Matei Visniec, pentru blogul Istodor: “Este o lume care involuează, se prosteşte şi se prostituează”

Matei Vişniec! Uraaaa! Dramaturgul care-mi place acum, aici.

Cadavrele din dulapul secolului nostru:

• abandonarea valorilor universale
• Occidentul şi-a abandonat un anume rol pe care îl avea, de promovarea a depturilor omului, a democraţiei, a laicităţii în spaţiul public.
• Nici o utopie mobilizatoare nu se profilează la orizont.
• Chiar şi ideea de democraţie începe să piardă din fascinaţia pe care o exercita altădată. Exemplul dat de chienezi care au asociat prosperitatea economică şi dictatura (cum au făcut-o în secolul trecut naziştii), este ruinător pentru viitorul omenirii.

Va simtiti bine in aceasta lume cu care sinteti contemporan?

• Cu cît înaintez în vîrstă cu atît mă simt mai străin în această lume globalzată. Este o lume croită de negustori şi de oameni de afaceri, de lichele şi mafioţi, de directori de imagine şi de specialişti în publicitate. Este o lume care involuează, se prosteşte şi se prostituează.
• Occidentul, în frunte cu Franţa, a abandonat misiunea cu care s-a afirmat pe firmamentul istoriei, cel al promovării valorilor universale. Estul Europei a intrat într-o fază mimetică a istoriei sale, altfel spus imită tot ce e mai rău în Occident, în special în America şi la televiziunea italiană. Ultimele case tradiţionale din lemn din Bucovina au fost dărîmate şi înlocuite cu altele noi care au cerbi şi alte bizarerii desenate pe fronton, iar cîinele meu Madox care ma aştepta cu răbdare să vin în vacanţă la Rădăuţi a murit. Iată deci de ce nu mă mai simt aşa de bine în lumea contemporană, cu excepţia unor mici oaze culturale în care mă scufund din cînd în cînd (cîteva săli de teatru, oraşul Sibiu unde mă duc în fiecare an la festival şi cartierul în care locuiesc la Paris).

Ce va nelinisteste? Ce va amageste? Ce va enerveaza?

• Mă nelinişteşte aliajul tot mai solid dintre prostie, bădărănie şi cinism în viaţa publică, mai ales în România. Mă amăgeşte promisiunea că generaţia tînărăr va şti să ocolească acest model. Mă enervează cînd, în occident, prieteni vechi (francezi, englezi, americani), confundă Bucureştiul cu Budapesta.

Ce-i prea mult pe lumea asta – distractia-televiziunea-munca?

• Aceasta triadă este un semn al spălării creierelor în ziua de azi. Modelul pe care ni-l propane televizorul este unul al distracţiei continue, în timp ce modelul pe care ni-l propune viaţa reală este cel al muncii continue. A fost o vreme cînd mai zvîcnea o utopie, cea a ştiinţei şi a tehnicii care ar fi urmat, prin dezvoltarea lor impetuoasă, să-l elibereze pe om de muncă.
• Vedem astăzi că ştiinţa şi tehnica l-au înrobit şi mai mult pe om. Omul trăieşte astăzi în faţa unui ecran, fie el computer, fie el televizor. Graniţele dintre lumea virtuală şi lumea reală s-au şters, ca şi cele dintre muncă şi viaţa privată. Faptul că televizorul este singura fereastră a omului spre informaţie, emoţie, distracţie, socializare şi… viaţă, da acest fapt e “prea mult” cum spuneţi dumneavoastră. Regret acele vremuri cînd mergeam cu trenul de la Bucureşti la Rădăuţi iar compartimentul în care ma aflam devenea cutia de rezonanţă a sufletului omenesc: toată lumea intra în vorbă cu toată lumea, orice nou călător care urca la Ploieşti lăsa în urma sa, cînd cobora la Tecuci, întreaga poveste a vieţii sale… Astăzi, în trenuri, lumea îşi consultă mesajele pe mobil iar copiii nu se mai uită pe fereastră pentru că joacă jocuri electronice. Pînă la imbecilizarea completă a omului nu mai este decît un pas.

Ce-i prea putin? mintea cea de pe urma-toleranta-natura?

