RSS Feed

Emil Boc și Kelemen Hunor, nici nu știți cât vă costă Roșia Montană. Banii lor nu fac cât voturile noastre

vezi toate articolele de
30 Jul 2011 la 19:33 51 comentarii 858 vizualizari.

Vară. Vacanțe. Relaxare. Probabil că acestea au fost motivele pentru care mânăriile din cazul Roșia Montană au fost împinse în această perioadă. Mizând pe o apatie a opiniei publice și a presei. Pentru calcularea cu anticipație a pașilor făcuți de RMGC stă o mărturie informală făcută de un jurnalist bulgar, care a documentat în urmă cu două luni cazul Roșia Montană. Și care a mărturisit că, în momentul în care a contactat oficialii RMGC a fost întrebat ”dacă nu și-ar putea amâna documentarea până după sfârșitul lui iulie”.

Dacă au mizat pe lehamitea verii, atunci și-au făcut calculele greșit. Reacția societății civile (arhitecți, Academia Română, ONG-uri, foruri științifice, opinie publică) a venit cu o promtitudine fără precedent pentru România. Și spun asta după 18 ani de presă, în care am avut ocazia să urmăresc zeci de scandaluri, mai mari și mai mici. Iar reacția a venit cu o energie pe care nu am mai întâlnit-o de la începutul anilor 90, când românii mai sperau și visau că pot schimba lucrurile.

Agresivitatea propagandei RMGC (de la luările de poziție ale ONG-urilor și așa-ziselor grupuri ”independente” fantomă până la difuzarea la saturație – de 2-3 ori într-un calup – a spoturilor publicitare) nu au făcut decât să pună mai rău paie pe foc. Să atragă mai mult atenția asupra cazului. Mai mult decât asupra oricărui alt caz de corupție din România.

Îmi permit să anticipez că scandalul Roșia Montană îi va costa (și îi costă deja) pe cei din PDL și UDMR mai mult decât sunt dispuși să accepte. Faptul că unii reprezentanți ai PNL și PSD au ”mirosit” deja potențialul electoral al subiectului, mă interesează mai puțin. Membri ai acestor partide au propriile contribuții la perpetuarea situației de la Roșia Montană (printre care una majoră – blocarea Legii Anti-Cianură în Parlament, în 2008, când ar fi putut pune punct definitiv scandalului).

Mult mai importantă este revolta publică. Și, în special, revolta publicului avizat, cu studii superioare, inclusiv cu competențe universitare și academice. Exprimată, mai ales, în mediul online, care, măcar în parte, a rămas liber de banii RMGC. Un public care nu poate fi cumpărat, în ajun de alegeri, cu pungi cu ulei, făină și zahăr. Care nu poate fi spălat pe creier de diversiunile RMGC, de minciunile unui ministru ori de halucinațiile unui (fost) expert financiar. În plus, un public care are canale independente prin care își poate transmite mesajele. Și autoritatea necesară să o facă. Pentru că discursul și argumentele unui profesor universitar (pt. a da un singur exemplu) în fața propriilor studenți face mai mult decât o mie de spoturi de reclamă difuzată la TV.

În ciuda verii și a vacanțelor, Emil Boc și Kelemen Hunor au deschis (prin modul în care au acționat) un subiect asupra căruia nu mai au controlul. Nu mai au controlul nici măcar în propria ogradă. Într-un interviu acordat Alianței pentru o Românie Curată, Monica Macovei nu doar că reclamă încălcarea gravă a legii în cazul Roșia Montană, dar susține că va sesiza oficial PDL în acest caz (interviul integral aici). O poziție asemănătoare a avut și Eckstein Peter Kovacs în cazul UDMR. Iar situația ajunge la nivel de cancan: la Oradea, deputatul PSD Carmen Moldovan a făcut afirmații conform cărora Laszlo Borbely este șantajat cu DNA-ul pentru a elibera avizul de mediul pentru RMGC. Mai mult, Carmen Moldovan a calificat parteneriatul dintre Guvern și RMGC drept unul ”rușinos pentru România”. Aceste declarații s-ar putea înscrie în cele tipice pentru războiul politic autohton dacă nu ar exista un amănunt (cum spuneam, monden): relația personală pe care Carmen Moldovan o are de aproape 10 ani (din 2001) cu… Kelemen Hunor. Asta dacă nu s-or fi despărțit în ultimele luni.

