RSS Feed

Legea Lustrației în Republica Moldova: PRO și CONTRA

vezi toate articolele de
09 Feb 2010 la 17:58 7 comentarii 515 vizualizari.

Se discută mult la bucătărie sau la bere despre Legea Lustrației. Deși au fost unele încercări, nu am văzut (încă!) o discuție publică serioasă, cu implicarea politicienilor și oamenilor din societatea civilă, cu prezentarea argumentelor pro și contra și o analiză atentă a avantajelor și dezavantajelor.

Nu pretind că aș fi un bun cunoscător al acestui domeniu. La fel, majoritatea cititorilor acestui post cunosc puține lucruri despre cum a funcționat în realitate fostele structuri securiste ale KGB-ului pe teritoriul Republicii Moldova (fosta Republică Sovietică Socialistă Moldovenească), urmările pentru populație și cine sunt cei care au turnat la securitate.

E un subiect sensibil, de acord. Dar haideți să clarificăm pentru noi dacă e bine sau nu să existe Legea Lustrației. În Polonia și România acest subiect a fost întors pe toate părțile. În Republica Moldova, politicienii au păreri împărțite.

Din punctul meu de vedere, chiar dacă societatea ar condamna moral doar o parte a foștilor securiști ce dețin acum funcții publice (o parte a dosarelor fostului KGB au fost transportate la Tiraspol și, ulterior, au fost aduse înapoi în arhivele de la Chișinău. Astfel, există riscul ca să lipsească dosarele unor persoane protejate de Moscova), adoptarea Legii Lustrației este necesară.

Avantajul principal, din punctul meu de vedere, ar fi că am „scăpa” de o parte a actualilor nomenclaturiști de pe scena politică (atât din cadrul PCRM, cât și de la alte partide politice) și ar însemna un pas în plus pentru reformarea clasei politice moldovenești.

Aștept mai jos argumentele voastre PRO și CONTRA referitor la adoptarea Legii Lustrației în Republica Moldova.

PS: Cred că Legea Lustrației ar trebui să se refere doar la persoanele care ocupă funcții publice și, nicidecum, la jurnaliști, sportivi etc., pentru a preveni o „vânătoare de vrăjitoare” ;)

Post to Twitter Post to Delicious Post to Facebook Post to StumbleUpon

 


7 comments
  • 1

    Tudor fara o lege a lustratiei sunteti condamnati la cel putin 20 de ani, vezi cazul arhicunoscut Romania !Tinand cont de infiltratia Rusiei in afacerile interne a Basarabiei eu prevad un termen mult mai lung ,de cel putin 50 de ani. Mai bun exemplu ca Romania nu o sa gasesti niciunde !!! Respectarea punctului 8 de la Timisoara ne-ar fi aflat acum la un nivel egal ,cel putin ,cu al Spaniei Italiei sau Portugaliei !!!

    ciprikus
    2010-02-09 18:15:17 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 2

    Tudor, am sa fiu scurt.
    It’s NOW or NEVER!

  • 3

    In buna traditie bolsevica, cred ca ar trebui pusa imediat in practica. Sa nu uitam, prima constitutie a rusiei sovietice spunea clar: “cine a servit vechiul regim” sa nu aiba voi sa aleaga sau sa fie ales. Ce mijloc mai bun de a demonstra evolutia spre democratie a Moldovei daca nu reinstaurarea unei prevederi din prima constitutie a URSS? In original: Не избирают и не могут быть избранными, хотя бы они входили в одну из вышеперечисленных категорий: служащие и агенты бывшей полиции, особого корпуса жандармов и охранных отделений, а также члены царствовавшего в России дома;

    pitpalac
    2010-02-09 19:36:57 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 4

