RSS Feed

Huiduieli la concertul Scorpions de la Cluj. Miuța și ”dreptul la prima noapte”

vezi toate articolele de
09 Oct 2011 la 17:58 54 comentarii 3184 vizualizari.

Nu, n-au fost huiduiți rockerii de la Scorpions. Dimpotrivă, veteranii i-au făcut pe zecile de mii de fani care au umplut sâmbătă seara ”Cluj Arena” să cânte, să plângă, să aplaude. Cel care s-a ales cu fluierături și huiduieli la maxim a fost președintele Consiliului Județean, Alin Tișe. Adică cel sub mandatul căruia a fost ridicat noul stadion al orașului. Mai mult, cel care se gândea că această investiție îi va asigura un nou mandat. La fel cum în dobândirea primului, asocierea imaginii lui cu cea a echipei de suflet a orașului, ”U” Cluj, a cântărit decisiv.

Unde s-a rupt filmul? Aparent, huiduielile ar fi avut la origine cele două scandaluri, legate de folosirea arenei de către CFR Cluj, respectiv negocierile referitoare la chiria pe care ar urma să o plătească ”U” pentru folosirea stadionului. Finalul disputelor a fost însă, în cele din urmă, în favoarea celor de la ”U”. CFR va continua să joace în Gruia, iar în privința contractului de închiriere, Consiliul Județean le-a făcut numeroase concesii celor de la ”U”. În plus, cei care s-au aflat sâmbătă seara în tribune nu au fost neapărat suporterii lui ”U” (iar ultrași într-o mică măsură), cât fanii celor de la Scorpion. Și atunci?

Explicația trebuie căutată în altă parte. Mai exact, într-o miuță pe care Alin Tișe și alți apropiați ai săi din Consiliul Județean au jucat-o pe ”Cluj Arena” la sfârșitul lunii trecute, înainte de inaugurarea oficială. ”Am testat gazonul”, a fost explicația oferită de Alin Tișe la momentul respectiv, fără să observe nimic ieșit din comun în acea miuță. Clujenii (după cum s-a dovedit și sâmbătă seara) n-au privit însă gestul cu aceeași indulgență.

Ritualic vorbind, ”testarea” cu pricina poate fi asemuită cu o instituție celebră în Evul Mediu: ”dreptul la prima noapte”. Era dreptul seniorului de a ”testa” oricare dintre fetele vasalilor săi, înainte de căsătorie. E puțin probabil ca cei care au fost iritați de gestul președintelui Consiliului Județean Cluj să se fi gândit ori să fi făcut asocierea cu ”dreptul la prima noapte” al seniorilor feudali. Însă, cu siguranță, au simțit aceeași umilință și revoltă în fața unei puteri discreționare pe care o trăiau părinții fetelor și viitorii soți ai acestora.

De aici și huiduielile de sâmbătă seara. Ceea ce ar fi trebuit să însemne momentul de glorie al lui Alin Tișe s-a transformat într-o ieșire precipitată de pe scenă. Și de pe ”Cluj Arena”. Și, cel mai probabil, și de pe arena politică. Va avea atunci timp suficient și pentru alte miuțe.

***
Secvențe de la ”prima noapte” pe ”Cluj Arena”. Alin Tișe, în primul cadrul, al treilea din dreapta

Post to Twitter Post to Delicious Post to Facebook Post to StumbleUpon

 


54 comments
  • 1

    perfect adevarat .
    dar cred ca a contat si faptul ca alin inceraca cu disperare sa se asocieze la maxim cu acest stadion …bun in mandatul sau sa facut dar noaptea trecuta era a clujenilor a iubitorilor de muzica …politica a mancat felia de tort cand sa inaugurat cu domnul boc .cred eu

    fanii U vor conta mult la alegeriile viitoare …..nu ii vad bine

    bogdan
    2011-10-09 18:28:54 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 2

    nap, sunt doar niste oameni trasi de niste sfori care executa miscarile dorite.

    Putea Alin Tise sa rezolve foamea mondiala, ei tot l-ar fi huiduit pentru ca asa a ordonat papusarul. Voiculescu nu e atat de prost, ciutacii nici nu mai opereaza cu acuzatii (la nivel constient) ci direct cu ura nemotivata (la nivel subconstient).

  • 3

    Lăzăroiu, scrisoare deschisă: Noua Republică este Alba ca Zăpada!
    Fostul ministru al muncii, Sebastian Lăzăroiu, a trimis în această după- amiază o scrisoare deschisă către Mihail Neamțu, inițiatorul Mișcării Noua Republică. Lăzăroiu își manifestă explicit sprijinul pentru această inițiativă.

