RSS Feed

În care lupta dictaturilor Năstase – Băsescu s-a ascuţit. Bărbăţia. Şi ceva ouă

vezi toate articolele de
22 Jun 2012 la 13:15 32 comentarii 3388 vizualizari.

Nu am prins prea mult din epoca ceauşistă, dar am văzut după 90 mecanismele automistificării şi autoinventării ca “rezistent anticomunist”. Pe scurt, deşi am avut dizidenţi vreo 10, am avut milioane de rezistenţi.

Cam acelaşi lucru s-a întîmplat absolut surprinzător cu Năstase. Acum se fabrică o dictatură în toată regula. Am lucrat la Evenimentul zilei în perioada Năstase, baricadă antipesedistă de prim rang în anii 2000-2004. Au mai fost critici ai lui Năstase şi la Academia Caţavencu, au mai fost şi cîţiva oameni de radio şi TV. Dar Năstase domina tot. Iar mulţi ziarişti se lăsau dominaţi cu gemete de plăcere, ca şi acum. Publicitatea de stat era ca şi acum foarte importantă, în lipsa unei pieţe reale de publicitate. De aceea cam toată lumea cînta pentru premier. De aici însă pînă la “dictatura” Năstase e cale lungă.

Am rămas mască văzînd colegi ziarişti care nici măcar n-au fost mari luptători antinăstase plîngîndu-şi de milă despre cum erau vremurile atunci. Ridicol.

După venirea lui Băsescu şi a liberalilor la guvernare, tirania s-a privatizat şi s-a fărîmiţat. În loc de un dictator s-au pus la punct grupurile de interse diversificate. Presa a fost lovită mai crud şi mai dur de aşa zisa competiţie liberă decît de monopolul dependenţei de stat inventat de altfel foarte neoliberalul Năstase. Să încercăm aşadar să privim nuanţat istoria.

În loc de un despot, am avut vreo zece, fiecare cu agenda lui liberalizată. Unii patroni de televiziune şi-au umplut de ridicol angajaţii fiind la distanţa de numai două luni pe poziţii politice total diferite. Aşa că s-a putut şi mai rău decît pe vremea lui Năstase. Au fost ziarişti bătuţi sau concediaţi şi după epoca Năstase. Pentru că violenţa vine mai mult pe cale patronală sau din zona influeneţelor locale zdrobitoare.

Bărbăţia

Fiecare îşi are dictatorul lui. Unii trăiesc însă traumatizaţi de dictatorul Năstase, alţii trăiesc sub Băsescu, ba chiar unii stau încă sub Ceauşescu sau GheorghiuDej.

Dar absurdul criticilor la Adrian Năstase internat au atins apogeul  cu:

  • chestiunea bărbăţiei. De ce nu eşti bărbat ca noi ca să te duci la puşcărie dacă e cazul? Aveţi aici o desfiinţare perfectă a acestei atitudini care a scos în stradă tot felul de băieţi cu fulare pătate cu sos de roşii
  • chestiunea eroilor din munţi. Foarte mulţi au simţit nevoia să amintească de adevăraţii bărbaţi ai patriei, cei care au rezistat împotriva comuniştilor. E atît de deplasată comparaţia încît nu mai merită contra-argumente. Iarăşi mitizarea interbelicului, iarăşi transofrmarea deţinuţilor politici în sfinţi totali şi de necontestat. Aşa ceva arată reflexe complet puerile în discutarea istoriei recente. Aşa că păstrez provocările pentru altă ocazie.

Ciutacu şi Năstase

Ciutacu e măcar sincer în în ignoranţa lui în ce priveşte relaţia cu Năstase – el era un slujbaş care a înţeles spiritul vremurilor. urli la sindicalistul care nu înţelege de ce statul vrea să privatizeze şi gata. Te va iubi veşnic ultraneoliberalul Năstase. Pasajul din editorialul din Jurnalul Naţional e demenţial, despre întîlnirea cu premierul de atunci, Ciutacu fiind angajat prin guvern:

Mulţumesc politicos, dar nu mă unge la suflet cu nimic. Mai bine-mi dădea statul o primă. În definitiv, ce mare lucru făcusem? Oprisem în ultima clipă, strigând ca un apucat la liderii sindicali, sub privirile interzise ale unei treimi de cabinet, declanşarea grevei generale care ar fi blocat privatizarea combinatului

E scrisă ca întîlnirea cu “tovarăşul”. Exact. Dar ca mărturie arată subtil mesajul profund. Adrian Năstase în epoca privatizărilor şi cum a înţeles unul ca Ciutacu perioada: era o glorie să urli la sindicate. Iar Năstase era un băiat foarte pus pe treabă într-o direcţie altfel pe deplin confirmată de Traian Băsescu. S-a urlat mult, dar politicile economice au urmat acelaşi fir.

Încă ceva: pot fi bănuit de orice, nu  de “adriannăstăsism”. Dar asta nu înseamnă că am îmbătrînit într-atît încît să eşafodez tot soiul de trecuturi glorioase. Sau să dau “reţete de bărbăţie” pentru abordări priapice ale istoriei. Şi apropo:

The Economist şi ouăle

Pe blogul The Economist apare schema simplă: Năstase condamnat, deci România are justiţie. Argumentele vin apoi grămadă. Iar distorsionarea e comică. Lost in translation:

Mr. Năstase’s truculence in the face of opposition was legendary. When asked eight years ago about the significant wealth that he accumulated during his time in office, he invited his detractors to count his balls instead. Now, it’s Romanian judges who have balls. (sursa)

Ori vorbim despre ambiguitatea limbii române “ouă”/”coaie”, mai menţionăm şi afacerea de la Cornu şi abia apoi povestim gluma proastă din Parlament. Dar de ce? Iarăşi trebuie să subliniem clară că forţa luminii vestice apreciază coaiele ceva mai grele ale justiţiei româneşti.

Post to Twitter Post to Delicious Post to Facebook Post to StumbleUpon

 

Comentează


Pont: poti sa adaugi la comentariu fotografia ta sau o imagine care te reprezinta.
Nu trebuie decat sa introduci o adresa de e-mail valida aici si sa urmezi cativa pasi simpli.
Un film explicativ e disponibil aici


ATENTIE: Comentariul dumneavoastra poate aparea cu intarziere din cauza sistemului de cache.

RSS Postari

Vezi aici episoadele din seria BOOKFACE!

Ce fac prietenii tăi pe Voxpublica

© 2009 VoxPublica.ro, o marca F5 Realitatea-Catavencu. Toate drepturile rezervate.

Strategy & Technology: PUBLYO
Marketing & Sales: Q2M
Comandati acum o campanie publicitara pe acest site!