• Francezii au o vorbă: mi-a venit în minte răspunsul cel bun cînd coboram treptele. Ceea ce se numeşte “l’esprit de l’escalier”. Da, noi oamenii suntem făcuţi astfel: avem revelaţia soluţiei după ce s-a comis ireparabilul. Refacem istoria după războaie şi descoperim cum le-am fi putut evita. Cînd poluarea pe această planetă va fi ireversibilă vom descoperi că ar fi trebuit să facem doar un mic, foarte mic efort comun pentru a conserva splendoarea şi echilibrul naturii. In ce priveşte toleranţa, ea a devenit o formă de dictatură.
• Acest curent totalitar de gîndire care vine, culmea, din Statele Unite, şi care îţi cere să “fii corect din punct de vedere politic” ori de cîte ori deschizi gura, acest curent deci a transformat toleranţa într-o sperietoare. In Franţa, în acest moment, dacă nu-i tolerezi pe islamiştii radicali care îşi obligă femeile să iasă pe stradă acoperite cu voalul integral (burka) înseamnă că nu înţelegi subtilităţile sufletului uman şi nu faci un efort în sensul armoniei sociale. Orice îşi bate joc de democraţie, de libertate, de laicitate, de cultura europeană, trebuie “tolerat”.

Traiti cu televiziunile? Cit de coerenta e viziunea transmisa de televiziuni? In ce colt al creierului se fixeaza lumea de pe ecran?

• Mă uit la televizor pentru că urmăresc ştirile şi uneori mă interesează anumite filme. Nu-mi pierd însă timpul urmărind “talk-show-urile” sau alte sinistre invenţii destinate să ne desfigureze sufleteşte şi comportamental. Televiziunea nu ne mai vorbeşte de mult despre lume. Ea este o lume. Ea a creat o lume şi are propria sa istorie, a devenit o intreprindere auto-referenţială (vezi emisiunile de televiziune despre istoria televiziunii, a unor vedete sau a unor emisiuni). Lumea de pe ecran este concepută pentru a fi etalată pe întregul creier al cetăţeanului. Să nu uităm în ce lume trăim: într-o societate de consum care îşi constuieşte zi de zi consumatorul.
• Omul nou este consumatorul ideal, consumatorul de televiziune, de internet, de telefon mobil, de publicitate, de imagine, de produse fromos ambalate, de modele care ne vin de pe micul ecran care a devenit de fapt marele ecran al vieţii noastre… Televiziunea este noua noastră familie semantică, limbajul comun al globalizării, furnizorul de modele şi verdicte… Fără îndoială, cineva rîde de noi în spatele acestui ecran, de uşurinţa cu care am cedat manipulării mediatice, dar noi nu auzim acest rîs.

Ce e omul?

• Un anti-animal pe cale de dispariţie. Spiritul de turmă este dominant, deci omul se dizolvă în turmă, deci redevine animal (sau mai bine spus dobitoc, pentru că se lasă îndobitoicit de politicieni, de televiziune, de imagine, de falsele modele… cuvîntul animal mi se pare, în acest context, prea nobil pentru a-l mai asocia cu ideea de om).

Sinteti om? Cum dovediti?

• Sunt om pentru că nu m-am îmbogăţit în cursul acestei vieţi, pentru că nu am furat, pentru că n-am încercat să prostesc pe nimeni, pentru că n-am exercitat nici o profesie înafara competenţelor mele, pentru că de 40 de ani sunt consecvent în ce priveşte pasiunea mea pentru literatură, pentru că am alergie la orice discurs ideologic, pentru că iubesc, pentru că prefer să tac atunci cînd nu am nimic interesant de spus, pentru că m-am născut fără tupeu, pentru că nu m-au fascinat niciodată modele vestimentare şi modele în general, pentru că pun preţ pe luciditate… Mă opresc aici pentru că paginile ziarului dumneavoastră n-ar putea publica toate motivele pentru care consider că sunt om…

Omul poate fi lasat fara educatie?

• Nu. Societea care nu mai investeşte în educaţie, în adaptarea educaţiei la devenirea lumii contemporane, este sinucigaşă. Bugetele care sunt tăiate la educaţie au caracterul unor crime amînate. Cineva va plăti în viitor cu viaţa pentru acest lucru, faptul că profesorii sunt plătiţi sa că în universităţi pătrunde corupţia.