Deranj în propriile partide, deranj personal și, mai ales, un deranj esențial la urne. Anul viitor. Ce spuneți, domnilor Emil Boc și Kelemen Hunor? Merită banii RMGC-ului toate astea?

***

P.S.: Pentru început, aveți aici o listă cu câteva zeci de mii de cetățeni români pe ale căror voturi Emil Boc și Kelemen Hunor mă îndoiesc că se mai pot baza.

Post to Twitter Post to Delicious Post to Facebook Post to StumbleUpon

 


51 comments
  • 1

    Noroc cu dvs. Vad ca a devenit un obicei in a scrie periodic despre Rosia Montana. O fi vara si nimic mai interesant de facut..

    Ovidiu
    2011-07-30 20:08:20 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 2

    Ce faci cand termini banii de pe o flota ?
    Vinzi un munte.

    tara de prosti
    2011-07-30 20:08:44 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 3

    Sa fim seriosi! Dintotdeauna a existat mancarime intre PSD si PDL, iar acum au gasit un pretext ca sa se atace reciproc. Doar nu crezi ca doamna Carmen Moldovan chiar stie despre ce e vorba la Rosia Montana :) dar se poate bucura de imaginea pozitiva generata de respingerea proiectului.

    adrian
    2011-07-30 20:14:04 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 4

    Chiar ca v-ati facut un obicei din asta. Un obicei prost ass spune eu ca ati inceput sa cadeti in panta penibilului..
    Altceva nu numai ca nu stiti sa scrieti dar deja o dati in fabule. Pacat

  • 5

    De ce agresivitatea mesajelor RMGC reprezinta propaganda, dar agresivitatea mesajelor tale si ale celor care se opun, ONG-uri, parlamentari necurati si academiceni priceputi la minerit nu este agresiva? Cu ce sunteti mai speciali? Pentru ca ceea ce faceti voi este fix propaganda. Nu vorbiti de nimic concret ci de mesaje impotriva. Stiu ca ma vei ataca ca tin cu compania. Sincer, nu tin cu ea dar nici cu voi. Si ceea ce ma irita este ca pretindeti ca stiti ce este mai bine pentru zona si pentru tara.

    dus rece
    2011-07-30 20:24:23 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 6

    1.Daca speri in sufletul tau vreo secunda ca PSD sau PNL vor intreprinde ceva bun in cazul de fata, citeste te rog postarea unui coleg al tau de platforma :
    voxpublica.real../
    2.Chiar crezi ca le mai pasa de putere dupa jaful facut ? Sa nu uitam ca liberalii si-au facut plinul la plecare cu niste vanzari de resurse naturale de pe sub ape ori munti. Isi vor lua tainul si astia.

  • 7

    @tara de prosti: asta-i replica ta? s-a vrut a fi o gluma realista? nu numai ca nu ti-a iesit dar nici macar nu ai nimerit bine treaba cu vanzarea, in niciun caz. in fine, e o chestie de finete, pe care nu ma astept ca tu s-o intelegi.
    rosia montana are nevoie de sustinatori nu de oameni care dau din gura ca voi!

  • 8

    Ce voturi cuconas? Ce voturi? Cine vorbeste de voturi? Credeam ca mai importanta e zona sau ca mai importanti sunt localnicii. Acum ati venit cu o alta varianta a problemei? SI pana la urma nu inteleg de ce va roade asa mult? Ce puteau sa faca romanii pentru romani cand vine vorba de investitii acolo? NIMENI nu a adus vreun ban! Nimeni nu a dat nici un deget de ajutor ce sa mai zic de altceva. Bine ca sunteti voi destepti si le stiti pe toate..

