RSS Feed

Joaca de-a hoţii şi vardiştii s-a încheiat. CRITICATAC

vezi toate articolele de
12 Sep 2010 la 02:06 62 comentarii 2208 vizualizari.

Grupul CRITICATAC s-a lansat în acest weekend cu următoarea declaraţie de intenţie. Ştiu că Vîntu, că FMI, că FNI, că Băsescu. Vă asigur că ce urmează mai jos e mult mai important.

Sîntem un grup eterogen, cu gust pentru tot ce e incomod. Eticheta „stînga” a fost aplicată inexact unora dintre noi, mai ales de către grupuri de intelectuali, aflaţi acum în fruntea unor instituţii importante ale statului, care văd în respectivul cuvînt un cap de acuzare din oficiu. Aceia dintre noi care chiar sînt „de stînga” nu au probleme în a-şi declara firesc credinţele, au făcut-o deja. Pofta de critică autentică, de teme analizate convingător, de subiecte care pot anima o viaţă publică aflată în moarte clinică, asta e ceea ce ne-a unit aici:

  • În 2009 – într-o campanie electorală care a determinat înregimentări politice ale intelectualilor care mai de care mai ridicole – şi-a dat ultima suflare ceea ce se numea în mod comun „societate civilă”. Vocile publice s-au polarizat şi au lăsat un imens gol pentru spaţiul critic. Lipsa de consistenţă şi de priză la realitate s-a adîncit pînă la insuportabil.
  • Lipsesc criticile ideologice, politice, sociale care să iasă din logica electorală sau din simple jocuri de culise pentru funcţii, demnităţi.
  • Vrem să scoatem din umbră oameni care au multe lucruri de spus şi care nu au tribună sau nu au forţa de a pune pe masă idei curajoase – e timpul să vorbim şi despre altceva decît despre celebrele teme „poporul român e blestemat, românul e şmecher”, „televizorul strică poporul” sau „cultura, încotro?”.
  • A disparut gustul pentru utopie, pentru intrebări naive, directe, puternice, ideologice, politice, artistice. Avem de-a face cu o băltoacă estetică din care spaţiul public cultural pare incapabil să  iasă. Vrem să trecem actualitatea prin bibliografii incomode şi prin problematizări care să ne trezească din pasivitatea traiului „capitalist cu faţă umană”.
  • Derobotizare cetăţenească. Autoprivarea voluntară de libertăţi şi drepturi, iată una dintre problemele majore ale lumii contemporane. De aceea ne asumăm lipsa de sex appeal mediatic a unor critici sau analize. Dar ne-am săturat să avem o lungă galerie de vedete intelectuale şi două-trei idei care încap pe un colţ de ziar.
  • Nu ne interesează anticorporatisme de salon, „ecologisme” fanatice, critici nediferenţiate ale „societăţii de consum” fără argumente solide.
  • Nu vrem să românizăm problemele, un clişeu îngrozitor din care s-au hrănit comod mulţi intelectuali autohtoni.
  • Criticatac e un grup independent de analiză ideologică şi dezbateri care vrea să stabilească o nouă agendă, dincolo de temele călduţe din mainstreamul intelectual. „Societatea civilă” a murit, poate e timpul să înviem adevăratele motive pentru care îşi au rostul artiştii şi intelectualii pe lumea asta: să atingă, să atace, să provoace şi nu doar să amuze şi să satisfacă puterea.
  • Să profităm de criză şi să recîştigăm gustul libertăţii de expresie, în pofida instituţiilor menite să „întreţină cultura” care cheltuie bani inutil cu discuţii sterile.
  • Din ce în ce mai mulţi oameni informaţi din domenii departe de „cultură şi artă” caută răspunsuri, caută forme de revoltă eficientă, de recîştigare a unei voci civile puternice, dincolo de proteste ale foamei şi mitinguri organizate de sindicalişti corupţi. Sperăm să ajungem la ei, sperăm să putem ataca probleme sensibile lăsate deoparte de intelectuali: raportul bănci-cetăţeni, stat-privat, angajat-angajator. Cea mai populară abordare de pînă acum a fost „Capitalişti vs. Comunişti”, sintagma care explică tot. Joaca de-a hoţii şi vardiştii s-a încheiat.
  • Sîntem un grup coagulat exclusiv de dorinţa de discurs critic şi relaxat, de dorinţa de trezire din tot felul de transe culturale sau politice. Vrem să defrişăm ordinea stufoasă a discursului public: protocapitalism, aproape colonialism, care ţine o parte din Estul Europei cu capul plecat. Frica de critică a UE. Frica de apropiere onestă de propriul trecut. Frica de comunism! Frica de enunţuri simple şi întrebări directe! Ne-aţi plictisit cu logica resentimentului şi cu arta făcută ca să împartă lumea în elite şi restul lumii.

