Fara FMI din 2013? La primele doua acorduri nu s-au fost gasit idei asa de bune?

Recent o idee buna a fost emisa referitor la renuntarea din 2013 la un al 3-lea acord cu FMI. Nu stim inca daca este o idee buna independenta or doar un argument suplimentar in retorica menita sa “vinda” necesitatea unei noi tinte pentru Romania de genul aderarii la zona euro. Daca este doar un argument pentru sustinerea aderarii la zona euro ori a semnarii urgente a pactului fiscal nu mai este o idee atat de buna.

Este interesanta recenta ante-pronuntare in privinta unui nou acord cu FMI incepand din 2013, mai ales ca nu au aparut idei la fel de valoroase in cazul primelor doua acorduri.

i) In cazul acordului prezent o intrebare legitima este de ce nu folosim banii ieftini daca tot bifam tot felul de conditii si conditionari. Ori renuntam sa aplicam chiar orice se cere ori tragem banii care sunt semnificativ mai ieftini decat imprumuturile recente ale statului de pe piete.  Evolutia acordurilor in cazul altor state sugereaza existenta spatiului de negociere pentru autoritatile romane.

In caz ca se foloseste acordul cu FMI doar ca si ancora de stabilitate ar fi trebuit ca Romania sa fie prezenta pe piete in mod sistematic de ani buni. O administrare competenta a datoriei publice este caracterizata si prin constanta legaturii cu piata. Romania este penalizata prin dobanzi mai mari (cum a dovedit recent prin emisiunea in dolari) si datorita comportamentului oportunist in relatia cu pietele.

In trecutul recent, statul, in loc sa foloseasca umbrela acordului pentru a se finanta ieftin, la termene lungi si in mod diversificat, a preferat o forma de consangvinizare prin imprumutarea tot de pe piata locala a unor sume la termene scurte prin asa numitele “club loans” si plasamente private.  Banii pentru aceste “finantari” pre-agreate, au provenit din diminuarea rezervei minime obligatorii. Aceasta diminuare avea in contrapartida optica sumele varsate la BNR din primul accord cu FMI. Si prin acest circuit, banii trasi de la fond si varsati la BNR au avut valentele unui credit de consum.

Comoditatea generata de existenta unui credit de consum la nivel macro a impiedicat probabil preocuparea pentru finantarea ieftina la termene lungi ori a celor destinate proiectelor.

ii) In cazul primului acord, Romania a acceptat o suma mult prea mare. In schimbul acestui “serviciu”, FMI a fost foarte lax in prima perioada permitand in realitate acumularea de tensiuni care au precipitat decizia de scadere brusca a salariilor si cresterea TVA. Romania nu doar ca nu a contribuit la expansiunea economiei dar nici macar nu a realizat o o consolidare fiscala. Consolidarea fiscala este definita de OECD ca reducerea datoriei si a deficitului fiscal. Datoria a crescut exponential in aceasta perioada. Pentru a privi evolutia deficitului din 2008 pina-n 2011, ar trebui adunat la deficitul bugetar declarat atat arieratele ( un tertip primitiv de a bifa o tinta nominala) precum si pro rata temporis datoriile conditionate ( partea aferenta fiecarui exercitiu bugetar din obligatiile statului, castigate in instante).

Simultan cu acceptarea fara conditii a sumei de catre Romania, alte state s-au comportat in mod diferit:

- Cehia a refacut calculele privind necesarul si a contestat public faptul ca IMF incearca sa supradimensioneze finantarea.

-Polonia a cumparat o asigurare nefinantata, o suma mult mai mica decat Romania pe care sa poata sa o traga in caz de nevoie.

-Turcia a negociat timp de un an acordul pina nu a mai fost nevoie.

Romania nu a avut nevoie de o asemenea suma de la FMI. Cine a avut interes intr-o asemenea abordare neconditionata va fi evident in urmatoarea perioada.

O suma mare de la FMI nu doar semnalizeaza slabiciunea economiei, impune devalorizare interna ( o sansa pentru atingerea meteorica a unor tinte ambitioase de inflatie) si austeritate in conditii de recesiune . Suplimentar prin directionarea catre consum si nu catre investitii s-a impins tara cu “gatul in lat”. Toate acestea in masura in care partenerii locali nu inteleg care sunt spatiile de negociere pe care FMI le permite.

Pentru a decide daca suma a fost supradimensionata putem realiza un rationament simplu. In momentul in care s-a ajuns la concluzia ca avem nevoie ajutor de 20+ miliarde, prognozele de crestere economica variau de la +5% in 2009 si +4% in 2010 pina la +3% in 2009 si plus +5% in 2010. Cam +8% crestere economica in doi ani. In realitate Romania a scazut cu 9% in perioada 2009-2010. Prin urmare, fata de momentul prognozei care a validat necesarul avutia Romaniei, masurata in acest caz prin PIB, la sfarsitul celor doi ani era mai mica cu aproximativ 17% din PIB ceea ce reprezinta circa 22 miliarde de euro. Considerand veniturile bugetare acumulate la o rata de 30% inseamna circa 6.6 miliarde de euro mai putin in perioada celor doi ani.

Un rationament similar se poate realiza pentru sugerarea deficientelor de estimare a necesarului, prin utilizarea asa numitelor gap-uri de finantare.

Inclusiv dupa o astfel de scadere in venituri fata de scenariul initial, statul roman a fost capabil nu doar sa nu mai traga ultima transa dar sa si aiba o rezerva supradimensionata dupa toate criteriile utilizate international ( luni de importuri, acoperirea datoriei cu maturitate scurta, acoperirea masei monetare in sens restrans).

Cu venituri mult mai mici decat prognoza, cu refuzul ultimei transe si cu rezerva excedentara suma nu suna a supradimensionare si supra-indatorare pe sectorul creditului de consum macro?

Datorita acestei finantari, prin masurile impuse si comoditatea indusa, s-au amanat investitiile si masurile de stimulare a economiei.

In consecinta, lipsa unui acord cu FMI in 2013 este o idee buna daca autoritatile au maturitatea sa-si asume deciziile economice de expansiune ecopnomica. Daca este doar o maniera de capitalizare la nivel de imagine personala prin pozitionarea opozitiva fata de FMI este … de inteles.

Daca este doar o forma de directionare catre alte tinte marete , propunerea ar trebui tratata cu circumspectie. Si cele 20+ miliarde tot ca ceva maret au fost prezentate de catre aceeasi crainici.

S-a profitat de urma acordului cu FMI in mod asimetric. Timpurile prezente si acumularea de date vor revela mai usor beneficiarii si perdantii acestor decizii.