![]() | Mai are rost să-l critici pe Băsescu? Mofturi prezidențialevezi toate articolele de Mihai Goţiu08 Jul 2010 la 23:50 66 comentarii 1231 vizualizari. |
De jumătate din acest articol m-a scutit Fumi. Care, în ”… schizoidia lui Băsescu”, explică destul de clar problema: Băsescu – pompierul are o mare problemă cu Băsescu – mitocanul fără scrupule. Că nu poți crede discursul lui motivant-acuzator atâta timp cât acuzațiile se suprapun și peste acțiunile celor pe care îi susții sau care te-au susținut.
Că dacă afirmi ”Guvernul una a spus și alta a făcut” nu te mai poți așeza la masă cu acei miniștri care au mințit și să aștepți ca aceștia să scoată țara din criză (asta după ce cu doar câteva zile în urmă, în timpul unei discuții cu o femeie la inundații spusese foart clar că ”unui ministru care minte îi cere demisia”). Că nu poți să fii privit ca un arhanghel atunci când declari că ”în ultimii zece ani toate partidele aflate la guvernare au folosit bugetul de stat pentru a cumpăra voturi”, în condițiile în care cele mai recente alegeri le-ai câștigat susținut fiind de partidul aflat la guvernare.
Într-o astfel de situație, cum să califici apelurile la solidaritate și responsabilitate adresate de Traian Băsescu anterior emisiunii de aseară de la TVR, în condițiile în care apoi afirmi că o soluție mult mai plauzibilă este un guvern minoritar, pentru că o altă coaliție este improbabilă? De ce improbabilă? Din cauza faptului că, atenție, în timpul ultimelor întâlniri cu celelate partide, acestea ”au avut poziții obraznice la adresa mea”!
Oricât orgoliu ai avea, să consideri ”obrăznicia” ca un factor determinat împotriva unei coaliții de guvernare (și a unei eventuale soluții care să prevină o nouă criză politică în aceste momente) nu depășește nivelul grădiniței. E, pur și simplu, un moft.
Din păcate, Băsescu – mitocanul fără scrupule îl va împiedeca pe Băsescu – pompierul să realizeze unde greșește. Și, atunci, mă întreb dacă criticarea acțiunilor și atitudinilor lui Traian Băsescu mai are vreun sens? Evident că mai are. Chiar dacă nu-i ajută lui Băsescu – pompierul, poate le va ajuta celor care îi vor urma. Până la urmă, patru ani și câteva luni nu mai sunt așa mult.
Etichete: basescu mitocanul, basescu pompierul


Irina Zamfirescu 23 May la 16:13 |
Bucureștiul pare că ar fi inepuizabil. Construcții P+inifinit, spații verzi transformate în [ citeste mai departe ]
Mihai Goţiu 23 May la 15:30 |
Uninominalul pur, în forma adoptată ieri de Parlamentul României, e o mare mizerie. Argumentele [ citeste mai departe ]
Elena Vijulie 23 May la 14:29 |
Legea privind sistemul electoral majoritar uninominal a trecut ieri de Camera Deputaţilor, după ce [ citeste mai departe ]
Costi Rogozanu 23 May la 14:22 |
Ce e în neregulă cu POSDRU? Am tot fost avertizaţi că face Comisia Europeană verificări. [ citeste mai departe ]
Laura Cernahoschi 23 May la 12:10 |
Apare doar la emisiuni cu Gâdea, Alesandra Stoicescu sau duminicale de cancan, unde nu i se vor [ citeste mai departe ]
Cristian Teodorescu 23 May la 10:00 |
Uninominalul pur şi dur la care a visat Traian Băsescu pe vremea cînd era pe val s-ar putea [ citeste mai departe ]
Cristian Cojanu 23 May la 09:54 |
From Romania with Art,
25 mai, ora 21.30, Grădina Verona
Pe 25 mai, de Noaptea Albă a Galeriilor, [ citeste mai departe ]
Iulian Leca 23 May la 04:30 |
Cea mai mare critica adusa sistemului electoral ce tocmai a trecut si de Camera Deputatilor e ca [ citeste mai departe ]
Dorin Tudoran 22 May la 22:27 |
Prima lună de după o căsătorie este numită ”luna de miere”. Prima lună a [ citeste mai departe ]
Alin Fumurescu 22 May la 19:36 |
… s-au inmultit atacurile impotriva lui Basescu pe ultimul front ramas disponibil – [ citeste mai departe ]
Ciprian Şiulea 22 May la 18:11 |
Astăzi USL a demonstrat că tot ceea ce a spus în ultimii cîţiva ani împotriva PDL nu a fost [ citeste mai departe ]
Elena Vijulie 22 May la 14:19 |
Premierul Victor Ponta şi ministrul afacerilor europene Leonard Orban au anunţat ieri că [ citeste mai departe ]
