![]() | Geoană insistă să demonstreze că este pro…fesionist!vezi toate articolele de Laura Cernahoschi11 Mar 2010 la 19:36 66 comentarii 1806 vizualizari. |
Când îmi doream şi eu să îi iau apărara lui Geoană, pentru a-şi păstra funcţia din fruntea Senatului în ciuda hienelor PDL-iste, domnul PSD-ist dă din nou cu bâta în baltă, şi tot în seria întâlnirilor de taină! Credeam că atunci când te-ai fript cu ciorbă, sufli şi în iaurt! Dar nu, domnului Geoană îi place să se frigă la limbă. Întrebat dacă s-a întâlnit aseară la restaurant cu Vanghelie şi cu Cătălin Voicu (senatorul propus pentru arestare de către DNA), Geoană, în loc să spună că nu s-a întâlnit cu Voicu, respinge vehement orice vizită la vreun restaurant: “N-am fost la niciun restaurant. Sunt făcături şi minciuni. Nu am fost la niciun restaurant, aseară am luat masa la reşedinţa ambasadorului chinez”, a spus Geoană.
Noroc cu Vanghelie, care l-a dat în vileag fără măcar să suspecteze. Vanghelie neagă că Voicu ar fi fost acolo, dar, supriză, Geoană a fost! “Nu, domnule, am fost cu 20 de preşedinţi de organizaţii, la Restaurantul Perla, nu cu domnul Voicu. A fost Mircea Geoană, a fost ziua preşedintelui de la Satu Mare. Întrebaţi-i pe toţi cei care au făcut toate pozele, e păcat de Dumnezeu” zice Vanghelie. Geoană revine: “Da, am trecut pe acolo jumătate de oră, după cina la ambasadorul chinez”. Ori domnul Geoană a exagerat cu vinul de orez la ambasador de nu-şi mai aducea aminte mai devreme de restaurant, ori minţea printre dinţi…A treia variantă nu există.
Voicu neagă şi el că ar fi fost la restaurant. Dar tot nu înţeleg ce a fost în mintea lui Geoană. Repet citatul: “N-am fost la niciun restaurant. Sunt făcături şi minciuni. Nu am fost la niciun restaurant, aseară am luat masa la reşedinţa ambasadorului chinez”. Poate aţi văzut şi secvenţa video. Câtă siguranţă pe sine în a respinge orice vizită la vreun restaurant! După vizita secretă la Moscova şi vizita secretă la Vîntu, domnul Geoană tot nu a înţeles că nu există vizite secrete, pentru o persoană publică aşa cum e dumnealui? Asta ne demonstrează încă o dată că domnul Geoană e un pro…fesionist într-ale politicii!


Irina Zamfirescu 23 May la 16:13 |
Bucureștiul pare că ar fi inepuizabil. Construcții P+inifinit, spații verzi transformate în [ citeste mai departe ]
Mihai Goţiu 23 May la 15:30 |
Uninominalul pur, în forma adoptată ieri de Parlamentul României, e o mare mizerie. Argumentele [ citeste mai departe ]
Elena Vijulie 23 May la 14:29 |
Legea privind sistemul electoral majoritar uninominal a trecut ieri de Camera Deputaţilor, după ce [ citeste mai departe ]
Costi Rogozanu 23 May la 14:22 |
Ce e în neregulă cu POSDRU? Am tot fost avertizaţi că face Comisia Europeană verificări. [ citeste mai departe ]
Laura Cernahoschi 23 May la 12:10 |
Apare doar la emisiuni cu Gâdea, Alesandra Stoicescu sau duminicale de cancan, unde nu i se vor [ citeste mai departe ]
Cristian Teodorescu 23 May la 10:00 |
Uninominalul pur şi dur la care a visat Traian Băsescu pe vremea cînd era pe val s-ar putea [ citeste mai departe ]
Cristian Cojanu 23 May la 09:54 |
From Romania with Art,
25 mai, ora 21.30, Grădina Verona
Pe 25 mai, de Noaptea Albă a Galeriilor, [ citeste mai departe ]
Iulian Leca 23 May la 04:30 |
Cea mai mare critica adusa sistemului electoral ce tocmai a trecut si de Camera Deputatilor e ca [ citeste mai departe ]
