![]() | Justiţiabiliivezi toate articolele de Viorel Dobran12 Dec 2011 la 23:47 4 comentarii 530 vizualizari. |
Motto
“O să câştigăm alegerile şi o să-i băgăm şi în închisoare, măcar la asta mă pricep” (Victor Ponta, preşedinte PSD)
2012 se anunţă un an al dosarelor, al ţepelor din Piaţa Victoriei. Tema corupţiei pare să fi redevenit una de actualitate, chiar dacă tot găleata de partid, roşie, portocalie sau rozalie, va face legea în campania electorală. PDL a dat tonul. A aruncat pe piaţă ideea că Monica Macovei ar putea candida la Primăria Capitalei, a aprobat cu voia baronilor un cod deontologic destul de dur şi chiar a pus cătuşe unor importanţi cotizanţi de partid.
Opoziţia a căzut deocamdată în această capcană din moment ce fostul procuror Victor Ponta declara de curând: “O să câştigăm alegerile. O să-i băgăm şi în închisoare, să nu vă faceţi niciun dubiu, măcar la asta mă pricep”. Dacă se pricepea, ar fi ştiut că justiţia ar trebui să fie independentă de politică, dar acum interesele sunt altele din moment ce acelaşi preşedinte de partid spune că “indiferent de decizia instanţelor, locul lui Adrian Năstase este doar în interiorul PSD”, aceasta nu doar ca o decizia a sa ori a conducerii partidului, ci pentru că fostul premier este legat indisolubil de partid în percepţia publică. Aşa o fi în politică, dar justiţia ar trebui să funcţioneze după alte criterii.
În concluzie, eu zic să staţi pe aproape, războiul “ţepelor” a reînceput. Primul episod, pe 15 decembrie, când e pronunţare în dosarul “Mătuşa Tamara”. Unchiul Sam, în vizită de curând la Bucureşti, abia o aşteaptă!
Etichete: Adrian Năstase, cod deontologic, justitie, Matusa Tamara, Monica Macovei, motto, Unchiul Sam


Irina Zamfirescu 23 May la 16:13 |
Bucureștiul pare că ar fi inepuizabil. Construcții P+inifinit, spații verzi transformate în [ citeste mai departe ]
Mihai Goţiu 23 May la 15:30 |
Uninominalul pur, în forma adoptată ieri de Parlamentul României, e o mare mizerie. Argumentele [ citeste mai departe ]
Elena Vijulie 23 May la 14:29 |
Legea privind sistemul electoral majoritar uninominal a trecut ieri de Camera Deputaţilor, după ce [ citeste mai departe ]
Costi Rogozanu 23 May la 14:22 |
Ce e în neregulă cu POSDRU? Am tot fost avertizaţi că face Comisia Europeană verificări. [ citeste mai departe ]
Laura Cernahoschi 23 May la 12:10 |
Apare doar la emisiuni cu Gâdea, Alesandra Stoicescu sau duminicale de cancan, unde nu i se vor [ citeste mai departe ]
Cristian Teodorescu 23 May la 10:00 |
Uninominalul pur şi dur la care a visat Traian Băsescu pe vremea cînd era pe val s-ar putea [ citeste mai departe ]
Cristian Cojanu 23 May la 09:54 |
From Romania with Art,
25 mai, ora 21.30, Grădina Verona
Pe 25 mai, de Noaptea Albă a Galeriilor, [ citeste mai departe ]
Iulian Leca 23 May la 04:30 |
Cea mai mare critica adusa sistemului electoral ce tocmai a trecut si de Camera Deputatilor e ca [ citeste mai departe ]
Dorin Tudoran 22 May la 22:27 |
Prima lună de după o căsătorie este numită ”luna de miere”. Prima lună a [ citeste mai departe ]
Alin Fumurescu 22 May la 19:36 |
… s-au inmultit atacurile impotriva lui Basescu pe ultimul front ramas disponibil – [ citeste mai departe ]
Ciprian Şiulea 22 May la 18:11 |
Astăzi USL a demonstrat că tot ceea ce a spus în ultimii cîţiva ani împotriva PDL nu a fost [ citeste mai departe ]
Elena Vijulie 22 May la 14:19 |
Premierul Victor Ponta şi ministrul afacerilor europene Leonard Orban au anunţat ieri că [ citeste mai departe ]
Cristian Teodorescu 22 May la 12:06 |
Monica Macovei susţine că guvernul Ponta, despre care premierul spune că e cel mai curat, e cel [ citeste mai departe ]
Ciprian Domnişoru 22 May la 04:22 |
Întrebat despre participarea financiară a României la achiziționarea de către NATO a unor [ citeste mai departe ]
Costi Rogozanu 21 May la 21:55 |
Nişte fapte. Traian Băsescu s-a întîlnit ieri cu vice-preşedintele Chevron, compania care vrea [ citeste mai departe ]
Mihai Goţiu 21 May la 19:43 |
Nu mai e doar o impresie de început de campanie. Ci o confirmare: Emil Boc a evitat până în [ citeste mai departe ]
Constantin Creţan 21 May la 19:05 |
În ţara în care Eminescu, Creangă, Caragiale şi Preda n-au fost absolvenţi ai vreunei [ citeste mai departe ]
Cristian Teodorescu 21 May la 18:20 |
