RSS Feed

Huzurul parlamentarilor – între adevăr şi minciună

vezi toate articolele de
16 May 2010 la 16:47 94 comentarii 1434 vizualizari.

A spune ceva favorabil despre clasa politică e ca şi cum ai lua partea răului, ca şi cum ai pleda pentru recuperarea Diavolului ca parte bună a umanităţii. Un asemenea demers este ab initio supus eşecului şi cel care se aventurează pare a fi un masochist dornic să încerce limitele ostracizării.

Şi cu toate astea mă încumet doar pentru că unele demersuri publice în a prezenta huzurul parlamentarului sunt la fel de făţarnice şi ipocrite ca discursurile care demonizează in corpore  o mare parte a categoriilor socio-profesionale, de la profesori, medici, judecători, poliţişti, oameni de afaceri până la ziarişti. Aproape că nu mai e nimeni de apreciat sau recunoscut în România. Părem o societate fomată doar din lichele, şmecheri, bişniţari, belferi, pusi pe căpătuială. Singurii onorabili par a fi cei care apucă să strige primii “uite hoţul!”. Îţi rămâne o viaţă ca să te tot justifici şi nici aşa nu ai şanse să opreşti pentru un minut mâna care se ridică şi aruncă piatra.

Concret, ce am de reparat şi nicidecum de justificat. De câteva zile asist la o isterie a ştirilor care punctează răsfăţul voluptos al “parlamentarului” pe banii contribuabilului. E ca şi cum aş spune că “ziariştii sunt slugile mogulilor” sau “medicii omoară oamenii” sau “profesorii sunt incompetenţi” sau “poliţiştii sunt nişte şmenari” şi pot continua fără nuanţe, fără proporţii. Radicalismul a ajuns starea noastră naturală.

Am să încep cu RealitateaTV care găzduieste generos o petiţie prin care se cere ca şi salariile parlamentarilor să fie diminuate. Nesimţiţii nu împărtăşesc soarta poporului, e ideea inoculată. În realitate, atât indemnizaţia cât şi suma forfetară, amândouă în parte, vor fi diminuate cu procentul anunţat de 25 la sută. De ce e necesar atunci să faci un demers care nu are o justificare reală şi care ar fi fost firesc doar dacă măsura respectivă cu adevărat i-ar fi exclus pe parlamentari?

Altă ştire. 3,5 milioane de euro pentru deplasări în străinatate. În acelaşi sistem, siteul Camerei Deputaţilor oferă transparent informaţii despre cheltuielile fiecărui parlamentar cu aceste deplasări. Nu sunt însă menţionate, tot în dreptul sumei respective, unde şi de ce s-a deplasat respectivul. Categoric, există deplasări care au aspect de “vacanţă”. Cu toate acestea, deplasările se fac cu girul conducerii Camerei care ar fi putut foarte bine să respingă aceste “excursii” fără să aştepte momentul crizei. Conducerea Camerei se comportă ca şi cum nici usturoi nu a mâncat, nici gura nu îi miroase.

Există însă deplasări care ţin de responsabilitatea noastră ca stat membru în diferite organisme internationale (Consiliul Europei, NATO, OSCE etc). Aceste comisii se reunesc cel puţin o dată pe lună. Parlamentarul, membru în una dintre aceste comisii, e obligat să fie prezent la aceste reuniuni. Cel care îşi onorează sarcina apare şi el deplasat în străinătate, chiar dacă în afară de aceste Comisii nu se face responsabil de nici o “excursie de relaxare”. Nu am văzut niciodată departajarea acestor deplasări sau un raport între cele două categorii care să facă diferenţa. Câţi au plecat în “vacanţă” şi câţi s-au deplasat unde avem obligaţii ca stat membru UE sau NATO? Sunt sigură ca primii sunt într-un procent redus faţă de ultimii.

Aş adăuga aici anomaliile care ţin nu de parlamentarul simplu, ci chiar de conducerea Camerei. Nu decizi tu ca parlamentar unde te cazezi. E decizia Camerei în baza unor contracte. Dacă eşti cazat la o pensiune cu o margaretă, acolo stai. Dacă acel contract negociat, repet, de conducerea Camerei decide că stai la Hilton, la Hilton stai. Diurna unui paralmentar pe zi, în cazul deplasărilor în străinătate, este de aproximativ 50 de Euro (suma poate să difere, dar nu semnificativ, în funcţie de ţară sau facilităţile oferite de ţara gazdă). Ceea ce ridică preţul e cazarea, nu diurna. Şi un detaliu important: nu se circulă la business class. Nimic rău în asta, dar e bine de ştiut în condiţiile în care se doreşte a lăsa de înţeles că animalul politic nu suportă economic class. Şi dacă vrea alt confort, e pe banii lui.

Încă o anomalie şi e propria mea experienţă. La ultima prezenţă la Consiliul Europei, comisia de educaţie din care fac parte şi-a încheiat lucrările cu o zi mai repede decât celelalte comisii. Îmi propusesem să mă întorc cu o zi mai devreme nemaigăsind rostul să mai întârzii la Strasbourg. Mi s-a spus că nu pot, trebuie să stau conform memorandumului aprobat. Întorcându-mă acasă mai repede ar fi însemnat să se facă o economie, din banii contribuabilului, reprezentând cazarea şi diurna pe o zi. Nici vorbă. Dacă mă întorceam mai repede, plăteam o sancţiune.

Citesc în Evenimentul Zilei cât costă pe lună cazarea unui parlamentar: 7.600 Ron. Mult, puţin? Sigur poate fi mai puţin. Dar din nou, nu parlamentarul a decis unde să stea, la hotel de cinci stele sau la o pensiune. Tot Camera e cea care face aceste contracte. Parlamentarul şade acolo unde i-a spus conducerea Camerei. S-a propus o formulă similară cu cea practicată de catre Parlamentul European. Fiecare parlamentar primeşte o sumă fixă şi fiecare şi-o gestionează cum ştie. Dacă vrea să doarmă pe bancă în parc, e treaba lui. Dacă vrea să stea la hotel de lux, iar e treaba lui. Dar să laşi senzaţia că parlamentarul a decis cu bucurie să huzurească pe banii contribuabililor stând la hotel de cinci stele e făţărnicie. Decizia e doar a conducerii Camerei.

O noua ştire despre chiulangii Parlamentului. Da, sunt! Am spus inclusiv într-un text postat aici că este o mare neghiobie modul în care ne marcăm prezenţa în Parlament. O condică de prezenţă te întâmpină înaintea şedinţei de plen unde trebuie să te semnezi şi care reprezintă documentul pe baza căruia parlamentarul, odată înregistrat, îşi ia indemnizaţia. Numai că un parlamentar mai poate semna încă câţiva absenţi. Pe hârtie suntem toţi, în sală trecem cu puţin peste cvorum. Soluţia ar fi să ne înregistrăm prin cartelă electronică. Nu sunt mulţi susţinători ai acestei idei!

Cine sunt chiulangii. Constat ca cel mai adesea sunt cei care au cele mai multe mandate şi care vor mai câştiga încă unul şi încă unul. Li se pare plictisitor şi ineficient să stai în Parlament! La întrebarea firească de ce Dumnezeu mai candidează nu găseşti decât motivaţii străine de acivitatea parlamentară. Ar putea să îşi continue apetitul pentru politică învârtind cheile sediilor de partid fără să mai îngroaşe tuşurile imaginii proaste a parlamentarului. În ciuda acestor evidenţe, adaug însă un lucru. Procentul privind numărul celor prezenţi la lucrări este mai mare decât al celor absenţi. Iar cei prezenţi, chiar şi revoltaţi şi descumpăniţi de cutumele parlamentare, sunt mult mai oneşti şi mai interesaţi să nu facă din Parlament loc de troacă politică şi de crescut conturile în bancă. Dar, cum vă spuneam, aceştia vor dispărea şi vor rămâne exact cei care de legislaturi bune sunt în topul chiulangiilor. Şi totusi câştigă constat un loc de parlamentar. Cu votul alegătorilor. Pentru că notorietatea, nu-i aşa contează, şi banul care îţi asigură votul. Ban care, se pare, nu îl faci stând în băncile Parlamentului. Asta poate fi o explicaţie pentru pragmatismul lor.

Sunt prezentate facturile de telefon ale parlamentarilor. Ceea ce nu se precizează însă este faptul că în momentul în care parlamentarul depăşeşte plafonul aprobat prin abonamentele negociate de Camera Deputatilor, plăteşte din buzunarul lui. Acest plafon reprezintă aproximativ 100 Ron pe lună pentru parlamentar. Nu ştiu însă ce se întâmplă şi cu cei care au funcţii de conducere.

Marea risipă a banului stă inclusiv în managementul instituţiei, în structura organizaţională stufoasă, în parcul de maşini care ar putea să suporte o riguroasă restructurare (înţeleg prin asta inclusiv generozitatea cu care se oferă carburantul pentru notabilităţi).

Oricând se poate face economie, mereu putem fi mai vigilenţi şi mai cumpătaţi. Prezentarea însă a risipei de bani, aşa cum se face acum, rezumând totul la salarii, facturi de telefon, deplasări este doar o formă de a acoperi exact punctele nervalgice ale politicii în ansamblu ei şi a întreţine ideea că rezolvăm problemele democraţiei şi crizei economice prin măsuri radicale care să ducă, de ce nu, până la desfiinţarea definitivă a Parlamentului.

