RSS Feed

…exista un plan complex “si cu porcul in ograda si cu slanina-n pod” (dar il tinem secret)

vezi toate articolele de
07 Jun 2010 la 19:31 47 comentarii 1014 vizualizari.
…PSD s-a tinut (partial) de promisiune si a depus o motiune de cenzura, in locul celor doua deja anuntate (conform declaratiilor lui Victor Ponta, a doua va fi tinuta in continuare “pe maneca”, in eventualitatea in care prima nu trece). Am citit cu atentie textul motiunii, cautand – dincolo de retorica normala in astfel de situatii – umbra vreunei solutii alternative. Nu am gasit-o. Tot ce am vazut e ca PSD vrea sa NU reduca salariile si pensiile, dar VREA sa reduca deficitul bugetar SI sa relanseze economia. Vrea, cu alte cuvinte, si cu porcul in ograda si cu slanina-n pod. Cum s-ar putea atinge toate aceste obiective concomitent? Mister.
Singurele referinte cat de cat concrete la acest set de masuri alternative pot fi citite mai jos:

Există soluţii formulate de sindicate; există soluţii ale specialiştilor din diverse domenii, ale cercetătorilor şi institutelor cu profil economico-social; există soluţii prezentate de partidele politice de opoziţie; partidele din opoziţie – PSD, PNL, PC, au elaborat propriile lor pachete cu soluţii alternative, menite nu numai să reducă deficitul bugetar, ci şi să relanseze creşterea economică, să mărească veniturile la buget. Dar nimeni de la putere n-a vrut să vadă şi n-a vrut să audă altceva decât „soluţia corectă” dictată de la Cotroceni.

[NOTA: Noi, astia care NU suntem la putere, am fi vrut tare mult sa le vedem si sa le auzim, dar pana acum n-am avut placerea.]

Aici nu discutăm despre antinomia dintre cota unică şi impozitarea progresivă. În prezent, apărătorii cotei unice ştiu că ea nici măcar nu mai există după măsurile guvernului Boc. Aici discutăm despre existenţa unui plan coerent, bazat pe solidaritate şi nu pe austeritate, de ieşire din criză. Este nevoie de altceva decât doar soluţia „tăierilor” şi a retragerii statului din faţa responsabilităţii sale faţă de bunăstarea pensionarilor, a salariaţilor, şi a celorlalţi cetăţeni. Există în prezent alternative la soluţia „fiecare pe cont propriu” pe care o propune actuala putere. Există alternative complexe care pun pe primul plan salvarea locurilor de muncă, salvarea clasei de mijloc, salvarea bugetelor publice, salvarea politicilor sociale.

[Nota: Exista alternative complexe, dar nu vi le spunem...]

Acest guvern trebuie să plece, în primul rând pentru a lăsa loc liber construirii unui mix de soluţii, indiferent de paternitatea lor, dar selectate după un singur criteriu: al convergenţei spre sacrificii sociale cât mai mici şi spre reluarea creşterii economice.

[Nota: Si porcul si slanina...]

Iar acest pasaj este cel mai “concret” din cele 16 pagini ale motiunii…

Post to Twitter Post to Delicious Post to Facebook Post to StumbleUpon

 

47 comments
  • 1

    io zic sa-l tinem pe bok pana la adanci batranete!
    pe bassesscu pe viata!
    pe Fumurescu pe viata la voxpublica!

    si viata nu va mai fi atat de monotona!
    iar eu, nepotu, mircea, arcadied, nedormitu si alti kretini vom avea ce povesti stra-nepotilor!
    si tu vei fi multumit fumurescule, cu jungla ta amazoniana, anaconda si alte proashte raioase halite de tzaranoiul de Oltean.

    pdlistidiot
    2010-06-07 19:45:45 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 2

    Dar nici … cu porcu’n formol nu-i solutie bună! :-(

    Porcu'
    2010-06-07 19:47:16 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 3

    apropo de ce spune vecinul de blog, dl. Teodorescu, este inadmisbil ca, in continuare, cele mai concrete critici la adresa guvernului sa vina din partea lui Traian Basescu.

    Nu am nicio idee de ce liberalii (sa zicem – ei pretind ca se adreseaza electoratului mai educat) nu au luat cresterea fondului de salarii 2008-2010, extrapolat la intregul an bugetar curent, sa-l transforme in procente de pensie care nu ar fi trebuit scazute.

    De ce nu au luat achizitiile publice (chiar si la nivel demagogic-dublu, triplu) in comparatie cu pretul pietei si sa le transforme in procente din fondul de pensii.

    Ei mizeaza in continuare pe super-discursul scaderii de taxe si nu-si dau seama ca mare parte din lipsa de credibilitate a lui Geoana din ultima campanie a venit tocmai din promisiunile fantasmagorice.

    Am ajuns ca si politica, nu numai credinta, sa o transformam intr-o suma de ritualuri care aparent trebuie practicate fara grija pentru substanta gestului. Batem matanii si i-o zicem tare guvernului!

    alex rauta
    2010-06-07 19:52:39 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 4

    @Alin Fumurescu – Recunosc ca nu am stat sa ma gandesc, am scris direct prima solutie pe care o vad pentru deficit: e-Romania=500 milioane euro, F16 second hand = 1000 milioane de euro. Aproximativ dublu fata de cat se castiga din taierile de salarii. Si nici macar nu sunt expert PSD. Astept cu drag sa mi se explice de ce deficitul este produs exclusiv din salarii si pensii iar toate cheltuielile pentru premianti relanseaza economia. Apropo, nu cred ca ati vazut ultima marlanie a presei aservite mogulilor, ideea marsava cu filmatul masinilor alesilor PDL si afisatul pretului langa. Scandalos, nu te mai poti sacrifica pentru tara fara sa vina cineva sa te caute la cont.

