![]() | Marx vinevezi toate articolele de Costi Rogozanu22 Jul 2010 la 11:14 78 comentarii 1931 vizualizari. |
Probabil aţi văzut scris pe monumente, garduri, ziduri celebra frază urbanapocaliptică “Isus vine”. Ei bine spaima acum în mediul cultural românesc e că “Marx vine”.
O polemică între cineva şi altcineva în mediul intelectual. Asta e o ştire în sine în adormirea culturală de pe aici. Aşa că să notăm că Vladimir Tismăneanu s-a simţit lezat de o frază dintr-un interviu al lui G.M.Tamas şi a ţinut să-l tragă la răspundere pentru înhăitarea cu de-alde Zizek şi Badiou. Şi evident, în bun spirit “antioxidant ideologic”, a ţinut să-i amintească de crimele comunismului. Şi să facă distincţii de nuanţă între condamnarea regimului criminal şi acuzarea ideologiei “criminale”. Am extras cîteva pasaje şi am cîteva mici comentarii apoi.
Tismăneanu:
În interviul amintit, G.M. Tamás afirma eronat că, pe baza Raportului Final al Comisiei Prezidenţiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste, preşedintele Traian Băsescu a declarat: „nici mai mult, nici mai puţin, comunismul e o crimă împotriva umanităţii sau ceva de genul acesta“. Superficialitatea recentelor intervenţii ale lui G. M. Tamás nu se dezminte. Confuzia conceptuală în afirmaţia citată este siderantă: cum poate fi o ideologie declarată crimă împotriva umanităţii? Concluzia CPADCR, fundamentată pe cercetarea atentă a documentelor de arhivă, raportată la legislaţia internaţională, a fost că în perioada dictaturii comuniste din România au fost comise crime împotriva umanităţii. Iar preşedintele Băsescu a definit regimul comunist drept ilegitim şi criminal pe tot parcursul existenţei sale. Sunt convins că G.M. Tamás (cel de astăzi) a fost deranjat de demersul Comisiei pe care am condus-o şi de rezultatele finale ale acestuia. Dar adevărurile istorice sunt negate doar de cei care, precum filosoful maghiar, şi-au construit o imunitate la argumente de necontestat. Ei, mai degrabă, sunt dispuşi să sacrifice lumea pentru confirmarea propriei utopii.
Tamas răspunde:
În faţa acestui nou habitus poporan, nihilist şi plin de umor, d-l Tismăneanu şi aliaţii lui afişează un anticomunism ideologic, punitiv şi moralizant pentru a ajuta legitimitatea regimului burghez tardiv (cu termenul nemţesc consacrat, Spätkapitalismus) printr-o contrarevoluţie ideatică de un soi paseist şi preventiv în acelaşi timp. Paseist, fiindcă demonstrează bunătatea regimului prezent comparându-l cu ororile regimului trecut, şi preventiv, fiindcă pedagogia politică a grupului neoconservator (pur sau de gunoi, n-are importanţă) vrea să ne arate că orice alternativă a ordinii neoliberale sau pseudoliberale duce la tiranie „totalitară“ şi la mizerie economică. Deci – după d-l Tismăneanu şi alţi boieri ai minţii – orice idee alternativă este inerent criminală. Q.e.d. Această strategie retorică are avantajul simplicităţii. Dar putem să întrevedem aici câteva dificultăţi mărunte. D-l Tismăneanu a făcut un mare sacrificiu când a devenit inchizitorul şef al comunismului est-european într-o alianţă incomodă cu preşedintele Băsescu şi cu toate celelalte powers that be. În primul rând, e jertfa de sacrificium intellectus, în al doilea rând, domnia sa a jertfit aici ceva ce era preţios cândva pentru cei ce împărtăşeau ideea liberal-democratică.
Ţin cu Tamas din oficiu, pentru că ţin cu anumite interpretări ale sale privitoare la blocul est-european, pentru că a fost printre puţinii intelectuali din zonă care şi-a asumat idei incomode (a fost prezent cu traduceri româneşti, l-am urmărit mereu online în revistele englezeşti) şi pe care m-am putut baza în calitate de mic membru al iubitorilor de Marx plus anumite linii dintre “urmaşi” gînditori. Tamas a fost un sprijn perfect (şi prin atenţia pe care o acordă fatalmente acestor meleaguri, doar a trăit şi în România) pentru mine şi pentru mulţi alţi tipi care nu vor să moară de plictiseală scriind encomioane culturale.
Observaţii:


Irina Zamfirescu 23 May la 16:13 |
Bucureștiul pare că ar fi inepuizabil. Construcții P+inifinit, spații verzi transformate în [ citeste mai departe ]
Mihai Goţiu 23 May la 15:30 |
Uninominalul pur, în forma adoptată ieri de Parlamentul României, e o mare mizerie. Argumentele [ citeste mai departe ]
Elena Vijulie 23 May la 14:29 |
Legea privind sistemul electoral majoritar uninominal a trecut ieri de Camera Deputaţilor, după ce [ citeste mai departe ]
Costi Rogozanu 23 May la 14:22 |
Ce e în neregulă cu POSDRU? Am tot fost avertizaţi că face Comisia Europeană verificări. [ citeste mai departe ]
Laura Cernahoschi 23 May la 12:10 |
Apare doar la emisiuni cu Gâdea, Alesandra Stoicescu sau duminicale de cancan, unde nu i se vor [ citeste mai departe ]
Cristian Teodorescu 23 May la 10:00 |
Uninominalul pur şi dur la care a visat Traian Băsescu pe vremea cînd era pe val s-ar putea [ citeste mai departe ]
Cristian Cojanu 23 May la 09:54 |
From Romania with Art,
25 mai, ora 21.30, Grădina Verona
Pe 25 mai, de Noaptea Albă a Galeriilor, [ citeste mai departe ]
Iulian Leca 23 May la 04:30 |
Cea mai mare critica adusa sistemului electoral ce tocmai a trecut si de Camera Deputatilor e ca [ citeste mai departe ]
Dorin Tudoran 22 May la 22:27 |
Prima lună de după o căsătorie este numită ”luna de miere”. Prima lună a [ citeste mai departe ]
Alin Fumurescu 22 May la 19:36 |
… s-au inmultit atacurile impotriva lui Basescu pe ultimul front ramas disponibil – [ citeste mai departe ]
Ciprian Şiulea 22 May la 18:11 |
Astăzi USL a demonstrat că tot ceea ce a spus în ultimii cîţiva ani împotriva PDL nu a fost [ citeste mai departe ]
Elena Vijulie 22 May la 14:19 |
Premierul Victor Ponta şi ministrul afacerilor europene Leonard Orban au anunţat ieri că [ citeste mai departe ]
Cristian Teodorescu 22 May la 12:06 |
Monica Macovei susţine că guvernul Ponta, despre care premierul spune că e cel mai curat, e cel [ citeste mai departe ]
Ciprian Domnişoru 22 May la 04:22 |
Întrebat despre participarea financiară a României la achiziționarea de către NATO a unor [ citeste mai departe ]
Costi Rogozanu 21 May la 21:55 |
Nişte fapte. Traian Băsescu s-a întîlnit ieri cu vice-preşedintele Chevron, compania care vrea [ citeste mai departe ]
Mihai Goţiu 21 May la 19:43 |
Nu mai e doar o impresie de început de campanie. Ci o confirmare: Emil Boc a evitat până în [ citeste mai departe ]
Constantin Creţan 21 May la 19:05 |
În ţara în care Eminescu, Creangă, Caragiale şi Preda n-au fost absolvenţi ai vreunei [ citeste mai departe ]
Cristian Teodorescu 21 May la 18:20 |
Useliştii au început ofensiva de vară puţintel mai devreme, presaţi de calendarul [ citeste mai departe ]
Costi Rogozanu 21 May la 15:38 |
Alegerea dintr-un tur a primarului generează tot felul de efecte secundare. De exemplu, negocierea [ citeste mai departe ]
Stelian Tănase 21 May la 12:17 |
Traian Băsescu aflat la Chicago, printre români, a profitat că se afla departe de casă şi [ citeste mai departe ]
Mihai Goţiu 21 May la 11:00 |
Am văzut și români care (încă) îl iubesc pe Traian Băsescu. E drept, nu în România. Trebuie [ citeste mai departe ]
Cristian Teodorescu 21 May la 10:03 |
Şi ducîndu-se dumnealui Traian sin Băsescu la sfat în cele străinătăţi l-au însoţit alai, [ citeste mai departe ]
Costi Rogozanu 20 May la 15:44 |
Săptămîna asta cele mai discutate probleme au fost cîinii vagabonţi, curăţenia oraşului, [ citeste mai departe ]
Constantin Creţan 20 May la 12:38 |
Fostul ministru german al apărării a ieşit din politică şi a pierdut titlul de doctor în urma [ citeste mai departe ]
Mihai Goţiu 20 May la 10:15 |
Înainte de începerea festivităților de lansare a candidaților USL la Consiliul Județean și [ citeste mai departe ]
Alin Fumurescu 19 May la 21:32 |
… c-acum nu mai e de gluma. Acum e serios. Acum nu mai e vorba nici de USL, nici de PDL, nici de [ citeste mai departe ]
Cristian Teodorescu 19 May la 20:12 |
După ce-am văzut fragmente din teza de doctorat a procurorului general al României, Laura [ citeste mai departe ]
Dorin Tudoran 19 May la 18:00 |
Copertă & Copyright 2012 - ION BARBU
Anunțul făcut de unul dintre cei mai guralivi și [ citeste mai departe ]
Constantin Creţan 19 May la 17:59 |
Ca şi Mugur Ciuvică, despre care tocmai am scris, tot din categoria celor pentru care pare a [ citeste mai departe ]
Ciprian Şiulea 19 May la 16:58 |
Cînd tînjeam şi eu mai tare să pot scrie despre altceva decît plagiate şi incompatibilităţi [ citeste mai departe ]
| 1Extreeeeeeeeeeeeeem de putin convingatoare pledoaria doamnei Vijulie cand e vorba sa explice de ce ceea ce se poate in MBritanie nu se mai poate in România: practic toata explicatia e o retorica tare ridicula... | ||
| 2@tamara's nephew: REmus Cernea? Nu de alta,dar aveam mare incredere in el. Zice gura presei ca ar fi fost atras cu un post caldut de secretar de stat.Asta ar fi o dovada ca "exista un Dumnezeu" pe... | ||
| 3Nota 10 autorului ptr. acest articol; e printre cele mai bune articole in româna pe care le-am citit in ultimii ani. Zic asa ca p`aia cu "cel mai bun articol" am impresia ca deja am mai bagat-o, si zic... | ||
| Mihai Goţiu 10709 citiri |
| Cristian Teodorescu 9504 citiri |
| Costi Rogozanu 8839 citiri |
| Ciprian Domnişoru 4120 citiri |
| Alin Fumurescu 3933 citiri |
| Constantin Creţan 3390 citiri |
| Dorin Tudoran 2867 citiri |
| Elena Vijulie 2497 citiri |
| Dan Duca 2470 citiri |
| Ciprian Şiulea 2297 citiri |
| Mihai Goţiu 7 postari |
| Cristian Teodorescu 7 postari |
| Costi Rogozanu 6 postari |
| Constantin Creţan 4 postari |
| Dorin Tudoran 3 postari |
| Alin Fumurescu 3 postari |
| Ciprian Domnişoru 3 postari |
| Iulian Leca 2 postari |
| Ciprian Şiulea 2 postari |
| Elena Vijulie 2 postari |
| Mihai Goţiu 61101 citiri |
| Cristian Teodorescu 39844 citiri |
| Costi Rogozanu 38031 citiri |
| Ciprian Domnişoru 18168 citiri |
| Alin Fumurescu 17839 citiri |
| Viorel Dobran 12307 citiri |
| Dan Duca 11270 citiri |
| Constantin Creţan 11149 citiri |
| Elena Vijulie 9122 citiri |
| Dorin Tudoran 8694 citiri |
| Mihai Goţiu 29 postari |
| Cristian Teodorescu 29 postari |
| Costi Rogozanu 28 postari |
| Alin Fumurescu 11 postari |
| Constantin Creţan 10 postari |
| Ciprian Domnişoru 9 postari |
| Dan Duca 8 postari |
| Dorin Tudoran 8 postari |
| Ciprian Şiulea 7 postari |
| Viorel Dobran 6 postari |
© 2009 VoxPublica.ro, o marca F5 Realitatea-Catavencu. Toate drepturile rezervate.