Despre parlamentari si politică se pot spune prea puţine lucruri triumfătoare. Pentru asta e necesară o analiză a calităţii actului parlamentar pe care nu mi-am propus-o de această dată. Ceea ce am vrut punctual a fost doar o prezentare descriptivă a modului în care apar ştirile despre cum cheltuie parlamentarul banul.

Se poate decide ca parlamentarul să devină un voluntar al societăţii şi să fie răsplătit doar prin glorie sau flegmă. Chiar cred că ar fi mult mai cinstit să decidem la preluarea mandatului de ministru sau parlamentar dacă dorim să fim plătiţi. Nu de alta, dar să nu aşteptăm câte o criză ca să ne donăm solidar indemnizaţiile care par să le fie de prisos unora. Prin aceste apeluri la o solidaritate absolut populistă şi prin graba evlavioasă de a renunţa la venitul lunar se confirmă faptul că politicianul se descurcă şi fără acest salariu. Ceea ce e dubios şi necesar a se lămuri.

Post to Twitter Post to Delicious Post to Facebook Post to StumbleUpon

 


94 comments
  • 1

    primul

  • 2

    Sa va fie rusine doamna pentru aceste randuri. Dovediti ca ne considerati niste simple presuri.
    Camera va obliga sa cheltuiti mult? Dar ce este Camera, o alta stare de agregare a materiei? Nu tot domniile voastre sunteti Camera?
    Din nefericire pentru noi, va purtati asa din cauza unei paradigme a “democratiei”: aveti legitimitate, pentru ca nu-i asa, sunteti alesi de catre cei pe care-i umiliti.
    Oricum, nu-mi fac iluzii, nu va este rusine, nu poate sa va fie, pentru ca daca va era rusine nu erati unde sunteti acum.

    Laurentiu
    2010-05-16 17:08:32 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 3

    Daca taceai filozof ramaneai!Conducerea Camerei? Cine (beeep) a pus conducerea acolo,mama? Toti o apa si un pamant!

    infektus
    2010-05-16 17:25:59 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 4

    Imi aduc aminte ce arogant-gretoasa erai cand “lucrai” la Cotroceni, iar consoarta dirija “intelighentia” romaneasca. Cat de special era Basescu, astfel ca nu scapai niciodata prilejul de a ne aminti asta. Pana ti-a tras-o si te-a scos pe usa din spate a palatului. Acum, ti-a mai ramas doar postura de latrator la luna, asa ca pot intelege ca ceva te mistuie visceral pana la a scuipa pe tot ce nu-ti asigura bunastarea. Nu ca Basescu ar fi bun, dar nu poti linge ceva azi, iar maine sa scuipi pe acel ceva. E chestie de caracter si atat. Ceva ce tu ai pierdut pe vremea cand ti se deschidea usa palatului.

    verDEDEparis
    2010-05-16 17:32:30 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 5

    De acord in principiu ca am ajuns sa ne prezentam unii pe altii ca fiind o tara de hoti si incapabili iar asta ar tb schimbat fara dubiu. Insa gasesc argumentatia in ceea ce priveste deputatii si conducerea camerei destul de slaba. Pai cine are interes ca respectiva conducere sa stabileasca cazare la Four Seasons sau Hilton in loc de pensiunea de o mragareta? Raspuns: deputatii. Cine a ales conducerea? Raspuns: deputatii. De ce aproba conducerea deplasari de “vacanta”? Pentru ca, cel mai probabil, se merge pe principiul o mana spala pe cealalta. Asa ca logica asta cum ca e “Camera” de vina de parca aceasta camera ar fi un lucru abstract la care deputatii se uita neputinciosi e foarte slaba.

    Razvan
    2010-05-16 17:34:25 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 6

    Ei bine… Daca este vorba sa parafrazam titlul, dumneavoastra nu sinteti in nici un caz de partea adevarului… Nici macar undeva intre adevar si minciuna. Si cind ma gindesc ca la un moment dat aveam un respect deosebit pentru dumneavoastra. Ce s-a intimplat? Ce v-a determinat sa va schimbati intr-un asemenea hal incit sa aveti tupeul sa incercati sa ne mintiti cu atita nerusinare?!?

    Kondor
    2010-05-16 17:37:19 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 7

    ushurel baetzii, e sub demnitatea voastra sa scrieti asa ceva unei femei( hai sa lasam la o parte ca e parlamentar). mai bine va cereti scuze si NU MAI CITITI.

    teicsu
    2010-05-16 17:38:40 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 8

    stimata dna saftoiu,
    nu pot sa ma declar de acord cu modul in care ati argumentat pozitia dvs relativ la acest subiect. orice societate democratica are nevoie de control, rigoare. daca lucrurile ar sta cum spuneti, cei care prezinta eronat faptele, ar putea fi sanctionati (chiar si prin pierderea audientei), cred insa ca lucrurile nu stau chiar asa. nu am sa indraznesc sa va intreb daca prezenta dvs la CE era strict necesara si care a fost pozitia nationala pe care ati sustinut-o. banuiesc insa ca era una importanta. apoi, penalizare pt plecarea mai devreme, depasea costurile cazarii, care cf afirmatiilor dvs sunt cele mai mari. evident, discutia ar putea continua. cine sunt cei care au stabilit plafoanele (o margareta sau mai multe). stiu ca sunt standarde care trebuie respectate. insa cred ca dispuneti de pOSIBILITATEA DELEGARII MANDATULUI PT UNELE REUNIUNI CARE NU NECESITA STRICT PREZENTA DVS PT SUSTINEREA UNEI ANUMITE POZITII

    inchei, nu inainte de a-mi exprima dezacordul fata de tonul lipsit de civilitate al postarilor anterioare. o parere diferita, nu are gerutate mai mare daca se utilizeaza cuvinte josnice

    x

  • 9

    dacă o femeie se dezbracă pe stradă nu te uiți la ea pentru ca nu e frumos? la fel, dacă se exhibă pe net, nu e vina noastră

    și dacă e o femeie proastă, de ce să nu îi comunici asta? la urma urmei îi faci un bine, află un adevăr!

    diferența dintre cucoana autoare și d-alde eba e că ultima se exprimă ca în generală. o profitoare nu se transformă în altceva dacă vorbește coerent…

    ambele vor să profite în mod necinstit de relațiile lor (evident, eba îl are pe tăticu’, sfătoaica nu îl mai are pe tătucu’ de partea ei…)

  • 10

    Doamna draga,

    Imaginea parlamentarului este una cronica, s-a format in timp.
    Avem in fata imaginea unui Paunescu grohaind in somn pe scaunul de parlamentar, a parlamentarilor tropaind, fluierand, injurand in timp ce presedintele tarii vorbea la tribuna, a acelorasi votand suspendarea presedintelui(322) dupa avizul negativ al CC,a distinsului parlamentar Crin numit si Lilly intreband pe PM desemnat, L.Croitoru “Dumneata ce cauti aici?”, al parlamentarului pnl distrandu-se cu imagini porno in timpul sedintei sau un C.Voicu in aceeasi postura ca Paunescu.
    E laudabil ca unii mai reprezinta statul in diferite organisme internationale, intrebarea ce o pun eu este daca in afara de shoping, mai fac si altceva acolo?

    In definitiv, sarcina parlamentului este sa discute si sa voteze legi. Puteti sa-mi spuneti cate legi a votat Parlamentul Romaniei in 2009?
    Dar in 2010?

  • 11

    Am citit… slab rau… nu mai citesc…

    Sarsaila
    2010-05-16 18:21:08 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 12

    Stimata doamna,
    ati stiut foarte bine- mai bine decat multi altii- in ce intrati atunci cand ati candidat. A fost alegerea dumneavoastra. Va rugam sa v-o asumati. Aveti doua posibilitati: va integrati in ceea ce doriti sa ne spuneti in articol ca e “politically correct”, ori luati atitudine pentru a corecta erorile. Daca nu va puteti face curatenie in “camera”, cum ne spuneti ca o puteti face in tara? Si vreti sa va credem?

    Si tu , Brutus?
    2010-05-16 18:37:16 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 13

    @Mart: Toate spuse sunt adevarate. Dar cu toate acestea, ar trebui sa tac, sa las sa se inteleaga ca acele facturi prezentate public sunt suportate de catre contribuabili cand lucrurile nu stau asa, sa accept ca sumele prezentate ca “deplasari in strainatate” par sa intre in buzunarul meu, ca e nevoie de o petitie cand de fapt ma supun in mod egal ca orice bugetar la masura de 25 la suta aplicata la salariu? Judecati ne pentru ce facem, nu pentru ce e inventat. Si doar pentru ca in 20 de ani clasa politica si-a ‘castigat” dreptul de a fi injurata, nu cred ca trebuie sa tac si sa nu incerc sa arat ca unele analize sunt doar manipulari. Ma iertati ca nu am avut doza de populism necesara sa spun ca minicunile sunt adevaruri si ca toti furam. E poate furia unui om care poate gresi, dar care nu a sfidat niciodata cetateanul de rand si care nu s-a infruptat din banul public si doar din teama ca furia populara se va dezlantui, sa taca fiindu-i frica sa spuna ca nu e partas la o imagine colectiva de jefuitor al bugetului public.
    Ca sa fi prezent la tv trebuie sa faci scandal. La Adunarea Parlamentara, nu cu asta te ocupi, deci nu pare interesant. Sunt parlamentari romani care devin raportori pe anumite teme. Nu devin stiri pentru ca nu au nimic scandalos. Da! Unii dintre cei care participa la aceste reuniuni isi fac temele in mod onest si riguros. E obligatia lor si pentru asta nu ceri recunostinta si nici mediatizare. Dar, vedeti dvs, daca nu faci shopping, nu contezi. Imi cer scuze pentru raspunsul meu atat de lung. Numai bine!