  • 4

    @Maria… sunt pur si simplu emotionat, asta e cea mai importanta veste pentru Romania, Uniunea Europeana, Terra si intregul univers: un lazaroiu ii scrie unui neamt…
    Mai inspirat era daca trimitea o scrisoare inchisa.
    Oricum, retine: NU NE INTERESEAZA

    Aceeasi Marie, cu alta palarie
    2011-10-09 19:17:02 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 5

    @Maria: @Maria:

    Hm, e o inexactitudine aici. Ia-i pe fanii oranj si mergeti pe blogary, ca aia considera ca numarul de accesari e numarul de membri in noul partid!

  • 6

    @Aceeasi Marie, cu alta palarie:

    Ironia ta se va dezmeticii la alegerile viitoare!

    Pana la boboteaza vom avea o noua formatiune politica

    ce va cuprinde toata spuma de dreapta din Romania!

  • 7

    O fi Ponta imatur, dar Lazaroiu si Neamtu chiar sunt in afara.

    Cel putin Neamtu, ca mare om de dreapta, a fost bugetar tot timpul. Deh, statul asistential e bun, dar numai pentru el.

    gaozar
    2011-10-09 19:33:47 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 8

    @Maria: “Pana la boboteaza vom avea o noua formatiune politica
    ce va cuprinde toata spuma de dreapta din Romania!”

    … Amin! Si sa dea boboteaza in dusman! :)
    Cat despre “spume”, nu am nicio indoiala: bugetarul anti-alti-bugetari Nea-Mtu Mihaita face mereu spume atunci cand isi scrie articolele lui stupide ce imprastie “prea-sfinte” duhori legionare peste obisnuitele “basisme” care stau, de fapt, in spatele “sfintei miscari”.

    Aceeasi Marie, cu alta palarie
    2011-10-09 19:35:38 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 9

    @Maria:

    Da, va fi greu sa aleg intre PDL si NR. Dar cred ca voi fi corect si voi vota si pe unii si pe altii, ca doar de la Basescu vin toti.

    victor L
    2011-10-09 19:42:21 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 10

    @victor L

    Corect! :)

    Aceeasi Marie, cu alta palarie
    2011-10-09 19:43:20 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 11

    @victor L:

    Clona, neclona, conteaza ce spun nu ce nick am!
    Iar eu spun ca PDL si NR sunt exact, dar exact la fel!

    Mai lipseste ca dl. Neamtu sa spuna: “Ei cu ei, noi cu voi!”
    Stai, a si spus-o!!!

    victor L
    2011-10-09 19:52:17 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 12

    @mac gregor: In schimb tu esti prost deabinelea.

    Raza x
    2011-10-09 20:44:29 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 13

    @tamara’s nephew

    Lasa, nu fii invidios, ca plasa portocalie pe care o sa o primesti tu va fi mai voluminoasa. Cine stie, poate ca vei avea noroc si plasa portocalie va fi la fel de bine garnisita precum cele distrinuite la alegerile din colegiul Neamt, fieful intelectualului de dreapta Gheorghe Stefan-Pinalti. Ca vorba ceea, la capitolul “dat plasa”, Basescu si trepadusii lui asa zis “de dreapta” conduc detasat – dau plasa cu mana dreapta.

    Aceeasi Marie, cu alta palarie
    2011-10-09 20:51:20 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 14

    @tamara’s nephew

    Se vede treaba ca te-ai suparat… Eu incercam sa te consolez, spunandu-ti ca iti va da si tie tatucul Basescu o plasa si mai mare, iar tu… te superi

    Aceeasi Marie, cu alta palarie
    2011-10-09 21:09:50 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 15

    @tamara’s nephew: “ce-ai mai primit de pomana zilele astea?Ca neuroni nu sunt de dat moca.Si oricum nu ai nevoie.Serios!”

    Lasa, nepoate, nu fii suparat, ca o sa primesti si neuroni moca, ca oricum ai nevoie. Serios!

    Aceeasi Marie, cu alta palarie
    2011-10-09 21:15:25 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 16

    ce-ti mai place Gotiule.din zona unde eram eu la concert s-a aplaudat indelung – iat Tise, ca te zbati tu si turnatorul plavan de Nikki, tot mai ia un mandat (n-are sa te lase el sa somezi, sa nu mai ai pe cine sa fii frustrat). din zona unde ai fost s-a huiduit – c-asa-i cu facerea de bine, ii gasesc toti boschetarii noduri in mama. e misto sa lansezi rahat in ventilator de pe platforma facuta din banii pe care i-a devalizat turnatorul Securitatii Vantu – din banii furati de la 300 de mii de romani? jurnalism prin batista Gutza, s-avem pardon!

