RSS Feed

Emil Boc mai are o demisie de scris

vezi toate articolele de
06 Feb la 23:01 23 comentarii 1648 vizualizari.

În loc să bea şampania eliberării de griji, fostul premier Emil Boc se îmbată cu apă rece. “Sunt convins că vom recupera din voturi şi vom ajunge la procentul din 2008″, a spus acesta, luni seara la postul public de televiziune.

La sfârşitul zilei, la sfârşitul săptămânii, la finele lunii, Emil Boc mai are o demisie de scris. Aceea din fruntea PDL. Nu e o alegere uşoară, în condiţiile în care premierul demisionat ar putea fi tentat (şi ar trebui să o facă) să ţină partidul aproape de guvern, încercând să nu cedeze cererilor de măriri de pensii şi salarii venite de la liderii partidului.

Numai că departe de bunele-i intenţii – de care l-am mai putea suspecta la finalul zilei, sau poate nu – Emil Boc nu e o locomotivă. Nu e omul capabil să redea încrederea electoratului într-un partid de care etichetetele “corupţie”, “aroganţă” s-au lipit precum de PSD odată. Nu poţi face asta când încrederea populaţiei în tine e sub 10%. După trei ani de guvernare, Emil Boc e o ruină. Iar dacă vrea cândva să renască, Clujul poate fi refugiul perfect.

PDL are nevoie însă de un alt preşedinte, de alţi miniştri, lideri, primari pentru a respira. PDL de fapt are nevoie de un alt partid. Şi nu, Teodor Baconschi nu e o variantă. Ci doar sinucidere asistată. Să înceapă jocurile!

Post to Twitter Post to Delicious Post to Facebook Post to StumbleUpon

 


23 comments
  • 1

    da`, cum se spune in popol, acum ca Boc este Istorie, ce te mai foote grija de el?

    notarul de serviciu
    2012-02-06 23:13:01 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 2

    Cat a avut PDL in 2008? 33%. Fac pariu ca in 2012 va lua 28-30%, deci un procent foarte bun dupa 3 ani in care a fost bombardat (de foarte multe ori ) pe nedrept.
    Si va spun de ce : la alegerile locale, USL va lua in jur de 40 %, legea avantajeaza clar primarii in exercitiu, mai puneti si primarii din unpr, si veti ajunge la concluzia ca alegerile locale vor demobiliza si mai mult opozitia.
    De aici si graba cu anticipatele cat mai aproape de locale.

    Craiovean
    2012-02-06 23:30:24 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 3

    youtube.com/wat../

    Liicheanu si Plescu
    2012-02-07 00:05:57 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 4

    Nu te mai consuma degeaba, nu-i pasa nimanui de boc si nici de PDL. Dupa caderea lui Basescu PDL e istorie, nici macar in parlament nu vor mai intra. Si nici un partid nu va risca sa-i oploseasca, ura impotriva lor este atat de mare incat oricine se incurca cu ei pierde alegerile.

    geme vaxpulica de basisti trepanati
    2012-02-07 01:30:48 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 5

