![]() | Farsa schimbării Constituției. Ne scoate unicameralul din criză, domnule Băsescu?vezi toate articolele de Mihai Goţiu11 May 2010 la 09:04 21 comentarii 450 vizualizari. |
Vă mai amintiți ce discuții aprinse erau în urmă cu doar două săptămâni pe tema modificării Constituției? Controverse, idei și luări de poziție. Negocieri eșuate. Unicameral sau bicameral. Renunțarea la caracterul național al statului român. Dispute între partide, dar și în interiorul fiecărui partid.
N-au trecut nici două săptămâni și toate acestea par a fi avut loc în urmă cu un veac. Ce s-a schimbat între timp, ca tema revizuirii Constituției să cadă așa de rău în desuetitudine? Mi-e greu să cred că în urmă cu o lună sau cu două nu se cunoștea situația reală a economiei românești, că deficitul bugetar a apărut peste noapte.
În aceste condiții, toată energia consumată (nu neapărat în zadar) pe disputa constituțională nu a reușit decât să mențină ocupată scena politică și mediatică. Să deturneze atenția de la problema care necesita rezolvarea cea mai urgentă. După precedentul creat cu programarea referendumului referitor la reducerea numărului de parlamentari și unicameral simultan cu primul tur al alegerilor prezidențiale, mi-e greu să mai accept că această distragere a atenției a fost neintenționată.
Că Traian Băsescu nu știa că a scos la înaintare o discuție ale cărei efecte s-ar poduce cel mai degrabă peste doi ani, amânâd astfel o dezbatere reală legată de ieșirea României din criză, care are loc cu adevărat doar în aceste zile. Și într-un moment în care cele mai importante decizii în aceste domenii par a fi deja luate.
Etichete: revizuire


Irina Zamfirescu 23 May la 16:13 |
Bucureștiul pare că ar fi inepuizabil. Construcții P+inifinit, spații verzi transformate în [ citeste mai departe ]
Mihai Goţiu 23 May la 15:30 |
Uninominalul pur, în forma adoptată ieri de Parlamentul României, e o mare mizerie. Argumentele [ citeste mai departe ]
Elena Vijulie 23 May la 14:29 |
Legea privind sistemul electoral majoritar uninominal a trecut ieri de Camera Deputaţilor, după ce [ citeste mai departe ]
Costi Rogozanu 23 May la 14:22 |
Ce e în neregulă cu POSDRU? Am tot fost avertizaţi că face Comisia Europeană verificări. [ citeste mai departe ]
Laura Cernahoschi 23 May la 12:10 |
Apare doar la emisiuni cu Gâdea, Alesandra Stoicescu sau duminicale de cancan, unde nu i se vor [ citeste mai departe ]
Cristian Teodorescu 23 May la 10:00 |
Uninominalul pur şi dur la care a visat Traian Băsescu pe vremea cînd era pe val s-ar putea [ citeste mai departe ]
Cristian Cojanu 23 May la 09:54 |
From Romania with Art,
25 mai, ora 21.30, Grădina Verona
Pe 25 mai, de Noaptea Albă a Galeriilor, [ citeste mai departe ]
Iulian Leca 23 May la 04:30 |
Cea mai mare critica adusa sistemului electoral ce tocmai a trecut si de Camera Deputatilor e ca [ citeste mai departe ]
Dorin Tudoran 22 May la 22:27 |
Prima lună de după o căsătorie este numită ”luna de miere”. Prima lună a [ citeste mai departe ]
Alin Fumurescu 22 May la 19:36 |
… s-au inmultit atacurile impotriva lui Basescu pe ultimul front ramas disponibil – [ citeste mai departe ]
Ciprian Şiulea 22 May la 18:11 |
Astăzi USL a demonstrat că tot ceea ce a spus în ultimii cîţiva ani împotriva PDL nu a fost [ citeste mai departe ]
Elena Vijulie 22 May la 14:19 |