Nu inteleg fascinatia pt. Marx. Sunt mai de stanga decat imi place chiar sa recunosc, dar nu inteleg de ce stanga trebuie sa se revendice de la Marx, de la cel pe care eu il consider autorul moral al crimelor regimurilor comuniste. A te revendica de la Marx, imi pare a fi intradevar o chestiune care tine de moda, la fel ca purtatul tricourilor cu Che Guevara. Ca si cum ti-ai pune eticheta de ganditor, de iubitor de idei.
Nu inteleg de ce stanga trebuie sa fie o colectie de abstractiuni, cand, de fapt, stanga nu a reusit decat acolo unde a fost folosita pragmatic si dozat. Cum e si firesc sa se intample. Stanga exaltata e un esec complet. Ea nu e in stare decat sa provoace pasiuni.
Pana nu se va separa de Marx, stanga va ramane purtatoarea unor teribile amenintari .
Marx nu trebuie sa (re)vina.
In rest, problemele lui Tismaneanu sunt alta mancare de peste si, oricat mi-ar displace optiunile sale politice, omul ramane cel mai bun analist roman al fenomenului comunist.
2010-07-22 11:52:31 | Raporteaza
Si apropo de Ernu:
Tismaneanu et comp. nu au niciun motiv sa se certe cu Ernu. Peste Ernu am dat pe un forum moldovenesc, in timp ce isi facea reclama la Nascut in URSS. Ar fi chiar culmea ca Tismaneanu sa se ia la harta cu un tip care intra pe forumuri pt. a se contrazice cu postacii si mai si iese scarmanat din disputa.
2010-07-22 11:58:49 | Raporteaza
salut Costi,
imi pare bine ca intervin mai multe voci in dezbaterea asta. In acelasi timp, mi se pare ca iti respecti firma cu textul asta si, deocamdata cel putin, nu vrei sa faci pasul spre intelegerea adversarului de idei. Sunt perfect de acord ca e buna critica, asa am invatat si eu, insa stii si tu la fel de bine ca, daca iti construiesti un obiect al criticii convenabil, critica devine mai mult slogan decat provocare intelectuala (asta ti-o spun si ca o dezamagire pentru ‘tin cu Tamas din oficiu’ … pai nu zisesem ca vrem sa fim critici? critica inseamna si sa fii singur pe anumite subiecte!)
Doua chestiuni cu privire relatiile dintre oamenii asumat de dreapta si stanga in Ro:
1) Spui ca pentru VT este convenabil ca stanga in Ro. sa nu existe si de-aceea isi alege adversari externi. Cu tot respectul, niciunul dintre cei mentionati (Cistelecan, Ernu &co) nu are anvergura si istoria personala a unui Tamas sau Zizek. Tismaneanu cred ca e destul de constient ca, la nivel international, ei nici nu conteaza. Daca respectivii vor ca Tismaneanu sa se incontreze cu ei, trebuie inainte de orice sa dovedeasca oarecare forta de impact a ideilor sau a atitudinilor civice. Disputele dreapta/stanga nu sunt esentiale in spatiile magazinelor literare cat sunt in zona actiunii civice, a receptiei politicilor publice si in media de exprimare a mediului universitar de varf.
2) Nu prea inteleg in ce fel are revista 22 (si alte media ‘prietenoase’) monopol pe expresia intelectuala si, mai ales, de unde iti iese hazardul acesta al monopolului pe care-l invoci. Pot fi de-acord ca exista o sensibilitate de dreapta la nivel declarativ in mediul public. Dar discursul public dominant este populist/cinic/clientelar si ideile de dreapta (gen anticoruptie, anti-transferuri sociale de la buget, pro-sisteme private de asigurare a sanatatii, educatiei, viitorului, eliminarea exceptiilor de la impozitare) sunt din ce in ce mai impopulare. Vezi si scrisorile publice din ultima vreme venite dinspre mediul literar. ‘Dusmanii’ lui Aligica, Stoica & comp sunt toate acele voci ale cinismului iresponsabil si rentier, ivite fie in relatie cu bugetul statului fie din mediul privat/politic.
Cat despre prietenii mai tineri care publica interviuri cu maestrii, da sunt de acord, inca nu dovedesc mare lucru prin ei insisi. Totusi, exista si un gen de loialitate in abordarea de idei care nu trebuie neaparat dispretuit. E o calitate care lipseste in Romania si nu sunt sigur ca infierarea ei aduce plusvaloare dezbaterii publice. Bineinteles, atata timp cat aceasta loialitate nu este insotit de sinecuri si rente, aici sunt perfect de-acord.
2010-07-22 12:04:42 | Raporteaza
Care Marx?
Groucho?
2010-07-22 12:05:15 | Raporteaza
Problema cea mare este ca nu ne-am despartit de trecut, nu ne-am asumat nici un proiect si putem oricand sa ne scufundam inapoi in mazga calduta a mentalului anilor 70, cu indolenta, turnatori, realitate fabricata si acceptarea totala a autoritatii in subliminal.
2010-07-22 12:10:29 | Raporteaza
“Au doar duşmani închipuiţi, au monopol pe expresie intelectuală”
Ioi, cand Basescu a condamnat comunismul nu a urlat “decat” intreg Parlamentul, antenele si 80% din presa. Poti sa spui orice cata vreme nu te atingi de lucruri sfinte.
2010-07-22 12:13:58 | Raporteaza
mac gregor – a urlat doar un dusman inchipuit de iliescu si de putere in general in romania: vadim tudor, cea mai comoda forma de opozitie
2010-07-22 12:18:56 | Raporteaza
Adica lucrurile care sunt pentru ei sfinte. Pentru Ilici si jmecherii care inca mai viseaza la:
- puterea de a stapani peste toata tara
- sa faci ce vrei tu cu bugetul, fara ca cineva sa aiba dreptul sa-si bage nasul
- sa fabrici realitatea la tv
- o armata de securisti gata sa denigreze in presa pe dusmanii poporului sau pe cei care au “pozitii eronate”
- sa iti stea toti la picioare, de la politisti las judecatori sa iti execute ordinele
- fara declaratii de avere, fara dezvaluirea greselilor partidul e perfect
- daca nu-ti iese echilibrarea bugetara o faci din pix, ca Vosganian
fain e comunismul, cred ca inca se umezesc la gandul lui.
2010-07-22 12:22:31 | Raporteaza
Vine, am inteles. Cit sta si cind pleaca ma intereseaza.
2010-07-22 12:24:24 | Raporteaza
@Costi Rogozanu
au fluierat si de la opozitie, au ras de el, au batut din picioare, au dat declaratii care au condamnat gestul lui Basescu, etc pozitionandu-se clar de partea opusa.
Vadim a fost varful de lance al lui Iliescu, asa cum a fost mereu de la infiintarea PRM, dar acum il folosesc si PNL, Antenele si Realitatea.
2010-07-22 12:29:04 | Raporteaza
Costi, ești tu de stânga așa cu sunt eu protopop. Adică deloc. Dar îți place să te joci de-a ideile transcrise și pompate în mințile oamenilor (și așa rătăcite). În fapt, te joci cu dinamita. Marele noroc în spațiul ăsta este că oamenii nu au principii și nu se ghidează după ideologii. În momentul în care va apărea un partid ultraortodox, care să respecte strict ideologia (nu are importanță de ce culoare), tot spectrul politic se va radicaliza. Și să te văd eu atunci dacă-ți mai dă mâna să joci șotronul ăsta! Deocamdată o faci just for fun, aducând, mai mult sau mai puțin, cu acel autor de graffiti, anonim, din Berlin, care a scris pe soclul statuii cu Marx și Engels Nu suntem noi vinovați și Data viitoare va fi mai bine.