Vasile Ernu, Mihai Iovănel, Costi Rogozanu, Ciprian Şiulea (iniţiatorii şi coordonatorii proiectului)

Post to Twitter Post to Delicious Post to Facebook Post to StumbleUpon

 


62 comments
  • 1

    Este un grup deschis? Cum pot adera?

  • 2

    Ce penibil. Gherila infernala a stangii si-a cam luat-o fix in bot, iar acum incearca o regrupare zgomotoasa cu cantec si in pas de defilare.

    cornelius
    2010-09-12 02:29:44 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 3

    Mult succes, stanga maichii. Aveti o singura problema. Babuta aceea pe care o numiti Societate Civila inca nu a murit, este numai beata moarta si nitel incalecata de catre bani & politichie. Eu v-as da un sfat: omorati mai intai babuta… restul e floare la ureche.
    Si va sugerez un punct pe agenda: aplicarea Punctului 8 de la Timisoara, ad literam. Multumesc, stiu ca va place. :)

    Gondolin
    2010-09-12 02:40:55 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 4

    @Gondolin: CORECT !

    Mos Ion Roata
    2010-09-12 02:48:34 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 5

    bravo.

    un pariu: in 3 ani -veti ocupa fct importante in stat.

    altfel,e ridicola/infantila autodefinirea voastra in raport cu nu stiu ce grup de intelectuali…, evident de dreapta.

    bAFTa

  • 6

    Manifestul unei miscari neurmate de operele care o materializeaza, si neurmata de numele mari de autori ale acelor opere, e graffiti. Sunt pline zidurile de graffiti.

    In timp, contraziceti-ma. Pana atunci, j’ignore.

  • 7

    Numai grupuri izolate de tobosari in uniforme, batand marsul, si purtatori de stindarde viu colorate. In urma lor, nici o coloana. Nici o armata. Nimic!

  • 8

    De-acuma să vezi.

  • 9

    Frumos. Aveti doar grija sa nu deveniti un nou “Madame Blogary”. Ca atunci toata tevatura devine doar o distractie duminicala, in care va ascultati unul pe altul.

  • 10

    cu alte cuvinte voi vreti sa curatati biata romanie de d-alde vintu si cei de teapa lui.n’asa?

    silviu
    2010-09-12 05:13:02 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 11

    CRITICACAT ?! Cum CRITICACAT ?! Probabil Critic de Cacat…
    Aveti un typo acolo…

    Johhnie
    2010-09-12 06:45:58 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 12

    In arte, literatura si filozofie exista o aritmetica a creatiunii, probabil Cantor ar fi descoperit-o, dar v-o expun eu:

    i.
    1 mediocru + 1 mediocru +… + 1mediocru = 1 mediocru.

    ii.
    1 outlier > 1 mediocru + 1 mediocru + … + la infinit

    S-a strans o grupa de mediocri care n-au facut nimic individual, vrand sa se constituie intr-o mare prezenta.

    Dar o mare prezenta in gandire e fabricata din pacate din glorie, iar gloria e numai a individului.

    1 trilion de serbi nu o pot obtine impreuna.

    teribil
    2010-09-12 07:23:20 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 13

    iar vreti respect? Cine mai pune botul?

  • 14

    @Costi Rogozanu

    1 Va felicit, intentiile sunt bune, problema e reala, DAR…

    2 Folositi abuziv termenul de “intelectual”. In alte tari ale lumii nici nu exista. Iar “intelectualii” nu sunt niciunde in lume rasa aparte, privilegiati sau indivizi deasupra altora. Nici Romania nu are scoala sau facultate “de intelectuali”. Sunteti cel mult oameni de litere – jurnalisti, ziaristi – ce cautati prea multi in tara aceea sa pozati in filozofi, ganditori, analisti. Putina modestie n-ar strica, mai ales ca azi destui profesionisti din toate bransele au pe putin acelasi nivel de educatie, cultura, civism si intelegere a lumii. Citesc aceleasi carti, se pot exprima la fel de elevat, dar pe deasupra ei si numai ei sunt cei care produc si valoare concreta in domeniile lor, aduc inventii, inovatii tehnologice ce duc direct la cresterea nivelului de trai. A poza in “intelectual”, cu sugestia nebinevenita ca doar unii gandesc “cu intelectul”, ceilalti doar muncesc, e anacronic si jignitor. Chiar daca nu s-a dorit aceasta.

