RSS Feed

E oficial: suntem în rahat

vezi toate articolele de
07 May 2010 la 09:36 77 comentarii 2163 vizualizari.

Din punctul meu meu de vedere, mai relevant decât discursul de ieri al lui Băsescu pentru situaţia în care ne aflăm este cel al lui Isărescu: “guvernul a minţit”. Tot aşa minţise şi guvernul Greciei, şi uite ce se întâmplă acum. “Există riscul de contagiune a situaţiei din Grecia în regiune”, mai spune Isărescu. “Nu mai putem conta pe ajutorul guvernului pentru a menţine nivelul leului” – a mai spus Isărescu, cel puţin conform InfoPro.

Înclin să mă îngrijorez mai tare la vorbele singurului, poate, reprezentat al instituţiilor de stat care şi-a păstrat credibilitatea şi încrederea populaţiei de-a lungul anilor, decât la vorbele politicienilor. Alt subiect de îngrijorare: leul a coborât ieri destul de brusc, la un minim pentru ultimele patru luni. Că este efectul Greciei, că este efectul discursului lui Băsescu sau celui al lui Isărescu, nu ştiu. Dar e un semnal foarte negativ.

În ce priveşte anunţul lui Băsescu, ieri s-a bătut toată ziua monedă pe faptul că fiecare salariu de bugetar va fi redus cu 25%, şi fiecare pensie cu 15%. Nu e chiar aşa: s-a vorbit de o reducere pe fondul de salarii, ceea ce înseamnă fie disponibilizări, fie tăieri de salarii în funcţie de cuantum, poate modificarea salariului minim pe economie. Lucrurile se vor lămuri zilele acestea.  S-a mai vorbit însă astă vară de reducerea fondului de salarii cu 20% şi nu s-a întâmplat mare lucru. Aşa că, până nu văd, nu cred. E adevărat că, atunci, măsura era anunţată de Boc, de a cărui importanţă în această ţară ne-am mai convins o dată ieri, când măsurile au fost anunţate de Băsescu. Oricum, dacă varianta cealaltă era mărirea TVA, aşa cum ni s-a sugerat, tăierea fondului de salarii la stat pare o măsură mai inteligentă. Aceasta este pisica ce trebuia ruptă încă de anul trecut. Dar, de! A fost an electoral…La pensii e ceva mai grav, pentru că acolo nu sunt prea multe de tăiat.

Post to Twitter Post to Delicious Post to Facebook Post to StumbleUpon

 

Etichete:


77 comments
  • 1

    Lasa Laura, ca tie nu ti s-a taiat nimic, vei merge in continuare in vacantele tale platite scump….Numai bunicilor li se va taia pensia, dar tu nu vei fi afectata! Iti sta bine cu bronzul asta!

    Orania
    2010-05-07 09:46:38 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 2

    Nu va suparati, cum adica la pensi nu e nimic de taiat? Eu cred ca tocmai acolo sunt niste dezechilibre uriase. Nu vorbesc de majoritatea pensionarilor, iesiti la pensie la varste normale si cu pensile platite proportional cu contributiile. Dar sunt o gramada de pensi care pot fi regandite.

    Andrei
    2010-05-07 09:48:56 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 3

    @Orania Ce ti-e si cu invidia asta… :D

    Laura Cernahoschi
    2010-05-07 09:50:01 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 4

    Laura
    still love you!
    Nu-ti fie teama,voi fi mereu langa tine in caz de nevoie.
    Just tell me if you need help!(english lesson no.1)

    nepotu lu tamara
    2010-05-07 09:53:51 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 5

    Viata nu e un tort cu frisca…

    andrasy.ro/auth../

  • 6

    Ia explica-ne faza cu pensiile peste care ai trecut cu gratie. E doar “ceva mai grav” sau de-a dreptul genocid ? Oamenii aia merita sa moara ?

  • 7

    @Traian “Oamenii aia merita sa moara” – esti cam melodramatic. Stai sa vedem cum se va aplica masura. Ma indoiesc ca se va taia de la cei cu pensii mici. Dupa aia vedem daca moare sau nu cineva

    Laura Cernahoschi
    2010-05-07 09:59:36 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 8

    Bun venit.

    Adevarul e ca acum vine nota de plata pentru cat am consumat in 20 de ani.
    Toate guvernele au mintit intr-o masura mai mare sau mai mica.

    Eu nu stiu daca guvernul Boc a mintit sau nu, dar a dat dovada de iresponsabilitate crasa neindraznind sa faca ceea ce ar fi trebuit. S-a multumit sa se lamenteze de tampeniile facute de Tariceanu.

    Ceea ce ma ingrozeste pe mine este faptul ca nu constientizam ca TOTI ne aflam in momentul asta pe un vapor plin cu explozibili si ca e suficient ca cineva (sindicate, politicieni) sa genereze o scanteie si sarim cu TOTII in aer.
    Este necesara responsabilitate, luciditate din partea mass-mediei si a clasei politice.
    In caz contrar primii maturati de pe harta vor fi politicienii, ca se numesc Basescu, Ponta sau Antonescu.
    Dar, poate, ca o explozie ne-ar face bine pana la urma.
    Stiu si eu?

    krasnaia vodka
    2010-05-07 10:02:06 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 9

    Buna dimineataaa si bine ai venit! :D
    Atit pentru acum.

    Florina
    2010-05-07 10:02:06 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 10

    Corectura: “guvernul liberal a mintit”, asta a spus Isarescu. In ceeea ce priveste situatia actuala, trebuia odata sa rupem pisica in doua, insa tare mi-e teama ca la cat de inconstienti sunt functionarii publici, vor face mare deranj in tara, ceea ce ne va adanci in rahat inca cativa ani.