  • 5

    Cine îşi va asuma consecinţele ?

    oc şi ai lui doar simulează tăierile, teama de a nu fi linşaţi le-a ajuns până în gât, dar tot nu cedează. Vorba aia ” ambiţia e arma prostului “…ei încă n-au înţeles că dacă o să ia din salarii, oamenii vor peste ei, o să-i jupoaie de vii. Când omul nu are ce să mănânce şi cu ce să plătească chiria atacă fără discernământ. Cei care conduc guvernul, încă nu s-au văzut în oglindă că sunt refractarea lui Ceauşescu din 1989?

    —————————————————————

    Restul postului pe
    nekunoscut.word../
    ———————————————————

    Spune ce ai de zis !

  • 6

    Admir eleganta dumneavoastra, domnule Fumurescu. Ati “sacrificat” o expresie mult mai percutanta, pentru a nu recurge la ceeace pudibonzii ar califica drept vulgaritate. Dar, ca si expresia care face titlul articolului, este tot din “intelepciunea” populara. Ma refer la sintagma aia cu “Si cu …. in …, si cu sufletul in rai”.
    Lasand gluma deoparte, subscriu la rationamentul dvs. Sunt unul din cei ce vor fi loviti crancen de masurile astea, dar nu e alta cale, iar retorica lui Ponta nu e cu nimic mai ilogica si mai nociva decat cea a librralilor sau a Martorilor lui Basescu. Problema este cei care le iau: au ei autoritatea morala sa vina si sa se clameze azi ca “reformatorii” statului roman?
    Alteta mea serenisima,
    Terente al II-lea de Romania

    Terente al II-lea de Romania
    2010-06-07 20:08:25 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 7

    Zicala e: cu slanina-n pod si cu sufeltu-n rai!
    Nu zic nu, ar fi grozav, dar e posibil?
    Abia astept sa treaca PSD la carma si sa ne fericeasca.

    bos jovis
    2010-06-07 20:11:24 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 8

    @Terente al II-lea de Romania 6 – Ma scuzati ca ma amestec. Stiti cumva cati bugetari sacrificati ca si Dvs acopera banii de pe contractul vital pentru tara al ginerelui domnului Blaga? Eu am incercat sa calculez cati ani e nevoie sa plateasca un salariat mediu impozit pentru ca un secretar de stat sa ia 24000 de lei pe luna. Mi-au iesit 8 ani si ceva, probabil am gresit la zecimale. Este ca internetul e o chestie impotriva naturii? Altfel se fura in timpul PSD-ului inainte de 2004 si altfel se fura acuma. Stress-ul e mult mai mare. Nu e decent sa conduci fazani informati.

  • 9

    Eu nu inteleg de ce nimeni nu pricepe acest lucru: in Romania sunt 6 milioane de pensionari, 4,5 milioane de salariati din care jumate sunt bugetari. Eu nu inteleg cum poate cineva sa-si inchipuie ca 2 milioane sunt suficient de fraieri sa-i tina in carca pe ceilalti. Daca nu ar fi fost regulile impuse de aderarea la UE problema ar fi fost rezolvata de mult: cresterea automata a preturilor datorita inflatiei si a exploziei cursului de schimb.
    In felul asta politicieni ar putea sa creasca salariile si pensiile ascunzandu-se dupa inflatie ( nu stiu domne, e inflatie, ce sa facem da va promitem din toamana cresterea pensiilor cu 25% bla bla bla ). Eu cred ca in final tot la devalorizarea monedei se va ajunge pentru ca politicianul roman o da pe certuri si crize politice cand nu mai are pe unde se scoata cureaua asa ca nu m-ar mira sa pice guvernu ca “motiv” de incheiere a acordului cu FMI, dupa care va veni un “derapaj” al euroiului spre 5-6 lei care va rezolva problema.

    Florin G
    2010-06-07 20:19:19 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 10

    @bos jovis
    Pai dumneavoastra credeti ca daca pleaca Boc si vine Ponta,nu le rupe carma Basescu si-i lasa in deriva?

    sase sase
    2010-06-07 20:24:09 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 11

    @pdlistidiot: tu ce sa povestesti nepotzilor – crezi ca si tu te ve-i inmultzi prin diviziune socialista a muncii ca ai tai? de fapt, intreb retoric – eu stiu ca mama prostilor este tot timpul gravida – esti dovada vie. eu zic sa te tzinem pe tine, pe viatza, drept prostul blogului. chit ca ar trebui sa-i concedieze nen’tu Puturiciu pe kakadied si ceilatzi tembeli rezultatzi din PNL+PSD=LOVE.

    pedelist idiot? ba p-a ma-tii!
    2010-06-07 20:24:35 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 12

    @ alex rauta – de acord cu prima propunere (daca o inteleg bine). Nu cred, insa, ca poti ingheta total achizitiile publice (dar le poti controla la sange). Intru totul de acord cu ritualizarea politicii.
    @ Porcu’ – :) )
    @ nellu – da, daca achizitia de F16 second-hand va fi dusa la capat (dar a fost votata deja de parlament?) ar fi putintel ilogic. Insa un miliard-un miliard jumatate nu acopera nici pe masea deficitul bugetar (6,5-9 miliarde doar anul acesta). Or aici e vorba de termen lung: nu poti consuma (cu mult mai mult) decat produci – daca nu esti Statele Unite:)
    @ Terente al II-lea de Romania – buna aia cu “Martorii lui Basescu”!!!:) Se poate imprumuta la o adica?