Cristian Teodorescu 22 May la 12:06 |
Monica Macovei susţine că guvernul Ponta, despre care premierul spune că e cel mai curat, e cel [ citeste mai departe ]
Ciprian Domnişoru 22 May la 04:22 |
Întrebat despre participarea financiară a României la achiziționarea de către NATO a unor [ citeste mai departe ]
Costi Rogozanu 21 May la 21:55 |
Nişte fapte. Traian Băsescu s-a întîlnit ieri cu vice-preşedintele Chevron, compania care vrea [ citeste mai departe ]
Mihai Goţiu 21 May la 19:43 |
Nu mai e doar o impresie de început de campanie. Ci o confirmare: Emil Boc a evitat până în [ citeste mai departe ]
Constantin Creţan 21 May la 19:05 |
În ţara în care Eminescu, Creangă, Caragiale şi Preda n-au fost absolvenţi ai vreunei [ citeste mai departe ]
Cristian Teodorescu 21 May la 18:20 |
Useliştii au început ofensiva de vară puţintel mai devreme, presaţi de calendarul [ citeste mai departe ]
Costi Rogozanu 21 May la 15:38 |
Alegerea dintr-un tur a primarului generează tot felul de efecte secundare. De exemplu, negocierea [ citeste mai departe ]
Stelian Tănase 21 May la 12:17 |
Traian Băsescu aflat la Chicago, printre români, a profitat că se afla departe de casă şi [ citeste mai departe ]
Mihai Goţiu 21 May la 11:00 |
Am văzut și români care (încă) îl iubesc pe Traian Băsescu. E drept, nu în România. Trebuie [ citeste mai departe ]
Cristian Teodorescu 21 May la 10:03 |
Şi ducîndu-se dumnealui Traian sin Băsescu la sfat în cele străinătăţi l-au însoţit alai, [ citeste mai departe ]
Costi Rogozanu 20 May la 15:44 |
Săptămîna asta cele mai discutate probleme au fost cîinii vagabonţi, curăţenia oraşului, [ citeste mai departe ]
Constantin Creţan 20 May la 12:38 |
Fostul ministru german al apărării a ieşit din politică şi a pierdut titlul de doctor în urma [ citeste mai departe ]
Mihai Goţiu 20 May la 10:15 |
Înainte de începerea festivităților de lansare a candidaților USL la Consiliul Județean și [ citeste mai departe ]
Alin Fumurescu 19 May la 21:32 |
… c-acum nu mai e de gluma. Acum e serios. Acum nu mai e vorba nici de USL, nici de PDL, nici de [ citeste mai departe ]
Cristian Teodorescu 19 May la 20:12 |
După ce-am văzut fragmente din teza de doctorat a procurorului general al României, Laura [ citeste mai departe ]
Dorin Tudoran 19 May la 18:00 |
Copertă & Copyright 2012 - ION BARBU
Anunțul făcut de unul dintre cei mai guralivi și [ citeste mai departe ]
Constantin Creţan 19 May la 17:59 |
Ca şi Mugur Ciuvică, despre care tocmai am scris, tot din categoria celor pentru care pare a [ citeste mai departe ]
Ciprian Şiulea 19 May la 16:58 |
Cînd tînjeam şi eu mai tare să pot scrie despre altceva decît plagiate şi incompatibilităţi [ citeste mai departe ]
| Mihai Goţiu 10638 citiri |
| Cristian Teodorescu 9486 citiri |
| Costi Rogozanu 8815 citiri |
| Ciprian Domnişoru 4107 citiri |
| Alin Fumurescu 3927 citiri |
| Constantin Creţan 3389 citiri |
| Dorin Tudoran 2862 citiri |
| Dan Duca 2466 citiri |
| Elena Vijulie 2425 citiri |
| Ciprian Şiulea 2292 citiri |
| Mihai Goţiu 7 postari |
| Cristian Teodorescu 7 postari |
| Costi Rogozanu 6 postari |
| Constantin Creţan 4 postari |
| Dorin Tudoran 3 postari |
| Alin Fumurescu 3 postari |
| Ciprian Domnişoru 3 postari |
| Iulian Leca 2 postari |
| Ciprian Şiulea 2 postari |
| Elena Vijulie 2 postari |
| Mihai Goţiu 61030 citiri |
| Cristian Teodorescu 39826 citiri |
| Costi Rogozanu 38007 citiri |
| Ciprian Domnişoru 18155 citiri |
| Alin Fumurescu 17833 citiri |
| Viorel Dobran 12301 citiri |
| Dan Duca 11266 citiri |
| Constantin Creţan 11148 citiri |
| Elena Vijulie 9050 citiri |
| Dorin Tudoran 8689 citiri |
| Mihai Goţiu 29 postari |
| Cristian Teodorescu 29 postari |
| Costi Rogozanu 28 postari |
| Alin Fumurescu 11 postari |
| Constantin Creţan 10 postari |
| Ciprian Domnişoru 9 postari |
| Dan Duca 8 postari |
| Dorin Tudoran 8 postari |
| Ciprian Şiulea 7 postari |
| Viorel Dobran 6 postari |
© 2009 VoxPublica.ro, o marca F5 Realitatea-Catavencu. Toate drepturile rezervate.