    Victor Lungu
    2011-10-09 21:29:09 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 17

    .gsp.ro//usr/th../

    tamara's nephew
    2011-10-09 21:30:05 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 18

    @lungu, esti lung si prost ca gardu’, se vede treaba ca schippul te-a gasit si pe tine care ai pus-o si la Caritas sperind ca vei lua de 8 ori si ai luat-o in gura!pai, bai, falitule, cine ma-ta mai credea ca gaseste prosti ca tine, printre cei 300.ooo, sa-i adune schiopu’ si SA LE PROMITA dobanzi de 50/80 sau 100%?te-a obligat cineva bai , fraiere?imi pare rau ca n-a gasit si mai multi sa va dezvatzati sa lucreze altii pt. voi si tot voi sa stati cu burta la soare.parerea mea si a betivului vostru shef.

    tishe nu mai are nicio sansa…pariu pe ciorba mea de burta!

    tamara's nephew
    2011-10-09 21:36:32 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 19

    Esti un mincinos – am fost aseara pe stadion, nu s-a fluierat in modul in care spui tu. Poate doar daca tu ai fluierat si te-ai auzit pe tine.

    Mihai L
    2011-10-09 21:53:51 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 20

    @Aceeasi Marie etc…
    corect se spune “sa te esprimi…”.Got it?

    tamara's nephew
    2011-10-09 21:54:16 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 21

    Totul e o facatura! Nu s-a fluierat deloc pe stadion, era doar un grup masiv de astmatici care trecea intimplator pe acolo. Mi-a zis iubita sotiei, ca eu nu am fost la concert, favorizind cu precadere stilul furdui iancu daca se pune problema trecerii la carpati (fumez weekend sirbesc de la soacra-mea).

    victor L
    2011-10-09 23:59:37 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 22

    comunisti de dreapta!film de groaza!

    arader
    2011-10-10 00:03:22 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 23

    Daca ar fi fost huiduieli, cele doua vidanje, Realitatea si Antena3 ar fi facut imediat o stire din asta! Asa ca Gotiu minte. E disperat ca cosmelia asta plina mizerie numit pompos Realitatea Media, desi nu exista nici o legatura cu realitatea din teren, se va inchide in curand si el va ramane un biet somer frustrat.
    Mi-e sila!

  • 24

    tre’ sa fim intelegatori cu politicienii: care dintre ei n-ar dori sa construiasca un stadion in care sa incapa toti votantii, bucurosi ca li s-a ridicat stadionul din banii lor?
    iar ei, politicienii, sa taie panglica si sa inaugureze firul de iarba…
    aspiratiile politicienilor seamana cu cele avute de mama lui bula care si-a popus sa-l faca pe fi-su atacant la dinamo iar cand rateaza si intregul stadion il injura suculent de mama, ea, mama lui bula se ridica victorioasa strigand: “eu sunt mama lui bula!”

  • 25

    @Eugen:

    oradecluj.ro/cr../

    mai citeste si din presa locala, cea (atata cat a mai ramas) care nu e pe state de plata portocalii

  • 26

    @bogdan: Bogdane draga, se scrie “maria sa” Boc, nu “sa facut”/”sa inaugurat”. Pe alea le scri ca la dentist… “-a”
    Te astept la bac, la anu’

    funeriu
    2011-10-10 10:39:36 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 27

    Tishe este o jigodie PD-L-ista , un shpagar ordinar la
    fel ca si Apostu …
    Merita amandoi scuipatzi intre ochi !!!!!

    Justitiarul
    2011-10-10 10:42:05 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 28

    ca de obicei, politicienii incearca sa profite de orice prilej pentru a se baga putin in atentia presei,numai ca de data asta a intrat si in atentia publicului, atentie care nu prea i-a priit de data asta.

  • 29

    @Justitiarul ,
    baiete, daca ti-ai luat, totusi, pastilele, nimeni nu va obliga sa nu-l “reinscaunati” pe Funar.

    Cănuţă
    2011-10-10 11:09:19 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 30

    Va veni si “ultima noapte” pentru feudalii de la Cluj !

    Eugenius
    2011-10-10 11:32:38 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 31

    Pt cei care zic ca nu a fost fluierat Tise: unde ati stat fratilor ca unde am stat eu s-a fluierat la greu! Nota bene l-am fluierat si eu ca imi era greata sa il mai si vad, imi era greata sa il mai si aud dupa ce i-am citit numele trecut cu litere mari pe stadion. De ce isi da asa aere de zici ca el a stat cu mistria la radacina stadionului? A dat din buzunarul propriu bani si nu stiu eu poate….Chestia asta penala sa iti scrii maaaare numele sa il vada tot neamul, ca tu ai avut aportul la stadion, e de prost gust. Iar la concertul Scorpions nu era nevoie sa vina si sa se izmeneasca. Sau cel putin nu fara un sobor de preoti sa taie panglica si sa stropeasca cu agheasma. Ooooops, dar nu se poate ca deja era stropit de transpiratia lui cind cu miuta …. nesimtitul!