  • 13

    Domnule Fumurescu va anunt cu onoare ca nu fac politica.De ce ma bagati in gunoaie?E adevarat ca mananc cacat uneori dar eu n-am taiat nimic,altii ma taie pe mine!

    porcul marele alb
    2010-06-07 20:27:35 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 14

    @) Terente al II-lea de Romania

    Daca veti fi lovit crancen de masurile astea inseamna fie ca faceti parte din clientela politica, fie sunteti incompetent.
    Depinde de masura lui Procust.
    Va doresc odihna placuta langa precursorul Dvs. a carui ramasita se odihneste intr-un borcan cu formol in coltul curiozitatilor la IML
    RIP.

    jack the ripper
    2010-06-07 20:29:16 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 15

    :) vai de curu lor.

  • 16

    @Alin Fumurescu 12 – “Insa un miliard-un miliard jumatate nu acopera nici pe masea deficitul bugetar (6,5-9 miliarde doar anul acesta). Or aici e vorba de termen lung: nu poti consuma (cu mult mai mult) decat produci – daca nu esti Statele Unite:)” Nici reducerea de salarii de 800 de milioane nu acopera deficitul bugetar. Avem un an si jumatate de cand guvernul Boc restructureaza curajos sectorul bugetar prin noi angajari si salarii socante pentru prieteni. Nu-mi spuneti ca desi ei sunt in al 14-lea ceas si tot nu pot sa-si dea prietenii afara Dvs vi se pare ca fac reforma.

  • 17

    @ nellu – pai da, e limpede ca incearca sa-si salveze clientela, nu le tin partea:) Din punctul asta de vedere merita criticati si atacati mult si bine. Era vorba ca PSD prezinta o motiune de cenzura fara sa aduca nici o alternatica cat de cat concreta, in incercarea de a multumi pe toata lumea (“o dam vaga” – ex: “Aici nu discutăm despre antinomia dintre cota unică şi impozitarea progresivă” – da’ unde spuma marilor discutam despre asta? Daca PNL vrea cota unica si PSD vrea impozitare progresiva, cand vom discuta despre incompatibilitatea dintre cele doua viziuni?)

  • 18

    Bai baieti ,uitati cum sta treaba; Vii cu niste masuri alternative si le prezinti asa stufos ,alambicat ,sa dea bine si zice lumea ca esti tare si “professional”. Mai bagi si niste metafore ,comparatii , sa se spuna ca le ai cu litera si cuvantul.
    Ca alea de taiere sunt prezentate prea din scurt si dau o nota de amatorism.
    Ce daca si unele si celelalte sunt useless? Impresia conteaza.

  • 19

    @Alin Fumurescu
    Domnu’ Alin, pai stati ca mai are si pasaje cu Ciomu! Asa m-am distrat, de numa’ ! :)
    Haideti sa nu-i luam asa tare, in fond sunt niste copii (Ponta) sau tinere sperante (Crin).
    Apropo de masurile secrete. Din surse sigure stiu ca atât Crin , cât şi Ponta au doar cate o masură. Se spune ca a lui Ponta e mai mare. :)

    Mircea
    2010-06-07 20:53:51 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 20

    @Alin Fumurescu 17 – la sah exista notiunea de Zugzwang . Opozitia nu are ce face. Daca nu baga fie PSD-ul fie PNL-ul motiune de cenzura, nu taxeaza acest moment greu pentru PDL pe care PDL-ul si Basescu si l-au impus. Daca nu vedeam motiune de cenzura, Basescu era la televizor maine vorbind de consens si peste 6 luni ar fi sustinut ca de fapt masurile de criza au fost aprobate tacit de opozitie. Totusi avem 20 de ani de cand acesti minunati politicieni ne conduc, orice om normal le poate anticipa miscarile 3 pasi inainte. Asta e de fapt adevarata tragedie a clasei politice in general si a PDL-ului in special. In timp ce ei au ramas la nivelul lor , iobagii evolueaza intelectual.

  • 21

    @pdlistidiot:
    Dragule, fii un idiot calm, ce te enervezi? :)

    Mircea
    2010-06-07 21:01:18 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 22

    adica ati cazut in haznaua retorico-bullshit a lipsei de solutii a opozitiei…

  • 23

    Chiar nu ma astept la altceva la cele doua duhuri emanate din lampa lui Ala-ilici.
    Iar motiunea propusa ar putea fi material didactic pentru studentimea ce va sa vina.(la asa nu!)
    Nu tu documentare,daramite argumentare.
    Eu cred ca au insfacat in graba alte foi,pe cele de la instruirile de postaci.Sunt laitmotive repetate obsesiv de activisti pe bloguri.Aceleasi argumente grotesti,aceeasi frazare.
    Domnilor,nici la sedintele partidului unic nu ti se facea atata greata .
    Ceausescu ar fi mandru:a fost creat omul nou.