    Miranda Bodea
    2011-07-30 20:46:41 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 9

    @sandu:
    1. nu e o gluma e o prostie.
    2. intr-o tara in care presedintele tace cand justitia si institutiile statului o iau razna (avize anulate de justitie sunt reinoite ori ministru care nu tine cont de o comisie de specialitate) am si eu dreptul sa fac pe prostul si sa repet aceeasi prostie, prostie care spre bucuria mea observ ca pe unii ii doare.
    3. copil crescut la tara fiind nu prea m-au atras “chestiile de finete” iar de inteles nici nu poate fi vorba.
    4. eu nu sunt sustinator al Rosiei ca nu prea sunt de pe acolo si chiar nu vreau sa-i ajut sa treaca strada ca poate ei nu vor. Dar pe drumul de la Alba spre Rosia si spre celelalte zone de interes de acolo(ghetar,pensiuni sau partii)am intalnit o halda de steril. Urata. Urata rau. Asta e motivul principal pentru care imi dau cu parerea pe acilea. Adica ajung astea pe care le avem. De partea istorica am aflat mai multe de prin postarile autorului de fata si convingerea mea ca e ceva putred in Rosia a crescut. Iar faptul ca primaria nu-ti da autorizatie sa deschizi o pensiune sau o alta afacere e deja abuz al mafiei constituite in jurul zacamintelor.

    Sper ca nu te-am plictisit prea tare, da daca tot ma bagasi in seama….

    tara de prosti
    2011-07-30 21:05:58 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 10

    Santajat cu DNA-ul :) ) Ce scenarii de film. avem parte de-o imaginatie bogata pe aici observ. stii ce ma umfla rasul? ca daca asta e santajat ce nu aduce si dovezi domnule? Ca nu e tocmai greu in zilele de azi. Dar asta e ideea, omul a plantat samnata indoielii si gata, are dreptate. Termianti cu bazaconiile astea ca pareati inteligenti si va cam stricati imaginea.

    Jonesy
    2011-07-30 21:08:27 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 11

    Afara cu politicienii din tara.
    Ce fac ei pentru Romania, pentru visterie?
    SA VINA TEHNOCRATI DIN POLONIA, FRANTA.

  • 12

    Mars acasa cainii RMGC!!! Nu mai latrati la luna, ca va miroase lumea de la distanta!!!!!!!!!!
    Va sugerez sa va dati intalnire in iad sa numarati acolo banutii din aur incins….NEGRU!!! :) )))))))) Nu aveti nici o sansa!!!
    Pentru ca uitati ca cel ce joaca cu piesele albe a inventat sahul si e de partea noastra, a celor care luptam pt ca Rosia sa fie salvata!!!

    Mariana
    2011-07-30 21:26:57 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 13

    @dus rece: Mars acasa!!!!!!!!!!

    Mariana
    2011-07-30 21:30:00 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 14

    @Ille: Mars acasa!!!! caine turbat!!! :D

    Mariana
    2011-07-30 21:31:22 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 15

    Mda. Zeus a devenit Alexandru Borgia, un munte de cianura sa ajunga la tot poporul. Hai sa vedem cine face parte din familia Borgia: Kelemen, Baltazar, Felix Tataru si lista este deschisa!

    Piticul Prono
    2011-07-30 21:46:33 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 16

    @mariana Ai grija la limbaj, asta pentru inceput. Nu cred ca da bine ca o femeie sa vorbeasca asa. Apoi, fiecare are dreptul la o opinie la fel de mult cum nici o opinie nu e gresita. So, exprimati-o pe a ta si lasa si pe altii sa vorbeasca.

    Stefan
    2011-07-30 21:49:32 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 17

    Ma intreb domnul Gotiu cati din cei 70.000 de mii de fani de pa pagina aia de Facebook au venit la proteste? Cati? 100, 200 de oameni? Deci restul sunt doar asa, oameni care au dat din intamplare like? Probabil ca aceeasi e si situatia cand spui ca toata societatea civila e de partea voastra. Cred ca sunt doar doi trei cu ceva interese in zona si atat. Pfff… praf in ochi!