Băsescu se crede rege. Urmează legiferarea crimei de lezmaiestate. “Prinţesele” vor fi incluse, probabil. Penibil. Un buric al targului pe un burdihan supt si care chioraie in surdina…
2010-07-08 23:56:06 | Raporteaza
dă-l în mă-sa, zi-ne despre conflictul dintre goţiu ţaţa şi goţiu fomistul
2010-07-08 23:57:29 | Raporteaza
@ dama cu pandalii:
la serviciu si la ora asta? da stiu ca aveti de tras din greu pentru banii pe care ii primiti
2010-07-09 00:01:12 | Raporteaza
TEST !
2010-07-09 00:10:14 | Raporteaza
Deci, revin. De ce n-o fi aparut asta :
aurorademocrata../
?
Sa fie net-ul sau netul ?
2010-07-09 00:12:17 | Raporteaza
Stii de ce e zadarnic sa-i arati mitocanului ca greseste ? Pentru ca, intotdeauna, oranjgutanii (voinescu, preda, itmorar, moraru, patapievici, ungureanu, liiceanu, fumurescu s.a.m.d.)vor fi gata sa-si foloseasca limbile catifelate intru slavirea celui demn de alte coordonate istorice si igienizarea rapida a rectului prezidential
2010-07-09 00:12:27 | Raporteaza
goţiu
la serviciu şi la ora asta! şi îmi face chiar plăcere! dar ştii unde eşti măgar? că nu lucrez pentru ce insinuezi tu.
2010-07-09 00:15:22 | Raporteaza
D-le GOTIU chiar nu-ti dai seama de ricolul situatiei cind
raspunzi in acest mod pentru @dama cu …
2010-07-09 00:17:19 | Raporteaza
Genial! Fumi te scuteste sa scrii juma’ de articol, da’ tu tot pe aia o scrii. Cealalta jumate da cu virgula. Il si vad pe Guta cum ii da peste mina lui Gotiu
2010-07-09 00:24:57 | Raporteaza
Cred ca poate mai exact era “partidele au avut pozitii necooperante cu Presedentia”. Pana la urma partidele si presedentia se afla pe acelasi palier,sunt egali, si ar trebui ca ambii sa se respecte si sa coopereze pe probleme de interes national, cum ar fi iesirea din criza economica..
Ziceri ieftine ca cele ce vin de la alde Crin Antonescu precum ca PNL ar putea forma un guvern, cand cel format de PNL, care a guvernat intre 2006-2008 ne-a omorat prin prostia bugetara, frizeaza absurdul. Obraznicie poate fi catalogat refuzul de a participa la discutii, chiar daca unul singur vorbeste si tu numai asculti. Iesi in presa si iti prezinti pozitia ta de neaaceptat, adica de bagator de ajutor de seama, dar se cheama ca ai participat la discutii si ai raspuns invitatiei unui vecin, Presedintele tarii, care a dorit sa se consulte cu tine.Altfel se pune ca ai fost obraznic.
Este la fel ca la scoala cand dirijintele cheama parintele la scoala pentru o discutie despre copilul sau. Parintele poate sa raspunda invitatie sau nu, decizia apartine parintelui. Dar daca acesta nu raspunde, se cheama ca nu il intereseaza opinia dirijintelui referitor la copilul sau, si nu raspunde responsabil la solicitarea dirijintelui.
PNL a ales sa nu ii pese de parerea Presedintelui, iar PSD-ul a urmat. Chiar este aici vina Presedintelui pentru lipsa de dialog? Nu!!!
Daca stimabilii participau la intalniri si erau obstructionati in exprimarea parerilor, sau daca de punctele lor de vedere nu se tinea seama, cum s-a mai intamplat, atunci Presedintele era de vina.
Asa pisica moarta zace in curtea PNL-ului si a PSD-ului, prin ruperea dialogului, asa cum era el, cu presedintele. Viata este o lupta si lupta asta se da zilnic si secunda de secunda…
2010-07-09 00:27:01 | Raporteaza
@maria2: Nici domnul Gotiu nu poate fi perfect lucid acum, cand de 48 de ore combate non-stop. Intelege-l ! Pe toti i-a pus vintuț sa dea cate o copita, si poate nu toti sunt chiar magari !
2010-07-09 00:29:11 | Raporteaza
@gotiu
Daca raspunsul era pentru mine este ok doar pe jumatate. Pot fi chiar magar dar nu am insinuat ca ai fi in solda mitocanului ba dimpotriva. I-am numit pe cativa dintre cei la care ma gandeam ca sa nu las loc de interpretari, da’ daca musca bazaie deasupra caciulii …
2010-07-09 00:31:21 | Raporteaza
Domnu’ Goțiu, hai să facem puțină analiză pe text: “Și, atunci, mă întreb dacă criticarea acțiunilor și atitudinilor lui Traian Băsescu mai are vreun sens? Evident că mai are.”
E amuzant cum încercați să scrieți așa, puțin mai rafinat, cum ați văzut la alți colegi de-ai dumneavoastră pe-aici pe platformă, la domnul Fumurescu pe care îl citați, de exemplu. Parcă sunteți un copil care încearcă să folosească fraze mai complicate pe care le-a auzit la oamenii mari, copil care ratează mereu pentru că, reproducând expresiile fără să și le însușească pe deplin, fie pune un cuvânt în plus, fie omite unul. Iar efectu e comic, pe legea mea!