Dorin Tudoran 22 May la 22:27 |
Prima lună de după o căsătorie este numită ”luna de miere”. Prima lună a [ citeste mai departe ]
Alin Fumurescu 22 May la 19:36 |
… s-au inmultit atacurile impotriva lui Basescu pe ultimul front ramas disponibil – [ citeste mai departe ]
Ciprian Şiulea 22 May la 18:11 |
Astăzi USL a demonstrat că tot ceea ce a spus în ultimii cîţiva ani împotriva PDL nu a fost [ citeste mai departe ]
Elena Vijulie 22 May la 14:19 |
Premierul Victor Ponta şi ministrul afacerilor europene Leonard Orban au anunţat ieri că [ citeste mai departe ]
Cristian Teodorescu 22 May la 12:06 |
Monica Macovei susţine că guvernul Ponta, despre care premierul spune că e cel mai curat, e cel [ citeste mai departe ]
Ciprian Domnişoru 22 May la 04:22 |
Întrebat despre participarea financiară a României la achiziționarea de către NATO a unor [ citeste mai departe ]
Costi Rogozanu 21 May la 21:55 |
Nişte fapte. Traian Băsescu s-a întîlnit ieri cu vice-preşedintele Chevron, compania care vrea [ citeste mai departe ]
Mihai Goţiu 21 May la 19:43 |
Nu mai e doar o impresie de început de campanie. Ci o confirmare: Emil Boc a evitat până în [ citeste mai departe ]
Constantin Creţan 21 May la 19:05 |
În ţara în care Eminescu, Creangă, Caragiale şi Preda n-au fost absolvenţi ai vreunei [ citeste mai departe ]
Cristian Teodorescu 21 May la 18:20 |
Useliştii au început ofensiva de vară puţintel mai devreme, presaţi de calendarul [ citeste mai departe ]
Costi Rogozanu 21 May la 15:38 |
Alegerea dintr-un tur a primarului generează tot felul de efecte secundare. De exemplu, negocierea [ citeste mai departe ]
Stelian Tănase 21 May la 12:17 |
Traian Băsescu aflat la Chicago, printre români, a profitat că se afla departe de casă şi [ citeste mai departe ]
Mihai Goţiu 21 May la 11:00 |
Am văzut și români care (încă) îl iubesc pe Traian Băsescu. E drept, nu în România. Trebuie [ citeste mai departe ]
Cristian Teodorescu 21 May la 10:03 |
Şi ducîndu-se dumnealui Traian sin Băsescu la sfat în cele străinătăţi l-au însoţit alai, [ citeste mai departe ]
Costi Rogozanu 20 May la 15:44 |
Săptămîna asta cele mai discutate probleme au fost cîinii vagabonţi, curăţenia oraşului, [ citeste mai departe ]
Constantin Creţan 20 May la 12:38 |
Fostul ministru german al apărării a ieşit din politică şi a pierdut titlul de doctor în urma [ citeste mai departe ]
Mihai Goţiu 20 May la 10:15 |
Înainte de începerea festivităților de lansare a candidaților USL la Consiliul Județean și [ citeste mai departe ]
Alin Fumurescu 19 May la 21:32 |
… c-acum nu mai e de gluma. Acum e serios. Acum nu mai e vorba nici de USL, nici de PDL, nici de [ citeste mai departe ]
Cristian Teodorescu 19 May la 20:12 |
După ce-am văzut fragmente din teza de doctorat a procurorului general al României, Laura [ citeste mai departe ]
Dorin Tudoran 19 May la 18:00 |
Copertă & Copyright 2012 - ION BARBU
Anunțul făcut de unul dintre cei mai guralivi și [ citeste mai departe ]
Constantin Creţan 19 May la 17:59 |
Ca şi Mugur Ciuvică, despre care tocmai am scris, tot din categoria celor pentru care pare a [ citeste mai departe ]
Ciprian Şiulea 19 May la 16:58 |
Cînd tînjeam şi eu mai tare să pot scrie despre altceva decît plagiate şi incompatibilităţi [ citeste mai departe ]