2010-07-22 12:41:10 | Raporteaza
@Florina:
Pe mine nici macar asta nu prea ma intereseaza.Poate sa stea cat vrea ,da’ intreb si eu ca e in trend:
- Vrea sa investeasca ceva aici ,sa “cereeze locuri de munca”? Presupun ca are ceva bani scosi cu Capitalul ala care a fost bestseller la vremea lui ,si probabil ca a avut norocul sa nu fie impozitat pe drepturi de autor.
2010-07-22 13:02:54 | Raporteaza
Nu e spaima ca “Marx vine” ci mai degraba ca “prostia (re)vine”. Doar mintile simple (sub 18 ani, inteleg) sau fara tangenta cu stiintele economice si cu realitatea il pot admira pe Marx. El critica capitalismul si ofera in schimb un sistem economic absolut utopic, asta in cazul in care completezi partile lipsa, pt ca de fapt Marx nu explica complet cum sistemul asta al lui socialist angreneaza. Probabil ca a avut note foarte mici la stiinte economice. Bine ca totul e ambalat frumos si pompos, aici nu-l intrece nimeni; dupa ce bijbiie jalnic in explicatii, incheie glorios cu “traiasca lupta cea mare, uraaaa, asta e viitorul”. Ce dovada mai buna vreti ca sistemul propus de Marx e o aberatie, decit faptul ca a colapsat in toate tarile unde a fost aplicat?
2010-07-22 13:04:48 | Raporteaza
Textele lui Aligica (de pe Hotnews, de exemplu) sunt produse de maestru – inchegate, argumentate logic impecabil, cu un fir rosu pregnnat care te duce neabatut la concluzii. Astea sunt textele cuiva care GANDESTE. Insailarile gen Rogozanu – Siulea – Ernu (bonus pentru Ernu talentul literar vizibil) sunt un galimatis de refulari, putzoisme (“il iubesc pe Marx”), politze de platit, excentricitatzi si paranoisme, din care nu retzii nimic decat datul din coate pentru un locsor mai in fatza sub lumina reflectoarelor intelectuale. Greu de intzeles pe ce se bazeaza cand se considera intelectuali Rogozanu, Siulea si Ernu (scriitor Ernu este, indubitabil, dar pana la intelectual mai e ceva drum).
La text: “Intelectualii trebuie să atace eficient puterea financiară, politică, simbolică – în România” – e cea mai gogonata daca vezi cum il “ataca” pe borfashul turnator care ii patroneaza Rogozanu sau Siulea.
Citatul din Revelatzie trebuie redat corect: “Iata, vin curand SI PLATA MEA CU MINE!”. “Plata” El o face si anticipat uneori, ca pentru ceausestii plansi acum de marile lichele post-decembriste.
Statzi linistit la locurile voastre din cocina puturoasa a vantului, “stangisti” stipendiatzi de jeguri penal-securiste, Marx NU VA MAI VENI VREODATA IN ROMANIA.
2010-07-22 13:05:05 | Raporteaza
marius v – sint gata sa accept si asta. in fond, faptele vorbesc, nu etichetele sau autoetichetele
2010-07-22 13:05:32 | Raporteaza
staţi cuminţi,nu vine.deocamdată e foarte ocupat prin Coreea ce Nord,Cuba,mai are ceva treburi şi prin America Latină cu Sendero Luminoso şi alte asemenea coterii criminale care vor să construiască „omul de tip nou” exterminîndu-l fizic pe cel vechi…
2010-07-22 13:33:53 | Raporteaza
Rogo: hai, cearta-te si cu Neamtu, ca a scris si el de Tamas. Nu fii suparat ca nu te baga nimeni in seama si nu crede ca esti filosof de stanga. Esti putzoi inca, si nici foarte citit nu prea observ sa fii.
2010-07-22 13:39:44 | Raporteaza
Nu vine, nu are unde, aici in Romanica banana nu prinde, in prezent, nicio ideologie, mintile romanilor sunt plecate la cules de capsuni, mai pe scurt la facut bani si nu “plus valoare” ideologica; marx e in lada de gunoi din iad si acolo vor ajunge toti cei care-l viseaza.
2010-07-22 13:59:47 | Raporteaza
@Rogozanu
Am sa te anihilez! Cand imi va veni randul, nu imi voi disimula terorismul!
Din cine am citat?
P.S. Inteleg ca marxismul e o faza sordida a tineretii, care lasa loc individualismului dupa o anumita varsta. Bizar sa vad ca tu mori cu el de gat. Ce se intampla? N-ai avea ce pune in locul lui?
2010-07-22 14:05:45 | Raporteaza
@Costi Rogozanu: Exact. Scrisul este o ocupație liberală. Gânditul, la fel (și facultativă).
2010-07-22 14:33:07 | Raporteaza
[...] scoala , Leacul Durerii , Taieturi de pe dotcom Leave a Comment Tags: Leacul Durerii Via Costi Rogozanu, care scrie despre o polemica netransata intre Vladimir Tismaneanu si Gaspar M. Tamas, am ajuns la [...]
2010-07-22 14:42:26 | Raporteaza
“Baietii destepti” de la PDL, pe
taxapenonvaloar../
2010-07-22 15:14:38 | Raporteaza
Acum ca asistam cum corabia pedeleprelor se duce la fund cu tont cu capitan, parca incepe sa-mi fie mila de telectualii basisti. De un Liicheanu, de un Patapulix, ba chiar si de alienatul de Avramescu. Nu insa si de “nepotul lui T-34″, urmasul bolsevicului Tisminetzki, care de dobitoc ce-a fost si-a lasat o mana in Spania si un spermatozoid in vaginul tovarasei de lupta, a viitoarei doamne Tisminetzki. Restul e pura ideologie si-mi vine greata doar cand pronunt acest termen. Cahhh!
2010-07-22 15:59:23 | Raporteaza
Costi, de fapt cred ca chestia dupa care tanjesti tu (si a carei lipsa o acuzi in mod constant) este un anumit echilibru intre opiniile de dreapta si cele de stanga. Ceea ce e totusi o bila alba pentru tine, tendinta catre echilibru trebuie mereu laudata.
Doar ca, la nivel macro, si “dominatia dreptei” de astazi este tot o forma de echilibru la nivel de secol, dupa 5 decenii de “stanga” care ne-a tampit (cand nu ne-a omorat de-a dreptul). Stanga este inca (si va mai ramane) complet dezonorata intr-o tara precum Romania. Eu zic ca pe buna dreptate, dar pe termen mediu si lung cred ca ne indreptam catre echilibrul pe care ti-l doresti tu.
Ceea ce eu, unul, nu pot intelege este de ce, doar pentru a restaura echilibrul, cautionezi chestii care nu sunt de cautionat: la nivel ideologic, pe Marx (pentru ca eu, mai idealist, prefer sa cred ca stanga aia “buna” si “adevarata” nu sta in Marx), iar la nivel faptic, crimele pe care le-a generat regimul produs de ideologia lui Marx. Nu e deloc cool (sau n-ar trebui sa fie) sa scuzi sau sa treci sub tacere crimele, doar de dragul unei harjoane intelectuale.
2010-07-22 16:39:16 | Raporteaza
Pute de intelectuali in Romania. Daca esti intr-un WC public din Bucuresti si te rotesti spre stinga ca sa vezi cine a scos ad-hoc o idee noua, iar apoi spre dreapta, ca sa vezi cine i-a raspuns polemic fara sa clipeasca, ai si udat doi intelectuali.
2010-07-22 17:10:01 | Raporteaza
Marx ar trebui interzis in Romania tot asa cum Hitler e interzis in Germania. La puscarie, la sapat santuri vreo cinci ani cu toti idiotii care vor sa filozoficareasca despre marxism. In haine vargate, cu o bila legata de picior si hraniti doar cu varza fiarta, arpacas si piine neagra mucegaita ca antibiotic.
2010-07-22 17:11:31 | Raporteaza
Cit despre Tismaneanu, asta sugereaza prin Romania ca el ar fi de dreapta, dar in acelasi timp – pe blogul lui si in EvZ – inchina ode Scolii de la Frankfurt si ii numeste (auzi!) UMANISTI pe cei care sint vinovati de aducerea ciumei numite “marxism cultural” in America. Ei Germania voiau sa o distruga, e drept, dar Hitler le-a tras un sut in cur, asa ca s-au carat cu catel si purcel in universitatile americane.
Nu reusesc sa inteleg cum de prietenii lui de circumstanta din Bucuresti, “intelectualii” dreptaci, se prefac a nu vedea cit de pervers e Tismaneanu.
2010-07-22 17:13:55 | Raporteaza
Rogozane, da-ti doua palme si mars la Biblioteca!
nu ne mai plictisi cu autori MORTI! Marx se odihneste in latrina Istoriei!
2010-07-22 17:23:57 | Raporteaza
PENTRU CEI CARE DORESC SA PUNA INTREBARI SI NU NUMAI , A VENIT MOMENTUL !
“În caz că nu intervine nimic, marţi 27 iulie, la ora 18:00, la sediul Institutului de Studii Populare (Str. Alecu Russo nr. 13-19, Ap. 3, sector 2), Madame Blogary îşi face debutul în industria ceaiului politic. Invitaţi vor fi Cristian Preda şi Sever Voinescu, în colţul portocaliu, şi cititorii Madame Blogary, în celălalt colţ (încă nu i-am găsit culoare). Cei care vor să participe trebuie să trimită un mail de confirmare la mirel@blogary.ro (sînt doar zece locuri de invitaţi).”
Marti e momentul sa le aratam dragostea si atasamentul nostru fata de partidul condus de BETIV !
VA ASTEPT IN NUMAR CAT MAI MARE !
DACA EI NU NE INVITA , NE INVITAM NOI , DOAR II IUBIM !!!
2010-07-22 17:38:10 | Raporteaza
Pai, sa rasfoim Istoria.
Au fost cu duiumul literati (bine, unii asa zisi literati) care dupa 23 aug. 1944 au devenit fani Karl Marx.
Si ce ?i-a omorit cineva?
Nu. Au murit prostii in inchisorile comuniste. Cu zecile de mii. Si pe frontiere incercind sa scape din lagarul socialist multilateral dezvoltat.
Rogozanu stie, e destul de citit, ca democratia nu va proceda cu el, asa cum au procedat fanii lui Marx cu dusmanii popolului. La Sighet, Aiud, Gherla ori Canal.