  • 18

    S-a bagat si Monica Macovei in discutie? Ce a facut ea pentru patrimoniul de la Rosia Montana. Nu am vazut sa se implice in gasirea fondurilor pentru restaurarea. Dar mai nou e experta in minerit. Pe bune? Astia sunt politicienii pe care ii lauzi?

  • 19

    Revolta publica?
    Hm, un termmen ambitios pentru un vag protest intelectual…
    Cred ca nu realizati indiferenta majoritatii nu fata de Rosia Montana ci fata de tot ce inseamna istoria noastra.
    Si stiti de ce? Nu tine nici de foame nici de sete.
    Nici nu ajuta la cresterea veniturilor si mai ales pentru ca suntem individualisti, egoisti si preocupati doar de problemele noastre individuale. Tot ceea ce presupune solidaritate, spirit comunitar, vax!
    P.S.- Care e pozitia Bisericii Ortodoxe Romane, a patriarhului, fata de problema Rosia Montana?
    Oare nu cumva firma canadiana nu va contribui financiar la constructia Catedralei Bantuirii Neamului? Ai?

    herodotcom
    2011-07-30 22:14:18 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 20

    eu cred ca domna Macovei trebuie sa fie sanctionata de partid pentru ca nu intelege ca Domnul Boc si rmgc pot scoate tara din criza daca angajeaza cei 250 muncitori! Domnul Boc chiar poate face un plan frumos cu aceasta afacere: va putea investi in reciclarea cianurilor din iazurile rmgc si va crea numeroase locuri de munca…

    nici nu trebuie sa ne sperie aceste cianuri pentru ca nu ne pot face rau, iazurile sunt sigure daca nu ploua ca si ieri

  • 21

    La ce revolta publica viseaza doamna Macovei ? Protestele anti minerit in zona aduca intre 5 si 10 oameni in fiecare judet, lumea ori nu e interesata ori vrea sa vada investitii in tara

  • 22

    Sa se dea aur la tot poporu’!Sa ne ajunga la fiecare de un ghiul baban si trei lanturi babane!
    Sa ne fie dl.Gotiu portdrapelul neatarnarii si vitejiei!

    tamara's nephew
    2011-07-30 23:32:54 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 23

    Sa se faca investitii si sa se adune aurul din tara. Sa se bage tot la banci si Romania sa devina o noua Elvetie. Nici nu va fi nevoie de investitori, sau de banii nu stiu caror mirlani. Bagam aurul poporului nostru.
    Libertate!

    victor L
    2011-07-31 00:36:17 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 24

    D-le. autor,

    am si eu o curiozitate. Poate stiti dvs raspunsul.

    Ce eforturi face Romania Mare in aceasta chestiune ?

    De ce i-a pierit subit curajul lui Vadim ?

    Ca doar Kelemen Hunor e ungur, nu ?

    Hai zau ! Cand vrea el sa ne invrajbeasca cu ungurii chiar n-are nicio retinere. Acuma ce-l impiedica ?

    De fapt de ce tac toti politicienii ?

    Peruanu'
    2011-07-31 02:28:32 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 25

    @tara de prosti

    “…intr-o tara in care presedintele tace cand justitia si institutiile statului o iau razna..”

    Tu vorbesti serios? Serios-serios? Daca da, atunci nu exista decat o singura explicatie: in ultimii 5 ani ai fost in coma!

  • 26

    Am auzit ca iar se da apa la moara pe aici. Evident, mai mare daraua ca ocaua, lumea iar vorbeste ca sa se simta apreciata la falsa ei valoare. Lasat Rosia Montana in pace, lasati ministrul in pace. Daca voi erati mai buni si mai inteligenti atunci nu stateati acum acasa sa comentati ci erati voi responsabilii!