    scrisoare deschisa

    Un român care şi-a luat lumea în cap îi răspunde unui politician fanfaron

    Scrisoare deschisă către un senator şi către toată lumea
    1 decembrie. Scrisoare deschisă către dl. senator Viorel Badea.
    Am primit ieri, pe grupul yahoo romaniansinedinburgh, o scrisoare din partea d-lui senator Viorel Badea, care s-a gîndit să mă felicite cu ocazia, cică, „Zilei românilor de pretutindeni”. Dau mai jos scrisoarea d-lui senator, urmată de răspunsul meu, pentru că, nu-i așa, nu se cuvine să te heretisească omul, iar tu să nu-i întorci amabilităţile…
    1 decembrie.
    Dragi români de pretutindeni,
    Cu prilejul „Zilei românilor de pretutindeni” vă adresez vouă, românilor din lumea întreagă, calde felicitări, precum şi îndemnul de a păstra în suflet spiritul, cultura şi limba românească. Doresc să vă felicit şi să vă mulţumesc pentru contribuţia pe care o aduceţi la dezvoltarea comunităţilor şi a ţărilor în care vă aflaţi, precum şi pentru păstrarea şi afirmarea valorilor şi tradiţiilor româneşti. Din Australia până în America de Nord, din Europa şi până în Asia, românii au ridicat pe podiumurile sportului de performanţă drapelul naţional al României, au dus la cele mai prestigioase universităţi frumosul grai românesc şi excelează în orice domeniu activează, făcând cinste ţării natale.
    Trebuie să ne amintim că suntem români în fiecare zi dăruită nouă de Dumnezeu şi să păstrăm vii în inimile noastre cuvintele lui M. Sadoveanu: „Patriotismul nu înseamnă ura împotriva altor neamuri, ci datorie către neamul nostru; nu înseamnă pretenţia că suntem cel mai vrednic popor din lume, ci îndemnul să devenim un popor vrednic.”
    Doresc să vă felicit, de asemenea, şi cu ocazia „Zilei Naţionale a României”. Avem datoria de a păstra vie şi a cinsti amintirea celor ce au luptat pentru unitatea şi libertatea poporului, precum şi de a privi spre viitor cu optimismul, curajul şi încrederea cu care au făcut-o şi strămoşii noştri, de la cei căzuţi pe câmpul de luptă, până la cei care au pierit în inumanele închisori comuniste.
    Cu aceste ocazii, transmit românilor de pretutindeni cele mai bune gânduri şi urări de sănătate, fericire şi succes. Fie ca Dumnezeu să binecuvânteze România şi pe români, oriunde s-ar afla ei.
    La Mulţi Ani România!
    La Mulţi Ani români de pretutindeni!
    Birou Senatorial Viorel BadeaSenator Pentru romanii din Europa si Asia
    Membru al Delegatiei Permanente a Parlamentului Romaniei la APCE
    Presedinte al Comisiei pentru Romanii de Pretutindeni
    Tel/Fax: 0213101911badeaviorel.ro/../
    Dragă Domnule Senator Viorel Badea,
    Sînt și eu unul dintre „românii de pretutindeni” care au primit scrisoarea dumneavoastră cu ocazia, nu știam, „Zilei românilor de pretutindeni”. Vă mulțumesc pentru caldele urări și îndemnuri, chiar dacă, trebuie să mărturisesc, laudele dvs. sînt exagerate în ce mă privește pe mine, unul din românii de pretutindeni cărora vă adresați. Nu am adus nici o „contribuție” comunității care a binevoit să mă primească (în afară de cîteva taxe), nu am afirmat prin nimic „valorile românești”, nu practic sport de performanță sub drapelul țării, iar singurul domeniu în care „excelez” deocamdată este livrarea de mîncare indiană la domiciliu, pentru că lucrez ca delivery driver la un restaurant dintr-un orășel scoțian.
    Alta ar fi fost însă situația dacă mi-ați fi scris, dvs. sau unul dintre numeroșii dvs. colegi din Parlament, acum șase luni, cînd încă nu eram un român „de pretutindeni”, ci un român de la mine de-acasă, mai exact din Iași.
    Aș fi putut să vă răspund că sînt cercetător științific la Universitatea Al. I. Cuza și că mă ocup de editarea Bibliei de la 1688, prima ediție critică a celei mai vechi Biblii românești (știați că sîntem ultimul neam din Europa care încă nu are prima sa Biblie într-o ediție critică?). M-aș fi mîndrit cu fetele mele, care practicau un sport de performanță sub drapelul țării, cum spuneți, și m-aș fi lăudat că am dus și eu puțin din „graiul țării” mele pe la Paris și Geneva, sau că mi-am petrecut șapte ani printre vechile manuscrise românești, primind pentru munca mea o summa cum laude. Dar nici dumneavostră nu mi-ați scris, nici eu nu v-am răspuns. Așa merg lucrurile, cum s-ar spune.