    Adriana Saftoiu
    2010-05-16 18:40:14 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 14

    @Si tu , Brutus?: Costi Rogozanu e singurul mue martor pentru ceea ce voi spune. Inainte sa trimit textul i-am spus ca o fac doar din dorinta de a nu trata un subiect serios, cheltuirea banului public, intr-o nota populista in care toti parlamentarii sunt considerati niste “lafaitori”. Eram sigura din momentul in care am decis sa scriu acest text ca el va fi citit prin ura si aversiune fata de o clasa politica ce isi merita pana la un punct dispretul sau prin antipatii care ma privesc (le pot accepta dar nu pricep de ce sunt prezentate ca argumente obiective). Cu toate acestea nu am nici toleranta si nici ingaduinta pentru false pudori si campanii care se bazeaza pe “adevaruri colective”. Am incercat doar sa explic un mecanism si sa precizez cateva detalii de gestionare a Camerei. Pentru mine e limpede ca nimeni nu doreste sa priceapa ce e rau si ce e gresit, ci e nevoie sa ne solidarizam in negare si contestare. Se vorbeste cu usurinta teribila despre responsabilitate si obligatii. Indiferent cate exemple as da, ceea ce probabil ar fi trebuit sa fac e sa demonizez politicul pentru ca da bine si e pe trend. O fac acolo cand e cazul si nu pentru ca da bine, dar ca sa tac pentru ca nu e bine sa spun cam cum si ce costa un parlamentar nu o sa fac chiar daca executia publica va continua.
    Daca doriti ca parlamentarul sa nu mai fie platit, sa isi suporte deplasarea de la orasul X la Bucuresti, cazarea in Bucuresti pentru cele trei zile de plen/comsiie, va asigur ca atunci ramane sa optati doar pentru latifundarii zilei.
    Discutia a inceput in anul 1900 in Marea Britanie privind plata parlamentarului, motivul fiind ca si clasa de mijloc sa aiba acces la un loc in Parlament. Va propun sa sustineti ca in Parlament sa nu acceada decat cei care se pot sustine singuri, care nu au nevoie de indemnizatii, care pot sa isi asigure cazarea si transportul. Faceti lista acestor oameni si votati fara griji. Sigur va vor reprezenta si nu vor transforma politicul intr-o afacere! Va multumesc pentru comentariu.

    Adriana Saftoiu
    2010-05-16 18:52:15 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 15

    O adevarata reprezentanta a partidului …curvelor (in toate sensurile ).Ce mai face …nevasta-ta ? Dar amanta Imre? O adevarata reprezentanta a mizerabilei clase politice din Romania aceasta Salteaoiu !

  • 16

    @Si tu , Brutus?: Cu scuze, doua corectii: “meu” si “anitpati”. Sper sa imi fie iertate!

    Adriana Saftoiu
    2010-05-16 18:59:21 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 17

    adica “masura de 25%” va purifica ? Eu nu am semnat petitia aceea, eu am fost la referendum si astept inca sa va supuneti acelei masuri

  • 18

    Am ales articolul dupa titlu, am inceput sa-l citesc si, zicandu-mi “In sfarsit, un om care gandeste normal!” m-am uitat sa vad cine este autorul. Este DOAMNA Adriana Saftoiu. Pentru cei loviti de “rinocerita”. tot ce vine dinspre Basescu si asa-zisul lui partid PD(care este, de fapt o “perversitate” politica, singura lor “ideologie” fiind sa atace, ca si seful lor, cu ura si partinire,pe toti cei care gandesc ALTFEL)este impecabil, CURAT, pentru POPOR, Coane, Fanica!iar cei care nu sunt cu ei sunt abominabili, vinovati de tot raul din tara.Ma tem ca s-a petrecut o mutatie in celula noastra sociala si “mutantii” astia care ii aduleaza mai ceva ca pe Ceausescu altadata, impreuna cu cei 5 milioane de “vizionari” care i-au mai dat un mandat “conducatorului iubit”, chiar nu mai au discernamant si sunt plini de ura pentru ca sunt orbiti de propriile interese sau sunt, pur si simplu, prosti si gandesc in turma. Cand caractere infecte, precum Traian Ungureanu sau Ioan T. Morar, dezvolta un adevarat cult pentru Basescu si injura pe toti cei care nu sunt in corul de osanale (in acest cor, la loc de frunte, fiind primul manelist al tarii, Guta, pe care intelectualii pro l-au adoptat in plina campanie electorala!)ei bine, e semn sigur ca s-a mai nascut un dictator. Un lider democrat este sensibil la critici,nu la laude care mai curand ar trebui sa-l stinghereasca!Acesta nu are nevoie sa i se slaveasca, in timpul vietii, faptele, el are nevoie sa i se arate ce mai are de facut ca sa-si implineasca misiunea!Dar nu, acesti “mutanti” adulatori au mai inventat un dusman de clasa care sta in calea fericirii POPORULUI ( pe care, de altfel numai dictatorii il invoca asa de des!)si acest inamic vinovat pentru ca Guvernul ne baga iar mana in buzunar ca sa mai recupereze niste maruntis din ceea ce au furat Videanu sau Berceanu, ei bine, acesta este PARLAMENTUL care nu dovedeste inca o unitate de monolit, in gandire si simtire, ca MAREA ADUNARE NATIONALA, si, deci, ii cam incurca! Cinismul cu care vor sa ia cativa banuti de la mame, pensionari si chiar din bursele copiilor dupa ce au furat pentru campanie este egalat doar de iresponsabilitatea celor care i-au votat pentru o vesta ori galeata portocalie. Recuperati-va galetile de pe capetele celor care v-au votat si ale celor care va slavesc asa cum l-ar fi slavit si pe Ceausescu daca i-ar fi fost contemporani! Ticalosii de azi nu sunt cu nimic mai prejos decat ticalosii de ieri dar sunt, cu siguranta, mai periculosi pentru ca sunt chiar SINCERI!!!Iubiti-va mult unii pe altii si discreditati-i pe ceilalti: medici, politisti, profesori,pentru ca,in tara nimanui,totul este permis!

  • 19

    Dna Săftoiu, ceea ce povestiţi îmi aduce aminte de un caz, întîplat înainte de ‘89: un coleg – fără să ştie cum se face treaba bine – a economisit 6.000 l de benzină. Şefii au intrat în mare derută: ce să facă ? să-i dea o primă că a economisit atîta combustibil ? Sau să-l amendeze că nu a îndeplinit ălanul de consum ! Credeam că suntem mai crescuţi decît ăia de dinainte…

  • 20

    Doamna Saftoiu! Cum, Doamne iarta-ma, puteti vorbi asa, cum puteti cere intelegerea populimii, cand mai ieri una din camere cerea suplimentarea bugetului, cand ieri domnul Nastase declara, apropos de reducerea indemnizatie “nu cred ca asta e problema..”, cand s-a votat vesel si nepasator noua lege ANi care clar, avantajeaza infractorii strecurati printre politicienii curati!

    Sportakus
    2010-05-16 19:19:02 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 21

    ,,VORBE GOALE”, spunea la RTv, ceva mai devreme, nimeni altul decat Claudiu Saftoiu,referindu-se la Sulfina Barbu care cerea in numele femeilor PDL-iste ,ca indemnizatia mamelor sa nu scada.

    ,,VORBE GOALE” vin si spun si eu acum, vis-a-vis de zicerile Adrianei (tot Saftoiu!),in articolul prezent.

    Tot ce scrii si…probabil ,,si” faci, Adriana Saftoiu, nu face decat sa confirme adevarul din zicala ,,corb la corb nu-si scoate ochii”.
    O adevarata pledoarie pentru….VOI.
    Multe scuze si incercari de ,,clarificare” a cheltuielilor nesimtit de mari ale colegilor intru ,,suferinta” din Parlamentul Romaniei.

    Baaa, chiar si o oarecare iritare din cauza faptului ca a fost lansata Petitia cu pricina.
    Stimata doamna!
    Fac parte din persoanele care nu judeca ,,la gramada” nici-o categorie sociala.
    Nu toti medicii….magistratii….functionarii….etc….sunt la fel.
    NU!
    Dar,atata timp cat complicitatea prin TACERE a acestora,le serveste celorlalti,nimic bun nu se va intampla.
    2 (doua) MILIOANE si JUMATATE EURO/luna x 12 luni, ti se pare putin,Adriana Saftoiu?
    Da!
    Am inteles!
    Se reduce si la voi cu 25%!
    Ce gluma buna!
    Zau dac`as avea ceva impotriva ca alesii neamului sa cheltuie chiar si banii astia, dac`as vedea CONCRET ,,de ce” si ,,pe ce”.
    Vede cinevaaaa?
    Sa-mi spuna si mie!
    Eu am vazut si un alt top!
    Al chiulangiilor!
    DE pilda:
    ,,Cel mai prezent la şedinţele Senatului a fost liderul de grup PDL, Traian Igaş cu 152 de prezenţe.

