RSS Feed

Geoană acum, un fel de Băsescu. Diaconescu se joacă cu balanţa votului

vezi toate articolele de
20 Feb 2010 la 15:44 36 comentarii 1569 vizualizari.

Miron Mitrea şi Radu Mazăre s-au retras din cursa pentru preşedinţia PSD, susţinându-l pe Victor Ponta. Nu ar fi Ponta cel mai potrivit pentru funcţia de preşedinte PSD, nu o avea “sânge în el”, cum a zis Mazăre, dar primarul Contanţei a rezumat ceea ce se întîmplă în partid: “E mai importantă schimbarea conducerii decât candidatura mea”. Cu Adrian Năstase şi Ion Iliescu de partea sa, Victor Ponta şi-a permis să ţină un discurs de câştigător. Le-a dat chiar colegilor iluzia că ar putea pleca mai devreme acasă dacă votul se va tranşa din primul tur.

“Schimbarea” este cuvântul cheie şi la alegerile PSD. Aşa cum a fost motorul susţinerii PNL pentru Mircea Geoană, împotriva lui Băsescu, sau cum a fost motorul campaniei electorale prezidenţiale din Statele Unite, din 2008. Fireşte, însă, este o schimbare specifică PSD în care rămâne însă Ion Iliescu! Deci nu prin punctele esenţiale…Toţi se înghesuie să îi pupe inelul fondatorului partidului: Ponta, Geoană, Năstase, Diaconescu chiar…

Geoană a rămas să se agaţe de scaunul de la Senat, pe care susţine că puterea vrea să i-l ia de sub fund, chiar plătind membri de partid social-democraţi. Nu e un discurs prea mobilizator pentru partid. Vorbeşte de continuitate, ceea ce este o greşeală. PSD nu vrea să continue a fi un partid care pierde. totuşi, susţine Geoană, “PSD a crescut de la alegerile prezidenţiale, fără să facem nimic, la 35%, din cauza erodării puterii Boc-Băsescu”. Cu toţi ceilalţi coalizaţi împotriva sa, e în poziţie defensivă.

Întrebarea este dacă Geoană va reuşi, precum Băsescu, cu toţi ceilalţi împotriva sa, să întoarcă alegerile din partid în favoarea sa. Asta va depinde, însă, nu ca la alegerile prezidenţiale, de diaspora şi alegătorii din Republica Moldova, ci de jocurile de culise pe care le va face Vanghelie până diseară.

Update: Iliescu vorbeşte despre “obsesia unora de parvenire cu orice chip, în partid sau în stat. Arivişti…” Este sau nu o aluzie la Geoană? După ce i-a tras de urechi pe cei care au renunţat la ideile social-democrate referitoare la impozitarea progresivă şi participarea la guvernarea din 2008, aş spune că da. Iliescu vorbeşte şi de pericolul “grobianismului şi manelizării” în PSD. Despre nepotism, despre găşti care duc la tensiuni în partid. Despre prea multe funcţii de conducere…Plus, traşi de urechi cei care au organizat superficial Congresul. Ideea alegerii pe echipe (propusă de Geoană) rămâne însă cea mai înfierată. PSD aplaudă îndelung când Iliescu vorbeşte de “un bătrânelde 80 de ani care să revigoreze partidul”, “chiar dacă arăt bine”.

Are grijă să îi tragă de urechi pe cei care i-au dat un picior în 2005. ” Eu nu sunt omul ranchiunei. Mi s-a servit o lecţie nemeritată în 2005. La Congresul din aprilie 2005, mulţi care i-au adus elogii aici au făcut parte din cei care au fost contra mea atunci. Nu le port ranchiună! Le iert oamenilor, am această generozitate!”.

Iliescu rămâne în partid. Spune că nu are nevoie de funcţii “eu am brandul meu!”. Spune că rămâne alături de noua conducere în partid, dar nu dă indicaţii de vot.

Alte râsete când Iliescu spune: “este iar pericolul să nu avem femei!”. Se explică apoi: vrea o discriminare pozitivă a femeilor în PSD.

