu Coposu”. Ei bine, această parte din titlu nu este un pamflet. Corneliu Coposu a fost omul lui Iuliu Maniu. Cel lângă care s-a format și care l-a promovat. Mă întreb însă care ar fi fost/ ar fi reacțiile la un articol cu acest titlu, în care ar fi vorba de relațiile personale și profesionale dintre cei doi mari lideri țărăniști.

P.S. 2. Voi continua să scriu pamflete. Chiar cu riscul de a fi citite!

P.S. 3. Sunt convins că majoritatea cititorilor VoxPublica sunt cel puțin la fel de inteligenți precum cei ai lui ”The Guardian”.