| 1Boc nu trebuia sa plece pentru ca el nu a plasat acei tovarasi in pozitii cheie pentru a-i servi intereselor sale personale. In schimb Ponta este cu kurrul adica cu capul in alta barca. Astazi este o... | ||
| 2@simona: in vremea de azi s-a refacut proverbul. nu mai e corb la corb nu-si scoate ochii, ci corb cu corb ne "scoate" ochii, ca sa rimeze.... | ||
| 3Plagiatul in lucrare de doctorat oare sa fie identic ca semnificatzie si consecintze cu plagiatul intr-un articlo scris la revista facultatzii ?Adica e tot aia ?Adica aia de scriu acolo "la revista"... | ||
| 4bal si can, adica balcan ... balc(vâlc),bal(cf.alb boll:e), la - sarpe (balcescu - adica balaurescu, bal+c - de la can... canis, caine/lup), balaur - sarpe cu cap de caine/can(e)/lup) ...balac (balaci... | ||
| Mihai Goţiu 10608 citiri |
| Cristian Teodorescu 9465 citiri |
| Costi Rogozanu 8794 citiri |
| Ciprian Domnişoru 4093 citiri |
| Alin Fumurescu 3922 citiri |
| Constantin Creţan 3386 citiri |
| Dorin Tudoran 2856 citiri |
| Dan Duca 2464 citiri |
| Elena Vijulie 2379 citiri |
| Ciprian Şiulea 2288 citiri |
| Mihai Goţiu 7 postari |
| Cristian Teodorescu 7 postari |
| Costi Rogozanu 6 postari |
| Constantin Creţan 4 postari |
| Dorin Tudoran 3 postari |
| Alin Fumurescu 3 postari |
| Ciprian Domnişoru 3 postari |
| Iulian Leca 2 postari |
| Ciprian Şiulea 2 postari |
| Elena Vijulie 2 postari |
| Mihai Goţiu 61000 citiri |
| Cristian Teodorescu 39805 citiri |
| Costi Rogozanu 37986 citiri |
| Ciprian Domnişoru 18141 citiri |
| Alin Fumurescu 17828 citiri |
| Viorel Dobran 12289 citiri |
| Dan Duca 11264 citiri |
| Constantin Creţan 11145 citiri |
| Elena Vijulie 9004 citiri |
| Dorin Tudoran 8683 citiri |
| Mihai Goţiu 29 postari |
| Cristian Teodorescu 29 postari |
| Costi Rogozanu 28 postari |
| Alin Fumurescu 11 postari |
| Constantin Creţan 10 postari |
| Ciprian Domnişoru 9 postari |
| Dan Duca 8 postari |
| Dorin Tudoran 8 postari |
| Ciprian Şiulea 7 postari |
| Viorel Dobran 6 postari |
© 2009 VoxPublica.ro, o marca F5 Realitatea-Catavencu. Toate drepturile rezervate.
Pai a suflat prea tare in iaurt si s-a stropsit…pardon, stropit.
2010-03-11 19:43:12 | Raporteaza
De obicei,chinezu` iti toarna cupa dupa cupa de rachiu de orez,care are proprietati de dizolvare a sinapselor
din centrii de memorie.Asa se explica amnezia,e de crezut ca dupa 5-6 cupe de tarie chinezeasca sa nu mai stie pe unde a umblat.
2010-03-11 19:45:29 | Raporteaza
“ergonomic” vorbind (sper ca l-ai auzit pe V, eram pe jos de ris), Vanghelie e o comoara. Si la vedere, nu in adincuri ingropata.
2010-03-11 19:46:21 | Raporteaza
@iezii_cucuieti: Sinapse?! Astea presupun existenta neuronilor, daca-mi permiti.
2010-03-11 19:47:20 | Raporteaza
Laura,am avut o presimtire cand te-am intrebat daca nu era si Geoana la Spa.Vad ca pana la urma tot a fost undeva.Cred ca este vorba de un reflex pavlovian.Nu se poate sa nu mearga el undeva.
2010-03-11 20:01:15 | Raporteaza
…prost rau n-ai ce-i face, ca, pana la urma, nu inteleg ce ar fi fost anormal (ilegal sau imoral) daca se intalnea cu Voicu la restaurant: sunt colegi de partid, sunt colegi de Senat, restaurantul e un loc public si eu inca ma iluzionez ca in Ro functioneaza totusi prezumtia de nevinovatie;
asadar niciun motiv sa ascunda faptul ca s-ar fi intalnit cu Voicu (daca s-a intalnit)
2010-03-11 20:04:49 | Raporteaza
@sase sase: Si sa iasa prost dupa aia.
