RSS Feed

Întunecările dlui Andreescu – Nicolae Pleșiță și “imperativele categorice” în filozofia morală a lui Immanuel Kant (III)

vezi toate articolele de
26 Sep 2014 la 02:03 comenteaza acum 792 vizualizari.
Încă o turnătorie nu strică nu strică, nu?ÎNCĂ O TURNĂTORIE NU STRICĂ, NU?

Carcaletele este altă componentă a lecției de ”psihologie” pe care mi-o administrează public dl Andreescu. Pentru a zăpăci cu totul consumatorii, ”barmanul” aruncă în acest cocteil (Molotov?) băuturi de toate felurile. Numele invocate reprezintă cazuri diferite – Nicolae Balotă, Mihnea Berindei, Mihai Botez, Nicolae Breban, Ștefan Aug. Doinaș, Mircea Iorgulescu, Adrian Marino, Mona Muscă, Vasile Vetișanu etc. Uneori există un solid numitor comun și ceva diferențe specifice între asemenea cazuri. Alteori, numitorul comun e aproape invizibil, diferențele specifice ocupând toată scena. Ce ar trebui să unească toate aceste nume ar fi nedreptățile de care sunt eu (și alții) vinovat față de toți nevinovații, fii și nepoți ai Albei ca Zăpada. Câteva precizări:

Am fost întotdeauna reticent în a acuza oameni cărora li s-au smuls Angajamente scrise de colaborare în timpul detenției. Am învățat de la N. Carandino, om cum mulți ani de pușcărie, că “Dragul meu, nu știi niciodată când se rupe fibra morală în om.” N-am petrecut ani grei în pușcărie, nu am de unde să știu dacă fibra morală s-ar fi rupt ori nu în mine, și dacă s-ar fi rupt, în ce condiții s-ar fi întâmplat tragedia. Mi se pare o indecență să pui pe același plan cazuri de acest fel, tragice, cu ipostazele pline de entuziasm ale celor care, abia ieșiți de pe băncile facultății, s-au înrolat în armata de colaboratori ai Securității fiindcă le plăcea munca la ambasadă, la Scînteia, la Scînteia tineretului, la Agerpres sau cu cele ale pofticioșilor de putere, faimă și înlesniri de toate felurile care se omorau să ajungă lectori de partid, membri în CC al UTC, apoi în CC al PCR, în Marea Adiunare Națională etc.

Punctual: nu l-am acuzat pe Adrian Marino; l-am apărat. Nu am acuzat vechi și buni prieteni ca Ion Caraion sau Ștefan Aug. Doinaș. Am deplâns felul neinspirat în care Mona Muscă și-a administrat un moment de criză, dar i-am rămas fidel ca prieten, nu m-am codit să îmi asum, public, prietenia cu ea. Când dl Liiceanu (cu ale cărui reacții dl Andreescu nejustificat le aliniază pe ale mele) a scris acel text extrem de dur, am întrebat ce cuvinte vom folosi, când vom fi confruntați cu adevărate cazuri de colaborare, dacă în cazul Monei Muscă folosim cele mai dure cuvinte care ne stau la dispoziție. Nu e nevoie ca dl Andreescu să-mi spună cine este și ce merite excepționale are Mihnea Berindei. Nu am avut, niciodată, decât cuvinte de laudă și sentimente de recunoștință pentru Mihnea. Probabil că dl Andreescu mă confundă cu unul (sau altul) dintre distinșii membrii ai Comisiei Prezidențiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România care îi transmitea lui Mihnea să-și dea ”demisia de onoare” din Comisie, fiindcă ar fi existat informații că a colaborat cu Securitatea. Am fost rugat să-i transmit același lucru (deși am declinat onoarea de a fi membru al Comisiei) sau ”măcar” să o rog pe Monica Lovinescu să-l convingă pe Mihnea să-și dea ”demisia de onoare”. Am refuzat, fiindcă am fost convins că Mihnea Berindei nu este vinovat. Din pagini dedicate de dl Andreescu cazului Nicolae Balotă se poate ajunge la concluzia că dl Balotă este aproape inocent, capul răutăților fiind dl N. C. Munteanu. Urmând o asemenea logică oloagă, ar trebui să acceptăm concluzia că documente cum ar fi cele care mă privesc (de exemplu, Mihai Pelin, Operațiunile Melița și Eterul, pg. 462) nu sunt opera informatorului “Someșan”, ci opera lui N. C. Munteanu, sau, și mai ”științific”, că ”Someșan” este… N. C. Munteanu. Absurdul nu mă fascinează în asemenea contexte. Carcaletele oferit de dl Andreescu celor atrași de banchetul său “factual” și ”psihologic” este de o toxicitate maximă.

