RSS Feed

Dragnea – Ghiță, puțină comparatistică. Și anticolonialismul purician

vezi toate articolele de
21 Nov la 13:19 2 comentarii 2 vizualizari.

Fiindcă tot i s-a mai surpat un dosar al lui Ghiță și fiindcă tot îi cresc dosarele lui Dragnea, să încercăm o poveste cu două capete.

Ghiță nu mai suporta baronii. Retorica lui era cam așa, în traducerea mea, dar cu multe indicii din interviurile sale: baronii PSD nu mai au ce căuta, trebuie să moară, nu știu să facă noul business, eu vreau să intru pe piața multinaționalelor, e strategie națională acumularea rapidă, eu aranjez piața pe bani publici IT pentru toată lumea; trebuie să acumulăm la nivel mare, să avem capital românesc cât să se bată cu ăia mari de afară; eu asta fac, sunt patriot, sunt patriot așa cum sunt și serviciile secrete care mă susțin; de fapt și SRI nu vrea altceva tehnologizarea în condiții de siguranță națională etc. Cam așa își formula Ghiță acțiunile, amestec de aspirații transnaționale, business next level după baroni, și patriotism de rit secret.

(Puneți asta în balanță cu iubirea de servicii dinspre europatrioți anticorupție, acolo veți găsi serviciile bune la globalizare și siguranță, dar și conservatoare, garant al tradițiilor. Serviciile sunt bune la toate, ce surpriză; aici duce suprafinanțarea.)

Baronașii de tip vechi nu făceau decât să încurce treaba. Aia nu e acumulare. E intermediere și stagnare. Ghiță avea un merit, măcar înțelegea noile ape economice în care se scaldă. Nu era Dragnea, un afacerist care pare scăpat de la Antipa (bani făcuți din comerț de anii 90, vă dați seama). Ghiță era vameș digital și cu urmări, evident, mult mai grave decât ciupeala (cam ”ciupeală” e dacă comparăm nivelul 21 de milioane de exemplu posibile fraude cu fonduri, și ce rămânea după o tehnologizare în servicii publice).

Ponta avea un discurs mai a treia cale, Ghiță era adaptarea la noile realități ale economiei românești. Eu îi cred că sunt sinceri când se întreabă ”păi, și  nu e ăsta capitalismul, cum dracu faci un ban greu?!”. Nu puteai să te impui decât folosind capitalul de stat și pârghiile politice pentru competiția pe piața dură dominată de multinaționale. Urmările sunt mai grave. În fond ne-am trezit cu muncă de mântuială fix unde ne doare mai tare, avem platforme digitale care merg ca dracu și am dat bani grei pe ele. Să nu uităm însă că așa a funcționat mare parte din piața respectivă. Ce a făcut Ghiță pe o parte, teminau alde HP pe alta. Încă o dată se arată că nu naționalitatea capitalului e de vină, ci sălbăticia pieței, cu politicieni incapabili s-o înțeleagă, d-apăi s-o supravegheze.

Ghiţă mânuia discursul anticomunist, antiIliescu, dorea înfiinţarea unui tefelism mai naţional, pesedism digitalizat, cu capital pe măsură în spate. Că nu se poate una fără alta. Baroneţii nu depăşesc nivelul “identităţii naţionale”, hore cu ii şi iţari. Și nici nu depășesc maximum câteva milioane într-o viață. Ghiţă era ideologic tot la genunchiul broaştei dar ducea cântecele patriotice în liveuri pe facebook. Şi înfiinţa partide care mimau PIS sau discursul lui Orban pentru că, în felul lui primitiv, vede viaţa politică şi de businessuri în meme-uri pe mulţi bani. Dragnea i-a copiat mecanic reţeta, a simţit potenţialul cu Soros, colonia şi celelalte. PSD s-a modernizat totuși iată, e în plină criză meme-istică. Trump & estul alb și pur. De la extremismele economice de dreapta practicate de tehnocrați și europeniști, de ce să nu facă PSD un extremism mai ”așezat” pe valori tradiționale?

Pesediștii de rit vechi îl urau pe Ghiță desigur, nu pentru legăturile cu sistemul, ci pentru că culegea influența de afaceri mult mai eficient și la scară mult mai mare decât o făcea un baron de tip vechi care intermedia ici-colo și se specializa în domenii clasice, asfalt, panseluțe etc. Dominația lui Dragnea nu se compară cu dominația lui Ghiță la apogeu. Acesta din urmă reușise unificarea unor centri de putere la care Dragnea nici nu visează.

Din felul adecvării la realităţile economice româneşti (vorbesc aici şi de stilul de trafic de influenţă abuz, etc), Dragnea e un pas înapoi, el nu ştie să lucreze decât cu metode de frecat averea publică prin oameni de partid până nu mai ştie cine ce al cui e. Şi mai are o politică a blatului cu oricine pentru păstrarea poziţiilor.

Ghiţă avea o megalomanie mai adecvată, aceea a luptei cu capitalul străin având propriul capital. Dragnea atacă cu poezele trumpiste şi cu un conservatorism răsuflat.