Premierul Victor Ponta şi ministrul afacerilor europene Leonard Orban au anunţat ieri că [ citeste mai departe ]
Cristian Teodorescu 22 May la 12:06 |
Monica Macovei susţine că guvernul Ponta, despre care premierul spune că e cel mai curat, e cel [ citeste mai departe ]
Ciprian Domnişoru 22 May la 04:22 |
Întrebat despre participarea financiară a României la achiziționarea de către NATO a unor [ citeste mai departe ]
Costi Rogozanu 21 May la 21:55 |
Nişte fapte. Traian Băsescu s-a întîlnit ieri cu vice-preşedintele Chevron, compania care vrea [ citeste mai departe ]
Mihai Goţiu 21 May la 19:43 |
Nu mai e doar o impresie de început de campanie. Ci o confirmare: Emil Boc a evitat până în [ citeste mai departe ]
Constantin Creţan 21 May la 19:05 |
În ţara în care Eminescu, Creangă, Caragiale şi Preda n-au fost absolvenţi ai vreunei [ citeste mai departe ]
Cristian Teodorescu 21 May la 18:20 |
Useliştii au început ofensiva de vară puţintel mai devreme, presaţi de calendarul [ citeste mai departe ]
Costi Rogozanu 21 May la 15:38 |
Alegerea dintr-un tur a primarului generează tot felul de efecte secundare. De exemplu, negocierea [ citeste mai departe ]
Stelian Tănase 21 May la 12:17 |
Traian Băsescu aflat la Chicago, printre români, a profitat că se afla departe de casă şi [ citeste mai departe ]
Mihai Goţiu 21 May la 11:00 |
Am văzut și români care (încă) îl iubesc pe Traian Băsescu. E drept, nu în România. Trebuie [ citeste mai departe ]
Cristian Teodorescu 21 May la 10:03 |
Şi ducîndu-se dumnealui Traian sin Băsescu la sfat în cele străinătăţi l-au însoţit alai, [ citeste mai departe ]
Costi Rogozanu 20 May la 15:44 |
Săptămîna asta cele mai discutate probleme au fost cîinii vagabonţi, curăţenia oraşului, [ citeste mai departe ]
Constantin Creţan 20 May la 12:38 |
Fostul ministru german al apărării a ieşit din politică şi a pierdut titlul de doctor în urma [ citeste mai departe ]
Mihai Goţiu 20 May la 10:15 |
Înainte de începerea festivităților de lansare a candidaților USL la Consiliul Județean și [ citeste mai departe ]
Alin Fumurescu 19 May la 21:32 |
… c-acum nu mai e de gluma. Acum e serios. Acum nu mai e vorba nici de USL, nici de PDL, nici de [ citeste mai departe ]
Cristian Teodorescu 19 May la 20:12 |
După ce-am văzut fragmente din teza de doctorat a procurorului general al României, Laura [ citeste mai departe ]
Dorin Tudoran 19 May la 18:00 |
Copertă & Copyright 2012 - ION BARBU
Anunțul făcut de unul dintre cei mai guralivi și [ citeste mai departe ]
Constantin Creţan 19 May la 17:59 |
Ca şi Mugur Ciuvică, despre care tocmai am scris, tot din categoria celor pentru care pare a [ citeste mai departe ]
Ciprian Şiulea 19 May la 16:58 |
Cînd tînjeam şi eu mai tare să pot scrie despre altceva decît plagiate şi incompatibilităţi [ citeste mai departe ]
| 1Pai cum sa apara cand e clar ca se face de cacao? Cum sa raspunda la atatea intrebari unde nu ai cum sa raspunzi fara sa te dai in stamba? si cum sa apara si sa stea fata in fata cu cel care a zis Oprescu... | ||
| 2Sunt gay si nu m-ie rusine sa spun. Il sustin pe domnul Cernea, el este un adevarat copac, cu radacinile infipte in realitatea vietii. Homosexuali, travestiti, ori familisti nu conteaza, fiecare il ocrotim... | ||
| 3Penalul asta vrea destramarea culturii romanesti, distrugerea bisericii, propagarea culturii homosexuale in tara noastra. Esti un abject mai Cernea, un excrement politic. Ai fost exmatriculat de la Universitatea... | ||
