RSS Feed

Filme de tot felul: interviul lui Stone cu PUTIN; consilierul lui Trump/Dragnea; FIXEUR al lui Sitaru şi să vă ferească dzeu de noul ALIEN

vezi toate articolele de
20 Jul la 17:14 comenteaza acum 583 vizualizari.

Filme, de-a valma, ce-am mai văzut. Combinaţie mortală: Oliver Stone cu spindoctori de-ai lui Trump, Alien şi ultimul film al lui Sitaru:

Interviul lui Oliver Stone cu Vladimir Putin

Am văzut seria de interviuri cu Vladimir Putin făcute de-a lungul ultimilor 3 ani de Oliver Stone în Rusia. Sper că citititorii mei nu se constipă cerebral instant şi încep să urle că propagandă că nu ştiu ce, că aşa e Oliver Stone, un idiot util and so on. Intenţia documentarului a fost simplă: să-şi spună Putin versiunea la orice, cum vrea, cu câtă propagandă vrea. Şi e foarte interesant să auzi naraţiunea unui lider al lumii de azi, metanaraţiunea de fapt, rama în care vede tot, de la terorism, la politici sociale sau de înarmare. Înşir câteva faze amestecate cu concluzii:

  • Putin neagă orice formă de nostalgie după URSS. Singura lui preocupare e să sublinieze în ce dezastru a aterizat, în Rusia postcomunistă; mitul lui fondator e superordinea care trebuia impusă după haosul anilor 90.
  • mitologia personală e ca oricărui CEO din galaxie, sport, să fii fit, superorganizat, zici că citești cine știe ce articol de fond despre un director promițător de la un fon de investiții
  • când Stone se lansează în una din consideraţiile-întrebări superflatante spunând că Putin a oprit privatizările, intervievatul sare repede: nuu, n-am oprit privatizările, eu garantez proprietatea, iar cei mai mulţi oligarhi m-au înţeles şi au înţeles că se schimbă paradigma, eu doar i-am eliminat pe oligarhii care nu erau buni antreprenori
  • o metodă ciudată prin rudimentar e potenţarea emoţională a unor momente prin muzică. Când Putin vorbeşte despre tentativele de asasinat, la un moment dat, din fundal răsar acorduri dramatice. WTF, Stone!?
  • “CEO of Russia”, zice Stone. Putin îl contrazice. Îi propune mai curând imaginea unui pictor, conducere creativă, mai că nu zice de start up nation. Macron e mic copil pe lângă mitologia putinistă a flexibilităţii şi creativităţii în lidershipul afacerist de tip nou.
  • alt moment amuzant: Stone enunţă teza lui tare că, de fapt WallStreet-ul vrea să distrugă Rusia. Putin intervine cu nuanţe amuzante: noo, nu e Wall Street, e administraţia americană, e acea politică eternă care nu se schimbă indiferent de preşedinte. Situaţia e interesantă, pentru că Putin apără, ca şi Trump, şi ca mulţi alţi dreptaci conservatori de tip nou, zona de business finanţe şi demonizează birocraţia, administraţia, SISTEMUHHHLLLL. Lupta cu sistemul a CEO-ului, iată ideologia dominantă a zilei. De aia interviul e bun: deşi Stone nu vrea să-i pună intervievatului probleme, iese în faţă o coerenţă mult mai profundă a spiritului epocii. Ideea de luptă cu deep state este preluată fix de 1%, e lupta lui 1% cu serviciile şi birocraţia, e inversarea indignării post-criză a celor 99%. Este spiritul reacționar în deplinătatea lui globalizată.
  • Putin povesteşte despre confirmări că CIA i-a ajutat pe ceceni în război. Vorbeşte cu simpatie despre un Bush indignat, dar supus de CIA. Da, din nou ideea de deep state care îşi calcă în picioare inclusiv preşedinţii în SUA. Ăsta e mesajul cheie al lui Putin.
  • sunt fabuloase cadrele cu Putin care îşi tot curăţă scame imaginare de pe pantaloni. O postură aparent umilă, rurală, de ţăran cu mâinile în poală care mai dă cu dosul palmei peste pantaloni.
  • toată discuţia cu Ucraina porneşte de la extinderea NATO prea tare spre est. Putin e ofticat-ironic la adresa lui Gorbaciov care n-a avut promisiunea ÎN SCRIS a vestului ca, după unificare Germaniei, să nu mai facă nici un pas militar spre est.
  • Rusia trebuie să fie mare din nou ca să asigure echilibrul nuclear. E teza lui Putin că savanţii au dat şi URSS-ului bomba atomică tocmai pentru că ştiau că dezastrul nu putea fi prevenit decât dacă aveai mai mulţi centri de putere.
  • în discuţia despre Ucraina, e bun montajul lui Stone cu neoconi agresivi precum Nuland şi acţiunile ei în Ucraina, iar de aici Putin îşi livrează povestea previzibilă a acţiunilor Rusiei care și-a apărat cetățenii.
  • Putin şi Stone sunt foarte de acord că primul e noul “ţap ispăşitor!” pentru imperiul american. Toată povestea lui Putin e despre defensivă şi reacţie, e despre cum serviciile lor sunt mai bune decât ale americanilor tocmai pentru că au mai puţini bani:))
  • una dintre cele mai mişto faze, discuţia despre SNOWDEN. Într-o primă discuţie Putin spune că el nu face supraveghere în masă, că respectă ce-a făcut Snowden etc. După un timp, Stone revine şi îl întreabă de ce a votat legi de supraveghere în masă. Răspunsul lui Putin, simplificat de mine: Păi n-ai văzut ce-a zis Snowden că ne fac americanii?
  • alt moment tragic amuzant. Stone, marele regizor al filmelor critice de război, e dus în centrul de comandă al lui Putin. Ăsta îi şi arată pe telefon un bombardament. Stone scapă cu rânjetul sterpezit: “păi să nu vă treziți cu o Vietnam situation”. Dar ironia e supremă, criticul antirăzboi în camera unde apeşi pe buton şi arunci un oraş în aer.
  • un alt moment suprem, chiar în finalul acestei serii de interviuri, întrebarea despre banii personali. Putin ocoleşte instant, vorbeşte tehnocrat despre separarea politicii de bani. Şi culminează cu o divagaţie despre “banii n-aduc fericirea” şi alte câteva proverbe. Ceva ce mi-a adus aminte şi de tehnocraţia în ie de pe la noi. Autoritarismul se exprimă la fel în unele epoci, ce să faci.

