RSS Feed

Fruntea sus, române, prin criză!– reţeta Băsescu de restaurant

vezi toate articolele de
05 Sep 2010 la 18:32 comenteaza acum 732 vizualizari.

Nu cred că uşa unei cîrciumi de la Neptun (de unde tocmai ieşise) e cel mai bun loc pentru preşedintele României să facă declaraţii la vreme de criză. Şi nici să se laude că trece prin criză cu fruntea sus, ca pe vremea cînd înfrunta furtunile pe puntea vaporului pe care-l comanda. Ceea ce le recomandă şi românilor.

Să nu confundăm furtuna cu criza şi nici poziţia frunţii prezidenţiale în timpul crizei cu aceea a românilor obişnuiţi. Cei mai mulţi dintre  români n-au avut de-a face cu furtunile pe mare. Dar cred că nici Traian Băsescu n-a primit, în timpul furtunilor cu care a avut de-a face, somaţii să-şi plătească ratele la bancă, impozitele şi angaralele la casa în care locuia. Nu cred că i-a scăzut cineva salariul cu 25%, ca bugetar ce era pe vremea cînd eram aproape toţi bugetari. Şi mă îndoiesc că doamna lui îi transmitea cablograme prin care să-l anunţe că n-are cu ce plăti întreţinerea sau telefonul.

Dl Băsescu, cel care azi e campionul antievazionismului fiscal şi al luptei împotriva banilor negri, se lăuda pînă nu de mult că ar fi adunat sute de mii de lei vînzînd bunuri nedeclarate la vamă, pe vremea lui Ceauşescu. Acum nu c-aş vrea să mă leg de trecutul furtunilor prin care a trecut preşedintele ţării. Dar cînd ţi-ai făcut agoniseala prerevoluţionară din bani negri nu prea ai motive să te lauzi retrospectiv cu poziţia frunţii tale. Sau marinarii declarau cu fruntea sus că n-au nimic de declarat cînd se întîlneau cu vameşii români? Din cîte am auzit de pe la vaporenii de pe atunci, toţi ţineau fruntea într-o parte, cînd le dădeau dreptul vameşilor, ca să n-aibă bătaie de cap după aceea. Mă rog, poate că dl Băsescu doar se uita la vameşi dintr-o parte, încît n-a avut probleme cu poziţia frunţii.

Totuşi, ca preşedinte, ştie domnia sa prin cîte furtuni financiare trece lunar un român obişnuit la vreme de criză? Şi tot ca preşedinte care îşi cedează salariul în contul solidarităţii cu poporul, cu o soţie casnică, cu ce îşi plăteşte dl Băsescu consumaţia de prin restaurante? Cu ce îşi cumpără ţigări? Şi din ce bani îi găteşte cina, acasă, doamna sa? Şi-a investit chibzuit dl Băsescu banii negri cîştigaţi pe vremea lui Ceauşescu? Primeşte ajutoare de la prieteni? Îl ajută cele două fiice?

Dar dacă românul obişnuit, rebegit de criză, n-are nici bani negri de pe vremea comunismului, nici prieteni care să-l ajute şi nici fiice care să-i mai dea un ban şi se jenează că are datorii la bancă, la întreţinere şi nu-şi poate scoate nevasta la restaurant, cum să-şi mai ţină fruntea în poziţia recomandată de preşedintele ţării la ieşirea din cîrciumă?

Post to Twitter Post to Delicious Post to Facebook Post to StumbleUpon

 

Comentariile sunt inchise.

RSS Postari pagina personala
jurnalist Catavencii, scriitor
» citeste biografia

Ce fac prietenii tăi pe Voxpublica

Ultimele comentarii

alex mazilu Andrei Plesu antonescu aur Becali blaga blog Blogviu interviu Boc Bucuresti calatorie candidatura catalin voicu cercetare cianura cluj concert crin criza CTP Curtea Constitutionala demisie Dinu Patriciu EBA economie Elena Basescu experiment Facebook FMI fotbal humanitas Iliescu instantanee intelectuali internet Istodor Johannis kelemen hunor Liiceanu manipulare Media Mihai Goţiu motiune Năstase obama o fraza o poza ortodoxie parlament Parlamentul European pd-l PE Plesu Polirom presedintie protest radu duda Realitatea TV reforma riscograma romani romania rosia Roşia Montana salarii securitate Senat sindicate sondaj sorin oprescu steaua SUA Tariceanu tiff TRU TVR UBB uichendist.ro Vanghelie Vasile Blaga

© 2009 VoxPublica.ro, o marca F5 Realitatea-Catavencu. Toate drepturile rezervate.

Strategy & Technology: PUBLYO
Marketing & Sales: Q2M
Comandati acum o campanie publicitara pe acest site!