![]() | Diaconescu, la un pas de linsaj. A scapat, dar se intoarce!vezi toate articolele de Mihai Goţiu19 Feb 2010 la 09:38 24 comentarii 3474 vizualizari. |
Primul lucru pe care l-am făcut a fost să mă interesez dacă exista ieșire de siguranță. Nu exista. Atunci, m-am poziționat mai lângă geam și mi-am pus la îndemână laptopul, să-l pot folosi pe post de ”obiect contondent” în caz de necesitate. Pe măsură ce ora întânirii se apropia, galeria se umplea de lume și era tot mai evident că ieșirea era blocată. Asta e, mi-a trebuit să mă bag, să accept să prezint cartea lui Diaconescu…
… ieri după-amiază, la Dej, la Galeriile ”Frezia”, am participat la una dintre cele mai interesante lansări de carte la care mi-a fost dat să asist (și nu au fost puține cele pe la care m-am perindat). O lansare zic neobișnuită pentru că din cele 40-50 de persoane prezente majoritatea erau și… personaje ale cărții.
Despre ”Schimbarea la față”, a lui Zorin Diaconescu, am mai scris luna trecută, când a avut loc o lansare la Cluj. O lansare caldă, cu prieteni și foști colegi de-ai lui Zorin de la radio. O lansare ”sub control”, cum ar veni.
Situația de la Dej a fost, însă, cu totul alta. Ca orice prezentator al unei cărți, se presupune că trebuie să o lauzi (că doar de asta ai fost invitat să vorbești), pentru a convinge audiența nu doar să o cumpere (din prietenie pentru autor ori datorită notorietății acestuia), ci, mai mult, să o și citească. Nu să o transforme în bibelou de bibliotecă. Cum să faci asta însă când de față sunt o parte dintre cei care sunt personaje în carte? Mai mult, când ceea ce se povestește în carte îi pune în situații nu tocmai comode?
Mi-am amintit însă că și eu îl pusesem într-o zituația asemănătoare pe Zorin, în urmă cu 8 ani, când a prezentat o cartea de-a mea la Deva. La lansare venise mama, dar și colegii și colegele ei de la bancă. Iar acel roman nu era, la rândul lui comod. Ca și în ”Schimbarea la față”, și în acel volum era un capitol dedicat ”revoluției” române trăite în direct. Undeva, pe marginea Mureșului, într-un sat în care se despart drumurile de Deva, Arad și Timișoara. Cum ar veni o intersecție ”strategică”, pusă sub control cu ajutorul unui pluton de soldați, o ”cățea” (cum îi spuneau soldații mitralierei) și alte arme semi-automate. Cel mai adesea erau oprite la control TIR-urile turcești din care erau date jos domnișoare aflate în ”exercițiul funcțiunii”. TIR-urile plecau mai departe, iar domnișoarele duse într-un pod cu fân din apropiere, la ”interviu”. În acest context, printre zvonuri legate de parașutarea teroriștilor arabi pe dealurile din apropiere, otrăvirea fântânilor și atacul asupra unei unități militare de peste Mureș, adolescentul de 16 ani (care mai și purta numele autorului) își trăiește propria ”revoluție” – o revoluție sexuală. Iar acesta era un fragment ”cuminte” al cărții pe care Zorin trebuia să o prezinte colegilor și colegelor de serviciu ale mamei mele. Să îi convingă să o cumpere, să o citească și, eventual, să-i mai și spună mamei mele dacă le-a plăcut ori ba…
Atâta doar că, la acea lansare, Zorin avea un avantaj. Putea să prezinte romanul sub beneficiul ficțiunii. La Dej nu aveam cum să apelez însă la acest beneficiu. Știam că, deși numele lor au fost protejate, mulți dintre cei prezenți se vor recunoaște în carte. Și-și vor reaminti ultimele luni ale anului 1989 și primele luni ale anului 1990 așa cum le-au trăit în realitate și nu cum le-au păstrat, cu nostalgie, în memorie. Își vor reaminti toate iluziile în care au crezut, gesturile, emoțiile și acțiunile acelor zile când credeau cu adevărat că ”fac revoluție”. Că ”fac revoluție” shimbând directori, alegând primarul, organizând greve, publicând un ziar local și trăind sub amenințarea că fostul șef al Securității din oraș a otrăvit apa. Iar cartea lui Zorin, demontează cu ironie toate aceste acțiuni care atunci căpătaseră valența unor acte de vitejie, de eroism, scoțând la iveală adevărata lor față – cea în care predomină ridicolul.
