RSS Feed

Dezvoltarea personală, între noua religie a secolului XXI și psihologie

vezi toate articolele de
01 Aug 2014 la 14:43 116 comentarii 2082 vizualizari.

Una dintre cele mai interesante religii ale secolului al XXI-lea este dezvoltarea personală. Principalul mit al acestei religii constă în promovarea ideii că toţi oamenii deţin un potenţial genetic intelectual egal şi că succesul (în viaţa personală şi în cariera profesională) este la îndemâna oricui cu îndeplinirea unei singure condiţii: iniţierea şi antrenamentul în tehnicile dezvoltării personale. De la apariţia acestei idei şi până la transformarea ei într-o religie de masă a fost nevoie de trecerea a doar câtorva decenii. La ora actuală avem mari maeştri (zei) ale căror manuale (cărţi sfinte) circulă în milioane de exemplare. Avem zeci de mii de antrenori (preoţi), care au fost deja iniţiaţi în tainele dezvoltării personale care provăduiesc şi duc mai departe mesajele cărţilor sfinte către milioanele şi milioanele de ucenici (credincioşi).

Amploarea globală pe care a luat-o dezvoltarea personală nu trebuie să ne sperie, efectele benefice la nivel personal şi social neputând fi negate. Chiar dacă potenţialul genetic nu este egal, tehnicile şi antrenamentul îl pot ajuta pe fiecare individ să-şi dezvolte abilităţile proprii, să comunice şi să interacţioneze mai bine într-un grup mai restrâns sau într-o comunitate ma extinsă, să-şi valorifice mai bine cunoştinţele dobândite prin educaţie (chiar să suplinească anumite carenţe de educaţie) sau în experienţa de viaţă, să se adapteze mai rapid şi eficient numeroaselor schimbări dintr-o societate extrem de dinamică, precum cea contemporană. Problemele apar când toate aceste efecte benefice trec în plan secund, iar dezvoltarea personală devine un scop în sine. Când dintr-un mobil, dintr-o tehnică sau antrenament menit să ajute la valorificarea maximă a potenţialului deţinut de o persoană, dezvoltarea personală ajunge să fie privită ca singura condiţie necesară pentru a asigura succesul.

Un asemenea derapaj nu e nou, un fenomen similar fiind semnalat încă din Antichitate. Analizând educaţia din vechiul Imperiu Roman, Paul Veyne se opreşte asupra modului în care elocinţa şi retorica îşi abandonează scopurile iniţiale (de facilitare a comunicării între cetăţeni şi cu cetăţenii), transformându-se într-un joc de societate.

„Datorită acestei popularităţi a elocinţei, arta retorică (altfel zis: elocinţa prezentată în reţete) a devenit, după studiul clasicilor, singura materie predată în şcolile romane: toţi băieţii învăţau deci planuri-tablou de discursuri judiciare sau politice, modele de dezvoltări, efecte catalogate (de fapt „figurile” noastre de „retorică”). Învăţau aşadar arta elocinţei? Nicidecum, căci retorica, aşa cum se preda la şcoală, a devenit curând o artă aparte, cerând cunoaşterea regulilor ei. Între elocinţă şi predarea retoricii la şcoală s-a adâncit o prăpastie de care Antichitatea s-a văitat, nu fără a o savura. Subiectele de discurs propuse micilor romani erau rupte de lumea reală; ba mai mult, cu cât un subiect era mai abracadabrant, cu atât biciuia mai puternic imaginaţia; retorica devenise un joc de societate”*

*Imperiul Roman, de Paul Veyne, în Istoria vieţii private (coordonatori Philippe Aries şi Georges Duby, Editura Meridiane, Bucureşti, 1994, pag. 33-34)