| 4Penalul asta vrea destramarea culturii romanesti, distrugerea bisericii, propagarea culturii homosexuale in tara noastra. Esti un abject mai Cernea, un excrement politic. Ai fost exmatriculat de la Universitatea... | ||
| 5@Goth: lucrurile le vad cam asa: mai intai au fost pelasgii. mai vechi decat dacii, thracii, scitii, celtii, mai vechi chiar si decat sumerienii. au existat intr-o zona unde aveau ajutor din partea naturii:... | ||
| 6Declarația lui Balaban-Grăjdan: "Motivul pentru care ... să zic ... conștiința m-a obligat să fac acest lucru este pentru că se împlinesc 150 de ani de cînd Alexandru Ioan Cuza a înființat această structură... | ||
| Mihai Goţiu 10562 citiri |
| Cristian Teodorescu 9428 citiri |
| Costi Rogozanu 8767 citiri |
| Ciprian Domnişoru 4073 citiri |
| Alin Fumurescu 3913 citiri |
| Constantin Creţan 3385 citiri |
| Dorin Tudoran 2833 citiri |
| Dan Duca 2464 citiri |
| Elena Vijulie 2344 citiri |
| Ciprian Şiulea 2285 citiri |
| Mihai Goţiu 7 postari |
| Cristian Teodorescu 7 postari |
| Costi Rogozanu 6 postari |
| Constantin Creţan 4 postari |
| Alin Fumurescu 3 postari |
| Ciprian Domnişoru 3 postari |
| Dorin Tudoran 3 postari |
| Iulian Leca 2 postari |
| Ciprian Şiulea 2 postari |
| Elena Vijulie 2 postari |
| Mihai Goţiu 60954 citiri |
| Cristian Teodorescu 39768 citiri |
| Costi Rogozanu 37959 citiri |
| Ciprian Domnişoru 18121 citiri |
| Alin Fumurescu 17819 citiri |
| Viorel Dobran 12272 citiri |
| Dan Duca 11264 citiri |
| Constantin Creţan 11144 citiri |
| Elena Vijulie 8969 citiri |
| Dorin Tudoran 8660 citiri |
| Mihai Goţiu 29 postari |
| Cristian Teodorescu 29 postari |
| Costi Rogozanu 28 postari |
| Alin Fumurescu 11 postari |
| Constantin Creţan 10 postari |
| Ciprian Domnişoru 9 postari |
| Dan Duca 8 postari |
| Dorin Tudoran 8 postari |
| Ciprian Şiulea 7 postari |
| Elena Vijulie 6 postari |
© 2009 VoxPublica.ro, o marca F5 Realitatea-Catavencu. Toate drepturile rezervate.
Ia te uite, bai nene, de parca Lustratia n-ar fi importanta pentru “asanarea morala a clasei politice” si scoaterea Romaniei din foame.
2010-05-11 09:08:30 | Raporteaza
Cu simtul ascutit de observatie al unui comentator sportiv de clasa, cum de nu s-a vazut urmatoarea solutie?
Ţara arde şi senatorii se uită la filme porno. Senatorul PNL Marius Nicoară a fost surprins, luni, în cadrul şedinţei de plen, în timp ce se uita la un film porno. Tot episodul s-a consumat în timpul dezbaterilor la Legea pensiilor.
Un masaj thailandez nu strica, nu? Oxigeneaza creierul lui Mihai Gotiu!
2010-05-11 09:31:36 | Raporteaza
E grav cand te trezesti din mahmureala abia marti.Cosmarul BASESCU vad ca te bantuie si tie,musiu Gotiu.
2010-05-11 09:50:49 | Raporteaza
uite, dacă tu trebuie să-ţi repari casa, înseamnă că nu mai mănînci? nu. mănînci, dar te gîndeşti şi la reparaţii. aduni bani, cauţi meşteri, materiale, vezi cum e mai ieftin… dar în timpul ăsta te îmbraci, te speli, mănînci, te duci la job…
2010-05-11 09:52:22 | Raporteaza
Nu stiu ce tot atatea comentarii imorale. A iesit la referendum? Se aplica. Punct. Nu mai negociaza nimeni, nu mai gandeste nimeni nimic in plus. E un respect minim pentru populatie. Eu chiar am pretentii de la “alesii” mei sa respecte ce s-a decis prin vot.
2010-05-11 09:53:10 | Raporteaza
Dom`le,
mai rau decit lui Crin va sta Basescu in git.