Si mai stie, dom` Rogozanu, ca atunci cind e in pericol sa fie uitat, e bine sa sochezi cu ceva.
E democratie.
Tismaneanu? Da` cine-i ala?
Intrebati de Rogozanu si cu sutele de mii vor sari sa spuna ca il cunosc, citesc si admira.
2010-07-22 17:43:30 | Raporteaza
Costi, sint in mare masura de acord cu JohannM: stinga – ca, de altfel, orice alt curent de gindire opus ultraconservatorismului autohton – n-are nevoie sa-si caute legitimitatea in Marx. Gindirea acestuia, legata de cea a lui Hegel, a fost deja criticata de pe alte pozitii decit cele conservatoare (si/sau neoliberale) – as aminti filosofia pozitivista (de orientare antimetafizica)sau diversi autori socotiti de stinga (Arendt, de exemplu). Cred, la fel ca Johann, ca stinga are succes atunci cind e pragmatica; drept dovada, a si cistigat cam toate luptele pe care le-a purtat (in mod pragmatic) pina acum: ceea ce, pe la sfirsitul lui 1800, era pentru social-democratia germana utopie ,acum e -thank God! – realitate, si, mai mult, o realitate acceptata (cam) de toata lumea.
Ai perfecta dreptate cind spui ca e o mare distanta intre Kolakowski sau Michnik (sau Arendt, pentru ca tot o citeaza cu orice ocazie)si noile orientari politice ale lui Tismaneanu, dar ,daca nu o face el, cine altcineva mai pomeneste de autorii de mai sus? In niciun caz un Al. Polgar care, din cite vad, s-a apucat sa scrie poezii lacrimogene.
PS.Btw, de revista “Dissent” ai auzit?
2010-07-22 18:09:22 | Raporteaza
“Vladimir Tismăneanu are un talent incredibil de a înţelege complet greşit unii autori. Îl invocă şi se revendică de la Kolakowski, aşa cum spune tot timpul că îl iubeşte pe Michnik fără să mai amintească de faptul că e pe poziţii complet opuse, că face exact ce critică gînditorul polonez.”
S-o crezi tu ca nu intelege sau ca nu stie. Metoda se numaste “infectie mimetica de gradurile 2 si 3″ sau consacratul “denigrare si confuzionare prin asociatiune”.
2010-07-22 18:09:43 | Raporteaza
“Nu e deloc cool (sau n-ar trebui sa fie) sa scuzi sau sa treci sub tacere crimele, doar de dragul unei harjoane intelectuale.
Ovidiu
2010-07-22 16:39:16 ”
Nu e deloc inteligent sa crezi ca crimele comunismului sint mai prejos de cele ale capitalismului ; ai uitat de fascism cumva ? Mai spui sa fie interzis Marx in Romania precum Hitler in Germania; am o veste trista pentru tine: ambii sint morti deci nu mai pot fi interzisi. Ideile nu mor niciodata, nu pot fi nici ucise nici interzise.
2010-07-22 18:18:17 | Raporteaza
@ Costi – chiar ma pregateam sa semnalez aceasta polemica altminteri savuroasa! Voi reveni, probabil. Deocamdata, ingaduieste-mi sa observ, pe urmele lui alex rauta, ca pozitia ta, pro-Tamas si pro-underground “din principiu” (care “underground”? ca e un concept la fel de vag precum cel de “societate deschisa”) era intru totul previzibila – cu alte cuvinte, cam pici in pacatele pe care le arati cu degetul:)
A propos, vezi ca nu i-ai raspuns lui alex rauta
Cu prietenie
2010-07-22 18:48:27 | Raporteaza
iar marx?
ia uita-te un pic la altii, marx nu mai e demult un pericol pentru nimeni. ar muri de invidie si marx si freud sa vada ca nu mai sunt nici polemici nici interzisi azi. in state, ca sa dau un exemplu, orice licean ii poate citi la liber. darwin in schimb e la index in multe licee americane ! 
darwin e numele azi. de ce poza marxista a lumii nu mai deranjeaza pe nimeni in schimb pe darwin il interzic ?
2010-07-22 19:32:40 | Raporteaza
Am mers io la piatza azi si am vrut sa iau ceva de-ale gurii; si niste bere. Nu mi-au ajuns banii nici macar pentru mancare iar de la copii nu pot cere: sint someri si au familii. Dar asta nu-i nimic. Ce ma framanta si nu ma lasa noaptea sa dorm nu e intretinerea si nici apropierea iernii, e altceva. Si anume: oare cum se mai simte mediul cultural ? Are vreo spaima ? Oare vine Marx ? Oare nu vine ? Dar Timaneanu, saracu, ce-o simti el in sufletu lui ? Dar Patapievici pe la ICR ? Doamne-fereste sa vina Marx, abia atunci vor fi cu adevarat spaime pentru cine se cuvine.
2010-07-22 19:33:31 | Raporteaza
sistemul prin care putini trag cate putin de la multi ,ca si cum aia multi ar fi furnici , vine a fi interpretat mai degraba pe model darwinist decat marxist.
nomenclatura comunista a romaniei s-a dedublat in politicieni si in clientela politica dupa 90 si continua sa sugga bine si pe tihnite si nederanjata aproape de nimeni de la bugetul de stat al tzarii(din banii cotizati de toti.
contractele cu statul nu vor fi facute NICIODATA publice in totalitatea si in detaliile lor, promita basescu ce-o promite .
politicienii indiferent de partid tzevuiesc si clientela politica sugge mult mai bine si fara de masura, practic, dupa 90. derivand parte din ce sugge la tzevuitori-politicienii.
2010-07-22 19:35:53 | Raporteaza
marxistii pot ataca pe altii, le place polemica. darwinistul insa iti prezinta o poza si te lasa sa te uiti la ea. e suficient sa vezi ce se intampla, nu trebuie sa ataci pe altii, ca ataci degeaba
2010-07-22 19:37:14 | Raporteaza
de ce zic ca n-are sens sa te certi si sa ataci ?
pentru ca intelectualii, fie si asociati in semnatura intr-o jalba si-o lamentatie cu poezie si argumente, NU POT SCHIMBA NICI MACAR O LITERA din legile pe care politicienii si clientela le-au facut la mica intelegere ca sa traiasca ei bine de la bugetul de stat.
2010-07-22 19:50:16 | Raporteaza
si ai vazut ce face intelectualul la noi: a inteles asta si se lipeste pe unde poate,o bursa, un post de director adjunct de camin cultural.
intelectualul se adapteaza, plange un pic cand i se mai ia tzatza de la gura, da se linisteste repede la biberonul cel mai mic si rezonabil
2010-07-22 19:52:54 | Raporteaza
oda biberonului! oda pipetei!
nu e chiar toti dupa ciolan
)
astia de acum iti dau voie sa vorbesti si au condamnat comunismul, nu ca aia dinainte!
vaxuiala si mortaciuni vampiricioase, o seama de intelectuali, aia de azi. a tunat si i-a adunat.
( mai putin dl nea fumu, care cica se inscrie in sfarsit in pdl
2010-07-22 20:04:01 | Raporteaza
@tx2, daca se inscrie Fumurescu , va creste pdleu’ in sondaje de la 12 la 13%?
2010-07-22 20:08:11 | Raporteaza
False probleme si false lupte si false tzinte. Nu are absolut nici o importantza sistemul politic. Se poate trai si prospera foarte bine in comunism ca si in capitalism, ideologia nu are nici o importantza. Bunastarea si progresul tin de altceva, nu de ideologie. Tin de trei lucruri: plus-valoare, echilibru , eficientza.
2010-07-22 20:08:12 | Raporteaza
@tx2: se inscrie “in sfarsit.”
the end
2010-07-22 20:09:19 | Raporteaza
pdlistidiot #42 : n-as fi atat de PESIMIST
2010-07-22 20:10:34 | Raporteaza
@tx2, primesc pdlistii pescari in partid?
sau vanatori?ba nu , ca aia-s la psd…
caracatita Paul ce zice?
2010-07-22 20:11:33 | Raporteaza
1. Se ia o tara 2. Marx vine 3. Tara geme de placere pana-i raman doar pielea si oasele de atata epuizare placuta. 4. Se repeta cu un numar oarecare de tari (preferabil de ordinul zecilor).
Cand stii asta, nu prea mai conteaza cine a fost Marx si ce a scris; ci corelatia suspecta dintre marxism si mizerie economica. O fi Marx minunat in Ierusalimul vostru ceresc, dar aici, dedesubt, cand vezi cata bucurie a adus el in casele oamenilor, de se-ncruntau si puricii de foame, iti vine sa pui mana pe lopeti sa te mai scapi de placerea vizitei.
De asta nu inteleg deloc fascinatia pentru barbos: are vreo substanta (fascinatia) sau e doar o hipstereala pentru gusteri? Simte hipsterul nevoia de religie cool si alege misticismul plusvalorii in loc de cel, demodat, al tamaiei?
Or fi faine volutele lui Zizek, dar in substanta lor ramane omuletul barbos care, incapabil fiind de a face bani, s-a gandit ca bine ar fi daca banii altora ar fi “ai nostri, ai tuturor, mai ales ai mei”.
Cum ar fi ca un tanar entuziast, curat, cinstit, sa-si declare cu lacrimi in ochi adoratia pentru Fuhrerul nostru, Adolf Hitler, mare iubitor de oameni si strasnic vizionar socialist, dar asa de gresit inteles. E la fel de primit?
2010-07-22 20:12:14 | Raporteaza
de asemenea mi se pare de bun simt ca toti astia care sar dintr-o barca in alta o fac din motive strict ideologice. si-au dat seama ca partidul de plecare avea program si idei care, iata, nu corespund cu ale lor. de aia pleaca la altii. ca aia corespund intrutotul
constiinta, care este, cum sa spun, ff importanta 
2010-07-22 20:14:40 | Raporteaza
@tx2,inscrierea lui Fumi(sper sa nu se supere) in pdl…:
youtube.com/wat../
ca tot vorbim despre Marx.