    La Camera Deputaţilor, chiulangiul numărul 1 a fost liderul grupului PSD, Viorel Hrebenciuc, care nu a fost la nicio şedinţă. Tot la coada clasamentului se află şi liderul deputaţilor liberali, Călin Popescu Tăriceanu cu doar 32 de prezenţe din 168 de şedinţe. Cel mai conştiincios a fost liderul de grup al UDMR, Marton Arpad, care a fost prezent la aproape 90% dintre şedinţele Camerei”.
    Etc…….etc………

    Stimata doamna Saftoiu, oamenii acestia n`au fost la servici dar si-au primit banii.
    In lumea REALA, din care spui ca vii, se intampla asa ceva?
    Eu am vazut un ONOFREI liberal vizionand scene pornografice, in timp ce se dezbatea-vota LEGEA PENSIILOR, stii…..pensiile pentru oamenii aia amarati ,,dupe” care va faceti ca plangeti cu totii.
    L-am auzit pe sefu` de partid, Crin Antonescu,scuzand ,,incidentul digital” al colegului liberal,laudandu-l ca a fost un bun Presed. de Cons. Judetean dar si un bun parlamentar,desi ….bietu` de el n`are nici-o initiativa legislativa.

    Si totusi, omul asta isi ia banutii,nu-i asa…Adriana Saftoiu?
    Cand voi auzi sau vedea ca ,dincolo de vorbe,tu…Adriana Saftoiu, vei cere RASPICAT si NOMINAL
    sanctionarea a astfel de specimene liberale, pdl-iste,psd-iste,etc….abia atunci voi crede cu adevarat in sinceritatea vorbelor tale.
    Pana atunci………sorry!
    SUNTETI TOTI O APA SI`UN PAMANT!
    Referendumul pentru Parlamentul Unicameral trebuie sa aiba in sfarsit efecte.

  • 22

    @lny: Asa e …Claudiule ! Iarasi te-ai dovedit…mascul !

  • 23

    doamna saftoiu, as varsa o lacrima pentru parlamentarul roman,… dar la capatuiul lui.
    Sa va fie rusine ca indrazniti sa comparati un doctor, cu un parlamentar.Probabil singurul comparabil este Dr.Ciomu.
    sa va fie rusine ca indrazniti sa comparati un dascal,cu un parlamentar….nu mai comentez.
    Imi aduc aminte de legea salarizarii unice….
    Inteleg mesajul dumneavoastra, ca nu trebuie canonizata toata sleatha de vampiri, ca mai sunt si citiva onesti, cum doriti.Nu va contrazic, cu toate ca mi-e greu.
    SA nu uitam ca acesti parlamentari sunt vinovati de starea Romaniei de astazi.Toti.Si dumneavoastra doamna.Si dumneavoastra sunteti vinovata de acesta hazna numita Romania.Acesta este Romania creata de parlamentari, este Romania lor.
    Si o problema de matematica doamna. 25% din 100 de euro nu este egal cu 25 la suta din 10.ooo de euro .sper ca ati inteles.
    Ne comunicati ca saracul parlamentar sta acolo unde-i spune geoana, dar saracul parlamentar are totul gratuit si aproape gratuit.inclusiv masina cu 500 de litri de carburant.pentru toate neamurile lui.
    Mie doamna , nu-mi plateste nimeni macar tramvaiul pina la serviciu, si nici doctorului.
    Asa ca doamna , , nu as vrea sa ma alatur instinctului de turma, dar nici nu pot sa va aprob.
    Bineneteles, inteleg manipularea, dar deja au trecut 2 zile din alea 3 ale minunii.
    Suntem la fel de curiosi, in continuare de spoirile de la cotroceni, de cheltuielile administratiei prezidentiale, despre care nu auzim nimic, despre afacerile guvernului, despre nepasarea cu care partidul dumneavoastra(fost) a lasat tara sa se duce de ripa intentionat.Ne intereseaza in continuare si cheltuieleile administratiei centrale, ne intereseaza agentiile statului, zecile de mii de directori ale agentiilor, si ne intereseaza doamna faptul ca serviciile secrete au bugetul egal cu al sanatatii.
    Asa ca doamna Saftoiu,as vrea sa veniti pe 19 mai in fata guvernului, sa lamuriti 40.000 de oameni flaminzi, ca saracul parlamentar trebuie sa i se plinga de mila,si ca muncetse de 20 de ani pentru binele poporului.

    hotdog
    2010-05-16 19:31:41 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 24

    Am ramas stupefiat de multe din comentariile care s-au facut. De ce? Pentruca articolul – cu decenta – vrea sa scoata in evidenta faptul ca in Romania se acuza la general, categorii de oameni in totalitatea acestora, dar in cele mai multe cazuri, fara sa se cunoasca realitatea.
    Da, domnilor si doamnelor, trebuie sa restrangem toti cheltuielile, chiar daca nu suntem toti vinovati, ci doar cei care ne-au si ne conduc. Dar de aici pana a pune la zid o intreaga categorie de oameni (Isi mai aduce cineva din cele invatate la istorie sau chiar poate din cele traite, cine facea acest lucru?) este o greseala enorma. Stiu ca atunci cand dam de greu, toata lumea este vinovata, numai noi nu. Si inteleg aceasta isterie de a acuza la gramada pe toti. Dar nu noi ne-am ales conducatorii? (Eu nu am votat pe cei ce ne conduc in prezent.)

    Ion de la tara
    2010-05-16 19:34:52 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 25

    (continuare) Actul de conducere e o arta, domnilor si doamnelor. Asa cum este arta razboiului sau cea a creatiei. Dar ce sa facem daca in multe functii de conducere sunt pusi neofiti, “pe care-i respecti pentru faptul ca nu stiu nimic”, vorba unui hatru despre unii reprezentanti din primul parlament de dupa revolutie. Dar si parlamentul este reprezentarea la scara redusa a societatii, care e plina de doctori si licentiati ce au trecut prin institutiile de invatamant ca gasca prin apa, cu diplome obtinute la “apelul de seara”, cum se spunea in armata. Am avut ocazia sa invat in perioada cand la liceu erau 6-9 candidati pe un loc, iar la facultate 8-15 pe loc, iar cursurile si examenele erau crunte, nu ca azi, cand se trimite prin internet un referat (luat tot de pe internet) si se ia examenul. Astfel ca am ajuns si eu ca Bula la examen: cand i-am pus o intrebare unui absolvent de drept s-a inchinat el, iar cand mi-a raspuns m-am inchinat eu.

    Ion de la tara
    2010-05-16 19:35:48 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 26

    @hotdog:
    esti usor penibil
    “doamna saftoiu, as varsa o lacrima pentru parlamentarul roman,… dar la capatuiul lui.
    Sa va fie rusine ca indrazniti”

  • 27

    (continuare) Am prezentat aceste lucruri ca sa stim cine ne dau sfaturi.
    Sunt de acord ca, datorita dezorganizarii conducerii parlamentului, se fac cheltuieli foarte mari (pui in fruntea camerei deputatilor o persoana care nu fusese nici macar parlamentar pana atunci? Se zice: teoria ca teoria, dar pratica ne omoara). Dar pentru asta nu trebuie sa eliminam din Romania stalpul democratiei. Criticam parlamentarii. Pe buna dreptate in buna parte. Dar relele sunt puse la rang de virtute in toate organismele. Cine e de vina? Daca o masina a mers bine cu soferul anterior, dar cu actualul merge din sant in sant ce faci? Schimbi masina sau soferul?
    Stiu! La politica si la fotbal se pricepe toata lumea, cand sta pe pe margine. Dar daca ii bagi in interiorul fenomenului o dau din colt in colt. Si atunci te intreb pe tine care doar critici: de ce nu te lupti sa intri in parlament sa schimbi toate relele? E usor a critica, greu e sa faci ceva.

    Ion de la tara
    2010-05-16 19:36:46 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 28

    @lny:
    Reciti exact temele repetate la infinit de colegii tai postaci.
    In locul tau, as gasi si alti furi, nu de alta, pentru originalitate. Cu Berceanu, Udrea si Videanu lumea s-a lamurit si e dornica de noutati.
    Bunaoara, fratii Negoita-psd cel cu sute de apartamente construite ca “persoana fizica”
    Dar sa lasam asta.
    1.pdl este un partid, la fel ca psd, pnl, pc, cu nimic mai prejos sau mai bun ca acestea
    2.daca seful de stat ar fi dictator, nu ai fi indraznit sa scri cele de mai sus
    3.Guvernul recupereaza o parte din POMENILE ELECTORALE pe care, la rand, psd si pnl le-au facut, tinand cont ca in 1996, guverna psd, in 2000 -Conventia, in 2004-psd, iar in 2008-pnl-psd.
    4.Pensiile au fost marite in 2008, tot electoral, atunci d-nul Basescu avertizand guvernantii si parlamentul ca masura asta va creea greutati.
    5.La fel, Legea mamelor-in 2009-promovat tot de pnl-psd;
    ajutorul pentru tinerii casatoriti, venitul minim garantat,trusoul, ajutor pentru familie monoparentala, etc. idem.
    6. Poti sa-mi prezinti un studiu privind necesitatea stringenta a statului roman pentru meseriile pentru care se specializeaza studentii? Poti macar sa-mi demonstrezi ca acele facultati de stat isi mai au rostul?
    Tu nu vezi ca majoritatea postacilor sunteti agramati, dar aveti diplome de licenta? Si mai vreti ca statul sa va plateasca lipsa de cunostinte?
    E aberant sa sustii ca Basescu a creat ura impotriva parlamentarilor, oamenii judeca si singuri, dar, din pacate, din cauza ticalosilor, sufera si cei onesti, la fel ca romanul din diaspora, care este “tigan” chiar daca este manager de firma.