Update: Lovitură de teatru! Cristi Diaconescu anunţă că se retrage în favoarea lui Mircea Geoană. De fapt, nu chiar de teatru, pentru că se vorbea săptămâna aceasta că s-ar putea retrage pentru Geoană. De altfel, Mircea Geoană spunea că îl vrea pe Diaconescu în echipa sa. “Lucrez cu Mircea Geoană de 16 ani. Îl cunosc cel mai bine din această sală” a spus, cu o voce tristă, fostul ministru de externe al României. Trist, dar palpitant, congresul PSD. Prin sprijinul anunţat de Cristi Diaconescu, lucrurile se mai echilibrează, în favoarea lui Geoană, după ce Ponta părea câştigător. O fi vorba de o solidaritate între foştii miniştri de externe? cu doar o oră înainte, însă, Diaconescu spunea că nu îi plac cei care se joacă de-a candidatura, se înscriu şi după aia se retrag…

Citiţi aici relatarea momentelor anterioare ale Conrgesului PSD.

Post to Twitter Post to Delicious Post to Facebook Post to StumbleUpon

 

Etichete:


36 comments
  • 1

    Cred ca Vanghelie joaca barbut la alta masa.Dupa huiduielile primite nu cred ca mai are sange undeva sa mai faca jocuri.

    sase sase
    2010-02-20 15:55:29 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 2

    Poate ca apare totusi Crin,sa-i dea o mana de ajutor.
    Ii era dator,nu?Daca nu vine Crin,situatia lui Mircea
    se-vineteste cu nuante de violet.
    “Sa-ti fie rusine,Dinu Patriciu!” :D

    val_one
    2010-02-20 16:05:20 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 3

    Cred ca a venit timpul ca Geoana sa bea sampania ca mai are putin si afla vestea ca nu mai are cu cine.

    CRISTAL
    2010-02-20 16:14:39 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 4

    @CRISTAL :lol:

    Laura Cernahoschi
    2010-02-20 16:17:39 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 5

    sa-mi spuna si mie cineva (dintre simpatizantii sau ne simpatizantii pd-l) pe cine-si doresc presedinte psd; cu care presedinte dintre Geoana si Ponta ar avea sanse sa scada psd si sa creasca pd-l;
    deocamdata vad ca de baza e Iliescu care se retrasese dar acum manevreaza limba de lemn;

    omul frumos
    2010-02-20 16:18:12 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 6

    Nu uita-ti etnia evangelistului nu-i crede cand se cearta face parte din regia de furt.

  • 7

    Pe Geoana intr-adevar se pare ca diaspora nu-l poate ajuta nici macar Putin. Coledzii i-au vandut un Pont;(a) cata oara Geoana ara fata de looser?.M-am uitat cu mare atentie si nu l-am vazut pe Aliodor…sa fie asta sfarsitul si sa o ia la goana?

    junghiul
    2010-02-20 16:29:25 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 8

    Evanghelia dupa Ioan se transforma in evanghelia dupa iuda.Argintii lui vanghelie vor ajunge oare unde trebuie?
    Sa vedem crucificarea si apoi apocalipsa.

    junghiul
    2010-02-20 16:35:48 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 9

    I-auziti!Cica Iliescu se multumeste cu o simgura functie,cea de Ion Iliescu. :D
    Dar inca o enigma este absenta lui Hrebe,va aparea la sfarsit?Ca sa spuna ca l-a sprijinit pe
    invingator?

    val_one
    2010-02-20 16:39:07 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 10

    Ma iertati, dar voi nu stiti ca Olimpiada e in plina desfasurare?
    Si ca a inceput campionatul la fotbal? ca sa nu mai spun de fotbalul englezesc.

    victor L
    2010-02-20 16:57:53 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 11

    Nea Nelu tocmai s-a exprimat public ca vrea femei! :)
    Asta inseamna ca inca mai are un cuvant de spus in PSD.