Agentul de influență pentru care dl Andreescu are nevoie de un Angajament scris spre a-i recunoaște colaborarea este un alt subiect care pune la grea încercare puterea de înțelegere a cercetătorului nostru, în schimb îi trezește multă empatie. Fiindcă pomenește de niște texte ale mele pe această tristă temă – Agentul de influență – dl Andreescu ar trebui să recitească ce am scris, nu o dată: nu l-am considerat pe Agentul de influență un om semnând un Angajament de colaborare, o condică de prezență și un stat de plată la fiecare chenzină. Dimpotrivă, am scris că este o prostie să cauți asemenea dovezi, căci ele nu au existat vreodată. Fiindcă pe mine continuă să nu mă creadă, poate că dl Andreescu îl crede pe dl Teodor Meleșcanu, despre care e imposibil de spus că nu știe ce spune, căci domeniul respectiv îi este foarte bine cunoscut în secvențele lui pre și postdecembriste: “Agenții de influență sunt persoanele care nu sunt neapărat recrutate cu acte în regulă.” Ba, unii nu sunt recrutați în niciun fel. Când un Serviciu și o persoană găsesc că au interese comune, Serviciul încurajeze activitatea voluntară a persoanei și împinge persoana să se simtă importantă și să conteze pe ”empatia” Serviciului respectiv, ba chiar să o și obțină. Pentru țintele comune ale Serviciului și persoanei rezultate pot fi la fel de devastatoare ca și atunci când între un Serviciu și o persoană există un contract scris – Angajamentul. Potrivit legii croite exact spre a face foarte dificilă deconspirările colaboratorilor Securității (altfel partidele, Parlamentul și alte instituții ale statului ar trebuie să importe membri de pe alte planete), fără Angajament scris nu prea ai fost colaborator. Dl Andreescu scrie despre felul în care aș gândi eu: “faptul că Nicolae Breban a vorbit cu generalul Pleşiţă la telefon reprezintă dovada irefutabilă a conspiraţiei dintre prozator şi Securitate.” Fals. Pentru mine, problema nu este că dl Breban vorbea la telefon cu numărul 2 al Securității, deși nu cred că dl Andreescu vorbea și Domnia Sa la telefon cu Pleșiță, cum mă îndoiesc că Pleșiță l-ar fi rugat vreodată pe dl Andreescu să-i transmită “sărutări de mâini lui mama”; așa cum indică documente românești și nord-americane, mama mea nu era lăsată nici măcar să vină la mine, sub pretextul că blocul în care locuiam era în carantină din cauza unei epidemii. Problema este despre ce și cum, în ce termeni vorbeau dnii Pleșiță și Breban. Un drum spre documente i-ar prinde bine dlui Andreescu, fiindcă cei doi nu vorbeau nici despre “imperativele categorice” în filozofia lui Immanuel Kant, (cerințele pe care oricine le poate justifica extrem de greu, dar a căror neîndeplinire măcar unii o resimt ca o lipsă de onoare), nici nu își declarau acordul cvasitotal în legătură valoarea operei lui Thomas Mann sau frumusețea celei a lui Hölderlin:

“Notă T.O, transcriere a convorbirii titularului cu generalul Pleşiţă, din 18.02.1977, redactată şi semnată de lt.col. G.S. din cadrul Direcţiei 1.