    Martuta
    2010-05-16 19:39:30 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 29

    @mishu: subscriu! nu am semnat petitia, am votat insa la referendum si acum astept uimita (de ce nu o faceti odata?!) sa treceti mai repede la executarea pasilor premergatori punerii in practica a rezultatelor referendumului… Sa nu va obositi sa imi explicati de ce nu o faceti sau de ce ar fi bine sa nu fie niciodata pus in practica (este tardiv), ci doar sa comunicati data cand va ‘apucati’ de aceasta misiune pentru care sunteti platita din acesti bani publici!

    mihaela
    2010-05-16 19:42:01 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 30

    2 ion de la tara,
    tin sa te anunt ca saracul badea ion de la oras, care asteapta pensia, nu are nici o vina, el nu trebuie sa-si vada pensia taiata, pentru ca parlamentarul roman, printre care si doamna saftoiu,si-a facut pohta cea pohtit-o….
    nu sunt de acord, si nu voi fi nciodata, cu lozinca boul ara si calul maninca….asa ca domna saftoiu , nu vreau parlamentari neplatiti, sau care sa fie solidari donindu-si leafa, vreau ca parlamentarul roman, printre care si dumneavoastra , sa fie decent.cu bun simt.
    Voi crede ca este solidar cu poprul,cind imi va spune, am 500.000 de euro in cont, donez 250.000 bugetului statului, numai sa nu se taie alocatiile copiilor, deoarece acesti bani pe care-i donez, i-am cistigat abuzind de functia pe care o detin, si nu am meritat sa fiu platit asa de bine.

    Acest lucru este valabil si pentru Presedinte, si pentru membrii guvernului, si pentru toti cei din jurul lor cococati prin inalte dregatorii.

    hotdog
    2010-05-16 19:50:35 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 31

    @Ion de la tara: Fi mai acid …Bombonel Ti se vad ouale !Parlamentul actual merita de un …Parastas. Madam Saftoiu este jalnica ca orisice pupator de cur (oricare ar fi acel cur …basescian sau antonescian )

  • 32

    Stimata doamna,
    1.Cine voteaza regulamentul camerei? Tata ,pensionarii sau somerii?L-ati votat?
    2. Va deranjeaza anchetele prezentate de televiziuni in ultimii 2 ani,sau numai in ultimele saptamani?
    3. Va place sa fiti tinta tirurilor repetate,in timp ce lucrati “pentru binele tarisoarei” ? Nu,de ce?
    4. Ati avut cumva o interventie cat de mica atunci cand vi s-au stabilit bugetele sau cand s-au votat salariile si pensiile parlamentarilor?Cand?
    4.Cate legi s-au votat in Camera anul trecut? Cum caracterizati eficienta si justetea actiunilor parlamentarilor?
    5. Cum aveti de gand sa votati masurile propuse de guvern in acordul cu FMI?
    6.Cum caracterizati actiunile parlamentarilor opozitiei, care,in loc sa-si faca treaba , sa dezbata si sa voteze legi,inventeaza motiuni hilare,numai ca sa-si blocheze adversarul?
    Abia astept un coleg de-al dvs din partidul de guvernamant,sa-i pun si domniei sale cateva intrebari.

  • 33

    @hotdog: Ai dreptate, parlamentul e vinovat de tot raul. Numai Basescu tau e curat ca lacrima si el e salvatorul tarii. Guvernul nu e, ca doar nu el a condus si conduce, prin ordonante neconstitutionale, politica economica si sociala. Ca nu guvernul face licitatiile trucate, ci parlamentul. Ca nu parlamentarii lui Basescu au boicotat comisia in care d-na Udrea era cercetata! Parlamentul a reluat negocierile cu firma Bechtel – nu Berceanu, prietenul lui Basescu – incat s-a dublat pretul km. de autostrada. Nu tot el a negociat autostrada Comarnic – Brasov la un pret triplu fata de cel din alte tari, incat s-a speriat si firma de consecinte si a renuntat la contract. Nu tot el a refuzat sa puna in aplicare doua haotarari judecatoresti – ale curtii de apel – referitor la castigatorul unei licitatii la un tronson de cale ferata, incat s-au pierdut cateva milioane de euro de la UE. Trebuie sa continui? Ma apuca dimineata.

    Ion de la tara
    2010-05-16 19:55:08 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 34

    buuuun! bun textul. finalul scartzaie.
    e solidaritate. nu o mai lungim… e solidaritate. Se platesc excesele celorlalti. exact ca in sistemul de pensii. exista pensii neargumentate si lumea plateste… fara comentarii. asteptam acelasi lucru de la parlamentari.

    “De ce e necesar atunci să faci un demers care nu are o justificare reală şi care ar fi fost firesc doar dacă măsura respectivă cu adevărat i-ar fi exclus pe parlamentari?”

    pentru ca ala de s-a fript, sufla si in iaurt. Nu trebuie sa ne ratoim la popor. Parlamentarii nu isi fac datoria nici in ziua de azi. unii se uita la porno. altii dorm… etc
    In legatura cu excesele mediei… da. sunt de acord. Dar petitia nu mi se pare un abuz. mi se pare ca realitatea tv, de data asta si-a facut datoria (mare minune)
    in legatura cu “mentinerea indemnizatiei pt mama” deja imi pare o dereglare. o absurditate.
    Omul, normal ca cere si semneaza… ca doar nu stie ce se poate si ce nu se poate.

  • 35

    @Gheo: Nu imi place nici un actual politician, asa ca n-ai … nimerit-o. Dar nu-mi place sa dau drumul primului impuls – cel atavic, de provenienta animalica.

    Ion de la tara
    2010-05-16 19:59:08 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 36

    @ION DE LA TARA

    ioane , nu sunt fan basescu, si nici fan pdl.nu sunt agarici paotocaliu, dimpotriva.nu am votat cu basescu si nici nu voi vota vreodata.mai citeste odata, cu atentie ce am spus, si nu mai sari rindurile):):):

    hotdog
    2010-05-16 19:59:19 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 37

    @Martuta: Daca eu sunt din tagma postacilor agramati, inseamna ca, pentru tine, aberatia de la norma e NORMA. desi am observat ca srii corect dar gandesti monstruos, adica urand. Am dat exemple din partidul care a castigat alegerile cu sloganul “Jos coruptia” dar nu a condamnat si arestat niciunul si care declama ca numai in partidul lor nasc INCORUPTIBILI. SA TRAIESTI BINE alaturi de cei pe care nu-i urasti!

  • 38

    TRAIAN BASESCU TRAIAN BASESCU OLE OLE OLE
    TRAIAN BASESCU TRAIAN BASESCU OLE OLE OLE
    LUPTA BASE!!
    LUPTA BASE!!

  • 39

    @tx2:
    marsh mai,
    legati-l pe catelul asta si bagati-l in cusca…

    hotdog
    2010-05-16 20:04:15 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 40

    “…lichele ,smenari,bisnitari,belferi..” A-ti uitat curvele si prostituatele.Le-am amintit eu pe amandoua deoarece sunt categorii diferite.

    sase sase
    2010-05-16 20:09:23 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 41

    @hotdog

    du-te-n maaaaaaaaaaaaaaaata.

  • 42

    @lny:
    De cand partidele condamna si aresteaza??!!! Atunci sa desfiintam Justitia, ca si asa-i stat in stat!!!
    E drept, a fost o tentativa, vezi renumitele “comisii parlamentare” care au dat verdicte numai contra portocaliilor, in schimb, de Nemirschi, de Geoana-PAUZA.
    Nu urasc, VAD,JUDEC, TRAG CONCLUZII.

  • 43

    @Martuta: A propos, daca noi, agramatii, scriem ca tine “sa scri” cu un “i” in loc de doi “i” cum se cheama ca esti tu? Iubitoare de Basescu si mai putin de scoala caci nici lui nu prea i-a placut cartea si i-a cam urat pe profesori si ia te uita ce Presedinte a devenit el! Ai dreptate ca mi-a trebuit ceva curaj pentru ca tare ma tem de prostie si de poporul de 99% iubitor de imnuri maneliste de campanie! ASA POPOR ASA CONDUCATOR!SA TRAIESTI BINE!

  • 44

    Si cam asta fuse blogu’ tau, Adriano ! O bomba cu fitilu’ prea scurt ca sa nu te ranesti cand il aprinzi. Nu e suficient sa vrei sa pari o persoana rezonabila, tre’ sa si fii ! Si cum trecutul tau politic a amalgamat rau, nu ai cum sa scoti capul din marea masa, criticata, hulita si neiubita (ca sa nu spun mai rau).

    Domnu' Trandafir
    2010-05-16 20:32:42 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 45

    Cucoana Salteaoiu ,lasa-ne ,du-te si exprima-te in parlamentu-ti (sau la patu lu Imre )

  • 46

    am citit comentjurile
    sa-ti iei lumea in cap. nu alta. poporul asta e criminal rau. postaci cu mintea incetosata. lupta precum sclavii, cu maciuca.

    hei! catelushilor! haidetz la mine…
    cutzu cutzu.