2010-03-11 20:05:12 | Raporteaza
@Mihai Goţiu: Pai si-atunci de ce credeti ca a negat initial? De explicatia ulterioara nu mai vorbesc…
2010-03-11 20:06:38 | Raporteaza
@Florinaa: Asta pentru ca nici eu nu vad ceva anormal in a te duce cu colegii la restaurant.
2010-03-11 20:07:58 | Raporteaza
@Laura
still vote you for president!
Geoana are in ultima vreme o viata atat de trista incat pana si Liviu Dragnea profita!
Sa nu fim mai rai decat ar fi normal si sa nu uitam ca prostanacul asta era cat pe ce sa conduca Ro.(aviz amatorilor)
2010-03-11 20:08:51 | Raporteaza
@Mihai Goţiu: problema sta doar in faptul ca n-a recunoscut asta decat dupa ce l-a dat de gol colegu`
Vanghelie.Adica,dupa ce l-au prins cu ratza-n gura.
2010-03-11 20:09:06 | Raporteaza
@Florinaa:
de destept ce ii
2010-03-11 20:16:30 | Raporteaza
@Mihai Goţiu:
2010-03-11 20:23:30 | Raporteaza
Depinde cum judeci. Ai fost aseara la restaurant? Nu, am fost la ambasada chineza unde am luat cina. Deci negati? Da, este o facatura. Alta intrebare. D-l Vanghelie spune ca v-a vazut(intalnit) la restaurantul X. …Da, un coleg da partid si-a sarbatorit ziua de nastere si am trecut sa-l felici, apoi am plecat. Cu ‘telectualii din presa trebuie sa fii atent si oricum, tot ei au dreptate. Eu privesc pe cat posibil obiectiv sau…..detasat, neutru….., asa cred.
2010-03-11 20:25:26 | Raporteaza
@Mihai Goţiu: “desteptaciunea” ar fi mai scuzabila decat
mitomania,nu?
2010-03-11 20:26:09 | Raporteaza
“…tot în seria întâlnirilor de taină!”
Ca in filmele cu James Bond. Totusi, nici din articol si nici din comentariile Florinei sau ale iezilor nu ne dam seama daca Geoana o fi fost la toilette.
Daca Basescu da interviuri in fata birtului, ceilalti, daca merg mai discret la restaurant, devin eroi de “Misterele Bucurestiului”.
Cat ridicol! Pe bune, fara mister.
2010-03-11 20:28:04 | Raporteaza
@El Dorado: de unde rezulta ca tot Base e mai destept
2010-03-11 20:30:37 | Raporteaza
@iezii_cucuieti_istetzi “de unde rezulta ca tot Base e mai destept ”
Este! Doar e academician, nu?!
2010-03-11 20:32:32 | Raporteaza
@iezii_cucuieti_istetzi: De “desteti n-am dus lipsa niciodata……dar, sunt si destepti: smecheri, prostitori, inganfati, etc. Cui foloseste? Altceva. Sunt unii(destui) care, sunt atat de patimasi incat, isi traiesc optiunea(?) precum ar fi propriul succes. Ce oare sa fie?
2010-03-11 20:51:32 | Raporteaza
Ati inceput sa va ocupati de lucruri subtiri, ca de escrocheriile infractorilor care conduc aceasta tara nu se mai ocupa nimeni…
2010-03-11 20:54:06 | Raporteaza
@chris
Caaaare infractori?! Savanti de renume mondial!
2010-03-11 20:56:32 | Raporteaza
Parca d-l Voicu avea interdictie sa se intalneasca cu d-nii Hrebenciuc si Vanghelie,inca din ziua in care a fost ridicat de pe strada?
De aia nu l-a “vazut” Vanghele….
2010-03-11 20:57:17 | Raporteaza
@iezii_cucuieti_istetzi: “Base e mai destept”
Chiar acum am pornit tv si aud ca Base al dv cel destept a fost ales azi membru de onoare al Academiei Oamenilor de Stiinta din Romania. Cred ca pentru portocalii a fost ceva orgasmic.