    3 Traiti multi dintre voi intr-o izolare aparte. Critici elitismul, dar pozezi in elitist. Am parcurs destule comentarii de aici si v-am vazut pe toti neimplicandu-va in CONVERSATII, dand raspunsuri cel mult lapidare, raspunzand amical aproape numai colegilor, fie si la interventiile cele mai laconice. Pe scurt, dati dovada de aroganta si lipsa de respect. Si-n lumea tot mai virtuala de azi, atrageti implicit dispretul sau ignorarea.

    4 Vorba lui Wolfman, “miscarea” voastra aduce mai degraba cu intalnirile de birt ale celor de pe Blogary.ro, care la fel isi inchipuiau ca pot schimba lumea de pe pozitii elitiste. Dar oamenii de azi nu mai asculta la asa ceva. “Intelectualul” nu mai bate gura doar cu eticheta, ci prin ce spune concret, ce scrie, ce face, cum raspunde, cum se comporta.

    5 Va sugerez promovarea doar prin CriticAtac – majuscula la mijloc! – ca nefericita alegere lasa altfel loc la cacofonii si interpretari nedorite.

    Succes si …mai multa modestie, ca nu strica.

    Mihai Magearu
    2010-09-12 07:53:33 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 15

    S-a terminat jmekeria!!! Fară număr, fără număr, să să ştieeee… cine e jupânu, cine e stăpânu, cine e cei mai nambăr oan cu ideologia, cu filosofealaaaa!!!

    Să să ştie, la toată lumeeeaa: youtube.com/wat../

  • 16

    @teribil: Bestial!!! :) )) :) )) :) )) Rogozanule, ai citit?!
    Mor de ras…..

    Ovidiu
    2010-09-12 08:10:44 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 17

    Vantu ( am inteles ca e si poet),Dinescu ,Tanase,CTP(scrie SF parca),Hurezeanu etc sunt cu tine acolo nu?Pt mine – si nu doar -esti compromis Costi,tu si actiunile tale civice…In rest succes…

    bogdan
    2010-09-12 08:35:20 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 18

    - “Vrem să scoatem din umbră oameni care au multe lucruri de spus şi care nu au tribună sau nu au forţa de a pune pe masă idei curajoase – e timpul să vorbim şi despre altceva decît despre celebrele teme „poporul român e blestemat, românul e şmecher”, „televizorul strică poporul” sau „cultura, încotro?”.”

    Aha, si voi ati gasit tribuna sa va produceti, la Vantu :) ) veti folosi aceeasi tribuna si mai multi.
    Pana acum, ce te oprit sa vorbesti si “despre altuceva”?!

    – “Avem de-a face cu o băltoacă estetică din care spaţiul public cultural pare incapabil să iasă.”

    Si cine a “construit” aceasta baltoaca?! Nu intelectualii de voi care va pretindeti ca sunteti?? Vreti o alta baltoaca, mai mare!

    Nu am citit pana la sfarsit. M-a apucat greata.

    Rogozanule, intelectualii adevarati, oamenii de bun simt, stau deoparte din cauza voastra. Se poate face ceva, doar daca “iesiti din baltoaca”, va spalati si va dezinfectati. Insa, e foarte greu de crezut ca puteti fi spalati. Oamenii nu se schimba, ci numai imprejurarile. Voi va doriti o alta imprejurare ca sa puteti actiona, la fel!

    Ovidiu
    2010-09-12 08:43:43 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 19

    foarte bine rogozane, daca tot sunteti de stanga trebuie sa va faceti temele! singura problema e ca primii pe care trebuie sa-i atacati sunt cei din psd, si treaba asta numai relaxata nu o sa fie!
    a, si sa nu uit, da-ti dracului jos steagurile alea de pe pereti, sunt de toata jena!

    liberal
    2010-09-12 08:51:16 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 20

    gaozeanule, cine te-a numit intelectual a vrut sa faca un banc sec. faci pe criticu si stai pe casa/masa la vantu in portofel. si esti coleg cu tatulici, hurezeanu, nistorectu, chirieac si alte greturi similare.
    menestrel? poate e mai apropiat. forme fara fond. asta e voxpulika si grupu asta de care spui. dar daca tie-ti face placere, da-i drumul, fa-ti de cap! da nu te iluziona ca poti pacali 5 ametiti si familia.