  • 47

    “Întorcându-mă acasă mai repede ar fi însemnat să se facă o economie, din banii contribuabilului, reprezentând cazarea şi diurna pe o zi. Nici vorbă. Dacă mă întorceam mai repede, plăteam o sancţiune.”
    Ca urmare, ati mai stat o zi, nu?
    Daca ati fi revenit, refuzat sa platiti sanctiunea si introdus o… contestatie, ridicat oficial problema, atras atentia (undeva…dati-ne un link, postati documentul scanat)asupra absurdului situatiei,va credeam si ma bucuram ca sunt oameni alesi acolo care-si inteleg rolul, scopul si menirea mandatului si a increderii acordate.
    Aratati-mi aceasta atitudine, numiti-mi acei colegi care impartasesc aceleasi idealuri, faceti impreuna un demers de curatare si revenire la normalitate… Macar in al doisprezecelea ceas. Promit sa va cred, promit sa cred – impotriva tuturor evidentelor- ca se face primavara si cu o floare. Poate asa n-o sa-mi mai doresc sa sterg cu buretele – cumva – ultimii 20 de ani.
    Multumesc.

    Tot eu
    2010-05-16 20:41:03 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 48

    rectific:
    potailor!

  • 49

    Stimata doamna,
    Chiar ne iei de prosti ?
    Ai propus cumva o suma fixa de 500 euro pe cap de parlamentar nebucurestean pentru cazare si eu nu am aflat ?
    Nu. Te-ai bucurat ca grupul infractional a stabilit 2000 de euro pt treaba asta. Nu v-am auzit pe niciunul cerand transparenta in cheltuirea banilor publici, v-ati marit doar avantajele. V-ati impartit la fel ca familiile de mafioti domenii economice (bonurile de masa, trusele medicale obligatorii, hranirea efectivelor de militari…)
    Oamenii sufera si voi nu aveti macar bunul simt sa taceti.

    tara de prosti
    2010-05-16 20:47:31 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 50

    @Gherman Adrian: pu pin cu ris tu le ! da-i un mail cu ce dorinte ai de Craciun, poate-ti face o surpriza, desi nu prea cred. O sa ramai cu botu’ murdar si atat, crede-ma ! Bleah !

    IronMan
    2010-05-16 20:52:47 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 51

    @ Adriana Saftoiu – felicitari. Din mai multe puncte de vedere.

  • 52

    @Alin Fumurescu: Sper ca e ziua ei, ca daca o feliciti pentru articol incep sa-i dau dreptate lui Leca.

  • 53

    @IronMan: sers tinichea. de tine nu am ce bate. astept ceva argumentat la pozitia mea.
    si… o sa astept aiurea. pt ca am dreptatea de partea mea.
    in primul rand, potailor, va aduc la cunostinta ca nu vorbiti tocmai cu un politician impotent intelectual. Daca era Berceanu sau Nica, parca eram mai indulgent. Dar… ghici ce? nu ciobanu berceanu a scris articolul. Degeaba va incordati prin zona… ca nu sunteti (aceia cu injuriile) decat niste potai… prin prisma comportamentului. prin prisma abordarilor turbate.
    hai… cu toata strada. poate gasesti ceva inteligent.

  • 54

    Aici sunt permise numai comentariile injurioase la adresa stimabilei doamne?
    Trei comentarii in care regretam ca si Realitatea TV si A3 s-au inscris in corul discreditarii parlamentarilor… la gramada… au fost smenuite.
    De ce nu spuneti ca presedintele singur cheltuieste mai mult decat toti senatorii?
    Populymea, vorba lu` Fumurescu, aplauda!

  • 55

    @raul de la polla#39, #41
    :) d-aia mi-am pus gravatar, pretene, ca sa fii tu fericit in continuare. bafta la bac, raul, primul! :)

    teicsu
    2010-05-16 21:12:23 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 56

    Mintzi cu nerusinare, cucoana. NATO, OSCE SAU CONSILIUL EUROPEI NU OBLIGA NICIODATA VREUN PARLAMENTAR SA PARTICIPE LA COMISIILE LOR. Obligatzia e strict pentru REPREZENTANTZII STATULUI, ADICA AI EXECUTIVULUI – ministri, sefi de stat major, etc si numai in caz de reuniuni in care se iau DECIZII, adica hotarari obligatorii. Gunoaiele palavramentare din rrrom-inika se bat pentru sedintzele diverselor comitete si comitzii la Strasbourg sau Brussels doar ca sa mai fure din banii contribuabililor, ca la sedintze tot nu sunt in stare sa faca ceva serios, adica apreciat de ceilaltzi.
    Solutzia e clara: CEL MULT O SUTA DE PARLAMENTARI CU SALARIU CA UN SECRETAR DE STAT, FARA SUME FORFETARE SI CU MAXIMUM O DEPLASARE IN STRAINATATE PE TRIMESTRU. Ar trebui sa va simtzitzi, porcilor.

    comentator
    2010-05-16 21:14:08 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 57

    pardon, #38 si # 39, raul de la hoya zis si raul de la polla :)

  • 58

    Atunci, fraiere, trebuia sa-ti motivezi comentariul inca de la inceputuri – “ma adresez celor ce folosesc un limbaj trivial, bla bla bla !” nu sa tipi la toata lumea, ca magraoancele. Cat priveste mailul ala… poate ai noroc si-ti pica vreun post de numarator de copii xerox, mai stii ?! Tu trimite-l ! Cinelule !

    IronMan
    2010-05-16 21:20:16 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 59

    @IronMan: daca esti bleg si citesti printre randuri, nu-i vina mea. casca ochile. daca nu le casti… ajungi sa vorbesti aiurea… ca in situatia de fata.
    nu am nevoie de sefi. sefia iti taie din opinii. automat tre sa-ti revizuiesti comportamentul.pozitia. bla bla. esti prea magar ca sa pricepi asta.

  • 60

    Baaa, timpitilor! Satana ataca Romania chiar in acest moment si voi va-njurati ca niste idioti aici… Cica e si Geoana la la ACDC. S-a dus sa tzopaie!

    Rautaciosu
    2010-05-16 21:36:32 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 61

    Nu, pe bune; ai lansat un comentariu total aiurea, jicnitor si fara tinta, numai ca sa te faci simpatico/presulet in fata doamnei Saftoiu. Ai gresit iar reactia mea a fost, desi viscerala, absolut normala. Mai gandeste-te !

    IronMan
    2010-05-16 21:43:30 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 62

    @IronMan: da asta ii marmelada?
    “am citit comentjurile
    sa-ti iei lumea in cap. nu alta. poporul asta e criminal rau. postaci cu mintea incetosata. lupta precum sclavii, cu maciuca.

    hei! catelushilor! haidetz la mine…
    cutzu cutzu.”

    fara tinta? tinta erau acei postaci care umbla pe aratura.

    p.s sa va hotarati. ori is pupinbasesc ori pupincrinesc. ambele nu am cum sa fiu.

    hmmm. jignitor zici. da’ femeia asta cum se simte cand e facuta in toate felurile pt opiniile ei?

  • 63

    Bon, sa zicem ca puteai fi mult mai explicit. Puteai ?
    S-am incheiat.

    IronMan
    2010-05-16 21:52:49 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 64

    “Degeaba va incordati prin zona… ca nu sunteti (aceia cu injuriile) decat niste potai…”

    cat de explicit?
    mda. reformulez.
    Aceia care injura ca la usa cortului, sa veniti la mine sa va invat sa injurati putin mai fain. Ca daca nu venitz, vin eu la voi!

  • 65

    Si pentru ca m-am luat cu tine in loc sa comentez, as fi propus doamnei Saftoiu un titlu mai sugestiv – “Pensia de 5 milioane; Intre un trai in huzur si moartea prin infometare”. Ar fi fost un subiect mult mai mustos, ce v-ar fi folosit din plin cele mai adanci valente si sensibilitati scriitoricesti, nu credeti ?

    IronMan
    2010-05-16 22:01:39 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 66

    “Reduceri suplimentare ale salariilor parlamentarilor de până la 1.500 de euro, dar şi micşorări ale remuneraţiilor salariaţilor aparatului administrativ al Guvernului, a anunţat, preşedintele Parlamentului, Filippos Petsalnikos. Decizia a fost luată cu unanimitate de voturi. Pentru deputaţi se întrerupe furnizarea cadourilor de Crăciun, ale sărbătorilor de Paști şi pentru vacanţă. Mai mult, s-a redus cu 8% subvenţia costurilor organizare şi de funcţionare ale birourilor politice (după ce fuseseră deja reduse cu 12% în martie) şi se reduce cu încă 8% indemnizaţia costurilor de călătorie (după 12% reducere în luna martie). Potrivit preşedintelui Parlamentului, reducerile totale ale salariilor parlamentarilor se ridică la 18.000 de euro anual, în procente fiind DOAR! – 20% din remuneraţiile anuale totale.