  • 24

    Pe mine, ca un om prost ce sunt, m-a impresionat solutia simpla si eleganda a lui Varujan Pambuccian: varujan.rol.ro/../

    Breloc
    2010-06-07 22:10:41 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 25

    @ela 23 – Ceausescu nu ar fi tolerat decat Dacii la plenarele sale. Faptul ca desi Domnul Presedinte a venit cu Loganul restul Comitetului Central a venit cu ce-a venit dovedeste o slabire intolerabila a disciplinei de partid. Eu nu stiu ce sa inteleg. Fie Basescu nu poate sa-i convinga pe alesii PDL-isti sa mearga cu Loganul macar o data la 6 luni fie alesii PDL-isti n-au vrut sa faca o cheta mica sa-i cumpere un Mercedes cu fitze sefului. Oricum, ceva nu merge bine in partidul asta. Si legat de motiuni, evident nimeni nu are nici o sansa sa scrie o motiune de cenzura decenta care sa combata programul pe care PDL-ul il implementeaza de un an si jumatate. Apropo, care e programul respectiv? Si salariile alea platite de la stat secretarilor de stat dupa un an si jumatate de lupta cu salariile nerusinate sunt reale?

  • 26

    Aveti dreptate.
    Imberbul Ponta spunea astaseara la RTV-Vantu ca acum vrea oprirea acestor legi. Nu are acum timp pentru solutia politica sau un program de guvernare in ideia trecerii motiunii. Va vedea pe urma.
    Alt imberb, Crin fara sa ne spuna ce program are s-a oferit sa fie prim-ministru.
    Am oroare de prosti si nulitati. Sunt imprevizibili.
    Criticati acest guvern. Merita. Dar nu-mi oferiti ca alternativa pe stimabilii de mai sus.

  • 27

    mirciulica, a mai vazut dracu kretin mai mare decat tine?evident ca nu….
    11@bapamati, cand vei mai scrie pe forumuri scrienmortii mati corect cuvantul ‘vei’,tzaranoi de pleshcoi, agramat sinistru…sau ti-a suflat toanta de badea?

    pdlistidiot
    2010-06-07 22:29:14 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 28

    De referundum pentru aplicarea masurilor nu mai zic nimic?
    Parca trimisesera scrisoare presedintelui.

    @breloc:solutia lui Pambuccian suporta critici serioase, aparenta e minunata, punerea in practica e problema.

  • 29

    @Alin Fumurescu: pai daca am fi avut partide politice si nu gasti, in spuma marilor, ar fi aparut o motiune beton ca ar fi fost de acord cu ea si cei de la guvernare, da cum in spuma marilor nu avem norocul sa avem partide politice doctrinare cu putina demnitate si onoare si avem gasti de corbi afamati dupa…dracu-i mai stie ce mai vor…atunci avem circ, circ circ…si nimic concret!

  • 30

    ar mai exista o varianta, nu stiu cat de plauzibila, a fost aplicata si in trecut dar acum nu stiu cat de mult mai poate folosi. PNL si PSD nu pot marturisi deschis, dar probabil ca daca ar fi la guvernare ar opta pentru neachitarea datoriilor statului. Am mai trecut prin asta in anii 90, rambursarea TVA era amanata si erau gasite o mie de pretexte sa nu se intample (controale, modificari de legislatie), furnizorii statului erau platiti selectiv, inflatia ar fi miscata un pic in sus, astfel incat rambursarile intarziate sa fie in favoarea statului, administratia locala ar fi blocata samd.

    Opozitia nu poate spune astfel de lucruri deschis, si nici nu stiu daca le-ar merge miscarea. Dar s-ar putea ca finantisti de caracterul lui alde Vosganian sa ia in considerare astfel de pseudosolutii si de-aia sa fie atat de senini cand declara ca guvernul face gresit ce face.

    alex rauta
    2010-06-07 23:10:21 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 31

    D-le Alin Fumurescu, legat de drepturile de autor ale conceptului de “Martorii lui Basescu”, nu sunt io autorul, dar mi-a placut cum suna, si exprima la modul cel mai clar fanatismul ayatollahilor portocalii in proslavirea lui Realesu de Romania. O deturnare sinistra a vechii idei crestine, aia cu “iubeste si fa ce vrei”. la astia, ideea a devenit “Reafirma-ti de 5 ori pe zi, la modul feudalo-ritualic, credinta, supunerea si dragostea oarba fata de El Disidente Supremo ot Antwerp si mai departe, fa ce vrei (cu banu public, cu fonctia, …).
    Deci, legat de imprumutarea acestei idei, sunteti invitatul meu! As fi onorat.

    Terente al II-lea de Romania
    2010-06-07 23:12:45 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 32

    Cazul 1
    La sfirsitul lui Mai, pe o strabunica care era in corpul ziaristilor de la WH de pe vremea lui Eisenhower, o apuca mincariciul sub limba si se trezeste afirmind ca “Evreii sa plece dracului din Palestina !”
    Dupa citeva zile imaginile respective apar pe net, deranj mare…, ipochimena isi cere scuze, etc..
    Azi, pentru prima oara in decenii tipa nu isi ocupa locul, stabilit prin protocol in sala de conferinte de presa a WH, si Gibbs, purtatorul de cuvint al prezidentiei, intrebat ce parere are despre incident raspunde :

    “Acele remarci sint jignitoare si condamnabile.”