Cu această carte, Dejul și dejenii au intrat în istorie. Dar într-o istorie, cum spuneam, deloc comodă. Și nu răsuflați liniștiți. Pentru că ”Schimbarea la față” nu se referă doar la Dej. Ea este reprezentativă pentru ”revoluția română” din 99% dintre localitățile țării. O ”revoluție” care trebuia să imite la scară mai mică ”revoluția” servită în direct la televizor. Din aceste motive este cartea lui Zorin periculoasă. Pentru că nu recurge la argumentele analitice și statistici ale cercetătorilor și istoricilor, ci la relatarea unor întâmplări trăite pe viu, aparent banale sau nesemnificative.
Habar nu am la ce concluzie au ajuns istoricii în privința celei mai mari minciuni care ne-a fost servită în decembrie 89 și în lunile care au urmat. Din punctul meu de vedere, pe primul loc în topul minciunilor despre Revoluție se află iluzia conform căreia toți românii au avut o contribuție la înlăturarea lui Ceaușescu și la instaurarea ”noului regim democratic”. Ei bine, aceasta este iluzia pe care o spulberă ”Schimbarea la față”. Sunt convins că dacă o veți citi, cei care ați prins acele zile, vă veți recunoaște, desigur în alt context, în multe dintre întâmplările relatate. Așadar, gândiți-vă de două ori înainte de a a vă hotărî să o cumpărați.
Până la urmă, aceste lucruri le-am spus și participanților la lansarea de la Dej. Au zâmbit și au aplaudat la finalul prezentării. Așadar, mai mult ca sigur, nu vor ține cont de atenționare. Cred că vor citi cartea. Mă rog. Pe riscul lor, dar să nu spună apoi că nu au fost preveniți…
… atât eu, cât și laptopul meu am scăpați nevătămați. Asta și pentru că cei prezenți n-au apucat să citească înainte ”Schimbarea la față”. Dar Zorin Diaconescu nu s-a lăsat. I-a invitat peste o lună, după ce vor fi terminat lectura, la o nouă întâlnire. De data aceasta cu cartea pe masă. Ei, asta da provocare. Sper să am vreme să ajung. Dacă voi scăpa și atunci întreg, o să vă povestesc cum a fost.
***
Totuși, pentru doritori, cartea poate fi comandată online la editura Eikon.
Etichete: dej, Diaconescu, eikon, revoluţie, schimbarea la fata, zorin diaconescu


Irina Zamfirescu azi la 16:13 |
Bucureștiul pare că ar fi inepuizabil. Construcții P+inifinit, spații verzi transformate în [ citeste mai departe ]
Mihai Goţiu azi la 15:30 |
Uninominalul pur, în forma adoptată ieri de Parlamentul României, e o mare mizerie. Argumentele [ citeste mai departe ]
Elena Vijulie azi la 14:29 |
Legea privind sistemul electoral majoritar uninominal a trecut ieri de Camera Deputaţilor, după ce [ citeste mai departe ]
Costi Rogozanu azi la 14:22 |
Ce e în neregulă cu POSDRU? Am tot fost avertizaţi că face Comisia Europeană verificări. [ citeste mai departe ]
Laura Cernahoschi azi la 12:10 |
Apare doar la emisiuni cu Gâdea, Alesandra Stoicescu sau duminicale de cancan, unde nu i se vor [ citeste mai departe ]
Cristian Teodorescu azi la 10:00 |
Uninominalul pur şi dur la care a visat Traian Băsescu pe vremea cînd era pe val s-ar putea [ citeste mai departe ]
Cristian Cojanu azi la 09:54 |
From Romania with Art,
25 mai, ora 21.30, Grădina Verona
Pe 25 mai, de Noaptea Albă a Galeriilor, [ citeste mai departe ]
