RSS Feed

Geoană despre celebra vizită la SOV. Războiul jurnaliştilor cu democraţia. Şi notă cu Wikileaks

vezi toate articolele de
06 Dec 2010 la 21:26 22 comentarii 1458 vizualizari.

În timp ce glosam pe marginea jurnalismului angajat în cu totul alte zone decît în presă, apuc să văd şi eu mărturia lui Mircea Geoană. Şi se potrivea perfect cu ce scriam. Un politician vroia să afle întrebările de dezbaterea de a doua zi de la un patron, Sov în cazul nostru. Pentru că rivalul său Băsescu le ştia deja, se pare, de la un jurnalist, Robert Turcescu, care s-a transferat între timp în tabăra “mogulilor puterii”. Tot pe filiere “jurnalistice”.

Geoană, cu o insignă cu tricolorul în piept, începe bilanţul rîzînd amar cu un gest “hip hop” despre cum sărea aiurea la alegeri. Singur în faţa unei camere de luat vederi, cu un intermediar invizibil, cu întrebările tăiate (le vedeţi pe blog). Alegerile au fost furate, România dezbinată etc.

Geoană spune că s-a schimbat mult. Am dat senzaţia de prea mult compromis şi şovăială. Acum s-a schimbat, nu mai are încredere în farisei. “Sînt mai matur”. În cîteva ore ţi-ai dat seama ce înseamnă viaţa – despre pierderea alegerilor. “Greşelile care le-am făcut nu o să le mai fac”.

Sfaturi pentru Ponta: şeful de partid trebuie să candideze. Şi el a fost sfătuit să-l lase pe Năstase…

Amintiri din campanie: “domnul Geoană, arătaţi mai bine ca la televizor!”.

Se declară “un om onest” şi ridică spasmodic umerii.

“Am greşit atunci cînd am intrat la guvernare fără să avem poziţia de premier.”

Nu dezbaterea finală a fost elementul principal. Frauda a fost problema, mai spune Geoană. “Se băgau bani în cutia poştală cu poza lu’ Băsescu”.

Ce-am căutat la domnul Vîntu? Aveam informaţii că echipa lui Traian Băsescu era deja în posesia întrebărilor pe care moderatorul urma să le pună. Şi am dorit să aflu de la patronul acestui trust care sînt aceste întrebări şi dacă se poate asigura un teren de joc egal între cei doi candidaţi. Nu cunoşteam episodul arestării domnului Popa înainte cu o zi. Nu am discutat despre asta cu Vîntu. Discuţia noastră scurtă a fost despre dezbaterea de a doua zi. La domnul Vîntu acasă nu există nici jacuzzi şi nici nu sînt amator de jacuzzi…

Am aflat de fotografiile cu mine la domnul Vintu doar cu citeva minute inainte de intrarea in dezbatere. Ponta l-a sfătuit să spună că a fost acasă la nevastă… Cum a apărut o astfel de informaţie în Academia Caţavencu fără ca domnul Vîntu să nu ştie?

Ce să mai comentez? Regret că filozofiile mele de mai jos sînt confirmate brutal uneori în timp ce le scriu.


Războiul jurnaliştilor cu democraţia

Titlul porneşte de la afirmaţia mai veche a lui Lăzăroiu care vedea presa în opoziţia cu tabăra democratică pe care o reprezenta el.

Presa a destabilizat democraţia făcîndu-se sclava banilor, ok, accept asta pe felii – deşi cred că presa a fost învinsă inclusiv de consumatorii ei. Dar presa a învins democraţia nu din poziţia sa tradiţională, ci angajîndu-se la putere direct. Uitaţi-vă de unde provin oameni cheie de prin partide, mai ales de la putere, din ministere – foarte mulţi foşti oameni de presă lucrează acolo.

Sînt tipi care au învăţat să lupte cu transparenţa din birourile redacţiei. Oameni buni care au preferat să joace în altă tabără, să arunce perdele de fum în loc să le risipească. Care au preferat să-i antreneze, din poziţii de consilier, pe politicieni să se apere murdar. De multe ori presa retrasă a luptat cu presa încă activă. Şi, nu întîmplător, mulţi ziarişti rămaşi în cîmpul muncii au fost “angajaţi” de opoziţie: pentru că ziariştii de la stat se luptă cu ziariştii din privat.

Situaţia nu e pur românească. Distribuţia gestionării imaginii s-a împărţit egal între lucrătorii din media, cei din comunicare şi politicieni cam peste tot în lumea civilizată. Iar asta poartă în sine ideea periculoasă că oricine poate crea imaginea oricui, indiferent de cauza pentru care luptă.

Nu întîmplător singurul progres înregistrat de clasa politică în ultimii ani este acela de a rezista în faţa asalturilor la talk-show-uri. S-au inventat categorii secundare de scriitori în public: postaci, ziarişti mogulizaţi, moderatorii acizi etc. Şi, ce să vezi, a fost pierdută exact casta aia producătoare de ştiri neutre: jurnalistul respectat, cu ceva timp la dispoziţie, cît să livreze o ştire corectă şi bine scrisă. Au cîştigat banii rapizi: fie din consiliere politică, fie din tabloidizare.

Şi trecem la wikileaks. Care de fapt redă dimensiunea forţei politice a presei. Îi redă capacitatea de a mai incomoda pe cineva în mod real. Totuşi, ultima mare scurgere s-a desfăşurat sub atenta supraveghere a unor oameni cheie din cinci mari ziare ale lumii. E un gest interesant – mai ales că nu sînt televiziuni, ci ziare.

Unii ar spune, precum Lăzăroiu, că Wikileaks e în război cu democraţia. Dar cum foarte bine spunea Paul în excelenta sinteză de pe vox, principala concluzie e că s-au pierdut clar reperele “democratice” într-o lume a informaţiilor după ureche. Diplomaţia funcţionează ca un mare tabloid. Toate bîrfele şi poreclele sînt centralizate şi prelucrate. Presa nu mai lucrează pentru presă, presa e puterea din alte zone acum. Poate de aceea e important gestul wikileaks de a căuta sprijin în media de şcoală veche.

Cum spuneam, doar gînduri. Întărite neaşteptat de un Geoană care vorbeşte singur la camera de luat vederi şi care povesteşte cum a fugit după nişte întrebări.

Post to Twitter Post to Delicious Post to Facebook Post to StumbleUpon

 

Comentează


Pont: poti sa adaugi la comentariu fotografia ta sau o imagine care te reprezinta.
Nu trebuie decat sa introduci o adresa de e-mail valida aici si sa urmezi cativa pasi simpli.
Un film explicativ e disponibil aici


ATENTIE: Comentariul dumneavoastra poate aparea cu intarziere din cauza sistemului de cache.

RSS Postari

Vezi aici episoadele din seria BOOKFACE!

Ce fac prietenii tăi pe Voxpublica

© 2009 VoxPublica.ro, o marca F5 Realitatea-Catavencu. Toate drepturile rezervate.

Strategy & Technology: PUBLYO
Marketing & Sales: Q2M
Comandati acum o campanie publicitara pe acest site!