RSS Feed

Filmele lui 2017. Bune şi foarte rele. Şi nişte cărţi

vezi toate articolele de
29 Dec 2017 la 15:00 comenteaza acum 2 vizualizari.

La aşa an politic, dorinţa de evadare a crescut exponential. Aşa că au curs valuri filme şi cărţi. Luaţi nişte topuri, că oricum nici 2018 nu se anunţă mai breaz.

Brad’s Status. Ben Stiller, comedie cică. Umor deprimant de 40+, despre ratare, mizeria lumii şi jegul luptei pentru status. Nimic mai potrivit în aste vremi reacţionare.

The Killing of the sacred Deer. Iorgos Lantimos, îl ştiţi din Dogtooth, Lobster. Adică aştepţi ceva bolnav, cu adevărat bolnav. Nu mă omor după regizor. Dar filmele astea funcţionează ca peştii sanitari pe fundul acvariului hollywoodian. E ok.

Mother! Tot un soi de delir bine organizat. de data asta al lui Aronofsky. Tot săpătură la poza de cuplu ideală. Coaliţia pentru familie ar putea face nişte vizionări în grup din Lantimos şi Aronofsky, măcar m-aş simţi cu adevărat câştigat. Filme de frondă pentru ultraconformişti care repetă de câte ori au ocazia că vor să evadeze din inerţie.

On Body and Soul. Ildikó Enyedi scrie o poveste de dragoste între oameni intraţi complet în rutină dezumanizantă (personajele lucrează în abator, el are mâna paralizată, ea are extirpată orice urmă de sociabilitate). Romantism reinventat, blabla, merge, fără ditirambii criticilor care au rămas încarceraţi după un accident pe autostrada originalităţii şi esteticului.

Colossal. Filmul ăsta nu apare în topurile de sfârşit de an şi este super entertaining. O comedie perfectă dublată de efecte speciale cu mutanţi asiatici. Ce vrei mai mult.

Baby Driver. Pur şi simplu fun. Şi muzică bună.

American Vandal. Statul de drept la lucru în lumea filmului de liceu american. O fină investigaţie într-un caz complicat cu maşini ale profesorilor pe care s-au desenat nişte pule cu şpreiul. E printre vârfurile lui 2017.

Planeta Maimuţelor. Un soi de mineriadă a maimuţelor cu final fericit. Îmi place franciza. Şi la ce dezastre sunt filmele cu supereroi, apelez la CEZAR, maimuţa înţeleaptă şi puternică.

Get Out. Pe primele locuri în toate topurile snoabe sau ultracomerciale. Filmul a reuşit un consens. Mai mult, a băgat reţeta horror în topurile criticilor mainstream. De ce? Păi introduce politicul şi chestiunea rasistă în primul  an de mandat Trump. Cum nu se putea mai potrivit. Acuma, nu ştiu dacă satira horror antisuprematişti albi e suficientă pentru film, dar e suficientă pentru mine să zic că e bun.

Better watch out. Mai horror decât adolescenţii sunt preadolescenţii. Şi mai horror când dai de un preadolescent din uppermiddleclass prea plictisit. Sadism, comedie, Crăciun. Bun. Bona învinge.

The Babysitter. Bona malefică. Preadolescentul învinge de data asta. Ceva mai plicticos. Dar rămâne un film bun cu mici pauze de icnete care seamănă a râs.

Bad genius. Film thailandez cu adolescenţi obsedaţi să treacă de examene. Educaţia e tratată cum e tratat capitalul pe  WallStreet. Filmul e prostuţ la suprafaţă, incredibil ca potenţial pentru cei interesaţi de ce variaţiuni mai ia metropola vestică în restul lumii. Plăcut mult. E parodiat tot modelul Steve Jobs (cu tot cu prezentări pe scenă), e tratată educaţia drept ce e acum, un continuu calcul de costuri şi cheltuieli.