Impresia apăsătoare după film e că Putin nu livrează doar naraţiunea autorităţii din statul lui. El reinterpretează şi un compendiu al criticilor aduse chiar în Vest împotriva autorităților, preia repertoriul criticii stângiste sau de alte naturi și și le însușește. Un joc convenabil pentru toată lumea, numai pentru antiestablishmentul pe bune nu. Paranoia anti-Putin a fuzionat de aceea uşor cu paranoia împotriva oricărei voci anti-establishment în Vest. Cu alte cuvinte, Putin foloseşte criticile unui Snowden de exemplu şi apoi inventează un discurs “antiestablishment” care să justifice abuzuri. Ăsta da motiv de depresie.

Filmul e clar de văzut. Dar îți crește o frustrare imensă în piept: că nu am 10 ore de interviu cu nici unul dintre marii lideri vestici, ar trebui să devină un obicei să stai de vorbă cu un ziarist sau documentarist, chiar excesiv de prietenos, dar numai să te văd ce spui despre lumea în care trăiești, ca să-mi dau seama unde-ți scârțâie mecanismul retoric. Sunt de modă veche, cred în continuare că ăștia se dau de gol singuri când vorbesc, nu trebuie să forțezi prea mult. Dar la liderii lumii NATO, de la București până la Washington, filmul publicitar e chiar mai prezent, ca la Putin… Eu i-aș obliga să dea un astfel de interviu pe toți, de la preluarea mandatului.

Get me Roger Stone

Alt documentar destul de în vogă, difuzat de Netflix, e ăsta, despre cosilierul jegos al unui anumit tip de republican prezidenţiabil: Roger Stone. A devenit foarte actual pentru România, după ce a fost pe aici, bănuiala multora fiind că a venit să dea sfaturi preţioase unui Dragnea în corzi – sunt de acord cu ipoteza lui Mircea Barbu, ziaristul abuzat de redacția Adevărul pentru că nu a vrut să perie interviul (e clar că ăia nici nu știau cine e Roger Stone, și că ăla trăiește din mocirlă). Efectele s-au văzut imediat, s-au dublat flegmele antisorosişti, iar Antena 3 şi RTV au transmis imediat că, dacă “eminenţa cenuşie Stone” zice cum ne-a virusat Soros cu bursieri, atunci aşa e!

Documentarul arată destinul unui carierist fără absolut nici un scrupul. Apare de tânăr dornic să se pozeze fie şi în mod scandalos lângă mari nume. Ajunge pe lângă Reagan şi pune la lucru populismul cu “America great again”.

