Din nou despre bani în mediul academic

Am scris mai zile trecute un articol intitulat „Despre bani, excelenţă, mediocritate şi “nesimţire” în mediul academic” (vezi aici) în care discutam despre cum se obţin veniturile în acest domeniu şi ce trebuie făcut pentru ca cei care sunt performanţi să obţină venituri mari (încurajând astfel şi pe tinerii diasporişti români să revină în ţară). În acest articol, care completează mesajul primului articol, vreau să discut despre cum trebuie utilizaţi în mod responsabil banii din cercetare, astfel încât ei să ajungă prin competiţie la grupurile performante care pot rezolva probleme relevante.

Astfel, am înţeles că bugetul cercetării în ţară va creşte cu 48% în 2011 în comparaţie cu 2010 (vezi aici). Este un lucru excelent! Trebuie însă să fim foarte atenţi cum distribuim şi cheltuim aceşti bani. Iată două sugestii, importante cred eu, pentru buna utilizare a banilor publici în cercetare, de interes şi pentru publicul larg (banii fiind din fonduri publice!).

(I) Până acum distribuirea banilor prin competiţie s-a făcut (poate prea) dominant pe teme impuse de jos în sus, în cadrul unor domenii clasice ale ştiinţei (ex. ştiinţe socio-umane, ştiinţe ale naturii etc.). Este un lucru bun deoarece astfel se susţine, în ansamblul ei, comunitatea de cercetare din România. Nu putem pune însă la bătaie toţi banii cercetării româneşti prin acest mecanism. Este nevoie şi de un mecanism ghidat de sus în jos, focalizat pe teme specifice care corespund unor probleme actuale, aşa cum se întâmplă adesea cu programele Comisiei Europene. Aceste teme nu trebuie însă formulate partizan, după modelul vetust al ştiinţei din ţară (care încă consideră, prea des ca să funcţioneze ignorarea, că unele ştiinţe sunt mai importante decât altele), ci astfel încât să corespundă problemelor teoretice sau practice pe care le avem de rezolvat în ştiinţă (în ţară sau străinătate). Provocările cu care se confruntă omenirea (şi ţara) sunt adesea complexe; ele nu mai pot fi abordate monodisciplinar, ci trebuie abordate multi/pluri şi interdisciplinar. Teme precum migraţia, schimbarea climei, epuizarea resurselor, îmbătrânirea populaţiei, sănătatea mintală a copiilor etc. implică discipline diverse, de la ştiinţele socio-umane la ştiinţele naturii şi inginereşti. Spre exemplu, grupul nostru este implicat într-un grant finanţat de Comisia Europeană (apropo de „salarii nesimţite” şi cum se obţin acestea, sic!): „A Computational Distributed System to Support the Treatment of Patients with Major Depression (HELP4MOOD)” (vezi aici pentru detalii) în care echipa de cercetare este formată din ingineri, psihologi, lingvişti, medici şi informaticieni; o astfel de temă de cercetare, considerată extrem de importantă la nivel internaţional (şi ar fi fost şi la nivel naţional), ar fi fost aproape imposibil de finanţat prin mecanismele actuale din ţară. Având însă, la nivelul programelor europene o temă definită de sus în jos – Personal Health Systems -, temă care corespunde unei necesităţi europene reale în condiţiile creşterii prevalenţei tulburărilor psihice şi a îmbătrânirii populaţiei, putem lucra interdisciplinar pentru a rezolva probleme relevante şi, sigur, pentru a mobiliza resurse financiare.

Cred că Autoritatea Naţională pentru Cercetare Ştiinţifică, după modelul Comisiei Europene, trebuie să ceară agenţiilor de finanţare elaborarea unor astfel de instrumente şi cel puţin 50% din resursele financiare să fie distribuite prin competiţie prin acest mecanism (teme majore, apriori stabilite, care să corespundă unor probleme teoretice sau practice relevante).