Revenind la textul dumneavoastră, ca să obțineți efectul pe care îl urmăriți, renunțați la ”mă întreb…”. Altfel, ”Evident că mai are” nu-și prea are locul acolo, sună copios de prost. Reformulând, cam așa ar trebui să arate fraza pentru a exprima ce ați vrut să spuneți: “Și, atunci, mai are criticarea acțiunilor și atitudinilor lui Traian Băsescu vreun sens? Evident că mai are.” Dacă ”mă întreb…” are o importanță deosebită pentru dumneavoastră și țineți neapărat să o păstrați, atunci trebuie musai să renunțați la ”Evident că mai are.” Asta pentru că, de regulă, folosim o construcție de genul ”mă întreb dacă…” FĂRĂ a indica și răspunsul, el este sugerat de caracterul retoric al întrebării.
Și ca să nu uit, corectați și cu un rând mai sus în același paragraf: forma corectă pentru ”împiedeca” este ”împiedica”, cu siguranță v-ați grăbit să postați și v-a scăpat. Nu de alta, dar am auzit că aveți studenți și n-ar da bine, și-ar putea face, nu-i așa, o părere greșită despre dumneavoatsră.
2010-07-09 00:35:43 | Raporteaza
problema lui e alta. cumva, omeneşte, o înţeleg. are nevoie de bani. nimic imoral pînă aici, toţi avem nevoie, unii mai trec prin dificultăţi financiare. dar să scrie zilnic 2-3 articole pe vp, chiar dacă spune tîmpenii, chiar dacă are o singură obsesie (băsescu şi tot neamul lui), mi se pare mîrşav. bine, mai are obsesia aia cu roşia montană. pune-l pe goţiu să scrie şi despre altceva, despre altcineva. o să vedeţi că e incapabil. cum trage băsescu un pîrţ, cum sare şi el cu un articol. şi ne mai mirăm de ce se chinuie să ne bage pe gît idei aiuristice despre cum să-ţi amîni plata facturilor.
dacă n-ar exista băsescu, mulţi “ziarişti” ar muri, la propriu, de foame. sau ar face altceva.
2010-07-09 00:38:33 | Raporteaza
@eu******:
initial parintii au raspuns invitatiei, desi noi i-am avertizat ca e un betiv ordinar; n-au vrut sa ne asculte pana nu s-au convins in mod direct – dar apoi nu au mai venit si asta nu a insemnat ca nu-i interesa de soarta noastra, ci, pur si simplu si-au dat seama ca ”n-ai cu cine”
2010-07-09 00:46:41 | Raporteaza
@dama cu pandalii:
si care e problema ta daca scriu 2,3 sau 10 articole intr-o zi? ai tu o placere masochista sa le citesti si sa comentezi la toate?
asadar, exceptand o problema pshihica, frustrarea ori faptul ca asta ti-e jobul zi-mi un alt motiv pentru care ai citi si comenta articolele mele
2010-07-09 00:49:42 | Raporteaza
@Mihai Goţiu:
”asadar, exceptand o problema pshihica, frustrarea ori faptul ca asta ti-e jobul zi-mi un alt motiv pentru care ai citi si comenta articolele mele”
Adică vă citesc articolele numai cei care au probleme psihice, sunt frustrați sau au asta ca sarcină de serviciu?
Eu ce ziceam mai sus? Grijă mare la cuvinte…
2010-07-09 00:54:01 | Raporteaza
@Mihai Goţiu: Purrrrrrrrrrr, purrrrrrrrrrrrrrr
2010-07-09 00:54:31 | Raporteaza
@Mihai Goţiu: uite un bun subiect,care ar merita dezbătut,eventual în serial.:
„Voi vreţi respect?
Războiul Realitatea Media cu instituţiile statului a înregistrat ieri, 7 iulie 2010, o premieră. Două ştiri, apărute în aceeaşi zi, nu mai lasă loc de dubii în ceea ce priveşte disperarea cu care reprezentanţii trustului încearcă să abată atenţia, prin autovictimizare, de la realele probleme financiare şi deontologice pe care le are.
Pe frontul luptei mai vechi, cu ANAF, cît şi pe cel nou deschis, cu CNA, se apelează la o strategie menită să intimideze reprezentanţii celor două instituţii. Aflăm, astfel, că Realitatea Media va deschide acţiuni în instantă, atît în penal, cît şi în civil, nu împotriva ANAF, ci individual, împotriva inspectorilor fiscali Viorica Pistol, Marius Ţanţar, Florin Figuraş si Viorel Opriţa, cît şi împotriva a trei membri din conducerea instituţiei, Sorin Blejnar, preşedinte, Dragoş Bogdan, vicepreşedinte şi Sabina Zereş, director de comunicare. Celor mentionaţi li se reproşează punerea în practică a unui control fiscal tendenţios şi grave abuzuri săvîrşite pe parcursul respectivului control, care ar fi adus trustului prejudicii financiare şi de imagine importante.
citiţi continuarea aici:
bestiar.blogary../
2010-07-09 01:03:02 | Raporteaza
nu, goţiu, nu înţelegi. am plăcerea să te “amendez” ori de cîte ori o dai în bară. ştiu, îţi stau ca un ghimpe în talpă (sau ca sulă în coastă, cum preferi), dar asta e! obişnuieşte-te cu ideea că scrii prost, că spui aiureli, că ai obsesii şi idei fixe şi că există oameni care ţi-o pot întoarce, la o adică. pînă la urmă, nu e o problemă că scrii despre băsescu. scrie, nene, dar fă-o cu cap, înjură-l cînd e cazul, nu ori de cîte ori trage un pîrţ. uită-te la articolele lui fumurescu, apoi la ale tale. de ce la fumurescu se încheagă în comentarii o discuţie coerentă iar la tine nu?