Un lucru îi uneşte, o strânsă legătură cu servicii anticorupţie. Și aici Ghiţă era mai bun. Nu întâmplător, în scenele de întâlniri cu politicieni, procurori, sereişti de frunte, Ghiţă era gazda, Dragnea mai mult copil de mingi.

De ce e necesară comparația? Pentru că trebuie să vedem chiar şi la diverşi suspecţi de corupţie ce tip de abuz practică. Dragnea e pe model vechi, e la apus. Ghiţă a vrut să joace după regulile capitalismului nou, a făcut mult mai mulţi bani, dar a fost scuipat şi de partid, şi de sistem pentru că a vrut să-şi conserve pentru sine ceva ce funcţionează esenţial ca o reţea. Ghiță funcționa ca o bancă informală a puterii gri de diverse tipuri (nu mă refer la servicii doar, și o corporație are nevoie de unul să comaseze clienții).

Când analizezi cazul Ghiţă vezi cât de mult ignoră DNA şi SRI comportamentul abuziv de piaţă al marilor companii în general. Ghiţă nu a căzut pentru că era corupt, ci pentru că nu a ţinut pasul cu jocul complicat al culiselor instituţionale care îi asigurau imunitatea. Tocmai de aia aştept cu interes rezolvarea dosarelor sale… Ca să fiu şi mai direct, Ghiţă a făcut şi el ce vedea că fac ăia de la Consiliul Investitorilor Străini. Numai că a luat un partid drept o cameră de comerţ. Oricât de corupt ar fi, un partid nu e asta, nu funcționează așa.

Dragnea e incapabil să folosească un capital drept capital, de aia e feudal. El nu poate angaja oameni şi produce profit, abuziv cum o fi el. El foloseşte banul public pentru angajări şi cardul privat pentru plăţi. De aia nu are cum să ajungă vreodată la nivelul lui Ghiţă. Ce ştie Dragnea este să călărească privat sistemul public. Este extrem de periculos pentru sistemul bugetar, partea de resurse umane, cam cum era Ghiţă pe partea de resurse digitale.

Sigur, nu trebuie să uităm că Dragnea, cu talentul lui, a făcut diverse înţelegeri şi promisiuni şi lui Ghiţă. Inclusiv acel PRU, partid avorton sintetic ultranaţionalist susţinut de Ponta. Iar acum Ghiţă e în Serbia, iar Dragnea e la el acasă la România TV. Ghiţă a fost gură spartă, a crezut că domină partidul cu bani; Dragnea ştia cam ce afaceri sunt cu adevărat potrivite şi cum pe cine vinzi ca să rezişti cât mai mult fără dosar.

Puric plânge în colonie

Anticolonialismul primitiv e chiar mai rău decât globalizarea financiară dezlănţuită. Ne-o arată Puric şi alţii ca el. El e din acea tradiţie ciudată care ar fi păstrat caftanele pe boierime ca să reziste la atacul modernităţii. Nu e singurul care a simțit un potențial de critică la adresa ordinii economice și a transformat-o într-un soi de antivaccinare culturală.

Puric a plonjat zilele trecute în noua grilă cu muiesorosşistrăinii a Antenei 3. Lucru firesc, ăştia simt publicul şi trendurile. Numai că amuzant e cum a rotit-o complet spre anticolonialism şi rugăciune. Sigur, s-or fi terminat banii de training pe la unele divizii din multinaţionale, atât de proaste încât îl plăteau în anii trecuți pe Puric să facă antrenament spiritual cu angajaţii.

Ăştia sunt anticoloniali pentru că visează la sate cu ţărani veseli (nu ca-n realităţile de acum două secole, fără pământ şi cu ardei iute ars pe la nas) nepângăriţi de modernitate. Decât în abureli din astea mai bine capitalism sălbatic. E cam tot aia. Decât să te chinuie vreun boiernaş cu ardei ars pe la nas, poate mai bine mănânci seminţe de la Monsanto.

Aici nu e vorba doar despre Puric, desigur.

După criză a crescut revolta anticapitalism, chiar o revoltă anti UE care vinde propagandă şi continuă să vulnerabilizeze sărăcimea pe mână cu nişte lideri fraieri locali.

Dar e un dezastru că aceste nemulţumiri sunt canalizate tot de sus în jos cu tot soiul de haite de politicieni şi culturnici care văd critica capitalului ca pe un Vuitton purtat la o companie de stat.

Puric şi alţii ca el sunt pentru boiernaşii cu bani la purtător fără card cam ce sunt celelalte elite “europeniste” pentru CEO-ii progresişti. Conservatorismul dubios e aici oricum, şi la Puric et comp, şi la alde Pleşu, şi la mulţi europenişti tip Cioloş, şi pe la diverşi oengişti care pot spune o frază frumoasă despre romi sau gay dar doamne fereşte să se ia de un sistem economic care îi face praf pe vulnerabili, inclusiv pe vulnerabilii minoritari. Ce să mai zic de ziarişti şi intelectuali care prea erau sătui de sexomarxism şi a venit Trump să-i înveţe să juiseze cu rachete Patriot.

