RSS Feed

Dor de Romania?!? – un text care doare + UPDATE: A fost identificat autorul!

vezi toate articolele de
29 Jun 2010 la 22:22 2 comentarii 12039 vizualizari.

NOTA: Am primit acest text printre multele mesaje care circula pe internet. Nu l-as fi citit, daca nu as fi cunoscut expeditorul. L-am citit si m-a durut. Nu stiu cine este autorul – dar poate cineva ma poate ajuta (poate chiar autorul?)

Ca unul care se afla printre cei plecati, nu pot sa ma pronunt fara a intra intr-un “conflict de interese”. Daca am refuzat acuzatiile celor care sustin ca nu pot vorbi despre realitatile din Romania daca nu (prea mai) locuiesc acolo, refuz si sa ma transform in acuzator. Textul, insa, merita citit. Doare pana la prasele, credeti-ma.
Te arde. Ştiu că te arde. Dar dacă vii în România, aşteaptă-te să găseşti
aici o societate profund polarizată, profund schizoidă. Din ce în ce mai
polarizată şi mai schizoidă de la an la an. Mă tem că ai să găseşti – ca şi
mine – o majoritate ponosită, subjugată compromisului şi lipsită de
drepturi, despuiată pînă şi de propriile potenţialităţi, peste care
tronează vulgar şi arogant o minoritate, îndrăznesc să spun ucigaşă, cu
“gipane” supradimensionate, gata să te spulbere cu zile pentru singura vină
de a te fi aflat în faţa scumpilor lor bolizi, gata să te stîlcească în
bătaie pentru simplul moft de a-i fi încurcat în grandomania lor fără
limite. Sînt indivizi care şi-au pierdut orice reper nu doar creştin, ci
uman. Iar lege nu există. Decît, poate, pentru proşti, în fond, asta e şi
ideea. Sărmanii îi urăsc pe bogaţi, îi dispreţuiesc pentru comportamentul
lor, dar în adîncul inimii îi invidiază, le admiră viaţa şi ar vrea să fie
ca ei. Să poţi ajunge din terorizat terorist, iată visul ce merită
visat!… Oamenii au uitat să(-şi) vorbească şi latră. Se comunică aproape
monosilabic: băi, măi, vino, du-te, hai, mă-ta; toate formulele de
politeţe, de bunăvoinţă, cuvintele acelea galante, cu consistenţă, noimă şi
duh, care te îmbogăţesc, care îţi descreţesc fruntea şi îţi fac ziua
agreabilă – mulţumesc, bună ziua, ce mai faceţi, mă bucur pentru
dumneavoastră – par să fi ieşit din uz. Trăiesc numai în dicţionare şi, din
cîte îmi dau seama, dicţionare nu prea mai foloseşte nimeni.

Lumea se îmbulzeşte în zona ta privată la bancă, la poştă, la magazin.
Lumea nu e senină şi demnă. Lumea care “se descurcă” e mereu grăbită,
repezită, agresivă. În realitate, se fuşereşte la greu, şi totul pare dus
numai pînă la jumătate. Hai, maximum pînă la trei-sferturi, după care “e
bine şi aşa”, se schimbă brusc direcţia, viziunea, prioritatea. Fidelitatea
faţă de un principiu asumat e taxată drept rigiditate, criteriile-s bune
doar în teorie. Flexibilitatea e cuvîntul de ordine azi, mai ales cea
morală. Se practică, în plus, o exhibare degradantă, greţoasă a
sexualităţii; senzualitatea femeii nu mai e cu perdea, e pornografie;
machiajul e greu, decolteurile – adînci, bărbaţii – aţîţaţi în animalicul
lor. Lucrurile sfinte sînt subiect de banc, iar spaţiul public este
nespălat.

De gura adolescenţilor să te fereşti. Mulţi dintre ei nu mai respectă nimic
şi pe nimeni, nici chiar (de fapt, asta în primul rînd) pe ei înşişi.

Ruşinea a murit, cuviinţa îşi dă ultima suflare.

Prin cartiere, cofetăriile s-au transformat în cazinouri.

Manelele au evadat din muzică şi s-au instalat în haine, în arhitectură, în
maldărele de gunoaie din mijlocul parcurilor naţionale, în drujbe şi în
termopane. Kitsch-ul acoperă ultimele bastioane ale solemnităţii şi ale
decenţei. Piese de o frumuseţe elegant trasată cad în mîinile unor
demolatori nu doar fără cultură, ci lipsiţi chiar şi de acea înnăscută
delicateţe în faţa purităţii simple. Unii demolează chiar construind.
Demolează autenticul şi frumosul, sluţesc peisajul şi handicapează
sufletele privitorilor. Natura, creaţie a lui Dumnezeu, e incendiată,
braconată, furată, retezată la pămînt, lăsată să se irosească sub scaieţi.
Aşa tratează mai-marii darul. Ţara-i un SRL. Al lor.