  • 21

    ciprian mihali nu are tribuna unde sa se exprime? hahahahaha! pai mihali are cel putin cateva tribune universitare de unde se exprima contra cost, mult si bine mah rogozane, si debiteaza numai prosti despre lucruri la care nu se pricepe! vai de steaua lui! hahahaha! ma tem ca daca vreti oameni de stanga tari, care au ceva de spus trebuie sa-i cautati zi si noapte, pe ploaie si pe vant, nu sa stati relaxati cu unuii ca mihali in brate, si cu chestii tredy pe pereti! (btw, vad ca astia din cluj au cotit-o rau de tot in jos, daca mihali a ajuns sa promoveze stanga la nivel national, serban tigănas a ajuns presedintele o.a.r… :) ) …expozitia 10/1 a lui sanda watt a fost foarte tare, in schimb!

    liberal
    2010-09-12 09:25:56 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 22

    Dle Rogozanu,
    sa nu uitati sa-i incorporati pe Ponta si Mazare la voi.
    Sinteti simpatici.
    Aveti acordul lui Zizek?

    Canuta
    2010-09-12 09:41:52 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 23

    @costi rogozanu
    NOI VREM RESPECT!!!,n’est ce pas?

  • 24

    Intelectual? În momentul în care nu este critic faţă de ideile şi faptele unor persoane şi devine susţinător al persoanelor îşi pierde calitatea de intelectual devenind pupincurist.

    Tatamare
    2010-09-12 10:01:38 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 25

    @Tatamare: critica omoara actiunea tataie! mai scuteste-ma cu critica ta!

    liberal
    2010-09-12 10:06:38 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 26

    Felicitari celor patru, punct ochit punct lovit. Ati vazut cum s-au atacat trogloditii de dreapta?

  • 27

    Nu stiu cum se face, dar oamenii din culturile minuscule nu au altceva de facut decat sa “inventeze” o cultura noua.

    E ca unul care e ultimul la toate sporturile, si, obosit sa staruie, se gandeste sa-si inventeze singur sportul lui, la care sa fie si el odata primul, primul din lume, primul din istorie.

    Succes.

  • 28

    Ce nume nefericit v-ati gasit. Ma tem ca toata lumea va va numi CRITICACAT.

  • 29

    Uite de unde renastea societatea civila, am trait s-o vad si pe asta. Si e suav sa critici telectualii vanduti dreptei din livada lui Vantu sau Voiculescu. Nici ustoroi, era sa zic critiCacat n-ai manCacat, nici gura nu-ti miroase.

    Panait Ilie
    2010-09-12 10:54:10 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 30

    ESTE NUMAI O COINCIDENTA? OU?………………..

    Declaraţie de intenţie
    Vasile Ernu, Mihai Iovănel, Costi Rogozanu, Ciprian Şiulea (iniţiatorii şi coordonatorii proiectului)
    9 septembrie 2010
    BUCURESTI

    ,,Sîntem un grup eterogen, cu gust pentru tot ce e incomod. Eticheta „stînga” a fost aplicată inexact unora dintre noi, mai ales de către grupuri de intelectuali, aflaţi acum în fruntea unor instituţii importante ale statului, care văd în respectivul cuvînt un cap de acuzare din oficiu.,,,
    ………………………………………………………..
    la Fête de L’Humanité, à La Courneuve (Seine-Saint-Denis°) 10 SEPTEMBRIE 2010
    °°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°
    ,,Tôt dans la soirée du 10 septembre, la foule se pressait déjà dans les allées de la Fête de L’Humanité, à La Courneuve (Seine-Saint-Denis) : bandes de jeunes venus camper sur la grande pelouse pour écouter le groupe de musique électro Prodigy,,
    lemonde.fr/cult../

    +

    lepost.fr/artic../

    +

    lavoixdunord.fr../

  • 31

    “Sîntem un grup eterogen, cu gust pentru tot ce e incomod.”

    Pai mi-am lasat eu incomodul sa plonjeze acum vreo ora. Ma-ntreb ce gust eterogen i-or gasi rogozanii.

    Hai, ma baieti, ca va faceti de rasul pulimii cu grupuletele voastre care gandesc adanc. Zi mai bine ca iesi cu gorobetii la o bauta si-ncepeti la betzie sa divagati idei. Asa da, va mai credem. Ca mai era unul pe-aici care doar la alcoolice facea reclama, si a ajuns la Marseille. Succesuri si voua.

