RSS Feed

E Vosganian un scriitor foarte bun sau “doar” un scriitor onorabil?

vezi toate articolele de
06 Feb 2010 la 14:36 28 comentarii 1500 vizualizari.

Eu am ales a doua variantă, aia de scriitor “doar” onorabil  într-o recenzie pentru Suplimentul de cultură, din care reproduc cîteva fragmente. “Cartea şoaptelor” e ok, mărturie ficţionalizată, strategie generatoare de efecte literare notabile, dar şi de frustrări. De aici pînă la ridicarea ei în slăvi e totuşi cale lungă: cu atîta glorie întru slava lui Vosganian mi-am adus aminte că locuiesc în provincie…

Ce avem? O carte numită „Cartea şoaptelor”. Sub titlu scrie mare „roman”. O poveste care amalgamează document şi ficţiune, tragedie, traume, efecte narative. Toate bucăţile, de la evocarea vechiului Focşani, pînă la convoaiele morţii ale armenilor din Antalia (din 1895-1915) sînt reunite de o particularitate: sînt invocaţi eroi şi martori care au trecut prin România sau care au avut legături cu familia autorului.

Încep de la observaţia foarte corectă a unui critic: „Atât autorul, cât şi comentatorii săi, mizează însă explicit pe rotunjimea artistică (de „carte”) a poveştilor prezentate. Or, dacă în primul caz, folosirea efectelor literare ca mijloace e firească (retorica în slujba mesajului, spre stârnirea impresiei), cel de-al doilea caz riscă să exemplifice confuzia până la empatie a criteriilor de valorizare.” (Adriana Stan, pe blogul Cultura). Aici e cheia neliniştii mele: nu deranjează cînd o carte îşi cîştigă extra-estetic notorietatea. Confuzia se ridică însă ameninţătoare atunci cînd este preamărit „din punct de vedere estetic” dimensiuni care ies complet din paradigma respectivă. Din păcate, nu pot formula atît de atent cum o face autoarea excelentei recenzii citate. Dar atunci cînd avem o non-ficţiune sau o semi-nonficţiune sau un roman care cîştigă prin document şi impact emoţional trebuie să-l judecăm mai ales în această logică. Altfel, riscăm să comitem un păcat mortal: judecăm frumoasele întorsături de frază prin care autorul descrie episoade dintr-un genocid.

Aici stă, de altfel, şi marele pariu al lui Vosganian care adaptează, de fapt, o formulă bine verificată: aceea de a relata o traumă imposibil de prins în cuvinte prin filtrul inocenţei, de această dată perspectiva e a copilului care ascultă la gura sobei poveştile bunicilor. Două dimensiuni narative se deschid brusc. Pe de o parte, un adult extrem de liric care identifică documente, surse şi care chiar filozofează (uneori şi recenzează) pe marginea propriei cărţi şi, de cealaltă parte o voce inocentă (copilul-narator chiar e o umbră complet disipată, e vorba mai ales de o voce „familială”) care relatează sec ce a auzit. Aici se dă lupta, aici se confruntă reuşita şi eşecul lui Vosganian. Ce ţine de dimensiunea maturului nostalgic şi liric ratează cu măreţie diletantă şi „pohezie” în exces ramele unor povestiri, biografii de personaje memorabile. Literatura dulceagă e foarte prezentă în carte: „zahărul candel  semăna cu bucăţile de cristal din candelabrul cel mare al bisericii aremeneşti. (…) Pachetele cu napolitane foşneau între degete ca frunzele uscate. (…) Jeleurile crănţăneau între dinţi cu izul lor de anotimpuri amestecate”. Sau, una dintre meditaţiile asupra cărţii: „Cartea şoaptelor şi-ar păstra toate înţelesurile. (…) De fapt, Cartea şoaptelor în miezul ei, rămîne aceeaşi pentru orice timp, ca un coral de Johann Sebastian Bach, ca o poartă îngustă prin care oamenii trec, aplecîndu-se ori strîngîndu-se unii în alţii.” Acolo unde imaginea e reuşită păcătuieşte prin ceva megalomanie. Alteori, autorul e pisălog, presează tot timpul cu dorinţa de a poetiza, de a descrie absolut totul în cheia autoimpusă  „patinei” documentelor. Parcă ar vrea să dea forţat efectul „sepia” tuturor imaginilor pe care le descrie.