Si chiar credeti ca din cauza presedintelui nu v-a reusit planul de simbata dimineata?
2010-05-11 10:02:48 | Raporteaza
@victor L:
cu o scurta pauza si o schimbare de reteta (salata de pui cu andive in loc de paella), planul de sambata a fost respectat
2010-05-11 10:37:34 | Raporteaza
Ce popor fericit suntem
. La noi nicio minune nu tine mai mult de 3 zile. Azi e marti, a trecut o eternitate de dumininica de la magistrala cuvantare, deja lumea e relaxata. Videanu pleaca la Tbilisi si Istanbul ca sa rezolve lucruri cu bataie peste zeci de ani, un articol care ieri avea deja 50 de comentarii are 6 dupa aproape 2 ore si, culmea, majoritatea comentariilor vin de la oamenii de bine care inca il iubesc pe Basescu si Boc. Te pune pe ganduri. Poate asiaticii au dreptate. Stress-ul excesiv dauneaza grav sanatatii. Haideti dragi conationali sa ne relaxam. Sa ignoram FMI-ul. Sa ignoram guvernul si tipul ala care e prea agitat si vorbeste prea tare. Sa-l ignoram si pe celalalt tip care se uita la noi urat si spune ca noi suntem de vina ca suntem in criza. Haideti sa respiram rar si adanc. Fostul presedinte al consiliului judetean Cluj e asa de stupid incat s-a lasat filmat uitandu-se la noul desktop pe care un baiat cu ochi albastri i l-a instalat. Nicoara e liberal. Ne-am scos. Nu mai trebuie sa dam vina pe rusi sau pe extraterestrii. Ca de obicei, PNL-ul e de vina. Inspirati pe nas. Expirati pe gura. Nu va simtiti deja mai bine? Daca va relaxati suficient puteti auzi banii care pleaca permanent ca sa acopere dobanzile la credite.
2010-05-11 10:37:39 | Raporteaza
Eu zic ca mister Gotiu a fost prea ocupat sa apese pe taste ca sa se mai si preocupe sa scrie ceva cu cap. Un nou articol din categoria, unde nu-i cap vai de Gotiu. Si Gotiu si Leca respecta intocmai legea managementului, numai ca ei inca nu s-au prins. Amindoi au fost promovati pina si-au atins nivelul de incompetenta, cu rezultatul numeroaselor texte zero-barat.
2010-05-11 10:44:22 | Raporteaza
@popescu, tu nu te uiti la serviciu fiind, niciodata la filmulete distractive ? dulcea ipocrizie si prostirea pulimii naste false teme prin cardasia presei duplicitare. la fel a fost, inca la o scara si mai mare si fundatura numita unicameral. uite-l si pe radu, nici nu stie ce a votat la referendum, habar nu are cum sa se aplice, dar vrea sa se aplice neintarziat. ce daca, in acelasi timp, ministerul d-nei udrea cheltuie de doua ori mai mult decat scaderea salariilor si pensiilor. e de bine ca e directionat prin firmele prietene. pritene cu udrea si basescu, nu cu radu. radu vrea unicameral, ca tot n-are ceva mai bun de facut.
2010-05-11 10:44:29 | Raporteaza
@nellu – sa nu uitam dragul meu ca acele credite spre care se duc banii zornaind au fost facute ca sa plateasca cohorta de bugetari angajati pe timpul ilustrilor adepti ai masajelor de relaxare in parlament. Poate si zornaitul banilor astora sunt un mod de relaxare pentru ei/voi. Ca doar asa e romanul…ni se pare ca ne pasa, insa cand colo un mail ne poate relaxa al naibii de mult, incat sa uitam de tot si toate. Hai sa radem ca sigur asta e solutia salvatoare!
2010-05-11 10:57:08 | Raporteaza
Ca avem nevoie de o constitutie teafara , mie mi se pare foarte clar. Si nu numai. Ne trebuie si o legislatie asemenea.Ca nu e suficient e deasemenea clar.Dar absolut necesar, e.O zi buna!