Dar fara Darwin?

• Darwin a devenit, de o vreme, ţinta unor atacuri sinistre în Statele Unite. Teoria sa evoluţionistă îi jenează teribil pe creaţioniştii moderni, care vor să ni-l impună din nou pe Dumnezeu în manualele de botanică, zoologie şi dacă se poate în orice alt manual. De fapt, e atît de uşor să explici lumea cu ajutorul lui Dumnezeu…
• Şi să o stăpîneşti, pentru că atunci cînd vine vorba de divinitate, în faţa acesteia trebuie să stai întotdeauna fie în genunchi, fie în poziţie de drepţi. Dar oare cine, cine sunt cei atît de interesaţi să-l vadă pe om veşnic în aceste poziţii, fie în genunchi, fie în pozitie de drepţi ?

Dar fara Bing bang?

• Ei bine, nu, nici fără Bing bang nu poate trăi omul. Dacă aş putea, aş da o lege prin care fiecare om să se gîndeacă măcar o secundă pe zi la faptul că lumile sunt infinite dar că mintea noastră din păcate nu poate gîndi infinitul.
• Cine ştie, poate că am deveni mai buni dacă ne-am uita mai des nu la cer ci la stele şi ne-am dea seama cît suntem de mici, de trecători şi ne neînsemnaţi în explozia cosmică din care facem parte şi în urma căreia ne-am născut. Această idee ar merita să ne tulbure puţin: că existăm în urma unei explozii, şi că explozia este în curs, doar că ni se pare nouă foarte lentă…

Dar fara extraterestrii?
Sinteti cu extraterestrii?

• Dragă domnule, extratereştrii suntem noi, oamenii… Şi e uşor de observat acest lucru. Pentru că dacă am fi ieşit efectiv din magma sa, din istoria intimă a acestei planete, am fi iubit-o mai mult. Cum suntem însă pe cale să o distrugem total, să ne aruncăm toate deşeurile în fluvii, mări şi oceane, să o desfigurăm prin industria noastră şi modul nostru de a produce şi de a consuma, nu ne putem numi în nici un caz locuitori ai Pămîntului. Nu, omul vine de nu se ştie unde şi stă pe Pămînt cu chirie. Şi ca orice chiriaş, i se rupe de cum va lăsa în urma sa apartamentul.

Ati fost vreodata la vreo vrajitoare? Ce v-a spus?

• In momentul în care vă răspund la aceste întrebări la Paris tocmai s-a închis un Salon al ghicitului si al ezoterismului, care a avut mare succes. S-ar părea că afacerile şamanilor, ale ghicitorilor, ale astrologilor şi ale altor categorii de iluminaţi şi vizionari merg cît se poate de bine. Cînd omul este nemulţumit de trecutul său el se refugiază… în viitor.
• Dar cel mai mare ghicitor-vrăjitor-şaman a fost… doctrina comunistă. Ea ne-a prezis un viitor sublim şi rezolvarea tuturor problemelor de pe plenată. Chiar şi astăzi unii mai cred în ea, dovadă în se vînd foarte bine “Manifestul Partidului Comunist” şi “Capitalul” lui Marx. Adevăraţii ghicitori în palme, în cafea şi în globuri de cristal sunt de fapt ideologii şi ideologiile. Da, am frecventat şi eu astfel de ghicitori, dar nu i-am crezut niciodată.

Credeti in Dumnezeu? Ce coerenta va da credinta?

• Am văzut atîţia oameni care se bat cu pumnul în piept declarîndu-se mari credincioşi… şi care apoi te fură la cîntar, sau te manipulează prin promisiunile lor politice. Am văzut atîţia politicieni făcînd campanie electorală împreună cu tot felul de purtători de icoane… şi care sunt de fapt nişte ipocriţi, ba chiar nişte escroci care ar trebui să stea după gratii. Ce decentă ar fi lumea dacă l-am lăsa puţin deoparte pe Dumnezeu, cel puţin în spaţiul public, al cetăţii, al afacerilor strict omeneşti. Sunt lucruri despre care nu e decent să vorbim, pentru că indiferent ce declarăm spunem de fapt prostii. Nu există păcat mai mare decît să crezi, să pretinzi că eşti purtătorul unui mesaj sau al unei iluminări divine. Adevăraţii credincioşi rămîn discreţi pentru că relaţia lor cu Dumnezeu le este suficientă. Şarlatanii, însă, nu ştiu cum se face, nu pot trăi vără să pronunţe numele Domnului la la fiecare trei minute.