Rafturile librăriilor care se curbează sub greutatea cărţilor de dezvoltare personală (semn că există o cerere imensă pe piaţă), manualele şi ghidurile care îţi asigură succesul în zece paşi, milioanele de referinţe de pe internet, cluburile şi conferinţele de dezvoltare personală sunt mărturii ale amplorii fenomenului, dar şi ale derapajului acestuia către transformarea într-un simplu joc de societate golit de conţinut şi, în cele din urmă, incapabil să mai producă efectele benefice vizate. Ca în orice religie sau ca şi în cazul medicinei de dinainte de Pasteur, a devenit imposibil să poţi face distincţie între şarlatanul care vinde poţiuni magice şi profesionistul care prescrie reţete verificate şi validate ştiinţific. E o muncă sisifică, dar nu imposibilă, să triezi tonele de hârtie şi miliardele de pixeli care spun frumos anumite lucruri, fără a spune însă, în esenţă, nimic valid. Asta chiar dacă rezultate benefice pot să apară şi în cazul maculaturii, fie ca un banal efect placebo, fie din întâmplare – din suprapunerea fericită sau din copierea chiar şi fără înţelegere a unor metode şi tehnici validate ştiinţific. E o situaţie asemănătoare cu medicina naturistă, în care folosirea remediilor moştenite din bătrâni poate duce la însănătoşirea unui om, chiar şi fără a cunoaşte explicaţia ştiinţifică, dar care, în lipsa unei asistări de specialitate, îl expune  pe acelaşi om la riscuri pe care nu le conştientizează (reacţii adverse sau ignorarea unor remedii reale şi validate pentru boala lui). Faptul că nu sunt vizibile nu înseamnă că riscurile cauzate de căderea în plasa unui şarlatan al dezvoltării personale nu există. „Beneficiarul” poate pierde timp preţios într-o iniţiere fără folos, timp pe care l-ar putea dedica, spre exemplu, cu rezultate mult mai importante, dezvoltării în propriul domeniu profesional. Mai mult, pot să se nască frustrări cu efecte negative în cariera profesională şi viaţa socială atunci când constată că nu a ajuns la rezultatele dorite chiar dacă a urmat toţi cei zece paşi ai manualului (sau ghidului) de dezvoltare personală pe care l-a ales şi/sau toate prescripţiile livrate într-o conferinţă de un fals antrenor (fără a mai contabiliza sumele investite în manualele şi participările la conferinţe).

Cine poate face ordine printre toate aceste biblii şi conferinţe de evanghelizare ale dezvoltării personale? Răspunsul e simplu: chiar cei de la care a pornit fenomenul. Psihologii. Din păcate sunt însă rare situaţiile (cel puţin în România) în care profesioniştii domeniului îşi fac timp pentru o astfel de activitate. Fie pentru că o consideră a fi sub nivelul lor (o vulgarizare a ştiinţei), fie pentru că apreciează că e un lucru de la sine înţeles că cei care vor să-şi dezvolte un stil de viaţă raţional sau să-şi îmbunătăţească performanţele vor apela la un profesionist, fie, pur şi simplu, din lipsă de timp. La acestea se adaugă dezavantajul de a intra pe o piaţă în care concurenţa (falşii profeţi ai dezvoltării profesionale) are ca unic obiect de activitate evanghelizarea (implicit are mai mult timp, mai multă energie şi o motivaţie mult mai mare pentru a-şi impune bibliile proprii).

Psihologul Daniel David este una dintre excepţiile de la această regulă, chiar şi în condiţiile în care nu şi-a propus, în mod programatic, să realizeze un manual sau un ghid de dezvoltare personală. Textele din prezentul volum (prima secţiune) au fost scrise şi publicate pe blogul personal sau în diferite ziare şi reviste tipărite sau online, între 2009 şi 2013. Cele mai multe dintre ele sunt reacţii contextuale  fie la momente cu o semnificaţie aparte în viaţa unui om, fie la diferite idei şi dezbateri puse la un moment dat în circulaţie în spaţiul public.  Adunate şi rearanjate, aceste texte se constituie însă în sfaturi utile pentru îmbunătăţirea abilităţilor profesionale şi viaţa socială a fiecărei persoane. Spre deosebire de cea mai mare parte a bibliilor dezvoltării personale, textele lui Daniel David apelează la un limbaj frust şi, pe alocuri, specializat, fără inutile artificii stilistice menite să câştige bunăvoinţa cititorului. Marele avantaj pe care îl oferă însă e faptul că în spatele sfaturilor şi pastilelor psihologice oferite se află o vastă experienţă profesională, cercetări aprofundate şi rezultate verificate şi validate ştiinţific. Din acest punct de vedere, prezenta carte reprezintă o provocare: în ce măsură publicul va alege între aceste sfaturi şi pastile psihologice şi cele mult mai sclipitor ambalate ale preoţilor dezvoltării personale, care se bazează pe o experienţă de viaţă mai mult sau mai puţin înţeleasă, mai mult sau mai puţin relevantă ori pe compilaţii nedigerate din textele altor psihologi.