2010-07-09 01:04:39 | Raporteaza
@Mihai Goţiu:
Daca traiai intr-o tzara democratica (alta decat Romania) pentru epitete adresate cititorilor erai dat afara demult. Shi te mai shi asociezi cu “Fumi”. Ia sa intrebam pe Fumurescu cum e la America? Pentru ca iarta-ma tot forumul asta se refera numai la Basescu. Rar ici colo un articol mai de soi. Sincer, daca nu v-ar da bani SOV, nu atzi scrie shi despre altceva? Suntetzi un tabloid cu ifose de “platforma de idei”.
2010-07-09 01:09:50 | Raporteaza
rade strepezit si se face ca nu pricepe. in fond il enerveaza la culme ca i se bate brazul tot mai gros. gros din fomism, din mediocritate, pura prostie sau toate la un loc.
mitocania e cel mai mic defect aici, pana la urma.
2010-07-09 01:12:15 | Raporteaza
Adica , domnule Gotiu, vreti sa spuneti ca in adolescenta ati suferit din cauza ca dirigintele era betiv si abuziv, rezultand in problemele de acum cu autoritatea(a se vedea domnul Basescu)?! Interesant ! La trei vreau sa va treziti si sa va ridicati de pe canapea! Multumesc!
2010-07-09 01:28:01 | Raporteaza
”Mai are rost să-l critici pe Băsescu? Mofturi prezidențiale”
”Eba nu se mai mărită cu Syda. Din motive de chiloți în comun cu Anca Boagiu. Sau nu”
”Țurai-ța, Elena Udrea!”
”Alte adevăruri de la Băsescu. Sau minciuni?”
”Băsescu: ”Pe un ministru care mă minte îl dau afară” Dar pe un președinte care minte cine îl dă afară?”
Iată orizontul domnului Goțiu între 4 și 8 iulie.
Donia sa este un liber-cugetător, din păcate și liber de bun simț.
De fapt, a învățat manualul scurt de jurnalism, care spune ca titlul face știrea, chiar dacă o deformează. Scopul dumnealui este de a atrage trafic și cât mai multe comentarii. Ele se plătesc chiar dacă în proporție de 90% comentariile sunt negative.
Faptul că nu mi-a răspuns azi la întrebarea ”care este rolul presei” în formarea de conotații negative la adresa unor persoane publice, denotă fie că știe dar nu îi este jenă dacă iese un ban, sau că nu știe, ceea ce nu justifică faptul că scoate un ban din presă. Din dilema asta nuputem ieși. Am zis ! Miorlauuu !
2010-07-09 01:30:18 | Raporteaza
Numele asta e GROAZNIC.
E mai groaznic ca Iliescu,mai groaznic si decat Ceausescu!Acesti doidin urma erau doar prosti !
Basescu este bandit,impertinent,nesimtit,mincinos,periculos,imputit,smecher,betiv,ignorant,violent dar si INCOSTIENT !
2010-07-09 01:31:26 | Raporteaza
Jegosii portocalii combat,combat si iar combat !
Nesimtirea o e caracteristica a PDL-ilor !
I-a mai sugeti-o si prin alte locuri,de exemplu pe blogul lui ITMoraL !
2010-07-09 01:35:55 | Raporteaza
@Ioan T.Morar: Nu stiu daca sunt ce spui tu ca sunt, dar cu siguranta sunt o persoana care gandeste si are rezistenta la a fi prostit pe fata . Si pot sa comunic si fara sa folosesc un limbaj licentio. Si pot sa-mi exprim parerile si optiunile (doar suntem in democratie) fara sa o fac contracost(aviz amatorilor curiosi). Si multe altele de bun simt . Multumesc!
2010-07-09 01:46:06 | Raporteaza
@Mihai Goţiu: Domnule dragă, daca nu va e cu supărare, poate mă ajutați cu mintea dumneavoastră sclipitoare de ardelean, tocmai din Cluj a lui Napoca : la alegeri scorul a fost 50%-50%. Asta ar însemna că jumătate din ”râme” l-au votat pe Băsescu, iar cealaltă jumătate, formată din înțelepți, pe Geoana (că Antonescu a avut ghinion).
Oricum, asta înseamnă că românii sunt împărțiți în două tabere, ceea ce se vede și pe forumuri.
OK
Acu, ce nu înțeleg eu în prostia mea : de ce la trustu unde lucrezi matăluță, cum se face că 100% dintre realizatori și ”invitați independenți” pe Vox Publica sunt anti-Băsescu ? Pntru SOV nu funcționează statistica ?