Mai e de spus ceva? Poate ne spuneti si noua care a fost cea mai de seama lucrare a lui, se gaseste prin biblioteci?
2010-03-11 20:57:45 | Raporteaza
e demonstrat stiintific:masajul chinezesc te relaxeaza 24 de ore!Geoana nu are nicio vina.
2010-03-11 21:00:51 | Raporteaza
@El Dorado: “care a fost cea mai de seama lucrare a lui, se gaseste prin biblioteci?”
“Cea mai de seama lucrare a lui” se numeste “Johnny Walker” si este cunoscuta la nivel mondial
2010-03-11 21:02:55 | Raporteaza
@el dorado
stupid as usually,nothing special!(din cauza lu Eire)
@leana ceausescu
ai un umor de broasca testoasa,m-am ras de n-am mai putut!(mai ai si altceva sau asta-i tot?)
2010-03-11 21:10:06 | Raporteaza
@nepotu lu tamara
Limbaj academic ai (ii calci pe urme proaspatului academicinan), intelect, cat cuprinde, asa ca ai toate sansele sa intri si tu in Academie. Rabdare sa fie!
2010-03-11 21:13:24 | Raporteaza
Inteleg ca din acest motiv nu poate sa mai fie presedintele senatului. E un motiv foarte solid. Putea sa spuna ca a fost la curve precum unii dintre pedelisti. Atunci era scuzat?
2010-03-11 21:15:54 | Raporteaza
Laura, aseara “procurorul” dinamovist C. Dinu a declarat ceva despre Roman-Iliescu si ceva tancuri … Ai detalii? … sau luminarea violeta de pe masa la care au cinat Geoana-Vanghelie-Voicu e mai importanta?
2010-03-11 21:19:39 | Raporteaza
Acu,degeaba se incearca “albirea” lui Geoana.
Pur si simplu,”n-ai ci cine,dom`ne,niste…”
2010-03-11 21:21:08 | Raporteaza
“lying through his teeth” sună ciudat în româneşte.
2010-03-11 21:21:11 | Raporteaza
@Leana Ceausescu:
““Cea mai de seama lucrare a lui” se numeste “Johnny Walker” si este cunoscuta la nivel mondial”
Johnny Walker este bautura preferata a Presedintelui Romaniei. Da pe gat un pahar intreg dintr-o inghitzitura.
Naravurile de cand aducea blugi si cingo de pe vapor.
2010-03-11 21:21:33 | Raporteaza
M-am lamurit, nu i se potriveste porecla de prostanac, mai degraba Pinochio cel naiv.
2010-03-11 21:22:06 | Raporteaza
M-am lamurit, nu merita titulatura de prostanac ci Pinochio cel naiv.
2010-03-11 21:26:40 | Raporteaza
@qwerty: “M-am lamurit, nu merita titulatura de prostanac”
Da cu partea cealalta te-ai lamurit?! Merita “titulatura de academician”?!
2010-03-11 21:29:38 | Raporteaza
Vorbeam cu cineva inainte de alegerile prezidentiale si ii spuneam ca nu stiu sigur daca sa il votez sau nu pe Geoana si respectiva persoana, de loc din Bucuresti si de profesie…nu mai conteaza acum, imi spune: Cu Geoana vrei sa votezi? Asta din 10 cuvinte pe care le spune 5 sunt minciuni. Si acum parca se confirma si mai si spusele bucuresteanului.
2010-03-11 21:30:04 | Raporteaza
@clau:
Acu e si mai si.In 2 vorbe reuseste 3 minciuni.
2010-03-11 21:32:35 | Raporteaza
@clau
In plus, Geoana nici nu are lucrari stiintifice remarcabile si, in general, suficienta scoala pentru a fi academician
2010-03-11 21:32:36 | Raporteaza
[...] Iar aici vedeti cum isi confirma dl Geoana porecla de “Pinocchio”. A fost si nu a fost! Foarte tare! Laura Cernahoschi explica si ea de ce e greu de aparat un Prostanac, oricit de mult ai vrea sa o fac… [...]
2010-03-11 21:36:39 | Raporteaza
Drrragi tovarrrasi si pretini!