    Dar de ce îmi scrieți tocmai acum, cînd mi-am luat lumea în cap, împreună cu ai mei, și ne-am alăturat și noi „românilor de pretutindeni” care își caută pe aiurea dreptatea pe care nu au găsit-o în țară?
    Ca să îmi arătați că vă pasă?
    Dacă vă pasă atît de mult de „valorile și tradițiile românești”, de ce nu mi-ați scris, dvs. sau colegii dvs., pe cînd eram în țară? De ce nu m-ați întrebat cum ne descurcăm cu nouă milioane pe lună, eu și colegele mele, tineri doctori în filologie și slujbași ai culturii române pentru care suspinați acum? V-aș fi rugat atunci, dacă știam că vă interesează atît de mult istoria neamului, să faceți ceva pentru profesorul meu de istorie, care se stinge de boală pentru că din pensia sa nu-i ajung banii de medicamente. V-aș fi chemat la Iași să vedeți cum trăiește de pe o zi pe alta un antrenor de performanță, pentru care s-a cîntat imnul României la Berlin, și cum niște copii devotați se antrenează să devină campioni pe podelele roase și pline de cuie ale unei săli de sport care n-a prins încă o campanie electorală. V-aș fi dus prin oraș și v-aș fi arătat Filarmonica ieșeană, care de zece ani stă să se prăbușească sub schele, și Teatrul Național, mutat într-un cub de carton. Și la urma urmei, dacă tot invocați acum cuvintele lui Sadoveanu și îndemnul „să devenim un popor vrednic”, v-aș fi spus că de douăzeci de ani mă simt, în fiecare zi, mințit, furat și umilit în țara mea.
    Și că am obosit să devin „vrednic” printre șmecheri, canalii politice și „băieți deștepți”.
    Dar, repet, nici dvs. nu m-ați întrebat, nici eu nu v-am răspuns. Și atunci, de ce m-ați găsit tocmai acum?Domnule senator, e un cinism fără de margini să-i heretisiți pe emigranții români cu ocazia unei așa-zise „zile a românilor de pretutindeni”. Nu poate fi o sărbătoare o zi a românilor „de pretutindeni”, există doar o singură zi a românilor și a României din care găștile politice care s-au succedat ne-au împins, pe mine și pe alte milioane de compatrioți, să ne luăm lumea în cap, să ne lăsăm în urmă limba, părinții și prietenii și să ne căutăm pe aiurea pîinea și dreptatea. Ce sărbătoare vedeți în asta? Nu e nici o sărbătoare pentru familiile despărțite, pentru frații și prietenii lăsați în urmă, sau pentru acei „români de pretutindeni” ai căror copii s-au spînzurat în țară de dorul lor. Și, în general, nu există sărbători adevărate cînd te afli „pretutindeni”, ci doar acasă.
    Iertați-mă, dar nu am nevoie să-mi amintiți dvs. de „valorile românești”. Ocupați-vă de ele în țară, acolo unde „cultura și valorile românești” sînt lăsate în paragină. Și v-aș mai ruga ceva. Sînteți totuși un reprezentant al clasei politice românești. Aveți decența de a nu amesteca în gesturile dvs. electorale amintirea „celor ce au luptat pentru libertatea poporului”.
    În Franța am cunoscut un om care și-a pierdut o mînă în masacrul de la Otopeni, în decembrie ‘89. Lucrează acum ca magazioner la un depozit, din mila unor străini generoși. Vă asigur că omul acesta ar scuipa astăzi pe orice discurs politicianist în care sînt amintiți eroii din decembrie ‘89. Altfel, o duce bine (în curînd, îl veți putea vedea și auzi într-un documentar tv despre Revoluție, apropo, nu-i așa, de cei care „fac cinste țării natale”).
    La sfîrșit, aș vrea să vă asigur că nu mi-e rușine că sînt român. Așa mi-am învățat și fetele, să nu le fie rușine să spună de unde vin. Singurele momente în care mi-e rușine că-s român sînt atunci cînd politicienii îmi vorbesc despre România. În gura lor, România pute ca o hazna infestată, din care mă bucur că mi-am salvat copiii. Ca o măsură de igienă, ar fi prea mult dacă v-aș cere să păstraţi măcar distanța tăcerii?
    Ioan-Florin Florescu
    P.S-Cainele moare de batran si……..Boc a plecat si ce….Esti tu in masura asa apreciezi ca se schimba ceva?
    Macar el a avut taria sa-si”taie craca de sub picioare”
    sacrificand popularitatea si incercand sa ne scoata cat de cat la liman.Pai pot sa intreb si eu ca prostu”:
    -Gramada aia de “fier vechi” cum era catalogata industria Romaniei mostenita de la raposatu”,unde a disparut? Si cine a “ajutat-o” sa dispara?Aveti memoria scurta sau ce???Si daca nu o aveti inseamna ca sunteti aserviti,platiti sa va dati cu parerea si n-aveti nici un D-zeu.