Baltag, ora 14.09 CHEMAT:

Necolaboratorul: Vă salut tov. general, a fost la mine (…), azi la prânz şi am avut o discuţie (…)

Tov. Pleşiţă: Spuneai că te duci ieri.

Necolaboratorul: Nu, mi s-a umflat piciorul (…)

Tov. Pleșiță: Deci a venit el la matale(…)

Necolaboratorul: A venit, eu i-am dat ieri un telefon şi el mi-a spus că nu pot să merg la el că se găsea un miliţian la poartă.

Tov. Pleșiță: Aiurea!… Nişte insinuări, domnule…

(…)

Tov. Pleșiță: Dar despre tâmpenia asta la care spuneai că te-au invitat şi pe dumneata să semnezi…

Necolaboratorul: Da, mi-a povestit de câteva cazuri, a spus că au primit nişte oameni paşaport rapid şi că pleacă şi..

Tov. Pleșiță: Şi că a realizat ceva!…Pentru ăia!…

Necolaboratorul: Daa…mă rog! Aspectul ăsta m-a interesat mai puţin.

Tov. Pleșiță: Deci, discuţia aţi axat-o pe treaba asta…

Necolaboratorul: Da, pe problema lui şi pe rezolvarea problemei lui.

Tov. Pleșiță: Dar ai încercat să-l temperezi.

Necolaboratorul: Păi acum eu cred că dacă am avut discuţia asta şi dacă o să mergem săptămâna viitoare la tovarăşul secretar, eu cred că…

(…)

Tov. Pleșiță: Da, să vedem, că poate că (…) îl trage şi pe (…).

Necolaboratorul: Da. Nu ştiu, nu v-am spus că tovarăşul secretar mi-a spus că şi cu problema (…) s-ar putea găsi o rezolvare.

Tov. Pleșiță: Ei, probabil că s-a gândit la ceva. Mie nu mi-a spus. Probabil că au ei nişte proiecte, pe la “propagandă”, pe acolo. E o treabă bună, ai făcut o treabă bună!.

Necolaboratorul: Ei, servim cultura şi ţara!

(…)

Necolaboratorul: Pentru asta eu vă mulţumesc în special, tovarăşe general.

Tov. Pleșiță: N-aveţi de ce. Vă răspund şi eu ca dumneavoastră: servim ţara (amuzament). Caută-l neapărat pe tovarăşul Burtică, pentru că aţi făcut o treabă bună.

Necolaboratorul: Să sperăm că iese cu bine.

Tov. Pleșiță: Domnule, într-adevăr, e o chestie de surpriză dacă s-a angajat şi la un reportaj.

Necolaboratorul: Da, asta a fost şi surpriza mea.

Tov. Pleșiță: E perfect! E justificată surpriza. Eh, e un om nestatornic, îl bate vântul.”

(…)

“Notă T.O, transcriere a convorbirii titularului cu generalul Pleşiţă din 22 februarie 1977

Necolaboratorul: Alo, vă salut tovarăşul general!

Pleșiță: Tot respectul. Ce vă face piciorul?

Necolaboratorul: Uitaţi, acum m-am întors de la partid. A durat mai bine de o oră jumătate întrevederea.

Pleșiță: Aha, e bine.

(…)

Pleșiță: Dacă ar fi fost vorba de arestaţi, în primul rând trebuia el arestat, că-i instigator.

Necolaboratorul: Da, da i s-a şi spus, că s-a plâns de anumite presiuni, i-a spus: “Nu, nu. Dacă era vorba să fii arestat, ai fi fost arestat”. I s-a spus că este spiritul conducerii de partid şi a tovarăşului Nicolae Ceauşescu să nu se ia măsuri administrative, că ideea de conducere, ştiţi?