2010-07-22 20:17:42 | Raporteaza
pdlistidiot:odata facut membru de partid, ajunge si omul nea fumu in legalitate. s-a saturat sa fie suporter independent in gandire
felicitari! traiasca! 
disonantele cognitive(vrei si cu pulla-n pizzda si cu sufletu-n rai) fac rau sanatatii. a ales cu sufletu-n rai
2010-07-22 20:20:35 | Raporteaza
io cred ca e un adevarat pdlist.pdlistii la nevoie se cunoaste…hihihi…e treaba lui, da’ sa nu ne mai abureascaca e independent!
2010-07-22 20:29:17 | Raporteaza
iubesti partidul,esti fidel, iti pasa, l-ai votat, ai indemnat si pe altii sa-l voteze, vrei sa-l reformezi, ai idei, te implici, te faci membru cu drepturi depline.
logic, nu? doar n-o sa faci ca majoritatea romanilor cu drept de vot carora nu le pasa, deci nu voteaza. tre sa dai exemplu. oamenii sunt ca oile. te urmeaza. mai ales atunci cand mergi pana la capat
2010-07-22 20:34:27 | Raporteaza
i’m the president of Tomania!
2010-07-22 20:40:06 | Raporteaza
ia uite ce face negrii-n state. se da singuri in gat pe youtube. la un moment dat te saturi si vrei ceva autentic ca proiect de viata acasa, ca astia care era cu drepturi pentru colorati(pt ei, adica), a degenerat!
youtube.com/wat../
2010-07-22 20:52:08 | Raporteaza
Propun sa nu ne mai agitam degeaba, ca prostii, si sa asteptam linistiti, fiecare la locul lui de munca, clarificarile in aceasta problema ale filosofului politic, dl intelectual Alin Fumurescu. Din moment ce polemica i s-a parut savuroasa (agreabila, incintatoare, plina de farmec) de la inaltimea amvonului de unde vegheaza Domnia Sa mersul lumii si uneori, cind nu se mai poate altfel, pontifica, intuiesc – repet – ca ne agitam cu totii degeaba si ca lucrurile sint, de fapt, deloc spinoase, ba chiar foarte simple, doar ca, deh, nu le vedem noi. Normal, nu avem organul, sau il avem prea mic.
Fiti siguri ca o va face cu aceeasi condescendentza si bunatate parinteasca cu care ne-a obisnuit. Ramineti pe Voxpuvblica si apasati cit puteti de des pe F5… Asteptarea nu are cum sa fie prea lunga.
P.S.
Puteti sa contati pe sfatul meu fiindca, trebuie sa va spun, am citit ultima opera a dlui filosof politic A. Fumurescu si am fost, inca o data, impresionat. E la fel de “tare” ca si precedentele.
2010-07-22 21:31:19 | Raporteaza
eu o vad ca pe o recunoastere reciproca, ca pe o confirmare, ca pe o speranta, ca pe o inmanunchiere si ca pe o desurubare. un vis implinit.
elena, florica si vasilica, mai repede cu felicitarile alea, ca ui kent uiet sa le citim si noi(citmi= riid, in inglish, e un i lung acolo)
2010-07-22 22:00:29 | Raporteaza
marx vine. fumurescu se leapada.
youtube.com/wat../
2010-07-22 22:53:07 | Raporteaza
Domnule Rogozanu,
Ne informati ca “tineti” cu Tamas ! Va credeti la meci ?
Sinteti patetic ! Vreti sa demonstrati ca nici nostalgia nu mai este cea fost ? “Marx vine” cu “spectrele” nu suna ca o aluzie la Manifest, cica o invitatie la o sedinta de spiritism ! Inainte de al invoca fantoma,asigurati-va ca masa la care sinteti asezat n-are cuie, ca altfel spiritul lui Marx nu “vine” !
2010-07-23 00:17:06 | Raporteaza
Chestia cu ”comunismul” e fumată. Ca și aceea cu acel ”capitalism” dătător de speranțe. Nu trebuie să fim sclavii prejudecăților. ”Comunismul” a avut și bune și rele, și nu trebuie să uităm că perioada ”Ceaușescu” nu a fost la fel de dură ca perioada ”Dej”.
Nu cred că o economie centralizată este mai rea decât una haotică.
Idealul ar fi undeva pe la mijloc. Dar, azi ”mijlocul” mai există.
Și ca să închei, pe vremea Ciuruitului, înjuram când vedeam la Telejurnal homeless-ii lumii capitaliste. Azi sunt vrreo doi numai în jurul blocului în care stau !
2010-07-23 00:45:41 | Raporteaza
@Catz Kitty: Corecție : Idealul ar fi undeva pe la mijloc. Dar, azi ”mijlocul” mai există ?
2010-07-23 00:47:21 | Raporteaza
vroiam sa subliniez cata dreptate ai cu felul in care citeste si citeaza tismaneanu autorii pe care ii tot invoca ba decontextualizati, ba trunchiati. exista cumva aceasta perceptie la bucuresti cum ca tismaneanu ar fi un mare savant, un profesor de renume mondial, etc. intre timp m-am speriat de comentariile de mai sus si am uitat ce vroiam sa zic. my god
2010-07-23 01:07:36 | Raporteaza
Din prismă neoliberală, marx egal comunism egal ce s-a petrecut în ţările socialiste. Sau, cel puţin, e comod şi oportunist să se recurgă la acest reducţionism obtuz.
A spune lucrurilor pe nume:
Ţările comuniste au fost un lagăr condus de o oligarhie politică după modelul capitalismului de stat (Guy Debord). Aşa-numitul comunism de stat se face vinovat de crime împotriva umanităţii, este incontestabil. Ceea ce nu trebuie să folosească de scuză eternă neoliberalilor pentru tot ce fac: eu sunt curat, pentru că tu eşti murdar. Capitalismul e cel mai puţin prost sistem, etc. Capitalismul e, pentru mine, cel mai prost sistem dintre toate, dintr-un motiv simplu: pentru că, în varianta lui ultraliberal-globalizată, va reuşi să distrugă Pământul, prin actualul dezastru ecologic şi epuizarea resurselor naturale, ceea va face imposibilă refacerea civilizaţiei omeneşti. Comunismul de stat sau alte orori erau prea “oribile” ca să dăinuie. Purtau în aberaţia lor gena autodistrugerii. Capitalismul corespunde logicii aspiraţiei umane de îmbogăţire nelimitată şi cu orice preţ, pe care o incită şi o ridică la rangul de virtute unică. De asta e periculos: pentru că nu e atroce. În formă. Şi atunci? Ce e de făcut? Păi, în primul rând, de gândit. De distrus tabuurile. De a pleca de la ideea că o altfel de lume ESTE posibilă. Că lumea actuală, în care topim gheţarii pentru a fabrica flecuşteţe de plastic cu sclavi chinezi pentru a le vinde la copii de bani gata occidentali şi unde unii îşi rup spinarea muncind (dintre ei, unu la un milion reuşesc: unu la un milion) în vreme ce alţii câştigă la bursă într-o noapte, pentru că au avut mâna norocoasă, câţi alţii în o mie de vieţi, nu e – poate – cel mai inteligent, nici cel mai uman sistem pe care l-ar fi putut imagina mintea omenească.
Cât despre marxismul la români… păi, nici în vremea lui Ceauşescu nu credea nimeni în el! Cel puţin la Bucureşti, unde şi la cursurile de marxism te prefăceai că ~, şi unde a te bate cu pumnii în piept că eşti comunist era un lucru sau ruşinos, sau de-a dreptul subversiv. Românii sunt unul din popoarele cele mai de dreapta pe care le-am văzut. Cunosc un fapt real, la o petrecere între două familii, unui “şoim al patriei” i s-a pus întrebarea (stupidă) “pe cine iubeşti mai mult, pe tata sau mama?” Mândru, şoimul a declarat “cel mai mult îl iubesc pe tovarăşul Nicolae Ceauşescu”. Bietul copil, pentru că a repetat ce i se zisese la grădiniţă s-a ales cu un toc de bătaie: “dobitocule, cum ai putut să spui aşa ceva? Or să creadă despre noi CÃ SUNTEM COMUNIŞTI!?”
Tot aşa cum aici – în Franţa – a spune că eşti intelectual de dreapta reprezintă o struţocămilă, e ca şi cum ai spune că eşti sionist antisemit.
Paradoxul e că uneori, cauze aparent opuse îmbracă haine similare: unii fac Piaţa Universităţii strigând Jos Comunismul, alţii în alte ţări fac prosteste asemănătoare strigând Jos Capitalismul: aceleaşi chitări, voie bună şi umor studenţesc, “vom muri şi vom fi liberi” şi tineri care la patruzeci de ani vor face burtă şi vor lucra la o firmă (dacă nu vor muri de overdoză până atunci).
Ceea ce nu înseamnă că nu trebuie să păstrăm Speranţa. Nici să râdem de oamenii care au ideal (atâtă vreme cât au discernământ).
2010-07-23 09:33:07 | Raporteaza
@George Mureşan
“.. marx egal comunism egal ce s-a petrecut în ţările socialiste. Sau, cel puţin, e comod şi oportunist să se recurgă la acest reducţionism obtuz.”
Comunismul e exact ala, implementat in tarile socialiste, nu idealurile unora. Sa zicem ca niste oameni au ca ideal comunismul (1) si reusesc sa il implementeze intr-un stat tinta. Rezulta comunismul (2), cel pe care l-am trait toti. De vreme ce in realitatea catorva zeci de state am vazut intodeauna comunismul (2), si niciodata (1), nu as numi “comunism” mai degraba (2)?
2010-07-23 11:36:01 | Raporteaza
Banui ca ati mizat pe titul asta pt a atrage atentia
, dar nu stiu daca vetir eusi sa adunati si altceva decat injuraturi sau argummente de tip Tismaneanu de la indivizi carora le place dreapta ca o asociaza cu “dreptatea” si liberalismul ca e sinonimul “libartatii”. Eu imi doresc sincer ca gashka de intelectuali de dreapta constipati si fara umor (chiar n-au niciun pic de umor si nu pt ca ar fi seriosi, ci doar pt ca sunt narcisisti), sa piarda monopolul pe care l-a impus promovand o pseudo-gandire de 2 bani in Romania. Sincer n-are treaba cu gandirea de dreapta decat in masura in care se defineste prin ura viscerala care nu necesitra argumente fatza de stanga. Da si dl Tismaneanu raspandeste sporadic neste pseudoidei cam muribunde prin lumea capitalista preluate de pe la neoconservatorii anilor 80. Daca fiul sau n-ar fi jcuat baseball cu PPR-ul lui Obama sid aca dl Tismaneanu n-ar plesni de narcisism sa ne spuna asta, conform ideilor pe care le promoveaza, dl Obama ar rezulta comunist. Problema asta a transat-o amicul TRU.