  • 32

    @gotiu!pe mine ma revolta aceasta monica macovei care scrie articole in care explica tot felul de enormitati si apoi nu permite comentarii la articol!!!si cine una care zice imparte justitia!deci cam asa vede ea justitia cu pumnul in gura!penibil monica macovei mai bine te ai lasa de pupat dosul bhesescului ca devii penibila si nimeni nu te mai crede vei deveni o proscrisa odata cu picarea regimului ceausesc aaaaa basescu!!!

    arader
    2011-10-10 13:15:21 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 33

    ”testarea” cu pricina poate fi asemuită cu o instituție celebră în Evul Mediu: ”dreptul la prima noapte”.
    Da, sintem medievali in simturi si gandiri. Noroc cu U.E. ca ne mai invata cate ceva :-)

  • 34

    pai e urmasul lui boc tise asta nu???atunci ce pretentii aveti??ei se cred un fel de dumnezei!ei nu au nevoie sa le spuneti ce doriti sau cam cum vreti sa arate viata voastra!ei stiu mai bine ce va doriti voi doar trebuie sa votati si apoi sa le platiti impozite si taxe!si asta nici nu o stiam ca si a pus nenorocitul asta de tise numele pe stadion!!!el e un simplu angajat pus sa va serveasca pe voi cetatenii!!!e penibil au trecut 21 de ani degeaba am ajuns mai rau ca inainte desi cei mai tineri care au venit din urma trebuiau sa vina cu mentalitatea schimbata!blestemul comunismului inca ne distruge viitorul uitati va la boc fostul utecist care distruge chair speranta si bhesescu acest comunist de dreapta!

    arader
    2011-10-10 13:34:45 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 35

    @arader

    faci de ras Aradul. Bea niste apa rece si calmeaza-te.

  • 36

    @ Anca,
    daca zici ca iti era greaţă dai de banuit; esti maritata? impricinatul e cunoscut?

    Cănuţă
    2011-10-10 15:01:56 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 37

    nu inteleg de ce a fost fluierat Tise,clujenii nu au borduri?ma indoiesc ca tyocmai in gloriosul oras care a cotizat cu branza si slanina la diploma de “specialist”in drept constitutional a papagalului pe nume Boc ,Vi(n)deanu bsa fii scapat ocazia sa mai traga o teapa banului public.si,vorba aia,o poza face cat o mide de cuvinte,iar o bordura in capul unei lichele corupte face cat un milion de fluieraturi

    bad guy(bad gay e la cotroceni)
    2011-10-10 15:20:41 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 38

    Domnule Gotiu,de ce sunteti un declarat jurnalist dusman

    al unei aripi politice,cand deontologia plus conrtiinta

    unui intelectual civilizat,formator de opinie va recomanda

    transparenta??

    ADEVAR
    2011-10-10 16:13:20 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 39

    De ce sunteti frustrati?

    Traiesc in Europa Centrala si aici cu toata traditia

    democratica si libertatea de manifestare,la orice

    inaugurare de edificii,simpozioane,evenimente culturale,

    sportive,primarii sunt prezenti!

    Oameni buni,veniti-va in fire si lasati dusmania

    diabolica tipica javrelor!

    Cel putin daca v-ati impotrivi unei comunitati …

    cotropitoare!

    Dar ce rau face Boc ca se bucura cu concitadinii de o

    realizare in folosul comunitatii?

    Mare este gradina Romaniei,Doamne!!!!!

    ADEVAR
    2011-10-10 16:22:08 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 40

    Pentru Gica Contra!

    “”Mineritul cu tehnologii pe bază de cianuri poate continua în Uniunea Europeană, Comisia Europeană neavând, în prezent, în plan o legislaţie prin care să interzică astfel de tehnologii.”

    ADEVAR
    2011-10-10 16:25:00 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 41

    @ADEVAR – nu prea stiu cum sa-ti zic pe ocolisuri, asa ca o sa-ti spun direct : prietene, esti EXAGERAT de prost!

  • 42

    @ADEVAR: ce faci prostane,preiei un citat din pagina de reclama platita de Kiorul betivan si acolitii de la RMGC si ne-o prezinti ca axioma?-)))jalnice mai sunteti,pedeleprelor-))

    robert
    2011-10-10 17:54:06 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 43

    @emil,multumesc pentru replica stil

    uslamist,corespunzatoare liderilor care in loc de

    solutii

    si idei constructive,glumesc si calomniaza!

    @robert,am preluat pasajul dintr-o stire aparuta pe

    prima pagina a RTV!

    Va rog eu, civilizati-va cel putin,daca nu puteti sa

    aveti

    logica si discernamant!