    Dle Tudor actualii conducatori ca Ghimpu,Filat si restul incearca sa ii scoata pe Voronin in tusa.Umbla si la modificarea Constitutiei ceea ce denota si disperarea lor .Nu numai si disperarea dar si mizeria lor morala.Umbla si la scoaterea simbolurilor fostei Uniuni in afara legii .Cu alte cuvinte vor de ale lua si simbolurile lor de partid.Actualii guvernanti sint cei mai prosti de la 1994 incoa.Dar nu sint numai prosti sint si rai.Ei se fac ca nu observa cum o duc pensionarii ,daca o mai duc.Nu observa ca au multe probleme sociale si nu pot da vina pe pcrm .Ei inventeaza probleme ca moldoveneste sau romaneste,podul de flori sau alte batai cu frisca .Nu se pot ocupa de probleme concrete si incearca ,zic eu degeaba,sa abata atentia moldovenilor de la problemele traiului de zi cu zi.Lustratia este inca o incercare de acest gen de le da la oase pcrm.Nu m-as mira ca Basescu sa ii fi invatat asa ceva.mare timpenie .Basescu nu isi cunoaste propriul popor dar da sfaturi altora.Pomeniti de kgb ul din fosta rssm…si mai spuneti ca nici dvs nici majoritatea cititorilor nu prea cunoastem ce faceau baietii astia prin republicuta.Pai dle Tudor …hai mai bine sa aflam ce faceau .Apoi sa judecam sa ne dam cu parerile.Nu sa ii lustram si apoi sa ii somam.

    valentin aleologu
    2010-02-09 20:36:54 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 5

    Domnule Darie, va rog eu mult, nu faceti dumneavoastra, si colegii dv. de la voxpublica, presiuni asupra politicienilor nostri sa implementeze si la noi LEGEA LUSTRATIEI? Am avea nevoie de ea ca de aer.

    Va multumesc mult,

    A.

    jos_iliescu
    2010-02-09 21:41:58 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 6

    Legea lustratiei TREBUIE aplicata si jurnalistilor ……. SUNT FORMATORI DE OPINIE ……. este important de avut asta in vedere .

  • 7

    Din pacate, inexistenta unei legi a lustratiei, si nu numai, in romania de dupa 1989, a facut ca dupa 20 de ani, cam totul in tara asta(economie, administratie, educatie, cultura, samd)sa fie “administrat” de cei care au fost slugile staliniste, dejiste, ceausiste sau de urmasii lor(de singe, desigur)!
    Nu deageaba dupa 1945 au trebuit sa dispara cei care aveau in sange de generatii valoarea(materiala, intelectuala) creata in secole de munca si privatiuni, si sa faca loc, cui?
    Iar rezultatele nu s-au lasat asteptate. Si nu-i decat inceputul…. sfirsitului!

    un ardelean
    2010-02-10 17:55:40 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde

Comentează


Pont: poti sa adaugi la comentariu fotografia ta sau o imagine care te reprezinta.
Nu trebuie decat sa introduci o adresa de e-mail valida aici si sa urmezi cativa pasi simpli.
Un film explicativ e disponibil aici


ATENTIE: Comentariul dumneavoastra poate aparea cu intarziere din cauza sistemului de cache.

Ce fac prietenii tăi pe Voxpublica

Ultimele comentarii

alegeri alex mazilu antonescu aur basescu Becali blaga blog Blogviu interviu BNR Boc BOR campanie candidatura catalin voicu cluj concert cristian preda criticatac criza CTP Curtea Constitutionala demisie Dinu Patriciu EBA economie Elena Basescu Elena Udrea experiment Facebook film FMI fotbal guvern humanitas Iliescu instantanee internet Istodor Johannis kelemen hunor Liiceanu Media Mihai Goţiu motiune Năstase obama o fraza o poza ortodoxie Parlamentul European pd-l PDL Plesu pnl Polirom ponta protest psd radu duda riscograma rmgc romani romania rosia Roşia Montana salarii securitate sondaj steaua SUA Tariceanu tiff TRU TVR uichendist.ro usl Vanghelie Vasile Blaga Videanu

© 2009 VoxPublica.ro, o marca F5 Realitatea-Catavencu. Toate drepturile rezervate.

Strategy & Technology: PUBLYO
Marketing & Sales: Q2M
Comandati acum o campanie publicitara pe acest site!