Un episod care mi-a ridicat ceva semne de întrebare în legătură cu alegerile prozatorului Vosganian este cel de la Suraia – Vadu Roşca. Istoric, faptele sînt cam aşa: ţăranii se unesc şi luptă împotriva comuniştilor care vroiau să-i bage cu forţa în CAP, se lasă cu arestări, cu omoruri, cu venirea lui Ceauşescu care îi anchetează sîngeros pe capii revoltei. Vosganian respectă datele, dar adaugă scene precum o sărbătoare ţărănească pe care o încing ţăranii, o horă simbolică, după ce îi închiseseră în şcoală pe „îndrumătorii” comunişti şi nu aruncaseră cu nici un bolovan pentru că biserica şi şcoala sînt foarte respectate la ţară (mi-a tot venit în minte ferocitatea lui Rebreanu, maestrul „psihologiei maselor ţărăneşti”, în astfel de pasaje şi ce-ar fi zis de revolta-horă a lui Vosganian). Totul se petrece într-o stranie linişte şi voie bună. Iar apoi, a doua zi, ţăranii aşteaptă resemnaţi venirea autorităţilor.

În text apar la un moment dat nişte mărturii. Autorul precizează că le-a luat în 2005 de la supravieţuitori sau de la oameni care ştiu povestea de la părinţii lor. Declaraţiile sînt clar poetizate, „aranjate” literar, sînt prea multe urme stilistice. Evident, vocea martorului cutremură, dar nu se poate să nu ne întrebăm care e totuşi strategia relatării şi pînă unde merge ea? Intervenţia bruscă a unui narator care pare dotat cu reportofon, care apoi poetizează, după ce idilizează oricum, o luptă tragică? Nu pot să n-o citesc cu scepticism, nu-mi place să mă las şatajat emoţional şi tematic, oricît de bine intenţionat ar fi fost autorul.

Reuşita cărţii vine din înfiriparea „vocii de familie”, de comunitate. Asta e cartea şoaptelor. Autorul ne furnizează cu dorinţa sa nespusă, de a ne face să nu greşim sensul interpretării, sensul şoaptelor ca pe „cartea învinşilor”, cartea celor care nu fac istoria. Frumos, dar eu aş prefera să adaug în definirea şoaptelor, şuşoteala, chiar bîrfa de familie, tot traficul acela de informaţie, mit, frici, demnitate care este asigurat de marea reţea a comunităţii: asta îi iese lui Vosganian de minune. E exemplară scena căsătoriei bunicului Garabet cu bunica Arşaluis, fericire periclitată doar de scurta fugă a bărbatului doar ca să-şi ia rămas bun civilizat de la amanta bulgăroaică. Evident, nu aici stă greutatea cărţii, ci în partea documentară a cărţii: multe personaje memorabile, armeni fugiţi sau scăpaţi de urgie cu destine de-a dreptul incredibile. Aşa este povestea lui Armen Garo, cel care a făcut o listă de vinovaţi pentru ucidere şi deportări în masă şi a înfiinţat „divizia” de răzbunători Nemesis; din aceeaşi galerie a răzbunătorilor: Misak Torlakian; iar povestea „regelui tutunului” din România, Levon Zohrab, e dintre cele mai bune. Sînt scene de descriere a marşurilor morţii prin Turcia începutului de secol care impresionează, care ies din logica vreunei judecăţi literare. Aici, autorul a riscat o alegere: să îmbine documentul cu literatură, tragedia dincolo de cuvinte cu nişte „cuvinte potrivite”. Alegerea lui, citiţi şi judecaţi. Numai n-o faceţi „estetic”.

Şi acum lucrurile simple: „Cartea şoaptelor” este despre armeni şi despre ce au suferit. Lucruri prea puţin ştiute. După o astfel de carte, sigur nu-mi va scăpa nici un volum de istorie despre ce s-a întîmplat atunci. Vosganian şi-a făcut datoria, din acest punct de vedere. A scos cumva din obsesia pentru românismul etnic măcar pentru cîteva luni critica literară – armenii sînt istoria României, şi încă o bucată extrem de interesantă. Unde a riscat Vosganian a fost pe planul literar. Tonul şi schemele literare propuse pentru expunerea teribilelor întîmplări ale armenilor pot crea totuşi disconfort prin ultra-estetism. Scriitorii contemporani aleg de obicei căi ceva mai modeste, dar mult mai eficiente pentru a-şi informa cititorii. M-aş gîndi doar la Jeffrey Eugenides, cu un excelent început documentat la romanul său „Middlesex”, despre fuga grecilor din Turcia. Şi, apoi, ar mai fi exemplul Elif Shafak, care explică prin intermediul literaturii încurcatele efecte şi dificultăţi de comunicare pe care genocidul îl produce încă în noile generaţii de armeni şi de turci, după 100 de ani. Vosganian intră poetizînd intens în chestiune şi reuşeşte să trimită valuri de căldură familială către cititori – atmosfera Focşanilor  de acum mai bine de jumătate de veac este fabuloasă (îi mulţumesc, doar e şi oraşul meu). În alte bucăţi ale cărţii, literaturizarea în exces a unui trecut traumatic sau a ramelor istoriilor cu pricina poate nedumeri.