    ADEVAR
    2011-10-10 18:05:49 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 44

    @Mihai Goţiu: spui asa……..mai citeste si din presa locala, cea (atata cat a mai ramas) care nu e pe state de plata portocalii………………………ha!ha!ha!mai domnule gotiu,pai nu e nicio diferenta intre presa locala si presa centrala de partid .Si cea locala e tot in solda cuiva din PSD,PNL,PDL,PC,UDMR,UNPR,PRM…USL …. Tot asa cum nu e nicio diferenta intre presa mogulilor de la Antene, Realitatea si apartenenta lor la USL .

    De aceea, lumea nici nu se mai informeaza din presa asta plina de ziaristi fosti securisti.O presa care serveste interesele patronilor,politicienilor ,numai pe cele ale cititorilor nu.In afara de electoratul captiv,pe zi ce trece tot mai mic ,al respectivelor partide deservite de respectivele vuvuzele, nimeni nu isi mai bate capul cu mopurile din presa.Mopuri care in loc de informatie ne prezinta opiniile lor politice atat de stravezii….

    lucaman
    2011-10-10 18:12:28 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 45

    @ADEVAR: ia mai bine uita-te in partea de sus:”aceasta stire v-a fost prezentata in cadrul rubricii “actualitate”realizata cu sprijinul RMGC”.BINE,PRIN CEATA PORTOCALIE SPECIFICA NU PREA BAGI IN SEAMA AMANUNTELE DE GENUL ASTA

    robert
    2011-10-10 18:12:48 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 46

    ADEVAR

    avortonul se bucura tot timpul ca doar “lucreaza” pentru tara si popor.Pe cind se va bucura pentru 100m de sosea sau drum comunal.La terenuri de fotbal in panta nu vine sa taie panglica ca nu poate bate 11 m la deal dar banii ii da ca iasa si furaciunea primarului ca doar se apropie campania si de unde bani de ulei.Si javra ordinara se lupta cu coruptia alta decit cea portocalie care este buna si il tine la cotroceni.Ca altfel s-ar auzi zang,zang…….

  • 47

    cel mai crunt blestem prin care trece romania este sa fi condus de securisti si comunistii de dreapta din pdl!!!ha ha!

    arader
    2011-10-10 19:31:36 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 48

    BAI GOTIU-CACAT NENOROCIT SECURIT IMPUTIT,IAR MA CENZUREZI?

    TE VOI PUNE PE TOATE FORUMURILE NEGHIOB OBSEDAT!

    Adevar
    2011-10-10 19:41:53 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 49

    @arader

    sau ca e locuita. de prosti ca tine, fireste.

  • 50

    Multumesc domnu’ Gotiu pentru cenzura! Mare om – mare caracter! Pacat ca v-ati obisnuit doar cu cei care va inghit minciunile fara sa comenteze.. Ba va mai si lauda din cind in cind…