  • 12

    iese Birchall ca vice!

    cipslim
    2010-02-20 17:10:37 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 13

    IO IL VREU PA TOARASU ILIESCU ,mancati-as ochisorii aia frumosi , albastri ( sa nu te superi, niste bagabonti zic pe acilea ca esti de la SRI ).In rest, sereista sau nu , scrie mai departe, scrii fain de tot.Sa mor io in puscarie condamnat la 99 DE ANI PENTRU VIOL DACA TE MINT.

  • 14

    @ omul frumos: Cred ca membrii si sustinatorii PSD trebuie sa-si doreasca un presedinte de partid care sa poata conduce partidul si sa poata candida la prezidentiale in 2014. Nemembrii Psd si celelalte partide ar trebui sa-si doreasca sa ramana Mircea Geoana presedintele partidului. Eu cred ca in 5 ani Cristian Diaconescu devenea un candidat redutabil la prezidentiale.

    CRISTAL
    2010-02-20 17:26:21 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 15

    @victor L Ba da, stim. Si rusul Pluşenko a fost bătut de un american la patinaj!!!!

    Laura Cernahoschi
    2010-02-20 17:40:32 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 16

    @Gerula ăl Hâtru:
    io ma risc, deci
    castiga Prosty deoarece
    1.Cristi Diaconescu il sprijina si amindoi, Prosty si Diaconescu sunt papusi manevrabile pentru baroni.
    2.nimeni nu vrea ca bietul Prosty sa fie batut cu tigaia pt.placinte machidonesti in capul sau tuguiat.
    3.Vrajitoarele au inlaturat flacara violet.
    4.Gionelul e gerantat Vanghelie.

  • 17

    Scuze pentru expresie, dar ceea ce vedem se cheama curvasareala.
    Imi pare rau pentru domnul Diaconescu dar si-a incheiat cariera politica.

    krasnaia vodka
    2010-02-20 18:18:37 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 18

    @Laura Cernahoschi: Diaspora tine cu Geoana!!

    Americanul
    2010-02-20 18:20:01 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 19

    @krasnaia vodka Nu se stie daca si-a incheiat-o…Oricand, va fi un ministru de externe bun.
    @Americanul :lol:

    Laura Cernahoschi
    2010-02-20 18:20:53 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 20

    Am o sugestie catre poporul psd-ist, acum cand Iliescu s-a retras si a ramas doar brand! Indiferent cine va castiga alegerile, restul dati-va demisia si ocupati pd-ul, adica inscrieti-va acolo. Probleme de ideologie nu veti avea, de vreme ce partidul respectiv nu detine asa ceva. Romanii oricum vor vota tot 70% cu stanga, asa cum o fac din ‘90, deci si posturi vor fi destule pentru toata lumea.

    observator
    2010-02-20 18:24:04 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 21

    Laura Cernahoschi esti foarte obiectiva si impartiala!E bine de stiut pe viitor ce autori sa ocolim!;)

    PS: capul sus! nu ti-ai distrus inca imaginea de tot!

  • 22

    @Laura Cernahoschi: Ce tanar pare Iliescu, tuns scurt, cu parul vopsit si cu noii ochelari …
    (l-am vazut la CNN, care transmite in direct)

    Americanul
    2010-02-20 18:26:00 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 23

    @Americanul e de la Revolutie?

    Laura Cernahoschi
    2010-02-20 18:27:00 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 24

    Mama, ce mai traiti evenimentul…
    Le-am facut pe toate in tara asta… si am ajuns sa ne uitam la congresul PSD ca la meci, cu seminte si bere.

    E cred ca ar fi bine sa se tina undeva pe stadion sa poata sa poata sa vina si spectatori, eventual sa se poata face pariuri, etc.

    Ce ne mana pe noi in lupta?

  • 25

    La cum arata situatia la ora aata,nu-i totul pierdut.
    Inca mai putem avea parte de o topaiala de final. :lol:

    val_one
    2010-02-20 18:37:14 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 26

    @Cris Nu m-am mai distrat asa de bine la munca de la alegerile prezidentiale incoace! :D

    Laura Cernahoschi
    2010-02-20 18:38:13 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 27

    @val_one DAaaaaa…si sa nu uitam, sampanii mamut si Oprisan cu icoana in spate!