    Tipa trage concluziile de rigoare si iese in sfirsit la pensie :D .

    Cazul 2
    Pe 1 iunie, de ziua ei :D , o vajnica combatanta de pe frontul feminismului autohton, cu mincarici de degete, se apuca si tasteaza pe Pandora, acest teritoriu al harmazoanelor autohtone un text “revoltat” impotriva Israelului, care, nu e asa, “o comite din nou”.
    Adica e criminal in serie care va sa zica.
    Textul ca textul, dar sa vezi comentariile antisemitilor nostri, carora le raspunde topita de placere:

    GabiS: “Eu cred ca s-a facut o mare tampenie cu infiintarea statului Israel (…)”
    Iulia Gheorghe: “daca spui asta unui evreu, o sa spuna ca esti antisemit. inca se folosesc de acele emotii si de vinovatie.”

    cristina mailat: bravo iulia gheorghe! felicitari pentru onestitate si pentru curaj! ma si intrebam daca in romania se poate scrie ceva adevar despre monstrul cu 7 capete care este israelul(…)
    Iulia Gheorghe: de scris se scrie, din pacate nu putem face mai mult decat atat…

    Vlad: Cum nu putem sa fim propalestinieni? Suntem cu toata inima alaturi de cei care sunt tinuti in evul mediu in incercarea de a fi exterminati. Poate nu suntem de acord cu modalitatea violenta dar disperata prin care reactioneaza, dar cauza lor este dreapta.
    Iulia Gheorghe: bine punctat la partea cu ignoranta in care sunt tinuti. si in capul lor se mai sparg si toate farfuriile.

    Ideea generala a stimabilei ar fi cam asta : “Nu stiu cat timp o sa facem pe prostii in legatura cu evreii, stim bine ce hram poarta si cum (ne) conduc. e o ineptie sa spui ca nu “avem probleme” din cauza lor, deocamdata nu sunt foarte la vedere )(…)”

    Nu mai adaug afirmatiile pline de ura pe care le-a acceptat ca raspuns la opiniile ei. Asta e, atit o duce capul, de unde nu e, nici Dumnezeu nu cere.

    Dar cind li s-a atras atentia celor care, prin virsta si tinuta, ar fi putut lua o pozitie impotriva unor astfel de mizerii, ce raspunsuri putem citi ?

    @Alin Fumurescu : “n-am citit inca textul Iuliei Gheorghe, asa ca nu ma pot pronunta”
    @Cristian Teodorescu : “(…)n-am citit textul despre care scrieti. L-am cautat si nu-l gasesc”

    Domnilor, daca nu va desolidarizati de asemenea pozitii inseamna ca sinteti de acord cu ele.
    De scuze din partea teribilistei pentru porcariile pe care le-a afirmat, incurajat sau acceptat….nu se pune problema, oricum nu intelege ce face…

    costelmarxistul
    2010-06-07 23:24:19 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 33

    @alin
    iti multumesc ca ne-ai scapat de sondaj.

    razvan
    2010-06-07 23:34:40 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 34

    sa le taie capula sabotori

  • 35

    “Domnilor, daca nu va desolidarizati de asemenea pozitii inseamna ca sinteti de acord cu ele.”

    Io sint impotriva statului rasisto-nazist israel. Tot n-am inteles daca esti beat sau doar prost: am dreptul la opinie politica si la exprimarea ei publica iar izrael este o constructie politica boule. Deasemenea sint impotriva nato si uie si impotriva onu. De Bese ce sa mai zic… Tot ce poti sa-mi faci tu si oricine altcineva pentru exprimarea opiniilor politice este sa ma pupi. In cursul saptaminii.

  • 36

    @costelmarxistul 32 – si legatura cu subiectul actual era? Inteleg sa scuturam lanturi ca sa priceapa animalele dar credeti-ne, poporul roman are o relatie speciala cu poporul evreu. Romanii nu sunt antisemiti prin definitie. Din cata istorie comunista am invatat, Antonescu a fost singurul aliat al Germaniei naziste care a permis evreilor sa emigreze in Palestina. Comunistii romani au ajutat statul evreu lasand 400000 de evrei din Romania sa emigreze cand celelalte state comuniste nu recunosteau statul Israel. Si Romania e singura tara din Europa in care cuvintele smecher si fraier sunt folosite curent. In aceste zile grele pentru Israel, eu nu as cauta sa-mi fac noi dusmani. Parerea mea personala e ca Turcia e suficienta.

  • 37

    “Romanii nu sunt antisemiti prin definitie”

    Numai izraelienii sunt antisemiti: palestinienii semiti iar majoritatea izraelitilor sunt kazari turci care se pretind evrei. Si nici macar nu e vorba despre semitism sau antisemitism , numai un cretin poate fi impotriva unei rase. Fara discutie ca STATUL izrael este o mizerie si o rusine pentru omenire. Dar a condamna din cauza lui Bese si a lui Boc intregul popor roman , din cauza lui Hitler poporul german si din cauza teroristilor care conduc statul izrael sa condamni poporul evreu sau rasa semita … numai un retardat periculos poate face asta.