Post to Twitter Post to Delicious Post to Facebook Post to StumbleUpon

 

28 comments
  • 1

    multumesc; m-ai facut curios; de unde se poate cumpara cartea?

  • 2

    Am citit-o.

    Intr-adevar, din punct de vedere al criticii literare cartea nu a primit inca certificarea de capodopera, si poate nici nu o va primi.

    Insa din punct de vedere a cititorului, este una din cartile “obligatorii” de citit ale perioadei actuale.

    mac gregor
    2010-02-06 15:14:38 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 3

    @Zorin

    a aparut anul trecut, asa ca inca mai ai sanse sa o gasesti in librarii.

    mac gregor
    2010-02-06 15:15:48 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 4

    @crogozanu
    c’mon ! vosganian nu este sriitor. E drept ca nu este nici finantzist si in genere nu este nimic din ceea ce impersonifica.
    Formula cu nararea unei drame, politizarea cu mijloace artistice, se utilizeaza frecvent..tot asa cum se foloseste si tehnica reducerii la tabloid in media; asta e din cauza comercialului preponderent, dar si pentru ca s-a observat ca se cistiga mai multe premii si notorietate cu..politica si victimizarea..decit cu talentul si inspiratia literara…

    ..o sa treaca! toate trec.

    …moda politicienilor talentati la compunere a trecut si ea.

  • 5

    @ rogozanu
    pe scurt, ti-a mai placut vreo carte a unui scriitor roman de dupa 89?

    mac gregor
    2010-02-06 15:38:35 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 6

    Ciudat, acum o ora am terminat cartea. La inceput m-am apropiat cu teama de “soaptele” d-lui Vosganian dar apoi m-au facut sa tresar.Nu prea le am cu estetica din punct de vedere al criticii literare, stiu doar atat, mi-a placut al-naibii de mult.

    Adinel
    2010-02-06 15:49:05 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 7

    Sa-i dau m… cu picamaru ! Sa asteptati voi sa-mi pierd vremea cu bazaconiile unui venetic care a contribuit din plin la distrugerea Romaniei in ultimii 20 de ani . Auzi sa-i mai citesc si porcariile martafoiului ! Doamne mare e gadina ta !

    gheorghe
    2010-02-06 17:01:49 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 8

    @Ami salutare! ushurel, mai incet. sa nu se vada ca te-ai enervat(nici mie nu-mi iese intotdeauna :) ) zi si tu ca-n radio, o singura chestie. ai sa vezi ca in scurt timp iti iese din prima. subiect, predicat, complement circumstantial de care vrei tu :) nu neaparat in ordinea asta. dupa aia incet incet si doar daca e nevoie, te extinzi in argument. (daca n-as sti ca ai de unde, nu ti-as mai zice nimica.) intai punct okit- punct lovit. dupa ce ai prins-o p-asta poti trece si la bombardament masiv pe zona pe care o alegi :) evident nimanui nu-i reuseste de fiecare data, dar asta conteaza mai putin

  • 9

    Pentru cine a citit „Cele 40 de zile de pe Mussa Dagh“, de David Kherdian,e greu sa se pronunte asupra valorii unui autor care si-si experimenteaza oarece inspiratie epica,dupa ce a fost foarte activ pe taramul politicii.Onorabil,e un adjectiv generos pentru onorabilul Vosganian.Trimiterea la Kherdian nu e de loc gratuita.

    val_one
    2010-02-06 17:41:34 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 10

    mcgregor- ba chiar si anul trecut mi-au placut vreo doua. spor la cautat pe blogul meu:)

    crogozanu
    2010-02-06 18:09:21 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 11

    E pe lista, inca n-am apucat s-o citesc, dar o sa ma mai gindesc, daca zici ca nu se ridica la nivelul scheciului din Nekrotitanium pe care l-ai citat zilele trecute.

    t.o.bobe
    2010-02-06 18:13:08 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 12

    O mica corectura: este vorba de Anatolia nu Antalia.
    Fara a fi o capodopera, cartea e remarcabila (poate prin ceea ce ar trebui sa aiba mai putin un roman: lirism…)
    Pentru cei interesati de subiect, va recomand cu multa caldura o carte care intra de asta data in categoria capodoperelor: “Cele patruzeci de zile de pe Musa Dagh” de Franz Werfel, aparuta in colectia Romanul Secolului XX (Editura Univers) acum vreo 30 de ani, dar sigur o gasiti la anticariate sau pe trotuar la Universitate

    ionutb
    2010-02-06 18:53:11 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 13

    @val_one: nu e Kherdian, stimate domn, e Franz Werfel. Mai informeaza-te.