    I.Bobaru
    2012-02-07 06:07:49 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 6

    Clujul nu e un refugiu perfect pnetru BOC; dupa 12 ani de Funar, Boc, Apostu, Clujul ar avea nevoie de un primar care sa se ocupe de el si sa-l scoata de pe harta “rusinii”; iar Boc la Rachitele ca sef de camin cultural ca acesta ii este nivelul

    adriana
    2012-02-07 07:04:26 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 7

    daca fraudeaza pdl ul ia 51 la suta!!daca nu reusesc sa fraudeze iau maxim 10 12 la suta!!sa fim seriosi taierea salarilor si pensilor si marirea tva vor atarna greuin campania electorala!!si aproape in orice familie gasim un membru ori pensionar ori bugeatar!!!!eu cred ca pdl a ajuns deja un pntcd atata ticalosie au avut in ei ca greu se poate uita!!!!

    araders
    2012-02-07 08:39:19 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 8

    @notarul de serviciu: boc nu e istorie!!!!are fapte penale pt care va trebuii sa fie tras la raspundere!!!prejudiciul creat romanilor e prea mare!!sa luam doar inchiderea spitalelor cati au iesit nenatural din sistem din lipsa lor!!!!!!?????apoi subminarea niveleului de trai al romanilor prin marirea tva!!!idiotul a recunoscut mai apoi ca a fost o greseala!!!ceausescu a fost impuscat pt mai putin decat a girat boc!!!!

    araders
    2012-02-07 08:42:55 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 9

    “boc nu e istorie!!!!are fapte penale pt care va trebuii sa ”

    biine, atuncii fa o pliingere la parchet, nu ne aburii pe blog.

  • 10

    @ de Parchet:

    intr-o zi merge unul la procuror si-i zice: dom’le, am venit sa depun o plingere la Parchet impotriva lui Basescu. Se uita procurorul la el vreo trei secunde dupa care cheama un mascat si-i zice:

    ia-l pe asta , du-l in camera cu parchet si lasa-l sa plinga. Daca nu-i vine, ajuta-l.

  • 11

    Ba,ziaristul Wc publica cu ce ai contribuit tu personal in economia tarii? Ati aparut ca ciupercile dupa ploaie in urma revolutiei si traiti din pomeni si minciuni.

  • 12

    @intre: POATE NE EXPLICI SI CARE I FAZA CU BANCUL TAU DE KKT CA ESTI PENIBIL CU ASA BANC!SUNT MILIOANE DE BANCURI CU BASESCU IN CARE E DESCRIS PERFECT CAT E DE TICALOS SECURIST SI MALEFIC CHIORU CU OCHII IN X!!

    araders
    2012-02-07 09:51:16 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 13

    @ion: INAINTE EXPLICA NE CONTRIBUTIA MHATII LA NEURONII TAI!!ADICA DE CE TE A FACUT ASA DE BOC SEC LA CAP!!!

    araders
    2012-02-07 09:52:12 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 14

    @I.Bobaru: D-le Bobaru ,individul asta a scris tuturor celor plecati ( alungati ) in bejenie din tara lor si v-a rugat sa-l ajutati in continuare sa-si desavarseasca opera inceputa de capetenia lor Traian Basescu ,opera de dezintegrare a statului roman .
    Ca orice comandant al unor trupe de ocupatie ,prima lui grija a fost sa decapiteze toate formele de organizare si reprezentare a cetatenilor teritoriului ocupat .A pus in locul lor indivizi frustrati ,vanitosi ,inpostori ,oameni capabili de orice .
    In scopul dominatiei totale a lasat institutiile de forta ale statului neplatite sadind in interiorul acestora frustrarea dezordinea si prin ele aceasta dezordine a fost extinsa la nivelul societatii.
    Pentru ca haosul sa fie total ,armata a fost ‘capacita’ cu “maresali” de mucava, cu recuzitieri imbracati in uniformele de carnaval . Ordonantele au devenit generali ,femeile de serviciu au devenit ministrii ,soferii au devenit consilieri guvernamentali,dactilografele au fost metamorfozate in directori .
    Cu o astfel de fauna la conducerea societatii si sectoarelor productive ,Romania a intrat in paralizie .Nu se mai produce nimic ,nu se mai face nimic ca lumea ! S-a trecut la imprumuturi pentru asigurarea multiplelor obligatii ale statului printre care si plata pensionarilor cu vechime integrala in munca ,dar si a celor mituiti prin pensionare anticipata ca sa nu protesteze cand le-au fost matrasite intreprinderile si locurile de munca.
    acum s-a trecut la vanzarea resurselor naturale ale taarii. Presedintele Romaniei a devenit samsarul de intreprinderi si bogatii naturale ale tarii .Incoltit de poporul flamand ,umilit si sfidat ,traian Basescu trimite mesaje disperate jivinelor di interior si din afara ca e dispus sa dea tot ,numai sa fie lasat la carma tarii . Ca-n Richard al III-lea ” Un cal !Regatul meu pentru un cal !”.
    Dupa ce “patrioti” romani au facut cadou concesiunea exploatarii petrolului si gazelor din Marea Neagra ,si acestia au ajuns in faza exploatatiei ,”marele patriot” Traian Basescu se straduie din rasputeri sa maximizeze profitul aceastor corporatii ,tripland pretul gazului catre populatia si firmele din tara .
    Ce popor si-ar infecta gloantele pe trupul unui astfel de patriot ? Cine ar pangari pamantul tarii cu un astfel de hoit ?
    Streangul era meritul tradatorilor si trupul lor era premiul pentru cainii credinciosi !