.
Problema e ca actiunea de promovare orbeasca a conservatorismului deghizat in expresia favorita a boborului roman “liberalism” (democratie-liberala-repeta dl Tismaneanu in orice context sintagma, dupa ce in decembrie s-a intrecut pe el insusi si a dat-o cu neoconservatorismul si se pare ca nu a palcut publicului), a dat la altii reactii pe masura
Astioa vin cu aberatii optzeciste, voi veniti cu delirul cam nestructurat si cam anarhic al saisoptistilor: grija mare sa n-ajungeti pe la Trotki si pe la Mao.
Dl. Marx nu trebuie musai recuperat intru-totul. El isia re locul lui in istoria gandirii si numai niste natangi pot spune: asta nu conteaza. Nu cred ca are nevoie sa i se faca dreptate in istorie si n-are nevoie nici de lozinci de tipul Marx ne da aer curat. Prin lumea democratica, stanga democtratica a vietuit bine mersi si vietuieste prin rotatie cu o dreapta nevoita pe alocuri sa ii fure din idei. Mai nou s-antamplat sa i le cam ia pe toate. Tzinutul cu dintzisorii de neste trebi numite idei care ne plac nu trebuie musai sa nasca si sfinti sau apostoli absoluti ai lor. Cred atunci intervine pericolul, iar demonstratiile radicale de tip Marx= comunism pt neoliberalii care pe alocuri s-au deghizat in extrema dreapta (asta e pt un comentator) nu prea duc nicaieri, cum nu duc nici exclusivismele dlui Tismaneanu care o repeta pe aia cu dreapta avand bolsevismul ca antiteza de parca ar fi la un proces public imaginar: facut de devizationistii de dreapta impotriva lui Stalin
Va lipiti, probabil dorind sa recuperati revolutii pierdute, exact de zona cea mai tulbure a stangismului occidental. Nu cred in disparitia ideologiilor, dar nu cred ca mai merge cu “merita sa iei gatul celor care sunt impotriva”! Incercati anii 80 ai socialismului dlui Mitterand, in locul existentialismului si a utopiilor. Va sugerez eventual Panait Istrati sau Albert Camus, nitzel mai umani si nu atat de talibani.
Dlui Tismaneanu nu-i sugerez nimic, doar sa fie atent la fotoliul VIP!
2010-07-23 12:41:26 | Raporteaza
f, moreau – nu pledez pentru intoarcere ca metoda de analiza la marx, marx e un clasic “doar” si trebuie tratat ca atare cu tot cu posteritatea critica. da, stiu dissent
2010-07-23 12:59:54 | Raporteaza
alex rauta – primul e un mic sofism, cind vrei sa-ti asumi o pozitie critica iti exprimi clar partiprisurile, de aceea am anuntat ca “tin cu tamas”
apoi, e foarte clar ca alex sau vasile nu-s tamas. poate vor fi. dar nici tismaneanu nu e din liga aceea de intelectuali gen zizek. poate si-ar dori, dar e foarte departe. in plus, eu nu cred in imparteala pe centuri negre intelectuale – intri in dialog cu oricine pune o problema buna in termeni tari – iar iluzia anticomunismului a fost o formulare buna a unor critici mai mult decit importante
in ce fel detin monopolul? am descris mecanimsele si aici si prin carti… e greu de reluat aici. o sa revin
2010-07-23 13:05:43 | Raporteaza
costi, multumesc de raspuns, tin sa te asigur ca iti citesc cu regularitate blogul si poate trebuie sa spun mai des cat de mult pretuiesc o minte activa ca a ta. Prin noianul de enunturi negative pe care ti le adresez, e mai greu de dedus asta.
Si da, poate nu e drept sa impartim intelectualii pe categorii, ca la lupte, dar, sa fim sinceri, ascensiunea sociala se realizeaza si prin astfel de procedee. Iar Tismaneanu in Romania mai degraba isi creaza o baza de legitimitate academica internationala prin dezvoltarea unei infrastructuri de analiza a surselor primare. Stie ca e in partea a treia a carierei si e prea tarziu sa-si schimbe directia, asa ca exploateaza filonul existent, cautand tot timpul reverberatiile istorice ale fenomenului cu adevarat interesant – cel sovietic.
Anti-anticomunismul, cu tot respectul pentru efortul vostru, inca nu e interesant decat ca reconvertire a fostilor disidenti. Generatia noastra are mult mai putine argumente sa fie si anticomunista si anti-anticomunista. Poate cartea voastra ar fi acaparat atentia generatiei Tismaneanu&Liiceanu daca si-ar fi cautat explicit legitimitatea intr-un astfel de fenomen de reconvertire, mai degraba decat sa se constituie intr-o replica la un act politic. Mai multe nu spun, pentru ca nu am citit-o si s-ar putea sa apar ridicol.
Tin sa te asigur insa ca voi cumpara cartea editata de voi, daca o sa o mai gasesc.
2010-07-23 14:33:45 | Raporteaza
alex – cam tot ce facem noi sau citiva dintre noi este sa ne rupem din sistemul asta de promovare pe baza de pedigree intelectual. nu ne intereseaza. sintem toti freelanceri intr-un fel, nu facem parte din nici un sistem si totusi punem pe agenda inclusiv universitara teme tari. Deci sintem cumva sinucigasi pentru ca nu avem plasa institutionala necesara… Una e sa spui ca esti marxist intr-un colt de universitate, alta e s-o spui in medii complet ostile – alea care asigura bani pt supravietuire in stil complet liberal:)
2010-07-23 17:08:16 | Raporteaza
@Aaragn: Ai dreptate, ok. Vorbeam mai degrabă de ceea ce numeşti “idealurile unora”, respectiv : anarho-comunismul şi comunismul creştin, forme pe care nu doresc să le ridic în slăvi, ci doar să le constat obedienţa non-marxistă, şi care nu au mare lucru în comun cu ce a produs lagărul comunist de aiurea (de la Cuba la Cambodgia şi Pyongyang). Ca să nu mai vorbesc de kibuţuri şi alte falanstere, care, să zicem, nu pot fi încadrate în comunismul de iure (chiar dacă eu le-aş băga în cel *de facto*)
Apoi, elementul doi: etichetarea oricărui om de stânga (chiar şi social-democrat) drept stalinisto-criminal mi se pare la fel de neavenită ca vânătoarea de “duşmani ai poporului” în lagărul comunist, revoluţia culturală din China, şi exterminarea ochelariştilor în Cambodgia khmerilor roşii (ştie să citească, deci e duşmănos). Resping simplismul schemei theacerist-reaganiene care le amintea de crimele staliniste tuturor sindicaliştilor care se opuneau unei privatizări sau tăierii mai ştiu cărei alocaţii sociale. Suntem anticomunişti, comunismul reprezintă Răul, deci tot ce facem noi este, în mod logic, bine. Şi nu poate fi discutat.
Cum spuneau nişte jurnalişti francezi într-o cronică France Culture dedicată lui George Orwell (citat aproximativ şi din memorie:) “era considerat suspect şi subversiv şi de stânga şi de dreapta, şi nu aparţinea, în consecinţă, nici uneia dintre ele, deşi mai încolo ambele tabere au vrut să-l recupereze. Totuşi, el constată că e de bun-simţ că, într-o ţară, ar fi necesară naţionalizarea băncilor şí a industriilor de interes strategic (1), învăţământul gratuit, de calitate şi indiscriminabil pentru toţi, indiferent de posibilităţile lor financiare (2) şi (3) – reducerea pe cât posibil a diferenţelor salariale între cei care câştigă (prea) mult şi cei care câştigă (prea) puţin.” Şi adăuga comentatorul France Inter: acest program de bun simţ la care ader ar fi privit în ziua de azi ca născocirea unui nebun periculos care ameninţă ordinea publică”.
Ader şi eu la poziţia nebunului.
2010-07-24 02:57:07 | Raporteaza
@ George Muresan
Bun, idealurile nu fac nimic rau atata timp cat raman idealuri. Insa marxismul (cu majoritatea curentelor derivate) inseamna si un plan de actiune care vizeaza: confiscarea puterii, confiscarea proprietatilor si a culturii si trecerea lor in mainile “proletariatului”. Si asta nu oricum, ci prin forta. Pai asta nu e un act de banditism? Intreg marxismul nu e altceva decat tentativa de justificare a acestui rapt. Iar naivi gen Rogozanu, precum si academici de aiurea, cad in fund de fascinatie in fata elucubratiilor corifeilor marxisti, deloc proaste uneori, dar care ascund cu gratie motivatia de baza. Ca si cum, daca as fura ceva si as scrie 30 de volume scanteietoare despre asta, as fi mai putin hot.
Apoi, normal ca socialismul/social-democratia nu inseamna automat apetenta pentru stalinism etc. Insa contin ceva din ideologia originara, si anume principiul redistribuirii (fara de care nu stiu cum ar putea fi gandita stanga). Faptul ca vreau sa iau de la unul si sa dau altuia (nu vorbim aici de muritori de foame) e o reeditare in mic (si in conditii mult mai roz) a raptului marxist. De aici automatismele de genul “stangist – stalinist” pe care le clamati.
Personal, gasesc pozitia marxista mult mai puternica: are o noima, chiar daca pe cea a unui talhar de drumul mare. In schimb, socialismul modern a pastrat, prin filiatie, actul ritual al redistribuirii, dar i-a pierdut sensul: luand de la X, dar nu tot, si dand lui Y, dar nu suficient, comit un act arbitrar, prin care pierd motivarea economica a ambilor actori, fara a castiga nimic. De unde X va produce mai putin, de unde in iteratia urmatoare va fi mai putin de redistribuit etc. Spunea comentatorul de pe France Culture ca punctul (3) al lui Orwell ar fi privit ca nascocirea unui nebun periculos? E cam ipocrit, pentru ca asta (reducerea distantelor salariale) se intampla chiar la el acasa. Cu consecinte nu prea fericite pentru Franta si pentru intreaga Europa.