***

A doua secţiune a cărţii răspunde unei alte boli a societăţii autohtone (dar şi a celei globale), legate de modelele şi experţii promovaţi în spaţiul public şi solicitaţi să-şi expună punctul de vedere avizat în cele mai diferite probleme. Precum în cazul falşilor profeţi ai dezvoltării profesionale asistăm la o avalanşă de experţi creaţi de mass-media a căror expertiză reală este, în realitate, cât se poate de discutabilă. Rolul acestora nu e de a răspunde necesităţii de a avea opinii avizate pe un subiect de interes în societate, ci de a crea audienţă, trafic şi tiraj, care apoi să fie valorificat comercial (prin ataşarea de publicitate). Expertul mediatic nu trebuie să fie avizat, ci spectaculos. Opiniile lui nu trebuie să pună publicul pe gânduri (acesta e un lucru pe care agenţiile de publicitate îl detestă, pentru că ar genera un spirit critic dăunător mesajelor publicitare pe care le promovează), ci să confirme opiniile publicului. Expertul metiadic e o afacere în sine care crează mari probleme în societate. Nu intru în detaliile problemei, doar îmi permit să recomand documentarul The Trouble with Experts, disponibil online, şi care analizează, cu mult umor dar foarte pertinent, acest cult (religie) contemporan (ă) – cel al experţilor mediatici. Faptul că experţii mediatici nu sunt experţi nu înseamnă că nu există experţi (sau că oricine poate fi expert). Există suficiente persoane care au dovedit şi dovedesc competenţe sporite în domeniile lor profesionale şi care au (sau ar avea) avizarea necesară să se pronunţe şi asupra unor probleme conexe profesiei lor, cu implicaţii sociale sau politice. Mass-media fie nu e pregătită să-i identifice (iar acest lucru ţine de profesionalismul jurnaliştilor), fie nu doreşte să facă acest lucru (pentru că experţii reali şi opiniile lor se află în incompatibilitate cu interesele comerciale ale mass-media).

Daniel David se află într-o situaţie de frontieră. Cariera profesională îl recomandă ca un expert avizat real şi, într-o anumită măsură, opiniile lui pe diferite subiecte au fost solicitate şi promovate de mass-media, dar într-o proporţie mult mai mică decât cea a experţilor de serviciu. Partea a doua a prezentei cărţi recuperează texte şi interviuri publicate de autor pe blogul personal şi în mass-media, în care Daniel David se pronunţă pe diferite subiecte apropiate domeniului lui de activitate (educaţie şi cercetare) sau pe subiecte politice din perspectiva psihologului şi a omului de ştiinţă. Sunt texte care răspund necesităţii prezenţei mult mai active a profesioniştilor reali în dezbaterile publice, şi care surprind o faţetă a lui Daniel David mai puţin cunoscută de către publicul larg , aceea a unui polemist pertinent, avizat şi ancorat în realitate (o faţetă anticipată însă de lucrarea Castele de nisip, dedicată situaţiei cercetării şi educaţiei româneşti la începutul anilor 2000).

Toate acestea constituie suficiente motive pentru o lectură plăcută şi utilă a prezentei cărţi. Să nu spuneţi însă că nu aţi fost preveniţi: e o carte care prezintă riscul de a vă pune pe gânduri.

***

Introducere la cartea ”Dezvoltare personală și socială. Eseuri și convorbiri despre viață cu psihologul Daniel David”, apărută recent la editura Polirom (detalii aici).

Post to Twitter Post to Delicious Post to Facebook Post to StumbleUpon

 

116 comments

Comentează


Pont: poti sa adaugi la comentariu fotografia ta sau o imagine care te reprezinta.
Nu trebuie decat sa introduci o adresa de e-mail valida aici si sa urmezi cativa pasi simpli.
Un film explicativ e disponibil aici


ATENTIE: Comentariul dumneavoastra poate aparea cu intarziere din cauza sistemului de cache.

RSS Postari pagina personala

Cele mai comentate

Nu exista posturi pentru interogarea facuta!

Nu exista posturi pentru interogarea facuta!

Cele mai vizualizate

Nu exista posturi pentru interogarea facuta!

Nu exista posturi pentru interogarea facuta!


Vezi aici episoadele din seria BOOKFACE!

Ce fac prietenii tăi pe Voxpublica

Romania Curata
Curs de Guvernare

Ultimele comentarii

afacerea roşia montană alburnus maior alex mazilu antonescu banci basescu blaga blog Blogviu interviu Boc Bruxelles Bucuresti candidatura cianură cluj CNA comisia europeana corupţie criza CTP curtea constituțională Dan Diaconescu Dinu Patriciu educatie Elena Basescu europarlamentare experiment Facebook gabriel resources gaze de șist Gigi Becali google guvern humanitas internet iohannis Istodor Johannis kelemen hunor Liiceanu macovei Media mihai goţiu motiune Năstase obama o fraza o poza parlament Parlamentul European pdl Plesu Polirom ponta presedinte protest proteste riscograma romani rosia roșia montană Rusia securitate Senat sindicate sondaj steaua SUA suspendare Tariceanu tiff TRU UBB UE uichendist.ro unesco Vanghelie Vasile Blaga victor ponta voiculescu

© 2009 VoxPublica.ro, o marca F5 Realitatea-Catavencu. Toate drepturile rezervate.

Strategy & Technology: PUBLYO
Marketing & Sales: Q2M
Comandati acum o campanie publicitara pe acest site!