2010-05-11 11:48:56 | Raporteaza
Ce bine se potrivesc versurile lui Bug Mafia la situatia din Romania !:
Viaţa-i un cadou frumos şi unu de căcat,
De căcat să trăieşti în România de fapt…
Nu că e ceaţă, praf, e un sistem bolnav,
Într-o ţară frumoasă pe care-o fac pilaf…
Târfe ordinare cu un singur scop,
Să ne sece pe toţi ca ei să fie-n top,
Nu contează cine moare, dacă moare, cum trăieşte,
Că oamenii se-aruncă de pe blocuri orbeşte,
Că oamenii-şi dau foc pentru că nu au de mâncare,
Că se moare în spitale de atâta nepăsare,
Că se spânzură copiii de dor pentru părinţi
Plecaţi afară, unii cu multă şcoală,
Că n-au mai suportat bătaia de joc,
Politică pe băţ cu Pic şi Poc…
2010-05-11 11:58:47 | Raporteaza
@Marian 11- “sa nu uitam dragul meu ca acele credite spre care se duc banii zornaind au fost facute ca sa plateasca cohorta de bugetari angajati pe timpul ilustrilor adepti ai masajelor de relaxare in parlament.” Iarta-ma, nu inteleg. De cand exista guvernele Boc? De ce , daca ceva merge prost, PDL-ul nu schimba chestia aia? Sau notiunea de partid de guvernamant nu presupune sa guvernezi ci sa dai vina pe retragerea aureliana ? Unde scrie in Constitutie ca guvernul nu poate reduce numarul de bugetari? Daca tin minte bine , acum un an si ceva era la televizor un tip mic si nervos care povestea cum va taia posturi bugetate si va reduce pensii nerusinate. Apropos, mai stii ceva de el? Doamne Fereste, l-o fi rapus si pe el sistemul ca pe Constantinescu.
2010-05-11 12:33:04 | Raporteaza
@Mihai Gotiu: vrajeala cu constitutia face parte din strategia basescului prin care el manipuleaza cu usurinta clasa politica dar si stupid people…
nu-i era lui mai confortabil sa discute cu boc (!?) despre puterile statului decat despre pampersii pe care tot statul s-a angajat sa-i plateasca pentru a stimula demografia dar nu mai are bani nici pentru acestia fiindca asteapta la colt clientela politica?
2010-05-11 14:09:52 | Raporteaza
@Radu: Habar n-ai ca acest referendum nu valideaza unicameralismul sau farsa cu 300 de parlamentari (cum de n-a avut fler si sa fi propus 322). Nu ai cum s-o aplici fara a schimba Constitutia. Ce spui de faptul ca presedintele a promulgat legea cresterii salariilor cu 50% si dupa aceea a incalcat-o? O incalca si incompetentul Boc, pentru ca profesorii au castigat in instante. Politicienii cand incalca legea de ce nu raspund ca noi, ceilalti? Constitutia ne spune ca nimeni nu e mai presus de lege, nu-i asa? Radule, referendumul nu e lege, dar Basescu-Boc au incalcat legea. Referendumul a fost o farsa a presedintelui Basescu pentru a-si aduce elector la vot . A prostit atata lume, a lovit in Parlament si culmea, in timp de criza a cheltuit si si-a facut campanie cu acest referendum pe banii nostri. Ar fi trebuit sa plateasca din banii lui referendumul si mai ales, nu ar fi trebuit sa fie in aceeasi zi cu alegerile prezidentiale. Si inca ceva, acest referendum nu cred ca este legal. A trebuit sa raspundem la doua intrebari, nu la una singura. In fine…
2010-05-11 16:38:21 | Raporteaza
@ce vorbesti?: Ce importanta are? Farsa, artificiu, logic, nelogic? sunt detalii nesemnificative. Cel mai important e pricipiul din societatea asta democratica in care se presupune ca traim care spune ca aia din parlament, presedentie, partide sunt acolo ca sa ne reprezinte pe noi astia care votam. Am votat, a iesit cu 80-90%, atunci sa faca bine sa se EXECUTE. Eu urmaresc pozitia tuturor politicienilor si modul cum reactioneaza la problema asta va decide cu cine votez data viitoare. Vreau sa stiu ca urmatorul meu reprezentant va tine cont de parerea alegatorilor lui. E de ajuns ca parerea noastra sa conteze, si multe probleme s-ar rezolva.