Preoţia se vinde şi se cumpără, moşiile sufleteşti se tranşează ca şi
imobiliarele. Spiritul trebuie ancorat cu lanţuri în trotuar, ca nu cumva
să leviteze. Trebuie îndesat cu talismane din pleu. Crucile trebuie
împănate ca nişte ţoape ale tranziţiei, cu flori de plastic îndesate în
jumătăţi de PET-uri pline de praf. Evlavia se exprimă în doze mari de
beton, în pseudo-icoane şi în podele sclipicioase. Lucrurile bune trebuie
să fie mari. Bigotismul a devenit virtute şi vorbeşte în citate
aproximative. Ai senzaţia că sufletele rătăcesc răzleţe undeva într-un
gulag invizibil, iar trupurile derutate, tracasate de griji, se preumblă
singure, pustii şi pline de riduri de colo pînă colo, punîndu-şi ca unic
ţel banul – fără de care eşti nimeni. Dacă nu ai bani, nu ai drepturi, nu
primeşti respect, nici îngrijire, demnitatea persoanei umane stă în
dimensiunea portofelului, în succes, în numărul de plecăciuni efectuate
periodic faţă de pile suspuse. La cantitatea de muncă şi de stres pe care o
presupune, o minimă prosperitate te costă sănătatea, căsnicia şi viaţa
personală. Toţi vor să ajungă bogaţi repede, doar o viaţă au, şi ea se
consumă integral aici, între hoţi şi şmecheri, în această perpetuă senzaţie
de nesiguranţă. Da, aşteaptă-te ca în România să te simţi în nesiguranţă.
Aşteaptă-te de asemenea să găseşti lucruri mai proaste decît “dincolo” la
preţuri mai mari decît “dincolo”, la salarii mai mici decît “dincolo”.

Cine mai are oare instinctul de a produce realmente ceva, şi încă lucruri
de calitate? O mai fi viu instinctul acela al ţăranului harnic şi cu scaun
la cap de a diversifica, de a fi pregătit, de a umple hambarul cu lucrul
mîinilor lui? Ori pasiunea meşteşugarului de a lăsa ceva solid în urmă,
peste generaţii? Mai ţine cineva la ideea lucrului durabil şi bine făcut ca
la o satisfacţie personală? Nu pot să îţi dau mari speranţe. Se practică
intermedierea, comerţul, mutatul dintr-o parte într-alta a lucrurilor
produse de alţii. Se practică mulsul. Mulsul de bani de la stat, mulsul din
fonduri europene. Toată ţara pare o ţeapă. Totul pare gestionat, legiferat
şi administrat, de parcă ar avea în vedere un unic obiectiv: ţeapa. Cît mai
mare şi cît mai repede.

Aşteaptă-te ca acela care a comis o ilegalitate să îţi pretindă să plăteşti
în locul lui, iar dacă refuzi să o faci, să se indigneze că “nu e drept”.
Şmecheria e numai a lui, dar vinovăţia e la comun, ca la comunişti. Cînd e
de luat, să ia singur, dar cînd e de dat, să dea toţi. Pretutindeni
manipulare, dezinformare, naivitate întreţinută, sărăcie. Democraţia nu
funcţionează, fiindcă dacă ar funcţiona ar însemna că poporul ar avea
puterea, or eu nu văd asta niciunde. Educaţia e dinamitată, după cum e şi
familia. Copiii rămîn de izbelişte, devoraţi de oboseala, precaritatea
materială, visele consumiste sau ambiţiile de carieră ale părinţilor.
Sănătatea e un cadavru în putrefacţie, iar – dacă-mi permiţi metafora – la
morgă nu funcţionează nici frigiderele, nici aerul condiţionat. Agricultura
e în colaps; turismul e o glumă sinistră (avem brand, dar n-avem produsul
propriu-zis); sportul e cvasi-inexistent. Drumurile sînt omor cu
premeditare.

Ai senzaţia că ţara nu e guvernată. Ai senzaţia că singurul care mai duce
la o coeziune de vreun fel e fotbalul. Vei resimţi cu o acuitate dureroasă
dezagregarea, disoluţia, absenţa oricărei strategii a poporului român
pentru poporul român. Cine sîntem? Cine vrem să fim? Dacă îţi pui asemenea
întrebări, dacă te interesează ce cerem noi de la noi înşine ca neam şi ca
stat, unde anume avem de gînd să ne poziţionăm în matricea naţiunilor, din
punct de vedere cultural, politic, economic, unde ne vedem peste zece ani
şi ce întreprindem, concret, pentru asta, mă îndoiesc că vei afla în ţară
un răspuns. Oamenii nu mai cred, nu mai speră, nu îi mai motivează nimic
decît interesul propriu, chinurile şi frustrarea acumulată, dar zac inerţi
civic, vociferînd inutil în faţa televizorului sau pur şi simplu epuizaţi,
preferînd să se lase conduşi. Direct în stîlp sau în şanţ. Pare că nu-i mai
şochează nimic, nu-i mai oripilează nimic, nimic nu li se mai pare
strigător la cer.