  • 11

    @Traian. Bunica mea are pensie de 350 RON. Chiar crezi ca e diferita situatia cu 250 RON? Tot va trebui sa o ajutam. Pe de alta parte, daca crestea cota unica la 20% eu pierdeam mult mai mult decit acei 50 ROn ai ei. La fel si la salariul celorlalti dein familie. In final pe familie iesim mai bine asa. Sigur, nu suntem bugetari. Mie personal mi-au scazut veniturile cu peste 25% fata de cit luam inainte de criza. Si asta deja de un an jumate. N-am fost pe strazi sa fac greva…

  • 12

    Ah ok, sa experimentam putin pe pielea lor. Am inteles. Victime colaterale ale celor 16 luni de consumat banii FMI pentru realegerea marinareasca. Apropos de “mici” , uimeste-ma cu o suma pe care o crezi decenta ca pensie dar dupa ce studiezi cat e pensia medie in Grecia.Thx.

  • 13

    ca suntem in rahat o stiam de mult. problema este cum iesim, sau daca mai vrem sa iesim. sunt foarte curios cum vor actiona in perioada imediat urmatoare faimosii lideri de sindicat, cei care apar pe la toate posturile tv. masura reducerilor anuntate era de preferat cresterii fiscalitatii, din toate puncele de vedere. problema este cand se va decide statul roman sa lupte pe bune impotriva evaziunii fiscale si a contrabandei.daca toti cei abilitati prin lege sa lupte impotriva evaziunii si-ar face treaba corect poate s-ar mai aduna ceva la buget.

  • 14

    Exista si varianta nr 3. pentru iesirea din criza …Inca o revolutie..!!!!

    un roman revoltat
    2010-05-07 10:08:38 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 15

    ai dreptate laura cernahoschi, nu se va intimpla nimic pentru ca avem nevoie de toti bugetarii. cei angajati cu pile, cei pensionabili, cei “in plus” sau nu mai exista sau sint putini per ansamblu.

    ce este de facut este simplificarea functionarii statului. avem prea multe legi, prea multe reglementari, statul se baga in mult prea multe chestii si de aici necesarul mare de bugetari (de 2…3 ori mai multi bugetari decit in vest….).

    ca sa se reduca cheltuielile statului ar trebui schimbari legislative majore iar asta nu se poate face nici peste noapte si nici cu base la cotro…..

    atunci ce se va intimpla, totusi? pai as zice ca nu vom mai merge in grecia ca va veni grecia la noi….sau base o sa-si ia catrafusele si o sa plece sa ne lase…. avem totusi destui oameni capabili in tara asta…..

    dorinteodor
    2010-05-07 10:09:33 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 16

    @krasnaia vodka, @florina Multumesc
    @Traian “sa experimentam pe pielea lor” – serios, stai sa vedem despre ce e vorba. Azi esti foarte melodramatic.

    Laura Cernahoschi
    2010-05-07 10:10:49 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 17

    @attila:
    350 Ron- cati ani de munca are bunica ta?

    mihaela
    2010-05-07 10:14:24 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 18

    @) un roman revoltat

    Ca sa ce?
    S-o facem si pe aia zob?
    sa fim seriosi, nicio revolutie din lume nu ne va schimba. Poate doar o revolutie a mentalitatii.
    abia peste doua generatii putem spera sa se schimbe ceva.
    suntem prea lasi, prea poeti, incapabili sa intelegem ca ar trebui de exemplu sa muncim mai mult, sa avem cel putin doua joburi, precum cei din occident, ca sa traim.
    dar vai, noi ne nastem poeti, traim functionari si murim pensionari.
    astea-s coordonatele intre care ne miscam.

    krasnaia vodka
    2010-05-07 10:16:17 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 19

    Bravo Laura. Asa este.

    Chiar ne intrebam pe unde mai esti…

    Romania e in dezastru datorita escrocilor si infractorilor care conduc aceasta tara. E incapacitate de plata.

  • 20

    Corect! Lamurirea a facut-o clar purtatorul de cuvant al BNR in timp ce RTV se isteriza ca “guvernul BOC a mintit”… tine profesionalism sa recunosti o dezinformare si sa o si corectezi… mai ales ca comentariul d-vs e focusat pe BOC(nu-l simpatizez, nu va ingrijorati!)

  • 21

    @krasnaia vodka: Totul pina la explozie. Serios, sunt de acord cu tot ce-ati zis pina la explozie. Fara gaz pe foc ca ne ia aghiuta.

    Laura,
    Faza cu guvernul care a mintit e, se pare, discutabila. Adica nu e clar care guvern, unii zic ca Tariceanu. Isarescu nu a precizat.
    Am cam obosit ieri pe tema asta dar o mai zic odata: cel mai important lucru e ca presedintele si guvernatorul sunt pe aceeasi pagina.
    Si panica indusa de tv-uri si indemnul la diverse n-ar face decit mult mai rau. Asta vrem?

    Florina
    2010-05-07 10:25:56 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 22

    @klaus: Bravo!

    Florina
    2010-05-07 10:27:47 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 23

    @un roman revoltat: Nu, zau? Si rasar bani din pamint dupa aia?

    Florina
    2010-05-07 10:28:43 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 24

    Apropo de mentalitate

    un fragment din Conu Leonida fata cu reactiunea
    (…)
    LEONIDA (asemenea): Aşa zău!… Ei! mai dă-mi încă unul ca el, şi până mâine seara, — nu-mi trebuie mai mult, — să-ţi fac republică… (cu regret.) Da’ nu e! Da’ o să-mi zici că cu încetul se face oţetul, ori că mai rabdă, că n-a intrat zilele-n sac. (cu tărie) D-apoi bine, frate, până când tot rabdă azi, rabdă mâine ? că nu mai merge, domnule, s-a săturat poporul de tiranie, trebuie republică!