Va interzic sa va luati de Leana mea, academiciana! Voi nu stiti cat am patimit io pana a terminat lucrarea aia tradusa in toate tarile cu polimerizarea stereospecifica! Cand a terminat-o, am fost asa de bucuros, ca am mai facut trei orase “muncipii” si l-am facut dizident pe to`a`su` Basescu, punandu-l director in minister! Da-da-da! Pe vremea mea!
Si nu-i mai cautati lu` tovarasu`/domnu` Basescu lucrarile stiintifice! Pai, ce?! Indraznea academia sa o caute pe Leana mea la lucrari? Ce? Indrazneste acuma cineva? Pupa-l-ar tovarasu` de mediocru care fuma in veceu, ascunzandu-se de profesori! Muah, muah!
Sunt linistit acolo unde sunt. Visul meu s-a implinit. Nu s-a schimbat nimic. Si anul asta va fi si al XV-lea Congres al Partidului. Ma simt reintrupat in cel mai fericit mod. Traiasca lupta de clasa si “Sa traiti bine!”!!
2010-03-11 21:36:51 | Raporteaza
@Leana Ceausescu:
Da`nu-i graba,are timp.Cat traieste,omu-nvata.Geoana.
2010-03-11 21:37:02 | Raporteaza
@lezii_cucuieti_istetzi
Da! Ca multa dreptate ai! Sa invete mai intai de la savanti cate cuburi de ghiata se pun in paharul cu whisky si dupa aia sa viseze academii! Plus ca nici nu are limbajul adecvat: o tiganca, o pasarica, un g…
2010-03-11 21:44:41 | Raporteaza
Niste “stropi de balta” au ajuns pana aici!
M-au prins afara, fara umbrela; fumam o tigara – interzis in building.
… si m-am suparat!
Pitzi_V, Pitzi_F, la atac! … (Pitzi_L, condu-le pls!)
Razbunati-ma!
2010-03-11 21:45:57 | Raporteaza
@basessco si leana proasta
pe voi doi v-a convins Geoana de faptul ca este onest?
daca da,atunci ,fie-mi iertate cuvintele,sunteti mai naivi(a se citi prosti)decat el!
De betie mai scapi cu terapie de grup,dar de prostie nu te lepezi cu una,cu doua(pare a fi si cazul vostru)
2010-03-11 21:47:45 | Raporteaza
@Pitzi_A: cum vezi,rezistam “eroic”!
2010-03-11 21:48:19 | Raporteaza
@nepotu lu tamara
Mi-am dat seama de la inceput ca ai stofa! Esti la doi pasi de intrarea in Academie. Ia sa vedem daca te califici:
1. prima intrebare: cate cuburi de ghiata se pun in paharul cu whisky?
2. care este diferenta dintre iarna si vara?
3. unde sunt banii dumneavostra?
Raspunzi corect, esti ca si intrat
2010-03-11 21:54:20 | Raporteaza
@Leana Ceausescu: tovarasa! Te rog sa nu-i mai dai lu` nepotu` integrale de-astea, ca la clasa a sasea nu se fac!
Spune-i mai bine sa faca totul, asa, ca pe vremea noastra! Ca asa-i place lui!
2010-03-11 22:03:38 | Raporteaza
Uf, ce lume, soro draga! Vezi un nemernic si mincinos ordinar in fata natiunii- recte Geoana-demonstrat si rasdemonstrat ca atare-un tip amoral si periculos- oare ce-o fi pus la cale cu Voicu+Vanghelie?Si in loc sa iei nota de stupizenia ticaloasa a individului, care era cat pe ce sa simbolizeze Statul, sau macar sa taci din gura- hop, pe capul lui Basescu, de parca el s-a propus sau a avut vre-o ambitie sa fie numit academician, fie de onoare!Ce legatura are cu subiectul?Imi vine deseori sa-i dau dreptate lui @Nepotiu lu’ Tmara,in spirit si litera!
2010-03-11 22:06:21 | Raporteaza
@Nea Nicu Ceasca
Nicule, lasa draga ca baiatu’ are talent! Dar cred ca se inspira din opera monumentala a tovarasului Basescu… Chiar, ai vazut ce valori ai crescut la Anvers? Ai avut fler, astazi au ajuns academicieni
2010-03-11 22:07:11 | Raporteaza
@Leana Ceausescu: asa e, tovarasa! Am crescut ce am crescut si nu-mi pare rau! Acu` au astia niste “programe minunate”, asa cum mi-am dorit (eheeei, iti aduci aminte de al paishpelea congres, ce barbi trageam, de s-a inspirat si tovarasu` Basescu, numa` ca nici astea nu se vad, cum nu se vedeau nici ale noastre, tovarasa…)!