    Panait Ilie
    2010-09-12 11:00:05 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 32

    Eu daca vreau sa mananc cacat trebuie s-o spun in gura mare? Nu-mi ramane decat sa va doresc pofta buna! … in continuare … la tot grupul!

    Mihai77
    2010-09-12 11:04:40 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 33

    Marx si Engels cand au redactat Manifestul partidului comunist cred ca aveau in minte o parte din mesajul acestui grup. Se vorbeste de intelectuali dar termenul nu este bine definit. Se face confuzie intre intelectualii formati pe un traseu genetic (din tata-n fiu) si intelectualii proletari formati prin scolile comuniste sau mai nou pe la Spiru Haret. Atragerea lor in acest grup poate fi un succes dar componenta grupului este total indoielnica. Va urez succes.

  • 34

    @CRIRICATAC: Pana cu putin timp in urma ati lins la greu tot ceea ce a tinut de javrele comuniste si de acolitii lor si acum incercati o noua diversiune! Va inselati! Gata! S-a terminat! O data cu criza mondiala, mafia comunisto-securista din Romania patronata in principal de gasca PSD va ajunge in sfarsit acolo unde-i este locul, adica dupa gratii. Daca justitia de constructie rosie se va opune intens acestei actiuni normale de curatare a Romaniei de jegul comunist, este foarte probabil ca linsajul si focul sa fie soluita aleasa de populatie pentru distrugerea acestei adunaturi de nenorociti!

    Iar in legatura cu notiunea de intelectual, pe care iarasi o pervertiti incercand sa-i escamotati sensul, va anunt ca nu mai pacaliti pe nimeni cu mocofanii cu diploma creati de comunism si ramificatiile sale universitare post-decembriste!

    Ex ossibus ultor
    2010-09-12 11:36:30 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 35

    Extraordinar! “Joaca de-a hotii si vardistii s-a incheiat.”!!! Ati vrea voi!

    Adica noi, toti cei care au realizat in acesti ultimi 20 de ani ca ceea ce se intampla in Romania e un circ ieftin coordonat de gasti provenite din sanul partidului comunist si al securitatii comuniste, ei bine noi sa incetam a ne exprima public, sa incetam a striga din rasputeri ca raul Romaniei provine din comunism si este cauzat de acesti caini rosii pentru care singurele crezuri sunt parvenirea si infractiunea!

    Si sa ne indreptam comentariile catre discutii sterile asupra a ce????…a surogatului de capitalism original nascut de jigodiile comuniste?….asupra asa-zisei democratii patronata de talharii comunisti?….asupra unei economii de piata care de fapt e o chestie monopolista patronata si controlata de o gasca de hoti infiintata de banda comunista?

    Hai sa fim seriosi tovarasi! Nu se va incheia pana cand vinovatii nu vor plati!!!!

    Stranger
    2010-09-12 11:51:11 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 36

    felicitari “padre” NAPHTA, folositi-va de naivitatea tinerilor si livrati-le tinerilor idei utopice.

    androidul cu sobolani
    2010-09-12 11:55:18 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 37

    Pe cat sunt de inteligente majoritatea articolelor de pe VoxPublica, pe atat de cretini sunt majoritatea sfertodoctilor care se agita ca ascarizii in comentariile de pe forum. Nu, stimabililor, CACATUL sunteti chiar voi. Sa traiti bine in hazna, ca nu sunteti in stare sa treceti de nivelul anticomunismului de closet!
    @MIKI: dumneata pari nu intelectual, ci militian din tata-n fiu, ca si @Panait Ilie.

  • 38

    Oamenii din stanga din Romania, in special tinerii carora li- s-a urat cu binele, ar trebui deportati cu totii in Coreea de Nord, acolo unde la procedurile chirurgicale se foloseste drept anestezic o bucata de lemn tinuta intre dinti de norocosii pacienti.
    A, si odata ajunsi in Pyongyang, daca se poate sa le fie indusa acestori fani ai lui Lacan si Zizek cate o criza de apendicita, sa se duca direct la sala de operatie, unul cate unul.

    lil' kim
    2010-09-12 12:02:43 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 39

    Nici morti securistii astia nu vor recunoate ca au furat prin ,,jocuri piramidale, banii poporului.

    Nici macar stalinistii nu au reusit asa ceva. Iar Ceausescu nu a furat nimic,el a venit la putere cu toata tara colectivizata gata comunizata!