    EFIMIŢA: Adică, zău, bobocule, de! eu, cu mintea ca de femeie, pardon să te-ntreb şi eu un lucru: ce procopseală ar fi şi cu republica?

    LEONIDA (minunat de-aşa întrebare): Ei! bravos! ş-asta-i bună! Cum, ce procopseală? Vezi asta-i vorba: cap ai, minte ce-ţi mai trebuie? Apoi, închipuieşte-ţi dumneata numai un condei, stăi să-ţi spui: mai întâi şi-întâi că dacă e republică, nu mai plăteşte niminea bir…

    EFIMIŢA: Zău?

    LEONIDA: Zău… Al doilea că fieştecare cetăţean ia câte o leafă bună pe lună, toţi într-o egalitate.

    EFIMIŢA: Parol?

    LEONIDA: Parol… Par egzamplu, eu…

    EFIMIŢA: Pe lângă pensie ?

    LEONIDA: Vezi bine; pensia e başca, o am după legea veche, e dreptul meu; mai ales când e republică, dreptul e sfânt: republica este garanţiunea tuturor drepturilor.

    EFIMIŢA (cu toată aprobarea): Aşa da.

    LEONIDA: Şi al treilea, că se face şi lege de murături.

    EFIMIŢA: Cum lege de murături ?

    LEONIDA: Adicătele că nimini să nu mai aibă drept să-şi plătească datoriile.
    (…)
    Se recunoaste cineva?

    ateul lui Dumnezeu
    2010-05-07 10:30:32 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 25

    de asta Romania e o tara de c…t si asa va ramane, pt ca are oameni de asemena calitate, care in momentul in care nu sunt afecati direct nu le pasa!
    dar te-ai gandit tu, marea scula de jurnalist ,ce ar face o familie de 2 medici de ex? sau o familie de 2 pensionari?
    nu, ca nu te intereseaza atata timp cat nu ti-e afectat buzunarul propriu

  • 26

    Ca-n ro la nimeni. De 20 de ani acelasi balci. Unii incearca sa faca bine, altii spun ca de fapt vor sa faca rau, lupta asta pt putere, este de-a dreptul dusa intre persoane incapabile. Imi amintesc prin ‘90-91, unii spuneau ca tre sa se pastreze CAP-urile, altii ca nu este corect, ca tre sa se dea pamantul la oameni, rezultatul, Ro nu mai are agricultura. Cu fa bricile invers, unii spunea ca sa nu le vindem pe 2 lei altii ca tre sa lle privatizam, rez acum nu mai avem mai nimic din industria din ‘89, si ex ar si ffff multe. Eu intreb de ce oare nu reusim sa intelegem din aceste multe ex pe care le am trait ca asa nu se mai poate. ca tre sa vedem noi alegatorii cum stau lucrurile si sa incercam sa-i facem pe guvernanti sa le aplice. Acum se vb de reducerea salariilor bugetarilor, unii spun ca tre altii se plang ca or sa moara de foame. Eu am plecat in ‘99 cand in Ro se murea cu adevarat de foame, acum deja totul este mult mai bine,

    un roman din italia
    2010-05-07 10:32:42 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 27

    Draga laura, cind vorbise isarescu despre “guvernul a mintit” se referea la perioada 2007-2008, cind vozganian se planifica ca vom ajunge cu bugetul la 39% din PIB in 2 ani. De ce nu facem ai aceste precizari? Ai itrat aseara unul de la BNR sa faca aceasta precizare, numai ca prietenu’ Dumitrescu aproape ca nu l-a lasat sa vorbeasca. De ce mintim poporul Domnisoara? Din interes sau din … nestiinta?

    bogdan
    2010-05-07 10:36:58 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 28

    @) klaus

    Atata vreme cat multi politicieni se afla in spatele contrabandistilor, iar evaziunea fiscala este tolerata tocmai in folosul politicienilor, greu de sperat.
    Apropo, mai exista Garda financiara?
    ANAF-ul mai are treaba si cu altcineva in afara de cluburile de fotbal?
    PS_ ANAF-ul ar trebui sa fie transformat, pe modelul IRS american, intr-o politie fiscala cu dreptul de a aresta si trimite in judecata rapida.

    krasnaia vodka
    2010-05-07 10:37:00 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 29

    @dana: buzunarul meu a fost afectat inca de anul trecut. De-aia am foarte multe colaborari in foarte multe parti. ASta e, in sectorul privat te adaptezi, daca nu vrei sa mori. In privinta medicilor, din nou zic: sa asteptam sa vedem cum anume se va pune in aplicare masura anuntata si dupa aia sa ne apucam de bocit.

    Laura Cernahoschi
    2010-05-07 10:41:16 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 30

    Domnisoara . dumneavostra suntenti intre cei care sunteti direct responsabili pentru dezastru asta ! Oare cine era trup si suflet cu Basescu ??? E macar acum timpul sa taceti . De chiar nu aveti deloc bunsimt ! Oare de ce nu ma mir ?

