RSS Feed

Germania, alegeri 2017. Și internaționala alt-right

vezi toate articolele de
22 Sep la 13:33 comenteaza acum 482 vizualizari.

Merkel a devenit liderul lumii libere!, a strigat lumea vestică în cor, după ce s-a întâlnit cu un Trump care nu a vrut să-i dea mâna. Merkel i-a livrat câteva grimase simpatice plus un dat de ochi peste cap pe care-l servise cu succes și lui Putin, dar şi rivalilor ultraconservatori din propriul partid. Merkel e și câştigătoarea declarată de mulţi în avans pentru alegerile din această duminică  din Germania.

Au fost câteva luni pe la începutul anului când social-democratul Martin Schulz era văzut ca un contracandidat serios pentru postul de cancelar. Acum, lucrurile par destul de simple, Merkel, după Brexit, Trump, LePen și alte dereglaje, este simbolul centrismului învingător. Un centrism care i-a iritat și pe ultraconservatorii din partidul său, CDU, manifestat prin poziția față de refugiați, dar care a supt cu putere orice vlagă și din frontul stângii și a câștigat și ceva din acel du-te-vino centru-dreapta care se caracterizează prin ceva sentimente bune față de refugiați, dar și mână de fier pe sub sentimentele de catifea.

Singura veste cu adevărat nouă este că, pentru prima oară după cel de-al doilea război, e foarte posibil să intre în parlament o formațiune ultranaționalistă și xenofobă, Alianța pentru Germania (AFD). Vă recomand câteva articole și argumente de urmărit.

O sinteză foarte bună este semnată de Thomas Meaney, în LRB. Prinde perfect ce înseamnă ”ideologia centrului” la lucru  în cazul lui Merkel. Și urmăreşte atent cum a câștigat Merkel destul electoral pe lângă cel clasic al partidului său. Câteva idei:

- în alegerile regionale care au precedat alegerile din 24 septembrie, câteva zone tradițional social-democrate au fost câștigate de Merkel

- prestația social-democraților, prin reprezentantul lor de vârf, Schulz, a fost foarte slabă, o căutare continuă de teme ”care să meargă la public”, adică o chestie de marketing la care Merkel e pur și simplu mai bună. Așa a ajuns Schulz să practice chiar şi retorica fricii de refugiați, fără nici un efect, evident, pentru că erau alții deja instalați acolo

- centrismul ultraflexibil o ajută pe Merkel să ia de la toate partidele mari teme care sunt pe val și să le introducă fără probleme în propria platformă. Vă amintiți de campania post-Fukushima împotriva centralelor atomice, condusă de Merkel, temă luată cu toată din programul verzilor; la fel, a permis votul pentru căsătoriile între persoane de același sex, luând o felie din ”pâinea” criticilor de la centru-stânga

- intervalul promigranți al Angelei Merkel a adus o curățare rapidă a imaginii cancelarului, de la pancartele grecilor cu Merkel cu mustață de Hitler, atrecut  la ”mama” Merkel lăudată cu lacrimi în ochi de refugiați

- Merkel a avut de luptat cu ultraconservatorii din propriul partid, mai exact din CSU. Aceștia au criticat dur atitudinea promigranți, au organizat întâlniri cu Viktot Orban (că doar Orban nu și-o trage puterile numai din forța și talentul său, a avut tot timpul şi spate ultraconservator german). I-a bătut tot pe scena publică, a redevenit de fiecare dată “opţiunea de bun simţ”.

- Blair sau Clinton au tras stânga spre dreapta, despre Merkel se spune că a tras dreapta spre stânga, într-o mișcare inversă – Meaney observă însă că esențial a fost suportul marilor companii pentru politicile ei, pentru că centrală  a fost continuarea politicii Schroeder, politici neoliberale cu angajații şi permisive cu capitalul. Coloratura de stânga a venit acolo unde nu se puneau în pericol facilităţile de business.