  • 51

    io sunt plin de adevar ca buda de cacat

  • 52

    MIHAIL-SORIN GAIDAU 15:32:18, 28 Oct 2010 6
    • ”Basescu finantat de GRU a provocat caderea Guvernului Ciorbea Nov 26, 2009 Fostul premier Victor Ciorbea a declarat că el a fost sabotat până la demisie, printr-o manevră a serviciilor secrete ruse, după ce declarase, la Bruxelles, că va dekaghebiza serviciile din România. Declaraţia a fost făcută la Antena 3, emisiunea “News Magazin”. Fostul premier a precizat că îl va vota pe Mircea Geoană, trecând peste limitele lui, pentru că e absolut necesar să scăpăm ţara de Băsescu. Victor Ciorbea a mai considerat că Băsescu ar trebui să lase vorbăria despre moguli şi teoria diversionistă a conspiraţiei şi să răspundă dacă a acţionat, atunci, ca agent KGB. -Roxana Iordache Traian Basescu finantat de GRU a provocat caderea guvernului CDR Ofiterii SIE loiali, activi pe spatiul fostelor tări sovietice, au făcut mai multe informări în Centrala SIE, despre “lucrătura” de la Bucuresti. Toate au fost blocate. Nu au ajuns nici la Seful Serviciului de Infor*editat* Externe (SIE) din acea perioadă Cătălin Harnagea, nici la presedintele tării. Avertizorii au fost dati afară din SIE sub diferite pretexte. Mai târziu, acestia au informat Președintia, Comisia Parlamentară de Control SIE și alte instituții despre trădare si corupție. Nu au fost luati în seamă. Ba mai mult, au fost prigoniti si trecuti în rezervă fără drept de pensie. Bani de la GRU pentru căderea guvernului Ciorbea În perioada 1996-1997, petrecerile de la cabana de protocol a Directiei Silvice Hemeius, de lângă Bacău s-au înmultit. Cabana se află acum în Parcul de la Hemeius, o unitate de cercetare de 50 ha apartinând Institutului de Cercetări si Amenajări Silvice București (ICAS), aflată sub tutela Romsilva. Presa locală a scris pe larg despre chiolhanele udate din plin cu băutură si animate de moldo-rusoaice, ale unor politicieni aflati la putere atunci ca si acum. Articolele respective nu au fost luate în seamă de presa centrală sau pur si simplu au dispărut de pe Internet. Mai multi politicieni, alături de ofiteri Spetsnaz (trupe speciale ale Armatei Rosii care actionează în spatele frontului, împotriva inamiculu) si GRU au pus la punct acolo strategia de prăbusire a guvernării CDR. Emil Constantinescu dăduse un semnal prea brutal de apropiere de structurile euro-atlantice. Cel putin două partide politice au primit, la scurt timp, sponsorizări în bani prin intermediul băncii PROMEX, filiala din Moscova, prin care serviciile secrete rusești derulează de mai multi ani, activităti în România si Ucraina. Mai exact, filiala de pe strada Ilinka nr.13 a băncii PROMEX, ulterior mutată ceva mai sus pe strada Maroseyka 1, 9/2 în vecinătatea faimoasei piețe Liublianka. În perioada 1996-1997, banii au fost transferati în România cu acordul presedintelui al filialei PROMEX generalul Mihail Gorbunov (fost angajat în Centrala Serviciului Secret al Armatei Sovietice GRU). Gorbunov este căsătorit cu o româncă Silvia si este prieten la cataramă cu miliardarii Abramovici si Hodorkovski. După ce a devenit actionar majoritar la Promex Bank, a vândut actiunile si s-a reprofilat. În momentul de fată detine una dintre cele mai mari firme rusesti de transport gaz lichefiat din Rusia. Legătura cu filiera moldovenească a afacerii era asigurată de un amiralul GRU, fost director General Adjunct al Razvarujenia – Romtehnica rusilor, al cărui nume nu-l dezvălui. Deocamdată. Ofiterul a fost reprezentant al agentiei în Spania si Franta si a fost printre altele si sef al Razvarujenia la Cairo, filială prin care se promovau exporturile de armament rusesc in zona orientului mijlociu. Se pare că în fostul sediu al băncii de pe Ilinka, oficialii de la Kremlin au mutat o mare parte a arhivelor KGB. Despre aceste afaceri, pot da relatii Nistor Vasile, fost vicepresedinte si actual presedinte PD-L Bacău, Mihai Darie fost ofiter DIE, secretar executiv PD la acea dată si un apropiat al acestora, M.P. Cebotari. Omul de afaceri “basarabean” a fost garda de corp a unor importanti demnitari rusi, ofiter Spestnaz,apoi agent GRU sub acoperire cu experientă îndelungată în misiuni grele în tări ca Irlanda si Iordania. În vârstă de 50 de ani, Cebotari învârte afaceri cu motorină si alti combustibili, materii prime si materiale din Rusia pe teritoriul României. Recent se văita că niste românasi cu bisnisuri din domeniul real-estate i-au tras clapa dispărând cu o sumă mare de bani. Desi se laudă că ar fi moldovean, constraspionajul detine date certe că Cebotari s-a născut în Rusia, activând cu preponderență la Vladivostok. si-a luat cetățenie moldovenească, pentru a activa cât mai usor pe teritoriul României. Prima sotie locuieste la Moscova. Ultima misiune din 2008 a lui Cebotari s-a desfăsurat în Sri Lanka, la Colombo. “Aveam treabă… A trebuit să mă duc!”, spune zâmbind Cebotari despre misiune. Serviciul de Infor*editat* Externe îl are în atentie pe Cebotari de cel putin 10 ani, permitandu-i totusi să actioneze pe teritoriul României datorită sprijinului politic PDL. Despre „trădarea de la Hemeius” a fost informat în amănunt si Petre Roman, sef al Partidului Democrat la acea dată. În cursul anului 2007, fostul premier declara că pe teritoriul României au rămas zeci de mii de agenți GRU si KGB, dezvăluind