2010-07-09 01:48:29 | Raporteaza
@val_one: Abuzurile nu sunt facute de ANAF, sunt facute la ordin de slugile securisto-feseniste.
2010-07-09 02:56:21 | Raporteaza
Un poet ( binecunoscut pentru devotamentul sau pro-prezidential) a ajuns sa scrie Seful Statului cam asa:
”Dar oamenii au necazuri.
Tara trece printr-un moment greu.
Valorile sint plafonate, adesea, tot mai multi “vigilenti” de ocazie, debitori si introducatori de zizanie va irita, va dau informatii false.
Aveti nevoie de liniste, spre a va concentra asupra misiunii dumneavoastra istorice.
Dar asta nu se poate realiza decit printr-o reasezare a valorilor pe criteriul strict al daruirii si vocatiei, nu pe criterii false de adeziune formala si uscata.
Ce folos aduce tarii cel ce se face ca striga lozinci si nu munceste nimic?”
Poate explica cineva semnificatia acestui text…? Cartarescu de exemplu …
2010-07-09 08:01:08 | Raporteaza
“Mai are rost să-l critici pe Băsescu? Mofturi prezidențiale ”
“S-a destramat coalitia Basescu – Boc
…schizoidia lui Basescu ”
“Băsescu, două zile de abdicare ”
“Preşedintele ni se-ntoarce la postul public. Text live (emisiunea s-a încheiat)”
baaaaaaaaaaa!!!!!!!!!!! muriti de foame daca dispare basescu!!!!! vai mama voastra de ziaristii lu’peste!
2010-07-09 08:10:11 | Raporteaza
@dama cu pandalii:
#20 valeu, io zic sa nu va considerati asa importanta, optiunea ”spam” e la dispozitie oricand daca as fi fost, cat de cat, afectat;
iar de ce la articolele lui Fumi se injura mai putin explicatia o puteti cauta in comportamentul fanilor portocalii si la modul in care reactioneaza cand cineva ii critica
2010-07-09 08:12:19 | Raporteaza
@Mihai Goţiu: Bună dimineața ! Miau !
2010-07-09 08:15:00 | Raporteaza
@Catz Kitty:
#24 si daca as scrie o luna sau un an pe tema Basescu, care ar fi problema? poate o sa scot si o carte pe tema asta: ”Cresterea si decaderea lui Traian Basescu” ori ”Ultimele 10 zile ale domniei lui Basescu” sau mai stiu eu ce titlu;
nu stiam ca daca il critici pe presedintele Romaniei inseamna ca nu esti de bun simt: daca chiar crezi asta, atunci inseamna ca, cel putin in cazul tau, spalarea pe creier a functionat perfect
2010-07-09 08:20:43 | Raporteaza
@Mihai Goţiu: ”in cazul tau, spalarea pe creier a functionat perfect”
Măi Mucea, eu am vorbit politicos ! Fii SLUGĂ, dar nu mă face pe mine spălat pe creier ! Măgarule !
TRECE, sau bannezi !
2010-07-09 08:26:54 | Raporteaza
@Mihai Goţiu: Apropo de dizertația pe care ai făcut-o cu privire la conținutul unui articol, esența postului meu era : ”De fapt, a învățat manualul scurt de jurnalism, care spune ca titlul face știrea, chiar dacă o deformează. Scopul dumnealui este de a atrage trafic și cât mai multe comentarii. Ele se plătesc chiar dacă în proporție de 90% comentariile sunt negative.”
2010-07-09 08:33:57 | Raporteaza
@Catz Kitty:
valeu, ce iute la manie esti; sa-l faci pe cineva lipsit de bun simt la el acasa inseamna ca esti politicoasa?
altfel, stai linistita, am facut si manualul lung de jurnalism si nu in Romania;
iar in conditiile in care comentariile negative vin de la aceleasi cateva (4-5) persoane, la cateva mii de cititori constanti, n-am dureri de cap
2010-07-09 08:44:18 | Raporteaza
@Mihai Goţiu: noroc că ai și 4-5 (de fapt, 1-2
) de partea ta !
Câteva mii, pîi atunci ai avea un ziar ”quality” cu extindere națională !
Scuze pentru agresivitate, dar am procedat în aceeași manieră ca tine. Vezi că doare ?
2010-07-09 08:49:20 | Raporteaza
@Catz Kitty: si se pare ca tine figura , cel putin cu tine
2010-07-09 08:50:00 | Raporteaza
@lulu: adică ? Vezi, am mai multă experiență de viață decât domnul Goțiu și știu să vorbesc cu aceia care se cred mari și tari, numai că se înscriu într-un ”trend”. O făceam de pe vremea când eram îm facultate și îmi băteam joc de ”liderii” UASCR.
2010-07-09 08:57:13 | Raporteaza
@gotiu
cateva MII de cititori constanti?
valeu muica,ia te-ndeamna de socoate inc-o data,vezi de-ti iese cu virgula.
keep dreaming bro!
2010-07-09 09:00:03 | Raporteaza
Cu virgula e cam așa 10,052, da nu în notația anglo-saxonă.