  • 38

    @fumurescu: se traieste bine in State? daaaa? superb! ca aici pute. de prea mult portocaliu-cacaniu, prostie si pupincurism adus la rang de “harfa”. si nu idiotii spalati vartos pe creierul odihnit sunt personajele principale, ci oamenii cu mai mult de 2 neuroni care si-au vandut materia cenusie pe 2 arginti. tot prostitutie se cheama… Judas reloaded.

    amu, fumu, p-astia de muncesc din greu pe bloguri/forumuri mai ca-i inteleg ca, deh, trudesc ca sclavii pentru o bucata amara de… ciolan. e criza, nu-i asa? si scapa cine poate. dar tu? tu ce carenta ai? sa fie soriciul marelui alb cu pipa (no offence, big white, cu porcii onesti n-am nimic. cu ceilalti am eu ce am…)

    AF: “Cum s-ar putea atinge toate aceste obiective concomitent? Mister.” hai nu ma-nnebuni, c-ametesc! AF: “Exista alternative complexe, dar nu vi le spunem…”

    paranteza: vorbim de o singura motiune a opozitiei (da, asa curva si terfelita si urata cum este). cuvantul de baza este UNA SINGURA. inchidem paranteza

    need additional clues? cred ca nu. si mai cred ca painea poate fi al dracului de amara cand un fin analist ca tine ajunge sa recurga la non-argumente atat de triste.

    ceea ce m-a determinat sa-ti scriu aici e impostura. da, a ta, A.

    nu te-apuci sa acuzi ca nu-s solutii puse intr-o motiune (care nu poate cuprinde o alternativa cu solutii diametral opuse si, concomitent, sa fie considerata valabila) decat atunci cand intentionezi sa te faci ca nu intelegi. lipsa unor solutii clare e tocmai conditia agreata pentru a fi sprijinita de doua doctrine antinomice. asta e dilema clasica a prizonierului/naufragiatului. variatiune pe aceeasi tema.

    daca fiecare partid din opozitie ar fi depus o motiune proprie, tot portocaliul urla in delir ca, iata, opozitia nu e in stare nici macar sa se inteleaga asupra solutiilor minime. deci este incapabila sa guverneze. mai incapabila decat actualii, for sure.

    daca opozitia depunea o motiune in care fiecare partid isi trecea solutiile pe care le-au tot vanturat pe tv, iar nu era bine. pentru ca aceiasi portocalii ar fi intrat in orgasm strigand din rarunchi lipsa de coeziune si de coerenta a solutiilor opozitie (ca, deh, obisnuiti cu partidul unic nici n-ar avea cum sa inteleaga ca oameni diferiti gandesc diferit si ca nu totul e o mare cloaca).

    asa, depunand o motiune fara sa insire solutiile (al dracului de diferite, de altfel) ale fiecaruia, subliniind doar punctul convergent privind inutilitatea masurilor (deja) angajate, tot nu-i bine ca, he-he, am/au zis eu/noi/ei, ca nu-s in stare sa vina cu solutii valabile.

    nu mai bine, faceau un platouas? (cu pdeu, evident) :)

    cassandra
    2010-06-08 00:39:49 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 39

    Ghermanu e un TRANCALAU TAMPIT,UN BESINOS GURMAND,MANCATOR DE KK PORTOCALIU !
    Salariul lui de la Udrea&Cucos este nemeritat!El ,practic le face antireclama!

    @Mircea: de ce nu recunosti ca esti fratele lui POSEIDON,ZEUL MARILOR!
    SI DE CE NU RECUNOSTI CA FRATE-TU E BETIV SI TU PEDOFIL!
    DA:FSN=PSD+PDL
    TAICA-MIU ,PENSIONARU´ ITI TRANSMITE MULTA MU.E!

    FSN =PSD+PDL FSN =PSD+PDL FSN =PSD+PDL FSN =PSD+PDL
    FSN =PSD+PDL FSN =PSD+PDL FSN =PSD+PDL FSN =PSD+PDL
    FSN =PSD+PDL FSN =PSD+PDL FSN =PSD+PDL FSN =PSD+PDL
    FSN =PSD+PDL FSN =PSD+PDL FSN =PSD+PDL FSN =PSD+PDL
    FSN =PSD+PDL FSN =PSD+PDL FSN =PSD+PDL FSN =PSD+PDL
    FSN =PSD+PDL FSN =PSD+PDL FSN =PSD+PDL FSN =PSD+PDL
    FSN =PSD+PDL FSN =PSD+PDL FSN =PSD+PDL FSN =PSD+PDL
    FSN =PSD+PDL FSN =PSD+PDL FSN =PSD+PDL FSN =PSD+PDL
    FSN =PSD+PDL FSN =PSD+PDL FSN =PSD+PDL FSN =PSD+PDL
    FSN =PSD+PDL FSN =PSD+PDL FSN =PSD+PDL FSN =PSD+PDL
    FSN =PSD+PDL FSN =PSD+PDL FSN =PSD+PDL FSN =PSD+PDL
    FSN =PSD+PDL FSN =PSD+PDL FSN =PSD+PDL FSN =PSD+PDL
    FSN =PSD+PDL FSN =PSD+PDL FSN =PSD+PDL FSN =PSD+PDL
    FSN =PSD+PDL FSN =PSD+PDL FSN =PSD+PDL FSN =PSD+PDL
    FSN =PSD+PDL FSN =PSD+PDL FSN =PSD+PDL FSN =PSD+PDL
    FSN =PSD+PDL FSN =PSD+PDL FSN =PSD+PDL FSN =PSD+PDL
    FSN =PSD+PDL FSN =PSD+PDL FSN =PSD+PDL FSN =PSD+PDL
    FSN =PSD+PDL FSN =PSD+PDL FSN =PSD+PDL FSN =PSD+PDL
    FSN =PSD+PDL FSN =PSD+PDL FSN =PSD+PDL FSN =PSD+PDL
    FSN =PSD+PDL FSN =PSD+PDL FSN =PSD+PDL FSN =PSD+PDL
    FSN =PSD+PDL FSN =PSD+PDL FSN =PSD+PDL FSN =PSD+PDL
    FSN =PSD+PDL FSN =PSD+PDL FSN =PSD+PDL FSN =PSD+PDL
    FSN =PSD+PDL FSN =PSD+PDL FSN =PSD+PDL FSN =PSD+PDL
    FSN =PSD+PDL FSN =PSD+PDL FSN =PSD+PDL FSN =PSD+PDL

