RSS Feed

…et tu Cartarescu? (“Exista viata dupa Basescu?” – the re-re-sequel:)

vezi toate articolele de
03 Jun 2010 la 22:25 26 comentarii 1593 vizualizari.

…la inceputul lunii martie, 2009, publicam in Money Express un text intitulat Exista viata dupa Basescu?

La inceputul lunii mai, 2010, Mihai Gotiu posta si el, pe Voxpublica, acelasi titlu: Exista viata dupa Basescu? L-am mustruluit atunci, mai in gluma, mai in serios. Evident, nimeni nu poate cunoaste toate titlurile din lume, dar cand traiesti din si pentru scris, orgoliile astea meschine nu-ti dau pace. Si, oricum, de aceea exista Google. Daca nu esti sigur, dai un ’search’.

Iata ca suntem in iunie 2010 si ce vad? Mircea Cartarescu scrie si el in EvZ un editorial cu exact acelasi titlu: Exista viata dupa Basescu? Mai sa fie! Nu, nu-l suspectez nici pe Cartarescu de vreun plagiat, nici macar inconstient. E mai mult ca sigur ca n-a citit nici Money Express si nici Voxpublica. Asa ca nu stiu ce sa fac? Sa-l mustruluiesc si pe Cartarescu, parca nu-mi da mana :) . Asa ca prefer sa vad partea plina a paharului. Exista titluri atat de bune, incat circula cumva prin eter. La unii ajung mai repede, la altii, mai tarziu:)

Textul lui Cartarescu poate fi citit aici:

http://www.evz.ro/detalii/stiri/senatul-evz-exista-viata-dupa-basescu-897251.html

Originalul, de acum un an si jumatate, vi-l ofer (inca o data) eu – din partea casei:)

Exista viata dupa Basescu?

2009-02-03 12:00

Mareste poza Alin Fumurescu
Alin Fumurescu

–>

Nu ma numar printre cei ce il suspecteaza pe presedinte de tendinte dictatoriale. E limpede, insa, pe de alta parte, ca, in planul monopolizarii discursului public si in cel al dominarii mentalului colectiv, Basescu ocupa deja o pozitie dictatoriala.

In secolul al XVI-lea, Europa facea primii pasi pe taramul modernitatii gratie unei succesiuni de crize – si toate de proportii. Razboaie civile, religioase sau pur si simplu de cucerire zguduiau din temelii increderea oamenilor in ordinea divina a lucrurilor. Viata „asezata“ a Evului Mediu se facea tandari sub privirile nedumerite ale credinciosilor – fie ei printi, prelati sau tarani. Lumea devenise brusc fluida, ideile se schimbau de la o zi la alta, la fel si stapanitorii, credinta era chestionabila, nimic nu mai era sigur. In disperare de cauza, oamenii au fost nevoiti sa-si creeze propriile puncte de reper. Francezii au nascocit absolutismul si, pe fundalul acestuia, ideea suveranitatii statului ca entitate plasata deasupra framantarilor si frecusurilor zilnice. Englezii, pe de alta parte, s-au intors „la popor“: au acordat drepturi individului, dar i-au cerut sa le predea „reprezentantilor“ sai in parlament. Fiecare dintre variante venea cu avantaje si dezavantaje – dar pentru inca vreo 200 de ani s-au dovedit solutii suficient de stabile pentru a organiza societati intregi.