Orium, mai vine lehman25 sau nu ?
2010-07-09 09:04:50 | Raporteaza
@Catz Kitty:
in zilele ”slabe” 2-4.000, in cele bune 5-6.000, din care vreo 4-5 posteaza comentarii negative, mi se pare un raport OK
2010-07-09 09:12:03 | Raporteaza
Ce uita nenea presaru’ e ca Presedintele doar PROPUNE, Parlamentul valideaza iar pe onor ministri ii schimba Premierul ! Asa scrie in Constitutie, nenea presaru’…Ca ar trebui modificata asta e o chestie grea de tot: Parlamentului nici prin cap nu-i trece…dora prin gura, la Tv. Romaniei i-ar prinde bine o Republica Prezidentiala ca Parlamentul si-a dovedit “eficacitatea”, mai ales parlamentarii !
Daca va uitati prin Europa, Monarhiile Constitutionale o duc mai bine. Oare de ce ? Ca sunt deasupra partidelor ! Nenea presaru’…
2010-07-09 09:15:19 | Raporteaza
@Mihai Goţiu: 4-5000 de comentarii negative, vrei a spune la așa o audiență. Ceea ce înseamnă că bannezi la gros ! :p
2010-07-09 09:23:51 | Raporteaza
@Catz Kitty: nu-mi iese emoticonul cu limba scoasă, sorry
2010-07-09 09:24:44 | Raporteaza
@Mihai Goţiu: Întâmplător sub 700 de ”citiri” la articolul ăsta ! Criză, monșer !
2010-07-09 09:27:44 | Raporteaza
mai gotiu, pb. este, ca dama cu pandalii chiar are dreptate in ce te priveste. tu chiar nu poti dormi din cauza lui basescu mai alesw ca stii ca are dreptate.calmeaza-te si priveste lucrurile mai obiectiv chiar daca esti in slujba lui sov.
2010-07-09 09:41:59 | Raporteaza
@unul:
problema damei, a ta si a altora e ca e greu sa priceapa ca sunt doar in slujba mea
; va vine greu sa credeti si sa acceptati ca demagogia lui TB nu mai prosteste lumea si incercati sa gasiti explicatii externe – ei bine, obisnuiti-va cu asta: omul nu mai are credibilitate si, pe zi ce trece, tot mai multi inteleg cata falsitate e in discursul lui
2010-07-09 09:47:32 | Raporteaza
@Mihai Goţiu: Așa ziceau și adepții modelului plat al Pămâmtului : ”moda asta cu Pământul rotund se subțiază zi de zi, iar adevărul va ieși la lumină”
2010-07-09 09:50:46 | Raporteaza
theflatearthsoc../
2010-07-09 09:52:19 | Raporteaza
@Mihai Goţiu: Mi-ai răspuns echilibrat și cuviincios la #24, dar nimic, nimic la #28 ?
2010-07-09 09:56:30 | Raporteaza
Mi se pare mie, sau domnul Goțiu a abandonat lupta cu cei 5-6000 de cititori care-l susțin ?
2010-07-09 10:05:56 | Raporteaza
@Catz Kitty:
#28 ca sa ai o zi linistita: daca dai o scurta cautare prin arhiva Vox, din noiembrie pana prin februarie-martie s-ar putea sa vezi ca proportia a fost cu totul alta;
si poate la intrebarea ”de ce s-a schimbat proportia intre timp?” o sa cauti raspunsul in actiunile, declaratiile, discursul si mesajele TB si ale lui Boc, nu in cauze externe
#50 argumente asemanatoare am primit si cand am iesit in strada pentru a protesta impotriva lui Ilici si eram o mana de oameni, si cand scriam despre Funar aproape cotidian (si eram doar cativa la inceput) si despre Nastase – timpul si istoria au grija de toti
altfel: o dimineata si o zi buna iti doresc!
2010-07-09 10:10:04 | Raporteaza
@Mihai Goţiu: Mi-e somn deja, că am jucat bridge toată noaptea (online). Cât despre Funar, să le trăiască clujenilor.
Ție, sănătate, putere de muncă și multă, multă răbdare și inspirație să lovești în portocalii !
O zi excelentă, îți doresc !
Ne mai auzim !
Scuze dacă uneori am zgâriat, așa e firea mea
2010-07-09 10:16:03 | Raporteaza
Buna dimineata ! Urate ” comentarii”, urat vocabular.
2010-07-09 10:21:30 | Raporteaza
Este datoria unui jurnalist sa critice puterea, e drept, dar, cand critica depaseste limita unei minime decente, aceasta, critica adica, se reduce la ”mitocanul fără scrupule”. Nu cumva lipsa de scrupule a ”mitocanului” este conditionata de faptul ca arata cu degetul in directia celor care au lichidat legea ANI? Nu cumva lipsa de sprupule a presedintelui este tradusa din lipsa de acord a acestuia cu majorarea TVA? din faptul ca arata cu degetul spre cei care , timp de mai bine de 10 ani, au pus economia Romaniei pe butuci? din faptul ca arata cu degetul coruptia?
Desigur ca da. In acest caz ma consider si eu un mitocan fara scrupule si vin sa arat cu degetul acest articol infectat de populism ieftin.