    Monica Popa
    2010-05-07 10:41:39 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 31

    @bogdan: cam tarzie precizarea cu guvernul Tariceanu…ia vedeti aici: capital.ro/arti../

    Laura Cernahoschi
    2010-05-07 10:42:08 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 32

    @Laura Cernahoschi: Am scris o replică pentru o “persoană femenină”(nu sunt misogin,ci din contra;femenist)şi nu înţeleg că numai femeiile au intervenţii la care trebuie să replic cu acelaşi text.{@alexandra.Dacă eşti tânără să nu vorbeşti despre pensii că, nu ştii despre ce vorbeşti! Voi sunteţi,mă refer la degeneraţia voastră care aţi reuşit s-o duceţi conceptul de statalitate în derizoriu.Lumea nu începe cu Tăriceanu,acest sistem de pensii a fost stabilit în anii ‘60.Atunci raportul de salarii a fost 1 / 6, iar pensiile au fost stabilite în funcţie de acest raport.Noi în dezbaterile de atunci am ridicat glasul pentru a se stabilii pensie echitabilă între categorii socio-profesionale şi păstrarea în fonduri fixe şi rulante pentru a se menţine puterea de cumpărare.Voi, degeneraţia voastră, după Revoluţie aţi făcut-o praf.Toate fondurile fixe şi rulante l-aţi devalorizat şi l-aţi vândut,din aceste fonduri au ieşit “oamenii de afaceri de succes”şi “pricepuţii bancheri” ai degeneraţiei voastre}Voi nu puteţi înţelege că,actualii pensionari au plătit cu vârf şi îndesat pensia,fondurile au fost depuse în bănci,combinate, adică în infrastructură, care şi acuma aduc bani.Problema este că acele mijloace fixe şi mobile au fost tâlhărite, nu este vina actualilor pensionari.Vina actualilor pensionari este că, am creat o generaţie care nu se poate incadra (pe scara evoluţiei) in specia umană ci in specia primatelor.Şi primatele au sentimente de compasiune faţă de cei care au fost…..

    prea curios
    2010-05-07 10:42:11 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 33

    @Laura Cernahoschi: Sunt surprins ca nu am auzit pe nici-unul din criticii masurilor anuntate de PM Basescu cu demascarea hotiei in cazul pensiilor! In anul 2005 guvernul Tariceanu ,conf. promisiunilor de campanie, a facut re-evaluarea contributiei la pensie si deci a adus pensile la valorile corecte conform contributiei individuale . Este vorba de pensiile din sistemul de CASS. In aceste conditii reducerea punctului de pensie este un furt pe fata pentru cei care au o pensie din BANII LOR! Masura se poate aplica cel mult la pensiile din sisteme speciale care sunt subventionate prin legi speciale,dar si la acestea trebuie sa se aswtepte noua lege a pensilor.
    Pe total ori este hotie ori e praf in ochi,ambele specifice regimului basescian!

    Arthur
    2010-05-07 10:43:08 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 34

    …cu perje sau turcesc?

  • 35

    In sectorul privat s-au taiat drastic salarii si au fost dati afara oameni (si nu numai din cauza forfetarului, vorbesc de firme care inainte chiar mergeau bine si fara pile) de anul trecut. I-ati auzit tipind, i-ati vazut protestind? Le-a pasat bugetarilor de ei? De ce se face scandal numai cind e vorba de bugetari? Ca sectorul privat tine economia in circa, ala produce, bugetyarul consuma. Daca nu produce privatul de unde vreti sa consume bugetarul? Iaca de la FMI. Tot pe spatele privatului.
    Intrebari?

    Florina
    2010-05-07 10:49:29 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 36

    @serasttto turcesc, ca e vorba de boc :D

    Laura Cernahoschi
    2010-05-07 10:50:39 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 37

    @Florina Da, am eu o intrebare: daca se marea TVA, dupa ce noua, la privat, ne-au taiat salariile sau ne-au dat afara, atunci ce dracu ne mai faceam?

    Laura Cernahoschi
    2010-05-07 10:51:38 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 38

    Putzina prudentza cand te aventurezi – si emotzional! – intr-un teren pe care nu-l prea cunosti nu strica, Cernahoschi. Daca un salt de cca 0.5% la leu e coborare “brusca”, euroiul de la 1.35 USD la 1.26 USD intr-o saptamana, cum e? Acolo e buba mare, a Europei intregi, deci si a noastra.
    In rest,ia citeste aici:
    “Productia industriala (serie bruta) a crescut in primul trimestru al anului cu 4,1% comparativ cu perioada similara a anului trecut, pe fondul majorarii productiei in sectorul utilitatilor si in industria prelucratoare, potrivit datelor Institutului National de Statistica (INS).
    In primul trimestru, productia industriala a fost mai mare cu 4,1% fata de aceeasi perioada din 2009, datorita cresterilor inregistrate de productia si furnizarea de energie electrica si termica, gaze, apa calda si aer conditionat (+13,5%) si de industria prelucratoare (+4,0%). Industria extractiva a scazut cu 12,4%.”

    Asta arata ca Basescu a nimerit (sau a ales?) momentul potrivit ca sa fortzeze inevitabila reforma, caci in cateva luni, daca productzia creste in continuare, se vor putea urca cate putzin, catinel-catinel, pensiile in primul rand, caci aici e tragedia unor oameni mai putzin vinovatzi (exceptzie cei pensionatzi pe motiv de boli fictive, cam un milion din pacate, caci hotzi vor fi de-a pururi pe meleagurile mioritice).

    comentator
    2010-05-07 10:53:07 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 39

    E adevărat ! E oficial ! Pînă acum nu a fost (oficial!) dar tot în rahat eram…

  • 40

    Ce pare sa nu se inteleaga la toata halimaua cauzata de declaratia lui Popeye Kakanarul e ca toata treaba suna ca o declinare a responsabilitatii guvernului ptr. cele ce se intampla, si mai clar de atit, o declinare a competentei de-a rezolva altfel situatia. Voua ce va zice asta? Mie cam multe… E ca si cum ai spune ca nu vrei sa platesti pentru un geam spart de tine cu buna-stinta.

