RSS Feed

Lucan/Boc – it’s capitalism, stupid. metoo 2

vezi toate articolele de
15 Jan la 12:45 13 comentarii 2 vizualizari.

Cazul Lucan este o un exemplu perfect despre cât de insuficientă e anticorupția în rezolvarea crizei din sistemul de sănătate. Avem încă un medic sadic expus, foarte bun în ceea ce face, dar cu un profil de afacerist fără scrupule incredibil. Însă diabolizarea medicului ne face să uităm esența derivei di sistem: un proces de privatizare lentă și cinică a sănătății. Și, implicit, încurajarea fix a acestui tipar ”de succes”: specialistul fără scrupule, cu bisturiul într-o mână și cardul în cealaltă.

”Șpaga” mult demonizată a rămas mai mult o relicvă, o garanție că respectivul medic nu s-a apucat încă de afaceri – adevărații afaceriști nu se mai încurcă cu plicuri și atenții, au conducta conectată la aparatul de stat prin clinica privată. De ceva timp du-te-vino-ul stat-privat este o realitate simplă și clară. Totul se așază fix cum și-a dorit anticorupția neoliberală: nu mai facem plăți informale la medici, plătim și primim și chitanță. Singurul ghimpe rămas e în constituție, unde e garantat serviciul medical.

Este o politică de stat. De aia unii ca mine ridică mirați sprâncenele când aud de un dosar precum cel de la DIICOT. Foarte  bine că se investighează. Dar îi anunț că selectarea pacienților în funcție de câți bani au se petrece deja ”natural” și universal. Ce e prețios e că încă mai sunt medici care asigură asistență oricărui pacient. Aceștia nu sunt apărați, aceștia sunt sau vor deveni și ei victime ale sistemului.

Deputatul USR Emanuel Ugureanu își folosește corect imunitatea parlamentară (apropo, iată că e bună și imunitatea aia la ceva): denunță un sistem business-politic clujean pe care-l susține toată lumea bună (”elitele” -bani și/sau statut). Mă întreb dacă face bine dosarului și dacă acuzațiile vor putea fi dovedite la fel de clar cum le spune deputatul. Am ceva vechime în presă cât să pot da multe exemple de acuzații gravissime lăsate în paragină prin tribunale pentru că de la vorbe la probe e o cale ceva mai lungă.

Dar probema e dincolo de dosar și dincolo de profilul Lucan. It’s capitalism, stupid, mai că n-a strigat Boc la ieșirea de la DIICOT. A spus că a dat la mai multe clinici terenuri, facilități, că e o politică. Ce politică? Aia prin care încurajezi spiritul antreprenorial de căpușare a ruinelor unui sistem public de sănătate. Boc a spus: facem clinici private pentru orașul nostru. Nimeni nu l-a întrebat înapoi, dar de ce nu faci clinici publice pe banii noștri?

Închei cu un exemplu diferit care să ne sporească nedumerirea în legătură cu anticorupție și privatizare – tratamentul pentru cancer. Radioterapia și chimioterapia sunt gratis și la clinicile private, așa a hotărât Guvernul acum 4 ani. Și totuși la clinicile private s-a inventat o taxă de câteva mii de euro ca să se distingă amărășteanul de cetățeanul cu ceva pe card. E o practică în masă. E ilegală? Habar n-am. E ciudat să plătești pe ceva decontat total de la stat? Da, e foarte ciudat. Nu știu procurorii, SRI-ul etc.? Păi dacă nu știu nici asta ar trebui concediați. Ai câteva mii de euro ești tratat imediat și cu decont total de la stat. Nu ai? Stai la coadă și mori încet dacă nu ai acces la un spital dotat în apropiere sau dacă sunt prea mulți pacienți sau dacă se strică aparatul. Să se noteze și asta la DIICOT. Și repet. Nu trebuie să dau nume de firme nu pentru că mi-ar fi frică de tribunal. Nu trebuie să dau nume pentru că TOȚI privații cu aparatură de acest tip o fac.

metoo 2

Deneuve a revenit și a spus că nu vrea să supere victimele ale abuzurilor cu scrisoarea care înfiera o prea mare pornire #metoo. A amintit că a semnat scrisori cu Simone de Beauvoir pentru cauze feministe mult mai puternice. Și are dreptate, a semnat, a fost acolo în momente importante acum câteva decenii. Dar atunci semna pentru eliberarea femeii, acum semnează pentru transformarea exagerărilor #metoo (că mai sut și din alea) în regulă,  spre deliciul sexismului global.

