RSS Feed

Galagiosul transfer al Justitiei elitei de sub pulpana serviciilor sub bocancul politrucilor. Misterioasa ascensiune si albire a lui Victor Ponta si Gabriel Oprea sub privirile lui George Maior

vezi toate articolele de
04 Jun la 10:06 97 comentarii 2 vizualizari.

You fool me once, shame on you, fool me twice, shame on me. Justitia „elitei” si mai exact forta coercitiva a statului reprezentata in principal de procurorii DNA si nu numai dar care sunt doar o mica parte din Justitie se afla, de la momentul castigarii alegerilor de catre majoritatea PSD-ALDE, intr-un galagios proces de preluare de sub pulpana serviciilor sub bocancul politrucilor.

Sub stindardul independentei procurorilor si al Justitiei se duce o galagioasa campanie de pastrare a unui status quo care este in primul rand benefic procurorilor din sistem: privilegii, avantaje materiale, statut social si profesional etc Pe de o parte e de inteles ca aceasta casta profesionala stransa in cea de-a treia putere in stat, cea judecatoareasca, sa isi doreasca sa-si mentina privilegiile ca de la carnatari pana la academicieni toti chitaie cand li se taie din prerogative insa meschinaria cu fluturatul independentei a devenit prea stridenta, prea „ca la tara” vorba reclamei.

Daca DNA structura centrala nu s-ar fi lasat antrenata in clasice jocuri de putere pe scena politica alaturi de serviciile de informatii, covarsitor sub mandatul lui George Maior/Florian Coldea la sefia SRI, devenite post factum prea evidente as fi mai cazut si de aceasta data sub vraja afectarii independentei. Multe din structurile teritoriale ale DNA s-au grabit sa faca dosare cu nume sonore, care au inceput sa cada ca popicele prin instantele de judecata, iar multi procurori chiar tineri s-au lasat antrenati in jocuri de putere la nivel local care le-au permis pe unii baroni locali sa respire aerul libertatii.

Insa actuala majoritate rosie PSD-ALDE nu doreste decat un singur lucru: o preluare brutala si in forta a fraielor controlului parchetelor si in special a DNA de la fostii sefi de servicii secrete care s-au jucat de-a v-ati ascunselea in multe dosare incepute in perioada 2014-2015 si care cad pe capete acum in instantele de judecata. Vor si ei sa imparta poate mai discretionar Dreptatea pentru „elite” decat au facut-o o parte dintre securisti.

Lasand deoparte pentru cateva minute poleiala morala cu care am fost vrajiti multi dintre noi si in care unii mai cred din pura convingere si de care cei care doresc pastrarea status quo-ului se folosesc atat de bine, sau mai exact s-au folosit atat de bine pana acum, nu asistam decat la un mizerabil joc de putere in care Justitia se uita comod cum este preluata brutal de sub pulpana serviciilor de informatii sub bocancul politricilor. Justitia reprezentata de Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) si nu de ministrul Justitiei nu pare sa aiba nici un fel de problema in aceasta preluare ci asista si probabil face calcule de oportunitate: cum era mai bine, pe vremea lui Stanoiu sau pe cea a lui Coldea si Dumbrava? Si nu stiu daca ar trebui sa fie prea vocala atata timp cat Justitia pune in aplicare legile facute de alte puteri ale statului, ce-i drept nu fara a o consulta.

Intre cele doua tabere exista evident diferente de tactica si de metodologie: cei din serviciile secrete sunt evident mai bine pregatiti, au metode mai rafinate si probabil ca isi inchipuie ca au ganduri mai curate altfel n-ar fi semnat atat de multe protocoale cu parchete si instante de judecata. Totul fara legitimitate electorala, numai pe functii numite si niciodata castigate la urne.

De cealalta parte domneste un grobianism de Dorel aflat in fata sansei vietii, o lipsa crasa de scrupule si profesionalism dar dublata de legitimitate castigata la urne de la cei care n-au fost prea comozi sa votezeetc Altfel cu si-ar permite sa duca aceasta batalie constanta fiind sub o ploaie de critici interne si externe, ultimele dintre acestea domolindu-se vadit in ultimele zile de dupa decizia CCR care ii impune presedintelui sa o demita pe sefa DNA.

Mult timp am interpretat celebrele protocoale dintre serviciile de informatii si parchete si instantele de judecata ca simple documente prin care era asigurata o colaborare mai buna intre aceste institutii pentru a furniza dovezi solide in dosare pentru a nu mai permite aparitia bocelilor de genul dosarele sunt subtiri si nu stau in picioare in instantele de judecata. Pe langa faptul ca au fost extrem de ineficiente, protocoalele par ca devin pe zi ce trece o simpla hartie de turnesol a relatiei ciudate dintre servicii si Justitie dand apa la moara celor care sustin ca acestea nu au fost decat niste simple unelte pentru controlul Justitiei de catre servicii in mandatul lui George Maior la sefia SRI.