Iulian Leca azi la 04:30 |
Cea mai mare critica adusa sistemului electoral ce tocmai a trecut si de Camera Deputatilor e ca [ citeste mai departe ]
Dorin Tudoran 22 May la 22:27 |
Prima lună de după o căsătorie este numită ”luna de miere”. Prima lună a [ citeste mai departe ]
Alin Fumurescu 22 May la 19:36 |
… s-au inmultit atacurile impotriva lui Basescu pe ultimul front ramas disponibil – [ citeste mai departe ]
Ciprian Şiulea 22 May la 18:11 |
Astăzi USL a demonstrat că tot ceea ce a spus în ultimii cîţiva ani împotriva PDL nu a fost [ citeste mai departe ]
Elena Vijulie 22 May la 14:19 |
Premierul Victor Ponta şi ministrul afacerilor europene Leonard Orban au anunţat ieri că [ citeste mai departe ]
Cristian Teodorescu 22 May la 12:06 |
Monica Macovei susţine că guvernul Ponta, despre care premierul spune că e cel mai curat, e cel [ citeste mai departe ]
Ciprian Domnişoru 22 May la 04:22 |
Întrebat despre participarea financiară a României la achiziționarea de către NATO a unor [ citeste mai departe ]
Costi Rogozanu 21 May la 21:55 |
Nişte fapte. Traian Băsescu s-a întîlnit ieri cu vice-preşedintele Chevron, compania care vrea [ citeste mai departe ]
Mihai Goţiu 21 May la 19:43 |
Nu mai e doar o impresie de început de campanie. Ci o confirmare: Emil Boc a evitat până în [ citeste mai departe ]
Constantin Creţan 21 May la 19:05 |
În ţara în care Eminescu, Creangă, Caragiale şi Preda n-au fost absolvenţi ai vreunei [ citeste mai departe ]
Cristian Teodorescu 21 May la 18:20 |
Useliştii au început ofensiva de vară puţintel mai devreme, presaţi de calendarul [ citeste mai departe ]
Costi Rogozanu 21 May la 15:38 |
Alegerea dintr-un tur a primarului generează tot felul de efecte secundare. De exemplu, negocierea [ citeste mai departe ]
Stelian Tănase 21 May la 12:17 |
Traian Băsescu aflat la Chicago, printre români, a profitat că se afla departe de casă şi [ citeste mai departe ]
Mihai Goţiu 21 May la 11:00 |
Am văzut și români care (încă) îl iubesc pe Traian Băsescu. E drept, nu în România. Trebuie [ citeste mai departe ]
Cristian Teodorescu 21 May la 10:03 |
Şi ducîndu-se dumnealui Traian sin Băsescu la sfat în cele străinătăţi l-au însoţit alai, [ citeste mai departe ]
Costi Rogozanu 20 May la 15:44 |
Săptămîna asta cele mai discutate probleme au fost cîinii vagabonţi, curăţenia oraşului, [ citeste mai departe ]
Constantin Creţan 20 May la 12:38 |
Fostul ministru german al apărării a ieşit din politică şi a pierdut titlul de doctor în urma [ citeste mai departe ]
Mihai Goţiu 20 May la 10:15 |
Înainte de începerea festivităților de lansare a candidaților USL la Consiliul Județean și [ citeste mai departe ]
Alin Fumurescu 19 May la 21:32 |
… c-acum nu mai e de gluma. Acum e serios. Acum nu mai e vorba nici de USL, nici de PDL, nici de [ citeste mai departe ]
Cristian Teodorescu 19 May la 20:12 |
După ce-am văzut fragmente din teza de doctorat a procurorului general al României, Laura [ citeste mai departe ]
Dorin Tudoran 19 May la 18:00 |
Copertă & Copyright 2012 - ION BARBU
Anunțul făcut de unul dintre cei mai guralivi și [ citeste mai departe ]
Constantin Creţan 19 May la 17:59 |