  • 40

    Am citit cateva articole, mi-a placut in special cel al lui Claude Karnoouh.
    Felicitari, astept sa vad cum evolueaza!

  • 41

    De proteste va ocupati?

  • 42

    Costi ce sa zic. Roamania are nevoie de o societate civila. si cred ca societatea asta civila nu trebuie sa fie inregimentata politic. de asta m-a surprinde cand vad ca va catalogati singuri de stanga. asta mie mi se pare inregimentare politica.
    la fel cum nu inteleg de ce nu ai raspuns chemarii lui C. Teodorescu si ai pornit o chestie separata.

    exilat
    2010-09-12 14:48:24 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 43

    SENZATIONAL !!! DEZVALUIRE BOMBA !!! A LA NASU DE LA B1!!! Aici sunt DOVEZILE in cazul SOV:

    img17.imageshack.us/i/nerocircus.jpg/
    img831.imageshack.us/f/pearipilevantului.jpg/

    Dumitru
    2010-09-12 15:04:47 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 44

    Eu as fi pus si Raidul Valkyriei la anuntul asta. Vin colhoznicii lu Rogozan! Se reinfiinteaza PCR! Ascundeti-va cocoseii!

  • 45

    @Hyatt: lasati-i pe baieti sa incerce :)
    Nu vor (re)inventa gaura de la covrig, dar poate ca vor forma in timp un think-tank pe partea stanga… si poate ca de vor fi bagati in seama de partidele poltice (ma gandesc la PSD acum), acestea vor evita derapajele stangiste…
    Repet, avem nevoie si de ideologi, nu numai de politicieni cu fruntea ingusta si portbagajele pline de galeti si pungi de cartofi.
    Aku’… in ce masura grupul (asa cum apare el schitat) va fi unul de ideologi sau doar de veleitari, asta se va vedea in timp. Deci dati-le timp…

    Gondolin
    2010-09-12 17:13:19 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 46

    criticatac suna ca dracu’.
    seamana un pic cu titcaca.
    cautati altceva.
    e cineva pe-acolo care are ureche muzicala?

    de pilda
    2010-09-12 17:23:31 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 47

    @Cei cu “critiCACAT”

    Evident, va simtiti vizati de “criti”ca lui rogozanu, otzi fi din ISP ul lui Patras-caconiu :-) :-)
    Lansarea e si primul atac reusit! :-)
    Succes!
    Atentie, sa nu va gasiti si voi un basescu… :-(

    BOCdefender
    2010-09-12 17:30:35 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 48

    Mi se pare ok. Orice forma de organizare care activeaza elitele aflate in acest moment in hibernare e un pas inainte pentru societatea romaneasca.
    Bafta!

  • 49

    @ Costi Rogozanu

    M-am uitat acum o jumatate de ora.

    Succes!

    Dorin Tudoran
    2010-09-12 19:06:36 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 50

    Atentie, la orice inceput e bun un sfant tatal nostru, urmat de “am fost un dobitoc”, pentru aceia care au tras cat de cat la actuala caruta politica.

    Emil Bocu
    2010-09-12 19:59:07 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 51

    ANUNT UMANITAR!
    Sîntem un grup eterogen, cu gust pentru tot ce e incomod.
    Cautam stapan!

    silviu
    2010-09-12 21:14:32 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 52

    e de datoria mea sa va iau in bâza. Deci: pot sa va zic Cutezatorii? Era singura chestie de o citeam pe vremea aia. Mi-ati adus aminte de ea. Chiar, de data asta fara gluma, are vreunu colectia?

    ionut.tudorica
    2010-09-12 21:38:46 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 53

    stimaţi to’ar’şi,

    ce să zic?! să vă fie de bine!
    da’, unde-i to’ar’şu’ bucurenci? de ce nu l-aţi cooptat şi pe dumnealui? ăsta e un lucru, permiteţi-mi să v-o spun pe şleau, impardonabil, e un mare păcat, zău aşa… mais passons, nu-i timpu’ trecut:
    to’ar’şu’ bucurenci vi se poate alătura şi mîine, n’est-ce pas? dacă nu mîine, poimîine, da’ nu mai tîrziu de poimîine!
    fără bucurenci în echipă, riscaţi ca lumea să vă creadă nişte stîngişti de faţadă, nişte troţki-şti vopsiţi sau, de-a dreptul, nişte deviaţionişti a căror eliminare nu e numai de dorit, ci, în buna tradiţie a stîngii inter- şi, mai ales, postbelice, şi obligatorie.
    orice zi de întîrziere în coagularea quintei (pardon!) regale a stîngii româneşti – ernu, iovănel, rogozanu, şiulea (minunată democraţie alfabetică!) + bucurenci – vă condamnă la derizoriu, credeţi-mă.