Patria e enclavizată. Căci da, singurele care mai trăiesc, care mai respiră
cît de cît normal, care mai ţintesc către ceva, care nu au fost carbonizate
încă în acest război civil mocnit, dar generalizat sînt cîteva discrete
enclave de dreaptă judecată, de deschidere, de iniţiativă, de
profesionalism, de activitate creatoare, de revoltă şi construcţie, de
demnitate, de mărturisire, de creştinism autentic, de delicateţe
revigorantă, de dăruire şi bunătate, de gîndire pe termen lung, de
convingere în nişte valori perene, clare şi nenegociabile. În faţa acestor
oameni, care se încăpăţînează să dea ce au mai bun din ei în aceste
condiţii (pe care tu abia reuşeşti să le suporţi în trecere), îţi vei pleca
fruntea şi te vei simţi inferior. Unii zic că enclavele sînt majoritare şi
probabil că e adevărat. Dar nemaiputînd comunica între ele, neputîndu-se
uni şi acţiona în front comun, sînt, practic, anihilate. Urletul ubicuu al
imposturii îi ascunde, vrînd să îi facă muţi şi invizibili. Caută să le
discrediteze eforturile, îi bruiază şi descurajează sistematic, ca într-un
plan perfid menit să convingă că verticalitatea aici e imposibilitate şi
povară. Uneori reuşeşte. Enclavele bine-crescute îşi acceptă
marginalitatea, efectuînd mişcări retractile către forul interior al
propriei fiinţe, refugiindu-se în anonimat ca să se salveze măcar pe sine.
Înţelepciunea lor proaspătă, răbdarea lor purificatoare se transmite ca
alchimia numai pe filiere de iniţiaţi, iar copiii lor vor suferi precum
ciudaţii şi inadaptaţii societăţii.

Vino, dacă însetezi tare, dar ai să pleci mai îndurerat şi mai confuz,
realizînd că, de fapt, alternativa perpetuă în care trăieşti, dulcele
intangibil, posibilitatea acelui acasă la care visezi mereu şi-n care, ca
emigrant român, eşti suspendat o viaţă întreagă, de fapt nu există. A murit
şi, încet-încet, va muri şi în tine.

UPDATE: Multumesc “crisp”. Textul cu pricina  aparut in Dilema Veche nr. 316, 4-10 martie 2010. Autorul este Andreea Nicoleta, SEPI – Regensburg.

Precizare: Nu am intervenit la aceste comentarii – desi am fost tentat in repetate randuri – din motivele expuse la inceput: dat fiind contextul, as putea fi suspectat (ba chiar m-as putea suspecta singur) de bias.

Post to Twitter Post to Delicious Post to Facebook Post to StumbleUpon

 

2 comments

Comentează


Pont: poti sa adaugi la comentariu fotografia ta sau o imagine care te reprezinta.
Nu trebuie decat sa introduci o adresa de e-mail valida aici si sa urmezi cativa pasi simpli.
Un film explicativ e disponibil aici


ATENTIE: Comentariul dumneavoastra poate aparea cu intarziere din cauza sistemului de cache.

RSS Postari
VoxPublica este platforma de comentarii, bloguri si opinii sustinuta de REALITATEA.NET dar este, si va ramane, un spatiu public, deschis tuturor celor care au ceva de spus intr-un mod civilizat si inteligent: cititori, bloggeri, profesionisti in orice domeniu, jurnalisti freelanceri sau colaboratori ai oricarui grup media sau institutie independenta.
» citeste biografia

Cele mai comentate

Nu exista posturi pentru interogarea facuta!

Nu exista posturi pentru interogarea facuta!

Cele mai vizualizate

Nu exista posturi pentru interogarea facuta!

Nu exista posturi pentru interogarea facuta!


Vezi aici episoadele din seria BOOKFACE!

Ce fac prietenii tăi pe Voxpublica

Ultimele comentarii

afacerea roşia montană alburnus maior alegeri alex mazilu Andrei Plesu antonescu basescu blaga blog Blogviu interviu Boc Bucuresti candidatura cianură cluj CNA comisia europeana concert criza CTP curtea constituțională Dan Diaconescu Dinu Patriciu DNA educatie Elena Basescu europarlamentare experiment Facebook gabriel resources gaze de șist Gigi Becali guvern humanitas internet Istodor Johannis justitie kelemen hunor Liiceanu Media mihai goţiu motiune Năstase obama o fraza o poza Parlamentul European pdl Plesu Polirom presa presedinte protest proteste Remus Cernea riscograma romani rosia roșia montană Rusia salarii securitate Senat sondaj sri steaua SUA suspendare Tariceanu tiff TRU UBB Ucraina UE uichendist.ro unesco Vanghelie Vasile Blaga voiculescu

© 2009 VoxPublica.ro, o marca F5 Realitatea-Catavencu. Toate drepturile rezervate.

Strategy & Technology: PUBLYO
Marketing & Sales: Q2M
Comandati acum o campanie publicitara pe acest site!