legăturile apropiate dintre securistul D.I.E. Marin Antonescu(fost sef filiala PDL Dambovita) si Traian Băsescu. O criză politică anuntată “Trădarea de la Hemeius“ s-a lăsat cu un lant de demisii, scandaluri si a culminat cu prăbusirea Guvernului Ciorbea în martie 1998.Operatiunea a fost declansata de catre actualul sef al statului, Traian Basescu. “Specialistul în crize” cum a fost numit de opozitie Traian Băsescu a declansat nebunia politică în 28 decembrie 1997, în urma unui interviu acordat în Evenimentul Zilei, viitorului său consilier pe probleme de politică internă si mai apoi Sef SIE, Claudiu Săftoiu. Pe 29 ianuarie, ministrii PD isi depun în bloc demisiile din guvern. PD iese de la guvernare, apoi după o lună de criză în sânul Coalitiei, Victor Ciorbea demisionează. Conventia Democrată si tărănistii intrau într-o criză din care nu si-au mai revenit nici astăzi. Ei bine, despre toate aceste evenimente se stia cu cel putin trei luni înainte, cel putin la nivelul doi al conducerii Serviciului de Informații Externe. Infor*editat*le culese de agentii români din afara tării sunt dovada că scenariul căderii guvernului Ciorbea, fusese îndelung pregătit si raportat către cercuri interesate externe. Informările “diplomatilor”, blocate în SIE Surse din cadrul Serviciului de Infor*editat* Externe au confirmat că primul care a semnalat “Trădarea de la Hemeius“ a fost ofiterul sub acoperire Ilie Stănică. În 1997, Stănică era consilier economic la Stockholm si cadru “asociat” al SIE, sub directa coordonare a generalului Grigore Istrate. Stănică a cules infor*editat* referitoare la căderea guvernului Ciorbea pe toată perioada august-septembrie 1997. A trimis o informare completă prin curier diplomatic, în Centrala SIE în septembrie-octombrie, acelasi an. Informatia a sosit în Centrală pe Spatiul Nordic – Marea Britanie, Irlanda, Stockholm, Copenhaga. Conform documentului, un agent dublu arab, trebuia să se deplaseze la Bucuresti pentru a da infor*editat* suplimentare. Nota trimisă de Stănică, prezenta în amănunt scenariul căderii guvernului Ciorbea. Totul organizat cu ajutorul unor agenti GRU si a complicilor, ministrii în executiv. Guvernul Ciorbea, ca dealtfel si presedintele Emil Constantinescu deranjau foarte tare datorită avântului reformator si apropierii de Occident. Datele au ajuns la directia care se ocupa de curier diplomatic. La departamentul “Curier diplomatic” lucrau la vremea aceea 4 ofițeri SIE – 1 sef, 2 subalterni, 1 responsabil cu curierul diplomatic. Unul dintre ofiteri are si acum o copie a informării lui Stănică. Omul a fost dat afară de generalul Silviu Predoiu, seful Directiei Generale de Protectie Internă în 2005, după ce i s-au înscenat niste mizerii. În mod normal, SIE trebuia să exploateze datele si să-i informeze mai departe pe beneficiari. Cătălin Harnagea, izolat strategic în actuala clădire a Înaltei Curti de Casatie si Justitie, fost sediu al Securitătii, numită si “Banca” din strada Batistei nu a fost informat. Nici presedintele tării la acea dată, Emil Constantinescu. Cel care a blocat informatia în Centrală a fost generalul Grigore Istrate, securist vechi, fost sef al Directiei de Protectie a Operatiunilor din SIE. Pentru astfel de servicii, în prezent rezervistul Istrate a fost reangajat pe post de consilier civil al adjunctului Silviu Predoiu. Unul dintre aceia care cumulează pensia de general cu salariul de consilier. O părticică din “Arhiva Mitrohin” Haosul s-a produs conform planului, iar la începutul anului 1998, guvernul a căzut. Tărănistii au fost discreditati pentru totdeauna. Informatia se mula perfect pe “Lista lui Severin”. Cap de listă printre agenţii români. “ – Lista lui Severin cu spionii din mass-media si partide politice a provenit de la SIE? A avut Adrian Severin dreptate? – Lista nu a provenit de la SIE. După ce Severin a anuntat că a intrat în posesia unei liste cu jurnalisti si politicieni spioni, au circulat în institutie mai multe liste, ca să se vadă dacă transpiră vreun nume. Dacă lista pe care am văzut-o eu este cea pe care o detinea si fostul ministru de externe, atunci în proportie de 99,9% este adevarată si deci Severin a avut dreptate.”, fragment din interviul generalului Corneliu Grigoras, fost sef al Directiei de Protectie a Muncii si Cadrelor din Serviciul de Informaţii Externe – 1998. Ofiterul acoperit (cu numele de cod Cuza) a reusit în cele din urmă să informeze Presedintia despre trădare. A fost dat afară din Serviciul de Infor*editat* Externe cu o tinichea de coadă. Pe parcursul anului 2005, alt fost ofiter acoperit pe spatiul sovietic a depus independent de primul, la conducerea SIE, Presedentie, Parlament, câteva informări care incriminau personalităti politice implicate în “Trădarea de la Hemeius“. Cu nume si date concrete. A fost marginalizat, acuzat de trădare, anchetat mai multe luni de acelasi general Silviu Predoiu. Apoi a fost exclus din SIE. Cătălin Harngea, fostul sef SIE în legislatura Constantinescu a recunoscut într-o emisiune la Antena 3, că nu a fost informat cu privire la această afacere. (Ovidiu Ohanesian) Posted by Marius Mina at 09:14 ” P.S: pe net se mai găsesc asemenea date interesante. Poate le verificaţi si dumneavoastră, încă o dată. Nota MS Gaidau: Vedeţi ca AGHENTURA vă blochează traficul la comentarii !!!

