RSS Feed

Educația lui Cioloș

vezi toate articolele de
23 Nov 2015 la 00:07 comenteaza acum 1294 vizualizari.

Locul educației în strategia guvernului este, firește, 10 din 10; în preambulul programului de guvernare se precizează: „Mutarea accentului în actul educaţional de pe transmiterea de informaţie pe crearea de competenţe pentru viaţă și reducerea sarcinilor birocratice care apasă pe cadrul didactic”. Scopuri nobile, prevăzute, la nivel scriptic, în programe de acum 10-15 ani, în practică însă mai puțin aplicate. Frapează însă menținerea, la nivelul programului, a unor elemente de limbă de lemn, precum denumirea de cadru didactic, ce vine dintr-o epocă în care existau cadre și politici de cadre, în care lumea era alcătuită din Școli de Cadre ce dădeau cadre de nădejde sau cadre de inspecție și control. Un element constant al limbii de lemn este utilizarea alternativă a limbii române, atât în varianta ei „de internet” (fără diacritice), cât și în cea literară, așa cum se vede din acest program de guvernare.

Dar acestea sunt detalii, contează mai degrabă conținutul, nu forma. Poate.

Dintre cele cinci liniuțe al Educației, una mi se pare semnificativă: „ Inițierea reformei curriculare pe toate componentele ei, astfel încât conţinutul educaţional să corespundă cu cerinţele de pe piaţa muncii şi ale societăţii digitale”. Dincolo de faptul că educația nu înseamnă exclusiv asigurarea de materie primă pentru o piață a muncii, ci și formarea unor competențe socio-umaniste (civice, artistice), ignorate la nivel declarativ de programul de față, mai importantă este „Inițierea reformei curriculare pe toate componentele ei”. O promisiune de schimbare de curriculum, absolut necesară (și promisiunea, și schimbarea), și în special către deschiderea spre lumea de azi. O să iau cazul disciplinei limba și literatura română, care are o încremenire de cel puțin 50 de ani, ca și cum, în ultima jumătate de secol și mai bine, nu a mai existat viață literară, totul terminându-se în mod apocaliptic. Fac astfel o trimitere directă la examenul de bacalaureat, ce se află de ani buni într-o situație penibilă, nu doar pentru disciplina „româna”, ci și pentru limbile străine sau informatica, unde există trei tipuri de calificative la proba orală: mediu, avansat și experimentat. Toată lumea știe cel puțin „mediu”, promovarea fiind identică, în fond, cu simpla prezență a unui candidat.

Că nu se dorește schimbarea, la „română” cel puțin, se vede și din subiectele propuse recent (acu vreo săptămînă) ca model pentru bacaluareatul din vara 2016: Maria Banuș, Adrian Maniu, Mihail Sadoveanu sau, la alegere, un „text narativ” scris între 1960 și 1980 (de parcă ar conta când a fost scris, nu valorile și atitudinile textului). Concepte strâmte pentru o lume diversă; când subiectul spune „text narativ”, e clar că vrea un roman sau o nuvelă-ceva, deși sub această formă poate intra aproape orice discurs literar.

Din cele câteva declarații ale noului ministru a promis că vor continua reformele curriculare care se vor aplica, pentru clasa a IX-a, pentru copiii din 2017. Deci vizat este bacalaureatul din 2020/2021, așa cum declarat și anteriorul ministru al educației. Se poate vorbi mai degrabă de continuitate între guverne, cel puțin la prima vedere a politicilor educației.

De acea repun aici o Scrisoare deschisă adresată ministrului educației: există o literatură română contemporană care trebuie să intre de urgență în programă; și mă refer în primul rând la literatura scrisă după anii 2000. Sau poate ar fi mai bine să trăim într-un trecut indeterminat, de preferință predecembrist?

Post to Twitter Post to Delicious Post to Facebook Post to StumbleUpon

 

Comentează


Pont: poti sa adaugi la comentariu fotografia ta sau o imagine care te reprezinta.
Nu trebuie decat sa introduci o adresa de e-mail valida aici si sa urmezi cativa pasi simpli.
Un film explicativ e disponibil aici


ATENTIE: Comentariul dumneavoastra poate aparea cu intarziere din cauza sistemului de cache.

RSS Postari
Scriu de mai multă vreme despre avangardă și modernism în literatura română & europeană, despre care am publicat articole & studii, punctate în 2007 de un doctorat cum laude la Universitatea din București
» citeste biografia

Vezi aici episoadele din seria BOOKFACE!

Ce fac prietenii tăi pe Voxpublica

© 2009 VoxPublica.ro, o marca F5 Realitatea-Catavencu. Toate drepturile rezervate.

Strategy & Technology: PUBLYO
Marketing & Sales: Q2M
Comandati acum o campanie publicitara pe acest site!