    Andrei
    2011-07-31 03:25:19 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 27

    cand va aud: libertate, aurul e al nostru, patrimoniul in sus sau in jos. ma lasati? brusc v-a lovit patriotismul ma? si cand statul polua pamantul vostru unde erati aaah? ia mai scutiti-ma! mineritul pt prima data se va face ordonat si curat, fara sa mai avem cianuri in apa si voi faceti pe interesantii

  • 28

    Ce gandire limitata. Nu ii costa pe ei, nu ne costa pe noi. ii va costa pe canadieni caci ei vor plati reparatiile si refacerea si conservarea patrimoniului. noi trebuie doar sa muncim si sa nu ne mai prostim pe net ca niste savanti wannabe

    Sonique
    2011-07-31 04:11:07 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 29

    Din partea cuiva care a stiut tot timpul cum sta treaba cu mineritul nu ma asteptam la asemenea articole. Cianura nu este o otrava pe care o vom inhala sau o vom bea. De votat nu ii votam pe astia pentru ca aduc sau nu cianura. De votat votam daca ne scot din saracie si daca au grija ca tara sa nu fie urmarita de somaj si de lenesi. La munca dragii mei, chiar daca asta inseamna sa te duci pe teren si sa verifici scrisele acestor articole.

  • 30

    Nu-mi vine sa cred cati latrai incleiati in rahatul RMGC ”au opinii” … Mars acasa cu voi!!!!!

    Mariana
    2011-07-31 05:48:30 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 31

    @herodotcom: hahahahahaaa………. :) ))))))))))))))))))) are you for real?? ce retarzi fac trafic pe site-ul asta?????

    Mariana
    2011-07-31 05:53:57 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 32

    @Piticul Prono: numele tau e concludent!!! merci pt lectia de maniere dar nu merci!!! am suficienta energie si rabdare sa injur cat vreau orice lingau RMGC **cei ca tine asa.. :D

    Mariana
    2011-07-31 06:00:31 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 33

    @gigi: alt retard !!!!!!

    Mariana
    2011-07-31 06:02:21 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 34

    In concluzie sustinatorii RMGC sunt fie retardati, fie cu o tehnica discursiva manipulatoare ( de genul romanii vor investitii…vor sa avem o tara frumoasa si multe curcubee pe cer ), fie lingai sau chiar ‘’specialisti” in investitii si stiu ei cum economia va fi salvata … Wow!!! Si latrati mult la luna ca niste robotei programati!!!

    Mariana
    2011-07-31 06:09:58 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 35

    @Petre: Si Monica Macovei se baga in seama tot strategic pentru a mai da senzatia ca nu PDL-ul vrea cianuri la Rosia ci doar unii rai din pdl pe care nu-i cunoastem. Nu-mi aduc insa aminte de Monica sa fi zis ceva cand Videanu anunta proiectul ca fiind strategic pentru guvern. La fel si Basescu a reformat justitia pana acolo incat un judecator de la o judecatorie dintr-un orasel din tara (caz real al familiei mele) se mira la a doua infatisare ca partile din proces sunt divortate desi la dosar se afla o copie de pe certificatul de divort iar divortul in sine atarna cel mai mult in motivele cererii depuse la judecatorie.
    Si ca sa ma intelegi si mai bine afla ca l-am votat pe Basescu si PDL-ul de fiecare data din 2004 incoace. De acolo vine si nickname-ul meu. Ce a facut PDL-ul de atunci? sali de sport si piscine inutile la sate, patinoare la preturi duble fata de Europa, spectacole pe scene de scanduri de zeci de mii de euro,dar si-au pus copiii pe posturi calde prin ministere(externele cel mai cautat se pare) a sprijinit bancile in jefuirea cu acte a populatiei…. Ma opresc ca-mi creste tensiunea degeaba.

    tara de prosti
    2011-07-31 08:27:02 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 36

    @tamara’s nephew: Nepoate chiar tu esti? Al catelea ? Recunosc ca nu prea te-am urmarit pe subiectul asta. Care e opinia ta in afara de cea despre Gotiu ?
    Te vad cam vag. Adica simti ca s-a dedulcit idolul tau la aur si nu stii cum s-o dregi? E simplu. Adapteaza si tu spotul ala… otravirea este buna….

  • 37

    @misu
    otravirea este buna!
    Multumit,misule?

    tamara's nephew
    2011-07-31 10:13:55 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 38

    Din cite imi aduc aminte Ungaria e FERM impotriva. Si ei sunt mult mai bine “plasati” in UE.