Tocmai de aia problema trebuia formulată precis și fără ambiguități. S-a găsit o  s-o facă Margaret Atwood. M.A. face cam tot ce fac apărătorii drepturilor cu ceva experiență și cu ceva realizări, spune că au existat excese în denunțarea hărțuirii (dă și un exemplu clar), dar poate tocmai pentru că #metoo e semnul unei neputințe, nu semnul unui exces de putere:

The #MeToo moment is a symptom of a broken legal system. All too frequently, women and other sexual-abuse complainants couldn’t get a fair hearing through institutions – including corporate structures – so they used a new tool: the internet.

Avem aici o frază cheie (Atwood se pierde și în tot soiul de lupte neesențiale cu feministele care au atacat-o, nu insist) cu două componente esențiale. Justiția nu a făcut față, nu a pedepsit cum trebuie agresorii, este un eșec în adaptarea justiției la mersul societății. De aici a venit reacția metoo. A doua chestiune: internetul. Internetul e și un spațiu al denunțului când ești nedreptățit fără speranță (nu e spațiu doar al falsului denunț sau al calomniei, cum vor unii să pară). Mușamalizarea în masă a generat metoo, nu invers; a evenit o practică cumpărarea tăcerii victimelor sau înțelegerea majoritară tacită că ”unele lucruri se acceptă”.

Să acuzi în masă #metoo că e exagerat este fix ca acuzarea unei revolte perfect justificate din cauză că, în timpul manifestației, s-au spart niște geamuri.

Post to Twitter Post to Delicious Post to Facebook Post to StumbleUpon

 

13 comments

Comentează


Pont: poti sa adaugi la comentariu fotografia ta sau o imagine care te reprezinta.
Nu trebuie decat sa introduci o adresa de e-mail valida aici si sa urmezi cativa pasi simpli.
Un film explicativ e disponibil aici


ATENTIE: Comentariul dumneavoastra poate aparea cu intarziere din cauza sistemului de cache.

RSS Postari

Cele mai comentate

Nu exista posturi pentru interogarea facuta!

Cele mai vizualizate

Nu exista posturi pentru interogarea facuta!

Nu exista posturi pentru interogarea facuta!


Vezi aici episoadele din seria BOOKFACE!

Ce fac prietenii tăi pe Voxpublica

Ultimele comentarii

afacerea roşia montană alburnus maior alex mazilu antonescu banci basescu blaga blog Blogviu interviu Boc Bruxelles Bucuresti candidatura cianură cluj CNA comisia europeana corupţie criza CTP curtea constituțională Dan Diaconescu Dinu Patriciu educatie Elena Basescu europarlamentare experiment Facebook gabriel resources gaze de șist Gigi Becali google guvern humanitas internet iohannis Istodor Johannis kelemen hunor Liiceanu macovei Media mihai goţiu motiune Năstase obama o fraza o poza parlament Parlamentul European pdl Plesu Polirom ponta presedinte protest proteste riscograma romani rosia roșia montană Rusia securitate Senat sindicate sondaj steaua SUA suspendare Tariceanu tiff TRU UBB UE uichendist.ro unesco Vanghelie Vasile Blaga victor ponta voiculescu

© 2009 VoxPublica.ro, o marca F5 Realitatea-Catavencu. Toate drepturile rezervate.

Strategy & Technology: PUBLYO
Marketing & Sales: Q2M
Comandati acum o campanie publicitara pe acest site!