RSS Feed

Intrebări stupide despre Roșia Montană. Și întrebări pentru ICR și alții: oare și Institutul Goethe o fi neprietenos, neo-fascist, vândut ungurilor sau lui Soros? Ori trebuie să ceară voie de la ICR?

vezi toate articolele de
12 Feb 2014 la 14:36 9 comentarii 885 vizualizari.

După 12 ani de investigare a cazului Roșia Montană nu mai e loc de dubii (cel puțin pentru mine): proiectul minier e cât se poate de anti Roșia Montană: din punct de vedere social, de mediu, cultural și economic. Cu profitul într-o singur căruță (a unor miliardari de pe Wall Street și cu niște fărâmituri pentru slugile lui autohtone) și cu toate mizeriile și distrugerile în ograda noastră (începând cu miile de locuri de muncă și surse de venit în agricultură, turism și prelucrarea lemnului care vor fi afectate de proiectul minier, munții rași, sute și mii de hectare de pădure și pășune distruse sau poluate, pânza freatică infestată etc.). Nu reiau toate amănuntele, documentele, mărturiile, opiniile specialiștilor din toate domeniile pe care le-am prezentat în sute de articole și într-o carte în ultimii ani. După toate acestea, să afirmi că a fi critic la adresa proiectului minier înseamnă să fi ”anti Roșia Montană” e dovadă ori de ignoranță crasă ori de rea credință.

Nici măcar relativizarea conform căreia ”ar exista o controversă” nu mai stă în picioare după atâta amar de vreme. Pe de o parte sunt câteva sute de opinii de specialitate, rapoarte, studii, conferințe naționale și internaționale care desființează primitivismul proiectului minier. Pe de altă parte sunt (cel mult) câteva zeci de opinii de specialitate favorabile (întâmplător sau nu, în proporție de peste 90% s-a dovedit cu acte, nu cu povești, că aceste opinii au la bază diverse finanțări ale companiei) . Aici nu mai e vorba de nicio controversă. Să pui pe același plan expertiza unor academicieni, cercetători și profesori universitari din România și din întreaga lume cu ”expertiza” unor agenții de PR e o relativizare propagandistică și nimic mai mult. Cine mai e dispus să o accepte (și să o aducă în discuție) să nu se mire de reacțiile pe care le stârnește.

În plus, a contrabalansa zecile de milioane de dolari ”investite” de companie în publicitate și cumpărarea unor opinii favorrabile (asta apropo de cine sunt, de fapt, o parte din beneficiarii proiectului RMGC) cu cele câteva mii de euro adunate anual din donații sau diferite proiecte de Campania Salvați Roșia Montană pentru procese, organizarea unui festival cultural, pliante informative etc. e o stupizenie. Unde mai pui că obligațiile pe care le au ONG-urile de a-și face publice sursele de venit și modul de cheltuire a banilor sunt înzecit și însutit mai dure decât obligațiile similare ale unei corporații. Din nou e o ignoranță totală sau rea credință să pui întrebări cu răspuns subînțeles despre cele câteva zeci de mii de euro strânși în mai mulți ani de ONG-urile critice la adresa proiectului minier ÎNAINTE să întrebi unde și pe ce s-au dus cele 500 de milioane (jumătate de miliard) de dolari ”investite” până acum de companie în proect. Cu atât mai mult cu cât acești bani ar trebui scăzuți, la o adică, din profiturile pe care statul român le-ar avea de pe urma proiectului dacă s-ar face.