Supuşenia tradițională merge uns cu supuşenia multinaţională standard. Există un suflu patriotic 2.0, sigur, dar să nu neglijăm habotnicia 2.0 sau pur şi simplu pop. Uitaţi-vă cum s-au băgat diverşi hiphopări pe acestă nouă filieră a autenticităţii anticolonie. Puric nu e singur pe piață, publicul care crede că nu e purician o arde pe Subcarpați, că e sound bun și înveți și cum să-ți faci o tocăniță dacică de ciuperci halucinogene pentru când vei ajunge să trăiești din pensia de la pilonul 3.

Post to Twitter Post to Delicious Post to Facebook Post to StumbleUpon

 

2 comments
  • 1

    Shi totusi

    PSD nu poate sa fie “Consiliul Investitorilor Romani” decat daca e corupt ?

    De ce nu poate sa fie asa ceva in mod legitim shi ratzional?

    Deci cand um partid ar incearca sa faca ceea ce face pe fatza “Consiliul Investitorilor Străini” trebuie hingherit cu politzia din buzunarul multinatzionalelor – DNA-ul si totzi infiltratzii SRI din campul tactic ?

    “Când analizezi cazul Ghiţă vezi cât de mult ignoră DNA şi SRI comportamentul abuziv de piaţă al marilor companii în general. Ghiţă nu a căzut pentru că era corupt, ci pentru că nu a ţinut pasul cu jocul complicat al culiselor instituţionale care îi asigurau imunitatea. Tocmai de aia aştept cu interes rezolvarea dosarelor sale… Ca să fiu şi mai direct, Ghiţă a făcut şi el ce vedea că fac ăia de la Consiliul Investitorilor Străini. Numai că a luat un partid drept o cameră de comerţ. Oricât de corupt ar fi, un partid nu e asta, nu funcționează așa.”

    De ce pu poate un partid sa concureze pe fatza cu “lobby-ul” Consiliul Investitorilor Străini?

    De colonie ce trebuie sa fim nu-i asa?

    De aia un partid nu poate sa faca ce fac trepadusii mutinatzionalelor .

    Shi nu ca asta ar fi bine da din lupta lor poate ca avem noi astia pulimea de castigat cate ceva.
    Ca dareea lor la pace se face sigur pe sinarea nostra ceurmeaza sa fie belita de respectivii.

    PS orice lucru la inceput e primitiv de desigur noi cu totzii trebuei sa incepem de undeva choar si atunci cand e vorba de “anticlonialism” ori de “integrare euro0atlantica” shi de “concertul tzarilor civilizate”

    laur22
    2017-11-22 08:29:42 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 2

    În capitalismul sălbatic, mănânci semințe de la Monsanto dacă ai cu ce să le cumperi, iar în faza următoare (să zicem capitalism sălbatic 2.0) te mănâncă semințele pe tine.
    S-ar putea ca ordinea la evaporarea pilonilor de pensie să fie inversă: 3 – 2 – 1.

    Ca pamflet, e scris OK. Ca adevăr, știți cum e, împărțit, poate pe la mijloc… Au apărut purici prin toate țările …
    Salutări lui Darwin!!!

Comentează


Pont: poti sa adaugi la comentariu fotografia ta sau o imagine care te reprezinta.
Nu trebuie decat sa introduci o adresa de e-mail valida aici si sa urmezi cativa pasi simpli.
Un film explicativ e disponibil aici


ATENTIE: Comentariul dumneavoastra poate aparea cu intarziere din cauza sistemului de cache.

RSS Postari

Cele mai vizualizate

Nu exista posturi pentru interogarea facuta!

Nu exista posturi pentru interogarea facuta!


Vezi aici episoadele din seria BOOKFACE!

Ce fac prietenii tăi pe Voxpublica

Romania Curata
Curs de Guvernare

Ultimele comentarii

afacerea roşia montană alburnus maior alex mazilu antonescu banci basescu blaga blog Blogviu interviu Boc Bruxelles Bucuresti candidatura cianură cluj CNA comisia europeana corupţie criza CTP curtea constituțională Dan Diaconescu Dinu Patriciu educatie Elena Basescu europarlamentare experiment Facebook gabriel resources gaze de șist Gigi Becali guvern humanitas internet iohannis Istodor Johannis kelemen hunor Liiceanu macovei Media mihai goţiu motiune Năstase obama o fraza o poza parlament Parlamentul European pdl Plesu Polirom ponta presedinte protest proteste psd riscograma romani rosia roșia montană Rusia salarii securitate Senat sondaj steaua SUA suspendare Tariceanu tiff TRU UBB UE uichendist.ro unesco Vanghelie Vasile Blaga victor ponta voiculescu

© 2009 VoxPublica.ro, o marca F5 Realitatea-Catavencu. Toate drepturile rezervate.

Strategy & Technology: PUBLYO
Marketing & Sales: Q2M
Comandati acum o campanie publicitara pe acest site!