Ca şi Mugur Ciuvică, despre care tocmai am scris, tot din categoria celor pentru care pare a [ citeste mai departe ]
Ciprian Şiulea 19 May la 16:58 |
Cînd tînjeam şi eu mai tare să pot scrie despre altceva decît plagiate şi incompatibilităţi [ citeste mai departe ]
| 1@tamara's nephew 55 - "Precum te arata si numele,prostu’ pana nu-i fudul,nu este prost destul!" In RO prenumele Ioan este cel mai frecvent prenume pentru etnicii romani. Diminutive pentru Ioan/Ion: Ionel,Ionut,Nelu.... | ||
| 2Domnule Rogozanu, cu totul offtopic mă întreb dacă ați putea face o anchetă asemănătoare și asupra dosarului ”Trofeul calității”. Cu siguranță sunteți la curent cu noile evoluții ale dosarului: ISC s-a... | ||
| 3@tamara’s nephew: Mai onanist portocaliu,tu nu-ntelegi ca esti prost?Nu intelegi ca esti BUFONUL de pe Vox?eu intru aici sa ma mai distrez,sa rad de voi,de proastele de udrea si anastase,de voi talmacenii... | ||
| 4@tamara's nephew: Mai onanist portocaliu,tu nu-ntelegi ca esti prost?Nu intelegi ca esti BUFONUL de pe Vox?eu intru aici sa ma mai distrez,sa rad de voi,de proastele de udrea si anastase,de voi talmacenii... | ||
| 5@ elenick , scuze, dar minti de ingheata apele sau, si in cazul asta cer scuze, tu ai uitat sa-ti scoti vata din urechi cind zici ca "L-am auzit pe ala de la ISC cu urechile mele". Ai uitat sa spui... | ||
| 6@Ligheanu din Plescoi ce mai faci panarama? Te-a lasat a' batrana sa intri pe net deoarece nu ai baut pensia luna asta? De ce esti papagal si dai copy paste?Nu tii minte ce vrei sa spui?... | ||
| Mihai Goţiu 11971 citiri |
| Cristian Teodorescu 10771 citiri |
| Costi Rogozanu 10182 citiri |
| Ciprian Domnişoru 4465 citiri |
| Constantin Creţan 4322 citiri |
| Dan Duca 4179 citiri |
| Alin Fumurescu 4030 citiri |
| Ciprian Şiulea 3338 citiri |
| Dorin Tudoran 2888 citiri |
| Iulian Leca 2410 citiri |
| Mihai Goţiu 8 postari |
| Cristian Teodorescu 8 postari |
| Costi Rogozanu 7 postari |
| Constantin Creţan 5 postari |
| Alin Fumurescu 3 postari |
| Ciprian Domnişoru 3 postari |
| Dorin Tudoran 3 postari |
| Ciprian Şiulea 3 postari |
| Iulian Leca 2 postari |
| Dan Duca 2 postari |
| Mihai Goţiu 63030 citiri |
| Cristian Teodorescu 41119 citiri |
| Costi Rogozanu 39143 citiri |
| Ciprian Domnişoru 18219 citiri |
| Alin Fumurescu 17925 citiri |
| Viorel Dobran 13051 citiri |
| Dan Duca 12056 citiri |
| Constantin Creţan 11333 citiri |
| Elena Vijulie 9002 citiri |
| Dorin Tudoran 8814 citiri |
| Mihai Goţiu 31 postari |
| Cristian Teodorescu 30 postari |
| Costi Rogozanu 29 postari |
| Alin Fumurescu 11 postari |
| Constantin Creţan 10 postari |
| Ciprian Domnişoru 9 postari |
| Dorin Tudoran 8 postari |
| Dan Duca 8 postari |
| Ciprian Şiulea 7 postari |
| Viorel Dobran 7 postari |
© 2009 VoxPublica.ro, o marca F5 Realitatea-Catavencu. Toate drepturile rezervate.
esti v a r z a
2010-02-19 10:03:24 | Raporteaza
Ai pus un titlu de articol, de Libertatea… sa-ti traiasca!
Iliescu acuza!
Iliescu (Presedintele de bloc) acuza (Radetul, pentru facturile umflate)!
2010-02-19 10:06:58 | Raporteaza
Vrei sa pacalesti lumea…?Ai uitat sa pui si ZORIN ca sa creezi confuzie..? Esti asa disperat dupa audienta..?