    SA LE INTRE IN CAP LA MAMELUCI SI ORANJGUTANI !

    netotu lu tamara &Mircea Bashescu
    2010-06-08 00:52:01 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 40

    Pai da, pt ca PNL si PSD se impotrivesc fata de PDL cand infiinteaza DNA, cand vrea sa reformeze invatamantul sau sa taie din bugetari.

    Dar sunt impreuna cu PDL chiar si azi cand e vorba de a manari sistemul de licitatii.

    Uite aici niste chestii initiate de PDL zilele astea, pe care PSD-PNL-PC le-au sustinut imediat iar Antenele n-au soptit un cuvintel.

    evz.ro/detalii/../

    Incep si eu sa cred ca BVB lucreaza mana in mana cu PSD-PNL. Singurul loc unde PNL se intalneste cu PDL e la furat, in rest baietii dorm.

    mac gregor
    2010-06-08 01:04:30 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 41

    @mac gregor 39 – 8 ani si ceva. Atat trebuie sa lucreze un salariat cu venit mediu ca din impozitul lui un secretar de stat din cel mai reformist guvern roman din Romania sa-si ia salarul lunar in cea mai mare criza din ultimii tz ani. Haideti sa facem un cerc si sa cantam in cor: “Desi guvernul Boc e acolo de oaresce timp, de vina sunt Nastase si Tariceanu”.

  • 42

    @fumurescu: se traieste bine in State? daaaa? superb! ca aici pute. de prea mult portocaliu-cacaniu, prostie si pupincurism adus la rang de “harfa”. si nu idiotii spalati vartos pe creierul odihnit sunt personajele principale, ci oamenii cu mai mult de 2 neuroni care si-au vandut materia cenusie pe 2 arginti. tot prostitutie se cheama… Judas reloaded.

    amu, fumu, p-astia de muncesc din greu pe bloguri/forumuri mai ca-i inteleg ca, deh, trudesc ca sclavii pentru o bucata amara de… ciolan. e criza, nu-i asa? si scapa cine poate. dar tu? tu ce carenta ai? sa fie soriciul marelui alb cu pipa (no offence, big white, cu porcii onesti n-am nimic. cu ceilalti am eu ce am…)

    AF: “Cum s-ar putea atinge toate aceste obiective concomitent? Mister.” hai nu ma-nnebuni, c-ametesc! AF: “Exista alternative complexe, dar nu vi le spunem…”

    paranteza: vorbim de o singura motiune a opozitiei (da, asa curva si terfelita si urata cum este). cuvantul de baza este UNA SINGURA. inchidem paranteza

    need additional clues? cred ca nu. si mai cred ca painea poate fi al dracului de amara cand un fin analist ca tine ajunge sa recurga la non-argumente atat de triste.

    ceea ce m-a determinat sa-ti scriu aici e impostura. da, a ta, A.

    nu te-apuci sa acuzi ca nu-s solutii puse intr-o motiune (care nu poate cuprinde o alternativa cu solutii diametral opuse si, concomitent, sa fie considerata valabila) decat atunci cand intentionezi sa te faci ca nu intelegi. lipsa unor solutii clare e tocmai conditia agreata pentru a fi sprijinita de doua doctrine antinomice. asta e dilema clasica a prizonierului/naufragiatului. variatiune pe aceeasi tema.

    daca fiecare partid din opozitie ar fi depus o motiune proprie, tot portocaliul urla in delir ca, iata, opozitia nu e in stare nici macar sa se inteleaga asupra solutiilor minime. deci este incapabila sa guverneze. mai incapabila decat actualii, for sure.

    daca opozitia depunea o motiune in care fiecare partid isi trecea solutiile pe care le-au tot vanturat pe tv, iar nu era bine. pentru ca aceiasi portocalii ar fi intrat in orgasm strigand din rarunchi lipsa de coeziune si de coerenta a solutiilor opozitie (ca, deh, obisnuiti cu partidul unic nici n-ar avea cum sa inteleaga ca oameni diferiti gandesc diferit si ca nu totul e o mare cloaca).

    asa, depunand o motiune fara sa insire solutiile (al dracului de diferite, de altfel) ale fiecaruia, subliniind doar punctul convergent privind inutilitatea masurilor (deja) angajate, tot nu-i bine ca, he-he, am/au zis eu/noi/ei, ca nu-s in stare sa vina cu solutii valabile.

    nu mai bine, faceau un platouas? (cu pdeu, evident)

    matrozu
    2010-06-08 01:30:40 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 43

    Din martorii lui Basescu citire:

    “Incep si eu sa cred ca BVB lucreaza mana in mana cu PSD-PNL.”