(…)

Necolaboratorul: Aţi auzit, ieri? N-aţi auzit. Eugen Ionescu, la “Europa Liberă”, a avut un interviu cu Monica Lovinescu, de 10 minute, să-l cereţi că este…

Pleșiță: Interesant…

Necolaboratorul: Interesant. În ce sens? Chiar şi (…) a spus că bătrânul s-a scrântit.

Pleșiță: S-a zăpăcit.

Necolaboratorul: Da. Şi-a permis să ia un ton, faţă de tovarăşul Ceauşescu, inadmisibil pentru… să discuţi aşa cu un şef de stat!

Pleșiță: Da, e un tâmpit! Da, am să-l cer, mulţumesc.

Necolaboratorul: Da, şi chiar vă spun, acum, confidenţial, chiar(…), pe stradă, mergând la partid, mi-a spus: “dom-le, este inadmisibil cum a vorbit Ionescu”. Inadmisibil.

Pleșiță: Ei, ar trebui influenţat să ia atitudine.

Necolaboratorul: Ei, n-o să ia. N-o să ia, bineînţeles. Mai ales că pe el l-a făcut mare scriitor, ceea ce, iarăşi, e fals. (…) nu-i un mare scriitor, dar, mă rog, aşa se umflă lucrurile, ştiţi. Ei cer obiectivitate şi uită-te!

(…)

Necolaboratorul: Să vă spun ceva: acum venind acasă, mama aştepta şi zice:”Bine, bine cu(…), dar cu cartea ta cum rămâne?” şi zic: “uite, mi-a spus tovarăşul Burtică că s-a rezolvat cu cartea, că a dat dispoziţie să meargă la tipar” şi mama mi-a spus acum în bucătărie “să-i mulţumeşti şi tovarăşului Pleşiţă pentru asta”.

Pleșiță: Da, spune-i sărutări de mâini lui mama.”

Mihai Botez rămâne o temă care oferă imaginației debordante a detectivului și psihologului amator Andreescu un maidan larg de desfășurare, cam de aceeași mărime cu mahalagismul și minciunile unor doamne a căror prestație numai bine nu face memoriei lui Mihai. Dimpotrivă. Am spus ce am avut de spus – în volumul ”Eu, fiul lor” –, în interviuri și discuții care au pornit de la documentele din carte. Nu l-am acuzat pe Mihai de nimic, am mărturisit că mă confruntam cu anumite neliniști de foarte mulți ani, am scris ”Acesta este singurul Mihai pe care am hotărât să-l păstrez în suflet – nici drac, nici sfânt. Doar un frate mai mare, tandru, generos, pe care mi l-am dorit întotdeauna. A-l fi avut, fie și doar pentru scurtă vreme, nu poate fi decât un motiv de mulțumiri.și am mărturisit că, în pofida documentelor găsite în dosarul meu, care mi-au sporit neliniștile, de ar fi să retrăiesc acei ani, aș lua-o de la început și m-aș “înhăita” (termenul Securităii) din nou cu Mihai. Aceasta este și astăzi poziția mea și oameni ca dl Andreescu fac rău încercând să-mi facă rău pe această temă, fiindcă pot sfârși prin a-i face foarte, foarte rău exact memoriei lui Mihai, pe care consideră că doar ei o apără. Când am menționat cândva că, la începutul anilor 90, punându-i niște întrebări, Mihai mi-a răspuns ”Monșer, orice-ar fi fost, orice va fi, vreau să știi că v-am iubit foarte mult pe tine, Cora și Alexandra, adăugam că nu mă îndoisem că Mihai ne iubea, numai că eu nu-l întrebasem dacă ne iubește sau nu. M-am oprit la secvența respectivă și nu vreuu să merg mai departe de ea, fiindcă Mihai nu mai este printre noi, ca să răspundă. Pentru mine opțiunile au fost să includ în carte toate documentele din dosar emanate de la Mihai/atribuite lui Mihai sau niciunul. Am ales să le includ pe toate, fiindcă, devenind oricum accesibile cândva, aș fi putut fi întrebat de ce le-am evitat. Nu am sugerat nimănui să-mi împărtășească neliniștile, nu pot împiedica pe nimeni (nici măcar pe îngrijitorul ediției, dl Radu Ioanid) să aibă o părere diferită de părerea mea. De aceea, îmi este greu să înghit polonicul cu borhot pe care dl Andreescu și alții ca Domnia Sa încearcă să mi-l toarne pe gât. Mitizările de doi bani nu pot face bine memoriei unui om ca Mihai Botez. Și teamă îmi este că  încercări de acest fel, iresponsabile, vor da, mai devreme sau mai târziu, roade. M-ar fi interest să aflu – la timpul respectiv – ce credea dl Andreescu despre aberații de felul: Mihai ucis la Spitalul Elias de oameni ai puterii politice care îl numise ambasador; puterea politică acuzată de asasinat o numește, în două rânduri, consul pe soția care acuzase puterea că i-a omorât soțul; un înalt ofițer CIA vine de la Washington la București să-i spună soției cine și de ce i-a omorât soțul și să ia trupul lui Mihai spre a-l înmormânta la cimitirul militar din Arlington etc. În timp ce dl Andreescu se codea să-și dea cu părerea și să apere memoria lui Mihai Botez de asemenea mistificări extrem de periculoase, eu am adresat scrisori deschise celor care trebuiau să pună capăt, printr-un răspuns scurt și limpede, acelui bâlci care numai bine nu putea face memoriei lui Mihai – aici. Am adresat aceeași scrisoare și dlor Adrian Năstase (chiar pe blogul Domniei Sale), Teodor Meleșcanu, Ion Talpeș etc., oameni care, în momentul morții lui Mihai Botez, ocupau funcții din care aveau acces la informații de felul celor menționate de văduva lui Mihai. N-am primit niciun răspuns. Ceea ce a constituit răspunsul cel mai limpede despre jena adresanților de a discuta public asemenea aberații.