    +4

    MIHAIL-SORIN GAIDAU 08:52:50, 28 Oct 2010 5
    “În consecinţă, Valeriu Turcan solicită CNA să analizeze dacă emisiunea “Ora de Foc”, difuzată luni, 25 octombrie, respectă principiile unei informări corecte”. Mi se pare mult mai corect, mai onest profesional ca d-nii Emil Constantinescu şi Victor Ciorbea să-şi reamintească ce misiune a avut Traian Basescu în România, şi din partea cui anume! Să nu mai stea cu informaţiile şi documentele ascunse în “borcan”! Dacă ar fi publicate câteva note de supraveghere-urmărire informativă a “obiectivului Băsescu” de către personalul aflat în misiune cu acest scop, se vor afla mai multe. ALRO este o confirmare a serviciilor agentului-combinator chelios aduse Moscovei, prin intermediul unor afacerişti GRU-KGB? Asta trebuie să prezinte presa liberă. Băsescu are apucături gubernia-asiatice? Are. Fac aceste afirmaţii pe baza informaţiilor apărute pe net. Sunt informaţii care nu pot fi trecute cu vederea. Dacă şefii serviciilor speciale, secrete etc, aflate sub comanda lui Băsescu nu se trezesc, vor fi răspunzători în aceeaşi măsură, prin complicitate vinovată, de trădare. Americanii îşi “altoiesc” foarte bine trădătorii, englezii şi ruşii procedează la fel. Băsescu nu înţelege unele lucruri pentru că nu-l duce mintea: NU-ŢI POŢI UCIDE SUCCESORUL şi NU POŢI MANIP.U.L.A. DIALECTICA. Sunt chestiuni peste puterea de înţelegere a noii aghenturi pedeliste, anexa-tenie a marii aghenturi de la Răsărit. Emisiunea “Ora de foc” din 25 octombrie 2010 de la “REALITATEA Tv a fost reuşită. A presupus mult curaj şi s-a lucrat bine la ea. Realizatoarea s-a prezentat bine. A fost o emisiune de nota 10! Toate firele par să ducă la superiorii în grad şi funcţie ai lui Băsescu, de la Moscova. Coroborat cu ceea ce se mai poate scoate de la Constantinescu şi Ciorbea, rezultatul ar fi doar o confirmare a tot ce se vehiculează pe net, din diverse surse. Moscova ar face un gest prietenos faţă de România dacă l-ar băga pe ţeavă pe aghentul chelios(în Bizanţul anului 1000, astfel de indivizi erau taxaţi cu o poreclă, un “kopronim”, Băsescu îl are oficial, moştenire de familie, cu acte în regulă). Dl. Turcan a greşit. O informare corectă ar fi ce rol joacă Băsescu în discreditarea României, Băsescu şi aghentura portocalie antiromânească.

  • 53

    @mac gregor: sau de limbrici tembeli si cu drept de vot ca tine

  • 54

    @Maria: Spuma? Poate jetul…

    Observator
    2011-10-11 17:27:18 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde

Comentează


Pont: poti sa adaugi la comentariu fotografia ta sau o imagine care te reprezinta.
Nu trebuie decat sa introduci o adresa de e-mail valida aici si sa urmezi cativa pasi simpli.
Un film explicativ e disponibil aici


ATENTIE: Comentariul dumneavoastra poate aparea cu intarziere din cauza sistemului de cache.

RSS Postari pagina personala

Ce fac prietenii tăi pe Voxpublica

Ultimele comentarii

alex mazilu Andrei Plesu antonescu aur Becali blaga blog Blogviu interviu Boc Bucuresti calatorie candidatura catalin voicu cercetare cianura cluj concert crin criza CTP Curtea Constitutionala demisie Dinu Patriciu EBA economie Elena Basescu experiment Facebook FMI fotbal humanitas Iliescu instantanee intelectuali internet Istodor Johannis kelemen hunor Liiceanu manipulare Media Mihai Goţiu motiune Năstase obama o fraza o poza ortodoxie parlament Parlamentul European pd-l PE Plesu Polirom presedintie protest radu duda Realitatea TV reforma riscograma romani romania rosia Roşia Montana salarii securitate Senat sindicate sondaj sorin oprescu steaua SUA Tariceanu tiff TRU TVR UBB uichendist.ro Vanghelie Vasile Blaga

© 2009 VoxPublica.ro, o marca F5 Realitatea-Catavencu. Toate drepturile rezervate.

Strategy & Technology: PUBLYO
Marketing & Sales: Q2M
Comandati acum o campanie publicitara pe acest site!