  • 41

    “Faza cu guvernul care a mintit e, se pare, discutabila. Adica nu e clar care guvern, unii zic ca Tariceanu. Isarescu nu a precizat.”

    Ce boc,basescu,tariceanu,nastase,vacaroiu etc. De fapt Isarescu a vrut sa spuna ca burebista a mintit,asta doar cu conditiia sa nu fi preluat si el mostenirea grea de la altcineva inaintea lui pe care eu nu il stiu.
    Cit de orb trebuie sa fii sa negi evidenta.

  • 42

    @Laura Cernahoschi: Exact aia se intimpla, din pacate. Ne lua dracu pe toti.
    Acum mai e o sansa, daca se sustine sectorul privat.
    Chiar, cind s-au dat oameni afara din presa, cine v-a luat apararea, cine a plins pentru voi? V-au bagat pe toti in aceeasi oala, vinduti, manipulatori si altele si au ris minzeste.

    Florina
    2010-05-07 11:14:11 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 43

    @Laura Cernahoschi: vezi sa nu te impiedici cand alergi intre doua “colaborari”!

    digital
    2010-05-07 11:14:46 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 44

    @Monica Popa: Cunosti cumva programul lui Geoana de iesire din criza? Avea vreunul? Sau aducea banmi de-acasa? Da’ cu gaura de la partid de 8 mil.euro ce ziceti?

    Florina
    2010-05-07 11:20:01 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 45

    daca FMI dicteaza si conduce indirect(prin BASE)ce dracu mai au rost boii astia din guvern in frunte cu boc?!ce fac ei si pentru ce sunt platiti?!

    ca simpli executanti??

    putea sa puna inlocul lor niste oameni normali.
    oricum cateva ministere chiar nu au obiectul muncii.

    digital
    2010-05-07 11:20:14 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 46

    @ Laura Cerhanovski : Cam vulgar titlul , nu puteai sa nu foosesti termeni gen “rahat”, nu ?
    Iti place sa fii la moda , te simti bine printre coprofili.

  • 47

    @andy- cind nu ai nimic de zis, te iei de fond, nu? Dar poate esti si tu in categoria celor pe care ii doare, ca inca cineva care posteaza comentarii idioate pe Vox. Cum, ce sa te doara? Uite, asta: mahmurintrefant../

  • 48

    Cum la pensii nu se poate taia? Introdusa Pensia de austeritate de maxim 10 milioane sau 15 cit se ajunge din fondul de pensii.Solutia este MUNCA.Munca in agricultura trebuie reinventata.Avem prea multi asistati social.

  • 49

    @vip: tu ai putea munci in agricultura,asa macar o zi,de exemplu la prasit porumb.ia spune -ne cum ai presta ,mai vipule!

    digital
    2010-05-07 11:50:06 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 50

    De un an jumatate, masuri anticriza pe inversul celor din Franta, Germania. Economia neagra/subterana si evaziunea fiscala nu sunt atacate, deoarece nu s-au umplut “gaurile” create in campanie (si mai vine una anul acesta). Fonduri nerambusabile nu se atrag, pentru ca nu sunt de viitor in acumularile la partid (lovesc in licitatii, mafia drumurilor etc). Cheltuieli nejustificate “la varf”. Distrugerea firmelor (Pogea/Boc) si a locurilor de munca isi spun, acum, cuvantul. Investitorii pleaca de mult timp. Ati votat, …dracul v-a luat.

  • 51

    daa , totul este un mare rahat . Basescu a facut exact ca la alegerile prezidentiale , i-a ascuns la spatele lui pe boc, videanu, berceanu , udrea care sunt invizibili de cateva luni si, iasa EL marele ZEUS si anunta masurile de rahat . ceva corect a zis si Base , de ce beneficiaza bucurestenii de subventii la caldura si apa calda ????

    shampang
    2010-05-07 12:03:16 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 52

    vip

    Behai de “destept” ce esti.Trebuie reinventata munca. Tu citi ani de munca ai stimabile?Stii ce-i munca?Pensionarii din tara au iesit la pensie dupa minimum 30 ani de munca. Este de ajuns? Eu sit convins ca tu nu ai virsta comparativ cu cit a muncit in viata un pensionar. Uita-te in jurul tau si ai sa vezi ca 95% din ce exista sint construite de pensionarii de azi pe care tu in nesimtirea ta ii trimeti la munca. Tu ce ai facut de cind muncesti? Ce ramine in urma ta. Deocamdata nimic si nici nu cred ca o sa ramina ceva dupa cum “munciti” voi azi, deci ar fi mai bine sa dai dovada de mai mul bun simt. Si care este vina celui care dupa o viata de munca acum este batjocorit cind i se ia din banii lui pe care ia depus cit timp a muncit? Deci nu primeste nimic moca,isi cere BANII LUI inapoi.Nesimtitu-le. Trimete-ti bunicii si parintii tai la munca.

  • 53

    Foarte ilustrativ, pentru situatia in care ne aflam, mi se pare interviul cu Florin Constantiniu, din care am ales un fragment.