2010-07-25 02:14:24 | Raporteaza
O fi n-o fi la moda sa fii de stanga nu ma prea pricep, desi uitandu-ma in jur nu vad intelectuali de stanga care sa scrie baremi la nivelul lui Lenin sau al lui Herzen, nemaivorbind de tata Marx pe care multi s-au straduit sa-l imite dar putini au reusit. Eu ce nu inteleg e de ce domnul Tamas e impotriva ideei de “anti-comunism ideologic”? Adica am citit “Ce-i de facut?” de la un capat la altul, si altceva decat argumente bazate pe ideologie nu am vazut, iar “Capitalul” lui Marx se bazeaza pe o idee in pioneze (“plus-valoarea”) pe care neamtzu’ proaspat crestinat o intinde si-o suceshte pana ne face sa privim lumea exclusiv prin ochii lui, ideologie pura adica.
Daca ar fi s-o luam pe cinstite si nemintzite cam singurii ganditori politici care s-au bazat exclusiv pe ratiune si au ajuns la niste argumente solide ca in geometrie au fost Machiavelli, Hobbes si Hume, dar problema e ca tipii astia nu prea mai sunt la moda.
2010-07-25 19:10:43 | Raporteaza
JohannM: “Nu inteleg fascinatia pt. Marx. Sunt mai de stanga decat imi place chiar sa recunosc, dar nu inteleg de ce stanga trebuie sa se revendice de la Marx, de la cel pe care eu il consider autorul moral al crimelor regimurilor comuniste.”
Critica sociala, filozofica si economica facuta de Marx capitalismului este valabila si azi, si daca asta inseamna nimic, atunci e clar ca nu prea stii de fapt ce inseamna un ganditor de valoare…
Marx este studiat in tot Vestul, in toate institutiile de invatamnt superior, chiar daca faptul asta nu place unui Tismaneanu sau altor x-ulescu.
Ca moralente Marx poate fi tinut responsabil pentru crimele comunismului, asta se poate discuta (si chiar disputa), dar nu schimba si nu stirbeste deloc din valoarea ideilor lui. Ideile le putem impartasi, omul il putem condamna dpdv moral. Desi, sincer, cu greu un individ moral ar fi putut asista la panorama oferita de capitalismul timpuriu si sa nu devina la randul lui un fan isteric al violentei si antiumanismului…
“In rest, problemele lui Tismaneanu sunt alta mancare de peste si, oricat mi-ar displace optiunile sale politice, omul ramane cel mai bun analist roman al fenomenului comunist.”
Serios? Un fraier care minte in orice text pe care il arunca inspre publicul românesc, asta sa fie cel mai bun analist român al comunismului???
Poate, daca “bun” egal “partinitor”.
Intr-un timp imi facusem obiceiul sa contrez pe-un forum in care isi publica kkturile si cliseele simpliste. Intr-un articol necrologic imbecilul admitea sa raspunda la intrebari subiectiv formulate de catre un jurnalist de rahat (unu’ pe nume Stoicescu) care ne anunta cu mare pompa ca Leszek Kolakowski era in vinerea in care a murit nimic mai putin decat “cel mai important filosof european în viaţă”.
Îi atrageam belitului atentia ca opinia ziaristului e zero, cat timp o enciclopedie gen “Britannica” zice despre raposat ca e doar
“a Polish philosopher and historian of philosophy who became one of Marxism’s greatest intellectual critics.”
Si Britannica era chiar amabila cu “cel mai important filosof european în viaţă”, caci alte enciclopedii pur si simplu il ignora ca subiect biografic… Exemplu enciclopedia “Americana”, care il aminteste la subiecte legate de… marxism, dar nu-i acorda o pagina biografica doar pentru atat!
O cerere înspre toate dictionarele si enciclopediile “Oxford Reference Online”, nici ea nu da ca rezultat decat citari ale unor scrieri ale “gigantului” in subsolul paginilor in diverse enciclopedii si dictionare la articole gen “russian philosophy”, “the left” si inca vreo trei articolase dintre care unul despre biografia unui alt filozof (logician) polonez.
Astfel, enciclopediile si dictionarele Oxford ignora personajul biografic Kolakowski, cautarea in zeci de enciclopedii si dictionare Oxford avand ca rezultat 5 articole dintre care nici unul o biografie a filozofului. In fine, din toate enciclipediile, jurnalele de stiinte sociale si dictionarele online ale Cengage Learning, doar “Encyclopedia of World Biography” are un articol dedicat lui Leszek Kolakowski; articolul defineste omul astfel:
“The philosopher Leszek Kolakowski (born 1927), beginning his work in Poland and continuing it in the United States and England, brought excitement into philosophy as a continuing ethical, metaphysical, and spiritual venture. Leszek Kolakowski earned a double distinction in 20th-century philosophy: He was one of the few Eastern European philosophers to earn an international reputation. And, at a time when most professional philosophers narrowed their interests to technical problems and wrote for other philosophers, Kolakowski broke out of the academic mold, addressing a wide public audience on classical themes of ethics, metaphysics, and religion.”
Cu greu poate fi pusa alaturi prezentarea in acesti termenii realisti si modesti a autorilor enciclopediei, cu aceea subiectiva si sforaitoare in care a fost prezentat acelasi personaj cititorilor Ev. Zilei de catre loserul ignorant pentru ale carui elucubratii marele tau analist n-are nimic de comentat…
Dar trecand peste stilul gudurator, probabil mostenit si inca de nelecuit la jurnalistii români marcati de-o epoca de sperat definitiv apusa (sau sa fie de fapt o mai veche mostenire legata de Bizant si lumea orientului otoman care ne-a influentat atat??) si analizand ce si cum spune efectiv Vladimir Tismaneanu, prima obiectie care apare la oricine are o minima cultura si respect pentru propria persoana e ca Tismaneanu se preteaza la folosirea unor termeni inexistenti in limba româna, probabil doar de dragul “ametzirii” cititorului incult; astfel, aflam ca in limba româna exista termenul “indepasabil”; D.Ex.-ul inca n-a aflat… probabil autorii lui ar fi preferat sintagma curenta “de nedepasit”.
De altfel Tismaneanu recidiveaza atunci cand foloseste in acelasi interviu expresia “s-a mefiat”, care nu exista nici ea in limba româna, limba care daca suporta (ca termen livresc!) “mefientza” si “mefient”, n-a auzit inca de “a se mefia”.
) Daca ar fi trebuit sa-l invete ceva sociologia pe Tismaneanu (si pe oricare altul, in definitiv), atunci chestia asta e un bun exemplu. Dar pesemne meseria de simpla goarna tampeste, de fapt… Tot Tisamaneanu zice in interviu: “Sunt unii astăzi, inclusiv câţiva foşti disidenţi din Europa de Est, care proclamă validitatea criticii marxiste a democraţiei liberale de piaţă.”
).
Eu unul as fi preferat ca Tismaneanu sa fie mai degraba patruns de gandirea franceza decat de o simpla terminologie, dealtminteri inutila cat timp lb. româna poseda termeni satisfacatori pentru toate notiunile cu care sociologul simbriaj la goarna Americii o forteaza. Daca ar fi fost patruns de gandirea franceza, sigur n-ar mai fi ciomagit atat pisicile moarte si putrezite ale comunismului românesc… Dar de fapt Tismaneanu e patruns de gandirea simplista a imbecilului popor american, peste care adauga si el o spoiala de terminologie furculitionista.
Lasand si ifosele sau calitatea limbii lui Tismaneanu de-o parte, daca e sa discut ideile vehiculate, mi-e clar ca sociologul face un deserviciu publicului cititor român daca le sugereaza acestora ca valorile religiei s-ar intemeia pe altceva decat tot pe “axiome morale promulgate de instante lumesti.” (sau Tismaneanu crede cumva ca textele religioase sunt de provenienta divina??
Saracii n-au ce face si de aceea recunosc acest fapt, caci Occidentul academic insusi îl recunoaste, drept pentru care Marx e studiat si predat atat in colegii cat si in universitati peste tot in Occident (poate SUA e un caz particular, cine stie?, acolo Iisus Hristos si Luther sunt ganditori mai importanti pesemne
Tismaneanu afirma in interviu ca_Kolakowski ar fi putut intelege si demonstra ca
“planificarea economica ascunde aspiratia dominatiei totale”,
ca si cum haosul, distorsiunile si suferintele ce decurg din functionarea libera a pietii nu pot provoca in mintea celui care le contempla (sau mai rau, le suporta!) ideea planificarii decat cu scopul pervers de a domina…
Simplism si dogmatism, clisee fara nuante si o viziune pictata in culori stridente alb-negru… Tismaneanu mai sustine in interviul ala de rahat ca “apropiat de Ioan Paul al II-lea, Kolakowski a crezut, ca şi acesta, în splendoarea adevărului.”
Oau! Dupa ce definesti un individ ca fiind “un opozant al dogmatismului”, “un sceptic”, “un eclectic si un antitotalitar”, basca “un aparator al dreptului bufonului de a lua în zeflemea pseudo-adevărurile încruntaţilor sacerdoţi”, si “un autor al unei scrieri intitulate “Creştini fără biserică”", despre care pretinzi ca este “o pledoarie pentru legitimitatea ereziei, a dreptului la dubiu, un protest împotriva oricărui monism încorsetant şi sufocant”, atingi practic culmile confuziei (personale sau a individului analizat?) daca sustii apoi ca ultimul monarh absolut al Europei (care a fost si este inca orice Papa), un individ dotat cu “infailibilitate” in materie de credinta si calare pe o institutie care istoric vorbind a fost antiteza libertatii, antitotalitarismului si adevarului, “a crezut in splendoarea adevarului”!
Atat poate doar “cel mai bun analist român al comunismului”! Nu pot decat sa sper ca analistii straini sunt mai capabili decat atat, atat de putin si simplu…
2010-07-26 09:02:00 | Raporteaza
John Smith : “Doar mintile simple (sub 18 ani, inteleg) sau fara tangenta cu stiintele economice si cu realitatea il pot admira pe Marx.”