Incoerența este altă caracteristică a discursului-serializat al dlui Andreescu. Câteva exemple:

i) Dl Andreescu începe prin a-i condamna pe cei care dau note foștilor disidenți, după care se lansează în stabilirea de clasamente ale disidenților, de evaluări și reevaluări etc. Cu alte cuvinte, singura autoritate care poate emite judecăți în legătură cu verticalitatea totală sau parțială ori orizontalitatea desăvârșită a unor oameni este dl Andreescu. Ipostaza aceasta de monitor de necontestat al clasei este ridicolă. Unele dintre opțiunile postdecembriste ale dlui Andreescu ar trebui ferite de ochiul public, nu oferite cu atâta generozitate – că dl Andreescu îl disprețuiește pe Octavian Paler, căruia i-l preferă pe Adrian Severin, spune multe: “Puteam apăra frenetic politica lui externă de atacul monumentului de ipocrizie care era Octavian Paler, deşi primul se afla la putere, iar celălalt părea un stîlp al opoziției.” Părea? Adică nu era cu opoziția, era cu ceilalți? Interesant.

ii) După ce mă acuză de “gîndire iacobină”, dl Andreescu mă acuză și pentru faptul că, împreună cu dl Radu Ioanid, am trecut, cu vremea, peste un conflict pe care l-am avut  - “Conlucrarea Ioanid-Tudoran are şi o dimensiune absurdă. Sociologul se află în tabăra celor care l-au acuzat pe fostul disident de antisemitism, în timp ce eu fac parte din grupul celor care l-au apărat.” Nu mai înțeleg: ce înseamnă pentru dl Andreescu “gîndire iacobină”? Ce înseamnă pentru Domnia sa “dimensiune absurdă”?