Tot din ignoranță sau cu rea-credință, colegul de platformă Stelian Negrea, vorbește despre mișcarea ”Uniți Salvăm Roșia Montană”. E o mișcare despre care, trebuie să recunosc, aflu astăzi. Știam de existența Campaniei Salvați Roșia Montană, de grupul de pe Facebook Uniți Salvăm ori de Alburnus Maior. Fiecare cu date de apariție și cu rol distinct în subiectul Roșia Montană, fără a se confunda însă. Cu atât mai mult cu cât Asociația Alburnus Maior este singura cu personalitate juridică dintre cele în discuție (așadar susceptibilă de a primi finanțări). Am mai spus-o și cu alte ocazii și o mai spun (chit că se vor supăra unii prieteni din Aburnus Maior) că mi-aș fi dorit ca, într-adevăr, George Soros să se fi implicat în mod real prin fundațiile și resursele pe care le deține în povestea de la Roșia Montană. Cel puțin la nivelul la care a făcut-o în Guineea. Amănunte am prezentat și aici (click), și aici (click), și pot fi citite mai în detaliu în The Guardian, The Economist ori The New Yorker. Pentru că după ce s-a implicat Soros în acel scandal, s-a lăsat cu anchete ale Departamentului de Justiție  al SUA și ale FBI, ba chiar și cu arestări la vârful grupului BSG (deținut de Benny Steinmetz, acționar principal și la Gabriel Resources). În Campania Salvați Roșia Montană, ”soros” există însă doar ca motiv de glumă în unele grupuri, pentru a desemna fondul constituit din contribuții proprii și donații pentru diferite activităț (uite și o informație internă: în fondul ”soros” al grupului de la Viena se aflau, săptămâna trecută, 90 de euro, bani strânși pentru diferite mărunțișuri necesare promovării evenimentelor legate de Roșia Montană; cum poți să te descurci cu câteva zeci de euro pentru a face cunoscută la nivelul opiniei publice dintr-un oraș ca Viena problema Roșiei Montane e un mic secret pe care agențiile de publicitate și de PR angajate de RMGC nu-l vor înțelege vreodată).

Ar mai fi de adăugat faptul că nu știu ca Fundația Soros să fi fost nominalizată pe lista instituțiilor teroriste, fasciste, anti-progresiste etc. din lume (dimpotrivă). Și că beneficiarii burselor și finanțărilor Soros s-au dovedit, mai peste tot în lume, printre cele mai active, progresiste și mai implicate persoane din societățile lor.  A beneficia de o finanțare din partea fundațiilor lui Soros reprezintă, de fapt, o recunoaștere, nu o anatemă. În societăți schizoide, în care accesul la fonduri publice este monopolizat de diferite grupuri cu discursuri culturale dominante (cum e discursul conservator și neo-liberal în România), finanțările Soros s-au dovedit a fi printre puținele care au susținut și discursurile alternative (în condițiile în care chiar și persoane care susțin discursul dominant au avut acces la finanțări ale Fundației Soros). În cazul Roșia Montană, implicarea Fundației Soros a fost de scurtă durată (aproximativ doi ani) și fără legătură cu Alburnus Maior (ba chiar provocând o fracționare în cadrul opoziției locale). Interesul direct al lui George Soros în Afacerea Roșia Montană, reprezintă, la rândul lui, o super-hiperbolizare: Soros a deținut, tot pentru scurte perioade de timp, acțiuni la Newmont Mining. Pachetul deținut de Soros la Newmont nu a depășit vreodată 200.000 de acțiuni (în vara lui 2010), dintr-un total de 4,9 milioane de acțiuni ale companiei (așadar, undeva pe la 4%). Newmont Mining a deținut (și deține) printr-o subsidiară Newmont un pachet care variază între 12-14% din Gabriel Resources, care deține 80,69% din RMGC. Vă las pe d-voastră să calculați în ce măsură subunitară se cuantifică interesul direct al lui Soros legat de Roșia Montană (nota bene: din câte cunosc, Soros și-a lichidat în ultimii ani expunerile pe aur și pe mine de aur). Cireașa de pe tortul ”argumentării” lui Stelian Negrea e inducerea asocierii dintre neo-fascism, Soros și opoziția față de Roșia Montană. Orice deturnări logice au limitele lor, dincolo de care nu poți decât să râzi cu lacrimi: legătura dintre Soros și neo-fascism se înscrie la această categorie.

Să trăiască, așadar, Radio Erevan Propaganda RMGC: de fapt, nu a dat, ci a primit; nu era rachetă, ci bicicletă; cianura nu ucide, ci e medicament. Cel mai frumos descrie genul acesta de relaționări Umberto Eco, atunci când face legătura între porc și manierism. Pentru că (nu-i așa?) din părul de porc se fac pensule cu care pictorii pictează manierist…

***

Contextul în care Stelian Negrea reia toate aceste insinuări ale propagandei RMGC (deloc întâmplător vehiculate și multiplicate taman de grupulețele neo-fasciste și xenofobe autohtone, care – strict anecdotic – atunci când încep să vorbească despre așa-zisele ”interese evreiești”, dau din colț în colț când sunt rugate să explice care e ”evreul bun” și care ”evreul rău”: Soros sau Steinmetz?) reprezintă însă miza cu adevărat importantă a discuției. Pentru că textul lui Stelian Negrea vine să legitimeze poziția Institutului Cultural Român (ICR) Bruxelles, care a refuzat să participe la un eveniment organizat ieri de Institutul similar maghiar, în cadrul căruia au fost proiectate filmele documentare ale unui regizor maghiar și au avut loc discuții (libere) la care au mai fost invitați activista Stephanie Roth și arhitectul Ștefan Bâlici (foto de ieri). Reiau partea cea mai halucinantă a răspunsului directorului ICR Bruxelles adresat omologului său maghiar, pentru a o analiza mai detaliat:

”Organizarea respectivului eveniment apare ca un gest neprietenesc şi apreciem că, atât timp cât doriţi să trataţi un subiect care vizează patrimoniul cultural şi natural al României, ar fi fost decent că înainte de a ne invita la eveniment să ne consultaţi cu privire la oportunitatea şi modalitatea de abordare a acestei tematici. Consultând lista participanţilor la eveniment apare evidentă tratarea nu numai partizană, ci şi unilaterală a problematicii, ceea ce pune sub semnul întrebării acurateţea şi corectitudinea informaţiilor ce vor fi vehiculate.”

În fapt, ceea ce îl doare pe șeful ICR Bruxelles, dar și pe Stelian Negrea și pe alții, nu e faptul că proiecția și dezbaterea ar fi organizată de Institutul Balassi (omologul maghiar al ICR), ci faptul că pentru discutarea problematicii cazului Roșia Montană există finanțări. Din neștiință ori cu rea-credință, directorul ICR Bruxelles ori Stelian Negrea trec sub tăcere faptul că înaintea Institutului Balassi, Institutul Goethe (omologul german al ICR) a fost implicat încă de prin 2004 în susținerea unor dezbateri legate de Roșia Montană. Anul trecut, în martie, proiecția filmului ”Roșia Montană. Un loc la marginea prăpastiei” al germanului Fabian Daub în cadrul Festivalului Internațional de la Sofia, a avut loc chiar în sediul Institutului Goethe. Desigur, să acuzi Institutul Goethe de ”gesturi neprietenești” e ceva mai riscant și, evident, fără reacțiile naționaliste vizate de atacul la adresa Institutului similar maghiar.

Mai mult, detractorii ignoră faptul că despre cazul Roșia Montană există patru documentare de referință: ”New Eldorado” (2004) și ”300 tone de aur” (2014), ale regizorului maghiar Tibor Kocsis, ”Roșia Montană. Un loc la marginea prăpastiei” (2012), al regizorului german Fabian Daub și ”Vâlva Neagră” (2013), al grecului Yorgos Avgeropoulos. Acestora li se adaugă ”Memoria de piatră” (2010), al lui Iosif Demian, care atinge însă doar tangențial problematica cazului, documentarul fiind, de fapt, o rememorare a poveștii filmării ”Nunții de piatră”, și documentarul de televiziune ”Apusul aurarilor” (2006), de Cristina Oancea.

Și aici avem o atenționare importantă: disproporția dintre interesul arătat de alții pentru problematica Roșiei Montane și interesul autohton nu trebuie căutat doar în lipsa de apetență a regizorilor și producătorilor români pentru subiect. Ci și în faptul că documentarele legate de un subiect de interes românesc, dar și european, își găseau finanțare în diferite alte locuri, dar nu și în România. Să consideri ca fiind ”neprietenesc” gestul institutului cultural maghiar de a promova filmul unui regizor maghiar despre un subiect de larg interes public în Ungaria și în Europa înseamnă să nu înțelegi rostul unui institut cultural în sine. Să faci asocieri de genul celor făcute de Stelian Negrea (între Victor Orban și evenimentul de la Bruxelles) denotă o mentalitate conform căreia institutele culturale sunt (și trebuie să fie) subordonate și controlate politic.