    În ceea ce îi priveşte angajaţii Parlamentului grec, le-au fost tăiate indemnizaţiile pentru orele suplimentare, în timp ce cheltuielile de deplasare au fost reduse cu 8% (în plus faţă de reducerea cu 12%, care a fost decisă în luna martie). Alocaţia acordată angajaţilor de la Casă ca o indemnizaţie specială, care a fost redusă în luna martie cu 12% pentru o sumă de până la 1.000 euro şi 17% ce depăşeşte această sumă, a fost redusă cu încă 8% şi, mai mult, vor fi şi impozitate.
    „Vreau să ştie şi publicul, a spus F. Petsalnikos, că bugetul total al parlamentului, pentru acest an a fost redus cu circa 25 de milioane de euro din bugetul deja redus, comparativ cu cel de anul trecut”.
    Deciziile privind reducerile parlamentarilor au fost adoptate în unanimitate de voturi, cu excepţia celor referitoare la angajaţii aparatului administrativ pentru care şi-au exprimat opoziţia KKE şi SYRIZA dar şi membrii altor partide.”

    romedia.gr/inde../

  • 67

    Doamna Saftoiu da ce gura mare aveti.Cumva ca sa sugeti mai bine?Dumneavoastra ma stiti pe mine.Imi plac femeile inteligente.

    A si sa nu uit

    BASESCU NU UITA NE-AI PROMIS VICTORIA.
    HAI DINAMO HAI DINAMO OLE OLE OLE

  • 68

    Doamna Saftoiu, mai lipsea putin si ne convingeati ca reducerea cheltuielilor(risipei) parlamentarilor e neconstitutionala.

  • 69

    D-na Saftoiu. Afirmati “Radicalismul a ajuns starea noastră naturală”. Imi pare rau sa va contrazic, dar radicalismul e o calitate “invatata” sau o caracteristica “educata”. RTV/B1tv/A3 o au adanc inserata in “cultura educativa” a emisiunilor produse. Ma mira ca dupa o prezenta a dvs. de multi ani in politica nu ati realizat acest lucru. Cat despre restul articolului, aveti dreptate cu privire la “cheluielile operationale”, dar in ceea ce priveste reducerea lor …sentimentul ce imi ramane e unul de nedumerire. Mai ales ca parlamentul e “stat in stat”. Salariile, indemnizatiile se stabilesc in parlament, cu contributia tuturor parlamentarilor… deci ce rost are justificarea?
    PS. De ce nu se ropune introducerea decontului doar pe baza de chitanta, in limita a unei sume maxime? fara alte diurne, sume forfetare, etc…

  • 70

    @tx2:

    auchhhhhh!
    sper ca nu esti tx2 adevaratul…

  • 71

    @admin: Cred că se impune o banare pe aici, că idiotul de la #67 deja întrece orice limită!

    christian
    2010-05-16 22:42:05 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 72

    @ Saftoiu ATI PIERDUT UNICA OCAZIE DE A TACEA ! SA INTELEGEM CA UNICA VINOVATA DE PARANGHELIA PE BANI PUBLICI A PARLAMENTARILOR ESTE PRESEDINTA CAMEREI ? SARACII DE VOI CUM V-A OBLIGAT CONDUCEREA SA CHELTUITI IN NESTIRE DESI VOI V-AT OPUS DIN TOATE PUTERILE ! CITE INTERPELARI ATI FACUT IN PARLAMENT PE ACEASTA TEMA DOAMNA SAFTOIU ? DE CITE ORI ATI IESIT PUBLIC SA SPUNETI CE ATI SCRIS ACUM ? DE CITE ORI ATI FOST REFUZATA CIND ATI ATRAS ATENTIA ASUPRA ACESTOR LUCRURI ? CITI COLEGI AU FOST ALATURI DE DUMNEAVOASTRA CIND ATI AVERTIZAT ASUPRA NESABUINTELOR CAMEREI DEPUTATILOR ? DECI UNICA VINOVATA ESTE ROBERTA ANASTASE ? ATI UITAT SA-L POMENITI PE BASESCU ! N-O SA VA CREADA NIMENI DACA NU-I NUMELE LUI POMENIT ! SPUNETI CA LUCRATI PENTRU TARA NU? MA INTREB CIT DE MULT ATI LUCRAT TOTI, PENTRU A AJUNGE AICI ? RASPUNSUL TREBUIE SA VI-L DATI SINGURI !

  • 73

    @ adriana saftoiu,

    Un articol echilibrat. Este de ales, daca vrem sa promovam imaginea senatorului roman care doarme pe banca dupa o sedinta la Parlamentul Europei si un om obisnuit. In fond, am putea sa ne laudam cu politicienii prosti (inculti) si sa dam de pamant cu toti, in ideea de a face dintr-un parlamentar roman, asa cum este el, un factor inutil in prezenta si dezvoltarea Romaniei.
    In primul rand Parlmentul este necesar, inclusiv cu parlamenmtari cu tot. Altfel il ascultam doar pe Tatulici cum e cu politica si economia, sau si mai sinistru, ii ascultam doar pe cei doi B.
    Am uitat de EBA !

    Arcadied
    2010-05-16 22:54:09 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 74

    acuma ce sa fac si eu? raul,e penibil, man, nu mai continua, te rog. #67 nu e postul meu. o simpla verificare de IP e suficienta. ce sa mai zic?

  • 75

    @ real tx2: Ne-am dat seama mai mulţi, nu te teme.

    christian
    2010-05-16 23:09:20 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 76

    @Adriana Saftoiu#13: “E poate furia unui om care poate gresi, dar care nu a sfidat niciodata cetateanul de rand”. Ba da, doamna! Ne-ati sfidat in momentul in care, pe BANII NOSTRII, in loc sa CAUTATI ADEVARUL, erati preocupata doar sa inventati motive ca sa il ATACATI PE BASESCU. Stiti la ce ma refer? La activitatea dumneavoastra in comisia Udrea. Rusine!

    Kondor
    2010-05-17 00:14:08 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 77

    …dupa ceva timp de la primirea sa in partid i-a venit si rindul lui Itzik sa vorbeasca si atunci i-a cerut prietenului sau, Shtrull, cinci mii de parai numai pina vorbeste…si a vorbit atit de frumos incit i-a uimit pe toti inclusiv pe prietenul sau, Shtrull. acesta nu se poate abtine si-l intreaba unde a invatat sa vorbeasca asa: “pai nu am vorbit eu au vorbit paraii de la tine care erau in buzunarul meu”! citi bani aveati in buzunar, D.NA, cind ati scris aceste rinduri emotionante!

  • 78

    @ kondor,

    Ai dreptate cu Dna Saftoiu, cand spui ca a atacat-o pe Dna Udrea in comisia Udrea.
    Da, Dna Udrea este nevinovata, este un ministru foarte competent, care stie ce sa faca cu banii si este saraca, chiar daca mai are un imprumut de aproape 3,2 milioane de euro la BRD, este corecta si cinstita, nu minte, se pricepe si la turism si la economie si s-a dovedit ca acea comisie Udrea, era o aberatie, cum a decurs si din convorbirile inregistrate de oameni rai in incinta Parlamentului Romaniei.
    Si in plus, Doamna Udrea este frumoasa si Dna Saftoiu se oftica ca nu este blonda.
    Adica Dna Udrea este blonda, sau vopsita ?

    Da Dle Kondor, s-traiti!, aveti dreptate s-traiti.

    Arcadied
    2010-05-17 01:42:37 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 79

    atit presedintele si toata administratia, cit si actuala clasa politica, indiferent de culoare,functie, sunt vinovati.la ei nu trebuie aplicat reducere de 25 la suta doamna Saftoiu, pentru ca ei (si dumneavoastra ) sunteti vinovati de actuala Romanie.
    A trebui , ca toti cei implicati in administratrea tarii, si care nu sia-u facut treaba , sa fie platiti ca si muncitori necalificati, minim 25%.asta este adevaratul s alariu ce-l merita clasa politica, asa ca domnul Basescu, Guvernul, si Parlamentul solidar , plus taoate Agentiile , subagentiile, directorii, subdirectorii, centralizate si descentralizate, ar trebui sa-si opreacsa un venit de 500 de ron.
    fara telefoane, masini,combustibil, deplasari, protocol,cazare etc.
    pentru ca nu au nici un merit.
    nici dumneavoastra,….doamna.pentru ceea ce propuneti in acest articol, ar trebui sa folositi mult vanish.

    hotdog
    2010-05-17 02:15:21 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 80

    @Adriana Saftoiu: Sa intelegem ca numita “conducere a camerei” este “vinovata” pentru toata aceasta risipa. Ea nu accepta prezentza pe baza de cartela, ea da cu doua maini diverse sume… Pai cine este ‘conducerea”? Cine a ales-o? Este o instantza la care nu se poate face apel? Sa intzelegem ca peste capul parlamentarilor exista o mana de functionari care le “dirijeaza” actiunile? Hmmmm…
    Cat despre diminuarea indemnizatiilor, accentul care s-a pus pe ele, doamna, este pentru ca, o cutuma bine intzepenita a demonstrat ca, mereu cand e vorba de sacrificii, parlamentarii gasesc o cale sa se excepteze. Si poate ca diminuarea cu 50% din proprie initiativa ar fi un semnal elegant.

    dana43
    2010-05-17 09:34:34 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 81

    @Arcadied: “Ai dreptate cu Dna Saftoiu, cand spui ca a atacat-o pe Dna Udrea”
    Imi cer scuze dar… Unde am spus eu asa ceva?!? Mi se pare corect sa ma contrazici pe ceea ce am spus eu nu pe ceea ce inventezi tu! Daca asa consideri tu ca se poarta un dialog civilizat, atunci stau si ma intreb, cum te comporti in momentul in care nu ai argumente…

    Kondor
    2010-05-17 09:36:22 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 82