    hai la lupta cea mare!
    proletari din toa[n]te ţările, uniţi-vă(-ţi)!

    cu salutări tovărăşeşti,

    ps. ce-ar fi să vă întemeiaţi mişcarea mai la est un pic? acolo aveţi şi o bază de recrutare solidă, başca vă veţi bucura garantat de sprijinu’ concret şi consistent al intelectualilor vestici animaţi de aceleaşi nobile idealuri…

    pps. încă ceva: vasile şi mihai sînt nume (autentice) de stînga; merge chiar şi dragoş… da’, ciprian şi costi… sună ca dracu’!

    ppps. hai siktir, totuşi!

    marcel zadda
    2010-09-12 22:28:14 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 54

    @Costi Rogozanu:
    mi se pare foarte normal ca intelectualii care nu sunt cuplati la functii platite baban din bugetul public sa se manifeste pe latura stanga a politicului….
    dar nu multi rezista tentatiei cand le va creste notorietate si vor fi ofertati de cei cu bani…

    totusi, succes!
    pentru ca m-am saturat de doctrinele cu injuraturi

    tatelu
    2010-09-12 22:43:30 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 55

    Deschid site-ul si iau la intamplare din Karnoouh:

    “Sigur, discursul marxist, în calitatea lui de moştenitor al Luminilor, avea şi el în obiectiv o societate ideală… La nimic de felul acesta nu s-a ajuns însă, din cauza capacităţii capitalismului de a renaşte sub diferite forme ale exploatării (în special prin încurajarea unui consumism masiv graţie capcanelor creditului)”

    Aceleasi marote obosite ale incapabililor de pretutindeni: noi nu suntem in stare sa facem nimic deoarece Wal-Mart-ul ne ataca cu reduceri! Abundenta de produse e de fapt exploatare: pierdem ore in sir in supermarketuri ca niste cotofene turbate, in loc sa mergem acasa, sa studiem Kant si sa fim liberi.

    Cum poate un om cu o educatie normala si un IQ peste 90 sa creada ca abundenta ofertei face parte dintr-un “plan”, menit sa-i distruga dezvoltarea spirituala si sa-i ingradeasca libertatea?

    Nu stiu ce credeti voi, dar mie retorica anti- “consumista” imi suna ca o teribila scuza pentru mediocritate. Nu te lasa salamul sa compui, Beethoven? Vor sa te tina in lanturi cu detergent ieftin, Robespierre? Putaindemerde, in lumea libera poti face orice, cu conditia sa vrei! (si in particular sa fii dispus sa muncesti si sa si ai ceva la etaj). Pe Karnoouh si pe fratii lui rogozani cred ca tocmai aceasta ultima realizare ii face sa scanceasca la mama Marx, cerandu-se afara din civilizatie…

    Aaragn Theglin
    2010-09-13 00:17:48 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 56

    @marcel zadda 53: :) )

    Ovidiu
    2010-09-13 08:53:01 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 57

    @Aaragn Theglin:
    cam ai dreptate in jumatatea plina a paharului: un cor al abundentei pe care ti-l ofera consumismul, cu satisfactia unor tot mai performante bunuri …

    dar in partea goala a paharului apare mecanismul consumismului format din “marketing/ credit/ dorinta de profit fara limite” care duce periodic la o frumoasa criza mondiala cum e cea prezenta
    binenteles ca din criza ies cel mai bine tocmai bancherii si speculantii care au provocat-o iar populimea care traia acu’ 2 ani in vile frumoase cu limuzina, a ajuns in strada in mare parte…
    si-atunci nu-ti vine sa pretinzi niste mecanisme de protectie impotriva junglei consumiste care are aceleasi reguli ca si jungla africana?

    nu doresc sa aud argumente cum ca “individu’ decide” pentru ca eu n-am nici un credit la nici o banca si tot sufar efectele crizei mondiale: clientii mi s-au redus, veniturile au scazut dar preturile au crescut iar pe viitor voi plati si datoria facuta de un guvern varza

    matrix-4
    2010-09-13 12:53:51 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 58