    “(…)principalul vinovat de aceasta situatie este insusi poporul roman! El ilustreaza perfect observatia ca “un popor de oi naste un guvern de lupi”. Spiritul de demisie, pasivitatea, resemnarea romanilor, au permis clasei politice sa-si bata joc, nepedepsita, de tara. Lipsit de spirit civic, poporul roman nu a fost capabil, in acesti 20 de ani, sa traga la raspundere clasa politica sau sa “tempereze” setea ei de inavutire. Pe roman nu-l intereseaza situatia generala. Daca prin fin, nas, cumnat, amic etc., si-a rezolvat pasul lui, restul duca-se stim noi unde! Mostenirea multiseculara a lui hatar si bacsis a ramas atotputernica. Cum sa indrepti o tara , cand cetatenii ei se gandesc fiecare la sine si nu la binele comun!?”

    krasnaia vodka
    2010-05-07 12:16:20 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 54

    @krasnaia vodka Hm, asa e, mentalitatea de “ne descurcam”, ca si inainte de 89

    Laura Cernahoschi
    2010-05-07 12:39:13 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 55

    @Laura :) bun venit!ce să-i faci,asta-i realitatea…
    cineva trebuia s-o facă şi pe asta.cale de mijloc nu mai e demult. :)

    val_one
    2010-05-07 12:46:16 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 56

    @Laura Cernahoschi: nu crezi ca ar fi binevenit un update in care sa specifici si la care guvern mincinos s-a referit domnul Isarescu?
    Asta doar asa, ca sa nu poti fi acuzata si tu de dezinformare, asa cum o fac, cu buna stiinta, irealitatea tv si sora ei mai mica, irealitatea.net

  • 57

    Laura cu ce te ocupi atat de productiv?…blogosfere si scrieri de text pe site-uri in scopuri inutile….nu meriti platita pt nimic.

    20 de ani de consum.????? CE MA’….boul de rand …a platit orice…si un fir de pantrujel..nu arunca dume retarde cu scop psihotic de perceptie….ne doare in cot de aparatele voastre politice..si administrative….noi nu am consumat…noi am tras in plug si am platit zilnic adaosurile porcilor si taxele feudale la stapani.

    Politica e ca la poker….FMI a ajuns sa ia ultimul pot din Romania iar jucatorii romani sunt invizibili.

    Daca desfiintzam politica si religia …avem o sansa…daca nu crapam in nepasare.

  • 58

    @krasnaia vodka: e cel mai usor lucru sa dai vina pe popor.oare de unde face parte acest constantiniu?!sau el sta in tribuna si face observatii.

    v-ati intrebat de ce conducatorii inseala premeditat buna credinta a celor care ii voteaza.mai mult,daca propovaduiesc binele si drepteatea atunci cand incearca sa se catere la putere,ar trebui sa aiba bunul simt al omului de rand si sa-l respecte pe acesta din urma, nu sa-l jupoaie cu zambetul cinic pe buze(cum a facut ieri asa zisul presedinte al tuturor romanilor).

    explodati de bun simt ce aveti!
    asa cum poporul acesta este natang sau prost,sau cum oti vrea voi sa-i spuneti,va da sansa sa-l criticati si huliti din postura superioara pe care v-o arogati de la sine putere.

    macar voi ar trebui sa va cereti scuze acestui popor,asa
    prost,necivilizat si naiv,cum credeti voi ca este.

    mai competentilor si performantilor ce sunteti!!

    digital
    2010-05-07 13:06:25 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 59

    Solutia unica de pe mapamond este simpla ca formulare:

    Desfiintzarea banilor

    Rasplatire strict din punct de vedere al pregatirii individuale (la sange daca se poate)

    Reeducarea escrocilor si retarzilor

    Desfiintzarea ideii de proprietate

    Interzicerea vanzarii de :apa, radio, telefonie si gaze care sunt ale mamii natura….nu a “proprietatilor pungashilor detinatori de sclavi “liberi”

    Desfiintzarea televiziunilor

    Desfiintzarea avocaturii (este ilogic sa “aperi” un criminal)

    Desfiintzarea a tot ceea ce inseamna publicitate…TOT…SHIFT DELETE din societate.

    “economia” sa fie redefinita ca fiind “metode” de conservare si regenerare ,procesare,inbunatatire de resurse.

    La anul si lamulti ani…..ce faceti voi aici pe site-uri,TV…realitate in general este demn de injosire a inteligentei.

  • 60

    Stiti ca in Romania functioneaza aproape 17000 de biserici platite din banii vostrii???Stiti ca in medie apar 200 de biserici pe an?? Stiti ca nr. scolilor,creselor,gradinitelor,universitatilor a scazut de la 28303(in 1990) pana la 8221 adica zilnic(statistic) dispar 3 scoli pe zi???Stiti ca numarul de paturi din spitale a scazut de la 207000(in 1990) la 137984??Adica anual mai dispare un spital!!!Stiti ca fata de 1990 numarul fortelor de ordine/represiune(politie,politie comunitara,jandarmi) a crescut de 5 ori??Stiti ca primariile si prefecturile sunt suprapopulate de personal in timp ce la ITM-uri sau AJOFM-uri stai cate 2-3 ore la cozi din cauza lipsei de personal??Stiti ca in loc ca pruncii vostrii sa invete psihologie,economie,stiinte,meserii ei invata religie???Peste 10000 de “profesori” de religie paraziteaza sistemul!!!Stiti ca 3 milioane si jumatate de hectare de pamant agricol stau necultivate???Daca stiti nu va mai mirati de ce muriti de foame!!!

    Creator
    2010-05-07 13:14:33 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 61

    am si eu o intrebare simpla adresata locuitorilor din Bucuresti: este corect ca apa calda si caldura sa fie subventionata de catre stat pt. voi ?? si de ce ??

    shampang
    2010-05-07 13:36:41 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 62

    Neoficial : Guvernul Boc munceste intens pentru aderarea Romaniei la comunitatea PRIIGS.