Dar esenţial e că el şi alte mari “creiere” – de fapt, oamenii îmi par mai aproape de jegos, ştiu că în zona tabloidului sunt mulţi care cred despre ei că sunt genii doar pentru că au mai făcut un ban murdar dintr-un sexism sau un rasisim, dar să nu cădem în plasa lor – au distrus o convenţie tacită la Washington: că după ce îţi câştigă candidatul pe care l-ai consiliat nu-ţi faci pe faţă firmă de lobby şi începi instant să încasezi bani pentru influenţare de legi.

Stone şi ai lui au făcut asta şi s-au umplut de bani în anii 80.

S-a împrietenit încă din anii 80 cu senzaţia numită  ”Trump”. Interesante sunt pasajele ANTICORUPŢIE cu Trump. Vă vor suna foarte familiar. În timp ce afaceristul lui peşte vorbea de corupţia politicienilor blabla, obţinea de la politicieni ajutoare legislative constante, pe filiere mediatice, lobbystice.

După documentarul cu Stone, trebuie să avem o singură grijă. Este fix genul de personaj făcut să îmbârlige provinciali stupizi precum liderii politici de pe la noi. Dragnea e perfect. Iar Stone face totul pe bani direct, pe faţă, asumat jegos. Deci toată “consilierea” lui poate duce direct la dezastre în zona privatizări, achiziții publice.

”Politica e showbiz pentru ugly people”, zice Stone. Problema e că băiatul ăsta a ajuns la noi, unde lipsa complet de simț critic în relațiile cu Vestul și mai ales cu SUA poate duce direct la plăți din ce în ce mai dramatice pentru prostie, mai ales că hegemonul desemnează mai nou figuri precum Trump drept lideri. Iar jurnaliștii noștri guvernamentali, altfel mari luptători cu SISTEHEEMMUL și ei, vor trece ușor la povești cu reptilieni, că doar Stone ăla e cel mai bun prieten cu demenții de la InfoWars.

FIXEUR, ziaristul ca pește


Sitaru mă intrigă. Am văzut și noul său, film, ”Fixeur” și senzația a rămas aceeași. E și ceva bun și ceva putred în filmele lui. Rău e că mă irită stilul superexplicit, obsedant în care atacă o țintă, mai degrabă o situație morală. Dar mă intrigă în sensul bun gustul lui pentru inventat ”moralități”, scenete cu tâlc din care trebuie să tragem concluzii sau care măcar să ne fi trezit stimulii amorțiți pentru chestiile astea simple. Da, nu mă deranjează fabulele, mă deranjează doar când le concepi prea schematic, prea fascinați de paralelisme și corespondențe și cam atât. Oricum genul ”fabulă” e anchilozant, el pozează neputincios că ”justiția nu-i pentru căței” și cu asta basta, să-l mai pietrifici și cinematografic e deja cam mult.

Care-i fabula din Fixeur? Că, mânați de goana după profit din tabloidal și din exotism, ziariștii care scriu despre prostituate minore, ajung și ei la un moment dat să se comporte ca niște pești numai ca să extragă mărturii directe și povești juicy. Ca să fie sigur că am înțeles, regizorul ne oferă și o scenă cu minora care se dă la ziarist (pentru că se pare că ar trebui să înțelegem că e ca un atomaton distrus de traficanții de carne vie) și acesta îi trage o palmă.

De ce e totuși bun filmul. Pentru că e despre acest tip de ziarist-intermediar, fixeurul. Fixeurul e ăla care le aranjează ziariștilor străini subiecte locale, cât mai exotice de obicei, cât mai gata să ofere idei de-a gata gata formulate în Vest. Acest tip de personaj a fost foarte discret și foarte influent în presa românească și în presa de afară care a scris despre noi. Uneori cu rezultate pozitive, adică s-au scris acolo ceea ce nu se băga în seamă aici; de foarte multe ori, cu rezultate dezastruoase, practic se făcea un soi de colonialism prin media, barbarizarea esticului etc. Ca să mă fac bine înțeles, de aia a ajuns elita românească să vorbească fix ca Farage sau LePen despre românii ”ceilalți”, needucații, săracii.

Din traseul fixeurului afli mai mult despre o Românie părăsită, o masă imensă de cetățeni care sunt baltă de recrutare oribilă (de la prostituție la muncă de sclavi) pentru interlopi și orice soi de privilegiați cu ceva putere (inclusiv ziariști și politicieni).

