RSS Feed

Este de datoria României să se implice activ în privinţa Siriei

vezi toate articolele de
27 Aug 2013 la 22:31 25 comentarii 898 vizualizari.

Scrisoare deschisă către Preşedintele României, către Guvern şi către Ministerul de Externe

Situaţia dramatică din ultimii peste doi ani din Siria ar trebui să găsească România alături de valorile democratice şi de civilii nevinovaţi care au de îndurat grave suferinţe în această ţară.

De asemenea, cei peste doi ani şi jumătate de conflict sângeros în Siria, cu peste 100.000 de victime şi cu peste 1,5 milioane de refugiaţi, ar trebui să determine România să participe, dintr-o poziţie activă, alături de partenerii din Uniunea Europeană şi NATO, la ajutorarea civililor, la condamnarea fermă a regimului criminal al lui Bashar al-Assad, dar şi la dialogul cu opoziţia democratică din Siria, inclusiv a celei reprezentate de minoritatea kurdă, şi susţinerea acesteia.

Situaţia din Siria este complexă şi a devenit extrem de complicată, dar tocmai printr-o acţiune hotărâtă, în astfel de condiţii grele, dă măsura ataşamentului ţării noastre la valorile democratice pe care, declarativ, şi le asumă.

Adresez Preşedintelui României rugămintea de a condamna în termenii cei mai categorici regimul criminal al lui Bashar al-Assad, pentru crimele împotriva umanităţii comise de către acesta. De asemenea, de a-l expulza pe ambasadorul sirian la Bucureşti şi a-l retrage, totodată, pe ambasadorul României la Damasc. Ambasada României va putea funcţiona ulterior fără a fi reprezentată la nivel de ambasador.

Adresez Guvernului României rugămintea de a trimite ajutoare umanitare pentru taberele de refugiaţi sirieni din ţările limitrofe Siriei. Au fost formulate până acum promisiuni în acest sens de către autorităţile române. Este momentul ca ele să şi fie onorate. De asemenea, spitalele din România ar putea trata un anumit număr de copii răniţi în Siria.

Adresez Ministerului de Externe român rugămintea de a angaja un dialog extins cu reprezentanţii opoziţiei democratice din Siria, incluzând aici şi minoritatea kurdă din Siria întrucât aceasta este, numeric, importantă, şi controlează, deja, zone întinse din ţară.

PS: Vă invit să comentați acest material într-un spirit de respect reciproc, în care să primeze argumentul și nu atacul la persoană…

Am mai scris pe această temă aici:

http://voxpublica.realitatea.net/politica-societate/presedintele-si-ministrul-de-externe-din-romania-se-dovedesc-sustinatorii-dictaturilor-din-libia-siria-si-egipt-si-nu-numai-cum-vrea-sa-ii-invete-dl-baconschi-pe-tunisieni-si-egipteni-sa-fraudeze-64416.html

http://voxpublica.realitatea.net/politica-societate/libia-libera-egiptul-liber-siria-speram-cat-de-curand-libera-regimul-basescu-a-fost-si-este-insa-solidar-pana-la-sfarsit-cu-dictatorii-sangerosi-din-aceste-tari-66989.html

http://voxpublica.realitatea.net/politica-societate/este-razboiul-vreodata-justificat-daca-da-in-ce-conditii-romania-amendeaza-solidaritatea-cetatenilor-sai-cu-libia-libera-cum-li-se-transmite-jandarmilor-prin-statie-amendati-l-pe-cernea-67075.html

http://voxpublica.realitatea.net/politica-societate/ce-poate-spune-un-consilier-de-stat-despre-rosia-montana-vs-daniel-chitoiu-79660.html

Remus Cernea

Deputat

Partidul Verde

www.partidulverde.ro

www.facebook.com/remus.cernea

Post to Twitter Post to Delicious Post to Facebook Post to StumbleUpon

 

Etichete: ,


Comentează


Pont: poti sa adaugi la comentariu fotografia ta sau o imagine care te reprezinta.
Nu trebuie decat sa introduci o adresa de e-mail valida aici si sa urmezi cativa pasi simpli.
Un film explicativ e disponibil aici


ATENTIE: Comentariul dumneavoastra poate aparea cu intarziere din cauza sistemului de cache.

RSS Postari pagina personala

Vezi aici episoadele din seria BOOKFACE!

Ce fac prietenii tăi pe Voxpublica

© 2009 VoxPublica.ro, o marca F5 Realitatea-Catavencu. Toate drepturile rezervate.

Strategy & Technology: PUBLYO
Marketing & Sales: Q2M
Comandati acum o campanie publicitara pe acest site!