  • 39

    gandesti simplits
    pana la urma este adeaptul santajului
    pt un proiect ai fi deacord sa votezi intr-un fel sau altul
    Romania in sinea ei e mult mai mare decat un proiect, fie el si de 4mld euro

    e un nivel mai sus decat voturi contra mici si bere
    tu zici voturi contra cianura.

    subtire.

  • 40

    dexonline.ro/de../

  • 41

    Foarte bine ca au atras atentia asupra lor, cine a vrut sa stie mai multe s-a informat singur nu sdin articole cum sunt cele publicate aici care au un singur punct de vedere. Ei pana la urma in spoturile alea nu mint, spun ce vor sa faca, o initiativa de recunoscut pentru tara noastra

  • 42

    Voturi? Ce sunt alea? Pe pariu ca daca nu se duce nimeni la vot, Base castiga iar? din taste…

    florinexu
    2011-07-31 16:25:48 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 43

    @) mariana

    dupa limbajul folosit ma indoiesc ca esti muiere. Sau poate esti dar cu exces de testosteron.
    Te barbieresti?
    Bai, gagico, sau travesti ce esti, esti complet cre_ti_na sau comunista! Numai un idiot ar reactiona asa la parerile unora sau altora. Banuiesc ca nu ai auzit de dreptul la opinie si libertatea cuvantului inscrisa in Constitutie?
    sau pentru tine Constitutie e legata doar de ciclu!
    Bai, fato, du-te de te imperecheaza, ca poate asa iti va veni mintea la cap!

    dan danache
    2011-07-31 17:53:14 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 44

    Pai Monica Macovei e impotriva proiectului. Trebuie sa rescrii acum tot articolul mai Gotiule ca nu iti mai iei banii acum. Ce ne facem? Daca Macovei e impotriva proiectului atunci castiga PDL-ul alegerile, nu? Eu zic sa ne dai tu pe o foaie cine cum castiga in functie de bunul tau plac.

  • 45

    Hopaaa, ai calcat in strachini. Acum asta cu voturile nu mai merge, deci alte scuze si povesti in afara de cum ca partidul vaneaza voturi dar nu are unde, mai gasesti?
    Ia sa te vad scriind si povesti despre cei care vor mineritul: CEI DIN ROSIA! Ia-le un interviu lor! Si contrzice-te cu ei! Sa vedem atunci cat de barbat esti!

  • 46

    Ati fost acolo? Zona e dezastru. Raurile sunt galbene de la exploatarile vechi. Nu castig nimic de la RMGC, dar decat sa se degradeze zona si sa nu castigam nimic (arata-mi pe cineva care investeste acolo macar 10 mil euro pt. turism sau altceva), mai bine RMGC (daca au un plan bun si platesc ceva garantii inainte ca vor reface zona dupa)

    Lllucian
    2011-07-31 21:40:41 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 47

    si uite asa revenim la rosia montana. eu tot stau si ma gandesc ca..de fapt..reclama asta agresiva arata slabiciunea companiei. rmgc este o companie care are un departament de pr mai numeros decat cel de dezvoltare a proiectului industrial. ce spune asta? ca rmgc construieste un proiect industrial…din gura. sunt gata sa pariez cu oricine ca cele 70 de miloane, pomenite cu ocazia relaxarii arheologice, nu vor fi niciodata vazuti. ma intreb de ce dna ul nu a reactionat niciodata la presiunile facute de rmgc la bruxelles pentru ingreunarea sau oprirea finantarilor pe fonduri structurale. este un caz stiut la cele mai inalte nivele si care nu a adus nicio ancheta. ma rog, ancheta este, dar dosarul e in sertare, in functie de ….vremuri. sa povestesc un epidos care arata dorinta rmgc ului de a face ceva pentru apararea mediului in rosia montana. exista un parau care aduna apa cea mai poluata care iese din mina si apoi o duce pana in rau. paraul e rosu iar raul duce otravurile..din vremea lui ceausescu e drept..pana in…toronto. proiectul era sa se faca o statie de epurare. actualul ceo a oferit o explicatie halucinanta despre motivul pentru care aceasta statie de epurare nu s-a mai facut: ministerul mediului trebuia sa participe cu o finantare de 600.000 euro si nu a facut-o. pentru o companie care cheltuie milioane in publicitate de am ajuns sa schimb postul la radio, o companie care zice ca aduce 70 milioane sa faca disneyland in galeriile romane …. bai…ce insemnau 600 de mii. nimic. pentru mine este cel mai clar exemplu ca rmgc minte de ingheata apele. rmgc nu a avut niciodata intentia sa dezvolte proiectul industrial. au vrut doar o specula scurta si exit. dar…mai vorbim

