RSS Feed

Domnule președinte, miresele vă mulțumesc. Sau nu?

vezi toate articolele de
23 Sep 2011 la 08:38 27 comentarii 968 vizualizari.

Undeva, în România. Să zicem la Câmpia Turzii. Pentru sfârșitul acestei săptămâni o florărie din oraș a primit comenzi pentru trei nunți. Joi, însă, florăria e aproape goală. Proprietara florăriei se gândește cu groază că-i vor veni miresele pe cap. Găsește o soluție de criză. Să facă aranjamentele cu pene în loc de flori. Dar din ce să facă buchetele mireselor? Poate, dacă are noroc, mai găsește niște flori pe dealurile din jurul orașului. Nici la celelalte florării din oraș situația nu e mai grozavă (detalii aici).

În timp ce Traian Băsescu, Emil Boc și Sorin Blejnar se războiesc în declarații cu olandezii, TIR-urile cu flori staționează în vămi. Ministrul Agriculturii, Valeriu Tabără, afirmă că după primele analize, măsura carantinei nu se justifică. Dar că testele virologice, micologice și cele bacteriologice sunt în desfășurare.

Nu știu care este situația florăriilor din orașele mai mari. Dacă au sau nu backup (deși e greu de crezut că producătorii autohtoni vor reuși să acopere necesarul). Administratorii florăriilor din Cluj-Napoca vorbesc și ei de scăderi îngrijorătoare a vânzărilor și de mirese nervoase (mai multe amănunte aici). Poate se va găsi cineva să numere câte nunți de la sfârșitul acestei săptămâni vor avea aranjamente din pene. Și câte buchete ale mireselor vor fi făcute din flori de câmp. Sau câte florării și en-gros-uri se vor închide (apropo, marfa blocată în vămi a fost achitată deja de firmele românești importatoare – în totalitate sau în parte – fără avans nu-ți trimite nimeni flori din Olanda; așadar, dacă la controale nu se va găsi nimic, cu paguba vor rămâne importatorii români, nu firmele olandeze; și Dumnezeu știe când și de la cine și-o vor recupera).

Știrea cu florăriile rămase fără marfă ar putea să pară minoră. Dar nu e. Pentru că arată un adevăr trist. Când politicienii, de la noi și de aiurea , se înfruntă, de pierdut tot poporanul de rând pierde.

Post to Twitter Post to Delicious Post to Facebook Post to StumbleUpon

 

Comentează


Pont: poti sa adaugi la comentariu fotografia ta sau o imagine care te reprezinta.
Nu trebuie decat sa introduci o adresa de e-mail valida aici si sa urmezi cativa pasi simpli.
Un film explicativ e disponibil aici


ATENTIE: Comentariul dumneavoastra poate aparea cu intarziere din cauza sistemului de cache.

RSS Postari pagina personala

Vezi aici episoadele din seria BOOKFACE!

Ce fac prietenii tăi pe Voxpublica

© 2009 VoxPublica.ro, o marca F5 Realitatea-Catavencu. Toate drepturile rezervate.

Strategy & Technology: PUBLYO
Marketing & Sales: Q2M
Comandati acum o campanie publicitara pe acest site!