IT. Horror mişto, blesteme, copii carre joacă bestial, atmosferă Stephen King, o scenă antologică cu clovn-canalizare-copil. Adevăratul şoc l-am avut însă după ce am văzut filmul. Când s-a mascat LeBron James, probabil cel mai mare baschetbalist din sistemul nostru solar, în clovnul malefic, de Haloween. 2 metri şi ceva, 100+kile, dansând. Atunci am îngheţat.

Gardienii galaxiei. Supereroi şi comedie. Merge reţeta şi în al doilea film din serie. Se remarcă prin contrast cu moleşirea cronică a celorlalţi supereroi care mai toţi se plictisesc prin diverse corporaţii nemalefice.

The Beguiled. Pentru că aşa face Sofia Coppola filmele, bune.

Okja. Joon-ho Bong, ăla care a făcut Snowpiercer. Deci te uiţi, chiar dacă e cu un animal grăsuţ inventat genetic. Corporaţia vrea să de de mâncare la oameni şi să scoată banu’, dar oamenii vor să mângâie Okja. Cel mai reuşit animal fictiv al anului (fuck you Starwars cu a ta constipare cronică în imaginat lumi, monştri, vietăţi, toţi melcii şi broscuţele cu gâtul lungit – arată de parcă am stropit cu uraniu îmbogăţit grădina bunicii). Merge filmul pentru preşcolarişi adulţi cu inimă mare şi putere politică ioc.

Blade runner 2047. A început cu dezastru în box office, s-a mai întremat, o să acopere probabil cele 150 de milioane buget. Problema mea cu Vileneuve şi cum vede el zona SF-distopii. Mult prea centrat pe (un) personaj, vezi şi Arrival. Pe individ. Pentru Vileneuve nu există societăţi ale viitorului. Există indivizi prinşi în meditaţie ai viitorului. Chiar şi aşa, un film inevitabil pentru 2017, o grefă aplicată cu talent pe mitul Blade runner.

Locul 1. American Horror Story. Cult (2017). E ales Trump şi acest serial în această serie găseşte tonul potrivit al descrierii isteriei şi liberale şi iliberale. Nu sunt fan al seriei, dar acest sezon merită. Tocmai pentru că nu l-am văzut pe nicăieri în topuri, mă dau contraintuitiv şi-i dau un premiu de aici din curul Europei unde s-a descoperit recent statul paralel sintetic din prea multă impotenţă politică. Ole.

Notă. Filme româneşti notabile n-am văzut. Ana, mon amour, un film care reuşeşte să stoarcă şi ce mai avea viu în ea cartea după care e ecranizarea. Nae Caranfil, 6,9 pe scara Richter, un film-varieteu, cu glume gândite parcă special de şi pentru o clasă de mijloc obosită de atâtea rate; deprimant. N-am văzut Soldaţii, care pare mica senzaţie a anului.

Filme proaste

Personal shopper. Umflat, ţoale mişto totuşi.

Pirates of the Caribbean. Al nu ştiu câtălea episod tâmpit. Johnny Depp a rămas închis într-un borcan îmbrăcat penibil şi scoate nişte spasme actoriceşti pentru fani. Imposibil de urmărit mai mult de 5 minute.

Spiderman. Homecoming. Omul Păianjen se întoarce, e destul de lăudat de critică. S-a dat pe brazdă. Lucrează împreună cu o megacorporaţie ca să învingă o firmă de cartier care o ia razna. Penibil. Deprimant e că în toate filmele nu mai sunt “răi” memorabili. Poate pentru că ăia răi îs toţi buni acuma.

Scarlett Johansson. An teribil pentru divă, doua filme praf, deşi Ghost in the Shell ar fi trebuit să fie brici. Iar Rough Nihgt e bun doar dacă vrei să râzi de o comedie.

Wonder Woman – iarăşi foarte lăudat. E cu primul război şi amazoane. Nu aşa slab, dar în nici un caz bun.

Locul 1. Alien. Covenant. Pe cât îmi place seria, pe atât de prostesc e acest episod. L-am mai scuipat o dată aici în materialul ăsta, unde mai găsiţi impresii şi despre interviul lui Oliver Stone cu Putin şi despre Fixeur, al lui Sitaru.