Da` mai am un vis, tovarasa academician doctor inginer Leana! Sa vad pe buletinul de vot, cat mai curand, un singur nume, un singur partid, o singura optiune, deci! Asa, ca pe vremea noastra, mult-stimata si iubita fiica a poporului! Iti mai aduci aminte cum arata buletinul de vot, cand m-au ales astia presedinte al Republicii Socialiste Romania?
De cultul personalitatii, nu e o problema. Vad ca se descurca baiatu`.
2010-03-11 22:19:30 | Raporteaza
@Stefan Michiu: “… de parca el s-a propus sau a avut vre-o ambitie sa fie numit academician, fie de onoare”
Fanica, sa stii ca si in vremea mea pe mine ma propuneau altii (stiam de la inceput cine va face propunerea). Iar propunerea nu este luata in seama decat daca persoana propusa isi da acordul.
Da’ vad ca si tu ai talent: iti “vine deseori sa-i dai dreptate lui @Nepotiu lu’ Tmara,in spirit si litera”. Cu “spiritul si litera” stai bine, dar mai lucreaza la “dictie” si “vocabular” si am un set de trei intrebari si pentru tine
2010-03-11 22:26:29 | Raporteaza
@Nea Nicu Ceasca: “Sa vad pe buletinul de vot, cat mai curand, un singur nume, un singur partid, o singura optiune”
Lasa, Nicule, ca tovarasu’ Basescu si partidul lui lucreaza cu zel la punerea in fapta a acestui maret ideal. Hai ca deja incepe sa semene tot mai mult cu vremea noastra, cu Iepoca
2010-03-11 22:32:16 | Raporteaza
@Leana Ceausescu: asa e, tovarasa, confirm! Te facusem prim-vicepresedinte!
@Stefan Michiu: stimate cetatean, da-mi voie sa-ti strang mana tovaraseste! Asa, combate tare si ascute lupta de clasa! Ma bucur sa regasesc in tine ceea ce am dorit sa formez: omul nou, adaptat cerintelor si schimbarilor cerute de societatea socialista (pedelista) multilateral dezvoltata! Iata, am dat atatea indicatii pretioase, de tremura pana si Ion TeLeaga (Dinca) atunci cand le auzea…dar nu credeam ca vor fi atat de bine ascultate!
2010-03-11 22:39:29 | Raporteaza
@Leana Ceausescu:
@Nea Nicu Ceasca:
Texte de strigoi.Da`las`ca merge traficul…tineti-o asa pana dimineata!
2010-03-11 22:56:38 | Raporteaza
Ce-ar fi sa-l mai lasati pe Geoana si sa scrieti si voi ceva despre femeia aia care aproape ca a murit la locul de munca, unde era sclava.
2010-03-11 23:06:41 | Raporteaza
@iezii_cucuieti_istetzi: tovarasico, desi tu erai cel mult comandant de detasament la pionieri pe vremea cand io eram si presedinte, si secretar general al partidului, si comandant suprem al fortelor armate (nu mai spun de “cel mai iubit fiu al poporului”),trebuie sa marturisesc ca sunt mandru de tine. Esti un cadru de nadejde al partidului, care chiar faci totul.
Important e, totusi, tovarasica, sa mai citesti un pic. Mai mult decat scrii. Ca si eu, desi cizmar cu cateva clase, am avut ambitia sa-l pun pana si pe Nicu ala mic cu burta pe carte, de s-a facut fizician. Desi nu-i prea ardea…Si-as putea sa fac trafic pe aici cat vrea sufletelul tau, numai sa te vad ca scrii si tu mai mult de doua randuri, din care sa trag concluzia: maaai, da` tovarasica asta are ceva-ceva in cap! E buna macar de secretar-adjunct cu propaganda de partid!