(II) Pentru o finanţare adecvată şi fără frică a cercetării ştiinţifice în condiţii de criză, guvernul, cel care dă banii, trebuie să înţeleagă (1) că cercetarea nu generează publicaţii (mai mult sau mai puţin citite), brevete (mai mult sau mai puţin implementate) sau produse/servicii inovative (mai mult sau mai puţin utilizate) şi (2) că a finanţa cercetarea nu înseamnă pierdere de vreme şi de resurse; am auzit voci oficiale spunând că nu are rost să finanţăm „hârtie” (cu referire la publicaţii/brevete) sau „banale şuruburi” (cu referire la produse). Cercetarea generează cunoştinţele necesare rezolvării unor probleme teoretice (cercetarea fundamentală/exploratorie/de bază) şi/sau practice (cercetarea-dezvoltarea). Sigur că aceste cunoştinţe nu „plutesc în aer”, ci se instanţiază şi sunt diseminate prin publicaţii, brevete, produse/servicii inovative. Aşadar, când vorbim de evaluarea cercetării (şi indirect de banii publici alocaţi acesteia) trebuie să ne întrebăm:

• (1) Care sunt cunoştinţele generate? (outputul cercetării) Cu cât gradul de inovare şi relevanţă a outputului este mai mare, cu atât publicaţiile, brevetele şi produsele/serviciile inovative vor fi mai citate şi căutate;
• (2) Care este impactul descoperirii? (problemele rezolvate de outputul cercetării) Aici să nu fim naivi – impactul important nu este doar tehnologic, cum se încearcă a se acredita în multe cercuri din ţară! La un Forum organizat în 2009 de Fundaţia Europeană pentru Ştiinţă s-a transmis mesajul clar că impactul outputului cercetării trebuie analizat comprehensiv: academic (ex. număr de citări pentru articole, atragere de studenţi, noi paradigme de lucru), socio-economic (ex. noi servicii), tehnologic (ex. noi produse/tehnologii), cultural (noi paradigme de gândire şi de înţelegere a lumii, cu impact asupra dezvoltării civilizaţiei umane), la nivel de politici etc. Aşadar, cercetarea fundamentală (asupra unor probleme acum teoretice) este cel puţin la fel de importantă pentru umanitate ca cea de tipul dezvoltare-inovare (asupra unor probleme practice); cu toate că a doua are efecte mai importante pe termen scurt, prima are efecte majore pe termen mediu şi lung, stimulând apoi chiar cercetarea-dezvoltarea în viitor.

Cred că Autoritatea Naţională pentru Cercetare Ştiinţifică trebuie să implementeze mecanisme riguroase de evaluare a cercetării ştiinţifice, urmând modelul discutat de Fundaţia Europeană pentru Ştiinţă şi prezentat succint mai sus.

Dacă vom concepe astfel cercetarea-dezvoltarea-inovarea din România (ex. trebuie să generăm cunoaştere inovativă, trebuie încurajată competiţia pentru a susţine grupurile performante, ştiinţele sunt „mai tari” sau „mai slabe” în funcţie de ce probleme rezolvă etc.), vom utiliza adecvat puţinii bani pe care îi avem şi vom putea mobiliza performant fonduri din afară, încurajând în acelaşi timp tinerii diasporişti români să se întoarcă în ţară şi/sau să colaboreze cu ţara. Dacă vom avea o înţelegere vetustă a ştiinţei şi cercetării (ex. trebuie să publicăm/brevetăm sau să generăm cât mai multe produse/servicii, trebuie susţinuţi toţi sau cât mai mulţi chiar dacă nu au performanţă, unele ştiinţe sunt intrinsec „mai tari” decât altele etc.), vom rămâne mereu codaşi la nivel mondial în acest domeniu, izolaţi de ştiinţa internaţională prin derularea unor programe de cercetare regresivă (cum le numea Lakatos), dar plini de frustrări, pretenţii, ambiţii şi lupte locale nemăsurate şi derizorii.

Comentarii la acest articol pot fi făcute aici.