Tot la capitolul “rele” aş trece şi serialul UMBRE, o adaptare halucinantă a reţetei cu “mafiotul simpatic” la România. Dar am pomenit de el mai ales pentru că există acest blog al lui Mark Racz despre ce prost e serialul. E bine că există serialul, pentru că astfel există şi blogul.

Ce ar mai fi de spus:

  • am văzut un chintal de filme care exploatează la maximum muzica anilor 80, nu se mai poate, mutaţi-vă nostalgiile că înnebunesc de la atâta previzibil.
  • Şi, desigur,  mult război mondial (primul), pentru că 100 de ani. Foarte bine, obsesia tematică există, dar un film bun cu adevărat când facem? Se face mult escapism cu pacifisme leşinate pe tema războiului şi atât. (Paradigma războiului, primul al doilea şi altele mai mici, a fost virală pe glob, dar mai ales într-o cheie minim critică şi în cheie fals solidară conservatoare, naţionalistă. Da, n-am pus Dunkirk în top, probleme?).

Şi nişte cărţi. Câteva titluri bune pe 2017 despre care v-am mai vorbit. Majoritatea pot fi găsite prezentate aici:

- Florin Poenaru - Locuri comune

- Gabriela Filippi și Andrei Gorzo, Filmul tranziției. Contribuții la interpretarea cinemaului românesc „nouăzecist”

- Elena Vlădăreanu - Bani. Muncă. Timp liber

- Mihai Iovănel Ideologiile literaturii în postcomunismul românesc

- dacă tot au fost 100 de ani d ela revoluţie şi trebuie să aleg musai ceva: China Mieville – October

- menţiuni:  Mihai Radu – Extraconjugal (pierdut în a doua parte în misticismul introspecţiei middleclass, dar cu explozie rapidă stilistică şi umor real), Radu Pavel Gheo – Disco Titanic (Gheo continuă un compendiu al fantasmelor romaneşti post-90, tot nu sunt hotărât dacă a reuşit să mute clişeul în ceva mai peren)

Post to Twitter Post to Delicious Post to Facebook Post to StumbleUpon

 

Comentează


Pont: poti sa adaugi la comentariu fotografia ta sau o imagine care te reprezinta.
Nu trebuie decat sa introduci o adresa de e-mail valida aici si sa urmezi cativa pasi simpli.
Un film explicativ e disponibil aici


ATENTIE: Comentariul dumneavoastra poate aparea cu intarziere din cauza sistemului de cache.

RSS Postari

Cele mai vizualizate

Nu exista posturi pentru interogarea facuta!

Nu exista posturi pentru interogarea facuta!


Vezi aici episoadele din seria BOOKFACE!

Ce fac prietenii tăi pe Voxpublica

Ultimele comentarii

afacerea roşia montană alburnus maior alex mazilu antonescu banci basescu blaga blog Blogviu interviu Boc Bruxelles Bucuresti candidatura cianură cluj CNA comisia europeana corupţie criza CTP curtea constituțională Dan Diaconescu Dinu Patriciu educatie Elena Basescu europarlamentare experiment Facebook gabriel resources gaze de șist Gigi Becali guvern humanitas internet iohannis Istodor Johannis kelemen hunor Liiceanu macovei Media mihai goţiu motiune Năstase obama o fraza o poza parlament Parlamentul European pdl Plesu Polirom ponta presedinte protest proteste psd riscograma romani rosia roșia montană Rusia salarii securitate Senat sondaj steaua SUA suspendare Tariceanu tiff TRU UBB UE uichendist.ro unesco Vanghelie Vasile Blaga victor ponta voiculescu

© 2009 VoxPublica.ro, o marca F5 Realitatea-Catavencu. Toate drepturile rezervate.

Strategy & Technology: PUBLYO
Marketing & Sales: Q2M
Comandati acum o campanie publicitara pe acest site!