    Laura Cernahoschi
    2010-02-20 18:38:40 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 28

    @Laura Cernahoschi(23): (Sa nu-mi spui ca nu te-ai prins la … po(a)nta!)

    Americanul
    2010-02-20 18:39:22 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 29

    @Americanul hm, de-abia acum… :(

    Laura Cernahoschi
    2010-02-20 18:40:08 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 30

    @Cris: in caz n-ati observat,noi urmarim cu atentie
    Olimpiada,se tramsmite competita de patinaj artistic.
    Dar mai aruncam o privire si pe la congres,asa,ca fapt divers. ;)

    val_one
    2010-02-20 18:41:49 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 31

    @Laura Cernahoschi: si cu eVanghelie la stanga lui…
    Uite,ca si Lavinia Sandru e de partea lui.
    Induiosator,imi dau lacrimile de empatie cu Mircea. :roll:

    val_one
    2010-02-20 18:45:53 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 32

    @val_one Lavinia Sandru voia revolutie :D

    Laura Cernahoschi
    2010-02-20 18:46:26 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 33

    @Laura Cernahoschi: Iliescu a facut toti banii azi.
    Mai ales cand si-a exprimat temerea de-a ramane fara femei :lol:

    val_one
    2010-02-20 18:49:16 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 34

    @val_one:
    CUM fara femei ? Io stiam ca toarasa Nina are insomnii din cauza unei blonde , fosta futecista,alta decit Corina Cretu

  • 35

    @Gerula ăl Hâtru: jojo? :oops:

    val_one
    2010-02-20 20:45:14 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 36

    @omul frumos: tu intrebi pe cine isi doresc simpatizantii pdl sa fie ales presedinte psd, pt ca pdl sa creasca, ca partid? Eu intreb de ce crezi ca Romania are nevoie de un partid care sa controleze totul? Sincer cred ca romania are nevoie neaparat de cel putin 3 partide parlamentare si de maxim 5. Asa ca putem sa vedem 1-2 partide de dreapta 1-2 partide de stanga + UUDMR care poate sa incline balanta. Ceea ce este important este ca parlamentarii acestor partide sa fie responsabili. In tarile cu democratie autentica , partidele de dreapta si de stanga se succed la guvernare la 4 sau 8 ani. Nu cred ca este in folosul nimanui ca guvernarea sa fie tot timpul numai de dreapta , sau numai de stanga( uite ce a patit Grecia care nu a alternat, la guvernare aceste forte,ci s-a axat doar pe politici de stanga)

    un roman din italia
    2010-02-20 21:14:30 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde

Comentează


Pont: poti sa adaugi la comentariu fotografia ta sau o imagine care te reprezinta.
Nu trebuie decat sa introduci o adresa de e-mail valida aici si sa urmezi cativa pasi simpli.
Un film explicativ e disponibil aici


ATENTIE: Comentariul dumneavoastra poate aparea cu intarziere din cauza sistemului de cache.

Ce fac prietenii tăi pe Voxpublica

Ultimele comentarii

alex mazilu Andrei Plesu antonescu aur Becali blaga blog Blogviu interviu Boc Bucuresti calatorie candidatura catalin voicu cercetare cianura cluj concert crin criza CTP Curtea Constitutionala demisie Dinu Patriciu EBA economie Elena Basescu experiment Facebook FMI fotbal humanitas Iliescu instantanee intelectuali internet Istodor Johannis kelemen hunor Liiceanu manipulare Media Mihai Goţiu motiune Năstase obama o fraza o poza ortodoxie parlament Parlamentul European pd-l PE Plesu Polirom presedintie protest radu duda Realitatea TV reforma riscograma romani romania rosia Roşia Montana salarii securitate Senat sindicate sondaj sorin oprescu steaua SUA Tariceanu tiff TRU TVR UBB uichendist.ro Vanghelie Vasile Blaga

© 2009 VoxPublica.ro, o marca F5 Realitatea-Catavencu. Toate drepturile rezervate.

Strategy & Technology: PUBLYO
Marketing & Sales: Q2M
Comandati acum o campanie publicitara pe acest site!