    Vad ca unii se dau de ceasul mortii sa explice ca Isarescu s-a referit la alt guvern mincinos. Nu zau? Boc o fi spus adevarul si numai adevarul.

    Intr-un an si jumatate a reusit doar sa faca un referat scris frumos despre masurile de austeritate pe timp de criza si pe care l-a citit(cu dictie) la conferintele de presa.

  • 63

    @Laura Cernahoschi:

    Fatoooo! Tu chiar nu vrei sa mai si gresesti?

    P.S. Daca as mai adauga ce mai stiu, as zice ca titlul e … prea bland!

    Pitzi_A
    2010-05-07 13:41:45 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 64

    @creator , toti romanii stiu ca … din pacate trebuie sa mai treaca 50 de ani sa constientizeze aceste fapte

    shampang
    2010-05-07 13:44:23 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 65

    @shampang: Eu nu stiu sa ma subventioneze careva cu ceva. Cred ca te referi la cei care stau la bloc. Eu daca nu platesc o luna gazul,apa sau electricitatea am pus-o de fericire.Daca nu-mi curat trotuarul din fata casei imi iau si amenda pe cand pe aia de la bloc ii doare fix in fund si nici macar acolo!

    Creator
    2010-05-07 13:47:05 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 66

    Bine ai venit Laura.Sper ca tarcatul tau a dus-o bine in lipsa ta.Referitor la titlu,cred ca te-ai inselat.Am fost intotdeauna in rahat dar nu ne-am dat seama,pentruca ne-am obisnuit cu mirosul ,inca din vremuri stravechi.Acum am intrat si cu nasul si este greu de respirat.Toate guvernele din ‘90 incoace au fost neprofesioniste,lipsite de viziune si au promovat o politica economica”originala”(diletanta?).Nu avem agricultura,industrie,finante,dar avem cocalari peste tot,ne plac produsele fitoase,si multa filozofie(?).Toti stim sa dam vina pe altii si cerem solutii de la altii dar nu suntem in stare sa punem in practica nimic.Vorbe si iar vorbe.Hai sa mai vorbim niste discutii!

    sase sase
    2010-05-07 14:21:55 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 67

    @Laura Cernahoschi: Felicitari pentru retinerea de a nu comenta apocaliptic o masura de principiu (reducerea cheltuielilor cu pensiile si salariile cu 15 / 25%), inaplicabila in forma actuala a legislatiei si fara a se face publice detaliile. Este o masura macroeconomica convenita cu FMI si obligatorie (nu poti cumpara mereu marfa de 100 lei, daca nu ai in buzunar decit 80 lei).
    Pentru a fi aplicate efectiv reducerile de cheltuieli, legislatia aferenta masurilor de austeritate trebuie sa fie aprobata de parlament, asa incit corul bocitoarelor s-a pus pe plins prea devreme, asa cum i-a plins pe beneficiarii veniturilor “nesimtite” cind Boc a anuntat, foarte timid (si demagogic in final), intentia de a le taia (de fapt prin legile “unitare” de salarizare si pensionare n-a rezolvat nimic, a pierdut un an si miliardele imprumutate de la FMI si a marit procentul de reducere necesar acum).

    Adrian R.
    2010-05-07 14:30:49 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 68

    @sase sase: Tarcatul a dus-o chiar prea bine in lipsa mea :) Cat despre guverne, atata vreme cat se spune ca cel mai bun a fost cel al lui Nastase…. :(

    Laura Cernahoschi
    2010-05-07 14:32:35 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 69

    laura, … daca toti iti plac tarcatii n’ai te pot ajuta cu o tarcata de doua luni? … sa faci o pereche frumusica … :)

    viorel
    2010-05-07 14:45:07 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 70

    @viorel: sorry, dar am depasit deja capacitatea de cazare pentru tarcati :(

    Laura Cernahoschi
    2010-05-07 14:54:25 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 71

    ” Cat despre guverne, atata vreme cat se spune ca cel mai bun a fost cel al lui Nastase….”

    Fata draga se vede ca esti blonda.Stii sa citesti cifre?sau la scoala se secu nu va invatat decit culcat-sculat,drepti?Pentru cultura ta generala perioada 2001-2008 a fost cea mai buna perioada dpv economic. Cifrele “vorbeste”.smarkArtimetica nu are culoare politica 1+1=2.Altfel fac doar in mintea securistului sef al tau dupa trei sticle de Wisky.

  • 72

    @Florina:

    “@Monica Popa: Cunosti cumva programul lui Geoana de iesire din criza?”
    Dar tu Florina, se poate sa fi fost si mai penibila de-atat? Dupa chestia de ieri cu betivanul presedinte doar asta poti sa scrii? Despre Crin nimic? Chiar ca nu mai e nimic de adaugat.

    El Dorado
    2010-05-07 17:18:17 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 73

    @Laura Cernahoschi: Off topic
    Inteleg ca brelocul a fost superalintat in lipsa. I-a lipsit mina forte, asa-i?