Totusi, nu vreau sa-ti stric avantul: in noile conditii date, poti si tu aspira la titlul de academiciana. Ce mi-esti tu, ce mi-e Leana mea, ce mi-e Basescu…
2010-03-11 23:12:51 | Raporteaza
@Nea Nicu Ceasca:

2010-03-11 23:15:56 | Raporteaza
@iezii_cucuieti: da, tovarasico! Ma bucur ca razi….Sunt mai viu ca niciodata-> sunt reintrupat, reincarnat, revigorat…
Ca la actinea “3R”, tovarasico, cand si tu duceai sticle goale si maculatura la scoala…
PS. Chiar si emoticoanele pot tine loc de “opera stiintifica”, tovarasa, asa se aude. Faci copy-paste dupa postarile tale/emoticoanele de pe aici si academiciana te-ai facut! Da` un sediu ai de dat, asa, de control?
2010-03-11 23:28:09 | Raporteaza
Astept cu interes prima lucrare a academicianului Traian Basescu.
2010-03-11 23:39:44 | Raporteaza
@bassesco: o sa asteptati mult si bine, tovarase…Pana atunci, as vrea sa i se dedice dansului o opera, asa, ca pe vremea mea: un “CiOmagiu”…pardon, “Omagiu”. Greseala de tastare. Pe vremea mea, a “epocii de aur”, nu erau “compiutere” de-astea mici si net, tre` sa ma obisnuiesc…
2010-03-11 23:45:26 | Raporteaza
@sase sase: Doamna Laura.Romania,daca citim ziarele si ne uitam la televizor,are mare noroc cu masmedia,care nu pridideste sa-si arate coltii de hiena.NIMIC mai mult.Fiecare ziarist care stie mai mult sau mai putin sa scrie e mai destept decat oricine,cu toate ca nu e ales de nimeni.Asa presa asa tara.E o intrecere a barfii si nimic mai mult.Cei 7 ani lipsesc.
2010-03-12 04:56:19 | Raporteaza
@Leana Ceausescu
@Nea Nicu Ceasca
Faceţi diversiune pe aici numai ca să-l protejati pe Mihaela dragostea mea! Care din prostănacul care este a devenit cel care este şi va fi!
Că rad si colegii de la Academie ai lui Leana proasta de aici de faţă…
2010-03-12 07:40:19 | Raporteaza
@Mircea: De ce si fata de cine ar trebui protejat? Si unde vezi tu diversiune la cei doi? Esti la fel si tu ca Laura C., visati conspiratii, in ce lume traiti?
Cum ti se pare ca cineva daca a dat bani pentru un sediu la o academie este apoi propus membru in acea academie? Daca academia era in sectorul 5 si lucrul asta il facea Vanghelie, cum vedeai lucrurile stiind ca “Goagle” era ales membru marcant al respectivei academii?
E un efort prea mare daca faci un asa exercitiu de imaginatie?
2010-03-12 09:08:20 | Raporteaza
@Mircea: daca reusesti sa te desprinzi de simpatiile politice, trebuie sa recunosti ca “familia Ceausescu” are fara indoiala simtul umorului. Si chiar un umor de calitate.
Eu m-am distrat de minune, chiar daca simpatizez tabara antiPSD.
Hazul nu are culoare politica, mai ales cand “fotografiaza” ceea ce trebuie. Iar faza cu Basescu academician e de tot rasul.
2010-03-12 10:16:33 | Raporteaza
@nepotu lu tamara: Fools bite one another,but wise men agree together.Cred ca este greu de inteles pentru tine si imposibil de acceptat!
VOICULESCU,VANTU ,PATRICIU,VANGHELE,HREBENCIUC………..
2010-03-12 10:17:30 | Raporteaza
@El Dorado: ia vezi ce zice aici:
“Cu privire la propunerea Academiei Oamenilor de Stiinta din Romania ca presedintele Traian Basescu sa devina membru de onoare, Administratia Prezidentiala precizeaza ca initiativa nu a primit acordul Presedintelui sau al institutiei prezidentiale.
Presedintele Traian Basescu considera ca acordarea unui sediu si promulgarea unei legi sunt obligatii de serviciu care nu trebuie rasplatite cu titluri academice.
Presedintele multumeste membrilor AOSR pentru initiativa lor, dar din motivele expuse anterior nu poate accepta titlul de membru de onoare al AOSR.”
2010-03-12 12:34:57 | Raporteaza