- Schulz, jucător de fotbal cu oarecare talent în tinerețe, se accidentează la genunchi, renunță, devine alcoolic, după dezintoxicare ajunge librar, apoi primar într-un orășel. A ajuns politician de prim rang dinspre Bruxelles înspre țară, nu s-a afirmat din plin întâi pe scena națională

- Alternativa pentru Germania, AFD, va face un scor istoric tocmai folosind retorica antimigranți, dar nu numai. Au vânt în pânze de la suprematiștii albi, extrema dreaptă online pe val din SUA până-n Rusia.

- CDU și CSU au avut mari probleme și cu corupția, nu că asta ar încurca cu ceva traseul lui Merkel. S-au dat mereu drept repere morale, dar asta nu înseamnă că un lobby ascuns pe bani grei ar fi ceva rău. Cazul Lintner, plătit cu 1 milion de dolari dinspre Azerbaidjan, și alte scandaluri asemenea ar fi trebuit să fie perfecte pentru adeversarii lor. Nu a fost cazul.

- AFD a avut o ascensiune fulminantă nu doar grație discursului xenofob. Nu faci nimic fără oameni puternici din zona de afaceri în spate. Hans Olaf Henkel, fost șef la IBM și la federația Germană a Industriilor, constituie poate o explicație pentru combinarea discursului proafaceri cu moralism creștin

- AFD a luat electorat de peste tot, dar cel mai afectat e Die Linke, stânga germană. Șomerii din Germania de Est sunt cei vizați, iar Die Linke a pierdut mult electorat din această zonă.

Presa mainstream vestică a fost inundată de articole care preamăresc centrismul și pragmatismul  lui Merkel, ca pe o dovadă a abolirii splitului ideologic. S-a mai întâmplat ceva, cred, bullyingul online de tip alt-right nu e atât de eficient împotriva lui Merkel, dar lovește dur figuri diverse de stânga. În fond, poezia preferată a centrismului, să depășim vechile partide sau să se reformeze să fie ”cu de toate” nu e decât o versiune “civilizată” a alt-rightismului: să moară partidele vechi, la care se adaugă ura față de mainstream-media şi conspirativita specifică social media.

O temă obsedantă a tot fost în ultimul an influența rusească și fakenews-ul, tema favorită a liberalului vestic în criză de idei. Or fi și ruși pe acolo, cum spuneam, Rusia aruncă și ea în câmpul virtual de bătălie destulde multe batalioane tip alt-right. Dar de la extremă dreaptă estică organizată online împreună cu homofobi, sexişti, rasişti de pe tot globul, la indicarea continuă a unui război organizat e cale foarte lungă. Și e și o formă de a ignora convenabil buboiul extremist din propria curte externalizând motivele.

Se pare că mașinile s-au trezit, nu ne-au luat încă toate joburile, dar fac o superbă muncă de extremă dreapta.

The bots are also still hard at work. According to Hegeman’s research, around 10 percent of all messages with the hashtag #Merkel are sent by automated social bots as they ceaselessly spread propaganda for the AfD on Twitter. What Hegelich’s methods do not tell us, though, is whether the party itself is behind the bots, or whether they were created by supporters.

Haterii de dreapta uniți de rețele de socializare, aici aveți un articol care arată destul de bine dezvoltarea fenomenului.

- acțiunea se poartă în forumuri specializate, acolo se declanșează ”blitzkriegul” împotriva partidelor vechi

- principalul ajutor vine totuși din Statele Unite, după ce organizarea online proTrump a fost atât de eficientă. Războiul cyber e al extremei drepte internaționalizate, unde există și batalioane rusești, și americane, și germane. Războiul meme-lor s-a declanșat după același tipar ca în cazul Trump. 4chan și reddit s-au orientat imediat către noua țintă: alegerile din Germania

Despre AFD, xenofobie şi rădăcinile est-europene să nu rataţi articolul lui William Totok:

Se ştie că AfD-ul are o puternică bază de susţinători în rîndurile strămutaţilor germani din Rusia. Există însă şi mulţi alţi simpatizanţi cu rădăcini în estul Europei. Inclusiv din România. Unul dintre aceştia este Markus Cornel Frohnmaier, preşedintele tineretului AfD şi fost purtător de cuvînt al şefei partidului, Frauke Petry.