iii) Dl Andreescu reia cunoscuta teorie a românilor ca dalmațieni – nimeni nu e doar alb, nimeni – doar negru. Am ieșit din comunism tărcați, dalmațieni, teorie împinsă la extrem de un cunoscut colaborator al Securității care, după ce a negat colaborarea, când a fost dovedit a spus ceva de genul “Toți am colaborat cu Securitatea.” Apoi aflăm de la dl Andreescu că numai Domnia Sa e nepătat ”viaţa mea în comunism nu a conţinut nici măcar compromisuri minore. Nu vorbeam folosind formula ‘tovarăşe’, nu aplaudam cînd mi se cerea, nu spuneam ce se dorea”.

iv) Dacă puritatea dlui Andreescu sub Ceaușescu este singura care egalează puritatea dnei Elena Udrea sub Băsescu – azi, și sub Ponta – mâine, eu am fost și rămân plin de impurități și ezitări:

- “Paşii revoltei sale urmează o evoluţie graduală spre radicalizare.” Am recunoscut, în repetate rânduri, că spre deosebire de alții (y compris dl Andreescu) eu nu mă consideram încă din pântecul mamei un Nicolae Bălcescu, iar la două minute după ce am apărut pe lume nu am urlat, asemeni altor disidenți români: “La arme, frați căuzași!”

- “Însă chiar şi în luna mai a anului 1980, Tudoran mai invoca autoritatea secţiei de presă a Comitetului Central al PCR şi a lui Nicolae Ceauşescu pentru a rezolva conflictul din interiorul Uniunii Scriitorilor.” Așa este! Oportunist – cum am fost toată viața – nu am cerut KGB-ului, Mossadului, CIA-ului, celor de la MI5 și armatei nucleare a statului Burkina Faso să rezolve problemele sistemice și conflictele instituționale din România lui Ceaușescu. Mă bucur însă că a făcut-o dl Andreescu, rezolvând astfel toate problemele respective și aducând izbăvirea neamului.

- “Inspectoratul Municipiului Bucureşti-Securitate îşi dă totuşi avizul, în august 1979, pentru participarea lui Tudoran, în Elveţia, la o întrunire.” Fals! Aici – ca și în alte părți – cercetătorul Andreescu trebuie să se reîntoarcă la documente. Din empatie, îi acord șansa la încă două încercări.

- “Dar Tudoran i se adresează marelui tartor cu „Excelenţă“, repetat, şi nu spune un cuvînt despre crimele regimului, pe care „Excelenţa“ le patrona. Iar formularea la care se referă Ioanid: ‘îmi e greu să cred, Excelenţă, că ceea ce obţinea un scriitor şi cetăţean sovietic de la Iosif Visarionovici Stalin în timpul celei mai cumplite terori îi poate refuza domnia voastră, azi, în 1984, unui scriitor şi cetăţean român“ nu face o comparaţie între cei doi. Din contră, reprezintă un fin apel la orgoliul tiranului. Fiind o scrisoare de obţinere a paşaportului, era acceptabil să includă astfel de ingrediente.” Așa este! Și Ceaușescu s-a prins că-l lingușesc punându-l alături de Stalin, drept care m-am trezit cu haidamacii săi urlând la la mine “Ce e aia ‘Excelență’? Tovarășul Ceaușescu este Președintele României și Secretarul General al PCR. Să nu uiți asta nici dacă pleci vreodată din România!” N-am uitat.

În schimb, dl Andreescu a uitat (sau mă ocrotește?) să dea citate din eseul “Frig sau Frică? Despre condiția intelectualului român” (de a cărui traducere și publicare în Franța, pe când eu trăiam în România, s-au ocupat Marie-France Ionesco și Mihnea Berindei) în care nu doar că nu criticam sitemul; chiar îl apăram de acuzațiile că ar fi comis crime la scară națională.