Si acum sa urmarim cum nimic nu este intamplator si Justitia se impleteste cu politicul dar cu cel bun evident in cel mai nesanatos stil. Odata cu „independenta” Justitiei asistam la o fulminanta ascensiune a lui Victor Ponta si a lui Gabriel Oprea: primul ar fi fost presedintele Romaniei daca ar fi castigat alegerile prezidentiale in 2014 iar celalalt ar fi fost sef la SRI iar „nasul” celor doi ar fi fost chiar George Maior care ar fi devenit primul ministru al Romaniei.

Si da-i si lupta si vezi-i pe cei doi pe toate televizoarele cum se lupta ei cu actuala putere politica, si ce-i si mai ingrijorator cum scapa ei de dosarele lor instrumentate de DNA prin achitari in instantele de judecata, primul Ponta si, cine stie, poate urmeaza infamul Gabriel Oprea ca oricum pe George Maior nu-l poti lovi cu o floare cocotat fiind la ambasada noastra din Washington unde rezista desi a mizat pe calul perdant.

Si evident ca noi toti ceilalti care luptam pentru „independenta” Justitiei ar trebui sa ne dam pe spate, sa uitam toate afacerile putrede in care cei trei au fost implicati de-a lungul anilor, si au fost nenumarate, sa uitam toti sponsorii lor fugiti peste hotare tocmai de Justitie, numai sa-i acceptam acum ca avem nevoie de ei sa sparga majoritatea toxica PSD-ALDE.

Dincolo de chitaitul firesc al catorva sute de procurori, care nu vor sa-si piarda privilegiile de la cele salariale pana la cele de a-si privi mandri in oglinda vanitatile flamboaiante si excentrice in fiecare dimineata pentru ca se pot lua de oricine in Romania sub pulpana luptei anticoruptie, Justitia prin CSM si nu prin ministrul Justitiei tace complice facandu-si probabil calcule de oportunitate: cum era mai bine, pe vremea lui Stanoiu sau pe vremea lui Maior-Coldea?

In rest Justitia pentru un conflict cu vecinii sau pentru o amenda de depasire a vitezei va arata la fel de tern si plictisitor si va suferi de aceeasi procurori si judecatori incarcati peste masura de dosare, de aceleasi cladiri in cea mai mare parte ponosite si neincapatoare si cu aceeasi petenti asteptand prea mult o sentinta.

Post to Twitter Post to Delicious Post to Facebook Post to StumbleUpon

 

97 comments

Comentează


Pont: poti sa adaugi la comentariu fotografia ta sau o imagine care te reprezinta.
Nu trebuie decat sa introduci o adresa de e-mail valida aici si sa urmezi cativa pasi simpli.
Un film explicativ e disponibil aici


ATENTIE: Comentariul dumneavoastra poate aparea cu intarziere din cauza sistemului de cache.

RSS Postari
Jurnalist de investigaţie freelancer
» citeste biografia

Cele mai recente

Cele mai vizualizate

Nu exista posturi pentru interogarea facuta!

Nu exista posturi pentru interogarea facuta!


Vezi aici episoadele din seria BOOKFACE!

Ce fac prietenii tăi pe Voxpublica

Romania Curata
Curs de Guvernare

Ultimele comentarii

afacerea roşia montană alburnus maior alex mazilu antonescu banci basescu blaga blog Blogviu interviu Boc Bruxelles Bucuresti candidatura cianură cluj CNA comisia europeana corupţie criza CTP curtea constituțională Dan Diaconescu Dinu Patriciu educatie Elena Basescu europarlamentare experiment Facebook gabriel resources gaze de șist Gigi Becali google guvern humanitas internet iohannis Istodor Johannis kelemen hunor Liiceanu macovei Media mihai goţiu motiune Năstase obama o fraza o poza parlament Parlamentul European pdl Plesu Polirom ponta presedinte protest proteste riscograma romani rosia roșia montană Rusia securitate Senat sindicate sondaj steaua SUA suspendare Tariceanu tiff TRU UBB UE uichendist.ro unesco Vanghelie Vasile Blaga victor ponta voiculescu

© 2009 VoxPublica.ro, o marca F5 Realitatea-Catavencu. Toate drepturile rezervate.

Strategy & Technology: PUBLYO
Marketing & Sales: Q2M
Comandati acum o campanie publicitara pe acest site!