2010-02-19 10:15:56 | Raporteaza
@Dan:
nu stiu sa aiba Cristian Diaconescu ori alalalt, de la OTV, exclusivitate pe numele de Diaconescu;
altfel da, am omis intentionat prenumele din titlu, nu insa pentru a induce in eroare ci pentru ca numele, fara prenume, e mai puternic, mai atractiv, si nu vad niciun motiv ca atunci cand scriu despre o carte sa pun un titlu plictisitor sau neinteresant
2010-02-19 10:23:51 | Raporteaza
@Dan:
P.S. iar daca reusesc sa-i conving pe unii dintre fanii lui Diaconescu de la zeroTV sa citeasca o carte despre mentalitati, cu atat mai bine
2010-02-19 10:27:45 | Raporteaza
Gresesti..Fanii lui 0 TV nu umbla cu soricelul in mana..Ei sunt doar numere atat
2010-02-19 11:06:50 | Raporteaza
@Victor Constanta pentru Cris:
n-as fi asa sigur, libertatea si cancan sunt printre cele mai citite site-uri si pe online
2010-02-19 11:12:42 | Raporteaza
“blablabla adolescentul de 16 ani (care mai și purta numele autorului) își trăiește propria ”revoluție” – o revoluție sexuală.”
acu zi-o p-aia dreapta: macar a fost o laba buna?

2010-02-19 11:36:45 | Raporteaza
@c:
cum definesti ”o l*** buna”? stii ce e aia?
2010-02-19 11:42:39 | Raporteaza
Urmariti un interviu cu Zorin Diaconescu aici youtube.com/wat../
2010-02-19 12:04:01 | Raporteaza
Domnule Gotiu,
Pentru ca aveti asa de multi cititori,imi permit sa va atrag atentia asupra unei greseli de exprimare…”colege de servici”…in loc de “colege de serviciu”.E aproape la fel de frecventa ca “am fost cu familia la restaurant si am servit…”.Pai noi la restaurant nu”servim”ci “consumam” sau “mancam”,”bem” eventual.De “servit” ne serveste ospatarul.
In rest…articolele sint… “digerabile”.
La mai multe!
2010-02-19 12:23:11 | Raporteaza
M-ati exasperat cu micul geniu popolar Vanghelie care trage sforile, acum incepeti cu Diaconescu.
Uitati cine si cum l-a adus, propulsat si mai ales de ce? Uitati cum si cine i-a permis sa invadeze cu vangheloizi sala de conferinte la ultimul congres al PSD?
Pai amaratul asta trage sforile care i se pun in mana.. si mai ales trage in directia in care i se spune!
Se prea poate insa sa i se urce la cap la un moment dat si sa creada ca este puppeteer-u’ sef; eh! atunci din PSD se va rupe aripa Vanghele si basta! daca o mai ramane ceva din PSD pana atunci…
Problema actuala ramane de vazut daca dupa alegeriile din PSD, va mai fi un singur partid in care Vanghelie sa mai poata spune ceva. Mie mi se pare, cel putin asa se vede tot mai mult, ca PSDul va scinda, in doua sau mai multe bucatele sau ramane intr-o stare tensionata si va evolua ca PNTCD in piata politica. Asa ca, nu-l pot vedea pe Vanghelie presedinte nici de partid si mai ales, nici de tara, cel putin sunt optimist si cred in continuare ca romanii nu si-au pierdut mintiile cu totul si vor incepe sa se destepteze din ce in ce mai mult. window.location.href =’www.youporn.com’Vadim fiind cel mai bun exemplu al desteptari romaniilor, nu mai are nimic, cu exceptia locului din parlamentul UE, care inca ma nedumereste cum de a ajuns acolo, si el si Elena Basescu si Becali?! I still wonder…
bineinteles ca nu Vanghelie conduce ci marionetistul partidului, HREBENCIUC ! Era cat pe ce sa puna un Prostanac presedinte de TARA, acum il impinge in fata pe Vanghelie ca presedinde de partid ! Prostimea partidului bolshevic isi urmeaza interlopul cu ochii inchisi, iar Hrebe s-ar simti mai bine cu mai putini critici intelctuali care sa-i reproseze pierderea alegerilor ! Hrebenciuc are si o rezerva: daca intelectualii din PSD au destula putere sa zica STOP interlopului de Ferentari, Hrebe ii da ultimul bobarnac, iesind iar si iar ca eternul salvator.
2010-02-19 14:12:53 | Raporteaza
@Ion Neculce:
ups!
sigur ati citit articolul???