Nu de promovarea pe care Institutul cultural maghiar o face unui film realizat de un regizor maghiar sunt deranjați directorul ICR Bruxelles și Stelian Negrea, ci de însuși faptul că punerea în discuție a riscurilor proiectului de la Roșia Montană și a altor proiecte miniere distructive se bucură de promovare (e extrem de relevant faptul că în România nu există, după mai bine de 40 de ani, niciun documentar despre cea mai mare tragedie pe timp de pace până la Cutremurul din 1977, dezastrul de la Certej, din 1971; desigur, dacă vreun regizor străin va găsi suficient de interesant subiectul și va obține și finanțare pentru asta, placa intereselor ”agenturilor” va porni de la sine). De aici și încercările de demonizare ale surselor alternative de finanțare (altele decât cele din România) ale unor asemenea proiecte, filme, dezbateri culturale etc. Cum spuneam, discursul cultural dominant dintr-o societate nu se limitează doar la încercarea de monopolizare a tuturor resurselor publice care îi permit să supraviețuiască și să se propage, ci și la anatemizarea susținerii unor discursuri alternative. Cum Institutul Gothe ar fi fost o nucă prea tare (și ne-conformă cu perdeaua de fum dorită), s-a ajuns la Institutul Balassi. Iar în această luptă pentru dominanță, orice fractură de logică e permisă: asocierea lui Soros cu neo-fascismul, sfidarea realității și enunțarea manipulărilor grosiere ca adevăruri bine-cunoscute, transformarea porcului în pictor manierist.

***

Pentru a înțelege cât de stupidă (prin insinuările pe care le face) e întrebarea din articolului lui Stelian Negrea, voi formula și eu una în aceeași notă de ”legitimitate”: cum se face că cei doi iluștri experți și analiști Ionel Blănculescu și Ioan T. Morar, care l-au precedat pe Stelian Negrea pe VoxPublica în folosirea acelorași argumente favorabile proiectului minier și a acelorași acuzații și insinuări la adresa opozanților, s-a dovedit a fi beneficiarii unor recompense substanțiale din partea RMGC? Ion T. Morar s-a ales (cel puțin) cu un concediu în Noua Zeelandă (chiar el a calificat pe blogul personal deplasarea în Noua Zeelandă ca fiind concediu, nu documentare). Un concediu al cărui costuri au fost evaluate la modesta sumă de 10.000 de euro/persoană. Firma de consultanță a lui Ionel Blănculescu a încasat, doar în 2013, suma de 122.910 lei de la o agenție digitală de publicitate și PR angajată de RMGC. Consultanța pe care Ionel Blănculescu afirmă că a oferit-o contra acestei sume s-a concretizat inclusiv în articolele publicate în mediul online. Nu înjur, doar întreb: e o simplă coincidență? Și întreb luând în considerare că e dreptul oamenilor să știe cum au fost recompensați de către companie cei care au prezentat (taman aici, pe VoxPublica) aceleași ”argumente” pe care le repetă și Stelian Negrea.

***

Dincolo însă de întrebări stupide, există însă una cât se poate de legitimă. Iar întrebarea nu e legată de ce Institutul Goethe ori Institutul Balassi se implică în promovarea unor filme ale unor regizori germani, respectiv maghiari despre Roșia Montană, ci de ce nu se implică Institutul Cultural Român în promovarea unor creații, discuții și dezbateri pe marginea unor creații românești despre subiectul Roșia Montană? Răspunsul îl găsiți printre rândurile scrisorii directorului de la ICR Bruxelles: pentru că în lipsa unei părți discuțiile ar riscau să fie partizane sau neprietenoase. Vă întrebați care e partea lipsă? Păi marele operator cultural și investitor în patrimoniu RMGC. Păi marii creativi publicitari (și creațiile lor) pe care i-a susținut în ultimii ani RMGC nu ar merita să fie promovați și ei, cu tot cu creațiile lor, de către ICR? Că doar și publicitatea face parte din cultură.

***

BONUS: ”300 de tone de aur”, de Tibor Kocsis, proiectat ieri la Bruxelles, este unul dintre cele mai așteptate filme ale ultimilor ani, regizorul maghiar lucrând aproape 10 ani la realizarea lui.

Post to Twitter Post to Delicious Post to Facebook Post to StumbleUpon

 

Comentează


Pont: poti sa adaugi la comentariu fotografia ta sau o imagine care te reprezinta.
Nu trebuie decat sa introduci o adresa de e-mail valida aici si sa urmezi cativa pasi simpli.
Un film explicativ e disponibil aici


ATENTIE: Comentariul dumneavoastra poate aparea cu intarziere din cauza sistemului de cache.

RSS Postari pagina personala

Vezi aici episoadele din seria BOOKFACE!

Ce fac prietenii tăi pe Voxpublica

© 2009 VoxPublica.ro, o marca F5 Realitatea-Catavencu. Toate drepturile rezervate.

Strategy & Technology: PUBLYO
Marketing & Sales: Q2M
Comandati acum o campanie publicitara pe acest site!