Useliştii au început ofensiva de vară puţintel mai devreme, presaţi de calendarul [ citeste mai departe ]
Costi Rogozanu 21 May la 15:38 |
Alegerea dintr-un tur a primarului generează tot felul de efecte secundare. De exemplu, negocierea [ citeste mai departe ]
Stelian Tănase 21 May la 12:17 |
Traian Băsescu aflat la Chicago, printre români, a profitat că se afla departe de casă şi [ citeste mai departe ]
Mihai Goţiu 21 May la 11:00 |
Am văzut și români care (încă) îl iubesc pe Traian Băsescu. E drept, nu în România. Trebuie [ citeste mai departe ]
Cristian Teodorescu 21 May la 10:03 |
Şi ducîndu-se dumnealui Traian sin Băsescu la sfat în cele străinătăţi l-au însoţit alai, [ citeste mai departe ]
Costi Rogozanu 20 May la 15:44 |
Săptămîna asta cele mai discutate probleme au fost cîinii vagabonţi, curăţenia oraşului, [ citeste mai departe ]
Constantin Creţan 20 May la 12:38 |
Fostul ministru german al apărării a ieşit din politică şi a pierdut titlul de doctor în urma [ citeste mai departe ]
Mihai Goţiu 20 May la 10:15 |
Înainte de începerea festivităților de lansare a candidaților USL la Consiliul Județean și [ citeste mai departe ]
Alin Fumurescu 19 May la 21:32 |
… c-acum nu mai e de gluma. Acum e serios. Acum nu mai e vorba nici de USL, nici de PDL, nici de [ citeste mai departe ]
Cristian Teodorescu 19 May la 20:12 |
După ce-am văzut fragmente din teza de doctorat a procurorului general al României, Laura [ citeste mai departe ]
Dorin Tudoran 19 May la 18:00 |
Copertă & Copyright 2012 - ION BARBU
Anunțul făcut de unul dintre cei mai guralivi și [ citeste mai departe ]
Constantin Creţan 19 May la 17:59 |
Ca şi Mugur Ciuvică, despre care tocmai am scris, tot din categoria celor pentru care pare a [ citeste mai departe ]
Ciprian Şiulea 19 May la 16:58 |
Cînd tînjeam şi eu mai tare să pot scrie despre altceva decît plagiate şi incompatibilităţi [ citeste mai departe ]
| Mihai Goţiu 10569 citiri |
| Cristian Teodorescu 9432 citiri |
| Costi Rogozanu 8771 citiri |
| Ciprian Domnişoru 4080 citiri |
| Alin Fumurescu 3914 citiri |
| Constantin Creţan 3386 citiri |
| Dorin Tudoran 2836 citiri |
| Dan Duca 2464 citiri |
| Elena Vijulie 2349 citiri |
| Ciprian Şiulea 2285 citiri |
| Mihai Goţiu 7 postari |
| Cristian Teodorescu 7 postari |
| Costi Rogozanu 6 postari |
| Constantin Creţan 4 postari |
| Alin Fumurescu 3 postari |
| Ciprian Domnişoru 3 postari |
| Dorin Tudoran 3 postari |
| Iulian Leca 2 postari |
| Ciprian Şiulea 2 postari |
| Elena Vijulie 2 postari |
| Mihai Goţiu 60961 citiri |
| Cristian Teodorescu 39772 citiri |
| Costi Rogozanu 37963 citiri |
| Ciprian Domnişoru 18128 citiri |
| Alin Fumurescu 17820 citiri |
| Viorel Dobran 12272 citiri |
| Dan Duca 11264 citiri |
| Constantin Creţan 11145 citiri |
| Elena Vijulie 8974 citiri |
| Dorin Tudoran 8663 citiri |
| Mihai Goţiu 29 postari |
| Cristian Teodorescu 29 postari |
| Costi Rogozanu 28 postari |
| Alin Fumurescu 11 postari |
| Constantin Creţan 10 postari |
| Ciprian Domnişoru 9 postari |
| Dan Duca 8 postari |
| Dorin Tudoran 8 postari |
| Ciprian Şiulea 7 postari |
| Elena Vijulie 6 postari |
© 2009 VoxPublica.ro, o marca F5 Realitatea-Catavencu. Toate drepturile rezervate.
Tot felul de otrepe au facut anticamera fesenista a batranului tartor bolsevic . Unii chiar la inaugurare , altii mai in timpurile de dupa rebotezare . Dar toti adusi acolo de mentalitatea comuna a vechilor tortionari politruci si securisti . Aceea a dispretului total fata de lege si mai ales a credintei ferme ca poporul este o turma de idioti usor de prostit prin demagogie ieftina . Ponta merge pe urmele lui Basescu in acest sens .
2011-12-13 02:37:16 | Raporteaza
Un teaser la noul episod din serialul “Cu coruptia in gura”. Lazaroiu despre Ponta: “El mi-a dat dosarele tuturor pesedistilor cu afaceri necurate, pe care le avea de pe vremea cand era seful corpului de control. Multe au si aparut in presa vremii. Altele, inca nici acum.” hotnews.ro/stir../
2011-12-13 11:25:48 | Raporteaza
Pe dosarele livrate de Ponta a cladit Basescu jumatate din UNPR -eu .
2011-12-13 22:06:14 | Raporteaza
[...] Ponta crede că va câştiga alegerile şi îşi va băga adversarii la puşcărie, fiindcă la asta se pricepe. Să înceapă cu propriul lui partid, ca să exerseze mai [...]
2011-12-16 00:21:33 | Raporteaza