  • 14

    Un Mare fals. Un neica-nimeni plagiator. Sa fim seriosi.
    Vosganian nu are nicio treaba cu inteligenta, cu arta scrisului. Este doar un politruc in cautare de imagine cu orice pret.

    Asta a debitat panarama acum ceva timp:

    “Era pe când nu s-a zărit,
    Acum îl vezi, şi nu e.”

  • 15

    Io zic ca trebuie citit tocmai ce nu recomanda Rogozanu.
    E un exercitiu benefic.

    Cănuţă
    2010-02-06 19:31:50 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 16

    Ami, dragă, no offence, dar mi se pare cam… hazardată concluzia ta: ”vosganian nu este sriitor”.
    Uite, recunosc, la asta nu m-am gândit: care-i scriitor şi care ba? şi cine decide???

    Daca_nu_nu
    2010-02-06 19:48:42 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 17

    Pun pariu ca toti bagatorii de seama ai pdl-ului care-si dau pe aici cu parerea Vosganian nu-i scriitor nu prea au pus mana pe-o carte, ca si seful lor. Poate doar pe cartea de alegator, pe cartea funciara sau pe cartile de joc, la septic. De, scoala Eba, incultura crasa, dar cu atitudine.
    Baieti, incercati cu “De ce-o iubim pe Udrea”, ca “Levantul” e pentru ala mare.

    erikson
    2010-02-06 20:13:05 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 18

    @) All

    Mai intii ca Vosganian era scriitor cu multi ani inainte de a deveni politruc. Era un scriitor onorabil. Insa, cu acest roman, cred ca a facut pasul spre a fi un scriitor foarte bun. Acum, sa vedem cit il tin puterile.

    Ca amesteca fictiunea cu documentul, ca “estetizeaz”, eventual, marturii e foarte putin relevant. Singurul lucru care conteaza este la ce ajunge, ce iese din asta sio, in opinia mea, iese o carte foarte buna. In rest, critica mai mult sau mai putin literara!

  • 19

    @ganea:
    Ai citit cartea? Si daca ai citit-o, poti sa ne spui ce carte plagiaza?Capsomanule!

  • 20

    As mai adauga cateva lucruri:
    - intrebarea din titlu a domnului Rogozanu cerea impresii despre o carte; de aceea mi se pare o conditie preexistenta oricarui comentariu citirea cartii;
    - cineva comenta sceptic despre cartile bune de dupa ‘89. Eu constat in ultimii ani chiar o adevarata efervescenta: nume ca Filip Florian sau Florina Ilis garanteaza deja pentru calitatea lecturi; la fel si Ioana Parvulescu; un scris savuros si inteligent gasiti la Vasile Ernu; ba exista si o frenezie a reeditarilor de literatura romaneasca buna: de pilda, cui ii plac romanele balzaciene nu va rata “Cronica de familie” a lui Petru Dumitriu (dar nu luati in seama pe Petru Popescu – este si a fost in totdeauna doar un produs de marketing); exista chiar un scriitor care practica exercitiul original al rescrierii romanelor sale:Daniel Banulescu care si-a rescris romanul sau “Te pup in fund conducator iubit” (nu, personajul principal nu este Dan Tapalaga) acum sub titlul “Fugi din viaţa ta, revoltătoare şi slută, în cartea mea”.
    Nu imi luati in nume de rau acest comentariu;l-am scris pentru ca stiu ca cititul ca si muzica au nevoie de o minima orientare in teren. De asemenea, selectia este pur personala si subiectiva si foarte incompleta.

    ionutb
    2010-02-06 20:59:25 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 21

    @erikson: Acesti “gica-contra” mereu au ceva de comentat, tot timpul sunt impotriva ideii celorlalti. C.Rogozanu scrie despre scriitorul Vosganian, dar ei sunt ancorati in politica si alegeri.