2010-05-11 17:58:55 | Raporteaza
Si ca veni vorba referendumul asta a fost o palma pentru “ei” toti, inclusiv Basescu. Daca nu-s atenti palma se va strange in pumn.
2010-05-11 18:10:34 | Raporteaza
@Radu: Ce importanta are? Tu te auzi ce spui? Vorbesti de majoritatea care a votat “emotional” ca sa nu spun prosteste. Foarte multi habar n-au ce inseamna unicameralism.Actuala Constitutie a Romaniei spune clar ca avem bicameralism. I s-a sculat lu` badica Traian ca vrea unicameral in ziua alegerilor prezidentiale? Presedintele Basescu de ce n-a tinut cont de majoritatea care a dat jos Guvernul Boc prin motiune de cenzura? De ce a sfidat majoritatea si l-a numit tot pe Boc premier? Tu vorbesti de majoritate numai atunci cand iti convine? Ce om sanatos ar fi numit acelasi Guvern Boc? Unde este democratia din Romania? Sper ca in ziua in care se va face referendum pentru noua Constitutie ca lumea sa se informeze si sa vada ce inseamna unicameralul. Am avut unicameralism numai in timpul dictaturii. Nu concep sa dispara Senatul, pentru ca asa a visat presedintele Basescu (visul de a fi reales la al xv-lea congres de Marea Adunare Nationala care a votat ca turma ) Reforma a inceput-o AL.I. Cuza, au continuat-o Bratienii si vine comunistul autodeclarat Basescu si vrea unicamealism? Va ramane in istoria neagra a Romaniei. Nimic bun n-a facut, nici ca ministru la transporturi, nici ca primar si ca presedinte s-a comportat execrabil. Drept dovada ca tara este in colaps si Boc ne zapacea cu modificarea Constitutiei. I-as propune domnului Boc daca mai vrea sa prosteasca lumea si sa vina la vot ca sa-i mai voteze, sa faca atunci acest circ, sa aiba ce minti iar in campania electorala. Cu siguranta vor fi foarte multi ca tine Radu, care se vor lasa manipulati. Pana atunci sa faca ceva (1 an jumate n-au facut decat circ si au mintit cu nerusinare) Cel mai bine ar fi sa demisioneze incompetentul Boc si sa-si doneze salariul de cand s-a facut ca este premier, sa restituie si banii pe chirie, hrana si ce naiba beneficii o mai avea. El a fost o marioneta platita degeaba, nu premier. Domnul Basescu sa restituie nu salariul, ci banii pe care i-a virat Boc la presedintie. I-a alocat cu mult mai multi bani fata de 2008 si 2009. Daca era criza, de ce a acceptat asemenea marsavie? Somerii, salariatii si pensionarii sa sufere pentru ca ei cheltuie cu nemiluita? De ce este nevoie de atatea ministere ? Sunt multe de spus, dar ma opresc. Domnule Gotiu imi cer scuze pentru ca am deviat de la subiect, dar cand vad ca Radu spune : “ce importanta are” ce si cum…nu pot sa tac. Multumesc.
2010-05-11 18:41:55 | Raporteaza
@ce vorbesti?: Cuvantul cheie e majoritatea. In democratie asta ar trebui sa conteze. Suntem in r…t pana la gat nu din cauza de salariului lui Boc sau Basescu, ci din cauza ca se fura de la stat. Si se fura pentru ca nu le pasa de cei care ii voteaza. Eu asta as vrea sa vad va se schimba. Si nu ma incalzeste cu nimic sa vad ca “moare si capra vecinului Boc”. Vreau sa nu mai fure nimeni de la mine. Si din punctul meu de vedere toti sunt aceeasi oala. Mai putini parlamentari = Mai putini hoti. Majoritatea asa a gandit.
Un link interesant, dar greu realizabil:
voxpublica.real../
2010-05-11 20:00:04 | Raporteaza
Si cu clasa politica de azi nu avem “materia prima” pentru a pune in practica reformele inaintasilor. N-ai ce sa le ceri. Asa ca eu zic ca mai bine mai intai mai putini, apoi altii, de calitate mai buna, cu care sa poti face reforme gandite
.
2010-05-11 22:34:32 | Raporteaza