    ariel cianur
    2011-07-31 22:02:51 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 48

    Hai mai usor cu ideile astea lipsite de substanta si mai ales..de orice argument bazat. Unde este baza spuselor tale? Sau scrii astfel doar ca sa atragi cititori frustrati pe cei de la putere? Mi se pare asa, cel putin ipocrit sa faci pe omul cu “printzipii” dar de fapt sa nu ai cand vine vorba de jurnalism.

    Fisher
    2011-08-01 04:29:43 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 49

    cam furibunzi postacii RMGC zilele astea… improasca cu otrava cat mai pot :)

    Domnule Gotiu aveti dreptate: PDL si UDMR or sa piarda muuuulte voturi datorita actiunilor lor.

    marturisesc ca si eu l-am votat pe Basescu in turul 2:(.. am crezut cand a spus ca la Rosia se va actiona potrivit parerii specialistilor… Nu am banuit ca va scoate niste specialisti din burta ca sa isi justifice actiunile murdare. Acum regret: mai bine aveam un presedinte mai prostanac, decat un ticalos.

  • 50

    @Mariana: Va aflati intr-o erorare de paralaxa. Eu sunt cu un post mai sus, si apartin celor care nu vor sa aiba un munte facut praf si un morman de facturi de decontaminarea cu cianura la plata. Nu intelege nici ce aveti cu nik-ul meu, da’ va rog sa il cititi bine, sa nu mai lasati afectul sa va intunece privirea. Din partea mea, injurati pe cine vreti, e una dintre terapiile pe care inca ni le mai putem permite.

    Piticul Prono
    2011-08-01 22:51:18 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 51

    Dacă e vorba de ,,cât vă costă Roşia Montană” întreabă-l pe iubitul melaniei sugiuleanu, Dan Sugiu, zis şi ,,chioruţu’ cianurică catolicu”’….să vezi acolo ,,romantismul un specialist in finante”

    economia e religie+sex anal
    2011-12-28 16:31:52 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde

Comentează


Pont: poti sa adaugi la comentariu fotografia ta sau o imagine care te reprezinta.
Nu trebuie decat sa introduci o adresa de e-mail valida aici si sa urmezi cativa pasi simpli.
Un film explicativ e disponibil aici


ATENTIE: Comentariul dumneavoastra poate aparea cu intarziere din cauza sistemului de cache.

RSS Postari pagina personala

Ce fac prietenii tăi pe Voxpublica

Ultimele comentarii

alex mazilu Andrei Plesu antonescu aur Becali blaga blog Blogviu interviu Boc Bucuresti calatorie candidatura catalin voicu cercetare cianura cluj concert crin criza CTP Curtea Constitutionala demisie Dinu Patriciu EBA economie Elena Basescu experiment Facebook FMI fotbal humanitas Iliescu instantanee intelectuali internet Istodor Johannis kelemen hunor Liiceanu manipulare Media Mihai Goţiu motiune Năstase obama o fraza o poza ortodoxie parlament Parlamentul European pd-l PE Plesu Polirom presedintie protest radu duda Realitatea TV reforma riscograma romani romania rosia Roşia Montana salarii securitate Senat sindicate sondaj sorin oprescu steaua SUA Tariceanu tiff TRU TVR UBB uichendist.ro Vanghelie Vasile Blaga

© 2009 VoxPublica.ro, o marca F5 Realitatea-Catavencu. Toate drepturile rezervate.

Strategy & Technology: PUBLYO
Marketing & Sales: Q2M
Comandati acum o campanie publicitara pe acest site!