Dar să revenim la întrebarea dumneavoastră: întîi mă întrebaţi dacă “cred în Dumnezeu” şi apoi, ca şi cum v-aş fi răspuns “da” mă întrebaţi “ce coerenţă îmi dă credinţa”… Intr-un fel, răspundeţi în locul meu, ceea ce mă deranjează… Dar nu foarte tare, pentru că există astăzi o revenire în forţă a unui curent ultra-ortodox… Ca şi cum la răul care proliferează în societate nu i l-am putea opune decît pe Dumnezeu. Ei bine, eu nu cred că acest rău poate fi eradicat de Dumnezeu, ci de om.

Se poate trai fara ea. de ce?

Vă răspund serios că în istoria omenirii una dintre marile revoluţii a fost separarea bisericii de stat, a puterii divine de puterea terestră, şi abolirea dreptului divin. Oamenii trebuie să trăiască în spaţiul public fără să-şi etaleze ostentativ cele o mie de religii care există pe planetă… Iar în spaţiul lor intim n-au decît să creadă în ce vor, cum vor şi cît de tare vor…

Sinteti rational? Ce parti irationale din dvs. izbucnesc?

Sunt raţional şi iraţional în acelaşi timp, ca orice om. Am intuiţii care nu ştiu de unde vin, superstiţii mici dar repetitive, frici neexplicate şi cred în întîlniri miraculoase. Imi plac jocurile de noroc, sunt fascinat de jocul cu hazardul, de mesajul pe care ni-l trimit zarurile… Trag uneori la sorţi ca să iau decizia cea bună, ceea ce nu înseamnă că o şi urmez… explorez, mai ales prin literatura mea şi personajele mele, lumea subconştientului… Omul mi se pare un ghem de contradicţii şi din cauza aceasta a vorbi despre contradicţiile fiinţei umane mi se pare fascinat.

De ce scrieti teatru? Vorbiti vreodata cu sinele? Ce va spune el, cum il contraziceti? Cind va dati palme?

• Scriu teatru pentru că sunt fascinat de raportul direct, viu, pe care îl care actorul cu publicul. Dintre toate genurile literare şi dintre toate artele, teatrul m-a fascinat cel mai mult pentru că presupune o aventură emoţională comună şi… trecătoare. Un spectacol care moare după ce a provocat emoţie conţine în germene drama întregii civilizaţii. Acceptarea acestei forme de fragilitate, a fulguralităţii actului teatral, este un lucru care m-a tulburat pentru că este vecină cu acceptarea morţii.
• Dacă vorbesc cu sinele… Cu cine altcineva aş putea vorbi fără frica de a fi mă plictisi decît cu sinele (meu)? Dar nu e uşor să stai de vorbă cu el… pentru că e iute ca un melc, una-două fuge de întrebările mele. Incerc atunci să-l cert prin ceea ce scriu, iar el mă înţelege. De altfel aceasta este şi busola mea interioară care îmi spune că lucrurile pe care le scriu sunt interesante… Cînd sinele meu ale răbdare să de asculte, atunci înseamnă că merită să le şi public.
• Fără îndoială, între mine şi sinele (meu) lucrurile nu sunt simple. Ne contrazicem copios unul pe altul deşi ştim că nici unul nu are totală dreptate. Ne tîrîm însă în felul acesta prin viaţă de 54 de ani. El îmi spune, de exemplu: “nu mai da atîtea interviuri, mai bine scrie o pagină de proză susceptibilă să rămîne în istoria literaturii decît să răspunzi unui interviu care va fi uitat de cititori imediat după citirea sa”. Şi aşa ajung să-mi dau eu palme, cînd nu îmi ascult sinele…