In ultimii 20 de ani am trait si noi o succesiune de crize: de la prabusirea comunismului la framantarile economice si politice ale tranzitiei; de la cenzura aberanta la libertatea deliranta; de la idealismul Pietei Universitatii la cinismul lui 2008. Colac peste pupaza, ne-am mai procopsit si cu o criza mondiala. La fel ca traitorii secolului al XVI-lea, si noi ne-am pierdut punctele de reper. Granitele dintre bine si rau s-au fluidizat, fortandu-i pe cativa (ca si atunci) sa se retraga pe pozitii extreme, in vremea ce majoritatea se invarte nauca, nestiind incotro s-o apuce. Minoritarii nu mai au decat certitudini, majoritarii au ramas doar cu indoielile. Parteneriatul dintre PD-L si PSD nu a facut decat sa inrautateasca debusolarea generalizata. Un singur punct fix pare-se ca ne-a mai ramas, o singura piatra pe care mai putem pune piciorul pentru a ne smulge din mlastina – Traian Basescu. Indiferent de cate ori isi schimba declaratiile, lasa impresia ca stie ce face si incotro se indreapta. Esecurile nu-l demoralizeaza. Accidentele de parcurs nu-i submineaza increderea. Cum viata noastra politica a incetat sa se mai invarta in jurul principiilor sau al valorilor, nu i-a mai ramas decat sa se invarta in jurul lui Basescu. Nu-i vorba, presedintele n-a stat nici el cu mainile-n san, facand tot posibilul pentru a-si consolida pozitia de centru in jurul caruia se invarte viata publica. Toate initiativele majore din ultimii ani – de la condamnarea comunismului la alianta PD-L-PSD si de la proiectul de modificare a constitutiei la solutia inghetarii salariilor – au venit de la Basescu. Construieste case pentru babute sinistrate, vorbeste la telefon cu Putin, zboara la Bruxelles, participa la sedintele de guvern si ia pe cont propriu negocierile cu sindicatele. Traseaza linii generale de dezvoltare, danseaza pe mese si face apel la solidaritate populara. Daca sunteti cuminti, poate va aduce si-o butelie. Lasand gluma la o parte, ma bucur ca mai exista, totusi, un personaj capabil sa scoata viata publica din adormire, structurand-o fie doar si prin „obligatia“ de a se pozitiona pro sau contra. E mai mult decat nimic. Cat timp lucrurile se misca, mai exista speranta ca se vor aseza cum se cuvine. Pe de alta parte, insa, ma ingrijoreaza daca o societate intreaga ajunge sa se invarta in jurul unui singur om – indiferent daca acela e Ceausescu, Basescu sau Obama.

Daca presedintelui ii pasa, asa cum sustine, de soarta tarii, ar trebui sa nu repete, la scara mare, aceeasi greseala pe care a facut-o cu partidul pe care l-a pastorit si l-a adus la guvernare – PD(L). E limpede, cred, chiar si pentru Basescu, ca toata popularitatea partidului atarna, dupa atatia ani, tot de o singura persoana – el insusi. Fara Basescu, partidul s-ar scufunda cat ai bate din palme, pentru ca n-a fost niciodata invatat sa mearga pe propriile picioare: n-are lideri, n-are ideologie, n-are principii, n-are experienta. Nu de soarta PD-L ma ingrijorez eu, ci de cea a intregii societati romanesti. Proiectul de constitutie e un graitor exemplu: nu se discuta proiectul in sine, ci se discuta Basescu. Atat de mult vorbim de Basescu, atat de mult ne raportam la el, fie pentru a-l aplauda, fie pentru a-l injura, atat de mult ne-am obisnuit ca el sa traseze agenda publica, incat nu mai putem gandi, vorbi sau actiona in absenta acestui punct de reper.
Nu-i cer presedintelui sa se converteasca la budism, dar de unul dintre preceptele sale de baza ar putea sa tina seama: „Daca l-ai gasit pe Buddha, ucide-l pe Buddha“. In psihanaliza, asta se numeste „uciderea tatalui“, iar un parinte responsabil e primul care faciliteaza „crima“.
 

Post to Twitter Post to Delicious Post to Facebook Post to StumbleUpon

 

Comentează


Pont: poti sa adaugi la comentariu fotografia ta sau o imagine care te reprezinta.
Nu trebuie decat sa introduci o adresa de e-mail valida aici si sa urmezi cativa pasi simpli.
Un film explicativ e disponibil aici


ATENTIE: Comentariul dumneavoastra poate aparea cu intarziere din cauza sistemului de cache.

RSS Postari
VoxPublica este platforma de comentarii, bloguri si opinii sustinuta de REALITATEA.NET dar este, si va ramane, un spatiu public, deschis tuturor celor care au ceva de spus intr-un mod civilizat si inteligent: cititori, bloggeri, profesionisti in orice domeniu, jurnalisti freelanceri sau colaboratori ai oricarui grup media sau institutie independenta.
» citeste biografia

Vezi aici episoadele din seria BOOKFACE!

Ce fac prietenii tăi pe Voxpublica

© 2009 VoxPublica.ro, o marca F5 Realitatea-Catavencu. Toate drepturile rezervate.

Strategy & Technology: PUBLYO
Marketing & Sales: Q2M
Comandati acum o campanie publicitara pe acest site!