    El Dorado
    2010-02-06 22:09:07 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 22

    Am citit Cartea soaptelor si mi-a placut.Pot spune ca m-am intrebat ce cauta Vosganian in politica daca poate scrie atat de bine.Poate nu este romanul secolului sau al anului,dar te tine cu sufletul la gura sa afli ce se intampla cu armenii.Am citi si Midllesex al lui Eugenides si am citit-o si pe Elif Shafak,Bastarda Istambulului parca,si intr-adevar sunt romane mai alerte. Cartea soapelor am sintit-o facand parte din autor mai mult decat orice alt roman despre popoare pribege.Nu pot face recenzii ca dv,dar cartea place si este destul de buna

    serbanm
    2010-02-06 22:17:31 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 23

    Mai bine ramanea un contabil-scriitor decat sa ajunga ministru de Finante.

  • 24

    @Daca_nu_nu:
    sory, sir !
    tipul este prin formatie predominant economist si politician; ar fi fost un foarte talentat actor de teatru dramatic..poate chiar si este-desi nu profeseaza.

    (un scriitor mai mare ar fi fost si un politcian mai detsoinic..in fine, unii sunt plurivalenti- talentati in toate cele)

    uitasem- este vice la USR ..desigur, chestiune de talent literar si recunoastere din partea cnfratilor :)

    despre carte – opinii care mi se par pertinente si…frumos spuse. :

    revistacultura.../

    “”"Economist, politician, vicepresedinte al USR, armean de frunte, poet si prozator ocazional si de suflet, Varujan Vosganian a rupt anul acesta gura targului literar, bifand un consens mai rar intalnit de critica si de public. Marea sensibilitate a sistemului nostru literar pentru ”continut”, ca si deficitul de „poveste”, carora cei mai multi prozatori recenti ii raspund prin schite minore ale sociologiei imediate, au inspirat un val de aprecieri estetice direct antrenate de valoarea morala a volumului in cauza. Nu numai ca, strict etnic, proiectul restitutiv al lui Vosganian e singular prin amploarea sa in spatiul romanesc, dar, mai ales, cumuleaza energii de patos si drama a caror carenta i s-a imputat, printre randuri, literaturii contemporane.”"”
    ….
    “”Literar, cartea e mai mica decat povestile pe care le spune. Iar ca document uman e, desigur, dincolo de critica. “”"

  • 25

    Scriitor bandit, sau altfel spus un mic Marx. Banditilieros ceao,pa, Che!

  • 26

    Cei care nu au citit romanul, sau cei care amesteca politicul cu literatura, le-as sugera sa se abtina. Sufar cumplit cand vad ca grobienii asalteaza forumurile si se baga in seama cu vocabularul lor de mahala. Cititi cateva recenzii, daca nu sunteti in stare sa cititi “Cartea soaptelor”. Voi sunteti criticii criticilor? Mi-e rusine cu astfel de creaturi, dar mai mult mi-e mila. Da-le Doamne minte!
    carteasoaptelor../

    liberalism
    2010-02-08 13:05:54 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 27

    @liberalism: – e citata mai sus o recenzie profesionista din revistaculturala ..in care se fac observatii .

  • 28

    [...] here: E Vosganian un scriitor foarte bun sau “doar” un scriitor onorabil? Send to Facebook Trimite şi prietenilor tăi acest [...]

Comentează


Pont: poti sa adaugi la comentariu fotografia ta sau o imagine care te reprezinta.
Nu trebuie decat sa introduci o adresa de e-mail valida aici si sa urmezi cativa pasi simpli.
Un film explicativ e disponibil aici


ATENTIE: Comentariul dumneavoastra poate aparea cu intarziere din cauza sistemului de cache.

RSS Postari

Ce fac prietenii tăi pe Voxpublica

Ultimele comentarii

alegeri alex mazilu antonescu aur basescu Becali blaga blog Blogviu interviu BNR Boc BOR campanie candidatura catalin voicu cluj concert cristian preda criticatac criza CTP Curtea Constitutionala demisie Dinu Patriciu EBA economie Elena Basescu Elena Udrea experiment Facebook film FMI fotbal guvern humanitas Iliescu instantanee internet Istodor Johannis kelemen hunor Liiceanu Media Mihai Goţiu motiune Năstase obama o fraza o poza ortodoxie Parlamentul European pd-l PDL Plesu pnl Polirom ponta protest psd radu duda riscograma rmgc romani romania rosia Roşia Montana salarii securitate sondaj steaua SUA Tariceanu tiff TRU TVR uichendist.ro usl Vanghelie Vasile Blaga Videanu

© 2009 VoxPublica.ro, o marca F5 Realitatea-Catavencu. Toate drepturile rezervate.

Strategy & Technology: PUBLYO
Marketing & Sales: Q2M
Comandati acum o campanie publicitara pe acest site!