Fixeurul din filmul nostru mai e și un tipic exponent middleclass bucureștean, iar Sitaru ne și anunță mândru într-un interviu că se mănâncă într-o bucătărie modernă ”paste, nu ciorbă”. Această polemică a lui Sitaru cu deja o tradiție minimalistă cinematografică se simte în mai multe filme. Dar, hai să îi spun eu unde seamănă mai adânc și mai păgubos. Fix ca în ”După dealuri” al lui Mungiu, de exemplu, e atât de mare pofta de relativism și de expunere a furtunii interioare din conștiința middleclass că până la urmă te trezești că cel mai mișto personaj din film e o față bisericească. Asta e viața. Tot doamnedoamne e ultima speranță.

Experiența care a generat scenariul e prețioasă. Textul e scris de Claudia și Adrian Silișteanu și  este inspirat de experiența de fixeur pentru France Press a lui Adrian Silișteanu. O chestie interesantă. Silișteanu spune că în realitate lucrurile n-au stat așa dramatic. Păi, poate ideea era să le lași chiar așa, mai nedramatice, că nu se supăra nimeni. Și mai interesant este momentul castingului, care e deja o punere în abis a chestiunii cu ziaristul: au avut emoții că fix alegerea actriței pentru rolul minorei implică un proces dubios. Alegerea actorilor mi s-a părut excelentă (Tudor Istodor e foarte bun, actrița Dana Spătărescu joacă și ea foarte bine rolul minorei abuzate).

Există și o scenă cu rol de artă poetică, o întâlnire dintre personajul nostru principal și un tip care nu avea o mână (Gorzo observă rolul de spargere a anchilozării moraliste prin această scenă) care-i explică cum totul se poate rezolva prin autosugestie, inclusiv o masturbare cu o mână care nu există. E într-un fel și viziunea regizorală asupra personajelor, în cazul lui Sitaru. Toate acționează aproape văzându-se firele păpușarului, sunt niște automate care reacționează simplu la stimuli duri.
Despre relația ziaristului cu băiatul său (copilul e dintr-o relație anterioară a iubitei) ar fi de spus că Răzvan Rădulescu, maestrul relațiilor de familie, este cel care a introdus-o. Fixeurul nostru joacă rolul tatălui ambițios care-și oprimă copilul din prea mult spirit de competiție. După ce o vede pe copila abuzată, își schimbă și eroul atitudinea nu mai vrea de la băiat să iasă pe primul loc. De aia spuneam, că personajele lui Sitaru funcționează ca niște ”membre fantomă”, le controlezi mecanica doar cu puterea minții.
Un film de văzut, cu tot cu defectele lui.

Alien: Covenant (Ridley Scott)

L-am urmărit cu mari emoții. În orice moment exponenții speciei noastre, de o prostie înfiorătoare, puteau să-și scape mitraliera pe picior, să-și pună vreun prezervativ pe cap și să se asfixieze. M-au adus la disperare câteva scene de Stan și Bran în care soldați din trupe speciale alunecă în bălți de sânge, cad unii peste alții nu reușesc să împuște un extraterestru cât o pisică. Concluzia extrem de tristă pentru acest episod Alien ar fi nu doar că e cel mai slab din serie de departe, din cauza problemelor mari de scenariu, dar și că de fapt s-a inventat cel mai înfiorător monstru galactic când treaba cu raderea speiciei noastre din univers se putea rezolva doar cu un caporal care bagă în cuptorul cu microunde o bombă atomică. Să vă ferească deci bunul dzeu de acest episod Alien. Era oricum nedrept, toate celelalte filme din serie erau de la superonorabil spre foarte sus.

Post to Twitter Post to Delicious Post to Facebook Post to StumbleUpon

 

Comentează


Pont: poti sa adaugi la comentariu fotografia ta sau o imagine care te reprezinta.
Nu trebuie decat sa introduci o adresa de e-mail valida aici si sa urmezi cativa pasi simpli.
Un film explicativ e disponibil aici


ATENTIE: Comentariul dumneavoastra poate aparea cu intarziere din cauza sistemului de cache.

RSS Postari

Vezi aici episoadele din seria BOOKFACE!

Ce fac prietenii tăi pe Voxpublica

© 2009 VoxPublica.ro, o marca F5 Realitatea-Catavencu. Toate drepturile rezervate.

Strategy & Technology: PUBLYO
Marketing & Sales: Q2M
Comandati acum o campanie publicitara pe acest site!