    @matrix-4

    E adevarat ca un individ nu poate decide 100% corect
    care e gradul sau just de indatorare, si astfel e posibil sa comita mici greseli, supraindatorandu-se. Dar sa numesti actul constient al unui individ care angajeaza credite in nestire (desi are o sursa precara de venit) “exploatare”, e putin cam peste mana.
    Sunt de acord, reglementarile in domeniu sunt necesare – oamenii sunt irationali, iar consecintele ne afecteaza pe toti. Dar de aici pana la demonizarea institutiilor de credit mai e. Sa absolvi individul de orice responsabilitate e ca si cum ai postula ca, indata ce apare un credit, omul e /obligat/ sa subscrie (exploatarea presupune constrangere).

    Tocmai aici e nuanta care imi face socialismul detestabil: intotdeauna altii sunt responsabili. Ce poate face bietul om aflat in supermarket – doar sa cumpere in nestire. Ce reactie sa aiba in fata unei oferte de credit – nu-i ramane decat sa scoata buletinul. Vinovatii sunt, integral, supermarketul si institutia de credit.

    Atitudinea corecta mi se pare a fi: lasati-i pe indivizi sa suporte consecintele faptelor lor, reglementati atat cat e nevoie pentru ca decizia lui X sa nu-i afecteze pe ceilalti.
    Ce alternativa am? Sa reglementez oferta, actionand negativ asupra motivatiei pentru profit a firmelor si trecand astfel de la abundenta la penurie?
    Sa reglementez cererea individuala, interzicandu-i individului sa cumpere/indatoreze peste un anumit prag? Nu suna a Big Brother?
    Sa inghet oferta complet, prin planificare centralizata, ca in vremea comunismului, lasandu-i pe oameni sa se descurce cu ce-o da birocratia decizionala?

    Aaragn Theglin
    2010-09-13 17:14:46 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 59

    @MIKI: “Se face confuzie intre intelectualii formati pe un traseu genetic (din tata-n fiu) si intelectualii proletari formati prin scolile comuniste sau mai nou pe la Spiru Haret.”
    Dupa gandirea ta geniala Marin Preda, Zaharia Stancu sau alti scritori, artsti, ganditori care n-au avut pe linie genetica stramosi ‘telectuali sunt falsi, produsi ai conunismului, chiar si Creanga. Citestete sa-ti dai seama cat iesti de ridicol baiete.

    Conservatorul
    2010-09-14 20:55:04 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 60

    success si frumoasa initiativa, vedeti sa nu cadeti in ridicol ca baietii si fetele de pe blogary (era sa zic slugary, hehe, ce vremuri cu lehman25):))
    iar ai de va eticheteaza de stinga, lasati-i in pace, au si ei dreptul sacreada ceva. bafta

  • 61

    thanks admin.

  • 62

    You are my breathing in, I have few web logs and very sporadically run out from post :) . “Follow your inclinations with due regard to the policeman round the corner.” by W. Somerset Maugham.

Comentează


Pont: poti sa adaugi la comentariu fotografia ta sau o imagine care te reprezinta.
Nu trebuie decat sa introduci o adresa de e-mail valida aici si sa urmezi cativa pasi simpli.
Un film explicativ e disponibil aici


ATENTIE: Comentariul dumneavoastra poate aparea cu intarziere din cauza sistemului de cache.

RSS Postari

Ce fac prietenii tăi pe Voxpublica

Ultimele comentarii

alex mazilu Andrei Plesu antonescu aur Becali blaga blog Blogviu interviu Boc Bucuresti calatorie candidatura catalin voicu cercetare cianura cluj concert crin criza CTP Curtea Constitutionala demisie Dinu Patriciu EBA economie Elena Basescu experiment Facebook FMI fotbal humanitas Iliescu instantanee intelectuali internet Istodor Johannis kelemen hunor Liiceanu manipulare Media Mihai Goţiu motiune Năstase obama o fraza o poza ortodoxie parlament Parlamentul European pd-l PE Plesu Polirom presedintie protest radu duda Realitatea TV reforma riscograma romani romania rosia Roşia Montana salarii securitate Senat sindicate sondaj sorin oprescu steaua SUA Tariceanu tiff TRU TVR UBB uichendist.ro Vanghelie Vasile Blaga

© 2009 VoxPublica.ro, o marca F5 Realitatea-Catavencu. Toate drepturile rezervate.

Strategy & Technology: PUBLYO
Marketing & Sales: Q2M
Comandati acum o campanie publicitara pe acest site!