    In mod clar singurul politician care intelege pe deplin prostia infinita a acestei natiuni betege e Traian Basescu. Nimeni altcineva nu ar fi putut vreodata crede ca iobagii astia gangavi ar putea hali intrarea Carmaciului in opozitie fata de proprii lui sclavi din PDL. Dar uite ca ei pot crede asa ceva, spre disperarea noastra, a celorlalti. BVB, casi PDL in intregul lui, nici nu exista independent de Basescu iar unii cred ca acesti liliputani politici chiar au spoliat bugetul si tara in general de un an si jumatate fara aprobarea si incasarea zeciuelii de catre el Lider Mafioso Maximo? cat trebuie sa fii de naiv?

    Nu am nici un dubiu ca, daca va fi nevoie, Basescu va pretinde ca seninatate absoluta si tupeu maxim ca el a vrut, da nu a putut de Boc tradatorul. Si ca se vor gasi enorm de multi macgregori care il vor si crede: el a vrut saracu’ da nu a putut de Boc. Si de BVB. Si de moguli. Si de PSD. Si mai ales de PNL. Rusine, rusine, de trei ori rusine Dinu Patriciu!

    In ceea ce priveste gargara asta de doi bani chilu cu “nu vedeti ca nici ei n-au solutiii”, Fumurescule: canta la alta masa. Spre exemplu pe impartiala platforma madame blogary, cu vanzatorii de usi de garaj si alti nedormiti. Aici mi-e teama ca ne-am lamurit cu tine.

    PS. Nu solutiile sunt problema guvernului Boc, ci oamenii care le aplica. Sau nu le aplica. Sau le aplica incredibil de prost.

  • 44

    Din cauza celor din PSD am ajuns sa ne mearga atat de rau ! Rusine pentru ceea ce au resuti sa nu faca acestei tari!

    Vlad.Adrian
    2010-06-08 21:21:04 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 45

    [...] AF: “Cum s-ar putea atinge toate aceste obiective concomitent? Mister.” [...]

  • 46

    @nellu: Vezi din cauza aceasta i-a pus Ponta pe PSD-isti sa nu-si mai pargheze masinile in curtea sediului PSDAcum stau linistiti.Daca nu le vedem ,credem ca umbla in Trabant bietii de ei.

  • 47

    @nekunoscut: Poate vroiai sa spui ‘reflectarea”lui Ceausescu in oglind.In ceea ce priveste taierile,stati linistiti ca nu va murii nimeni de foame.In 2007 salariile,unora,erau mai mici de cat vor fi acum,la fel si pensiile,preturile erau la fel de mari,si nu a murit nimeni de foame,Cine a murit a murit de lene.Eu una traiesc cu 600 de roni de 5 ani si nu ma plang si ma milogesc pe la usile guvernului.Dar adevarul este ca cei care o fac sunt platiti pentru asta si pentru asta ii dispretuiesc.

Comentează


Pont: poti sa adaugi la comentariu fotografia ta sau o imagine care te reprezinta.
Nu trebuie decat sa introduci o adresa de e-mail valida aici si sa urmezi cativa pasi simpli.
Un film explicativ e disponibil aici


ATENTIE: Comentariul dumneavoastra poate aparea cu intarziere din cauza sistemului de cache.

RSS Postari pagina personala
VoxPublica este platforma de comentarii, bloguri si opinii sustinuta de REALITATEA.NET dar este, si va ramane, un spatiu public, deschis tuturor celor care au ceva de spus intr-un mod civilizat si inteligent: cititori, bloggeri, profesionisti in orice domeniu, jurnalisti freelanceri sau colaboratori ai oricarui grup media sau institutie independenta.
» citeste biografia

Ce fac prietenii tăi pe Voxpublica

Ultimele comentarii

alex mazilu Andrei Plesu antonescu aur Becali blaga blog Blogviu interviu Boc Bucuresti calatorie candidatura catalin voicu cercetare cianura cluj concert crin criza CTP Curtea Constitutionala demisie Dinu Patriciu EBA economie Elena Basescu experiment Facebook FMI fotbal humanitas Iliescu instantanee intelectuali internet Istodor Johannis kelemen hunor Liiceanu manipulare Media Mihai Goţiu motiune Năstase obama o fraza o poza ortodoxie parlament Parlamentul European pd-l PE Plesu Polirom presedintie protest radu duda Realitatea TV reforma riscograma romani romania rosia Roşia Montana salarii securitate Senat sindicate sondaj sorin oprescu steaua SUA Tariceanu tiff TRU TVR UBB uichendist.ro Vanghelie Vasile Blaga

© 2009 VoxPublica.ro, o marca F5 Realitatea-Catavencu. Toate drepturile rezervate.

Strategy & Technology: PUBLYO
Marketing & Sales: Q2M
Comandati acum o campanie publicitara pe acest site!