  • 15

    @Dan Duca: Etichetele de care vorbesti sunt puse de presa. Daca tu iti imaginezi ca tot ce se vede la televizor este gata inghitit de privitor te inseli. Pe de alta parte este bine ca toti cei “ramasi in urma” ca tine toaca mereu aceleasi idei. Se spune ca o minciuna repetata mereu este perceputa ca adevar, insa nu se spune ca acest lucru este valabil doar pentru retardati. Daca vrei sa te convingi este suficient sa privesti spre liderii USL care nici macar nu au nevoie de etichete.

  • 16

    va veni Sexy braileanca pe posta de presedinte PDL in alianta cu alta ……c_va adica elena udrea

    tiraspol66-news../

    PACEPA
    2012-02-07 10:26:31 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 17

    @araders
    bai norocosule,vrea Aura Vasile sa te “cunoasca”mai bine.
    Cica ii plac ”rivulutionarii’ care promit.Iar tu promiti sa nu faci Balaceanca de rusine.Keep walking!

    nepot mic
    2012-02-07 12:05:53 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 18

    @PACEPA
    serios?Da’ nu spuneai tu mai demult ca-ti place in PSD ca sunt gaini batrane si bune?Te-ai rasucit?

    nepot mic
    2012-02-07 12:07:14 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 19

    gata cu vorbaria : numacalca.ro

    Meritocratia Salveaza Romania
    2012-02-07 13:10:21 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 20

    @Craiovean: oi fi vreun oracol? in cercul larg in care ma invart in viata de zi cu zi nu e nimeni care sa simpatizeze cu pedelelul. si vorbesc aici de craiova care a fost fieful pedele, acum nu mai este pentru ca vine puternic unepereul. da, poate sa ia peste 20% insa doar pe cai la limita legii sau ilegale. asa da.
    postacii de aici tot incearca sa ii faca pe uselisti prosti, nu stiu sa guverneze, etc. hait! pedeleul i-a intrecut si la prostie si la hotie!

  • 21

    oricum blogurile au devenit de 2-3 ani neinteresante, tot felul de postaci care le stiu pe toate scriu pe orice blog de presa sau politic. asa ca sa traiti bine in cercul vostru stramt!

  • 22

    Gute Site! Dieser Beitrag ist interessant. Danke dafuer.

  • 23

    I pertained listed here in order to learn about one thing completely different than what I could. I treasure in order to absorb as considerable different information as achievable, this is the best component in relation to daily life. You contain a site as well, click on the link to come on by way of and view exactly what people become getting into.

Comentează


Pont: poti sa adaugi la comentariu fotografia ta sau o imagine care te reprezinta.
Nu trebuie decat sa introduci o adresa de e-mail valida aici si sa urmezi cativa pasi simpli.
Un film explicativ e disponibil aici


ATENTIE: Comentariul dumneavoastra poate aparea cu intarziere din cauza sistemului de cache.

RSS Postari pagina personala
Dan Duca, jurnalist realitatea.net
» citeste biografia

Ce fac prietenii tăi pe Voxpublica

Ultimele comentarii

alex mazilu Andrei Plesu antonescu aur Becali blaga blog Blogviu interviu Boc Bucuresti calatorie candidatura catalin voicu cercetare cianura cluj concert crin criza CTP Curtea Constitutionala demisie Dinu Patriciu EBA economie Elena Basescu experiment Facebook FMI fotbal humanitas Iliescu instantanee intelectuali internet Istodor Johannis kelemen hunor Liiceanu manipulare Media Mihai Goţiu motiune Năstase obama o fraza o poza ortodoxie parlament Parlamentul European pd-l PE Plesu Polirom presedintie protest radu duda Realitatea TV reforma riscograma romani romania rosia Roşia Montana salarii securitate Senat sindicate sondaj sorin oprescu steaua SUA Tariceanu tiff TRU TVR UBB uichendist.ro Vanghelie Vasile Blaga

© 2009 VoxPublica.ro, o marca F5 Realitatea-Catavencu. Toate drepturile rezervate.

Strategy & Technology: PUBLYO
Marketing & Sales: Q2M
Comandati acum o campanie publicitara pe acest site!