Adaug încă un fapt uitat de dl Andreescu: este de notorietate publică (astăzi se pot consulta documentele respective) că, spre deosebire de mine, toți disidenții adevărați cărora le-a trecut prin cap să i se adreseze lui Nicolae Ceaușescu își începeau scrisorile fie cu ”Băi, criminal împuțit”, fie cu ”Băi, analfabet nenorocit” sau, mai ales, cu “Javră, care o să putrezești în pușcărie sau vei fi împușcat ca un câine în cetatea de scaun a Târgoviștei”, adresări care au sporit considerabil șanasa adresanților să stârnescă, fie și pentru o clipă, atenția celui căruia i se adresau. Eu, mai oportunist, îl lăudam pentru deținere de ostateci și alte gingășii asigurate de el poporului român, fapt care l-a făcut să se convingă că sunt un lingușitor care nu merita nicio atenție. Să-i amintească un diletant ca mine cercfetătorului profesionist Gabriel Andreescu că dacă Ludovic al XIV-le a considera că “Statul sunt eu!”, Ceuașescu credea că el este sistemul și, pe cale de consecință, dacă loveai în Ceaușescu, loveai în sistem și invers?

- În vreme ce dl Breban critica vehement și sistemul, și cuplul conducător, eu – cum bine arată documentele scoase la iveală de dl Andreescu, dădeam cuplului conducător dedicații emoționante pe cărți:

“Pentru aniversarea zilei de naştere a unuia din bărbaţii istoriei de aur a României, tovarăşului Nicolae Ceauşescu, Preşedintele nostru, mulţi ani de sănătate şi putere pentru binele întregii naţiuni, împreună cu omagiul adânc respectuos, de o viaţă, al lui…”;

“Preşedintelui Nicolae Ceauşescu, istoriei prezente şi viitoare pe care o poartă pe umerii săi uriaşi, umerii naţiunii, această carte ce există şi datorită Lui, Conducătorului înţelept şi tînăr. Cu recunoştinţa profundă a lui…”;

“Tovarăşului Nicolae Ceauşescu, simbol şi garanţie a unei Românii comuniste, demne şi libere în Europa, rolului Său istoric şi sfînt, adîncul omagiu al autorului, care-i mulţumeşte fierbinte pentru apariţia acestei cărţi…”;

“Tovarăşei Elena Ceauşescu, neobositei Sale activităţi în slujba ştiinţei şi umanizării relaţiilor noastre socialiste, protectoare a Artelor, profundul omagiu al autorului…”

08.22

Dl Andreescu are dreptate și în anularea opiniei lui Adrian Marino despre mine:“Radu Ioanid îl invocă pe Adrian Marino, care a susţinut că Dorin Tudoran este cel mai ‘reuşit’ rezistent român din străinătate. Afirmaţia cărturarului era absolut contextuală. Ioanid îi oferă însă poetului locul unu pe podium, deşi Tudoran nu avea nevoie de el.” Corect – era contextuală. Care era contextul? Corect – nu aveam nevoie de acel loc unu pe podium. Liber și nesilit de nimeni, îl ofer oricui dorește să-l onoreze. Free of charge!

În sfârșit, dacă există o afirmație atât de adevărată și strălucită, încât îl invidiez de moarte pe autorul ei – dl Andreescu – aceea este următoarea: ”Cînd un cercetător a fost dovedit că manipulează date, el trebuie scos din lista celor care mai pot fi citaţi.”

Sublim!

Îl scot pe dl Andreescu din lista celor care mai pot fi citiți și citați. Dar asta începând abia cu poimâine, fiindcă mâine trebuie să ne luăm la revedere așa cum se cuvine.

Post to Twitter Post to Delicious Post to Facebook Post to StumbleUpon

 

Comentariile sunt inchise.

RSS Postari pagina personala
Dorin Tudoran (născut la 30 iunie, 1945, Timișoara), scriitor, ziarist și analist politic.
» citeste biografia

Vezi aici episoadele din seria BOOKFACE!

Ce fac prietenii tăi pe Voxpublica

© 2009 VoxPublica.ro, o marca F5 Realitatea-Catavencu. Toate drepturile rezervate.

Strategy & Technology: PUBLYO
Marketing & Sales: Q2M
Comandati acum o campanie publicitara pe acest site!