Johny tata, dar tu cata “tangenta” ai cu stiintele economice ca sa sustii asta? Nu de alta, dar dupa ce citesti un autor clasic precum Heilbronner, nu poti constata decat ca omul ala are admiratie pentru Marx (cum are si pentru toti ceilalti mari ganditori pe taramul economiei)… Lectura ta insa se pare ca e alta; poate ne-o impartasesti si noua.
Johny dixit: “El critica capitalismul si ofera in schimb un sistem economic absolut utopic, asta in cazul in care completezi partile lipsa, pt ca de fapt Marx nu explica complet cum sistemul asta al lui socialist angreneaza.”
Principal e ca a criticat sistemul existent, si inca a facut-o de o asa maniera incat in prea multe aspecte si predictii a avut dreptate; Heilbronner, de ex., admite asta.
Solutia ilogica “a tertului exclus”, care vrea sa zica ca “avem ori capitalism, ori utopiile lui Marx”, sunt in afara de apanajul imbecilului dogmatic, contrazise de chiar istoria capitalismului de la Marx pana azi, care a fost reformat continuu, insa nu de fraieri care adopta pozitia comoda a maniheismului, ci de chiar cei care au stiut sa inteleaga problemele sistemului si sa le corecteze acolo unde s-a putut. Fapt ramane ca atat timp cat nu esti dispus sa admiti seriozitatea problemelor, nu pot sa le corectezi, drept pentru care continuam, in lumea asta in care rechinii ne conduc (prin americani) care-si dau premii (prime) si cand aduc la sapa de lemn miliarde de indivizi, sa mergem cu viteza spre un zid; faptul grav aici e ca s-ar putea ca lumea sa piarda increderea in sistem, ori din punctul asta de vedere nu criticii actuali sunt dusmanii sistemului, ci inconstientii gen Tismaneanu, toti picati in dogmatism.
“Probabil ca a avut note foarte mici la stiinte economice.”
Cum “probabil”? Tu ca specialist, trebuia sa stii sigur asta
), stie ca marx e considerat “ultimul economist clasic”, care a preluat de la Smith, Ricardo si alti loseri ai onanismului teoretic, ideile prostesti din “teoria valorii in munca”, fapt care a naruit toata teoria lui Marx “a pretului”! (vezi Britannica pentru asta, articol “economics”). Dar repet, asta nu l-a impiedicat sa fie primul economist care a criticat temeinic si durabil sistemul capitalist, fapt care e suficient sa-l faca foarte important, iata:
Daca avea note mici, atunci nu stia de ceilalti clasici, si astfel nu se lua dupa Ricardo, si incropea si el o teoria economica mai isteatza si realista; si cu note mici, sigur nu putea deveni in ciuda faptului citat mainsus un pionier atat de absolut pe cat a fost; in realitate oricine stie ceva despre economia politica (nu, tu nu poti fi unul!
Economists, meanwhile, acknowledge the significance of Marx’s critique of capitalism, even though some of his most important theories have not stood the test of time. Most crucially the concept of surplus value lost its validity among economists in the late nineteenth century, when the labor theory of value was no longer accepted as the best explanation for how prices were set. Instead of maintaining that a good’s price was determined by the amount of labor that went into its production, economists such as Alfred Marshall convincingly demonstrated that other factors, such as demand (the quantity of a good that buyers are willing to buy at a given price), can have an equally powerful effect on price. Despite the fact that Marxist economic thought lost much of its force due to this development, virtually all economists today acknowledge Marx’s importance as a critic of the capitalist system. Prior to Marx, economists primarily concerned themselves with understanding the workings of the economy. Marx showed that it was also important to consider the moral and social dimensions of economic phenomena.
Today there are economists who more openly identify themselves with Marx. They call themselves Marxian economists to distinguish themselves from those who used and abused Marx’s theories for political purposes. Marxian is intended to suggest that they are following in the wake of Marx’s theories without following those theories exactly, as Marxists aspired to do. Marxians draw on a wide range of sources in their examination of capitalism but are united by a tendency to view capitalism in moral terms.
Sursa: articol Marxist Economics din “Everyday Finance: Economics, Personal Money Management, and Entrepreneurship”, Vol. 1, Detroit: Gale, 2008.
******************
Marx’s influence has been immense in all the social sciences, and concepts associated with him are scattered throughout this Dictionary. Discussion of these concepts is therefore not repeated here, but see especially alienation; Asiatic mode of production; base/superstructure; capitalism; class; class consciousness; commodity‐fetishism; communism; contradiction; dialectical materialism; dictatorship of the proletariat; factors of production; false consciousness; feudalism; forces of production; hegemony; historical materialism; ideology; imperialism; iron law of wages; primitive accumulation; primitive communism; reification; relations of production; relative autonomy; revisionism; surplus value; syndicalism; and withering away of the state.
Marx’s sociological insights (especially the importance of alienation in industrial society) are alive and central to political sociology.
How to cite this entry: ” Marx, Karl ” The Concise Oxford Dictionary of Politics. Ed Iain McLean and Alistair McMillan. Oxford University Press 2009. Oxford Reference Online. Oxford University Press.
******************
Marx’s theories are at their strongest in analytical/critical aspects, particularly in dealing with historical topics such as the transition from feudalism to capitalism or the role of the state in contemporary capitalist society. With the life of neo-liberalism and the collapse of communism, it is in his analysis of the economics and ideology of capitalist societies that Marx continues to be most relevant. In outlining a theory for future revolutions, however, Marx was less successful: he extrapolated too readily from contemporary trends, and his own theory precluded any detailed account of how, politically and economically, a future socialist society might be organized.
How to cite this entry: David McLellan “Marx, Karl” The Oxford Companion to the Politics of the World, 2e. Joel Krieger, ed. Oxford University Press Inc. 2001. Oxford Reference Online. Oxford University Press.
2010-07-26 10:39:34 | Raporteaza
Aaragn: “Comunismul e exact ala, implementat in tarile socialiste, nu idealurile unora. Sa zicem ca niste oameni au ca ideal comunismul (1) si reusesc sa il implementeze intr-un stat tinta. Rezulta comunismul (2), cel pe care l-am trait toti. De vreme ce in realitatea catorva zeci de state am vazut intodeauna comunismul (2), si niciodata (1), nu as numi “comunism” mai degraba (2)?”
Daca chiar realizezi consecintele logice ale ipotezei tale, atunci nu poti confunda comunismul lui marx (care anume?? ca mai mult decat generalitati absolute, Marx n-a avut ocazia sa emita pe tema “viitoarei societati”; probabil nici nu se pot emite, o fi imposibil de conceput si aplicat, altfel decat in termeni generali si de aceea onirici…), pe care acesta NU l-a materializat nicaieri (astfel acei unii din ipoteza ta nu mai implementeaza nimic!), cu comunismul aplicat de altii, de alti fani ai lui, prin nu stim ce coclauri de lume si dupa nu stim ce intepretari mai mult sau mai putin locale sau chiar individuale (lukacs n-a fost stalin, desi ambii au aplicat ideile lui marx, fiecare in aria lui de “competenta”, cum nici lenin nu e mao…). Intelectual vorbind Marx e o critica a unui sistem, nu o solutie de schimb, si cu atat mai putin condamnarea morala. Marxismul a fost acolo unde fanii lui Marx au aplicat idei din filozofia si gandirea politica si economica a acestuia, un program concret de transformare sociala. Fapt care admit, dupa experienta comunismului real, scepticismul vis à vis de tot ceea ce are legatura cu Marx ESTE normala si de asteptat. Ce e deranjant la obtuzi printre care te inscriu si pe tine, e insa ideea imorala si complet imbecila care zice ca cineva are ceva in mod atat de absolut justificat si justificabil, incat redistribuirea, fie ea si moderata, e hotzie. Ca si cum altceva decat o rudimentara morala bazata pe dreptatea distributiva nici c-am mai fi in stare sa concepem, dupa 2 milenii jumate de evolutie etica. Ideile exprimate de tine denota o imbecilitate si o decadere morala pe care din pacate doar blestemata America a putut s-o inoculeze umanitatii… Cu astfel de idei, si cu astfel de fani, e sigur si garantat ca sistemul isi va face si pe viitor o gramada de dusmani.
2010-07-26 11:26:25 | Raporteaza
simpatia fata de marx o pun pe seama atractiei generate de egalitarism (economic, cu precadere?!), de idealul eliminarii extremelor, a unei puternice clase de mijloc cu alte cuvinte.
ce a facut marx, f. succint – a observat inegalitatea in societate (explicata si printr-o teorie a valorii a carei subrezenie o remarca si un copil din ziua de azi?!) si a propus socialismul; doar ca pentru a trece de la capitalismul salbatic la socialism singura varianta identificata a fost revolutia, idee preluata de bolsevici, castristi, etc; altii au urmat alte cai si au ajuns la social-democratie, v. tarile scandinavice
recomand, pentru o intelegre facila a operei lui Marx si a contributiei sale in gandirea economica / politica (sic), lumea sofiei de jostein gaarder; iar pentru critica operei acestuia, pe utilitaristii vienezi – vom mises, hayek
marx sa ne judece!
2010-07-26 23:23:49 | Raporteaza
@lucid
textele lui agilica nu sunt nici pe departe de “maestru”. Sunte textele cuiva care inca nu si-a gasit “vocatia”(orientarea). Penduleaza ipocrit intre liberalism, conservatorism, neoconservatorism si mult iubitul sau republicanism de “susa” americana. Si asta numai pt a simti ca “face parte” dintr-o miscare cica existenta in Romania. Acest “popularism” pdlist extrem de “original” ca si “democratia iliesceana”.
2010-07-27 18:38:51 | Raporteaza
I came listed here to learn about an item totally several than the things I would certainly. I like in order to digest as considerable brand-new data because feasible, it becomes the greatest part about life. You include a site likewise, click on the connect to come on by as well as view the things we are embracing.
2012-04-06 11:44:48 | Raporteaza
title…
this is my Excerpt…
2012-05-09 08:05:39 | Raporteaza