    Sincer, eu multumesc pentru precizarile punctuale din articol. Chiar lipseau, de peste tot.

    gidele
    2010-05-17 11:15:27 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 83

    @florin. toti banii care au intrat in romania sunt la oamenii politici si la acolitii lor aceeasi oameni de 20 de ani incoace,care s-au tot rotit prin parlamentul romaniei.SA PUNEM MANA PE FURCI SI PE TOPOARE CA IN 1907

  • 84

    Fam Saftoiu – o familie de ‘animale” policitece. Nu s-au saturat de pupat dosuri la Cotroceni. Acum a “evoluat” a trecut la miros de Patriciu. Ne da atatea exemple incat pute si de pe luna. Cica conducerea Camerei a hotarat asa si asa. Dar Se face ca uita ca “animalele” din Parlamentul Rusinii si-au votat ce si cat au vrut. Despre animalul care se uita la filme porno – be banii statului -nimic. Despre catastrofa de Atonescu -cele mai multe absente in legislatura trecuta nimic – cica nu a luat salariu cand a absentat. Dar a fost trimis sa faca ceva in Parlament, nu sa vina cand vrea “muschiul” lui. Sa stea acasa. Despre Parlamentarii care sunt la sedinta dar refuza sa voteze, nimic. Sa stea dracului acolo, in sala sa voteze, pro/contra dar sa voteze. Altfel de ce mai aveti pretentii sa vina “prostii” sa va voteze. RUSINEEE, Animalelor politice!!!!

    mirceabonny
    2010-05-17 16:32:36 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 85

    Si casa nu uit: Un ADEVAR CRUD l-a spus, cateva zile in urma Valeriu Stoica : TOTI AU MINTIT DE 20 DE ANI. si acum noi (cei multi )culegem roadele. VOI, ANUMALE POLITICE, CAND PLATITI (in justitie – ca si aici e mult de comentat. Mai degraba in justitia europeana)

    mirceabonny
    2010-05-17 16:40:49 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 86

    Sub lupa adevarului

    Era si normal sa iasa la suprafata, oricit de mic ar fi fost. Ma refer la adevar, la aceasta notiune atit de urita in campaniile electorale. Acum a crescut, s-a facut mare ca un buboi al realitatii inecate in mocirla politicii imorale. Imi place ce vad, de fapt imi place sa vad ca oamenii sufera pentru prostia lor. Profesorii protesteaza, sindicatele negociaza, politicienii se greveaza, bugetarii greve viseaza… toata lumea are ceva de facut. Sa nu intelegeti prin “ceva de facut” ca muncesc. Sportul asta il mai face inca cu stoicism, o clica de mici golani particulari care se simt obligati sa-si intretina familiile prin munca asidua de 18-20 ore. Jumuliti de statul care sta, de mafia care cere si de ignoranta electoratului care asteapta pomeni ce nu mai vin. Si e posibil sa nu mai vina, pentru ca gasca golanilor se subtiaza pe zi ce trece. Faliment, sinucideri, emigrari… fiecare isi cauta consolarea atunci cind lupta sa cu statul se termina, sau nu mai are resurse sa o sustina.
    Traim in romania, sa nu ne mire!

    daniel
    2010-05-17 17:13:10 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 87

    mai oameni buni…n-ati inteles nimic…saracii parlamentari fac eforturi considerabile sa cheltuie banii aprobati …altfel nu iau premii..al 13 lea bla bla…ati auzit pe vreunu sa isi doneze salariul unor pensionari sau unor copii bolnavi sau care sa spuna eu nu vreau salariu ca sunt bogat …intrati pe licitatii.ro si vedeti acolo cati bani se deruleaza si ptr ce …sute de milioane de euro …lunar …biserica …unde e biserica cand romanii au nevoie de ea…aveau taman acum un an o jumatate de miliard de euro sa faca catedrala aia monstruoasa ..-cred ca vroiau sa se vada de pe luna -sa ii doneze sau sa ii imprumute statului de la care i-a supt …le-ati vazut fetele pe la tv …stau ascunsi in chilii si bat matanii …pentru binele lor …sa ii dea la fondul de pensii sau pentru alocatiile copiilor…rusine parlamentari romani si fete bisericesti…rusine

    mai oameni buni
    2010-05-17 17:45:13 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 88

    O prezentare decenta si argumentata, pentru care meritati felicitari. Daca lucrurile chiar stau asa cum sustineti (si, fiind strict o problema de buna-credinta din partea dumneavoastra, prefer sa cred ca asa stau), atunci e foarte rau ca parlamentarii nu-si gasesc timp sa semnaleze acestea informatii trunchiate/tendentioase, eventual prin intermediul unor reprezentanti credibili precum sunteti dumneavoastra.

    In fine, cu foarte multa JENA observa proasta calitate a majoritatii comentariilor de mai sus, nedemne de a fi citite de o doamna. Totusi, atunci cand exista o mobilizare atat de mare de postaci care sa demonteze astfel de articole, inseamna ca sunteti cu adevarat o tinta, doamna Saftoiu. Ceea ce este o bila alba, nu?

    Inca o data, felicitari!

    P.S. O mica scapare: “cine sunt chiulangiiI” :)

    OvidiuB
    2010-05-17 19:17:06 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 89

    [...] UPDATE: Cu alta ocazie am criticat-o  pe doamna Adriana Saftoiu, de data asta recomand un articol de bun simt despre “huzurul parlamentarilor“ [...]

  • 90

    Interesant. Foarte interesant.

    Cum dracu ca la una dintre (foarte) putinele postari de bun simt, corecte si bine argumentate – in raport cu tonele de populism ieftin unor combatanti de pe voxpublica – comentariile sunt 100% critice. Doar haita de postaci portocali a citit textul, sau celelalte opinii au fost banate? Tare cred ca este valabila a doua varianta.
    Pe fond, Adrian Saftoiu are dreptate 100%. Chiar asta stau lucrurile cum le-a descris.

    Bonus pentru postacii portocalii

    Adrian Saftoiu a spus ca sunt chiulangii, dar, din eleganta, a evitat sa dea nume. Eu pot sa va spun doar atat. In top-ul chiulangiilor conduc deputatii PD-L. Sorry!

  • 91

    @dan: Dan, uneori cateva cuvinte bune te ajuta sa mergi mai departe si sa crezi ca desi platesti o “factura colectiva” nu trebuie sa renunti! Pentru ca se mai intampla sa gasesti si cate o voce rationala! Multumesc!

    Adriana Saftoiu
    2010-05-19 00:09:46 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 92

    @OvidiuB: Din pacate, avem bubele noastre! Nu as vrea sa relatez aici reactia unor colegi de ai mei la propunerile de reduceri ale cheltuielilor! Departe de mine sa spun ca nu ne meritam soarta! Probabil ca cel mai bun lucru ar fi fost sa eliminam “raul” dintre noi. Dar ceea ce fac cei care se opun “huzurului” seamana cu haiducia. Sa te bati cu “cutumele” e ca si cum ai vrea sa muti muntii! Nu poti decat sa ii enervezi refuzand sa le semeni! Ce se va intampla? Probabil ca “haiducii” vor pleca acasa obositi! Si raman cei rezistenti la atacuri!

    Adriana Saftoiu
    2010-05-19 00:16:04 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 93

    @Adriana Saftoiu: DOAMNA Adriana Saftoiu, comentariul meu(18 din 16.05)a fost un exercitiu de admiratie pentru demnitatea discursului dv. dovedita de fiecare data cand va exprimati, cu atata bun simt, opiniile.

  • 94

    @lny: Si eu va multumesc!

    Adriana Saftoiu
    2010-05-19 21:39:12 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde

Comentează


Pont: poti sa adaugi la comentariu fotografia ta sau o imagine care te reprezinta.
Nu trebuie decat sa introduci o adresa de e-mail valida aici si sa urmezi cativa pasi simpli.
Un film explicativ e disponibil aici


ATENTIE: Comentariul dumneavoastra poate aparea cu intarziere din cauza sistemului de cache.

RSS Postari
parlamentar PNL
» citeste biografia

Cele mai comentate

Nu exista posturi pentru interogarea facuta!

Nu exista posturi pentru interogarea facuta!

Cele mai vizualizate

Nu exista posturi pentru interogarea facuta!

Nu exista posturi pentru interogarea facuta!


Ce fac prietenii tăi pe Voxpublica

Ultimele comentarii

alex mazilu Andrei Plesu antonescu aur Becali blaga blog Blogviu interviu Boc Bucuresti calatorie candidatura catalin voicu cercetare cianura cluj concert crin criza CTP Curtea Constitutionala demisie Dinu Patriciu EBA economie Elena Basescu experiment Facebook FMI fotbal humanitas Iliescu instantanee intelectuali internet Istodor Johannis kelemen hunor Liiceanu manipulare Media Mihai Goţiu motiune Năstase obama o fraza o poza ortodoxie parlament Parlamentul European pd-l PE Plesu Polirom presedintie protest radu duda Realitatea TV reforma riscograma romani romania rosia Roşia Montana salarii securitate Senat sindicate sondaj sorin oprescu steaua SUA Tariceanu tiff TRU TVR UBB uichendist.ro Vanghelie Vasile Blaga

© 2009 VoxPublica.ro, o marca F5 Realitatea-Catavencu. Toate drepturile rezervate.

Strategy & Technology: PUBLYO
Marketing & Sales: Q2M
Comandati acum o campanie publicitara pe acest site!