2010-07-09 11:16:14 | Raporteaza
Domnu’ Gotiu iti accesez articolele des insa nu stau sa postez ca nu am motive.Nu te mai baza pe miile de cititori ce nu posteaza pt ca esti slab si pentru bani si statura ta de jurnalist ti-ai vinde si familia.
2010-07-09 12:07:05 | Raporteaza
Basescului ii trebuie un control psihiatric… urgent!
2010-07-09 13:35:48 | Raporteaza
Tov Gotiu,
Ma vad nevoit sa repet: cele 3 facultati, 4 mastere si enspe mii de traininguri, se pare ca au fost in zadar. Sau poate te-au ajutat sa uiti aritmetica (ramura a matematicii), ca altfel nu se explica debilitatea socotelilor pe care le invoci:
“in zilele ”slabe” 2-4.000, in cele bune 5-6.000, din care vreo 4-5 posteaza comentarii negative, mi se pare un raport OK”.
Daca luam ultima 30 de zile, zilele tale nu au fost slabe ci muribunde, de unde si media de 1500 accesari pe post, aproape la fel cat amicul Fumi, ce scrie din tari straine si-si mai duce si copiii in weekend.
Atentie, asta nu inseamna ca ai 1500 de cititori unici ci 1500 de accesari.
Asa ca, poate ne explici si nou,a cei cu studii doar in Romania, cum iti dau tie 2-4000-6000 de cititori la 1500 de accesari? repet, nu sunt accesari unice. ca doar nu vrei sa spui ca stau oamenii la coada la Internet cafe ca sa-ti citeasca articolele, cum deschide unul pe tine, hop inca 4 -5 sa citeasca !:)))
La luna mai(asta ca sa nu ne spui ca in iunie erau oamenii in concediu,) stai si mai rau, ai doar 1300 accesari in medie, colegul Fumi este in frunte cu aprope 1400.
Bine, poti veni cu cine stie ce pixeli albastri din campania electorala, dar sa fim seriosi, hai sa vorbim de timpurile noastre.
In plus, daca ar sta cineva sa faca statistica celor care comenteaza , cel putin 70-80% au comentarii negative. Asta “intr-o zi buna”…pentru tine.
Rar am vazut un comentariu favorabil. Daca nu cumva treci la “favorabile” si injuraturile postate impotriva celor care care isi permit pareri diferite sau, mai rau, iti arata cat de “eronat” esti.
2010-07-09 14:06:10 | Raporteaza
Basescu pompierul-pi roman, a fost luat in calcul?
Isi da el singur foc
… la valiza?
Ameninta cu ceva CONCRET proximitatea imediata, ori va ingana? … IMAGINARUL vostru colectiv si va ofera ciuciul sau CONCRET?
2010-07-09 14:23:17 | Raporteaza
@rama-postaca:
poti sa intri de o 1.000 de ori (sa accesezi) pe un articol, tot o singura data se numara (unde mai pui ca daca de pe acelai IP – in cazul retelelor – intra mai multe persoane, tot o singura data se numara);
in plus, un cititor nu citeste TOATE articolele, asadar la o medie de 3.000 – 3.500 accesari (pe zi, de luni pana vineri), respectiv 2.000-2.500 (sambata/duminica), se ajunge la peste 2.000 de unici minim/zi
2010-07-09 14:46:19 | Raporteaza
@Mihai Goţiu:
Daca nu stiai, stimate mare jurnalist: pentru ca sunt publice si ti-ai asumat acest risc!
El este in spatiul privat si poate sa aiba orice parere!
Daca nu te-ar citi nimeni, cum te-ai numi?
Ce mentalitate mizerabila aveti!…
Personal ti-as recomanda sa te educi, pentru ca tu nu esti un mic Dumnezeu, iar ceilati supusii tai!
M-a deranjat felul in care ai dat raspunsurile pe acest forum: ca o mahalagioaica…
2010-07-09 15:36:07 | Raporteaza
goţiu
voxpublica are 6000-8000 de unici pe zi.zoso face lejer de două ori mai mult
2010-07-09 16:00:06 | Raporteaza
@Mihai Goţiu: …..spuneti asa…..va vine greu sa credeti si sa acceptati ca demagogia lui TB nu mai prosteste lumea si incercati sa gasiti explicatii externe – ei bine, obisnuiti-va cu asta: omul nu mai are credibilitate si, pe zi ce trece, tot mai multi inteleg cata falsitate e in discursul lui.
gasiti discursurile lui crin si ponta credibile?….alea cu fascismul si cu …sa plece ei ca sa venim noi, desi nu vrem acum la guvernare iar solutiile le avem da le zicem mai spre toamna….
sa nu-mi spuneti ca il credeati si pe geoana?ala care castiga sigur prezidentialele in timp ce basescu era terminat….si toti ziaristii ne asigurau ca geoana prostanacul va fi viitorul presedinte…hi!hi!hi!
2010-07-09 20:35:03 | Raporteaza
[...] Azi îl vedem și nu e. De la Eminescu pentru Crin Antonescu. Să fie primit [...]
2010-12-10 10:59:29 | Raporteaza