Frohnmeier s-a născut în 1991 la Craiova şi este un apropiat al lui Hans-Thomas Tillschneider, născut în 1978 la Timişoara, din 2016, deputat AfD în parlamentul regional din Saxonia Anhaltină, considerat ideolog AfD. Tillschneider este şi coordonator al aşa numitei Platforme patriotice, o grupare „alternativă”, influenţată de ideologia Noii Drepte europene. (sursa)

În fine, n-ar strica un articol mai vechi al lui Perry Anderson care urmărea intrarea în scenă a doamnei Merkel şi cum şi de ce şi-a înmuiat tonul neoliberal cu diverse nuanţe de stat social.

Merkel, now heading the CDU–CSU ticket, could not wait to cash its lead—20 points ahead—in the opinion polls; Schröder could be sure the SPD had no choice but to rally to him. The contest that followed was fiercer than any since the attempt to bring down Brandt in 1972. By now the media, the Frankfurter Allgemeine,Welt and Spiegelleading the pack, were in full cry after Schröder, rounding on him for empty opportunism, and clamouring for a sharp break with the paralytic corporatism of the past. Egged on by the press, where she was hailed as the Thatcher the country needed, Merkel ran a stridently neo-liberal campaign, promising a society based on individual efforts and flat taxes, without mollycoddling. Schröder, seeing his chance, counter-attacked with brio, ridiculing her fiscal proposals and denouncing the new CDU as a threat to social solidarity. So effective was his onslaught that by polling day Merkel’s huge initial advantage had evaporated. When votes were counted, the CDU–CSUwas ahead of the SPD by less than 1 per cent, with four seats more in the Bundestag, and no parliamentary majority even with its ally the FDP. Schröder had to step down; but to govern, Merkel had to form a Grand Coalition with his party. (…)

But if the Bonn Republic lacked any clear-cut privileged stratum above, it contained labouring masses below with a far greater sense of their past, and position in society, than their counterparts in America. The German proletariat, historically a later arrival than the British, never developed quite the same cultural density, as of a world set apart from the rest of society. But if its collective identity was in that sense somewhat weaker, its collective consciousness, as a potential political actor, was nearly always higher. Though both are greatly diminished today, the German working class—less pulverized by de-industrialization, in an economy where manufacturing still counts for more; less demoralized by frontal defeats in the eighties—retains a practical and moral influence in the political system which British workers have lost.

Post to Twitter Post to Delicious Post to Facebook Post to StumbleUpon

 

Comentează


Pont: poti sa adaugi la comentariu fotografia ta sau o imagine care te reprezinta.
Nu trebuie decat sa introduci o adresa de e-mail valida aici si sa urmezi cativa pasi simpli.
Un film explicativ e disponibil aici


ATENTIE: Comentariul dumneavoastra poate aparea cu intarziere din cauza sistemului de cache.

RSS Postari

Cele mai vizualizate

Nu exista posturi pentru interogarea facuta!

Nu exista posturi pentru interogarea facuta!


Vezi aici episoadele din seria BOOKFACE!

Ce fac prietenii tăi pe Voxpublica

Romania Curata
Curs de Guvernare

Ultimele comentarii

afacerea roşia montană alburnus maior alex mazilu antonescu banci basescu blaga blog Blogviu interviu Boc Bruxelles Bucuresti candidatura cianură cluj CNA comisia europeana corupţie criza CTP curtea constituțională Dan Diaconescu Dinu Patriciu educatie Elena Basescu europarlamentare experiment Facebook gabriel resources gaze de șist Gigi Becali guvern humanitas internet iohannis Istodor Johannis kelemen hunor Liiceanu macovei Media mihai goţiu motiune Năstase obama o fraza o poza parlament Parlamentul European pdl Plesu Polirom ponta presedinte protest proteste psd riscograma romani rosia roșia montană Rusia salarii securitate Senat sondaj steaua SUA suspendare Tariceanu tiff TRU UBB UE uichendist.ro unesco Vanghelie Vasile Blaga victor ponta voiculescu

© 2009 VoxPublica.ro, o marca F5 Realitatea-Catavencu. Toate drepturile rezervate.

Strategy & Technology: PUBLYO
Marketing & Sales: Q2M
Comandati acum o campanie publicitara pe acest site!