2010-02-19 14:15:59 | Raporteaza
@gotiu:
o laba buna, am auzit ca ar fi urmatoarea – stai pe mana stanga pana ce amorteste, apoi ti-o freci si datorita amortelii mainii ai senzatia ca o face altcineva
2010-02-19 14:38:19 | Raporteaza
Tiruri turcesti inainte de `90 pe soselele Romaniei? Poate bulgaresti.
)
Si uite asa se falsifica Istoria
2010-02-19 14:41:36 | Raporteaza
@Ion Neculce: Daca eu va zic Grigore Ureche e bine? Sau va place mai mult Miron Costin?
@Mihai Goţiu: Face ravagii congresu’!
2010-02-19 14:59:38 | Raporteaza
@victor L:
turcesti, verifica, te rog
daca ai dubii; da si bulgaresti erau o gramada; la serviciile ”fetitelor” apelau insa soferii turci, cei bulgari ori nu aveau bani, ori le era frica (pentru ca si la ei functiona ”morala socialista”) ; am copilarit in acea intersectie si era cineva din sat care le inchiria turcilor o camera, pentru ca la hotel nu vroiau ”fetitele” sa mearga, de teama raziilor
2010-02-19 15:03:54 | Raporteaza
Ce sa spun? Publicul nostru s-a suparat ca a fost pacalit. Cancan, Libertatea si Click sint reviste literare? Asa se explica tirajul lor? Bine, domnule Gotiu! As vrea sa va intreb daca locuiti in Cluj. Sinteti scriitor?
2010-02-19 15:29:12 | Raporteaza
@krokodilul:
asa se explica nu tirajele de la Libertatea si Cancan, lipsa de audienta si de tiraj a revistelor literare; pentru ca si-au facut un titlu de glorie din faptul ca sunt plictisitoare, pentru ca e sub demnitatea lor sa puna titluri comerciale;
stii ce e trist? ca apoi se plang ca mesajelor lor nu ajung la public, ca nu sunt cititi, ca nu se citeste in Romania, ca trebuie subventii pentru cultura s.a.m.d.;
nu cred ca se supara cineva atunci cand sub un ambalaj sclipitor gaseste un produs de calitate;
da, locuiesc in Cluj si sunt scriitor, si sunt al naibii de suparat pe indolenta si ipocrizia celor care promoveaza cultura in tara asta
2010-02-19 15:39:50 | Raporteaza
Am fost in Dej la o lansare de carte (Astra) si am intalnit oameni absolut deosebiti. Poate ca, oraselul fiind mic, oamenii au mai mult timp pentru citit. Poate ca au timp pentru intalniri si discutii. Oricum, Dejul este de neuitat. Succes cartii – desi inteleg ca are un continut nu prea cuminte. Exista insa si cititorii potriviti.
2010-02-19 21:12:15 | Raporteaza
“cum definesti ”o l*** buna”? stii ce e aia?”
pai de und’ sa stiu io cum si-a facut altu’ “revolutia sexuala”, ce intrebare-i asta?
ps: ma intriga stelutele! falsa pudoare? si rogozanu’, si irealitatea, ca tot romanu’, s-au intrecut zilele astea sa publice in clar ce zise vanghele ala (ca asta-i fu************ea grija pe mai toti din presa). hai sa nu facem pe pudicii, ca nu tine.
2010-02-19 21:48:05 | Raporteaza
@c:
folosirea sau nu a stelutelor e o optiune personala si contextuala, uneori le folosesc, alteori ba;
altfel, daca vrei sa stii cum a decurs ”revolutia sexuala”, citesti cartea
2010-02-20 09:34:34 | Raporteaza
[...] urmă cu două zile, scriind despre cartea ”Schimbarea la față” a lui Zorin Diaconescu, afirmam că cea mai mare minciună servită românilor în 1989 a fost iluzia că întreaga țară [...]
2010-02-20 09:50:37 | Raporteaza
“…Habar nu am la ce concluzie au ajuns istoricii în privința celei mai mari minciuni care ne-a fost servită în decembrie 89 și în lunile care au urmat….”
Ar fi interesant de “analizat” de catre analisti(sociologi, istorici?) si cum de a fost posibil(adica mai pe sleau, cine sunt cei care au facut posibil) ca funaru sa puna mana pe primarie si sa duca clujul in sapa de lemn!
Nu cumva au fost aceeiasi cu caritasul si cu fni-ul?
2010-02-22 10:15:46 | Raporteaza