    Florina
    2010-05-07 17:23:07 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 74

    @Laura Cernahoschi:
    “Stai sa vedem cum se va aplica masura. Ma indoiesc ca se va taia de la cei cu pensii mici.”
    Si in ceasul al 12 lea, tot portocalie sunteti. Cred ca mai bine va prind discutiile despre “tarcati”.
    Indata ce a anuntat ca si din ajutorul de somaj se va taia, credeti ca va fi ocolit vreun pensionar?
    Lucrez in strainatate si contribui la fondul de pensii in Romania, pt ca lucrez la negru. Ma credeti ca acum stau la indoiala daca sa mai contribui sau nu? Dupa cum respecta astia pensionarii…

    El Dorado
    2010-05-07 17:28:56 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 75

    Problema pensiilor e vazuta de voi jurnalistii din pdv statistic.Si ganditi corect dar din pdv statistic.Cazurile reale dramatice in R, sunt multe.Pina nu te lovesti direct sau indirect de un astfel de caz ,esti “rezonabil(a)”in aprecieri.Cand esti implicat direct ,se poate zice ca ai vazut pe dracu’.Statistica iti face o medie intre salariile celor multi si saraci si celor putini si bogati.

    vasile_ no_ 5
    2010-05-07 21:13:53 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 76

    jongleria cu procentele e fatalitate curata! numa’ eu stiu cum am dat inapoi la fe.me.i datoria esterna de v’am rupt coastele de foame si v’am incaerat! propun iesprimarea lor lor dupa modelul scorului din sportul alb: 15%, 30% si respectiv 40%. c’asa e’n, tenis! era sa gresesc o litera! ptiu, diable!! hai noroc si i’auzi ceva, sa uiti de toate:
    youtube.com/wat../
    si inca una, de criza si amor:
    youtube.com/wat../

    nicolae cenusescu
    2010-05-07 21:14:48 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 77

    Bugetul Presedintiei urmeaza sa fie 40.688.000 de lei, comparativ cu 33.074.000 de lei, cat a fost executat anul trecut. Cheltuielile de personal vor fi mai mari cu 11,4 la suta decat in 2009, ajungand la12.500.000 de lei, iar cele cu bunurile si serviciile se vor dubla practic, ajungand la 25.2852.000 de lei, reprezentand o majorare cu 49,7 la suta. Sumele alocate salariilor vor spori cu 13,5 la suta, ajungand la 10.174.000 de lei, scrie Gandul.

    Vor creste salariile de baza, cu 16 la suta, fiind desfiintate salariile de merit, indemnizatiile de conducere vor fi mai mari cu aproape 8 la suta, la fel ca si sporul de vechime, mai mare cu 9 la suta. Cresterea-record – 117 la suta – este la capitolul sporuri pentru conditii de munca, pentru care s-au alocat 100.000 de lei. Nu se mai platesc orele suplimentare, dar fondul de premiere este mai mare cu 5 la suta decat anul trecut, iar primele de vacanta sunt si ele mai mari cu 14 la suta. Cititi mai mult pe gandul.info../

Comentează


Pont: poti sa adaugi la comentariu fotografia ta sau o imagine care te reprezinta.
Nu trebuie decat sa introduci o adresa de e-mail valida aici si sa urmezi cativa pasi simpli.
Un film explicativ e disponibil aici


ATENTIE: Comentariul dumneavoastra poate aparea cu intarziere din cauza sistemului de cache.

Ce fac prietenii tăi pe Voxpublica

Ultimele comentarii

  • 1@Goth: lucrurile le vad cam asa: mai intai au fost pelasgii. mai vechi decat dacii, thracii, scitii, celtii, mai vechi chiar si decat sumerienii. au existat intr-o zona unde aveau ajutor din partea naturii:...
  • 2Declarația lui Balaban-Grăjdan: "Motivul pentru care ... să zic ... conștiința m-a obligat să fac acest lucru este pentru că se împlinesc 150 de ani de cînd Alexandru Ioan Cuza a înființat această structură...
  • 3@Alin Fumurescu: Aștept cu interes părerea dvs. despre demiterea lui Vladimir Tismaneanu și Ioan Stanomir de la conducerea Institutului pentru Cercetarea Crimelor Comunismului, dar și despre retragerea...
  • 4@tamara's nephew 55 - "Precum te arata si numele,prostu’ pana nu-i fudul,nu este prost destul!" In RO prenumele Ioan este cel mai frecvent prenume pentru etnicii romani. Diminutive pentru Ioan/Ion: Ionel,Ionut,Nelu....
  • 5Domnule Rogozanu, cu totul offtopic mă întreb dacă ați putea face o anchetă asemănătoare și asupra dosarului ”Trofeul calității”. Cu siguranță sunteți la curent cu noile evoluții ale dosarului: ISC s-a...
  • 6@tamara’s nephew: Mai onanist portocaliu,tu nu-ntelegi ca esti prost?Nu intelegi ca esti BUFONUL de pe Vox?eu intru aici sa ma mai distrez,sa rad de voi,de proastele de udrea si anastase,de voi talmacenii...
alex mazilu Andrei Plesu antonescu aur Becali blaga blog Blogviu interviu Boc Bucuresti calatorie candidatura catalin voicu cercetare cianura cluj concert crin criza CTP Curtea Constitutionala demisie Dinu Patriciu EBA economie Elena Basescu experiment Facebook FMI fotbal humanitas Iliescu instantanee intelectuali internet Istodor Johannis kelemen hunor Liiceanu manipulare Media Mihai Goţiu motiune Năstase obama o fraza o poza ortodoxie parlament Parlamentul European pd-l PE Plesu Polirom presedintie protest radu duda Realitatea TV reforma riscograma romani romania rosia Roşia Montana salarii securitate Senat sindicate sondaj sorin oprescu steaua SUA Tariceanu tiff TRU TVR UBB uichendist.ro Vanghelie Vasile Blaga

© 2009 VoxPublica.ro, o marca F5 Realitatea-Catavencu. Toate drepturile rezervate.

Strategy & Technology: PUBLYO
Marketing & Sales: Q2M
Comandati acum o campanie publicitara pe acest site!